duminică, 18 ianuarie 2026

Debate intre elevi despre Constantin Brâncoveanu

Sub auspiciile Societatii de Stiinte Istorice Bacau, Scoala Gimnaziala „Spiru Haret”, în cadrul activitatilor desfasurate în „Saptamâna Altfel”, a gazduit competitia de debate dintre Colegiul National „Vasile Alecsandri” si Colegiul National „Ferdinand I”.

Tema dezbaterii a fost dedicata comemorarii domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, intitulându-se “Politica lui Constantin Brâncoveanu este justificata?”. Membrii echipajelor au fost: Diana Lungu, Madalin Anghel, Diana Danila, Constantin Danila – CN „V.Alecsandri” (coordonati de prof. Teodora Plaesu) si din Ioana Stefania Marandici, Alexandra Miroseanu, Ioana Diaconita, Cristian Ocheana – CN „Ferdinand I” (coordonati de prof. Nicoleta Zarnescu).

Spectatori au fost elevii de la clasele a VIII-a C si a VI-a C de la scoala gazda, cât si sustinatorii echipelor, de la cele doua colegii.



Dezbaterea a fost interactiva, membrii echipelor fiind pusi uneori în dificultate de catre auditori, mai ales ca în sala a fost prezenta si presedinta societatii, prof. Livia Liliana Sibisteanu, care nu a iertat niciun echipaj cu întrebari pertinente.

Spectatorii au hotarat sa acorde votul lor echipei Colegiului National “Vasile Alecsandri”, care au demonstrat ca politica externa a lui Brâncoveanu a fost justificata, având ca principale argumente diplomatia domnitorului si politica lui religioasa de întarire a crestinismului, în fata politicii Imperiului Otoman de a-si mentine suzeranitatea asupra popoarelor crestine din sud-estul Europei.

Au fost, de asemenea, felicitati membrii echipei CN „Ferdinand” I, care s-au straduit si au gasit argumente pentru a demonstra ca politica externa a domnitorului nu a fost justificata, recunoscându-se ca pentru acestia misiunea a fost foarte dificila, în contextul în care Brancoveanu a devenit un simbol.



spot_img