luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 833

Pavelele crăpate de pe Alexandru cel Bun au fost înlocuite. Acum se crapă din nou

Pavelele de pe trotuarul străzii Alexandru cel Bun din Bacău continuă să se crape, generând nemulțumire în rândul localnicilor. Săptămâna trecută, un băcăuan a semnalat problema, iar mesajul său a atras atenția comunității locale, stârnind o serie de reacții și comentarii. În urma articolului apărut în ziarul „Deșteptarea”, autoritățile au intervenit și au înlocuit pavelele deteriorate.

Cu toate acestea, la doar câteva zile de la înlocuirea pavelelor, crăpăturile au reapărut pe trotuarul respectiv. Deși nu se poate confirma dacă acestea sunt aceleași pavele sau dacă problema este de natură similară, situația trebuie tratată cu o mare atenție. În special, având în vedere că numeroși „specialiști” ofereau asigurări că situația va fi rezolvată definitiv.

Această situație ridică semne de întrebare cu privire la calitatea materialelor utilizate sau la modul de instalare a pavelelor.

Aceasta nu e singura problemă. În zonă, dar si în alte locuri din oraș, locuitorii atrag atenția modului în care au fost „încheiate” lucrările, cu resturi de materiale, găuri și porțiuni nefinisate.

În prezent, locuitorii așteaptă un răspuns clar din partea autorităților locale și soluții durabile pentru rezolvarea acestei probleme. Siguranța și confortul pietonilor reprezintă o prioritate, iar rezolvarea promptă a acestei situații este crucială pentru a restabili încrederea în calitatea infrastructurii urbane.

Accident rutier provocat de un șofer bine băut

    La data de 17 iulie a.c., un  echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Bacău s-a sesizat din oficiu despre faptul că, pe DN 12A, în comuna Dofteana s-a produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

    Din cercetări polițiștii au stabilit că, un bărbat de 61 de ani din comuna Dofteana, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, pe direcţia Comăneşti-Oneşti a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorca, conduse de un tânăr de 32 de ani, din comuna Oituz care circula regulamentar din sens opus.

    În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-un altul ce se afla parcat regulamentar în afara părţii carosabile.

    Bărbatul de 61 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Conducătorul auto de 32 de ani nu se afla sub influența alcoolului.

    Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi au luat măsura reţinerii permisului de conducere.

    Depistat de polițiști, în trafic, sub influența alcoolului

      La data de 17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Onești au depistat în trafic, pe raza comunei Livezi, un bărbat de 42 de ani, din comuna Berzunți care conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului și i-au reținut permisul de conducere.

      Căutat de autoritățile germane, prins la furat la Moinești

      Un bărbat de 35 de ani este cercetat de polițiștii din Moinești pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta este în Arestul I.P.J.Bacău.

      La data de 12 iulie a.c., Poliţia municipiului Moineşti a fost sesizată de către o femeie de 34 de ani, din localitate, despre faptul că, în perioada septembrie 2022 – iulie 2023, bărbatul de 35 de ani i-ar fi sustras din locuinţă bunuri şi suma de 6000 de euro.

      Din cercetări polițiștii au stabilit că, femeia ar fi avut o relaţie de prietenie cu cel în cauză care i-ar fi sustras cheile apartamentului din Moineşti, de unde ulterior, în repetate rânduri i-ar fi sustras bunuri electrice, electrocasnice, mobilier şi suma de 6.000 de euro.

      În cadrul dosarului penal întocmit de polițiști sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, la data de 13 iulie a.c, în baza unui mandat de percheziţie domiciliară, polițiștii din Moinești au efectuat percheziţia la locuinţa bărbatului din oraşul Comăneşti unde au fost identificate o parte din bunurile reclamate ca fiind sustrase, prejudiciul fiind recuperat parțial.

      Cercetările continuă cu bănuitul aflat sub efectul unei alte măsuri preventive, fiind depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău, în baza unui mandat european de arestare emis de către autoritățile din Germania, fiind cercetat pentru săvârşirea a 66 de infracţiuni, printre care fraudă, vătămare corporală gravă, lovire sau alte violențe, amenințare, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, șantaj, înșelăciune, infracțiuni la regimul rutier, fapte ce ar fi fost comise pe teritoriul Germaniei.

      Bărbatul se află în Arestul I.P.J. Bacău.

      Ministrul mediului, Mircea Fechet, conduce delegația României la Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă, la New York

        Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, participă la cea de-a 11-a reuniune a Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF2023), organizată sub auspiciile Consiliului Economic și Social (ECOSOC) al ONU, care are loc în perioada 10-20 iulie 2023, la New York, în Statele Unite ale Americii. Din delegația României, condusă de ministrul Mircea Fechet, a făcut parte și László Borbély, Consilier de Stat, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Secretariatul General al Guvernului, specialiști din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, membri ai Delegației Misiunii Permanente a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, ai Parlamentului României.

        Forumul include și un segment ministerial (HLS) care se desfășoară în perioada 17-19 iulie 2023. În marja segmentului ministerial al Forumului, a avut loc dezbaterea cu tema „Consolidarea impulsului către Summitul ODD”, în cadrul căreia, în data de 17 iulie 2023, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a susținut intervenția națională.

        Tema acestor reuniuni este „Accelerarea recuperării după pandemia de COVID-19 și implementarea integrală a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă la toate nivelurile”.

        În marja segmentului ministerial al Forumului, ministrul român al mediului, apelor și pădurilor, a declarat, în cadrul intervenției naționale: „Este o onoare să particip la aceste discuții cruciale privind pașii către Summit-ul SDG, abordând nevoia urgentă de acțiuni pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Sunt convins că la Summit-ul SDG din septembrie a acestui an, multe țări își vor reconfirma angajamentul ferm față de implementarea acestor obiective. România a luat măsuri concrete pentru punerea în aplicare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și integrarea Agendei 2030 în contextul său național. În acest sens, pentru a asigura o abordare integrată, coerența politicii are un rol cheie în acest demers, iar politicile naționale legate de dezvoltare trebuie să se bazeze pe realitățile și nevoile comunităților locale”.

        Ministrul român al mediului a avut și o discuție cu Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba: „Pe lângă impactul pandemiei de COVID-19, criza climatică și cea provocată de război au condus la și mai multe dezechilibre. În acest sens, România condamnă în cei mai fermi termeni războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care sfidează Carta ONU, dreptul internațional, pune în pericol mediul și agravează crizele alimentare și energetice globale”, a punctat Mircea Fechet.

        Campanie de dezinsecție în orașul Târgu Ocna pentru combaterea țânțarilor și căpușelor

          Autoritățile din orașul Târgu Ocna au organizat o amplă campanie de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și căpușelor, vectori de transmitere a unor boli periculoase pentru oameni și animale.

          Operațiunea a avut loc luni, pe data de 17 iulie 2023, și a implicat utilizarea de produse avizate de Comisia Națională a Produselor Biocide.

          Produsele utilizate în această campanie sunt înregistrate în Registrul Național al Produselor Biocide și se încadrează în grupele Xn de toxicitate legală.

          Campania de dezinsecție vizează în special combaterea țânțarilor și căpușelor, datorită rolului lor important în transmiterea unor boli periculoase precum febra West Nile, encefalita, Lyme sau babesioza. Acești insecte sunt cunoscuți vectori de transmitere a acestor afecțiuni, iar eforturile de combatere a lor sunt esențiale pentru a reduce riscul de îmbolnăvire în rândul comunității.

          Operațiunea de dezinsecție a fost desfășurată cu sprijinul specialiștilor în domeniu și a echipamentelor adecvate. Zonele vizate au inclus parcuri, spații verzi, zone umede și perimetrele locuințelor, întrucât acestea reprezintă medii propice pentru dezvoltarea țânțarilor și căpușelor.

          Autoritățile locale transmit un apel către cetățeni să fie precauți și să adopte măsuri suplimentare de protecție împotriva înțepăturilor de țânțari și contactului cu căpușele, precum utilizarea de produse repelente și purtarea hainelor cu mâneci lungi și pantaloni în zonele cu vegetație abundentă. De asemenea, este recomandată igienizarea și dezinsecția regulată a locuințelor pentru a preveni proliferarea acestor insecte.

          Sfaturi de la ISU în privința scăldatului

            Pe parcursul verii, când temperaturile cresc, trebuie să acordați o atenție deosebită siguranței atunci când mergeți la scăldat. Râurile, iazurile, lacurile sau marea pot fi atrăgătoare, dar adesea ascund pericole.

            Vă rugăm să respectați cu strictețe indicațiile și regulile privind scăldatul și, mai ales, să vă supravegheați copiii permanent în timp ce se află în apă sau în apropierea acesteia.
            Chiar dacă sunteți buni înotători, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul vă pot pune viața în pericol.

            Dacă observați pe cineva în dificultate în apă, nu ezitați să solicitați ajutor de urgență. Fiecare secundă contează și poate face diferența între viață și moarte.

            Respectați următoarele măsuri și acționați cu responsabilitate în preajma apei:

            Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului.

            Evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci.

            Evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi.

            Nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte.

            Nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare.

            Nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii.

            Echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

            3 sfaturi pentru un jucător de cazinou începător

            Fie că ești un pasionat al jocurilor de noroc sau doar vrei să încerci senzația oferită de cazinouri, este important să ai în vedere câteva sfaturi cheie care te pot ajuta să-ți îmbunătățești experiența și să-ți maximizezi șansele de câștig.

            În acest articol, experții de la https://romanian-casino.ro îți vor oferi trei sfaturi, de bază, utile oricărui jucător de cazino începător, pe care le poți aplica cu succes în aventura în lumea jocurilor de noroc.

            Stabilește-ți un buget și fii disciplinat

            Unul dintre cele mai importante aspecte ale jocului într-un cazinou este gestionarea banilor. Înainte de a te așeza la mesele de joc sau de a juca la sloturi, stabilește-ți un buget clar și realist. Alocă o sumă pe care ești dispus să o pierzi și respectă acest buget în mod disciplinat. Evită tentația de a cheltui mai mult decât îți permiți și nu încerca să recuperezi pierderile prin parierea impulsivă. Fiind disciplinat și având un buget bine stabilit, vei putea juca în mod responsabil și vei evita riscul de a te implica în probleme financiare.

            Nu rata bonusurile și ofertele speciale

            Cazinourile online și cele fizice le oferă în mod frecvent bonusuri și promoții jucătorilor. Spre exemplu, poți beneficia de bonusuri de bun venit, rotiri gratuite la sloturi sau promoții speciale pentru jocurile de masă.

            Însă, înainte de a profita de aceste oferte, citește cu atenție termenii și condițiile și asigură-te că înțelegi cerințele de pariere și restricțiile asociate cu aceste bonusuri. Iar dacă nu ești familiarizat cu aceste tipuri de oferte, poți citi oricând o revizuire a celui mai bun cod bonus cazinourile din România.

            Învață regulile și strategiile jocurilor tale preferate

            Atunci când intri în lumea jocurilor de cazinou, este esențial să înțelegi regulile și strategiile jocurilor tale preferate. Fie că este vorba despre ruletă, blackjack, poker sau sloturi, cunoașterea detaliată a acestor jocuri îți poate crește semnificativ șansele de succes.

            Studiul regulilor este primul pas crucial. Începe prin a citi ghidurile și instrucțiunile oferite de cazinou sau căutând resurse online. Înțelegerea regulilor de bază te va ajuta să joci în mod corect și să eviți greșelile care îți pot afecta rezultatele.

            Pe lângă reguli, este important să explorezi și strategiile specifice fiecărui joc. De exemplu, în blackjack, poți învăța tehnici de numărare a cărților sau de gestiune a mâinilor pentru a-ți îmbunătăți șansele de a învinge dealerul. În poker, poți învăța strategii avansate de pariere și de citire a adversarilor pentru a obține un avantaj competitiv. Există o multitudine de cărți, tutoriale și resurse online care îți pot oferi informații și sfaturi despre strategiile specifice jocurilor de cazinou.

            În plus, nu uita de importanța practicii. Jocurile de cazinou sunt bazate pe noroc, dar practica și familiarizarea cu jocurile îți pot îmbunătăți abilitățile și încrederea. Poți încerca versiuni gratuite ale jocurilor online sau poți participa la mese de joc cu mize mai mici pentru a-ți exersa strategiile fără a risca sume mari de bani.

            Reține că fiecare joc are propriile sale reguli și strategii specifice, așa că dedică timp să le înveți în profunzime și să le aplici în mod corespunzător în timpul jocului. Cu o cunoaștere solidă a regulilor și a strategiilor, vei fi pregătit să intri în acțiune și să te bucuri de experiența de joc la cazinou într-un mod mai înțelept și mai conștient.

            În concluzie, dacă ești un jucător de cazino începător sau experimentat, aceste trei sfaturi de bază îți pot fi de mare ajutor în cadrul aventurii tale în lumea jocurilor de noroc. Fii responsabil cu banii tăi, învață regulile și strategiile jocurilor și profită de bonusurile și promoțiile oferite de cazinouri. În final, bucură-te de experiența de joc și amintește-ți că, în cazinouri, norocul se îmbină întotdeauna cu strategia și înțelepciunea.

            Peste 400 de absolvenți de liceu cu medii peste 9,31 la Bacalaureat vor primi abonamente la festivalul Young Island

              Consiliul Județean Bacău va oferi un număr de 405 abonamente gratuite la festivalul Young Island pentru absolvenții de liceu din județul Bacău care au obținut o medie peste 9,31 la examenul de Bacalaureat.

              Într-o inițiativă menită să răsplătească efortul și performanța academică a tinerilor băcăuani, Consiliul Județean a decis să ofere aceste abonamente ca o recompensă specială pentru cei care s-au evidențiat prin muncă și perseverență în obținerea unor rezultate remarcabile la examenul de maturitate.

              Cei 405 absolvenți de liceu vor putea beneficia de această oportunitate unică de a participa la festivalul Young Island, un eveniment de mare amploare dedicat tinerilor, care va avea loc în perioada 27-29 iulie pe Insula Tineretului din apropierea orașului.

              Potrivit informațiilor furnizate de Consiliul Județean Bacău, tichetele de acces vor fi distribuite miercuri și joi, în zilele de 19 și 20 iulie. Absolvenții sunt așteptați să se prezinte la secretariatul școlilor în care au studiat pentru a intra în posesia abonamentului gratuit. Este necesară prezentarea actului de identitate pentru a dovedi calitatea de absolvent și rezultatele obținute la examenul de Bacalaureat.

              Titularizare: Trei candidați notați cu 10 și o rată a notelor peste 5 (cinci) de 82,4%

              Ministerul Educației a publicat pe pagina web dedicată http://titularizare.edu.ro/ rezultatele inițiale (înainte de înregistrarea contestațiilor) obținute de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul concursului național TITULARIZARE 2023. În județul Bacău situația statistică se prezintă astfel:

              • 310 candidați din totalul celor cu lucrări corectate au obținut note mai mari sau egale cu 7 (șapte), ceea ce înseamnă un procent de 45% (rata națională este de 48%);

              • 3 candidați au obținut nota 10 (zece) – la disciplinele Biologie, Educație fizică și sport și Limba germană, 307 candidați au obținut note între 7 și 9,99, adică o rată de 45,7% din totalul candidaților cu lucrări notate, iar 244 candidați au obținut note între 5 și 6.99, respectiv 36,30% din totalul candidaților cu lucrări notate (peste rata națională care este de 33,45%).

              Cele mai multe note mai mari sau egale cu 7 (șapte) sunt la disciplinele: educatoare (88), învățători (48) și Educație fizică și sport (39).
              În total, înainte de contestații, au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci) 554 de candidați, ceea ce înseamnă o rată de promovare de 82,4% din cei prezenți și cu lucrări evaluate.

              La proba scrisă, doar 672 de lucrări ale candidaților din județul Bacău, înscriși în Titularizarea din acest an, au fost trimise spre corectare, întrucât 112 candidați, din totalul celor validați, au absentat, unul a fost eliminat (și nu va mai putea fi angajat în anul școlar următor), iar 64 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale. Lucrările scrise au fost evaluate în 12 centre de evaluare, constituite pe discipline, la nivel naţional.

              Contestaţiile se depun tot la sediul Inspectoratului Școlar Județean Bacău sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public și afișate inclusiv pe site-ul instituțional www.isjbacau.ro ) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se vor afișa în data de 26 iulie.

              Pentru a se titulariza, deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă, iar pentru a deveni suplinitor, deci pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să fie notați cu minimum 5 (cinci) la proba scrisă.

              Pentru această sesiune, după derularea tuturor etapelor de mobilitate din calendar, au mai rămas neocupate 199 posturi/catedre titularizabile (complete, cu viabilitate de 4 ani) și 2.082 de posturi/catedre netitularizabile din care: 364 complete vacante, 91 complete rezervate, 1.425 incomplete vacante și 202 incomplete rezervate.

              Ședințele publice de repartizare organizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău vor începe în zilele de 27 și 28 iulie, cu repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.

              Vară fierbinte la Cercul de comunicare al armenilor băcăuani

              Cercul de comunicare „William Saroyan” al Sucursalei Bacău a Uniunii Armenilor din România, a cărui activitate a fost lansată recent pentru toate persoanele indiferent de vârstă și de etnie, a găzduit deja trei evenimente culturale. Vara se anunță, deci, la armenii băcăuani fierbinte din punct de vedere cultural. Dacă despre primul eveniment, lansarea volumului de poezii al scriitorului băcăuan Petru Constantin Teodor, am scris deja, despre alte două astfel de evenimente vă informăm acum.

              Primul eveniment, moderat de Elena Cristina Stoica, ea însăși artist plastic, poetă și cântăreață, a fost vernisajul unei interesante expoziții de design vestimentar al Gabrielei-Irina Benchea-Romanic și care a fost intitulată „Totul pentru Eva”. Designera a expus  chiar de ziua ei lucrări care vorbesc grațios despre feminitate. „Gabriela – a spus Elena Cristina Stoica – a pornit într-o lume de culoare și de forme diafane, descoperind un alfabet al culorilor. A participat la expoziții de grup în mai multe orașe, dar acum a venit cu o expoziție personală. Tot acum a expus și icoane pe sticlă, pentru că a simțit că după momente mai triste renaște atunci când pictează astfel de icoane. O experiență spirituală compensatorie. Gabriela este, de fapt, suflet și culoare”.

              Despre expoziție a vorbit criticul de artă Iulian Bucur: „Gabriela Benchea aduce un elogiu femeii, un cântec de laudă dedicat tuturor femeilor. Expoziția este un cântec al cântecelor despre Eva. În expoziție se regăsește fluturele care învelește cu măreție corpul femeii, dar și pânza de păianjen care ascunde, care face captiv acest frumos corp. Se regăsesc și curcubeul și florile, toată recuzita de vise și de visuri, de gânduri și de rațiuni purtate mereu de femei. În desenele autoarei apare antinomia între trupul de carne și trupul de vis. Iar în segmentul al doilea al expoziției, al icoanelor pe sticlă, apare diafanul”.

              Evenimentul a fost punctat și de frumoase momente artistice susținute de cantautoarea Angela Sipoș, de actorul și dramaturgul Valentin Braniște și de Elena Cristina Stoica.

              Chiar la sfârșitul acestei săptămâni, tot la Cercul de comunicare al armenilor băcăuani a avut loc o nouă reuniune culturală, intitulată „Importanța conectării cu arborele genealogic” și în care au fost lansate trei cărți scrise de Nela Chirilă. Evenimentul a fost dedicat regăsii regresiei cu noi și copilăria noastră.

              Moderatorul reuniunii a fost Valentina Stan, iar între vorbitori s-au numărat jurnalista Cristina Burcă, terapeuții Valentina Pley și Anca-Elena Alecu, antreprenoarele Carmen Valentina și Alina Daneliuc, dar și psihologul Daniela Mâniosul.

              Și în acest caz, momentele artistice au fost asigurate de Cristina Elena Stoica și de Angela Sipoș.

              VIDEO: Autostrada A7, Focșani-Bacău, Lot 1, Pod peste râul Putna

                Filmare aeriană pe lotul 1 al autostrăzii A7 Focșani-Bacău, costructor UMB, în zona viitorului pod peste râul Putna.

                Filmare din data de 15.07.2023.

                Sursa video

                47 de ani de la performanța istorică a Nadiei Comăneci: O poveste de perfecțiune și mândrie pentru sportul românesc

                Astăzi, sportul românesc și cel mondial sărbătoresc un moment de referință, începutul celei mai frumoase povești din istoria gimnasticii. În această zi, acum 47 de ani, Nadia Comăneci, gimnasta antrenată de Marta și Bela Károlyi, a schimbat destinul unei discipline și a câștigat inimile întregii planete.

                Pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, în sala Forum, Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă din istoria Jocurilor care a primit nota perfectă de 10.00. De-a lungul competiției, la Montreal, i s-au acordat de 7 ori note maxime. Ea a devenit primul gimnast olimpic din România care a obținut aurul. Zborul său, perfecțiunea sa, zâmbetul și uimirea pe care le-a transmis au cucerit lumea gimnasticii. Momentul de la Montreal din 1976 a schimbat pentru totdeauna modul în care această disciplină era percepută.

                Nadia Comăneci, o tânără româncă de doar 14 ani, a scris istorie în gimnastică cu inocența și harul unui copil. Performanța sa unică a rămas întipărită în memoria colectivă și a continuat să inspire generații de sportivi din întreaga lume. În semn de recunoaștere și admirație pentru contribuția sa, orașul Onești, locul în care Nadia s-a născut și a început să se antreneze, a declarat 18 iulie ziua sa oficială.

                Astăzi, sportul este mai mult decât performanță și competiție. Este despre oameni, emoții și mândrie. Eroul nostru, Nadia Comăneci, a inspirat și a motivat nu doar sportivii români, ci și întreaga lume. Echipa României duce mai departe această poveste, continuând tradiția de excelență în gimnastică și promovând valorile și determinarea pe care Nadia le-a reprezentat în timpul carierei sale de excepție.

                Astăzi sărbătorim aniversarea a 47 de ani de la acel moment magic, dar povestea Nadiei Comăneci nu se încheie aici. Ea continuă să inspire, să motiveze și să aducă bucurie, demonstrând că visurile pot deveni realitate și că perfecțiunea poate fi atinsă prin pasiune și muncă susținută. Nadia Comăneci rămâne un simbol al sportului și al excelenței, iar amintirea ei va trăi veșnic în inimile tuturor celor care au fost măguliți de grația și determinarea sa fără egal.

                O delegație din Republica Moldova explorează colaborarea cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

                  Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a primit o delegație formată din reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din mediile universitar și preuniversitar din Republica Moldova într-o vizită de lucru. În cadrul acestei întâlniri, desfășurată în Aula „Vasile Alecsandri”, conducerea universității a prezentat misiunea, structura, realizările și proiectele actuale și de perspectivă, având ca scop identificarea posibilelor direcții de colaborare viitoare. Delegația a avut ocazia să viziteze laboratoarele din Campusul Mărășești și baza sportivă, încheind astfel întâlnirea.

                  Această vizită a avut loc în cadrul unui eveniment mai amplu, organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău și Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova (IDEP Moldova). Evenimentul, intitulat „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UE, împreună cu județul Bacău”, a avut ca scop promovarea parteneriatelor transfrontaliere și a exemplelor de bune practici între cele două state. Domeniile de interes vizate au fost administrația, educația și cultura, sănătatea, turismul, agricultura și mediul de afaceri, în vederea stimulării absorbției fondurilor europene. La eveniment au participat peste 100 de reprezentanți ai autorităților publice locale, unităților medicale, instituțiilor de învățământ și mediului de afaceri din România și Republica Moldova.

                  Această întâlnire a reprezentat un pas important în consolidarea colaborării dintre Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și instituțiile de învățământ din Republica Moldova, deschizând noi oportunități de schimb de experiență și dezvoltare comună în domeniul educației și cercetării.

                  Avertisment meteorologic în județul Bacău: furtuni violente și precipitații torențiale

                  Serviciul Meteorologic al României a emis un avertisment special pentru județul Bacău, în care se prognozează perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și fenomene extreme în intervalul 18.07/12:00 – 18.07/22:00.

                  Conform prognozei meteorologice, regiunea va fi afectată de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale în general cuprinse între 55 și 70 km/h, vijelii, averse cu caracter torențial și posibile căderi de grindină. Cantitățile de apă vor fi semnificative în intervale scurte de timp, estimându-se valori de aproximativ 20-25 l/mp, iar local, izolat, cantitățile de apă pot depăși 30 l/mp.

                  Autoritățile recomandă populației să fie precauți și să ia măsuri de protecție împotriva acestor fenomene meteo extreme. De asemenea, se recomandă evitarea zonelor deschise, a copacilor sau stâlpilor electrici în timpul furtunilor, precum și să se păstreze în siguranță în interiorul locuințelor pe perioada manifestării fenomenelor extreme.

                  Locuitorii din județul Bacău sunt sfătuiți să urmărească cu atenție informațiile oferite de autorități și să respecte indicațiile acestora. De asemenea, se recomandă actualizarea regulată a prognozelor meteorologice pentru a fi la curent cu orice modificări.

                  Activitate de informare și consiliere pentru reintegrarea pe piața muncii a tinerilor din Centrul Educativ Târgu Ocna

                    Într-un demers menit să sprijine reintegrarea socială și profesională a tinerilor care urmează să fie eliberați din Centrul Educativ Târgu Ocna, o activitate de informare, mediere și consiliere a fost organizată în colaborare cu reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău – punct de lucru Târgu Ocna. Evenimentul, care a avut loc în data de 17 iulie 2023, a reunit 10 persoane internate în centrul respectiv.

                    Proiectul a avut ca scop principal facilitarea accesului la piața muncii pentru aceste persoane, care au executat măsuri educative privative de libertate. Obiectivul a fost acela de a diminua impactul negativ al reintegrării în societate după perioada petrecută în mediul penitenciar și de a oferi informații relevante referitoare la serviciile sociale disponibile pentru sprijinirea procesului de reintegrare.

                    În cadrul activității desfășurate, participanții au beneficiat de sesiuni de informare și consiliere privind accesul la piața muncii. S-au purtat discuții despre importanța continuării studiilor școlare și beneficiile urmării unui curs de formare profesională, care pot contribui în mod direct la creșterea oportunităților de angajare și, implicit, la obținerea unei surse de venit care să susțină independența individuală.

                    Reprezentanții AJOFM Bacău – punct de lucru Târgu Ocna au jucat un rol esențial în organizarea și desfășurarea activității, oferind suport și informații relevante pentru participanți. Această colaborare interinstituțională demonstrează importanța unei abordări comprehensive și a solidarității sociale în procesul de reintegrare a tinerilor în societate.

                    Prin această inițiativă, se urmărește să se ofere tinerilor șanse reale de a se reintegra în societate, prin dobândirea de competențe și cunoștințe care să le faciliteze accesul pe piața muncii. Aceste eforturi susțin procesul de reintegrare socială și contribuie la reducerea șanselor de recidivă, promovând în același timp autonomia și independența individuală.

                    Prima ediție a Școlii de vară „Micul Astronom”, 23 – 25 august

                    Întrucât proiectele lansate deja, care se referă la produsele culturale „Şcoli de Vară” se bucură de un mare succes, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău organizează, la cererea publicului, la subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, o nouă Școală de vară, intitulată: „MICUL ASTRONOM”, care se va desfășura în perioada 23 – 25 august 2023. Activitățile din cadrul Școlii de vară au fost gândite special pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani şi va avea următorul program:

                    23 august, 10.00 -12.00: deschiderea Școlii de vară de astronomie; ghidaj în expoziția „Sistemul Solar”; vizionarea spectacolul de planetariu „Călătorie în Sistemul Solar”;  construirea machetei sondei spațiale SOHO.

                    24 august, 10.00 -12.00: ghidaj în expoziția „Gruparea stelelor”; vizionarea spectacolul de planetariu „Constelațiile”; construirea machetei „Globul constelațiilor”.

                    25 august, 21.30 – 22.30: observații astronomice prin binoclu și telescop (în condițiile în care cerul va fi senin); acordarea diplomelor de participare; încheierea Școlii de vară de astronomie.

                    Participanţii vor aduce o forfecuță și un baton de lipici, necesare pentru realizarea machetelor.

                    Taxa de participare: 20 lei/zi/participant. Pentru înscrieri, telefon: 0234/513.724 şi email: planetariu_bacau@yahoo.com.

                    Mafia bacului

                    Cine ar crede că în următoarele rânduri mă voi referi la felul în care, chipurile, s-ar mânări examenele de la „bac” (adică de la bacalaureat), se înșală. De alte mânăreli am auzit, în care tot de bac e vorba, dar de ambarcațiunea care trece oameni și mașini peste Dunăre. Ambarcațiune care pe mare se mai numește și feribot.

                    „Mânărelile”, cum numim noi aranjamentele prin care se atacă tot felul de proiecte serioase, pe la alții „mai cu tradiție” în domeniu au fost numite „mafioții”. Iar o veritabilă mafie a bacului de trecut o apă de pe un mal pe altul se pare că a funcționat și pe la noi.

                    A spus-o un fost ministru de finanțe, fost parlamentar de Tulcea, vorbind despre construcția și inaugurarea celebrului pod de aproape doi kilometri de la Brăila spre Smârdan (Tulcea). Pod care a fost construit cu mare întârziere din cauza unor politicieni care ar fi avut afaceri cu bacuri pentru traversarea Dunării.

                    Fostul ministru declara că discuția de a se construi un pod peste Dunăre de la Brăila spre Tulcea ar fi veche de circa 30 de ani. Dar, oameni politici din Galați și Brăila s-au tot opus, pentru că aveau interese meschine, „mafiote” am zice noi.

                    Un proiect pentru un pod atât de mare este unul deosebit, de mare interes pentru un stat care se vrea și democrat și apropiat de interesele poporului. Parcă nici nu poți înțelege cât de mare era miza câștigurilor din afacerile cu bacurile și cât de influenți erau politicienii care o protejau.

                    Bacul de pe Dunăre e mic copil pe lângă un veritabil feribot. Dar astfel de ambarcațiuni și afacerile cu ajutorul lor au atras mereu atenția mafiei adevărate. Deci, cu ele se poate câștiga bine. Pentru a nu mai spune și despre tragediile de pe ele, probabil multe provocate tot din interese mafiote.

                    Cu bacul nu te joci! – spun mulți de pe la noi. Fie că e vorba de celebrul examen de la final de curs liceal, fie de vasul care te poate trece Dunărea de pe un mal pe altul.

                    Tenis/ Trofeul Simba Invest: Cristi Lungu a spart gheața

                    Așteptarea a meritat. Mai ales că ea a luat sfârșit la o ediție aniversară. Și a venit după o finală a contre coeur, cum s-ar spune la Roland Garros și Monte Carlo. La cea de-a 20-a ediție a Trofeului Simba Invest la tenis pentru Seniori/ Veterani găzduită de cocheta bază „Ciuntea Tennis Center” din localitatea băcăuană Mărgineni, Cristi Lungu s-a prezentat nu doar ca sponsor și simplu participant, ci și ca învingător detașat la categoria de vârstă +50 de ani.

                    „Mă bucur că a fost un turneu reușit, inclusiv din punct de vedere al numărului de participanți, după cum mă bucur că am reușit să sparg gheața, adjudecându-mi categoria”, a declarat Cristi Lungu într-un weekend de foc, cu temperaturi bătând înspre 35 de grade. Tenismenul băcăuan s-a impus fără set pierdut, trecând mai întâi cu 6-3, 6-3 de Ciprian Daniel Adam și cu 6-2, 6-3 de Bogdan Bălănescu, pentru ca în finala cu Stelică Airinei, să revină de la 2-5 și 0-40 înainte de a câștiga cu 7-6(5) și 6-2!

                    Cu 200 de puncte oferite câștigătorilor în clasamentele internaționale și cu o organizare ireproșabilă, Trofeul Simba Invest a bifat o nouă etapă dintr-un lung șir de reușite care fac ca, de ani buni, Bacăul să reprezinte un pol de interes inclusiv pentru tenismenii de vârste înaintate. Tot înainte!

                    Simplu masculin, rezultatele din finale

                    +30 ani: Tudor Sandu- Silviu Oprea 6-7, 7-5, 10-0. +40 ani: Florin Bogdan Dragomirescu- Constantin Cical Berariu 6-2, 6-2. +50 ani: Cristinel Lungu- Stelică Airinei 7-6(5), 6-2. +55 ani: Valentin Munteanu- Ovidiu Petrescu 6-2, 6-1. +60 ani: Tante Fleancu- Cristian Caragea 6-2, 6-0. +65 ani: Ștefan Lungeanu s-a impus în fața lui Mihai Velicu prin abandon. +70 ani: Valeriu Ilie- Petre Santeiu 6-3, 6-3.

                    Simplu feminin: Gabriela Gules- Nicoleta Laura Boboc 6-4, 7-6(3).

                    Dublu masculin: Adrian Caruceriu/ Silviu Oprea- Gabriel Popa/ Tudor Sandu 6-2, 1-6, 10-2.

                    Dublu mixt: Maria Carmen Necula/ Adrian Caruceriu –Gabriela Gules/ Ovidiu Petrescu 6-2, 706(5).

                    Pe terenul de sport toți vorbesc aceeași limbă

                    O zi de neuitat pentru copiii de la Centrul de Zi „O școală pentru Toți”, din Cartierul Izvoare . Toți s-au adunat pe Stadionul „Constantin Anghelache”, patronat de Zeul Fotbalului . Pe stadion, toți vorbesc aceeași limbă, a prieteniei, bucuriei și fair-play-ului . Aici continua să se nască mari campioni, mari fotbaliști. Băieți și fete, romi și români „bat aceeași mingie, fac sport, se bucură și promit să revină și mâine și…

                    La ora nouă, fix, într-o zi ce se anunța caniculară, de la sfârșitul săptămânii trecute, stadionul „Constantin Anghelache” din Bacău a fost invadat de copii, care, imediat au început programul de încălzire, ca înaintea marilor meciuri din campionatul național. Cu tricouri de toate culorile și mărimile, cu teniși sau adidași, mai mici și mai mari, s-au dezlănțuit pe toată lățimea terenului: alergări simple, ruperi de ritm, încrucișări și…multă gălăgie.  Aveam să aflu că sunt peste 50, băieți și fete, cu vârste greu de stabilit de pe margine, toți însă de la Centrul de Zi – „O Școală pentru Toți”, din cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Bacău, din Cartierul Izvoare. În timp ce antrenamentul continuă, aflu de la o mai veche cunoștință a mea, Doru Tănase, fost fotbalist, de divizia A, având ca antrenori nume mari ale fotbalului băcăuan. Între timp a terminat și „școala de muzică”, dar și Universitatea „Vasile Alecsandri”, Facultatea de Biologie. A fost consilier municipal și județean, în prezent este președinte al Asociației Europeană Romă pentru Progres și Promovare Interculturală Bacău, inițiatorul și organizatorul acestei explozii de bucurie, de joc, de mișcare, de întrecere sportivă. Și nu a fost singur, ci în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal, Direcția Socială a municipiului Bacău și, cum am spus la început, cu Centrul de Zi „O școală pentru Toți”.

                    Stadionul este locul unde toți vorbim aceeași limbă 

                    „Am ținut ca această activitate, să se desfășoare pe acest stadion, deoarece eu, la șapte ani, am făcut primii pași în fotbal, pe acest teren, sub îndrumarea profesorului și antenorului Ioan Sdrobiș. Un alt motiv a fost că profesorul Constantin Anghelache a pregătit și șlefuit generații de fotbaliști, sportivi care s-au afirmat în fotbalul băcăuan și național, tot aici, pe acest stadion. De aceea, revin, am ținut ca acești copii, pe care îi vedeți astăzi, să facă cunoștință cu această bază sportivă, să-i scoatem de la calculatoare și telefoane, mulți dintre ei nu mai fac sport, nu mai știu să se distreze în aer liber. Am vrut să le arătăm, le-am și spus că sportul îi ajută să se dezvolte ca oameni, să crească sănătoși, să învețe ce înseamnă fair-play, colaborare și spiritul de echipă. Ei sunt din medii defavorizate, marea majoritate sunt copii romi însă și români. Pe noi ne interesează ca ei să-și dea mâna, să se respecte, dorim să învețe ce înseamnă unitate, prietenie, iar stadionul este locul unde toți vorbim aceeași limbă”, a fost prima declarație a lui Doru Tănase.

                    Sportul aduce bucurii și leagă prietenii

                    S-au format echipele, s-au stabilit căpitanii, a venit și arbitrul, astfel că marea competiție a început. Fotbal, fotbal, băieți și fete în aceeași echipă. Este o încântare să-i vezi cum se dăruiesc pe întinderea de iarbă, aleargă, cad, strigă, mai uită coechipierii, ridică rar capul din iarbă, vine primul gol și primele aplauze. Asta a fost!

                    Într-o altă parte a terenului, se joacă handbal. Da, fetele, ele își manifestă prezența și voința de a câștiga prin încurajări și strigăte de îmbărbătare, se vede că nu sunt la prima întâlnire. Terenul, migiile, aplauzele și încurajările, sportul în general este locul, spațiul, ocazia unde copiii se simt liberi, egali, de unde răsar prietenia și bucuria.

                    Muzică, sport și educație, împotriva discriminării

                    „Centrul nostru funcționează în Cartierul Izvoare, într-o zonă cu o populație care, chiar dacă nu se declară, majoritatea este de etnie romă. Avem o tradiție de acum în colaborarea cu Asociația Europeană Romă pentru Progres și Promovare Interculturală, mai pe scurt, cu domnul Doru Tănase, care este alături de noi și cu alte ocazii. Pe lângă activități sportive, cum este cea de astăzi, care este foarte apreciată și așteptată de copii, am mai organizat activități culturale, copiii din centru au avut ocazia să vadă, să descopere instrumentele muzicale, să asculte muzică de toate genurile, muzica, se știe, ne unește, ne ajută pe toți să ne cunoaștem mai bine, să formăm și să afirmăm anumite valori culturale și umane. La Centru Social de Zi avem copii de la Școlile „Octavian Voicu, „Nicolae Iorga și „Domnița Maria, cât și de la grădiniță, cu vârsta între 4 și 16 ani. Copiii vin la Centru și beneficiază de serviciile noastre, inclusiv familiile lor, copiii primesc o masă caldă, o gustare, consultanță psihologică, socială, asistență medicală, educație sanitară, finanțate de Consiliul Local Bacău”, ne spune Daniela Dimulescu, șef Centru de Zi.

                    Viitorii campioni așteaptă să fie descoperiți

                    Vine pauza, copiii primesc apă, un stimulent alimentar și iar…după mingie. De câștigat au căștigat toți, obosiți, dar fericiți, fiecare primește o Diplomă de Merit, dulciuri și fructe, iar Doru Tănase, ca un tată, ca un educator cu experiență, îi laudă pentru efort, pe unii îi întreabă cum îi cheamă, le reține numele și le promite că se vor mai întâlni (mai ales unuia cu nr. 10 pe tricou, iar pe spate scria BRAZIL!).

                    „Dacă pe mine m-a văzut cineva și m-a remarcat, vor fi ochi și pentru ei care să-i vadă, să-i îndrume mai departe în acest sport, atât de frumos și iubit. Sunt centre de copii și juniori unde pot continua cei cu talent, voință și disciplină, unde pot face performanță. Nu suntem diferiți, suntem toți la fel și vreau ca sportul să ne unească, și mai vreau ca prin sport să dispară acest flagel al discriminării. Aceasta este deviza noastră: STOP Discriminării! Sportul este locul, este spațiul, este ocazia de a ne simți liberi, egali, sportul ne unește, ne clădește ca oameni. Acestea au stat și stau la baza activităților noastre, inclusiv a acesteia de astăzi.”

                    Doru Tănase, președinte al Asociației Europeană Romă pentru Progres și Promovare Interculturală

                    Urmează, evident, fotografiile, ridicarea cupei deasupra capului, cupă care va fi expusă în vitrina centrului, și care le va aminti de o zi, de o altă zi deosebită din viața lor. Asociația, pe lângă diplome, cupe, alte mici și importante cadouri, a dăruit Centrului o mingie, un set de tricouri, oferite de Asociația Județeană de Fotbal, pe care le vor folosi la alte competiții, organizate de Asociația condusă de Doru Tănase, cu alte școli, unde învață copii de etnie romă și nu numai.