joi, 22 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 773

Târgu-Ocna: Depistat de polițiști conducând băut, fără permis de conducere și cu certificatul de înmatriculare suspendat

    La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu-Ocna au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 59 de ani, din localitate, în timp ce conducea un motociclu pe strada Horia, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

    Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    Totodată, din verificările efectuate a reieșit că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar certificatul de înmatriculare figura suspendat din anul 2018.

    Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, totodată polițiștii luând măsura retragerii certificatului de înmatriculare.

    Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și fără permis.

    Buhoci: Identificat de polițiști după ce a provocat accident de circulație rutieră și a părăsit locul faptei

      La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 252, în localitatea Buhoci ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.

      Din primele cercetări a rezultat că, o femeie, de 93 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce se deplasa, în calitate de pieton, pe drumul județean din localitatea Buhoci, ar fi fost acroșată de un autovehicul, rezultând rănirea ușoară a acesteia, ulterior fiind transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

      După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.

      La scurt timp, în urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat autoturismul implicat, iar conducătorul auto, un tânăr, de 25 de ani, din județul Neamț, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

      Totodată, din verificările efectuate a reieșit că, cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

      Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.

      Poliția în acțiune: Amenzi de 285.000 de lei în weekend, 64 permise reținute

        Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au continuat acțiunile în județ, în vederea creşterii gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranţă stradală şi siguranţă rutieră.

        În perioada 22-24 septembrie a.c., polițiștii au intervenit la 308 evenimente, dintre care 246 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 şi au organizat 8 acţiuni. Totodată, au fost prinși în flagrant delict 7 autori de infracțiuni.

        Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 745 de sancțiuni, în valoare de 284.500 de lei.

        O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii acționând pe principalele drumuri naţionale pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai sigure.

        Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, conform O.U.G nr. 195/2002. De asemenea, au fost reținute 64 de permise de conducere, din care 34 pentru depășirea vitezei legale și retrase 36 certificate de înmatriculare.

        În cele 3 zile, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au constatat 62 de infracţiuni, dintre care 34 contra persoanei, 11 contra patrimoniului, 4 la regimul armelor și munițiilor și 10 la regimul siguranței rutiere.

        Activitățile pentru siguranța publică în județ continuă și în perioada următoare.

        Se cere decolmatarea podului de la Răcăciuni din cauza căruia se inundă E85

          În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), de luni, prefectul Lucian Bogdănel a subliniat și necesitatea remedierii situațiilor de urgență din comuna Răcăciuni, în special în zona podețului de pe DN2 (E85), unde se înregistrează frecvent inundații pe carosabil din cauza colmatării acestuia.

          Potrivit informațiilor prezentate, podețul este colmatat în proporție de 80%, iar lucrările de decolmatare nu au fost efectuate corespunzător în trecut.

          În acest sens, Prefectul a solicitat autorităților SDN Bacău să intensifice lucrările de decolmatare și să le finalizeze în următoarele 3 săptămâni, conform angajamentului instituției.

          Aceste măsuri urgente sunt menite să asigure siguranța și buna funcționare a infrastructurii și a zonelor afectate, marcând un angajament ferm din partea autorităților pentru protejarea comunităților locale și a infrastructurii critice.

          Prefect: Expertiza geotehnică exclude legătura între extracția sării și tasarea solului la Tg. Ocna

          În urma efectuării unei expertize geotehnice de către SALROM pentru a investiga fenomenul de tasare observat la sonda nr. 265 de la Tg. Ocna, concluziile preliminare indică că nu există o legătură directă de cauzalitate între activitatea de extracție a sării și tasarea solului în zonă.

          Potrivit declarației Prefectului Lucian Bogdănel, situația este atribuită precipitațiilor abundente care au afectat zona și au dus la spălarea sării din partea superioară a zăcământului.

          Declarând aceste constatări în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), Prefectul Bogdănel a subliniat necesitatea luării unor măsuri imediate pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente.

          Autoritățile locale, reprezentate de Consiliul Local al comunei Tg. Ocna (CLSU), se vor întruni în cel mai scurt timp pentru a evalua în detaliu expertiza și a stabili măsurile necesare pentru punerea în siguranță a amplasamentului și prevenirea altor fenomene similare.

           

           

          Tricolorul pe monedă BNR

            Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând de luni, 25 septembrie, un set de monetărie cu tema „175 de ani de la adoptarea tricolorului”.

            Setul de monetărie va conține monedele românești aflate în circulație, cu valoare nominală de 1 ban, 5 bani, 10 bani și 50 de bani și o medalie de argint.

            Moneda are un diametru de 28 mm și o greutate de 15,5 g.

            Aversul prezintă un grup de revoluționari pașoptiști purtând steagul tricolor și inscripția „175 DE ANI DE LA ADOPTAREA TRICOLORULUI”.

            Reversul redă reprezentarea unui fragment din pictura „România revoluționară” și inscripțiile „ROMANIA REVOLUTIONARA” și „1848”

            Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locașuri speciale. Medaliile sunt realizate în condiții de calitate proof like.

            Tirajul maxim al acestei emisiuni numismatice este de 5.000 de seturi, iar prețul de vânzare, exclusiv TVA, pentru un set este de 400 de lei.

            Lansarea în circuitul numismatic a setului de monetărie cu tema 175 de ani de la adoptarea tricolorului se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.

            CJ vrea să înființeze o Autogară la Aeroport

            Consiliul Județean Bacău a făcut o solicitare către Primăria Municipiului Bacău privind aprobarea înființării Autogării Sud, care urmează să fie construită în incinta parcării din perimetrul Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău.

            Consiliul Județean dorește să sporească conectivitatea Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău și să faciliteze accesul pasagerilor și al persoanelor care tranzitează aeroportul prin înființarea Autogării Sud.

            În contextul dezvoltării unui Terminal Intermodal, se dorește asigurarea conectivității între diferitele zone ale județului sau regiunii prin dezvoltarea infrastructurii specifice serviciilor de transport.

            Autogara propusă va juca un rol esențial în acest sens. Autogara va fi un punct modal important pentru transportul public județean, complemetând transportul public local. Aceasta va servi ca un nod central pentru pasagerii care călătoresc în județ.

            Solicitarea subliniază importanța autorităților publice locale în dezvoltarea transporturilor și în crearea de infrastructură adecvată pentru a susține nevoile comunității.

            Pe lângă aceste motive, înființarea Autogării Sud va avea un impact pozitiv asupra traficului din Municipiul Bacău prin degrevarea acestuia din zona centrală și prin poziționarea aproape de centura rutieră a municipiului.

            Solicitarea va fi supusă aprobării Consiliului Local Bacău la ședința din 28 septembrie.

            Succes remarcabil pentru CSM MOINEȘTI la turneul național de tenis de masă din Vatra Dornei

            În perioada 23-24 septembrie, pasiunea pentru tenisul de masă a înflorit la Vatra Dornei, unde a avut loc un competitiv turneu de juniori și seniori, atrăgând sportivi talentați din toată țara. De-a lungul acestui eveniment plin de adrenalina și competiție, sportivii de la CSM MOINEȘTI – secția de tenis de masă au strălucit, aducând acasă numeroase locuri pe podium.

            La categoria Seniori, CSM MOINEȘTI a demonstrat o performanță deosebită, ocupând poziții de frunte în clasamentul general:

            • Locul I a fost cucerit de Sardeni Teodora, care a demonstrat o abilitate excepțională în jocul său.
            • Locul II a fost obținut cu măiestrie de Drăguț Tudor, marcându-și prezența în topul sportivilor de elită.
            • Locul III a fost ocupat de Cimbru Andrei și Sandu Vasilica, iar Murariu Miruna a obținut locul V la categoria Elite.

            În competiția dedicată juniorilor, CSM MOINEȘTI a continuat să strălucească:

            • La categoria Juniori 8-10 ani, Sardeni Teodora s-a clasat pe locul II, iar Gabor Luca pe locul III, demonstrând talentul din ce în ce mai promițător al echipei.
            • La categoria Juniori 11-12 ani, Drăguț Tudor s-a plasat pe locul II, iar Murariu Miruna pe locul III, consolidând poziția clubului în rândul tinerelor speranțe.
            • În categoria Juniori 13-15 ani, Cășuneanu Briana a strălucit, ocupând locul I, în timp ce Sandu Vasilica și Sandu Ionuț au obținut locul III, aducând aplauze și onoruri clubului lor.

            De asemenea, CSM MOINEȘTI le urează succes în carieră noilor veniți: Arseni Mihai, Prisecariu Darius, Spătariu Ilaria, Ghinea Dragoș și Brumă Miruna, care promit să aducă în continuare glorie clubului.

            Această reușită impresionantă nu ar fi fost posibilă fără dedicarea și experiența doamnei profesor antrenor Mihaela Ciubotariu, care a contribuit la formarea și pregătirea de excepție a tinerilor sportivi de la CSM MOINEȘTI.

            Felicitări copiilor și antrenorului pentru performanța lor extraordinară la Turneul Național de Tenis de Masă din Vatra Dornei! Clubul este mândru de voi, iar acest succes este doar începutul unei căi strălucitoare în lumea tenisului de masă.

            Președintele sârb, după violențele din Kosovo: „Comunitatea internațională a dat un cec în alb albanezilor”

              Președintele sârb, Aleksandar Vučić, a făcut un apel urgent către națiune în legătură cu escaladarea violenței din Kosovo, după ce o serie de evenimente tragice au avut loc în regiunea disputată. Într-un discurs televizat, Vučić a descris cursul evenimentelor care s-au dezvoltat rapid în orașul Bansk, punând în lumină tensiunile crescânde dintre sârbii kosovari și forțele de securitate din Kosovo.

              Potrivit președintelui sârb, sârbii kosovari au instituit o baricadă cu două camioane în orașul Bansk, ceea ce a declanșat un schimb de focuri cu forțele de securitate kosovare. În urma confruntării, un polițist kosovar a fost ucis.

              Vučić a criticat comunitatea internațională pentru ceea ce el percepe ca o lipsă de acțiune în vederea de-escaladării situației. El a subliniat că după uciderea unui polițist kosovar, comunitatea internațională a permis liderului kosovar Albin Kurti să acționeze fără restricții în ceea ce privește aplicarea legii și ordinea în regiune.

              În timpul discursului său, președintele Vučić a confirmat că au avut loc atacuri cu lunetiști albanezi în Bansk, soldate cu moartea a trei sârbi și rănirea gravă a altor doi. Există temeri că numărul victimelor ar putea crește odată cu investigațiile în curs.

              Președintele sârb a reiterat poziția fermă a Serbiei cu privire la Kosovo, afirmând că „Serbia nu va recunoaște niciodată creația monstruoasă pe care ați creat-o prin bombardarea Serbiei și minciuni.” El a adăugat că Serbia este pregătită să dialogueze, dar nu va recunoaște niciodată independența Kosovo.

              Noi propuneri ale Comisiei de Circulație

              Viceprimarul Liviu Miroșeanu a anunțat o serie de măsuri menite să sporească siguranța pietonilor și a șoferilor, precum și să fluidizeze circulația în oraș și zonele limitrofe.

              Declarația a fost făcută în urma unei ședințe a Comisiei de Circulație, în care s-au discutat numeroase propuneri constructive din partea autorităților și a locuitorilor din Bacău.

              Astfel, pe trotuarul de pe strada Mihai Viteazu nr. 5, la intersecția cu Ana Ipătescu, la intrarea în curtea bisericii Creștine Evanghelice vor fi amplasați stâlpi flexibili. De asemenea, vor fi montați pe strada Nicolae Titulescu nr. 7 și la ieșirea din parcarea blocurilor Călugăreni 13, Aprodu Purice 10 și 12.

              Bolarzi vor fi montați pe strada Banca Națională nr. 25 pentru a contribui la delimitarea spațiului de circulație și creșterea siguranței pietonilor.

              Se va instala un semn de circulație de restricție viteză la trecerea de pietoni de pe strada Aviatori nr. 34, pentru a reduce riscul de accidente.

              Semaforul de pe Calea Romanului cu Calea Bârladului va funcționa și după ora 21.00, contribuind la o mai bună gestionare a traficului în această zonă.

              Aceste măsuri au fost luate în urma sesizărilor și propunerilor venite din partea comunității și au avut un impact pozitiv asupra siguranței rutiere și pietonale din oraș. În ultima perioadă, s-au realizat lucrări importante:

              Au fost create noi treceri de pietoni pe strada Bucegi nr. 133 și la Piața SUD, sporind siguranța traversării străzii. S-au montat stâlpi flexibili reflectorizanți în fața blocului de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 12 și pe strada Nicolae Titulescu 33-Delgaz, îmbunătățind vizibilitatea pe timp de noapte.

              Ghivece decorative au fost amplasate pe strada Pieței și pe strada Libertății. De asemenea, s-au montat indicatoare „Oprire” pe strada Lalelelor nr. 7 și „Oprirea Interzisă” în zona străzii Bicaz și Elmet. S-au montat stâlpi reflectorizanți la Roca Exchange Piața Sud și la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. De asemenea, a fost implementat un sens unic pe Aleea Parcului pentru a îmbunătăți circulația.

              Viceprimarul Liviu Miroșeanu a mulțumit locuitorilor din Bacău pentru propunerile lor constructive și pentru implicarea lor în îmbunătățirea siguranței și circulației în oraș. Aceste măsuri reflectă angajamentul autorităților locale de a asigura un mediu sigur și eficient pentru toți cetățenii și participanții la trafic.

              Pentru mai multe informații despre aceste măsuri și proiectele viitoare de circulație din oraș, locuitorii sunt încurajați să contacteze autoritățile locale.

              Campionatul Național Individual U20 aduce succese pentru Secția de lupte CSM Onești

              În perioada 21-24 septembrie 2023, Secția de lupte a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Onești a fost în centrul atenției la Campionatul Național Individual U20. Echipa a reprezentat cu mândrie orașul Onești, iar rezultatele obținute au fost cu adevărat impresionante.

              Cinci sportive talentate și dedicate au intrat în arenă, aducând acasă o serie de medalii și onoruri pentru clubul lor. Iată cum au performanțat:

              • 🥉 Categoria 50 kg – Ana-Maria Nechifor, a obținut o strălucitoare medalie de bronz, demonstrându-și calitățile și abilitățile în acest sport extrem de competitiv.
              • 🥇 La categoria 57 kg, Florentina Rotaru s-a încoronat campioană națională cu o splendidă medalie de aur, aducând astfel gloria și titlul de campioană României la CSM Onești.
              • 🥇 La categoria 59 kg, Ana-Maria Puiu a urmat exemplul colegei sale și a adus o altă medalie de aur în palmaresul clubului, devenind campioana României.
              • 🥈 La categoria 68 kg, Georgiana Andrieș s-a remarcat prin determinare și talent, obținând o medalie de argint și titlul de vicecampioană națională.
              • 🥇 Și în sfârșit, la categoria 72 kg, Paula Aurelia Izabela Rotaru a impresionat pe toată lumea cu performanțele sale și a adus o altă medalie de aur în colecția clubului, stabilindu-se drept campioana României.

              Aceste remarcabile performanțe au plasat Secția de lupte CSM Onești pe locul 2 în clasamentul pe cluburi, arătând angajamentul și pregătirea excepțională a echipei. Felicitări nu numai sportivelor, ci și domnului antrenor Sorin Iordache, care a jucat un rol esențial în pregătirea și motivarea acestor tineri campioni.

              Clubul CSM Onești se poate mândri cu aceste rezultate frumoase și promițătoare pentru viitorul luptelor în România. Felicitări tuturor celor implicați și continuarea succeselor în competițiile viitoare!

              Fracturile de scafoid: investigații imagistice și tratament

              Dr. Răzvan Țăranu, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, Arcadia

              Osul scafoid este unul dintre cele 8 oase carpiene (la nivelul pumnului), fiind localizat în partea dinspre police (degetul mare). Acesta realizează conexiunea între oasele carpiene așezate pe 2 rânduri, contribuind substanțial la mobilitatea normală a pumnului.

              Fracturile de scafoid sunt cele mai frecvente fracturi ale oaselor carpiene. Acestea trebuie diagnosticate și tratate corespunzător pentru a preveni instalarea precoce a artrozei pumnului, manifestată prin durere cronică și limitarea funcțională a membrului superior respectiv.

              Cel mai adesea, fracturile de scafoid sunt produse printr-un mecanism de cădere pe mână în hiperextensie și deviată ulnar. Se întâlnesc mai ales la persoanele implicate în sporturi de contact.

              Principalul simptom al fracturii de scafoid este durerea, însoțită de limitarea funcțională a pumnului.

              Pot exista tumefieri și echimoze (vânătăi) la nivelul tabacherei anatomice a pumnului, regiune delimitată de 3 tendoane ale policelui (lungul abductor și scurtul extensor de o parte și lungul extensor de cealaltă parte). Tabachera anatomică a fost denumită în acest fel datorită unui obicei din trecut al oamenilor de a pune tutun și a-l priza ulterior din această zonă.

              Investigații imagistice indicate în fracturile de scafoid

              Radiografia cu incidențe de scafoid se realizează când se suspectează o fractură de scafoid, cele 2 incidențe ale radiografiei de pumn (față și profil) nu sunt suficiente pentru diagnostic, iar fractura poate fi omisă. În aproximativ 30% dintre cazuri, radiografia poate să nu detecteze o fractură, dar dacă există suspiciune clinică această investigație va fi repetată în 14 zile.

              Tomografia computerizată reprezintă cea mai bună investigație pentru a localiza cu precizie fractura și a evalua gradul de deplasare, angulare, mărimea fragmentului, progresul spre consolidare.

              Rezonanța magnetică nucleară este extrem de utilă în diagnosticul fracturilor oculte (care nu sunt vizibile pe radiografiile simple). De asemenea, poate detecta și leziuni ligamentare asociate. 

              Metode de tratament al fracturilor de scafoid 

              Tratamentul conservator cu aparat gipsat este rezervat fracturilor nedeplasate. În funcție de localizarea fracturii, acesta va fi menținut timp de: 4 – 6 săptămâni (polul distal), 8 – 10 săptămâni (corpul scafoidului), 10 – 12 săptămâni (polul proximal). Consolidarea va fi evaluată și prin investigații imagistice.

              Tratamentul chirurgical variază în funcție de momentul diagnosticării și poate consta în fixare percutană sau reducere deschisă/fixare internă cu șurub cu/fără grefă osoasă.

              În cazul în care fractura nu este vizibilă pe radiografia inițială, dar există suspiciune clinică, se recomandă tratamentul conservator cu imobilizare gipsată și repetarea radiografiei după 14 zile. Dacă suspiciunea clinică persistă și radiografia este iarăși neconcludentă, se va efectua un examen RMN urgent pentru detectarea unei posibile fracturi oculte sau a unei leziuni ligamentare.

              Fracturile de scafoid sunt tratate în siguranță în Spitalul Arcadia. Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

              Dr. Răzvan Țăranu, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, Arcadia

              www.arcadiamedical.ro

               

              «Salvați Copiii România» solicită modificarea legilor pentru protejarea minorilor împotriva abuzului sexual

              Organizația Salvați Copiii România solicită reconsiderarea dispozițiilor Codului Penal din România referitoare la actul sexual cu un minor sub 16 ani. Principalele puncte de preocupare ale organizației se referă la prevederea care consideră actul sexual cu un minor viol doar în cazul în care diferența de vârstă depășește cinci ani, impunerea cauzei de impunitate și lipsa de protecție a minorilor între 16 și 18 ani în cazul relațiilor sexuale consensuale cu membri de familie sau persoane care conviețuiesc cu minorii. Aceste aspecte au fost introduse ca parte a modificărilor recente ale Codului Penal.

              Organizația Salvați Copiii argumentează că extinderea diferenței de vârstă de la 3 la 5 ani nu ține cont de variația maturității emoționale și psihologice a minorilor și poate crea condiții pentru abuzuri și exploatare sexuală. De exemplu, o diferență de 5 ani între un copil de 11 ani și un adolescent de 16 ani poate duce la relații considerate abuzive din punct de vedere etic și psihologic, chiar dacă sunt „permise” de lege.

              În plus, noile prevederi permit relații sexuale între copiii cu vârsta între 13 și 16 ani și majorii de 18-21 de ani, ceea ce anterior era interzis și sancționat. Aceasta ridică îngrijorări cu privire la siguranța minorilor și la necesitatea protecției acestora împotriva abuzurilor sexuale.

              De asemenea, organizația subliniază lipsa de protecție pentru minorii între 16 și 18 ani în cazul relațiilor sexuale consensuale comise de membri de familie sau persoane care conviețuiesc cu minorii și în cazul unor fapte grave, cum ar fi producerea de materiale pornografice sau vătămarea corporală.

              Salvați Copiii România propune o serie de modificări ale Codului Penal, inclusiv restabilirea diferenței maxime de vârstă de la 5 ani la 3 ani în cazul relațiilor sexuale între minori, eliminarea cauzei de impunitate în cazul unui partener major și reechilibrarea sancțiunilor penale pentru diferite infracțiuni sexuale împotriva minorilor.

              Organizația solicită Guvernului României, Președinției și Parlamentului să demareze un proces urgent de reconsiderare și modificare a dispozițiilor Codului Penal pentru a asigura protecția adecvată a copiilor împotriva abuzurilor sexuale.

              Contextul general al acestei declarații include implicarea Salvați Copiii România în îmbunătățirea legislației penale privind protecția copiilor împotriva abuzului sexual și investigațiile jurnalistice care au relevat probleme în cadrul sistemului judiciar românesc în ceea ce privește tratamentul infracțiunilor sexuale împotriva minorilor.

              De asemenea, se menționează modificările recente ale Codului Penal, care au introdus noi infracțiuni și sancțiuni pentru infracțiunile sexuale împotriva minorilor. Aceste modificări au fost aduse în urma propunerilor Salvați Copiii și a preocupării pentru protecția copiilor în fața agresiunilor sexuale.

              Colonești: Bombă găsită într-o fântână

              Echipa pirotehnică a ISU Bacău a intervenit cu succes într-o misiune delicată pe data de 23 septembrie a.c. în satul Spria, comuna Colonești. După primirea unui apel la dispeceratul integrat ISU-SAJ, s-a descoperit că, în timpul lucrărilor de curățare a unei fântâni pe o proprietate privată, a fost găsit un element de muniție rămas neexplodat.

              Proprietarul terenului a descoperit această muniție și a alertat rapid echipele specializate. Echipa pirotehnică sosită la locul solicitării a identificat o bombă de aruncător cu calibrul de 120 mm. Aceasta a fost cu grijă ridicată și transportată în condiții de siguranță de către echipajul ISU, în vederea distrugerii ulterioare.

              În acest context, reamintim cetățenilor măsurile de siguranță esențiale care trebuie respectate în situații similare:

              1. Nu atingeți sau manipulați aceste elemente de muniție.
              2. Evitați lovirea sau mișcarea lor din locul în care au fost găsite.
              3. Nu încercați să demontați componentele sau să le transportați în locuințe, la locul de muncă sau în depozite de fier vechi.

              Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău face un apel către cetățeni să anunțe imediat orice eveniment care poate pune în pericol viața lor sau mediul înconjurător la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Siguranța noastră și a comunității depinde de conștientizare și raportare promptă în astfel de situații.

              Atenție, se oprește apa pe mai multe străzi din mun. Onești!

              Pentru executarea lucrărilor de montare a unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă de pe bd. Oituz din municipiul Onești, județul Bacău, se va sista furnizarea apei potabile de luni – 25 septembrie 2023, ora 23.00, până marți – 26 septembrie 2023, ora 04.00.

                          Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Mercur, Scutarului, Libertății, George Bacovia, Culturii, Jupiter, Saturn, Venus, Aurora, Emil Rebreanu, Belvedere, Cașinului, Republicii, George Călinescu, 1 Mai, Oituz, Parcului, Perchiului, Muncii, Păcii, Poștei, Radu Rosetti, Teilor, Florilor, Tineretului, aleea Liliacului, precum și cei din zona Quartal.

                          Investiția face parte din Contractul de Lucrări “CL 1 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare menajeră în Municipiul Onești” în valoare de aproximativ 71 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

                          Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

                          Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

                           Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

               

              Biroul de Comunicare

              Inspectoratul de Muncă a sancționat mai multe stații GPL

              Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale, privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor, de către angajatorii care depozitează și comercializează carburanții auto de tip GPL a fost prelungită până la sfârșitul lunii viitoare.

              Declanșată în data de 28 august, această amplă acțiune desfășurată în județul nostru de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău ar fi trebuit să se încheie în 8 septembrie. Potrivit unui comunicat de presă, transmis de către Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al ITM Bacău, decizia ca perioada de desfășurare a verificărilor să fie extinsă încă aproape 2 luni a fost luată deoarece este un un număr mare de stații GPL, iar controlul acestora implică o activitate complexă.

              În plus, se știe că, imediat ce a fost demarat controlul, foarte mulți dintre operatotii economici vizați au pus lacătul pe ușă la stațiile GPL. Cu toate acestea, până ieri, 21 septembrie, ITM Bacău a reușit să treacă prin filtrul verificărilor nu mai puțin de 65 societăți comerciale (stații GPL).

              Pe parcursul acțiunii inspectorii ITM-ului au depistat 82 de neconformități, pentru care au fost luate tot atâtea măsuri de intrare în legalitate. Dar au fost date și 73 avertismente, precum și 11 amenzi în valoare totală de 76.000 lei. Mai mult decât atât, inspectorii ITM au dispus suspendarea utilizării unui SKID (rezervor GPL).

              Cele mai multe din sancțiunile (8 amenzi-70.000 lei și cele 73 avertismente) aplicate sunt urmare a depistării la angajatorii în cauză a unor abateri de la normele de sănătate și securitate în muncă.

              Astfel, un operator de distribuție GPL nu avea autorizație de funcționare, iar alți agenți economici nu semnalizau zonele în care exista pericol de explozie, nu asigurau rastel de butelii ori nu l-au amplasat corespunzător sau nu aveau aviz INSEMEX (verificare instalații, sub aspectul protecției la deflagrații).

              Celelalte 3 amenzi, în sumă toată de 6.000 lei, au drept cauză încălcarea legislației privind relațiile de muncă. Mai exact, angajatorii amendați nu respectau prevederile legale referitoare la evidențierea timpului de muncă, repausul săptămânal și la registrul general de evidență a salariaților, în format electronic (REVISAL).

              Concret, acest registru era incomplet sau necorespunzător completat. În continuare, pe tot parcursul controlului, inspectorii ITM vor viza identificarea angajatorilor care nu aplică prevederile din domeniul relațiilor de muncă și din cel al securității și sănătății în timpul lucrului, creșterea gradului de conștientizare a operatorilor economici și al lucrătorilor pentru respectarea legislației muncii și eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii.

              Nu în ultimul rând, inspectorii urmăresc realizarea evaluării riscurilor din stațiile GPL, ținând cont de utilajele ori substanțele folosite, precum și de probabilitatea producerii și persistenței atmosferei potențial explozive, a prezenței și activării surselor de aprindere și a declanșării incendiilor.

              Andreea Lichi a deschis un cabinet de psihologie

              În urmă cu câteva zile a avut loc inaugurarea unui nou cabinet de psihologie în Bacău – Cabinet Individual de Psihologie Lichi Andreea Alexandra. Într-o atmosferă de tip întâlnire-dialog, Andreea și-a purtat invitații într-o călătorie despre dezvoltare, sănătate mintală și consistența lui „mai bine”.

              Andreea Lichi este psiholog clinician, iar aria ei principală de interes este psihotrauma, adică ramura psihologiei care se ocupă atât de procesarea și conținerea unei traume, cât și de dezvoltarea posttraumatică.

              Dincolo de ședințele de terapie individuală și de grup, în cabinetul de psihologie, Andreea desfășoară ateliere de dezvoltare, menite să sublinieze importanța autocunoașterii. Rolul autocunoașterii este esențial, dar prea puțin folosit. Orice om are nevoie sa se cunoască pe sine, pentru a vedea, pentru a afla ce poate și ce nu poate sa facă, care sunt capacitățile pe care le are. Astfel, Andreea vrea să dezvolte, prin serviciile oferite, puterea lui a ști, a cunoaște, a afla.

              „De peste 5 ani investesc în formarea mea profesională din domeniul psihologiei, iar de peste 9 ani urmez o șlefuire interioară. Acum mai mulți ani și eu am fost pe locul pacientului după un eveniment traumatic. De asemenea, cred cu tărie că experiența personală în lucrul cu trauma îmi este de mare folos în interacțiunea cu clienții.

              Și da, sunt un psiholog în fotoliul rulant! Dacă vă întrebați cum poate un om care el însuși are nevoie de ajutor în anumite circumstanțe să le fie altora de ajutor, răspunsul e simplu: abilitățile și performanțele omului nu constau în modul de deplasare. În spatele oricăror preconcepții sau etichete, stau multe calități și resurse valoroase care pot fi transmise mai departe”, ne-a spus Andreea Lichi.

              Cabinetul Andreei se află pe strada Mioriței, nr 7C, in incinta Mediclinic, la parter. Pentru programări sau alte informații o puteți contacta la adresa contact@andreealichi.ro

              Ajutoare excepționale pentru mii de fermieri din județ

              Până la sfârșitul anului, agricultorii băcăuani, afectați financiar de invazia produselor ucrainiene, vor primi un ajutor excepțional de 2 lei pentru fiecare litru de motorină utilizată la culturile de porumb, orz, floarea-soarelui și rapiță. Pentru aceasta, fermierii eligibili trebuie să depună o cerere la APIA, până cel târziu pe 26 octombrie 2023.

              Peste 5.300 de gricultori băcăuani din sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase vor primi un sprijin de urgență din partea statului. Ajutorul se acordă în contextul pierderilor financiare înregistrate de fermieri ca urmare a invaziei cerealelor provenite din Ucraina. Pot beneficia de acest ajutor cei care, indiferent de forma de organizare, au cultivat porumb, orz, floarea-soarelui și rapiță și au depus cererea unică aferentă anului 2022. Prin urmare, până la data de 26 octombrie 2023, inclusiv, fermierii băcăuani trebuie să se înscrie, cu o cerere, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău. „Din analiza cererilor depuse de fermierii din județul Bacău în anul 2022, a reieșit un număr de 5305 potențiali beneficiari cu o suprafata de 68.703 ha. Sprijinul de urgență se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative și/sau la fața locului aferente cererii de plată unică pe suprafață depuse în anul 2022 pentru minimum 1ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb/orz/floarea – soarelui/rapiță”, au transmis reprezentanții locali ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. În acest sens, APIA pune la dispoziția solicitanților cereri pretipărite cu suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului aferente fiecarei culturi de porumb/ orz/floarea–soarelui/rapiță pentru anul 2022; suprafețele totale exprimate în ha, în cifre întregi fără subdiviziuni, prin trunchiere.

              2 lei/litru de motorină

              Cererea trebuie depusă împreună cu o copie a documentului de coordonate bancare – cont bancar activ, însă doar dacă acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea unică de plată pentru anul 2022. Documentul depus în copie de către beneficiar va purta sintagma „conform cu originalul”, va fi datat şi însuşit prin semnătură de către beneficiar. Sprijinul unitar excepțional sub formă de grant este de 2 lei pentru fiecare litru de motorină consumat la culturile de porumb/orz/floarea–soarelui/rapiță. Însă, pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepțional exprimat sub formă de grant, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantități unitare de 78 litri/ha de motorină. La stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulțirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.

               

              Alergie la reformă

              Are vreo idee o minte luminată ce se întâmplă în/și cu statul român? Cu o parte din instituțiile sale? Dar cu oamenii/personalul care le populează? Sigur că răspunsurile ar putea veni în răspăr, în glumă, cu tente ironice sau cu acoperire politică, însă, din punctul meu de vedere, lucrurile/situațiile sunt extrem de grave. Care este „speța”? România, scrie în Constituție, este o republică, cu o structură administrativă și politică democratică, după toate legile și teoriile statuate după decembrie 1989. Începuse bine, poezia avea rimă, însă minunea nu a ținut mult.

              Speranțele s-au năruit pe nebăgare de seamă. N-a fost să fie, nici politic, nici administrativ, economic și social, așa cum s-a promis din celebrul balcon. Oamenii și instituțiile juridice, politice, centrale și din administrațiile locale, deconcentratele, au luat-o razna, în timp, cerând, somând, obligând, șantajând, ierarhizând, după criterii care frizează discriminarea, atacul la demnitate, fără nicio rușine, jenă și bun simț, acordarea unor privilegii, salarii și pensii total rupte de realitățile naționale, ca într-o organizație de tip mafiot. Dacă nu ne dați, le luăm singuri! Și le-au luat.

              Așa au apărut salarii și venituri de peste 20.000 de lei, de 10.000 de euro, de 15.000 de euro/lună. În România. În timp ce 80 la sută din populație trage, la propriu, de salarii și pensii de la o lună la alta, pornind de la 1200 de lei, la 2000 de lei.

              Când statul a dat semne de slăbiciune, și-au făcut loc, au apărut pensiile speciale, cu argumente și explicații ce frizează ridicolul, nesimțirea, gluma proastă. Orice încercare de echilibrare, de normalizare s-a soldat cu refuz, greve, boicot, până la paralizarea activității întregului sistem. Și cine erau și sunt cei mai vocali? Sigur că știți: cei cu salarii și pensii mari și foarte mari. Toată construcția s-a împotmolit la ușa Înaltului funcționar public, când guvernul a pronunțat cuvântul reformă.

              Poate nu ar fi așa de grav, toată lumea vrea să trăiască mai bine, e normal, e omenește, însă nedreptatea este cât Statuia Libertății: cei care produc bunurile materiale și alimentează bugetul cu bani tocmai ei au cele mai mici salarii și trăiesc sub demnitatea de om liber și egal în drepturi. Și Statul nu a învățat nimic, nu are capacitatea și puterea de decizie pentru a face ordine în dezmățul național, este fricos, șantajabil și corupt.

              Dincolo de nostalgie: de ce s-a mâncat salam cu soia în anii ’80

              Există o adevărată bătălie pentru a descrie comunismul din România sub forma foametei și privațiunilor de tot felul. Este și firesc; băieții de la butoane trebuie să convingă lumea că acele avantaje din vremea când se construia socialismul nu au fost decât iluzii; educația gratuită, sistemul de sănătate, concediile la mare sau la munte, biletele gratuite la tratament, etc., nu au existat, au existat doar cozile la pâine și carne, întreruperile de curent, cartelele și Securitatea care te urmărea și la veceu.

              Discuția este amplă, mai ales că vremurile dintre 1947 și 1990 nu au fost la fel, au existat perioade și perioade. Anii ’50 nu se pot compara cu anii ’70, de exemplu. Dar, ceea ce nimeni nu vrea să explice este motivul pentru care au existat privațiunile din anii ’80. De ce a fost nevoie să se dea pe cartela pâinea, carnea, uleiul, zahărul și așa mai departe? Cea mai facilă explicație care ni se dă este că sistemul economic socialist nu a mai putut ține pasul și că, în acest fel, comunismul românesc și-a arătat limitele. Această lămurire nu explică, însă, cantitățile imense de alimente exportate de România în acea perioadă.

              Alții ne spun că austeritatea din anii ’80 a fost necesară pentru a plăti datoriile. Ceea ce este corect, dar de ce trebuiau plătite datoriile? Iarasi nu ni se spune decât că așa a decis dictatorul și cu asta se încheie subiectul.

              Pentru a explica motivul pentru care în anii ’80 nu se găsea carne și lapte în magazine, trebuie să mergem înapoi în anii ’60, când URSS a propus așa-numitul „plan Valev” prin care țările blocului socialist urmau să se specializeze. Unele în siderurgie și construcții de mașini, altele în agricultură. Pentru România și Bulgaria se propusese să nu mai investească nimic în industrie și să devină două ferme – gigant care să furnizeze mâncare pentru blocul socialist.

              Regimul comunist de la București a refuzat acest plan care ar fi însemnat ca România să renunțe la bruma de industrie și să devină o țară agrară. Bucureștiul avea de recuperat un decalaj industrial imens nu doar față de URSS ci și față de Cehoslovacia, Polonia sau Ungaria. În fața refuzului României, URSS a refuzat să ofere creditele necesare industrializării iar țara noastră s-a orientat spre Occident, apelând la FMI și Banca Mondială.

              Am fost prima țară socialistă care am primit credite de la cele două instituții, fără să ne dăm seama că acestea urmau să fie folosite de Occident pentru a face schimbări politice în Estul Europei. Eufemistic spus, „schimbări”. Împrumuturile au fost folosite pentru a forța România să devieze de la linia trasată de Moscova.

              Aici trebuie făcută o paranteză: URSS a trecut cu vederea multe dintre derapajele României, mai ales cele din cadrul Tratatului de la Varșovia, dar nu era dispusă să ignore nicio deviație ideologică. Dacă vă întrebați de ce a avut loc invazia Cehoslovaciei și de ce în Polonia a fost instaurată Legea Marțială, acesta este răspunsul. „Primăvara de la Praga” a fost o deviație care a fost înăbușită iar, în ceea ce privește Polonia, Varșovia s-a temut de o invazie sovietică dacă acceptă cererile sindicatului Solidaritatea. Astăzi știm că Solidaritatea a fost o invenție a CIA, coordonată împreună cu Vaticanul.

              Or, pe parcursul derulării împrumuturilor, au început să vină solicitări de la cele două organisme. Sub pretextul asigurării fluxului financiar necesar rambursării creditelor, se cerea creșterea prețurilor la alimente (ceea ce ar fi dus la nemulțumirea populației) sau modificări în economie. Puțină lume știe că „privatizarea” din 1982, prin care populația a fost forțată să cumpere „părți sociale” la întreprinderile românești a fost ideea Băncii Mondiale. A, nu știați că o parte din economia românească era privată? Și nu am pus la socoteală zona serviciilor, care era privatizată sub forma cooperativelor.

              Conducerea țării a considerat că vor urma multe alte solicitări care vor intra în contradicție cu ideologia pe care trebuia să o respecte. Adică, dacă ar fi implementat solicitările Băncii Mondiale și ale FMI urma o invazie sovietică pentru a corecta „deviația”.

              Acesta ar fi motivul pentru care s-a decis să se plătească anticipat datoria externă, pentru a ieși din această situație. Iar pentru a face rost de valută a început exportul masiv de alimente, ceea ce a dezechilibrat piața internă și a fost nevoie să se impună raționalizarea. Din același motiv, s-au redus și importurile, ceea ce a determinat o penurie de diferite produse care nu se produceau la noi.

              Acum, v-ați fi gândit vreodată că în anii ’90 s-a mâncat salam cu soia pentru a se evita o invazie sovietică din cauza unei capcane financiare întinse de americani?

              ULTIMELE ȘTIRI