Pe vremuri, iarna era o adevărată stihie albă care cuprindea orașele și drumurile. Zăpada era parte din viața cotidiană, cu nămeți care atingeau uneori genunchiul, ger care îngheța lacrimile pe obraji și steăzi pe care țăranii din sate mergeau cu sănii trase de cai. Acum, când iernile se reduc la zile călduțe sau cel mult la o ninsoare stingheră, imaginile din Gara Bacăului, surprinse în iarna anului 2001, ne arată o realitate aproape uitată.
O gară în straie albe
Fotografiile de atunci ne aduc aminte de vremurile încare peronul gării era acoperit de omăt, iar oamenii așteptau trenurile cu haine groase, cu căciuli de blană și fulare încărcate de chiciură. Lângă clădirea masivă a gării, peronul era populat de călători care se adăposteau sub acoperișul de beton, ferindu-se de ninsoarea care viscolea. Oamenii păreau obișnuiți cu astfel de peisaje: comercianții ambulanți vindeau ceai cald și biscuiți, în timp ce călătorii trăgeau de bagaje grele.
Trenurile albastre ale iernii
Pe lângă peron, trenurile albastre ale CFR-ului se odihneau sub un strat subțire de gheață. Vagoanele erau mâncate de frig, iar ferestrele aburite ascundeau siluetele călătorilor care așteptau plecarea. Unele uși erau deja deschise, permițând călătorilor să urce cu pași prudenți, pentru a nu aluneca pe scările acoperite cu polei. Se simțea nerăbdarea în aer, dar și o anume melancolie specifică iernii, când fiecare drum avea o greutate aparte, înfruntând frigul și ninsoarea.
Spiritul unei ierni autentice
Oamenii treceau pe lângă trenuri cu pași hotărâți, înfofoliți în paltoane groase și bundițe de lână, unii cărând sarsanale voluminoase, alții ținând strâns bagaje modeste. Fețele lor erau ușor încezite de frig, dar privirile aveau un calm pe care astăzi rar îl mai întâlnim în mulțimea grăbită a peroanelor.
Era vremea când iarna nu era doar un anotimp, ci un mod de viață. Când trenurile treceau cu greu prin nămeți, când copiii se bucurau de troiene înalte cât gardurile, iar orașul se oprea sub straturi groase de nea. Acum, astfel de imagini sunt tot mai rare. Dar fotografiile acelei ierni ne amintesc de un timp în care frumusețea iernii era autentică, iar oamenii o trăiau din plin, cu toate greutățile și bucuriile ei.
