Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 2, Anul VI, Joi, 3 iulie 1908.
Din sumarul acestui număr: Frumuseți nesecate, cu Slănicul în rol principal; o poveste de dragoste și-a găsit finalitatea în stațiune; Slănicul poeților; românii de peste munți și Slănicul; misterul unui cadavru găsit lângă Slănic; teatrul în stațiune; ministrul Vasile G. Morțun inspectează noua șosea aflată în construcție; Iașul se mută în mare parte la Slănic-Moldova.
În articolul ,,Frumuseți nesecate”, redactorul-șef al ziarului, M. Miereanu aduce din nou în prim plan importarea, uneori exagerată, a culturii occidentale, în special a celei franceze, care și-a pus amprenta nu doar asupra literaturii, artelor plastice și arhitecturii românești, ci și asupra modului de viață și aspirațiilor majorității românilor: ,,Importarea nemăsurată a culturii apusene, a schimbat ca prin vrajă obiceiurile sociale, viața noastră pașnică și cuminte, gusturile alese și simple, care ne dădeau mulțumirea de toate zilele… Înstrăinarea, pasăre funestă și cobitoare a început să-și scuture croncănind aripile negre peste noi. Bunul simț a dispărut și în locu-i au venit modele deșănțate ale mahalalei pariziene. Frumosul nu mai poate fi judecat decât prin prisma gazetelor franțuzești. Credințele noastre s-au ascuns sfioase în inimile cucernice ale celor bătrâni, făcând loc concepțiilor haotice și exotice ale întregii străinătăți”.
Dar tot domnia-sa, recunoaște că în timp, lucrurile s-au mai domolit și românii au început să realizeze că și în țara lor sunt locuri, obiceiuri și tradiții minunate, care merită să fie luate în seamă, cunoscute, vizitate: ,,Cu vremea mințile s-au mai limpezit, inimile s-au potolit și ochii ni s-au deschis mari în fața frumuseții și farmecelor de rai ale pământului nostru românesc, ale poienii ce se răsfață în poalele Carpaților, unde natura a semănat tot ce avea mai frumos. Și ca să revenim la un fapt de sezon, trebuie neapărat a adăuga că și stațiunile noastre sunt tot atât de abundente în ape minerale ca și cele din străinătate, iar ca o confirmare putem aminti singurul fapt că însuși lui Napoleon al III-lea i se recomandase o stațiune balneară de la noi și numai unele împrejurări fatale au oprit pe marele împărat de a-și îndeplini gândul. Slănicul Moldovei a ajuns tot așa de cunoscut străinătății ca și nouă. Și cine dintre cei care și-au petrecut verile în stațiunile balneare ale Germaniei sau Franței ar putea tăgădui poziția pitorească și frumusețea sălbatică a acestui cuib fermecător de munte? Dar câți știu să prețuiască darurile ce ni le-a hărăzit puterea firii?”
Iată însă că Slănicul nu e bogat doar în colțuri pitorești și izvoare tămăduitoare, ci și în ,,cele mai pasionate și mai fantastice aventuri pe care le poate urzi Amorul, acest copil isteț și șăgalnic”. Astfel, la rubrica ,,Reportajul nostru” este publicată povestea amoroasă dintre doi tineri, un basarabean școlit la Paris (C. G.) și o domnișoară din București, absolventă de filologie (Emilia M.). Aceștia s-au cunoscut la Slănic, iar dragostea care s-a înfiripat între cei doi a fost atât de puternică, încât Emilia a renunțat la logodna plănuită cu un tânăr medic din București și s-a logodit cu C. G. În timpul sezonului din 1908 cei doi iubăreți și-au rezervat cameră la Slănic, acolo unde destinul i-a unit, iar reporterul nu a mai făcut decât să înregistreze cu plăcere ,,această frumoasă idilă de romantism și realism, sigur fiind că tinerii căsătoriți care au avansat în timp vor fi admirați și invidiați de toți oaspeții Slănicului”.
În articolul ,,Slănicul Poeților”, semnatarul acestuia (din nou fără nume) face o analiză a vânzărilor ultimului său volum de poezii și constată cu plăcută surprindere că după București, cu 30 de exemplare vândute, urmează Slănicul, cu 16 exemplare, față de Brăila, cu 7, Piatra Neamț, cu 4, sau Bacău, cu 2. Pentru simțirea și mândria poetului, Slănicul e cu totul special, înseamnă cu totul altceva: ,,Cartea n-a a fost cumpărată pentru vanitatea de biblioman, ci cu ea s-au transportat tinerii în inima unei păduri, s-au lăsat pe bancă în coasta unui munte, ori pe pleoapa unui izvor, și acolo au fost versurile citite, gustate, înțelese adânc, cum numai în maiestuoasa tovărășie a dragostei și a naturii se poate pricepe și iubi versul unui poet. (…) N-am cunoscut niciodată mai adâncă plăcere ca răsplată literară, decât atunci în ora prozaică a socotelilor, când editorul putu să-mi încredințeze că versurile au fost mult mai citite în splendida stațiune a Slănicului, pe care nu-l cunoaștem de altfel, decât din laude unanime și din admirația cu care vorbeau de dânsul, cele mai frumoase guri și cu care îl priveau cei mai frumoși ochi de femeie”.
În ,,Românii de peste munți și Slănicul” se vorbește despre faima Slănicului oglindită în presa vremii, printre care se numără și revista ,,Tribuna”. Aceasta elogiază stațiunea, ,,atrăgând atenția cititorilor din două motive: nimeni mai mult decât intelectualii noștri nu au nevoie de aceste băi; în al doilea rând, băile acestea sunt mai aproape de noi și nu-s scumpe, așa că și cei cu mijloace mai modeste pot să se ducă acolo”. Iar pentru surmenajul intelectualilor este indicată hidroterapia de la Slănic. Și tot revista mai face câteva observații, pe lângă valoarea izvoarelor minerale:
,,Ca loc de recreație, Slănicul este de asemenea, admirabil. Temperatura e potrivită, căldurile nu prea se cunosc pe acolo, aerul e îmbălsămat și plin de ozon; de vânturi este scutit, praf, zgomot nu există. Ore întregi poți să te plimbi pe aleile de brazi, pe țărmul unui râu de munte cristalin, cu o cascadă pe care s-o admire toată ziua; urcușuri nu sunt, doar dacă dinadins le cauți. Iar cine vrea distracții, poate avea destule. Înainte de toate, muzică bună militară în parcul de-o rară frumusețe, apoi teatru (aici joacă cele mai bune trupe din Iași și București), concerte și baluri pentru tineret, apoi joc de călușei la Cazinou, numeroase excursii prin împrejurimi”.
Așa cum se menționează în articolul ,,Misterul unui cadavru găsit lângă Slănic”, farmecul și poezia încântătoarelor peisaje ale Slănicului sunt din când în când tulburate ,,de întâmplări nenorocite care întristează lumea și ating inimile”. Și în continuare, articolul face referire la o descoperire lugubră făcută de mai mulți excursioniști din Slănic în drumeția lor spre satul Hârja. Și ce să vezi? Spânzurat de un copac atârna cadavrul unui bărbat ce se legăna la suflarea vântului. După anunțarea autorităților și în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că cel spânzurat era Ianoș, de profesie lăcătuș și originar din satul Poiana-Sărată. După mai multe certuri cu soția sa, acesta ar fi fost alungat de acasă, în urmă cu cinci zile. Variantele vehiculate în acest caz nu au exclus crima și că autorul/autorii n-ar fi fost necunoscuți soției lui Ianoș, dar nici sinuciderea, tot ca urmare a repetatelor certuri dintre cei doi. Cert este că Parchetul din Bacău ,,a ordonat o severă anchetă, pentru a se limpezi misterul care învăluie această întâmplare dureroasă”.
La rubrica ,,Teatrul la Slănic” sunt creionate portretele doamnei și domnului Momuleanu, actori de prim rang ai Teatrului Național din Iași: ,,Doamna Eufrosina Momuleanu a realizat o serie de interpretări și creații foarte apreciate de cunoscătorii și amatorii artei dramatice. Foarte naturală în joc, cu o dicție frumoasă și cu o bună cunoaștere a rolurilor în care apare, dna Momuleanu va juca la Slănic în stagiunea curentă, pentru ca vizitatorii Slănicului să aibă prilejul de a-i aprecia calitățile artistice. Domnul Constantin Momuleanu este un element de valoare și indispensabil trupei ieșene, pentru care a și fost ales ca societar. Corect în toate interpretările, foarte multe și variate, dl Momuleanu, cu temperamentul său artistic și cu talentul său indiscutabil, a muncit mult pe tărâmul artistic și astfel a jucat atât în dramă cât și în comedie, întotdeauna cu pricepere și conștiinciozitate. Aceste câteva aprecieri artistice pentru soții Momuleanu, din partea noastră, vor fi mărite de către vizitatorii Slănicului, care se vor convinge de puterea și valoarea artistică a fiecăruia în parte”.
Ziarul mai anunță printre altele și sosirea în stațiune a ministrului Lucrărilor Publice, Vasile G. Morțun, însoțit de dl inginer inspector Elie Radu și de prefectul județului Bacău, dl Vlaicu. Delegația a inspectat lucrările ce se întreprind pentru construirea șoselei Târgu-Ocna – Slănic-Moldova, ,,luând numeroase dispoziții pentru perfecționarea și urgentarea acestor lucrări”.
Am amintit într-un episod anterior că Vasile G. Morțun a fost primul deputat socialist din Parlamentul României, ulterior devenit liberal și că a fost unul dintre cei care l-au avut profesor de limbă germană pe Mihai Eminescu. Mai merită reținut faptul că în calitatea sa de ministru al Lucrărilor Publice, acesta a realizat reforma legii drumurilor, reorganizarea căilor ferate, îmbunătățirea navigației fluviale și maritime, votul universal și noua lege agrară. De asemenea, Vasile Morțun a devenit o figură marcantă și în lumea artistică a vremii sale. El s-a remarcat ca unul dintre puținii animatori ai mișcării cultural-artistice din România secolului al XIX-lea; a alcătuit o primă ediție a scrierilor lui Mihai Eminescu, intitulată Proză și versuri (1890) și a pregătit întâia ediție a operei lui Ion Creangă (Amintiri din copilărie și anecdote, în 1882).
Ca scriitor, a publicat versuri, proză, piese de teatru și traduceri. El mai apare ilustrat și în câteva caricaturi (prezentate printre aceste rânduri) realizate de Nicolae S. Petrescu-Găină (1871 – 1931), un precursor al caricaturii românești și în același timp „un excelent compozitor și creator de figuri”, care i-a surprins în diferite ipostaze pe oamenii politici, artiștii și intelectualii din vremea sa.
Printre celelalte rubrici și articole care îmbogățesc sumarul acestui număr se distinge o corespondență specială de la Iași, din 28 iunie 1908, care prezintă pregătirile de vacanță ale ieșenilor, cuprinși de frenezia deplasărilor prin țară. Iar la întrebarea reporterului unde își vor petrece vacanța cu familia, răspunsul unanim al ieșenilor este: ,,La Slănic!” Și iată explicația:
,,Un moment dat îți face impresia că e vreun `Sf. Gheorghe` sau vreun `Sf. Dumitru` – o zi de mutare, când cei setoși de odihnă pe timpul verii, cei dornici de munți, de izvoare miraculoase, de umbră și răcoare, de sănătate și viață vor să se mute `la Slănic`, locașul binecuvântat de Dumnezeu și de oameni… Așa încât, dragă cititorule, Iașul întreg pare a se muta la Slănic pentru tot timpul verii… Cei care au mai fost și care nu-l pot lăsa în fiecare sezon, ca și acei care n-au văzut încă acest paradis din sânul munților moldovenești”.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Sursa caricaturi Vasile G. Morțun: Nicolae S. Petrescu-Găină, reproduceri Wikipedia.
Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)
