Rasturnare de situatie la conducerea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau. Concurenta pentru fotoliul de procuror general a fost foarte stransa, pentru aceasta functie depunandu-si candidatura atat fostul sef, Vasile Pavel, cat si colegii sai Ionel Sentes si Monica Plesea. In urma concursului desfasurat la inceputul lunii iunie si ale carui rezultate s-au afisat miercuri dupa-amiaza, Ionel Sentes a obtinut punctajul cel mai mare. Chiar daca la proba scrisa, Sentes si Pavel au fost la egalitate (9,2 puncte), proiectul de management a facut diferenta intre cei doi procurori. Sef la Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti va fi Georgel Braila, care a obtinut mai multe puncte decat procurorul Felix Banila, iar la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau va fi sef Mihail Niculescu, care a obtinut un punctaj foarte bun (9.00). (Lili Adochitei)















