Cultura, ca totalitate a valorilor materiale și spirituale create de-a lungul secolelor de omenire, reprezintă un tezaur prețios al fiecărui popor. Județul Bacău este beneficiarul unor astfel de valori care trebuiesc promovate, cultivate și valorificate, generând recunoaștere națională. Una din metodele de a face larg cunoscute aceste bogății regionale o reprezintă turismul. Turismul însemnă experiențe noi, îmbogățire culturală și emoțională și, nu în ultimul rând, dezvoltare economică. Acestor linii li s-a adresat proiectul „BACĂU EST – valori patrimoniale și turism rural”, dorind să-și aducă contribuția la promovarea națională a valorilor generate de zona estică a județului, la o mai bună cunoaștere a ceea ce județul Bacău poate oferi pe plan cultural, la o conectare mai strânsă a zonelor rurale cu cele urbane, la încurajarea antreprenoriatului și la creșterea bunăstării populației din zona.
Proiectul, ce se va încheia în curând, este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005.
Ultimul workshop al proiectului, intitulat „Turism și cultură în spațiul rural”, s-a desfășurat miercuri, 12 noiembrie 2025, în clădirea Teatrului Municipal „Bacovia” și a fost un moment de bilaț, de creionare a unor colaborări viitoare, care să continue ideile proiectului și de dialog cu participanții.

Deschiderea evenimentului a fost realizată de doamna Otilia – Alina Ursu, consilier superior în cadrul Serviciul dezvoltare durabilă, ofițer de monitorizare al proiectului din partea Consiliului Județean Bacău. În cuvântul rostit, domnia sa a subliniat importanța turismului în dezvoltarea economică a județului, precum și importanța turismului ca mijloc de educare și relaționare în societate, evidențiind astfel complementaritatea proiectului cu Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bacău în orizontul de timp 2021-2029. A apreciat activitatea și dedicarea membrilor asociației în implementarea proiectului, și originalitatea lui, subliniind faptul că acesta poate fi începutul unui șir lung de astfel de proiecte ale asociației noastre.
Aflată la finalul unei perioade de lucru intens, Asociația „Conexiuni pentru viitor” a prezentat activitățile proiectului, realizările obținute, feedback-ul comunităților cu care a interacționat în decursul celor aproape două luni și jumătate de desfășurare a proiectului. Tot cu această ocazie a fost prezentat calendarul anului 2026 ce omagiază 12 personalități născute în zona rurarală a județului Bacău. Fiecare lună este dedicată unui contributor la formarea tezaurului județean și național. În acest context, personalitatea lunii aprilie, artistul Mihai Bejenariu, prezent la workshop, a fost aplaudat îndelung de asistență.
Calendarul celor 12 personalități, în afara aducerii în atenție a acestor nume de referință a culturii băcăuane, se dorește a fi un stimul pentru descoperirea altor trasee turistice, spre locurile în care s-au născut aceste personalități, altele decât cele trei documentate în cadrul proiectului. „BACĂU EST – valori patrimoniale și turism rural” a realizat trei broșuri de promovare a traseelor cultural turistice Bacău-Stănișești (locul de naștere al lui George Apostu), Bacău –Horgești (cu figura spirituală a părintelui Constantin Galeriu) și Bacău- Huruiești (unde a vazut lumina zilei, istoricul Vasile Pârvan).
Completări interesante referitoare la numărul de personalități ale județului, peste 600 de fapt, au fot aduse de prof. univ. dr. Ioan Dănilă, autoritate recunoscută în domeniu, cetățean de onoare al Bacăului.
Evenimentul din 12 noiembrie a continuat cu participarea altor invitați. Din partea Agenției Naționale a Zonei Montane, aflată sub autoritatea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost prezent domnul consilier superior Marian Dobrin. Dezvoltarea turismului în aria rurală a județului Bacău necesită creearea unei infrastructuri de sprijin, iar punctele gastronomice locale pot îndeplini cu succes acest rol, în mod special în cazul turismului de scurtă durată, a fost conținutul prezentării realizate de domnia sa.
Moment din eveniment
Mult interes a suscitat intervenția domnului Claudiu Mitrea, Expert, Birou Specializare Sectorială, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Turismul este un domeniu de specializare inteligentă al Regiunii de Dezvoltare Nord – Est iar inițiativa Asociației Conexiuni pentru viitor trebuie continută prin alte proiecte și programe care să susțină dezvoltarea turismului, a subliniat reprezentantul ADRNE. Prezentarea domnului Mitrea a avut un caracter interactiv și asistența s-a animat, participanții, în mod special cei din domeniul turismului, punând întrebări și venind cu sugestii.
Prezența domnului Romulus Dan Busnea, din cadrul Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău, a însuflețit de asemenea atmosfera, domnia sa fiind pasionat de subiect și un vorbitor foarte bun.
Discuțiile și intervențiile libere ale participanților, au depășit ora de închidere a evenimentului, ultimii participanți părăsind sala după ora 16:00.
Asociația „Conexiuni pentru viitor” a reușit să aducă împreună mai mulți factori din sfera turismului județean și regional, public interesat, iar ideile generate cu acestă ocazie, pot însemna un pas înainte pentru promovarea și dezvoltarea turistică a județului Bacău.
Discuții libere în cadrul workshopului „Turism și cultură în spațiul rural”








