Sărbătoarea Școlii „Miron Costin”

    Școala Gimnazială „Miron Costin” a fost în sărbătoare, odată cu împlinirea a 48 de ani de la înființarea acestei prestigioase unități de învățământ din Bacău. După mai multe manifestări dedicate acestui eveniment important (concursuri, simpozioane, colocvii, expoziții de lucrări, întâlnire între foști profesori și elevi, cu cei actuali, un festival al lampioanelor etc), astăzi, vineri, 8 iunie, la ceas aniversar, cu începere de la ora 14.00, a fost programat, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, și un spectacol omagial.

    Elevi, părinți, profesori, învățători, bunici, prietenii au devenit un tot unitar și s-au bucurat împreună de momente pline de talente, de frumos, de culoare, iar momentele artistice oferite de copiii care învață la „Miron Costin” au încântat pe toți cei prezenți în sala arhiplină. Primăria Bacău a fost reprezentată la acest eveniment de Dragoș Ștefan, viceprimar. Spectacolul a fost deschis cu un moment inedit de cântece patriotice susținut de Corul preoților „Ep.Melchisedec”.

    12 elevi de 10 (zece)



    Tot cu acest prilej au fost premiați și elevii de 10 (zece) ai școlii: Luca Mardare – clasa a V-a, Yasmina Ifrim – clasa a V-a, Alexandru Manoliu – clasa a V-a, Maria Gheorghe – clasa a V-a, Michelle Gondor – clasa a VI-a, Daria Ștefănoaia – clasa a VI-a, Andreia Buhăianu – clasa a VI-a, Bianca Cojocaru – clasa a VII-a, Răzvan Ghigea – clasa a VII-a, Rebeka Aioanei – clasa a VIII-a, Cristina Iordache – clasa a VIII-a și
    Maria Iurașcu – clasa a VIII-a.

    A fost și premierea elevilor de clasa a VIII-a, dar și a elevilor care au participat la Concursul „Miron Costin”, organizat în premieră anul acesta.

    Tot acum elevele Cristina Iordache și Rebeka Aioanei, șefe de promoție 2018 ale școlii, au predat ștafeta colegilor mai mici, din clasele a VII-a, care au promis ca anul viitor vor urca din nou pe scenă după ce obțin rezultate cel puțin la fel de bune.

    Maria Dolghin a deschis spectacolul omagial cu poezia „Învățătorului” de Adrian Păunescu, sub îndrumarea învățătoarei Marcela Acăr, apoi Teodora Arbănaș Mocanu a interpretat cântecul „Învățătorii mei”, coordonată de învățătoarea Liliana Creangă. A urmat Trupa de dans modern „Ștrumfii” (pregătită de profesorii Alina Ciorcilă și Elena Matasă), Ioana Verman (clasa a VI-a) care, sub îndrumarea prof. Irina Diaconi, i-a condus pe toți în mintea unui elev, apoi elevele Rebeca Vernica și Ștefania Ifrim (învățător Roxana Patrichi) au făcut o demonstrație de hip-hop, iar pianul Ioanei Muraru (învățător Loredana Persu) a răspândit în toată sala muzica clasică.

    Atmosfera s-a încins apoi prin dansul sportiv al elevilor Elena-Patricia Rotaru și Rareș Bâlu, coordonați de învățătoarea Costina Zaharia și prin demonstrația de karate cu Eduard Olaru, Ștefania Olaru, Andreea Oteliță, Georgiana Dobraniș, Aurel Țîmpu și Ștefania Budău (coordonați de prof. Alina Grosu și instructor Vasile Hermeziu).

    A fost și hora formației de dansuri „Izvorașul celor mici” (instructor Cătălin Adam și învățătoarea Ileana Vîrlan), și un mozaic muzical la orgă, cu Cristian Anghel (îndrumat de prof. Irina Diaconu), și demonstrația de arte marțiale cu un grup de elevi ai școlii coordonați de prof. Liliana Adochiței – director adjunct.

    Muzică și dans de calitate

    Spectacolul maraton a continuat cu eleva Cristiana Holtea, care a încântat publicul cu melodia „Școala mea, a doua casă” (coordonată de înv. Liliana Creangă), Trupa D-dance, cu un dans modern, coordonat de prof. Anca Crăciun – director și instructor Andreea Dobraniș, un moment emoționant mamă și fiică, dascăl (Ioana Drăghici) și elev (Sofia Drăghici), care au interpretat cântecul „Poveste”, apoi s-a plutit din nou pe aripile dansului cu Alesia Arhire și Fabiana Năstase (coordonate de învățătoarea Dana Rotaru).

    În program a mai fost monologul interpretat de elevul Ștefan Cozma (coordonat de prof. Alina Grosu), un colaj muzical la orgă a elevului Darius Roca (învățătoare Costina), „Îmi place mambo” a elevului Matei Vizitiu (învățătoare Roxana Patrichi), Trupa „Colors dance” (instructor Andreea Dobraniș și învățătoare Ionela Măgirescu), monologul „Hamurabi”, interpretat de eleva Diana Bălănoiu (învățătoare Irina Coman), Trupa Juju-Team, cu un dans sportiv, coordonat de instructor Andreea Dobraniș și înv. Roxana Patriche.

    Foarte aplaudați, ca și ceilalți copii care au evoluat pe scenă, au fost și Alexandra Ștefănescu, care a cântat melodia „Mica sirenă” (coordonată de învățătoarea Alina Barbu), hora ansamblului folcloric „Ciobănașii” (coordonat de instructor Cătălin Adam și învățătoarea Liliana Creangă), Andreea Arseni cu melodia „Lupii”, coordonată de prof. Iulian Patrichi Iulian, Trupele de dans „X DANCE” și „BUTTERFLY”, pregătite de profesoarele Alina Ciorcilă și Maria Gunea, care au încântat spectatorii cu două fantezii coregrafice, eleva Erica Aanei (învățătoare Roxana Anton), cu „Să învățăm de la flori”, Izabela Bican (prof. Liliana Mereacre) cu melodia „Învață-ne, Doamne”, iar finalul a aparținut ansamblul folcloric „Izvorașul”, cunoscut deja în județul nostru și nu numai, îndrumat de Cătălin Adam și prof. Cătălina Beșa.

    O serbare de trei ore în care frumusețea, inocența, talentul, bucuria vor rămâne în memoria celor prezenți.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"