miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 988

Ghinion! Prins cu o alcoolemie de 1,44 la mie pentru că n-a păstrat distanța regulamentară

La data de 18 februarie a.c, Poliţia municipiului Oneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că, în comuna Urecheşti s-a produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, un bărbat de 52 de ani, din comuna Urecheşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 11 A din direcţia Adjud-Oneşti, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă în timpul mersului faţă de autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 53 de ani, din comuna Sascut, intrând în coliziune cu acesta.

Conducătorul auto de 52 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar cel de 53 de ani nu se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.

Concursul de șah O.N.S.S – etapa județeană

În data de 18.02.2023, copiii din învățămâmtul gimnazial au fost asteptați să participe la Concursul de șah O.N.S.S Etapa Județeană, desfășurată la Școala Gimnazială Nr.1 Negoiești, comuna Ștefan cel Mare. Această etapă a fost organizată de domnul prof. Vitályos Ștefan cu suținerea doamnei director prof. Bitere Daniela, având ca invitați de onoare din partea Inspectoratului Școlar Județean pe doamna inspector de specialitate prof. Franț Mihaela, domnul Suciu Gabriel- arbitru de șah , partener ISJ Bacău în cadrul Proiectului Național ,,Șah în școalăˮ. Aceștia  au avut ca sponsori: Rotary Club Onești, Rompetrol și Aqua Carpatica.

În cadrul concursului, la nivelul județui Bacău s-au prezentat  12 echipaje, formate din fete și băieți, coordonate de către profesorii de educație fizică din școlile care provin. Ne-au fost alături următoarele școli: Școala Gimnazială Mihai Drăgan- Bacău , Școala Gimnazială Spiru Haret- Bacău, Școala Gimnazială N.Iorga -Bacău , Școala Gimnazială Răcăciuni- Bacău, Școala Gimnazială Mihai Eminescu Buhuși , Școala Gimnazială Coțofănești , Școala Gimnazială Urechești, Școala Gimnazială Ștefan Luchian – Moinești , Școala Gimnazială George Enescu-Moinești , Școala Gimnazială Nr.1 Balcani, Școala Gimnazială Nr.1 Tg.Ocna, Școala Gimnazială Sfântul Voievod Ștefan cel Mare- Onești , Școala Gimnazială George Călinescu- Onești.

Domnul prof.Vitályos Ștefan declară: ,,Acest joc de strategie, este un mod plăcut de a petrece ziua, ce îi ajută pe cei mici să-și dezvolte creativitatea dar și imaginația. Beneficiile șahului în educația și dezvoltarea copiilor sunt uriașe. Un joc de strategie prin definiție, șahul dezvoltă capacitatea copiilor de a anticipa, de a face scenarii, le dezvoltă imaginația, creativitatea, concentrarea, capacitatea de a abstractiza, dar îi ajută și pe alte planuri, cum ar fi răbdarea și  responsabilitatea. Este o activitate ce se poate practica încă de la vârsta de 4 ani, când copiii pot înțelege principiile generale ale jocului. Concursul s-a desfășurat în sistem elvețian, având 4 runde, arbitrat de domnul profesor Suciu Gabriel partener Isj Bacăuˮ.

Premierea a fost realizată de d-na inspector de specialitate  prof. Franț Mihaela, d-na director prof. Bitere Daniela, d-nul prof.Vitalyos Ștefan și d-nul Suciu Gabriel. Elevii au fost premiați astfel: cupe pentru locul 1, diplome, medalii și cărți  pentru locurile 1,2, 3. Elevii care nu au urcat pe podium au primit diplome de participare.

În încheierea competiției doamna director a Școlii Gimnaziale Nr.1 Negoiești, prof.Bitere Daniela, a declarat: ,,Şahul nu cunoaştere restricţii privind limita de vârstă, nu cunoaştere anotimp, pasiunea pentru “sportul rege” nu cunoaştere limită. Sportul care dă suplețe minții, oferă, celor ce l-au pătruns adânc în conținut, satisfacții sufletești de ordine estetic comparabile cu cele resimțite în fața operelor de artă autentică. Răspândirea jocului de șah poate fi o indicație asupra stării culturale a unei națiuni. Şahiştii n-au duşmani, ei au numai rivali care le strâng prieteneşte mâna înainte şi după partidă. În încheiere, vreau să vă mulțumesc că ne-ați onorat cu prezența d-voastră la etapa județeană de șah organizată și desfășurată la școala noastră. Îmi doresc ca pe viitor să ne revedem  și în cadrul altor concursuri și competiții școlareˮ.

Ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – LIVE

Ordinea de zi:

1.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea HCL nr. 422/29.09.2022 privind aprobarea DEVIZULUI GENERAL ACTUALIZAT și a indicatorilor tehnico-economici la faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiții „Coridor pentru deplasari nemotorizate Centru-Serbanesti”, cod SMIS 128424
2.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului proiectului, conform Devizului General întocmit la faza Proiect Tehnic și contribuției proprii în proiect a UAT Municipiul Bacău pentru obiectivul de investiții „Coridor pentru deplasări nemotorizate Centru – Șerbanesti”, cod SMIS 128424
3.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind organizarea în comun cu Unitatea Militară 01983 Bacău a Simpozionului cu tema ,, Forțele pentru Operații Speciale din Armata României. Istoric, evoluție, tendințe ”
4.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind asocierea Municipiului Bacău cu Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Bacău, în vederea realizării în comun a unui eveniment cultural la sala Teatrului de Vară ″Radu Beligan″ Bacău, în data de 01 Martie 2023
5.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Raportului anual 2022 privind stadiul realizării măsurilor cuprinse în „Planul de calitate a aerului în municipiul Bacău, pentru dioxid de azot și oxizi de azot (NO2/NOX), perioada 2019-2023”
6.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind soluționarea plângerii prealabile formulată de Todosi Georgeta, Boiciuc Sorin, Munteanu Adrian, Mazilu Mihai împotriva Anexei nr.8 din Hotărârea Consiliului Local nr.455 din 31.10.2022 privind declararea unor terenuri ca bunuri de uz și interes local

Incendiu în comuna Balcani

                  În intervalul 17-20 februarie a.c., pompierii militari au răspuns unui număr de 67 solicitări primite pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Astfel, salvatorii din cadrul subunităților de intervenție din județ au intervenit în 50 de cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, în trei misiuni pentru asistența persoanelor, au lichidat cinci incendii și au gestionat alte nouă intervenții în sprijinul comunităților.

                  Printre intervențiile înregistrate în intervalul de referință, amintim incendiul din comuna Balcani, sat Frumoasa. În cursul dimineții de duminică, un apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, anunța producerea unui incendiu la un adăpost de animale.

                  De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreg adăpostul de animale, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

                  În urma acestuia, a ars suprafața menționată și bunuri depozitate în interiorul adăpostului. Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este utilizarea focului deschis în spații închise.

               Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău reamintește faptul că până pe data de 22 februarie a.c., ora 02:00 este valabilă avertizarea meteorologică COD PORTOCALIU. La altitudini de peste 1700 m vor fi perioade în care vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…130 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă semnificativ. În acest context, pompierii vă recomandă:

    Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;

    Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);

    Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților;

    Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;

    Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

    Ce mâncare primesc pacienții Spitalului Județean Bacău

    Spitalul Județean Bacău a postat pe pagina sa de facebook o serie de
    fotografii despre care susține că ar reprezenta meniurile pacienților
    internați.
    „Pentru pacienții nevoiți să suporte o perioadă de spitalizare, hrana
    este esențială nu doar pentru procesul de recuperare ci și pentru starea
    de bine care susține vindecarea, reprezentând izvorul și regulatorul
    proceselor de schimb.
    Meniurile oferite pacienților în Spitalul Județean de Urgență Bacău au
    fost concepute în urma consultării unor dieteticieni și nutriționiști,
    sunt diversificate, ținând cont de starea de sănătate a pacientului”, se
    arată într-un comunicat al Spitalului Județean de Urgență Bacău.

    Cât de importante sunt raportărilor statistice ale firmelor la BNR?

    Obligațiile de raportare statistică ale persoanelor juridice publice și private, dar și rolul Băncii Naționale a României (BNR) în elaborarea balanței de plăți și a poziției investiționale a României pe baza unor astfel de raportări, au fost trecute în revistă la un seminar organizat în Bacău de Banca Centrală în parteneriat cu Filiala județeană a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

    La seminar au fost prezenți, alături de experții contabili și de președintele Filialei CECCAR, Radu Faghiean, și directorul Agenției Bacău a BNR, Dănuț Ilie, șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice, Dragoș Bădioiu, și directoarea executivă a Direcției Județene de Statistică (DJS), Daniela Măgirescu.

    Pe temele incluse în programul simpozionului au susținut prezentări reprezentanți ai BNR: de la Direcțiile Statistică și Stabilitate Financiară – Carmen Mateis și Marius Popa, de la Direcția Statistică, iar de la Direcția Stabilitate Financiară -Amalia Stamate. S-au oferit amănunte privind investițiile străine directe (ISD), informațiile financiare în relația cu nerezidenții (IFRN), comerțul internațional cu servicii (ITS) și finanțarea companiilor nefinanciare din România (FCNEF).

    Raportările statistice solicitate firmelor, instituțiilor și organizațiilor ajută la definirea și cunoașterea permanentă a poziției investiționale a României. „Asemenea date statistice sunt colectate și la nivel european, iar noi ne-am aliniat reglementărilor europene – a precizat Marius Popa. Dar, este și interesul patronilor și al acționarilor să-și evidențieze pozițiile investiționale în România. La nivel european sunt mecanisme de verificare a simetriilor din domeniul ISB, iar pentru valori foarte mari sau mici putem intra în asymmetry resolution midish și trebuie să vedem unde sunt discrepanțe și să oferim explicații.”

    La final seminarul de la Bacău a fost astfel apreciat de participanți:

    Radu Faghiean: „Am înțeles că raportările statistice sunt obligatorii și oferă informații necesare la nivel macroeconomic. E adevărat, ne lovim și de situația în care solicitările de raportare ajung la administratorii societăților comerciale, iar mulți dintre ei le pasează tot experților contabili, ba devin chiar suspicioși și reticenți. Filiala CECCAR Bacău va continua colaborarea cu Agenția BNR, pentru a fi identificate societățile raportoare și pentru a-i determinăm pe experții contabili să răspundă la astfel de solicitări, chiar dacă uneori ele sunt cam stufoase. Am găsit disponibilitate mare și la Agenția BNR și la DJS, atitudine pe care să o facem cunoscută și în rândul membrilor noștri.”

    Daniela Măgirescu: „Suntem conștienți că numărul de chestionare pentru care colectăm și noi date este destul de mare, ba sunt și destul de stufoase. Dar pe unii indicatori cred că îi vom putea colecta în viitor din surse administrative, însă chestionarele cuprind și indicatori pe care nu-i putem colecta decât prin astfel de chestionare.”

    Dănuț Ilie a mulțumit Filialei CECCAR pentru colaborare și a dat asigurări de disponibilitate pentru a acorda mereu consultanță.

    Traviata pe scena Teatrului de Vară din Bacău

    * biletele se găsesc la Agenția Casei de Cultură, sau online, pe www. SpectacoleFaine.ro

    Teatrul de Operă si Balet „Oleg Danovski” are deosebita plăcere de a vă invita marti, 7 martie, ora 19:00, la Teatrul de Vară Bacău, la un eveniment grandios ce reunește pe scenă peste 100 de artiști, vedete ale artei lirice, cor, balerini și instrumentiști.

    Spectacolul de la Bacău se bucură de o distribuție de mare calibru avându-i în rolurile principale pe unii din cei mai importanți artiști lirici ai momentului:

    Renata Vari (soprana) în rolul Violettei Valery

    Doru Iftene (tenor) în rolul lui Alfredo Germont și

    Daniel Pop (bariton) în rolul lui Giorgio Germont.

    Alături de ei vor interpreta soliștii, orchestra și baletul teatrului Oleg Danovski sub conducerea maestrului Tiberiu Oprea.

    Traviata (în italiană La traviata) este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii. Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentație a fost un eșec, datorat în primul rând mediocrității interpretării. Abia la reprezentația din 6 mai 1854 pe mica scenă a teatrului San Benedetto, tot de la Veneția, opera a avut un real succes. Traviata a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis (1824-1846) (născută în satul Nonant, nu departe de orașul Bayeux din Franța), care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. Ajunsă la Paris fără bani, a început să practice prostituția. La 18 ani devenise deja o cunoscută ca una din cele mai scumpe curtezane (care în limba italiană se numește „traviata”). Spre a scăpa de urmărirea familiei, și-a schimbat numele de fată în Marie-Duplessis. În această perioadă, l-a cunoscut pe scriitorul Alexandre Dumas-fiul (1824-1895), care s-a îndrăgostit de ea și cu care a întreținut strânse legături amoroase. Legătura lor au continuat chiar și după căsătoria ei, până la prematura ei moarte, în urma unei tuberculoze, la data de 3 februarie 1846, la vârsta de numai 22 ani. Sicriul ei, acoperit cu o mulțime de camelii, floarea ei preferată, a fost depus în cimitirul Montmartre. În anul 1848, Alexandre Dumas fiul a publicat romanul „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, La Traviata, cu singura diferență că în operă, personajul feminin apare sub numele de „Violetta Valery”.

    „La Bacău, într-o mahala”: mama unui magistrat orb o împușcă pe amanta care-l orbise cu acid

    Ziarul „Viitorul” din 17 ianuarie 1929 publica articolul În jurul dramei din Bacău, despre o afacere de amor sfârșita prost. Subiectul dramei care s-a petrecut în „lumea bună” a Bacăului ar putea inspira un film, o piesă de teatru sau o telenovelă.

    „BACĂU, 14. — Am relatat că aseară, între orele 8—8 jum., în fata hotelului „Europa“ colţ cu grădina publică, două focuri de revolver descărcate în noapte, au atras atentia trecătorilor că  în realitate s’a petrecut o crimă şi anume: d-na A. Popovici — nefericita mamă a nenorocitului magistrat Popovici din Bacău, a voit să suprime viata Angelei Gheorghiu, aceea care a răpit acum câţiva ani vederea magistratului numit prin aruncare de vitriol.

    Un mic istoric al crimei Acum 5 ani, între magistratul de odinioară, d. Popovici şi tânăra Angela Gheorghiu — fiica frizerului Gheorghiu din localitate, s’au ivit strânse legături de dragoste, al căror rezultat a fost, că Angela Gheorghiu a dat naştere unui copil. Cu toate acestea, magistratul Popovici, considerându-şi poziţiunea socială, nu a putut consimţit la  o convieţuire legală cu amanta sa, iar aceasta ca să-şi răzbune, s’a înarmat cu o apreciabilă doză de vitriol.

    Ademenindu-şi concubinul în cursa dinainte aranjată, acesta a răspuns îndată fără să bănuiască nici pe departe intenţia criminală. Postată pe treptele principale ale casei unde aştepta cu vitriolul ascuns sub şort, Angela Gheorghiu a aruncat doza de otravă  în ochii nefericitului amant. In învălmăşeala produsă fatal, s’a neglijat darea primelor ajutoare cât mai repede şi aceasta, a determinat orbirea definitivă a fostului magistrat.

    Cazul a fost deferit justiţiei şi criminala, compărând în faţa Curţii juraţilor, a fost achitată, putem spune cu multă indulgenţă din partea acesteia, căci orice s’ar zice, faptul crimei premeditate a fost calificat.

    Urmările actului criminal. Tânără Angela Gheorghiu făcută iresponsabilă de crima făptuită a început  sfidând oarecum societatea, în fata căreia vroia să treacă drept nevinovată, să ducă o viată plină de groază, temăndu-se de răzbunare, iar magistratul Popovici, lipsit de lumina zilei, veşnic întovărăşit de îndurerata mamă, şi-a început calvarul, meditând câteodată şi asupra eventualei răzbunări. De aceia vedem pe Angela Gheorghiu  atrasă, acum 2 ani. într’o cursă la hotelul Europa; unde, petrecând câteva clipe în tovărăşia fostului amant, s’a văzut atacată cu focuri de revolver pe sub plapumă,  alegăndu-se însă,  ca prin minune, cu răni nu tocmai grave.

            Al doilea atac. Aseară, între orele 8—8 jum., publicul se retrăgea pentru cină în urma promenadei. Două detunături de armă au adunat cu repeziciune alarmantă pe cei câţiva pietoni arăzleţi în semiîntunericul pricinuit de lipsa luminei electrice. D-na Agabiela Popovici — în etate de 56 ani, — eşind până la farmacia Vogel în tovărăşia fiului său orb si fiicei sale d-ra Didina Popovici, a zărit pe Angela Gheorghiu intrând la cinematograful „Lux“. Socotind momentul oportun să se răzbune, nemai putând suporta nenorocirea copilului său, şi-a îndrumat însoţitorii la hotelul Comercial să ia masa de seară, însăşi rămânând la pândă, până ce victima a eşit dela cinematograf.

    Intenţionând să tragă în plin, a urmărit pe Angela Gheorghiu până în dreptul hotelului Europa, când a descărcat, primul foc de revolver, iar victima s-a refugiat în bucătăria caselor de la magazinul „Aradul“ din fata hotelului citat. Prin geamul bucătăriei, d-na Popovici a tras din nou si de data aceasta a reuşit să rănească victima la antebraţul stâng. A fost însă pe dată dezarmată de trecători şi dusă la politie. La fata locului a sosit d. Mina  Gorovey, primul procuror al tribunalului,  jude Sachelarie, poliţai George Fălticeneanu, cari au întreprins cercetările. La interogatoriul luat şi din declaraţiile date la parchet, rezultă că d-na Agabiela Popovici cu intentiune a voit să omoare pe Angela Gheorghiu, care a răpit vederea fiului său. Adus la parchet— fostul magistrat Popovici a declarat că d-sa a sfătuit zi de zi pe mama sa să-l răzbune, nemaiputând suporta chinurile vieţii. Acesta, în ultimul timp. Pentru câştigarea existenţei, făcea acte de notariat şi pleda în procese la judecătoria mixtă, după actele ce i se citeau de către mama şi sora d-sale.”

    Sursa: prof Lucian Șerban
    Deferlari.ro

    Trei minori rătăciti pe traseul 300 de scări din Slănic Moldova, găsiți de jandarmii montani

      Trei minori din Slănic Moldova s-au rătăcit în pădure pe traseul 300 de scări, după ce au plecat ieri după-amiază într-o plimbare, însă s-au abatut de la taseu și nu au mai observat semnele de orientare.Ei au fost găsiți și aduși în siguranță de jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova.

      Jandarmii au fost alertați duminică seara, în jurul orei 19:10, în urma unui apel la 112 venit din partea celor trei minori, care au povestit că s-au rătăcit într-o zonă împădurită a traseului 300 de scări. Din cauza faptului că nu cunoşteau zona și în lipsa detaliilor pentru orientare, dar și a faptului că s-a lăsat întunericul cei trei au fost nevoiți să solicite sprijinul autorităţilor.

      Jandarmii montani se aflau în patrulare în zona traseului 300 de scari și imediat au pornit în căutarea acestora, iar în jurul orei 19:30 au reușit să-i găsească pe cei trei într-o zona împădurită, destul de abruptă și la o distantă mare de traseul turistic. Deși erau epuizați fizic, minorii nu au solicitat îngrijiri medicale, fiind conduși de către jandarmii montani în siguranță la părinții lor.

      În acest final de săptămână jandarmii din cadrul Postului Montan Slănic Moldova au desfășurat acțiuni de prevenire și au oferit sfaturi cetățenilor în privința siguranței deplasării pe traseele montane și a protejării mediului înconjurător.

      Amenzi de zeci de mii de lei, pentru încălcarea legislației muncii

      Pe parcursul lunii ianuarie, 203 agenți economici au trecut prin filtrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău. Ei au fost verificați dacă respectă legislația muncii, aproape 10 la sută dintre ei fiind surprinși pe picior greșit, respectiv cu nereguli care au atras amendarea lor. Mai exact, luna trecută 19 angajatori au fost sancționați de către ITM Bacău cu amenzi care au totalizat 62.800 lei. Peste 70 la sută (40.000 lei) din această sumă o reprezintă sancțiunile date pentru muncă ”la negru”.

      Luna trecută la doi angajatori a fost identificată câte o persoană care lucra fără forme legale (contract individual de muncă). Fiecare angajator a suportat câte o amendă de 20.000 lei. Tot în domeniul reglementărilor referitoare la relațiile de muncă s-au constatat abateri la 8 angajatori dintre cei 127 (8.574 salariați) verificați din acest punct de vedere.

      Este vorba despre nerespectarea prevederilor legislației privind munca suplimentară și de noapte, repausul săptămânal și registrul general de evidență a salariaților, în format electronic. Aceste nereguli au fost sancționate cu amenzi care însumează 14.800 lei. Alți 76 agenți economici au fost verificați dacă se conformează normelor de sănătate și securitate în muncă (SSM).

      În acest domeniu, inspectorii SSM au depistat nereguli care au constat în nerealizarea măsurilor dispuse la controlul anterior, instruirea necorespunzătoare a salariaților cu normele amintite, neîntocmirea planului de prevenire și protecție împotriva accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, neasigurarea echipamentelor corespunzătoare de lucru etc. În consecință, un angajator a fost amendat cu suma de 8.000 lei și mulți alții au primit avertismente, numărul acestora ridicându-se la 149.

      ,,Sunt ani de Soartă și ani de Destin în viața unui om; complet diferiți”…

      • Interviu cu Mariana COJOCARU, astrolog, doctor în medicină

      Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l investiți în discursul profesional,  în activitatea de cercetare?

      – ,,Cuvântul” are valoare biblică pentru mine, atât în discursul profesional, cât și în activitățile mele cotidiene; inclusiv în introspecție, cercetare, creație ș.a. ,,La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, Cuvântul era Dumnezeu”. Încerc să găsesc cuvântul cel mai potrivit, ,,Cuvânt-Cheie” îi spun eu, pentru a descrie cât mai bine un om, o situație, un eveniment. Din păcate, acest lucru este o zbatere, un proces destul de complex și de dificil. De ce? Pentru că o imagine este cât o mie de cuvinte… Iar reciproca este provocarea mea ca specialist. De bună seamă, de când cu Turnul Babel și ,,încurcarea graiurilor”, de multe ori un singur cuvânt nu poate exprima complexitatea de stări a Universului Uman. Atunci, folosesc metafora (pentru că Astrologia este o Artă a Comunicării), sinonimia, cuvinte din alte limbi, mitologia ș.a. Așa cum spunea Marin Sorescu în ,,Trebuiau să poarte un nume”… ,,Un singur nume… Li s-a spus Eminescu”… Prin urmare, pentru mine Cuvântul este ,,fărâmă de dumnezeire”. Poate pentru că ne poziționăm ca țară la răspântie de drumuri și culturi diferite, balcanice…

      În limba română cuvântul ,,Destin” este echivalent cu ,,Soartă”; se pune egal între cele două cuvinte. Vorbitorii de limbă engleză spun ,,Destiny” și ,,Faith”. O perioadă lungă, am stat să analizez cele două cuvinte în engleză, ca să pot găsi o definiție simplă în limba română,  pentru Destin  (Destinul= ,,Cum îți așterni, așa dormi”) și Soartă (Soarta= ,,Ce ți-e scris în frunte ți-e pus”). Sunt două lucruri complet diferite, dar oamenii nu au timp să observe!!! Sunt ani de Soartă și ani de Destin în viața unui om; complet diferiți…

      • Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?
      • Vă răspund direct, chiar dacă veți fi poate surprins: nici Fiul Risipitor și nici Fratele Său. Și eu am rămas uimită de întrebare!… Chiar vreau să vă felicit pentru întrebări, pentru că dau interviuri de mulți ani, iar Moldova nu se dezice atunci când este vorba de provocări culturale, chiar și la nivel de presă. Ca să revin, întrebarea este foarte bună și am realizat că nu mă vizează pe mine. Nu spun acest lucru ca să epatez sau pentru că nu rezonez cu principiile existentale primare: Yin și Yang, Bine și Rău etc.

      Poate pentru că ,,Fiul” este de gen masculin… Poate pentru că în viața aceasta  a trebuit de multe ori să mă poziționez pe linia aceea subțire dintre Yin si Yang, să fiu o ,,Păzitoare a Pragului”, cum spunea Rudolf Steiner, ca să pot media conflictele dintre cei doi și să-i pot ajuta să se cunoasca mai bine, pentru  o evoluție bună și corectă prin labirintul existențial. Evident, folosind ca instrumernt de lucru Astrograma Complexă Karmica a fiecărui Om descălecat pe GEEA.

      Cu siguranţă, în Universul Meu Profesional reperele și coordonatele sunt altele și chiar am încercat să fac Pace între Luna Albă și Lilith (Luna Neagră), iar Pacea să fie în armonie și echilibru cu Venus. Folosesc variante feminine astro-planetare, ca să pot să vă explic cum sunt ca om, ca specialist. Bineînțeles, din toate și pentru toate ,,în gând purtate” am avut de înţeles și de aplicat ceva. Vă dați seama ce-ar fi să-mi lipesc de suflet mii de cazuri sau, în varianta acestei întrebări, zeci de cazuri în care identific un ,,Fiu Risipitor”, un ,,Frate de Fiu Risipitor”, un Oedip, o Electra, un Don Juan sau Un Don Quijote? Un Zeus sau o Persephona?! Bineînțeles că din toate am avut de înțeles ceva (inclusiv ca Eu, personal,  să nu fac acele greşeli) și de aplicat ceva… Pentru că lecțiile, pildele, legendele și poveţele de pe meleagurile noastre, de acasă, mi-au fost de folos. Și m-au șlefuit în timp!…

      • Stați uneori de vorbă cu  Dumnezeu?
      • Tot timpul! Cred că tot timpul… Pentru că am deschis acel canal astral de comunicare. Poate în adolescență nu știam exact ce înseamnă, dar, după ce am ajuns la Efes, unde istoricii creștini consideră că a fost în exil Fecioara Maria (Mormântul Ei) cu Iisus, am realizat ,,pe viu” acest lucru. Când am intrat în acel lăcaș, am simțit că aud toate rugăciunile Pământului și că mă durea carnea pe mine. Am izbucnit în plâns și am ieșit repede. Mă și gândeam, ca o simplă și umilă muritoare, cum de am avut privilegiul să ajung acolo, cum de auzeam atâtea rugăciuni în durere și de ce simțeam, percepeam, trăiam TOT. Mă gândeam la Fecioara Maria, la Pruncul Sfânt:  cum or fi dus și cum duc atâta durere, dacă eu nu am rezistat mai mult de un minut, un minut și… Mi-am și explicat apoi, că Acolo SUS, nu mai este durere, nimeni nu mai percepe durerea.

      În altă ordine de idei: ,,Dumnezeu este în tot și în toate”. De aceea, ca specialist,  sunt tot timpul atentă să nu greșesc, să nu jignesc… De multe ori, oamenii îmi spun că sunt atât de bună, de blândă și că vorba mea e ,,balsam pentru sufletele lor”. Câteodată, când vorbesc cu Dumnezeu, îl întreb dacă nu cumva oamenii mă consideră naivă sau ,,proastă de bună”!?! Evident, sigur nu sunt așa! Dacă cineva mă supară, poate nu reacționez imediat. Dar, în timp  devin vulcan, devin Tzunami Uranian și ,,rad” tot. Nu îmi place să fiu folosită, nu îmi place să nu fiu recunoscută pentru munca și noptile nedormite de studiu, de performanță, când alții se mută de pe un scaun pe altul și întind mâna la… Statul degeaba…. Nu suport agresivitatea în nicio formă, de niciun fel: nici mentală, nici verbală, nici fizică, nici dominator-belicoasă, ca apanaj al mediocrității și lașității fricoase sau frivole sau chiar a lenei.  Sunt persoane care  escrochează în numele meu, se folosesc de numele meu. Oamenii mă pot găsi pe pagina mea profesională,  FB: Astrolog Mariana; am un singur număr de telefon, 0770770101, şi Instagram: b314NKY”. Un lucru e cert: nimeni, niciodată nu trebuie să se pună cu mine. Accept orice provocare inteligentă, cu recompensă pe măsură!!!

      Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

      – Raiul e Rai, iar Iadul este al celora care NU ,,sunt ferice, precum cei săraci cu duhul”. Nu cred că am variante sau imagini doldora, ba aş spune că am certitudini. Cuvântului certitudini nu i-aș pune nici ghilimele, așa îmi este de clar și de limpede totul. Vă dau două exemple, ca să mă puteți înțelege. Primul este legat de MAMA Mea (Maria Blanaru), o persoană foarte respectată în oraşul Buhuși, pentru ceea ce a fost și pentru binele făcut multor oameni. Imediat după dispariția ei, am avut un vis, aproape  aievea, în care s-a deschis ușa Raiului (era o lumină argintie, curată, aproape orbitoare), iar mama era pe holurile unui spital paradisiac; alerga să vindece pe cineva. Evident, într-un halat alb imaculat. Era agitație, deoarece mai erau câțiva specialiști… Iar Mama strălucea, era în elementul ei de fericire, împlinire, beautitudine! Eram fericită că am văzut-o și m-am trezit cu o stare de bine.

      Al doilea exemplu este foarte recent și este legat de Cherryca, una dintre fetițele Yorkshire care nu mai trăieşte. Un Inger de fetiţă, căreia i s-a făcut dor de mine și m-a ,,vizitat” la ultimul Solstițiu de Vară. În vis, se făcea că doi îngeri i-au deschis Uşa Raiului și mi-a sărit direct în brațe, ca s-o pup între urechiușe, cum îi plăcea ei.

      Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

      – ,,Urăsc trădarea și-i urăsc și pe trădători”. Nu trădez din principiu, pentru că am realizat în timp faptul că omul care trădează, se trădează, de fapt, pe EL.

       

      • Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

      – ,,A zămisli”  înseamnă pentru mine a crea prin gând.  În Atlantida (vezi imagini Temple; Egiptul Antic), oamenii zămisleau copiii în sferă de lumină, din iubire pură, numai la nivelul celui de-al treilea ochi. Cred că Dumnezeu a creat o lume perfectă și Omul după Chipul și Asemănarea Sa. În anii  de d.H.,  lumea s-a împărțit în două: Spirite Superioare și Spirite Inferioare. Acum, decalajul devine din ce în ce mai acut, accelerat.

       

      • Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…
      • ,,Ei au doar stele cu noroc/ Și prigoniiri de soarte/ Noi nu avem nici timp, nici loc/ Și nu cunoaștem moarte”… Sunt versuri care m-au tulburat în copilarie și tinerețe. Le asociez cu Astroloogia Karmică, pentru că m-au ajutat și pot ajuta orice om, la consiliere, să înțeleagă care sunt stelele lui cu noroc pe Harta Natală, cele care luminează calea corectă. Astrograma complexă personală îl poate ajuta să înțelegă ce Misiune Karmică i-a fost desemnată la naștere, ca să evite blocajele, cumpenele și să rateze îndeplinirea. Să înțeleagă cum să găsească apoi Calea spre Lumină și, de ce nu, spre Rai. Să evolueze corect, ca să intre în alaiul Spiritelor Superioare. Din experienţă, vă spun că oamenii sunt ignoranți și nu e bine. Se pot interesa din timp de ,,Stelele cu noroc” înscrise pe astrogramele copiilor, ca să nu facă alegeri greșite pentru şcoală/ carieră/ iubire; de dilemele/ compatibilitatea dintre doi soți/ iubiți/ rude, ca să nu sufere și copii; de relația mamă-copil etc.

      Embolizarea anevrismului splenic: caz medical rar, cu risc vital major, tratat cu succes la Arcadia

      Dr. Mihai Crețeanu jr., medic primar Radiologie și Imagistică Medicală
      Dr. Mihai Crețeanu jr., medic primar Radiologie și Imagistică Medicală

      Anevrismul este o dilatare anormală a unui vas de sânge. Poate apărea la orice nivel, cele mai frecvente tipuri de anevrism fiind cele aortice, iliace și splenice. Cauzele de apariție a anevrismelor nu sunt cunoscute în totalitate, dar printre factorii de risc pot fi menționați hipertensiunea, fumatul, hipercolesterolemia, defectele genetice ale peretelui vascular și afecţiunile metabolice.

      Anevrismul arterei splenice este mai frecvent la femeile și persoanele în vârstă și este o afecțiune cu prevalență destul de redusă, dar cu un risc vital major.

      În general afecțiunea nu are simptome și este detectată la controalele de rutină. Așa s-a întâmplat și în cazul pacientei în vârstă de 40 de ani care, la un control de Medicină internă de rutină, a fost examinată de Dr. Constantin Rusu, medic specialist Medicină internă, care a observat o formațiune anevrismală la nivelul arterei splenice. Principala complicație a anevrismului este posibilitatea ruperii acestuia, fenomen care se poate întâmpla oricând, fără niciun avertisment, și care poate determina o hemoragie internă. Diagnosticul de certitudine a fost stabilit cu ajutorul investigațiilor imagistice complementare – computer tomograf și rezonanță magnetică – în cadrul Rețelei Medicale Arcadia.

      Pentru pacienta Arcadia, metoda de tratament recomandată a fost embolizarea arterei splenice, care are ca scop excluderea din circulație a formațiunii anevrismale și reducerea riscului de hemoragie.

      Dr. Mihai Crețeanu jr., medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, supraspecializat în Radiologie Intervențională: „Embolizarea este o metodă modernă, minim invazivă și non-chirurgicală, cu multiple avantaje. În cazul pacientei diagnosticate cu anevrism splenic, embolizarea a fost metoda indicată de tratament. Procedura a durat o oră, disconfortul a fost minim, durata de spitalizare a fost scurtă (1 zi), iar durerea postoperatorie a fost absentă.” 

      Procedură minim invazivă, embolizarea anevrismului arterei splenice a avut loc în siguranță în Spitalul Arcadia, în sala de angiografie, și a fost realizată de Dr. Mihai Crețeanu jr., medic primar Radiologie și Imagistică Medicală. Procedura a fost efectuată cu anestezie locală, prin abord brahial stâng și a permis recuperarea rapidă a pacientei.

      Radiologia intervențională se concentrează pe diagnosticarea și tratamentul minim-invaziv în cazul afecțiunilor vasculare și non-vasculare neurologice, ginecologice, urologice și oncologice. Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

       

      În Spitalul Arcadia, pacienții beneficiază de cele mai bune condiții și tehnologii disponibile, care pun în valoare performanța și expertiza medicilor în realizarea intervențiilor moderne, minim invazive. Sistemul integrat de servicii medicale Arcadia (Centre Medicale, Centre de Imagistică, Spitale) oferă premisele complete pentru diagnostic, tratament și recuperare rapidă a pacienților. 

      www.arcadiamedical.ro

       

       

      Slava Ucraina începe să pută a Slava Corupției?

      Ucraina a început dragarea canalului Bîstroe, amenințând o bună parte din Delta Dunării, zonă protejată prin zeci de acord internațional, european și bilateral. Și ce dacă? Disperați să inunde piața europeană (mai ales cea românească, vulnerabilă tare, cu cereale neverificate), ucrainienii vor să adâncească ruta de navigație care le va aduce acces mai ușor la porturile noastre dunărene. Nu mai contează nici prevederile de drept internaţional aplicabile,  nici reglementările în materie de protecţie a mediului, iar ecopoliticienii din UE se pare că au uitat să salveze planeta. Cu tupeu ce frizează nesimțirea, diplomații ucrainieni declară că, lucrările distrugătoare vor continua, însă partea română va fi informată în prealabil şi va avea loc convenirea acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare, acordurile şi convenţiile internaţionale. Adică, noi ne vedem de treabă, că Europa ne permite orice! Mai mult, ceartă România pentru că s-a sesizat în fața eco-crimei și ne spune că nu suntem responsabili când (ne) alarmăm, amenințând că prejudiciem relațiile bilaterale și alimentăm propaganda rusă! Serioooos? Adică pentru libertatea Ucrainei ar trebui să sacrificăm inclusiv Delta Dunării? Chiar trebuie să plătim și acest preț?

      Apropo de ticăloșii ce sunt acoperite de vorbe frumoase, doctorul ce a implantat 238 de dispozitive luate de pe cadavre a spus că el, de fapt, a salvat vieți! Era să spun că ăsta-i tupeu ucrainean, dar nu am voie în numele solidarității… Și mai grav, dacă se poate, e că o mare parte dintre aceste intervenții „nu erau necesare”, efectuate în urma unor „diagnostice fictive” sau prin recomandarea unor tratamente care au provocat simptome specifice. Bineînțeles că medicul nu era singur în acest trafic monstruos cu viața oamenilor, ci era însoțit de vreo șase colegi doctori, la fel de lacomi și fără rușine! Cu salariu de peste 20.000 de lei lunar, adică vreo 4.000 de euro, un medic român s-a pretat la cel mai ordinar trafic posibil – cel cu nenorocirea unui bolnav disperat să-și salveze viața!

      Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE vrea să își unească forțele cu industria de apărare pentru a accelera producția de muniție de care are nevoie Ucraina. Chiar așa? Care UE vrea? A întrebat doamna nemțoaică pe cineva, sau tupeul împrumutat de la ucrainieni ține loc de democrație? Deși nu a răspuns la întrebările legate de contractele de sute de miliarde din 2020-2021, frau Ursula vreasă procedeze în același fel ca în timpul pandemiei de coronavirus, când s-a pus problema achiziției de vaccin anti-COVID-19. Asta seamănă a șmen ordinar, deoarece se știe că la grămadă se pierde urma banilor și comisioanele vin mai ușor. Văd că doamna Kovesi, prim-procuror european, anchetează doar minicazuri de furt din banii europeni. Pe când un dosar despre marea corupție de la vârful UE? Nu va exista așa ceva! Până atunci, vor fi alte zeci și sute de miliarde de euro băgate în gușa deja umflată a fabricanților de armament din Occident, iar conturile șefilor UE vor fi tot mai burdușite.
      Că tot veni vorba de anchete, Biroul de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei SUA verifică afacerile Raiffeisen Bank International (RBI) în Rusia, bancă foarte-foarte-foarte prietenoasă cu regimul lui Putin, căruia încă îi oferă bani pentru a-și ține economia în picioare. Americanii au cerut Raiffeisen să spună exact ce afaceri fac în zona Donbas, Ucraina şi Siria, inclusiv tranzacţiile şi activitatea anumitor clienţi. Cu arhicunoscutul tupeu numit mai sus, avocații băncii austriece vă vor trimite informațiile în… trei rate, în aprilie, mai şi iunie.

      Sigur că Rusia e un stat agresor, care a atacat un stat independent. Sigur că Putin e un frustrat periculos orbit de putere. Sigur că Europa merită pace și prosperitate. Dar cu ce preț? Cei ce conduc astăzi sunt în stare și suficient de cinstiți să ne ajute oamenii? Ține loc tupeul vorbăreț de competență și transparență?

      Nu toate poveștile au un final fericit

      S-au împlinit 22 de ani de la unul din cele mai crâncene atentate teroriste din Kosovo, atentat în urmă căruia suspecții au evadat dintr-o bază NATO, apoi, după ce au fost prinși din nou, au fost eliberați.

      Dar, mai întâi să povestim despre altceva. Pe 23 mai 1992, patru bărbați stăteau pe un deal de lângă Palermo, iar unul dintre ei fuma nervos. În acest timp, judecătorul Giovanni Falcone cobora din avionul care-l adusese de la Roma. Magistratul a pornit, apoi, pe autostradă, escortat de poliție. S-a primit ok-ul și a fost acționată o telecomandă iar Falcone a fost aruncat în aer de sute de kilograme de explozibili plantați sub autostradă. Ancheta care a urmat a pornit de la chiștoacele găsite pe deal, din care a fost extras ADN-ul care s-a dovedit a fi al unui faimos mafiot sicilian, care a vrut să vadă cu ochii săi cum moare judecătorul Falcone.

      Nouă ani mai târziu, pe 16 februarie 2001, în provincia Kosovo, deja smulsă prin forță militară din trupul Serbiei, o coloană de autobuze mergea de la Niș spre enclava sârbă cea mai apropiată de Priștina, Gracanica, pentru a vizita mormintele celor dragi. După separarea teritoriului Kosovo și Metohija de către puterile occidentale și purificarea etnică care a urmat, peste 200.000 de sârbi kosovari au fost nevoiți să se refugieze în alte orașe ale țării. Un număr considerabil s-a stabilit în Niș, al treilea oraș ca mărime din Serbia.

      Lângă satul Livadice din regiunea Poduevo, primul autobuz din coloană a sărit în aer. Au murit 12 persoane, inclusiv un copil de doi ani. Alte 40 de persoane au fost rănite.

      În timpul anchetei, s-a dovedit că explozivul a fost plantat într-o conductă de scurgere de sub carosabil. Soldații britanici din KFOR au găsit pe marginea drumului un fir de aproximativ 600 de metri lungime, care a acționat un dispozitiv cu aproximativ 70-100 de kilograme de explozibil. Celălalt capăt al firului a fost găsit într-o casă de pe un deal din apropiere. În aceeași dimineață, soldații ucraineni KFOR au dezamorsat încă șase dispozitive explozive similare telecomandate pe drumurile care duceau la Strpce, cea mai îndepărtată enclavă sârbă.

      Potrivit anchetatorilor, doi bărbați stăteau pe un deal și așteptau să treacă convoiul de autobuze sârbești. La un semnal de la un al treilea membru al grupului, au declanșat bomba când autobuzul a ajuns deasupra conductei.

      La scurt timp după atac, forțele de menținere a păcii KFOR au dat ordin de a umple craterul format în urma exploziei. În acest fel au fost distruse probe.

      Cu toate acestea, s-a descoperit curând că ADN-ul de la mucurile de țigară din locul în care stăteau teroriștii se potrivea cu ADN-ul asociat cu cazul unei crime din Germania din 1997, în care a fost suspectat un albanez, fost luptător UCK. Acesta și complicii săi au fost reținuți imediat după atentat, dar apoi au reușit, ca prin minune, să evadeze din baza americană Bondsteel. Teroristul a fost arestat din nou trei ani mai târziu în Albania și a fost trimis pentru judecată în Kosovo. Deși, inițial a fost condamnat la 40 de ani de închisoare, Misiunea Uniunii Europene în Kosovo (EULEX) l-a achitat și l-a eliberat „din lipsă de probe”.

      În cazul Falcone, ancheta a fost realizată în colaborare cu o agenție americană, FBI. În cazul autobuzului sârbesc, o altă agenție americană ar fi sabotat ancheta pentru a-și proteja un activ.

      Muică, ce le băturăm!

      CSM-Știința Bacău a obținut a doua victorie stagională, trecând cu 3-0 (18, 15, 19) de SCMU Craiova

      Lui Florin Grapă i-ar fi plăcut un asemenea meci. Și i-ar fi mers la inimă o astfel de victorie. O victorie clară, în trei seturi. O victorie, a doua stagională, care o duce pe CSM-Știința Bacău mai aproape de locul 9, ocupat de „victima” sa de sâmbătă, SCMU Craiova, decât de ultimul, pe care se poziționează viitoarea sa adversară, U NTT Data Cluj. În partida cu SCMU Craiova, din etapa a 19-a a Diviziei A1 la volei feminin, echipa antrenată de Daniel Banu, Vicențiu Dumitrescu și Crina Bălțatu a confirmat progresul constant înregistrat în ultima perioadă. Un progres care i-a adus aplauze contra Voluntariului, un punct pe terenul CSM-ului București (unde diferența au făcut-o și arbitrii) și regrete în intermediara cu Lugojul. La meciul cu Craiova, nu a mai fost însă loc de regrete și de jumătăți de măsură, ci de aplauze. Și, evident, de satisfacții. Împinsă de la spate de entuziasmul crainicului/manager Virgil Airoaie și de căldura numerosului public, formația băcăuană a trecut inclusiv peste problemele de efectiv, care au țintuit-o în casă pe Natalia Preda și pe bancă pe Carmina Bordea. „Carolina, la acest meci ne bazăm doar pe tine ca ridicătoare. Mizez pe calitățile și pe tupeul tău”, i-a transmis antrenorul Dan Banu ridicătoarei de 16 ani, Carolina Radu, în preziua jocului, atunci când a devenit certitudine indisponibilitatea celeilalte coordonatoare din lot, Natalia Preda. Iar mezina Radu și-a făcut datoria cu vârf și îndesat. Așa cum și-a făcut datoria serviciul băcăuan, care, atunci când a plecat din mâna Anamariei Berdilă sau a Adinei Stanciu, a făcut praf defensiva olteană. Și, mai ales, cum și-a făcut datoria block-ul gazdelor, în permanentă creștere. Cu Ștefi Cheluță în prim-plan (universalul băcăuan în vârstă de 18 ani a fost principala realizatoare a partidei, cu 14 puncte), CSM-Știința a început bine, distanțându-se la 16-11. Oltencele s-au apropiat în trei rânduri la două puncte (16-14, 17-15 și 18-16), beneficiind și de trei erori la serviciu comise de echipa băcăuană, însă un atac precis al Ștefaniei Cheluță și un as al Andreei Ordeanu au netezit finalul de set, unul pe care căpitanul Berdilă l-a încheiat magistral, la 18, cu trei puncte direct din serviciu. Al doilea parțial a lăsat inițial impresia că va fi mult mai echilibrat, Craiova fostei băcăuane Ramona Marciu agățându-se de posibilitatea unei relansări de meci. Nu a fost nici pe departe așa, siguranța căpătată de gazde și întărită de seria serviciilor exacte ale Adinei Stanciu permițând Bacăului să arhiveze parțialul la o diferență de zece puncte. În actul al treilea, gruparea din Bănie a egalat la 11 după patru puncte la rând, dar nici de această dată nu a fost loc de vreun come-back, apărarea gazdelor, condusă de libero-ul Podină, opunându-se cu succes. Cu Bianca Grama la serviciu și cu Ștefi Cheluță punând mingile în terenul advers, elevele lui Dan Banu au încheiat setul la o diferență de șase puncte, câștigând, în ovațiile tribunei, un meci pe care au meritat din plin să-l câștige. Urmează, după cum aminteam, o deplasare pe terenul „lanternei roșii” U NTT Data Cluj, iar o nouă victorie ar duce formația băcăuană la doar trei puncte de SCMU Craiova, cu două runde înainte de finalul sezonului regulat. CSM-Știința Bacău: Carolina Radu 2 puncte, Anamaria Berdilă 12, Andreea Ordeanu 8, Ștefania Cheluță 14, Adina Stanciu 12 (Nadia Staicu), Bianca Grama 5, Angelica Podină-libero. Celelalte rezultate înregistrate sâmbătă: Rapid București- U NTT Data Cluj 3-0, CSM Târgoviște- CSO Voluntari 2005 3-2, FC Argeș Pitești- CSM București 2-3. Ieri s-a disputat derby-ul Dinamo București- Volei Alba Blaj.

      Clasament Divizia A1

      1 Volei Alba Blaj               16      15      1        45-7   44p.

      2 CSM Târgoviște              17      13      4        44-18 39p.

      3 Dinamo București           16      13      3        41-19 37p.

      4 Rapid București              16      13      3        41-17 36p.

      5 CSM Lugoj                    16      11      5        39-21 34p.

      6 CSO Voluntari 2005       17      10      7        40-27 32p.

      7 CSM București                17      8        9        27-36 22p.

      8 FC Argeș Pitești             17      4        13      21-41 15p.

      9 SCMU Craiova                18      4        14      21-44 13p.

      10 CSM-Știința Bacău        18      2        16      11-48 7p.

      11 U NTT Data Cluj          18      0        18      2-54   0p.

      Baia-i Mare pentru noi. La fel și baiul

      După ce miercuri a fost eliminată din Cupa României de Politehnica Timișoara, sâmbătă, CSM Bacău a primit cea mai severă corecție din campionat: 26-38 (14-19) pe terenul Minaurului

      Săptămână de dat uitării pentru prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău. Cu două înfrângeri care fac rău: la imagine, la moral și la viitor. Miercuri, la Timișoara, „CSMeii” au părăsit Cupa României încă din primul tur, după o înfrângere suferită la loviturile de departajare în fața gazdelor de la Politehnica. La trei zile distanță, echipa băcăuană a fost surclasată în etapa a 18-a a campionatului de Minaur, la Baia Mare: 38-26 (19-14). Înfrângerea de la Baia Mare reprezintă cea mai severă corecție suferită de CSM Bacău în această ediție de campionat, iar faptul că eșecul s-a consemnat pe terenul vice-liderei constituie o scuză palidă. OK, Serhel și compania porneau cu șansa a doua, dacă nu chiar cu a treia în fața Minaurului, dar la fel de adevărat este că limitele Bacăului sunt evidente. La fel ca și dorința echipei de a-și forța și depăși aceste limite. De altfel, în decurs de 18 etape, formația antrenată de Sandu Iacob nu a învins nicio adversară poziționată mai sus de locul 8. Iar locul 8 este în mare pericol, după ce în runda de sâmbătă, Buzăul lui Gabi Armanu s-a impus în mod surprinzător pe terenul Stelei și s-a apropiat la un singur punct de băcăuani. Și, la drept vorbind, nici locul 9 nu pare a fi garantat având în vedere trendul ascendent al Politehnicii Timișoara. Perioadă critică, așadar, pentru echipa lui Sandu Iacob și Leonard Bibirig care, la Baia Mare, a evoluat în formula: Grigoraș, Freiwald, Cozma- Belchite 8 goluri, Ganchev 6, Serhel 4, Ushal 4, G. Bujor 2, Costea 1, Brăescu 1, Coric, Dobrincu. Celelalte rezultate: Steaua- HC Buzău 2012 30-32, CSM București- CSM Constanța 20-34, CSU din Suceava- CSM Vaslui 30-30, CSM Odorheiul Secuiesc- SCM Politehnica Timișoara 25-28, CSM Oradea- Potaissa Turda 28-32. Ieri s-a jucat meciul CSM Focșani 2007- Dinamo. Programul etapei viitoare (25 februarie): CSM Bacău- CSM București, HC Buzău 2012- CSM Oradea, Dinamo -Steaua, Politehnica Timișoara- CSM Focșani 2007, CSM Constanța- CSM Vaslui, Potaissa Turda- Minaur Baia Mare, CSM Odorheiul Secuiesc- CSU din Suceava.

      Clasament Liga Zimbrilor

      1 Dinamo București           18      18      0        0        688-521       54p.

      2 Minaur Baia Mare           18      14      0        4        548-486       42p.

      3 CSM Constanța              18      13      2        3        546-480       41p.

      4 CSM București                18      12      0        6        518-495       36p.

      5 Steaua București            18      11      1        6        538-508       34p.

      6 CSM Focșani 2007          17      10      3        4        470-463       33p.

      7 Potaissa Turda               18      9        1        8        510-516       28p.

      8 CSM Bacău                    18      7        2        9        519-549       23p.

      9 HC Buzău 2012              18      7        1        10      519-533       22p.

      10 Politehnica Timișoara    18      6        1        11      510-548       19p.

      11 CSU din Suceava          18      5        3        10      539-554       18p.

      12 CSM Vaslui                  18      5        2        11      499-545       17p.

      13 CSM Odorhei               18      1        0        17      506-612       3p.

      14 CSM Oradea                18      0        0        18      522-622       0p.

      Lebede pe câmp la Dămienești – VIDEO

        RemasterDirector_V0

        Peste 20 de lebede de iarnă au fost filmate, pe un câmp, în apropiere de Dămienești.

        Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus) este o pasăre migratoare din ordinul anzeriformelor (Anseriformes), familia anatidelor (Anatidae) cu o talie foarte mare, de culoare albă, răspândită în regiunile nordice ale Eurasiei (Rusia, Scandinavia, Islanda) care migrează spre regiunile temperate din sudul Europei și Asiei unde iernează.

        Ciocul este galben, cu jumătatea anterioară neagră; picioarele sunt negre. Are glasul puternic, ca un sunet de trompetă, obișnuind să strige în grup. Se hrănește mai ales cu vegetale: iarbă, plante acvatice, semințe de ierburi, dar și viermi, insecte, moluște; câteodată și pești.

        În România vine din nord în sezonul rece, iar primăvara se înapoiază spre locurile de reproducere din nordul Eurasiei; la noi este răspândită în lagune și pe lacurile litorale (complexul lagunar Razim etc.) și în Delta Dunării.

        Sursa video: Florin Albu

        Accident în pădurea de la Buhoci. Traficul a fost blocat

          FOTO: FOTO: Teodora Munteanu  

          Două mașini s-au ciocnit în celebra curbă în formă de S pe drumul dintre Buhoci și Bibirești. Deși vizibilitatea este redusă, de multe ori există persoane care fac depășiri în curba dublă. În acel loc s-au mai produs accidente de acest fel.

          În urma accidentului au fost aduse la serviciul de urgente al SJUBc 4 victime, 2 adulți și 2 copii.

          Toți pacienții sunt stabili hemodinamic și respirator.

          Conform celor declarate de purtătorul de cuvânt al SJU, Valentina Stan, un copil a rămas spitalizat pe secția chirurgie pediatrică prezentând fractură de piramidă nazală, restul pacienților prezintă escoriatii și contuzii ușoare și nu au nesecitat spitalizare.

          Din cauza accidentului, circulatia pe drum a fost blocată.

          FOTO: Teodora Munteanu  

          Deșeuri din dezmembrări auto, aruncate în Lacul Galbeni

            Centrul Regional de Ecologie Bacău a sesizat, în mod repetat, în ultima perioadă, faptul că în zona comunei Letea Veche sunt abandonate deșeuri provenite din dezmembrări auto. De obicei, CRE sesiza Primăria și Garda de Mediu, iar administrația locală se ocupa de strângerea deșeurile aruncate.

            „Fără să speculăm din ce cauză cei cu dezmembrările și-au schimbat comportamentul, constatăm cu stupoare că deșeurile au început să fie aruncate direct în lacul Galbeni. Cel mai probabil deșeurile auto au fost aruncate de pe dig, în zona Baltă Albastră.

            Colegii noștri aflați în patrulare vineri seara au descoperit mai multe componente auto care pluteau, strângându-le parțial. Parte din ele au ajuns în zone cu apă mică, inaccesibile cu barca cu motor, iar altele în mod sigur s-au dus direct pe fundul lacului”, se arată într-un comunicat al CRE Bacău.

            Organizația face apel la membrii pescari și toți cei care ies în zona de luncă să sesizeze orice astfel de situații.