26 aprilie 2024
Actualitate“Satul – de la tradiţie la modernitate, de la patrimoniul existent la...

Forumul “Moldova Reper 2030”, privire îndrăzneaţă în viitor

“Satul – de la tradiţie la modernitate, de la patrimoniul existent la crearea de patrimoniu”

Ediţia din acest an a Forumului “Moldova Reper 2030”, organizat de Filiala Teritorială Bacău-Neamţ a Ordinului Arhitecţilor din România, în colaborare cu Filiala Bacău-Neamţ a Uniunii Arhitecţilor din Româniam şi-a înscris în program o temă de interes atât pentru profesia de arhitect, cât şi, mai ales, pentru administraţia centrală, locală, mediul de afaceri, cel politic şi cetăţeni.

De altfel, satul tradiţional, cu extraordinarul lui patrimoniu material şi imaterial este supus astăzi unui proces de modernizare forţat, cu inerentele lui ingerinţe, de multe ori haotice, fără o viziune în care tradiţia să fie conservată, integrată şi valorificată în proiecţia satului modern.



Sunt, în acest domeniu, dezbateri la nivel academic, instituţional şi comunitar, materializate în studii, comunicări, propuneri, la care sunt chemaţi părtaşi specialişti, factorii decizionali, legislativi, educativi şi de control, astfel că şi Forumul “Moldova Reper 2030” se înscrie în acest important demers.

Lucrările Forumului Zonal de Arhitectură şi Urbanism se desfăşoară, timp de patru zile, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii din Bacău, la care sunt invitaţi arhitecţi din România, Republica Moldova şi Ucraina, care vor susţine în plen şi pe secţiuni comunicări şi referate, al căror conţinut au fost preluate de posturi de televiziune din zonă şi vor fi publicate în revista Arhitectura. Din cauza întârzierii delegaţiei din Republica Moldova, care a avut probleme la graniţă, lucrările au început cu o întârziere de 45 de minute.

Liliana Bârgu, preşedinte al Filialei Bacău-Neamţ a Ordinului Arhitecţilor din România a anunţat programul şi tema şi secţiunile de lucru, precizând că ediţia a IV-a a Forumului “Moldova Reper 2030” şi-a stabilit ca temă centrală zona rurală, faţă de ediţiile anterioare, care s-au axat mai mult pe cea urbană. “Este timpul ca noi, arhitecţii, împreună autorităţile locale, cu reprezentanţii ai învăţământului de specialitate, să ne orientăm activitatea şi spre această zonă de civilizaţie, aflată în plin proces de transformare.”

Întrebările la care şi-au propus să răspundă Ordinul Arhitecţilor, Filiala Bacău-Neamţ, sunt cuprinse în sintagma din titlu: “Satul – de la tradiţie la modernitate, de la patrimoniul existent la crearea de patrimoniu”, cu secţiunile bine structurate, astfel că, în timpul destinat lucrărilor forumului, să poată fi abordate, prezentate şi dezbătute mai multe teme, cum ar fi “Spaţiul rural de la sat la suburbie”, “Limbajul culturii, cultura limbajului”, “Probleme de conservare şi integrare”, “Managementul creativ al peisajului și patrimoniului cultural”, “Optimizarea resurselor locale pentru dezvoltarea rurală”, ”Satul de lângă oraş- zona metropolitană”, dar şi “Identificarea potențialului de creștere, tendințe și opțiuni” etc.

Invitat la acest important Forum a fost şi Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, care a vorbit celor prezenţi despre “Limbajul culturii şi cultura limbajului”, o introspecţie în formarea poporului şi limbii române, a culturii ca formă de exprimare a unui popor, în concertul universal al naţiunilor: “Cultura este sângele unei societăţi, şi ea trebuie pusă alături şi împreună cu civilizaţia, iar între cele două se petrece viaţa noastră. Dumneavoastră, constructori de frumos şi util, mai aproape de artă, sunteţi cei care realizaţi legătura între tradiţie şi modernism. Evoluţia este firească, însă grija noastră este să nu dărâmăm, ci să integrăm, introducând în actul de creaţie şi etica, tradiţia, moştenirea, să nu eliminăm din ecuaţie meşterul, care poate lucra alături de architect. Sunt convins că Forumul, care, în opinia mea, are o dublă semnificaţie, se desfăşoară în anul sărbătoririi Marii Uniri, dar şi în Anul European al Patrimoniului Cultural, va da răspunsuri la problemele care îi frământă pe oameni”, a mai spus ministrul secretar de stat.

În Secţiunea “Spaţiul rural de la sat la suburbia” au prezentat comunicări arh. Şerban Sturdza, membru corespondent al Academiei Române, director executiv al Fundaţiei Pro Patrimonio Bucureşti: “Ţibăneşti sat cultural”, prof. univ. arh. Larisa Vandiuk, Cernăuţi, şi alţi arhitecţi din Bucureşti şi Chişinău.

Pentru sâmbătă, oranizatorii şi invitaţii şi-au propus să dezbată o temă, în care este cuprinsă o tulburătoare întrebare: „Ce fel de politici rurale implementăm în următorii ani?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri