Anii ’90 în România au fost o perioadă de tranziție și transformare profundă, iar amintirile pe care le evoc trec prin prisma multor teme complexe. Îndepărtarea specialiștilor din întreprinderi, furturile masive, manipularea televiziunilor și multe alte aspecte amare și dificile se împletesc în memoria colectivă a acelei perioade. La sugestia domnului Iulian Stan, completam articolul despre anii’ 90.
Într-o societate care se desprindea de sub regimul comunist și se îndrepta către economia de piață, schimbările din mediul de afaceri au dus și la îndepărtarea specialiștilor din întreprinderi. Mulți dintre acești specialiști, oameni cu experiență și cunoștințe profunde în domeniile lor, au fost nevoiți să facă loc celor care posedau conexiuni politice puternice. Acest aspect a contribuit la încetinirea procesului de dezvoltare și a adus cu sine o senzație de dezamăgire pentru acei care vedeau potențialul în oamenii bine pregătiți.
Furturile masive din întreprinderi, urmate de valorificarea produselor pe piețele externe, au fost un alt aspect definitoriu al anilor ’90. Acest lucru a avut un impact devastator asupra economiei și a încrederii în mediul de afaceri. Furturile și contrabanda au scăzut eficiența producției și au creat un climat de instabilitate care a persistat pentru o perioadă semnificativă.
Manipularea televiziunilor a reprezentat un alt aspect important al anilor ’90. Apariția unor noi canale TV și încercarea de a reconfigura conținutul media au dus la diseminarea informațiilor selectate și manipularea opiniei publice. Această tactică s-a folosit pentru a crea o imagine distorsionată a realității și pentru a încuraja adesea diviziuni și confuzie în rândurile societății.
Ajutoarele umanitare din vest, care deseori nu corespundeau așteptărilor, au adus cu sine un amestec de recunoștință și dezamăgire. Imi amintesc cum ajutoarele, în loc să aducă îmbunătățiri semnificative în viața de zi cu zi a oamenilor, adesea aveau calitate slabă sau nu se potriveau nevoilor reale ale populației.
În rândul amintirilor pline de contrast ale anilor ’90 în România, un aspect amar și complex a fost pelerinajul unopr occidentali care, sub aparența generoasă a oferirii de “know-how” economic, căutau în realitate să exploateze vulnerabilitățile unei țări în tranziție. Odată cu deschiderea piețelor către economia de piață, multe companii străine au venit cu promisiuni de modernizare și dezvoltare, în schimbul accesului la resursele și piețele românești.
Acești “consultanți” și afaceriști occidentali au adesea oferit oferte tentante de parteneriat sau investiții, dar intențiile lor nu au fost întotdeauna binevoitoare. În multe cazuri, aceștia au profitat de lipsa de experiență și cunoștințe ale companiilor locale, de dezorientarea din acea perioadă și de dorința de modernizare pentru a obține avantaje financiare personale. Mulți dintre acești “pelerini” occidentali au venit în România cu un plan de a profita de situație și a prelua controlul asupra resurselor economice, în detrimentul dezvoltării autentice a țării.
În acest context, termenul “know-how” a dobândit adesea o conotație cinică. Această promisiune de expertiză și cunoștințe occidentale aducea în realitate multe riscuri și probleme pentru economia și societatea românească. Acești escroci căutau să îngenuncheze economia prin exploatări și manipulări subtilizate sub pretextul dezvoltării. Acest lucru a alimentat un sentiment de neîncredere în fața oricărei oferte străine și a lăsat o amprentă de precauție și scepticism în rândurile oamenilor și ale mediului de afaceri.
Într-un alt colț al mozaicului complex al anilor ’90 în România, se află o altă temă care a adăugat un strat de complicații în acea perioadă: momirea tinerilor și a forței de muncă supracalificată spre umplerea golurilor din țările vestice. Odată cu deschiderea granițelor și dezvoltarea economică în Europa de Vest, multe țări occidentale au căutat forță de muncă calificată și bine pregătită pentru a susține creșterea lor.Această cerere crescută a atras atenția asupra tinerilor și a specialiștilor români, care au fost atrași de oportunitățile de muncă mai bine plătite și de condițiile de trai mai bune în străinătate. Multe persoane supracalificate sau care aveau potențialul de a contribui semnificativ la dezvoltarea economică a României au ales să emigreze către vest, lăsând în urmă un gol de cunoștințe și expertiză în țară.
Acest fenomen a fost privit cu sentimente amestecate. Pe de o parte, era înțeleasă dorința indivizilor de a căuta oportunități mai bune pentru ei și familiile lor. Pe de altă parte, această “scurgere de creiere” a adus un dezavantaj României, care și-a pierdut resursele umane bine pregătite și capabile să contribuie la dezvoltarea țării. Tinerii și specialiștii care alegeau să plece adesea se confruntau cu dificultăți de adaptare și presiuni intense în noile medii, ceea ce adăuga un alt strat de complexitate.
În concluzie, anii ’90 în România au fost marcați de provocări multiple și schimbări profunde care au influențat destinul și perspectivele societății. Îndepărtarea specialiștilor, furturile, manipularea mass-media, gestionarea ajutoarelor și alte teme au lăsat o amprentă puternică în amintirile oamenilor despre acea perioadă.
Andrei Lungu
