Imaginea aceasta, desprinsă parcă dintr-un vis de celuloid în alb-negru, ne poartă înapoi într-o lume în care timpul curgea altfel – mai încet, mai cald, mai omenesc. Este o fotografie de arhivă a vechiului bâlci organizat la Bacău, cu prilejul sărbătorii Sfinților Petru și Pavel – un eveniment care, ani la rând, transforma orașul într-un loc de poveste, cu veselie, zarvă și emoție.
Era o vreme când bâlciul nu era doar o distracție de duminică, ci o adevărată sărbătoare populară. Se ținea, fără greș, la sfârșitul lui iunie, atunci când calendarul ortodox prăznuiește pe Sfinții Petru și Pavel, patronii spirituali ai muncii și ai bărbaților truditori. Pentru mulți băcăuani, era un fel de Crăciun al verii – așteptat cu sufletul la gură, cu haine bune scoase din lăzi și cu bănuți puși deoparte.
Privind fotografia, parcă auzi larma roții mari care se învârte în colțul stâng, cu leagănele ei zburând prin aer ca niște păsări de lemn, purtând râsetele copiilor și curajul tinerilor amorezați. În față, oamenii pășesc în hainele lor de sărbătoare – costume închise la culoare, pălării rotunde, baticuri legate sub bărbie. Se uită în jur cu uimire și poftă de viață, ca și cum fiecare moment trebuie păstrat cu grijă în suflet.
În fundal, corturile și gheretele stau ca niște cetăți improvizate. Se vindeau acolo de toate: vată de zahăr pe băț, halviță cu fistic, bragă rece, țuică nouă, opinci, icoane, dar și mici jucării din tablă și sticlă, aduse de meșteșugari din toată Moldova.
Bălciul aduna oameni din toate mahalalele orașului și din satele din jur. Era locul în care se întâlneau rudele de la țară cu neamurile de la oraș, unde se făceau logodne neoficiale, se spărgeau câteva inimi și se încheiau târguieli grele. Copiii primeau pentru o zi libertatea supremă: să zburde printre tarabe, să se dea în scrânciob, să guste din toate și să viseze că lumea e un iarmaroc fără sfârșit.
Dar poate cel mai emoționant lucru e liniștea acestei fotografii – o liniște care nu e absența zgomotului, ci prezența unui timp trecut care încă respiră. Privirile, gesturile, felul cum oamenii stau pe margine și privesc în sus, la roata învârtită de aer – toate ne spun că aici era, odată, centrul unei lumi simple, în care bucuria se găsea în lucruri mici, dar adevărate.
Astăzi, acel bâlci s-a risipit în trecut, iar sărbătoarea de Sfinții Petru și Pavel nu mai aduce aceeași fremătare în oraș. Dar fotografia aceasta rămâne – ca o amintire a unor vremuri în care Bacăul își purta cu mândrie straiele populare ale verii și dansa, o zi și-o noapte, în vârtejul unei sărbători cu gust de copilărie.
