Acasă Blog Pagina 992

Pe marginea prăpastiei economice

În ultimele luni, în țară nu s-a mai luat nicio decizie care să fi emanat din interior. Indiferent cine a fost la conducere, toate deciziile au venit în plic; majoritatea ca urmare a adoptării PNRR-ului. Practic, în acest moment, Guvernul aplică numai ceea ce a decis, cu ani în urmă, comisia care a elaborat în mod secret PNRR-ul. Și nu are cum să nu aplice, pentru că, fără banii din PNRR, țara intră în incapacitate de plată. Ca să nu mai vorbim de gurile lacome care așteaptă banii promiși de UE. Doar că, ce să vezi?! Deciziile pe care Guvernul trebuie să le ia subminează economia țării. Practic, pentru a încasa banii necesari supraviețuirii economiei și îndestulării clienților politici, Guvernul distruge fundamentele pe care se bazează economia.

Și, cu toate acestea, cetățenii țării sunt mai preocupați de propriile dispute și dezbateri în contradictoriu, încât nu își dau seama că prăpastia se apropie. Sunt preocupați să se acuze unii pe alții că-s cu rușii, cu americanii, cu extratereștrii, că-s idioți, oligofreni și așa mai departe. Și, în vreme ce românii își dau în cap unii altora, preocupați să vadă agenți de influență ai lui Putin peste tot, totul se duce de râpă, așa cum s-a planificat…

Cetățenii sunt preocupați mai mult de diferențele ideologice și de analiza critică excesivă, decât de situația în ansamblu. Această atitudine i-a împiedicat să perceapă amenințarea care planează asupra economiei. Nici nu e ceva nou; în timpul Republicii de la Weimar, în perioada interbelică, diviziunile politice și fragmentarea societății au slăbit rezistența economică și au pregătit terenul pentru dezastrul viitor în mod similar.

Dar nu e singura analogie care se poate face. Pentru că, să recapitulăm, la cererea unor entități exterioare, guvernul a adoptat măsuri economice radicale, sub pretextul că acestea vor aduce prosperitate și dezvoltare. Cu toate acestea, guvernul a „uitat” să examineze îndeaproape consecințele acestor decizii. În secolele XIX și XX, guvernele coloniale au aplicat politici economice care privilegiau puterile coloniale, în timp ce exploatau resursele în detrimentul economiilor locale. Astfel, similar, România se bucură să pună în practică deciziile primite, fără a realiza că acestea distrug treptat ramurile economice esențiale.

Măsurile guvernului, în euforia aplicării deciziilor primite din exterior, duc la prăbușirea unor ramuri economice cheie. Una dintre consecințe se referă la criza energetică. Prin ignorarea unor sectoare economice cruciale și concentrarea excesivă pe priorități străine – închiderea termocentralelor, de exemplu – țara a ajuns să depindă prea mult de importurile energetice, fiind vulnerabilă în fața oricăror perturbări ale aprovizionării.

Va fi deosebit de interesant să observăm consecințele ce vor urma atunci când colapsul economic se va produce. Într-o lume multipolară, în care puterea economică și politică se redistribuie, ascensiunea BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) și procesul de dedolarizare a monedelor naționale devin factori importanți. Astfel, colapsul ar putea fi amplificat de instabilitatea și vulnerabilitatea economică globală. În plus, falimentul energetic al Uniunii Europene ar agrava și mai mult situația, având un impact direct asupra economiilor interconectate și asupra relațiilor comerciale internaționale.

Expoziția personală Metaxis -Daniela Grapă

Galeriile „Alfa” ale Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău invită amatorii de artă, joi, 29 iunie, ora 17.00, la vernisajul expoziției Metaxis, a artistei Daniela Grapă, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași. Prezentarea lucrărilor va fi realizată de criticul de artă Iulian Bucur.

Expoziția cuprinde o suită de lucrări de pictură și desene în care este explorat conceptul de metaxie, o perspectivă duală asupra lumii, ce încearcă să surprindă tensiunea existenței umane. În viziunea Danielei Grapă, metaxis este o stare de conștiință care oferă acces la un spațiu guvernat de o rețea de polarități: eternitate – efemeritate, individ -mase, libertate – soartă, instinct – intelect, dragoste – ură, esență – aparență, precum și alte antiteze care operează în câmpul existenței umane.

Absolventă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, specializarea pictură – sculptură, precum și a unui program de studii de masterat în „Filosofie aplicată și management cultural” în cadrul Universității„Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Daniela Grapă este o prezenţă constantă pe simezele galeriilor de artă din Iaşi, Bucureşti, Chişinău, Constanţa, Bacău, Bistriţa etc.

Între disticţiile primite în ultimii ani se numără Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Pictură în cadrul Salonului Mic, Bucureşti, 2017, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Pictură al Filialei Iași, la Salonul Artis, 2018 și Premiul Institutului Cultural Român la Bienala Internaţională de Pictură, Chişinău, 2019.

Expoziția se va afla pe simeze în perioada 29 iunie – 30 iulie 2023 și va putea fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00.

28 iunie 2023

    Aur pentru Bronx Bacău la Jocurile Special Olympics Berlin 2023

    În perioada 17-25 iunie 2023, Germania a găzduit mult așteptatele Special Olympics Games Berlin 2023. Din 1968, la fiecare 2 ani, Jocurile Special Olympics aduc laolaltă sportivi cu dizabilități din toate colțurile lumii, într-un eveniment care depășește granițele geografice, etnice, filozofice, de gen, de vârstă, de cultură și de religie, promovând sportul și aportul său extraordinar în incluziunea socială a copiilor și tinerilor speciali.

    Între cei 7000 de sportivi participanți, s-a aflat și Mărioara Elena Adochiței, judoka la CS Bronx Powerlifting Club Bacău pregătită de antrenorul Daniel Zodian, a cărei participare la marele eveniment a fost susținută de Special Olympics României, dar și de Federația Română de Judo. Sportiva s-a întâlnit pe tatami cu sportive din Congo, Israel și Ungaria, iar meciul decisiv cu adversara din Ungaria i-a adus aurul, o medalie mult visată, pentru care Mărioara se pregătește din 2010.

    Prin reușita sa, sportiva se transformă într-un exemplu de muncă și determinare și o dovadă că și copiii atipici pot scrie povești de succes. Fiecare etichetă și descurajare devine un imbold spre a fi mai buni, lucru demonstrat de povestea Mărioarei care, deși provine din mediul instituționalizat, nu a lăsat ca asta să îi definească destinul, ci doar să o motiveze spre a-și depăși limitele.

    „Special Olympics World Games Berlin 2023 este o experiență din care am învățat foarte multe. A fost prima dată când am călătorit fără cei apropiați, însă, mai ales după ce am cunoscut-o pe Nadia Comăneci, un model pe care îl admir încă din copilărie, de când mergeam la gimnastică, mi-am dat seama că Jocurile sunt cea mai măreață și importantă experiență din viața mea. Am cunsocut sportivi din toate țările lumii, cu care am comunicat, ne-am jucat și antrenat, iar sentimentul de a avea atâția prieteni nu îl voi uita niciodată’’, ne-a spus Mărioara Adochiței, campioană Special Olympics 2023.

    Sportiva Mărioara Elena Adochiței a adus primul aur de la Jocurile Special Olympics pe ramura de judo în Bacău, devenind o mândrie nu doar pentru clubul său, ci pentru întreaga comunitate băcăuană, și, în final, pentru România. Alături de Mărioara, palmaresul României la judo a fost sporit și de sportivii Armis Matei, cu medalie de aur, Petra Neagoe, cu medalie de argint, și David Lemnian, cu medalie de bronz, lotul fiind însoțit de antrenorul din cluj Laszlo Balazs.

    Cu ocazia evenimentului, campioana olimpică la scrimă Ana-Maria Brânză, consilier prezidențial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a evidențiat: „Un sportiv de performanță știe că încrederea se antrenează în sală, respectul se cultivă în competiții, iar demnitatea se câștigă pe podium. Dragi BRAVI, fiți curajoși și ambițioși, așa cum vă știm. Medaliile Special Olympics strălucesc la fel ca medaliile oricărui campion olimpic.’’

    Fotbal / Vali Cioancă, la 70+

    La cei 70 de ani pe care i-a împlinit pe 25 februarie, Valentin Cioancă rămâne unul dintre antrenorii pasionați ai Bacăului la nivel de copii și juniori. Cioancă propune patru nume de viitor din cadrul grupei de vârstă 2008 pe care o antrenează la CS Aerostar Bacău: Ștefan Zota, Alexandru Buturugă, Denis Bârgâoanu și Matei Ceaunașu.

    Am mai mulți copii talentați, dar pe aceștia patru mizez în mod deosebit. Și am încredere că Ștefan, Alex, Denis și Matei pot călca pe urmele unui Pantilimon, Dumitriu sau Burcă, jucători care au trecut și ei prin mâinile mele”, spune Vali Cioancă. Pe lângă Pantilimon, Dumitriu sau Burcă, antrenorul Cioancă se poate mândri cu o pleiadă de fotbaliști reprezentativi, la a căror formare a contribuit.

    „Lista este, într-adevăr, foarte lungă. De la Cristian Ciocoiu, Dan Bolfă și Florin Petcu și până la Florin Lovin. Mulți dintre foștii mei elevi continuă să–și amintească de mine și să mă sune de Sărbători sau de ziua mea de naștere. Țin să-i mulțumesc în mod special lui Florin Lovin, care nu uită niciodată de mine.

    Printre altele, el a contribuit în mai mulre rânduri cu echipament pentru grupele pe care le-am antrenat sau le antrenez. Și apropo de antrenorat, dacă mă ține Dumnezeu sănătos și în putere, aș vrea să vorbiți de antrenorul Vali Cioancă și la 80 de ani, nu doar la 70+”, a concluzionat tehnicianul micilor aviatori.

    Popovici și-a depășit obiectivul în Polonia: A terminat pe locul 5 deși își stabilise ca țel locul 12

    Costa Popovici a devenit un nume de referință în lumea săritorilor de mare înălțime. După ce a obținut titlul mondial în cadrul competiției de la Fort Lauderdale și a câștigat două etape din Red Bull Cliff Diving World Series la Boston și Paris, Popovici a continuat să impresioneze la Jocurile Europene de la Cracovia-Malopolska.

    Acest sportiv extraordinar abordează atât săriturile de la mare înălțime, cât și cele clasice, ceea ce îl diferențiază de alți săritori din lume. La competiția din Polonia, Popovici a concurat pe platforma de 10 metri și a reușit să se claseze pe locul 5, în ciuda concurenței acerbe cu reprezentanți de top din Marea Britanie, Germania, Italia și Ucraina.

    Proba de platformă de la 10 metri a fost dominată de Timo Barthel din Germania, care a obținut un punctaj impresionant de 435,40 puncte. Pe locurile următoare s-au situat Robbie Scot Lee din Marea Britanie, Riccardo Giovannini din Italia și Benjamin Cutmore din Marea Britanie. Constantin Popovici a obținut un punctaj excelent de 398,90 puncte și s-a luptat până în ultima clipă pentru o medalie. Performanța sa a fost cu atât mai remarcabilă, având în vedere că a realizat trei sărituri cu un coeficient de dificultate de 3,6, fiind al doilea cel mai mare coeficient în întregul concurs.

    Curajul și pasiunea pentru risc sunt două trăsături definitorii ale lui Popovici, iar performanța sa la Jocurile Europene demonstrează încă o dată determinarea și dedicarea sa în acest sport. Obiectivul realist al său pentru această competiție a fost doar calificarea în finala de 12, iar locul 5 obținut poate fi considerat o depășire a așteptărilor inițiale.

    Constantin Popovici și antrenorul său, Adrian Gavriliu, vor părăsi Polonia și se vor îndrepta spre Italia, unde va avea loc a treia etapă a Red Bull Cliff Diving World Series pe data de 2 iulie.

    Popovici își propune să ocupe locul întâi în această competiție, un obiectiv la fel de realist precum cel anterior.

    Record pentru elicoperele militare din Bacău: o călătorie de 3.500 de kilometri

    Două elicoptere ale Forțelor Aeriene Române au stabilit un nou record în ultimele patru zile, deplasându-se din Bacău, România, până în Albacete, Spania, pe o distanță de aproximativ 3500 km.

    Un grup de militari de la Baza 95 Aeriană s-a deplasat în Spania pentru al doilea an consecutiv, în cadrul unui curs internațional dedicat pregătirii echipajelor pentru misiunile de recuperare a personalului propriu.

    Această călătorie a implicat o serie de etape, cu șase opriri pentru alimentare, inclusiv cinci pe aeroporturi civile și una într-o bază militară.

    În timpul călătoriei, aceștia au traversat Europa de la est la vest, trecând prin Carpați, Alpi și Pirinei, explorând diferite forme de relief, inclusiv o etapă de zbor deasupra mării. Detașamentul era compus din două elicoptere IAR 330 SOCAT și 30 de militari.

    Unii dintre aceștia au călătorit cu elicopterele, în timp ce restul au fost transportați până la destinație cu o aeronavă C-130 Hercules, pentru a participa la stagiul de instruire aplicativ denumit „Air Centric Personnel Recovery Operatives Course 2023 – APROC 23”, desfășurat în Baza Aeriană Albacete din Spania.

     

    Aeroportul Internațional Bacău a făcut impresie bună basarabenilor – VIDEO

    Aeroportul Bacău a reușit să impresioneze pasagerii basarabeni. Reporterul RLIVE TV, Traian Stoianov, a reușit să obțină câteva impresii de la călători cu privire la această alternativă într-un scurt interviu.

    Printre cuvintele de apreciere exprimate de pasageri s-au regăsit: „Era necesară”, „E nou”, „Pare super-modern față de ce era”, „E foarte bine, că nu aveam legătură”, „Suntem bucuroși, pentru că era nevoie”. Aceste reacții pozitive vin în urma redeschiderii cursei regulate dintre Bacău și Roma, care le-a oferit posibilitatea basarabenilor să ajungă în orașul românesc.

    Cu ajutorul Aeroportului Bacău, basarabenii pot călători în prezent către destinații precum Londra Luton, Milano Malpensa, Roma Fiumicino și pot face conexiuni prin Roma cu alte orașe precum Olbia, Alghero, Palermo, Milano Bergamo și Comiso.

    Reporterul Traian Stoianov, impresionat și el de ceea ce a văzut, a remarcat că Aeroportul Bacău este compact, dar oferă toate facilitățile necesare pentru o călătorie plăcută. Noul aeroport se evidențiază prin modernitatea sa și prin capacitățile de care dispune pentru a oferi servicii de calitate pasagerilor săi.

    Cu aceste impresii pozitive și cu posibilitatea de a zbura direct către mai multe destinații importante, basarabenii se bucură de această alternativă și apreciază eforturile depuse pentru a le oferi o experiență de călătorie mai ușoară și mai comodă.

    Firmele lui Umbrărescu au semnat contractul pentru Varianta Ocolitoare Timișoara Sud

    Astăzi, Varianta Ocolitoare Timișoara Sud a primit un nou contract semnat între firmele lui Umbrarescu, marcând un nou capitol în dezvoltarea acestei importante infrastructuri rutiere. Asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL (lider de asociere) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE SRL a obținut acest contract și are obligația de a finaliza lucrările rămase de executat în următoarele 12 luni.

    Valoarea contractului se ridică la impresionanta sumă de 383,84 milioane de lei, fără TVA, fonduri asigurate prin Programul Transport.

    Noul contract a devenit necesar după rezilierea celui anterior, semnat cu Tirrena Scavi, în decembrie 2022. Antreprenorul anterior s-a dovedit incapabil să ducă la bun sfârșit lucrările, în ciuda progresului fizic înregistrat de 58,26%. Decizia de a încheia contractul cu Tirrena Scavi a fost luată în urma analizării riguroase a situației și a priorității de a asigura finalizarea eficientă a proiectului.

    Asociația SA & PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE SRL a fost selectată pentru a prelua șantierul și a finaliza construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Sud. Având experiență solidă în domeniul construcțiilor și o echipă dedicată, această asociere este pregătită să ducă proiectul la bun sfârșit în termenii stabiliți.

    Varianta Ocolitoare Timișoara Sud reprezintă un proiect strategic pentru regiune, având ca scop dezvoltarea infrastructurii rutiere și facilitarea traficului în zonă. Odată finalizată, aceasta va descongestiona traficul în oraș și va asigura o alternativă eficientă pentru șoferii care tranzitează regiunea.

    Un tânăr a incendiat mai multe containere de gunoi. Cum a fost identificat

    Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, aflați în timpul serviciului de patrulare, au depistat un incident pe strada Bogdan Voievod, unde trei containere destinate colectării deșeurilor reciclabile au fost incendiate. Incidentul a avut loc sâmbătă, 24 iunie 2023, în jurul orei 07:20 dimineața.

    Efectuând verificări amănunțite, polițiștii au analizat imaginile video înregistrate de camerele de supraveghere ale unui magazin din apropiere și au obținut declarațiile unui martor ocular. Pe baza acestor probe, a fost identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Bacău, care este considerat principalul suspect în acest caz de incendiere a containerelor.

    Suspectul a fost reținut de către polițiștii locali și predat ulterior Secției 2 Poliție Bacău în vederea continuării cercetărilor. Autoritățile au informat și Primăria Municipiului Bacău cu privire la acest incident, astfel încât să poată fi luate măsuri pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin distrugerea containerelor.

    Incendiile intenționate ale containerelelor deșeurilor reprezintă o infracțiune gravă și periculoasă, deoarece pot cauza pagube considerabile mediului înconjurător și pot pune în pericol siguranța cetățenilor. Autoritățile locale și forțele de ordine colaborează pentru a identifica și pedepsi pe cei responsabili de astfel de acțiuni ilegale și distructive.

    Se așteaptă ca investigațiile să continue pentru a se stabili motivele exacte ale acestui incident și pentru a se lua măsuri adecvate în funcție de rezultatele anchetei.

    Băcăuani puși să măture cojile de semințe de către polițiștii locali

      Parcurile din municipiul Bacău reprezintă destinații preferate ale locuitorilor, oferind o oază de relaxare și divertisment pentru cetățeni. Cu toate acestea, Poliția Locală a constatat unele încălcări ale normelor și face un apel către toți cetățenii să aibă grijă de aceste spații verzi și să respecte regulile de conviețuire socială.

      Polițiștii locali au efectuat patrulări regulate în timpul weekend-ului. Aceștia au identificat mai multe persoane care nu au respectat normele de curățenie, consumând semințe în locuri nepermise. Încălcări au fost constatate în Parcul Nord, Parcul Cancicov, precum și pe străzile Tipografilor, Nicu Enea și Răzoare, la locurile de joacă.

      De asemenea, au fost primite sesizări privind prezența unor grupuri de tineri care au tulburat liniștea publică prin zgomote și limbaj jignitor sau care au consumat băuturi alcoolice pe domeniul public în Parcul Unirii, pe strada Banca Națională și pe Insula de Agrement.

      În conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, persoanele identificate în timpul patrulărilor au fost sancționate corespunzător de către Poliția Locală. Astfel de acțiuni au scopul de a asigura respectarea normelor și bunului-simț în cadrul comunității noastre.

      Poliția Locală Bacău îndeamnă cetățenii să fie responsabili și să aibă grijă de parcuri, să le protejeze și să le mențină curate. Utilizarea adecvată a mobilierului stradal și a aparatelor de joacă este esențială pentru a preveni acte de vandalizare sau mâzgălire. Respectarea regulilor de conviețuire socială și a liniștii publice este, de asemenea, un aspect important pentru o comunitate armonioasă.

      În cazul în care observați persoane care nu respectă normele de conviețuire socială sau care aduc atingere curățeniei și integrității parcurilor, Poliția Locală încurajează cetățenii să contacteze cea mai apropiată patrulă sau să apeleze numărul de telefon 0234/986.

      Drogurile, drum cu sens unic. Masă rotundă la Prefectură

        În data de 26 iunie 2023, la Instituția Prefectului Județului Bacău a avut loc o Masă rotundă în care au fost prezentate rezultatele implementării activităților campaniei DROGURILIE – DRUM CU SENS UNIC!, campanie care s-a desfășurat la inițiativa Instituției Prefectului Județului Bacău în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Inspectoratul Școlar al Județului Bacău.

        Campania a avut 2 componente principale:

        intervenții preventive destinate liceenilor: dezbateri; realizarea de către elevii din clasele implicate a unor scurt metraje care să răspundă la întrebarea: De ce sunt drogurile o problemă a generației mele? și ateliere preventive despre cauzele, efectele asupra sănătății fizice, psihice și sociale și implicațiile din punct de vedere legislativ ale consumului de droguri;

        instruiri cu tematică specifică prevenirii consumului de droguri destinate cadrelor didactice din liceele selectate.

        Campania s-a derulat pe parcursul anului școlar 2022-2023 în 8 unități de învățământ liceale din județul Bacău: Colegiul „Nicolae Vasilescu Karpen” Bacău; Liceul Teoretic „Henri Coandă” Bacău; Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău; Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău; Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău; Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești; Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești, fiind implementate 102 ateliere interactive la care au luat parte 1280 de elevi liceeni și 76 elevi voluntari și 8 sesiuni de instruire cu tematică specifică prevenirii consumului de droguri, la care au participat 430 de cadre didactice.

        A fost închisă circulația rutieră pe o porțiune din Pasajul Revoluției

          O porțiune din Pasajul Revoluției din Bacău a fost închisă circulației auto, prin amplasarea de jardiniere, a anunțat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

          Acesta spune ca decizia a fost luată în urma solicitării unui grup de antreprenori care doresc să își dezvolte afacerile în zonă.

          Liviu Miroșeanu a subliniat importanța dialogului cu comunitatea locală și a încurajat implicarea acesteia în rezolvarea problemelor orașului.

          Viceprimarul Liviu Miroșeanu a concluzionat că dezvoltarea orașului poate fi realizată printr-un dialog constructiv cu cetățenii, iar împreună putem face posibile schimbări pozitive.

          Pompierii în control! Se verifică măsurile PSI în locurile de agrement, restaurante și unități de cazare

            Pentru siguranța celor care aleg să își petreacă timpul liber în locații destinate divertismentului, în perioada sezonului estival, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău desfășoară controale de specialitate în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor la obiective cu destinația restaurante, baruri, cluburi, discoteci și cazare temporară de persoane.

            În ultimul weekend din luna iunie (23-26 iunie),  s-au executat șase controale la obiectivele cu aglomerări de persoane. Pe timpul controalelor, s-a urmărit identificarea și înlăturarea eventualelor cauze potențiale de incendiu, echiparea și dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, în conformitate cu prevederile reglementărilor specifice, evacuarea în siguranță a utilizatorilor clădirilor, precum și facilitarea accesului echipajelor de intervenție, în cazul producerii unui incendiu la contrucții, instalații și amenajări.

            În urma acțiunilor de control, au fost constatate 23 de deficiențe, sancționate contravențional astfel: 18 avertismente și cinci amenzi în cuantum de 58500 lei. Printre neregulile constatate se numără lipsa dotării cu mijloace de primă intervenție (stingătoare) și lipsa instruirii personalului angajat.

            „Menționăm faptul că, scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci de a ne asigura de respectarea măsurilor de securitate la incendiu, măsuri ce oferă un plus de siguranță pentru fiecare din noi”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

            „Crearea unei culturi preventive în comunitățile noastre prin cunoașterea diferitelor tipuri de riscuri și a măsurilor de prevenire a acestora, precum și a comportamentului adoptat în cazul producerii lor, rămâne obiectivul principal al pompierilor militari băcăuani, motiv pentru care activitățile de control și informare preventivă vor continua și în perioada următoare”, se mai arată în comunicatul citat.

            Salariul unui băcăuan este, în medie, cu 1.395 lei mai mic decât media națională

              În luna APRILIE 2023 câştigul salarial mediu brut a fost în judeţul Bacău de 5.916 lel/persoană, cu 1.395 lei/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionaIe (-19,1%), iar câştigul salarial mediu net a fost de 3.796 lei/persoană, cu 768 lei/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-16,8%), informează Direcția Județeană de Statistică.

              Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în „agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit” (4.429 lei), iar cele mai mici în „industrie şi construcţii” (3.705 lei).

              Faţă de luna MARTIE 2023 câştigul salarial mediu net la nivelul judeţului a scăzut, în preţuri comparabile, cu -5,3%, iar faţă de luna APRILIE 2022 acesta a înregistrat o creştere, în preţuri comparabile, cu +0,3%.

              Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat planurile anti-caniculă

                În urma ședinței de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din județul Bacău, au fost aprobate planurile de măsuri menite să minimizeze efectele negative ale caniculei și secetei asupra zonei. Prefectul Lucian Bogdănel a anunțat că aceste planuri includ și responsabilitățile instituționale prevăzute în Hotărârea nr. 6/27 iunie 2023 a CJSU.

                Având în vedere experiența anului trecut, când județul Bacău a fost afectat de secetă severă și caniculă, se impune o gestionare eficientă a consumului de apă și implicarea autorităților administrației publice locale pentru a amenaja spații adecvate unde cetățenii să se poată adăposti și hidrata.

                Printre măsurile dispuse se numără deschiderea tuturor lăcașurilor de cult în intervalul orar 11.00 – 18.00, pentru a oferi adăpost cetățenilor în caz de necesitate. De asemenea, se vor intensifica verificările privind condițiile igienico-sanitare și lanțul de frig pentru desfacerea, depozitarea și transportul alimentelor. Controalele vor fi sporite pentru a se asigura că angajatorii oferă salariaților condiții optime de muncă.

                Autoritățile vor informa, de asemenea, utilizatorii de apă pentru irigații cu privire la fenomenul de secetă și vor promova măsuri de raționalizare a consumului de apă. Se va interzice consumul de apă pentru spălarea străzilor, trotuarelor și stropirea spațiilor verzi, într-o încercare de a economisi resursele de apă.

                Un alt aspect important este asigurarea funcționării tuturor rezervoarelor de apă existente și verificarea zilnică a rezervelor de apă pentru situații de incendiu.

                Prefectul Lucian Bogdănel a subliniat necesitatea implementării acestor măsuri pentru a face față cu succes perioadelor de caniculă și secetă, având în vedere consecințele grave pe care le pot avea asupra populației și a mediului înconjurător.

                 

                Caravană mobilă pentru depistarea tuberculozei, în 12 localități rurale

                Mii de locuitori din 12 comune vor putea fi testați în vederea depistării TBC-ului și a altor 14 boli grave de plămâni. Testarea se va face gratuit de către un echipaj medical specializat, folosidu-se cele mai noi și mai revoluționare aparaturi medicale de diagnosticare rapidă.

                Cel mai amplu  program, din ultimii 30 de ani, de depistare precoce a tuberculozei, a fost prezentat ieri, în sala mare a Prefecturii. Caravana mobilă pentru depistarea precoce a tuberculozei, inclusiv a tuberculozei latente (fără simtome de boală), ajunge pentru a doua oară în județul Bacău. Inițiat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, programul de screening TB va parcurge 12 localități din județ unde, în anii precedenți, au fost depistate cazuri de tuberculoză.  Caravana se va deplasa, pe toată perioada lunii iulie, în 12 localități din județ, după un program deja stabilit. Salut prezența primarilor care au dat curs invitației noastre. Asta arată că le pasă de comunitățile lor și pun preț pe această activitate. Echipamentele folosite pot ajuta și la identificarea altor afecțiuni pulmonare, nu doar a  tuberculozei. Cu atât mai importantă este mobilizarea cetățenilor din aceste comunități”, a arătat prefectul Lucian Bogdănel.

                În județ, rata de îmbolnăvire cu TB, peste media națională

                Astfel, începând cu 3 iulie, timp de patru săptămâni, cabinetul medical mobil va furniza servicii de specialitate comunităților din Brusturoasa, Mănăstirea Cașin, Parava, Gura Văii, Podu Turcului, Ștefan cel Mare, Huruiești, Stănișești, Horgești, Filipeni, Plopana și Valea Seacă. Sunt vizate, cu precădere, persoanele al căror acces la serviciile medicale urbane este limitat sau redus la zero, din cauza condițiilor precare ale acestora. „Tuberculoza este o boală gravă, contagioasă, cu transmitere aeriană, dar care se vindecă. Cu condiția ca bolnavul să beneficieze la timp de un tratament corect. În spatele fiecărui bolnav de tuberculoză sunt alți zece bolnavi nediagnosticați. În zona europeană, incidența tuberculozei este de 23-27 %, însă România este pe primul loc în Europa, cu 46,1 %. Județul Bacăul are o incidență de 57,2, puțin peste medie”, a explicat dr. Ioana Dărămuș, coordonatorul proiectului de Screening TB.

                TBC și alte 14 tipuri de boli pulmonare

                Cabinetul mobil va fi dotat cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid (cea mai avansată metodă de identificare a infecției cu bacilul tuberculozei), precum și cu un program de inteligență artificială, care ajută la depistarea tuberculozei și a altor 14 patologii pulmonare, printre care astm, BPOC, chiar și cancerul. Carvana va fi amplasată în zona primăriilor celor 12 localități amintite. În zilele de 3 și 4 iulie, echipajul medical se va afla la Brusturoasa, pe 5 și 6 la Mănăstirea Cașin, pe 7 iulie, la Parava, 10 și 11 iulie, la Gura Văii, pe 12 și 13 la Podu Turcului, iar pe 14 și 17, la Ștefan cel Mare. Urmează ca, în ziua de 18 iulie, serviciile medicale să îi ajute pe locuitorii din Huruiești, apoi pe 19 și 20, să ajungă la Stănișești, între 21 și 24 iulie, la Horgești, pe 25, în Filipeni, 26 la Plopana, iar în 27 și 28, să poposească la Valea Seacă.

                Din 2019, când a fost lansat programul, peste 85.000 de persoane din toată țara (față de ținta de 75.000, fixată în program) au beneficiat de serviciile caravanei TB. La nivel de județ, la prima prezență a carvanei, au participat  aproape 1.800 de persoane din 17 UAT-uri.

                Se colectează deșeurile voluminoase și cele periculoase

                Soma și ADIS Bacău au pregătit o inițiativă specială pentru colectarea deșeurilor voluminoase și periculoase de la persoanele fizice, planificată să aibă loc în municipiul Bacău pe data de 4 iulie.

                Pentru locuințele individuale (case/vile): se va efectua o colectare de la poartă la poartă în data de 4 iulie iar pentru zonele rezidențiale cu blocuri, locatarii sunt rugați să depoziteze deșeurile voluminoase și periculoase la platformele publice de colectare, amplasate în apropierea blocurilor lor, în apropierea recipientelor de precolectare existente.

                În vederea bunei desfășurări a campaniei, cetățenii sunt îndemnați să scoată deșeurile în fața porții sau să le transporte la platformele de colectare începând cu ora 07.00 a.m. Deseurile voluminoase sunt definițe ca fiind deșeurile solide de mari dimensiuni, care nu pot fi introduse în containerele obișnuite pentru deșeuri. Acestea nu pot fi ridicate nici de vehiculele obișnuite utilizate pentru colectarea deșeurilor reciclabile și reziduale.

                Printre exemplele de deșeuri voluminoase, care vor fi colectate în cadrul acestei campanii, se numără: mobilierul de grădină și de locuință, jucării de mari dimensiuni (precum tobogane, biciclete, trotinete etc.), elemente de stolerie (tocuri, uși, ferestre), instalații pentru fitness, jocuri sau îngrijire personală, dar și articole textile de mari dimensiuni (cum ar fi covoarele, mochetele etc.).

                Deșeurile periculoase reprezintă elemente care pot genera poluare gravă sau prezintă un risc pentru oameni și animale. Este important să nu fie aruncate împreună cu gunoiul rezidual, ci să fie colectate separat.

                Câteva exemple comune de deșeuri periculoase generate de gospodării includ: medicamentele, insecticidele, pesticidele, erbicidele, lacurile și vopselele, cleiurile și adezivii, diversele recipiente conținând produse de curățat (precum detergenți), bateriile și acumulatorii, becurile arse, lichidul de frână și lubrifianții, spray-urile și recipientele sub presiune care conțin încă substanțe etc.

                ULTIMELE ȘTIRI