Au fost publicate noi imagini care surprind evoluția lucrărilor pe Lotul 2 al Autostrăzii Focșani–Bacău în perioada 19 septembrie – 6 decembrie 2025. Filmările arată un progres consistent pe întreg sectorul, în special între Adjud și Răcăciuni.
Autorul materialului video afirmă că tronsonul dintre Adjud și Răcăciuni ar putea fi finalizat în cel puțin o lună, în condiții meteo favorabile.
Luna trecută, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, declara că stadiul fizic pe șantierul Lotului 2 Focșani–Bacău a ajuns la 90%, iar secțiunea până la Adjud ar putea fi deschisă circulației chiar în acest an.
„Sectorul de 17 km (până la Adjud), pe care dorim să deschidem circulația anul acesta, a ajuns la un progres de aproximativ 95%. În funcție de condițiile meteorologice și de ritmul de lucru din șantier, circulația va putea fi deschisă pe circa 17 km din acest lot până la Adjud. Anul viitor, după finalizarea lucrărilor și pe celelalte sectoare ale A7, se va putea circula pe aproximativ 375 km de autostradă de la București la Pașcani (A3 și A7).”, a precizat șeful CNAIR.






