În Occidentul civilizat, din care ne străduim să facem parte și noi, dacă afirmi ceva ce contrazice narativa oficială, mai ales în ceea ce privește războiul din Ucraina, ești etichetat, imediat, ca putinist. Mințile înguste nu concep că realitatea de pe teren ar putea fi altfel decât cea prezentată de media mainstream, politicieni și think-tank-uri. Iată că un proeminent profesor de la King’s College din Londra, unde conduce Grupul de Cercetare pentru Insurgențe din Departamentul de Studii de Război și unde este director al programelor de masterat, David J. Betz pe numele său, a scris un articol care îl poate înscrie cu succes pe lista putiniștilor. Să mai notăm că profesorul în cauză mai este și consultant al Centrului de Dezvoltare, Concepte și Doctrină din cadrul Ministerului Apărării și al Centrului de Război Terestru al Armatei Britanice.
Pe 20 iulie, el a publicat un articol numit „Fortificațiile rusești prezintă o problemă veche pentru Ucraina – Capacitățile defensive rusești sunt înrădăcinate într-o strategie militară veche, dar eficientă, din secolul XX.” Era la vreo șapte săptămâni după începerea „contra-ofensivei” ucrainene și deja, cine știa să se uite, putea să vadă eșecul.
Articolul său analizează situația actuală a conflictului dintre Ucraina și Rusia, în contextul în care forțele ucrainene încearcă să-și recâștige teritoriile ocupate de Rusia. Autorul examinează strategia și capacitățile defensive rusești, afirmând că acestea sunt înrădăcinate într-o abordare veche, dar eficientă, care se bazează pe fortificații de câmp și o apărare în profunzime.
Betz menționează că contraofensiva ucraineană întâmpină dificultăți majore, cu trupele ucrainene împiedicate să avanseze din cauza obstacolelor fizice, artileriei rusești masive și artileriei antitanc. Betz argumentează că perspectiva militară occidentală subestimează capacitățile defensive rusești și că fortificațiile de câmp rusești sunt mai eficiente decât se crede. El dezvăluie că doctrina militară occidentală a considerat multă vreme fortificațiile statice ca fiind vulnerabile, însă dovezi arată că acestea pot fi eficiente în operațiunile contemporane.
Dacă vă mai amintiți cum unii făceau mișto că Rusia a scos de la naftalină vechile tancuri T55 și afirmau că a rămas fără blindate moderne, iată o surpriză: „O practică militară rusă demnă de remarcat și în general greșit interpretată a fost redistribuirea efectivă a sistemelor militare presupus învechite, inclusiv tancuri vechi și turele de tunuri navale antiaeriene, integrate în mod specific în poziții defensive în care oferă servicii bune ca artilerie de câmp și utile ca apărare aeriană împotriva dronelor și quadcopterelor comerciale ieftine.” T55-urile nu au fost trimise pe front, ci au fost „îngropate” în rețeaua de tranșee pentru a fi folosite ca sisteme defensive.
Articolul mai subliniază că capacitățile militare moderne sunt dependente de capacitatea de a suporta și înlocui pierderile umane și de echipamente. De asemenea, articolul evidențiază modul în care Rusia a integrat capacitățile militare în apărarea sa, adaptându-și tactica și utilizând tehnologii noi la costuri reduse. Autorul menționează că apărarea în profunzime, adâncimea și densitatea fortificațiilor rusești sunt eficiente în oprirea atacurilor inamice și în provocarea pierderilor majore.
În concluzie, articolul afirmă că perspectivele pentru contraofensiva ucraineană sunt slabe, având în vedere eficacitatea apărării rusești. În plus, autorul sugerează că Rusia a dezvoltat o abordare eficientă în războiul modern, care constă în folosirea fortificațiilor de câmp și a unei apărări în profunzime, ceea ce ar putea întârzia sau împiedica înaintarea ucrainenilor. „Rusia este capabilă în această formă de război, deoarece posedă o serie de echipamente și abilități vechi, dar eficiente. De asemenea, inovează în mod semnificativ și la costuri reduse cu arme de lovitură profundă care i-au sporit puterea de apărare într-un mod care amintește de planurile NATO din perioada Războiului Rece pentru apărarea Europei de Vest”, concluzionează autorul.
