În numărul din 30 decembrie 1959, cotidianul Steagul roșu, organ de presă local al Partidului Muncitoresc Român, publica articolul intitulat „Prin orașul Bacău după 12 ani de Republică”, un amplu material de bilanț dedicat transformărilor orașului la doisprezece ani de la proclamarea Republicii Populare Române. Textul se înscrie în tiparul specific presei comuniste de la sfârșitul anilor ’50, combinând evocarea trecutului cu accentuarea realizărilor prezentului socialist.
Autorul pornește de la o descriere contrastantă a Bacăului de dinainte de instaurarea noului regim, prezentat drept un oraș cu infrastructură modestă și aspect provincial. „Vechiul târg moldovenesc, răspântie de drumuri comerciale, banală așezare pe Valea Bistriței, însemnată în hrisoave doar ca vamă, a renăscut, asemenea tuturor orașelor și satelor țării, în anii Republicii”, se arată în debutul articolului. Această formulare stabilește cadrul ideologic al textului: renașterea orașului este atribuită direct schimbării de regim.
Un accent puternic este pus pe rolul conducerii politice și administrative locale. Articolul menționează că „mobilizate de organele de partid și de stat, oamenii muncii din orașul Bacău au desfășurat în acești doisprezece ani de Republică o vastă activitate de ridicare a orașului lor din anonimatul de odinioară”. Limbajul reflectă concepția oficială despre dezvoltare ca rezultat al acțiunii colective coordonate de partid.
Infrastructura urbană ocupă un loc central în relatare. Străzile nepietruite și noroioase ale trecutului sunt contrapuse lucrărilor recente de modernizare. Autorul amintește că „astăzi, nu doar străzile centrale sînt pietruite sau asfaltate”, iar procesul de transformare este prezentat ca fiind în plină desfășurare. Se oferă date concrete despre „asfaltarea, pavarea, întreținerea de străzi în suprafață de 23.081 metri pătrați”, cifre menite să confere greutate factuală discursului.
Un element specific epocii este evidențierea „muncii patriotice”. Textul precizează că „numai în acest an s-au cheltuit în orașul nostru cu mult peste 2.000.000 lei pentru întreținerea de străzi”, dar și că locuitorii au contribuit prin „peste 1.065.000 ore de muncă patriotică, valorînd peste un milion de lei”. Aceste formulări ilustrează modul în care implicarea civică era integrată în narațiunea oficială a progresului.
Articolul acordă spațiu și noilor construcții considerate emblematice pentru modernizarea orașului. Sunt menționate cinematografele, magazinele universale și unitățile hoteliere, prezentate ca semne ale unei vieți urbane moderne. Despre cinematograful „Muncitorul” se afirmă că oferă „o vizibilitate excepțională a ecranului”, iar despre magazinul universal „Bacăul” că are „o capacitate de 1.800 m.p. și o valoare de peste 2.900.000 lei”.
Problema locuințelor este abordată într-un registru realist doar parțial. Se recunoaște că „războiul pustiitor de acum un deceniu și jumătate a distrus” și că dezvoltarea economică a atras sporirea populației. Totuși, soluțiile sunt prezentate optimist, prin enumerarea blocurilor date în folosință și a celor aflate în construcție: „în ultimii doi ani, în oraș s-au investit peste 12.000.000 lei în construcții de locuințe”. Finalul acestui segment proiectează viitorul apropiat, menționând că „în 1960 institutul de proiectări va trebui să execute proiecte pentru mai mult de 2.000 de apartamente”.
Privit din perspectivă istorică, articolul oferă o imagine idealizată a Bacăului anului 1959, construită în acord cu linia ideologică a vremii. Lipsesc referirile la dificultăți sociale persistente, la nemulțumiri sau la costurile reale ale transformărilor accelerate. Totuși, dincolo de retorică, textul rămâne o sursă importantă pentru înțelegerea modului în care autoritățile comuniste își reprezentau propriile realizări și modul în care doreau să fie perceput orașul la doisprezece ani de la proclamarea Republicii.
