I.R.E. Bacău, 1973 – de la o idee simplă la un câștig major pentru sistemul energetic
Faptele din 1973
În ediția din 28 decembrie 1973, ziarul Steagul roșu consemna o realizare tehnică deosebită a specialiștilor de la Întreprinderea de Rețele Electrice (I.R.E.) Bacău. Articolul relata despre o invenție semnată de inginerul Claudiu Verbițchi și tehnicianul Nicolae Anițulesei, menită să rezolve o problemă curentă, dar costisitoare: întreruperile repetate ale alimentării cu energie electrică necesare pentru efectuarea branșamentelor.
Conform calculelor făcute la nivelul întreprinderii, fiecare post de transformare era supus anual la aproximativ 53 de întreruperi, cu durate cuprinse între una și trei ore, pentru executarea unei operațiuni relativ simple: legarea conductorilor electrici pe rețeaua de alimentare. Aceste întreruperi cumulau o pierdere estimată la circa 1.600.000 kWh de energie electrică ne-furnizată, cu impact direct asupra consumatorilor și asupra eficienței sistemului.
Soluția imaginată de cei doi specialiști băcăuani a constat într-un dispozitiv de branșare sub tensiune, simplu ca și concepție, dar eficient în exploatare. Dispozitivul era format dintr-o tijă electroizolantă, prevăzută la capăt cu o mănușă metalică în care era introdusă clema de branșare, cu conductorul deja fixat. Printr-o mișcare de rotație, clema era montată direct pe conductorul rețelei aflate sub tensiune, fără întreruperea alimentării. După fixare, clema era eliberată din mănușă, iar operațiunea se încheia.
Timpul de execuție varia între 10 minute și o oră, față de aproximativ trei ore necesare prin metodele clasice. Rezultatul: o creștere a productivității muncii estimată la 148% și o economie anuală de aproape 1 milion de lei, doar la nivelul I.R.E. Bacău. Articolul sublinia, de asemenea, potențialul de extindere a invenției la nivel național.
O inovație valoroasă
Privită în contextul anilor ’70, invenția realizată la I.R.E. Bacău nu reprezenta o revoluție tehnologică la scară mondială, însă era o inovație de exploatare extrem de valoroasă, adaptată perfect condițiilor tehnice, economice și organizaționale ale României acelei perioade.
Lucrările sub tensiune erau deja cunoscute în țările cu sisteme energetice avansate, dar presupuneau echipamente complexe, costisitoare și proceduri strict standardizate. În schimb, soluția băcăuană se remarca prin: simplitate constructivă, cost redus de realizare, ușurință în utilizare și impact imediat asupra continuității alimentării cu energie.
Aceasta este, de fapt, esența ingineriei aplicate: nu neapărat invenția spectaculoasă, ci optimizarea inteligentă a proceselor existente. Inovația lui Verbițchi și Anițulesei a redus disconfortul populației, a crescut eficiența rețelelor și a adus economii cuantificabile într-un sistem unde fiecare kilowatt-oră conta.
Privind din perspectiva prezentului, principiul de bază al dispozitivului — intervenția asupra rețelelor electrice fără întreruperea tensiunii, folosind unelte izolate și proceduri sigure — este pe deplin valid și astăzi. Diferența constă în materialele moderne (polimeri avansați, fibre speciale), standardele stricte de securitate și gradul ridicat de automatizare.
Cu alte cuvinte, ceea ce în 1973 era o inovație locală ingenioasă a devenit, în timp, o practică standard la nivel internațional, perfecționată tehnologic, dar bazată pe aceeași idee fundamentală.
Inovația de la I.R.E. Bacău din 1973 rămâne un exemplu elocvent de creativitate tehnică românească aplicată direct nevoilor reale ale societății. Fără a fi spectaculoasă în aparență, ea a demonstrat că progresul se face adesea prin soluții simple, bine gândite, care schimbă radical modul de lucru și eficiența unui întreg sistem.
