sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 766

XC Maraton Bacău ediția a VI-a

Singurul concurs de biciclete de munte din Bacău va avea loc pe 23, 24 septembrie, la herghelia Decebal din Hemeiuș

Un eveniment care devine tradiție și care ajunge în acest an la a VI-a ediție, XC Maraton Bacău se va desfășura weekendul viitor la Hemeiuș și va fi organizat de Asociația Happy Sport Festival.

„Organizăm acest gen de evenimente pentru comunitatea pasionată de ciclism din zona Bacăului, binențeles, și din zona Moldovei, pentru că participă bicicliști din toată zona Moldovei și nu numai. Chiar și din BUcurești, Constanța, Tulcea… Este singurul concurs de biciclete de munte din Bacău”, a explicat Florin Cristea de la Happy Sport Bacău.

Ca element de noutate, față de anul trecut, va fi organizat sâmbătă, 23 septembrie, concursul pentru adulți iar duminică va fi concursul exclusive pentru copiii cu vârstele între 6 și 13 ani. Adulții vor fi între 14 și 99 de ani. Concursul este structurat pe 4 ture, Tura Copiilor – între 5 și 10 kilometri în funcție de vârstă, Tura Happy de 20 de kilometri-pentru începători, Tura Scurtă de 36 de kilometric pentru mediu-avansați și Tura Lungă de 60 de kilometric pentru avansați, Tura Lungă fiind și pentru biciclete asistate electric.

„Mulțumim pe această cale și partenerilor noștri: Herghelia Decebal, Primăria Hemeiuș și Primăria Mărgineni care s-au implicat constructiv în organizarea în bune condiții a acestui eveniment, și de asemenea, sponsorilor principali: Dedeman, Barrier, Hotel Fiald – unde pot fi găzduiți concurenții noștri, Casa Visurilor, Demeco și Brecht”, a subliniat Florin Cristea.

Sâmbătă, 23 septembrie, programul evenimentelor va începe la ora 11.00, când va fi primul start la prima cursă. În jurul orei 14.00, cu sprijinul Aerodromului Mărgineni va fi vizionat un spectacol aviatic cu 3 avioane, iar de la ora 15.00 va fi premierea tuturor participanților. Vor fi 120 de premii pentru cele 5 categorii de vârstă pentru fiecare cursă în parte. De la ora 19.00 va fi un foc de artificii și un program de socializare presărat cu muzică folk.

Duminică, 24 septembrie, începând cu ora 11.00 va fi startul pentru copii, pe categorii de vârstă, iar de la ora 14.00 vor fi programate festivitățile de premiere. La Tura Scurtă și Tura Lungă vor fi premii și la clasamentul general. Premiile vor consta în produse pentru bicicletă, accesorii, echipamente, iar la Rura Scurtă și Tura Lungă vor fi și premii în bani.

„De la an la an avem din ce în ce mai mulți concurenți. Anul trecut am avut 220 de concurenți iar anul acesta estimez undeva la peste 250, la care se adaugă și copiii de a doua zi vor fi până pe la 100 de participanți. Deci avem o creștere față de anul trecut. Oamenii sunt pasionați, sunt dornici de astfel de evenimente. Realmente, traseul este curățat de frunze, de crengi, arată impecabil în pădure, marcat corespunzător, fiecare Tură are culoarea ei și o regăsești pe marcaj în pădure astfel încât nimeni să nu se poată rătăci. Va mai fi alături de noi și Ambulanța Bacău pentru a asigura primul ajutor în caz de nevoie. Totul este gândit și organizat astfel încât concurenții să fie în regulă, să ajungă cu bine la sosire și să ne simțim bine până la final cu toții”, a spus în încheiere Florin Cristea.

Înscrierile se pot face pe site-ul evenimentului, xcmaratonbacau.ro, acolo unde sunt postate și alte detalii despre concurs. Taxa de participare este de 150 de lei, valabil până joi pentru înscrierile pe site sau la fața locului pentru cei care nu au reușit să facă înscrierea online.

Elevii în formare la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi își încep stagiul de practică la Inspectoratul Județean Bacău

    Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău primește în rândurile sale doi tineri în primul stagiu de practică, cei care își doresc să devină membri activi ai Jandarmeriei Române. Unul dintre ei este Coca Mihai-Cătălin, elev în cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, care a făcut cunoscută motivația sa pentru a urma această carieră.

    „Numele meu este Coca Mihai-Cătălin și sunt elev în cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș ” Fălticeni. Am ales să vin în echipa Jandarmeriei Române deoarece disciplina, perseverența și curajul sunt cuvintele care mă caracterizează. Pentru mine, această meserie presupune a avea un spirit civic dezvoltat, determinare, sacrificiu și nu în ultimul rând iubire de oameni și de țară. În ochii cetățenilor, jandarmul este omul căruia aceștia îi pot solicita ajutorul cu deplină încredere, în orice clipă; omul puternic care nu renunță niciodată, omul corectitudinii, agil, gata de acțiune, iar eu îmi doresc să fiu unul dintre cei, pe care cetățenii se pot sprijini.”

    Coca Mihai-Cătălin și colegul său se află la începutul unei experiențe de șapte săptămâni la Inspectoratul de Jandarmi Județean “Ștefan Cel Mare” Bacău. Aici, ei vor fi îndrumați și supervizați de jandarmi cu experiență, care le vor împărtăși din cunoștințele acumulate în timp și îi vor ajuta să pună în practică noțiunile teoretice dobândite la școală.

    Această perioadă de practică va consta în confruntarea cu situații concrete pe teren, în timpul misiunilor, unde cei doi tineri vor avea ocazia să demonstreze determinare, abilități și capacități necesare pentru a deveni membri deplini ai Jandarmeriei Române. Pentru Coca Mihai-Cătălin și colegul său, aceasta reprezintă o oportunitate unică de a învăța și de a crește în cadrul unei instituții dedicate siguranței publice și protecției cetățenilor.

    Alertă meteo: Cod Galben pentru zona montană

      Meteorologii anunță că în cea mai mare parte a zonei montane din România, se vor înregistra perioade de instabilitate atmosferică în intervalul 15 septembrie, ora 10:00, până în 16 septembrie, ora 06:00. Această instabilitate se va manifesta prin fenomene precum averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu rafale de 50…60 km/h, izolat vijelii și căderi de grindină.

      Pe parcursul acestor perioade de instabilitate, se așteaptă ca cantitățile de apă să fie semnificative, cu valori cuprinse între 20 și 30 de litri pe metru pătrat, iar local, în anumite zone, acestea pot depăși 40…50 de litri pe metru pătrat prin acumulare. Aceste condiții meteorologice pot genera probleme în zona montană, inclusiv creșterea riscului de inundații locale și alunecări de teren.

      Autoritățile recomandă cetățenilor să fie precauți și să se informeze constant cu privire la evoluția vremii în această perioadă.

      „Colț istoric al soldățeilor” amenajat la Colegiul „Eminescu”

      La Colegiul „Mihai Eminescu” a fost inaugurat „Colțul istoric al soldățeilor Regimentul 27 Infanterie Bacău”. Colegiul are, de câțiva ani, o bună colaborare cu Asociația Tradiții Militare Românești ,,Regimentul 3 Artilerie 1877” din Bacău, parteneriatul fiind materializat în organizarea de numeroase manifestări dedicate omagierii memoriei Eroilor Neamului, la care participă elevi ai colegiului costumați întotdeauna în uniforme specifice Armatei României în Războiul de Independență și în cele două Războaie Mondiale.

      „În «Colțul istoric al soldățeilor» – spune președintele Asociației Tradiții Militare Românești, col. (rtr) Stelian Cojocaru – sunt expuse artefacte militare găsite pe Dealul Cireșoaia, unde au avut loc glorioase lupte în Primul Război Mondial, dar și imagini care ilustrează efortul constant al elevilor eminescieni pentru promovarea tradițiilor militare românești, a istoriei noastre, a gândului de libertate și de reîntregire a Neamului, a comemorării eroilor care au înfăptuit aceste idealuri cu sacrificiu suprem”.

      Grupele de elevi care participă la astfel de acțiuni sunt coordonate de profesoara Mariana Iancu, iar momentele cu semnificație religioasă sunt susținute de profesorul preot Iustinian Cimpoieru.

      Inaugurarea „Colțului istoric al soldățeilor” a avut loc chiar în prima zi de școală a anului de învățământ 2023-2024.

      Elevii de la Colegiul „Eminescu” au fost prezenți de multe ori la evenimentele organizate în Bacău – la monumentele istorice și în Cimitirul Internațional al Eroilor, la Slănic Moldova – inclusiv pe Dealul Cireșoaia, pe Dealul Coșna, la Onești, la Oituz și la Poiana Sărată. „Elevii – a mai spus col. (rtr) Stelian Cojocaru – învață, astfel, istoria românilor, cinstesc și omagiază eroii și fac, în acest fel, efectiv politica de învățare a istoriei neamului nostru, a strămoșilor eroi căzuți pentru Reîntregire și Libertate. Ei își bucură, astfel, părinții, bunicii, profesorii și preoții”.

      Asociația Tradiții Militare Românești și Colegiul „Eminescu” au un bun parteneriat și colaborare și cu Filiala Județeană Cultul Eroilor.

      La Slănic-Moldova continuă tradiția marilor evenimente culturale

      După sărbătorirea Zilei Culturii Naționale, care a fost marcată printr-un amplu eveniment dedicat poetului Mihai Eminescu (15 – 16 ianuarie 2023), în stațiunea Slănic-Moldova, a avut loc, o altă importantă și inedită manifestare culturală, dedicată Zilei Limbii Române și aflată la prima ediție (31 august 2023), în organizarea Primăriei orașului-stațiune Slănic-Moldova.

      Cu această ocazie a fost sărbătorit și evocat scriitorul și povestitorul Ion Creangă, cel care, timp de trei ani la rând a vizitat stațiunea Slănic-Moldova, unde s-a și tratat de bolile de care suferea.

      Evenimentul, care s-a desfășurat în Sala ,,Amfiteatru” a hotelului ,,Panoramic”, a fost marcat prin Simpozionul ,,Pe urmele pașilor lui Ion Creangă la Slănic-Moldova” și a avut-o ca invitată specială, pe scriitoarea și preoteasa Olguța Creangă-Caia, strănepoata lui Ion Creangă, al cărei tată, conform arborelui genealogic, a fost verișor de-al doilea cu Ion Creangă. Domnia-sa, alături de celelalte personalități invitate, a completat tabloul manifestării, unul reușit, deosebit de atractiv și, în cea mai mare parte, unul interactiv.

      Cuvântul de deschidere a fost rostit de primarul Gheorghe Baciu, un promotor al imaginii stațiunii în țară și în străinătate, care în alocuțiunea sa a ținut să mulțumească tuturor participanților la eveniment, în primul rând dnei Olguța Creangă-Caia, pentru onorabila sa prezență, ca descendentă a familiei marelui povestitor român, întru pomenirea lui veșnică. Primarul Gheorghe Baciu a mai mulțumit pentru prezență și poetului Ion Prisecaru, un prieten declarat și de suflet al Slănicului, vicepreședinte al Asociației Obștești ,,Suflet de Artist” din Republica Moldova, și nu în ultimul rând, co-organizatorilor evenimentului: jurnalistul și publicistul slănicean, Romulus-Dan Busnea (inițiatorul acestei prime ediții), poeta și artista plastică slăniceană, Ionica Bandrabur, referentul cultural, Cristian-Cătălin Ababei, omul din spatele butoanelor, mereu atent, vigilent și inventiv.

      În prima parte a evenimentului, o prezență cu totul insolită a fost aceea a lui Andrei Bodnar, din Câmpulung-Moldovenesc, un copil în vârstă de 9 ani și jumătate, câștigător al Trofeului Festivalului de Umor „Constantin Tănase”, ediția a XXVII-a, 2022, secțiunea interpretare satirică, eveniment desfășurat la Pădureni și Vaslui. Acesta a deschis la Slănic, seria omagierii limbii române, cu intrepretarea poeziei ,,Limba română”, urmat de poetele Ionica Bandrabur, Tinca Tamș, și Selena Cristina, poetul Ion Prisecaru, cantautoarea de muzică folk, Angela Șipoș, jurnalistul Romulus-Dan Busnea, într-un program alcătuit din poezii, muzică și citate alese despre limba română.

      În partea a doua, simpozionul dedicat lui Ion Creangă a fost deschis de același Andrei Bodnar, care a interpretat monologul din povestea ,,La cireșe”, de Ion Creangă. Tânărul artist a impresionat atât prin interpretarea sa originală, cât și prin ținută, purtând un costum popular specific Bucovinei, cu bundiță cu blană de dihor, opinci, pălărie și trăistuță. În activitatea sa, Andrei Bodnar a fost îndrumat de actorul, umoristul și scriitorul Constantin Tiron și de învățătoarea Maria Mocriciuc, de la Școala Gimnazială „Bogdan-Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, acolo unde acesta este elev.

      După ce Romulus-Dan Busnea s-a aflat pe urmat pașilor lui Ion Creangă, printr-o exemplificare a vizitelor întreprinse de acesta la Slănic-Moldova, în anii 1884, 1885 și 1886, scriitoarea și preoteasa Olguța Creangă-Caia a evocat personalitatea excepțională a străbunicului său, privit prin ochii bunului său prieten, Mihai Eminescu, dar și a poetului Grigore Vieru, toate cele prezentate fiind întruchipate, alături de alte amintiri, în Muzeul ,,David Creangă” din Pipirig, pe care doamna Olguța l-a înființat și unde, familia scriitorului cinstește memoria străbunului Creangă.

      A urmat o donare de carte a strănepoatei povestitorului, printre volume aflându-se și opera completă a lui Ion Creangă, tradusă în limba portugheză, carte dăruită gratuit, în mii de exemplare, bibliotecilor din întreaga lume!

      Un alt moment surpriză a fost oferit de preotul Ioan Berdan, parohul bisericii ,,Sf. Nicolae” din Onești, ,,copilul adoptat și îndrumat” de familia Olguța Creangă și Teoctist Caia, în ceea ce a însemnat ulterior, desăvârșirea sa spirituală și religioasă.

      Simpozionul a continuat cu o fulminantă pledoarie pentru creația lui Ion Creangă, susținută cu o ardoare impresionantă, de profesorul, publicistul și criticul literar, Petre Colăcel, care s-a axat pe personajele episodice din opera autobiografică a scriitorului, atât de cunoscutele sale ,,Amintiri din copilărie”. De admirat acest Petre Colăcel, emblematic profesor din Comănești, un împătimit al operei lui Ion Creangă, a cărui lucrare de licență, ca și cea pentru obținerea gradului didactic I fiind realizate cu subiecte din lumea lui Ion Creangă. Interesantă a fost și prezentarea profesoarei și scriitoarei Gabriela Gîrmacea, din Onești, autoarea unor biografii de atmosferă ale unor mari personalități culturale românești, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ciprian Porumbescu și Ion Creangă. Această din urmă biografie va fi lansată în luna octombrie, probabil tot la Slănic-Moldova.

      Au urmat apoi și alte intervenții cu privire la limba română și la viața și opera lui Ion Creangă, susținute de Constantin Tudose, Ștefan Epure, Mihaela Alupei și alții, ultima dintre acestea fiind procesul-verbal al manifestării, întocmit și prezentat cu verva-i binecunoscută, de către cronicarul și umoristul comăneștean, Ion Moisă.

      Și ca o completare de bun augur, expoziția de tablouri a pictorului naiv, Ioan Măric, a fost mai mult decât binevenită, în condițiile în care, mai toată opera lui Ion Creangă a reflectat din plin viața și poveștile satului românesc.

      Evenimentul s-a încheiat cu acordarea de diplome și cu un moment poetic de excepție, susținut de același minunat copil, Andrei Bodnar.

      Printre cei prezenți în sală s-au mai numărat scriitori și poeții Adrian Lungu, Ioan Prăjișteanu, Dan Sandu, Alexandru Dumitru, Tinca Tamaș, Mihaela Băbușanu, artistul plastic Ioan Măric, generalul de armată (rtr) dr. Vasile-Jenică Apostol, jurnaliștii de presă și televiziune, Daniela-Valentina Lungu și Ion Moraru, creatorul digital Dan-Cristian Lungu, memorialiștii și istoricii,  Corneliu Stoica, Constantin Tudose, Cătălin-Gabriel Dima, dar și mulți alții.

      Întregul film al evenimentului poate fi urmărit pe pagina de Facebook a postului de televiziune ,,Acum TV” Onești, la: https://www.facebook.com/acum.tv.kit/videos/1846330085762378?locale=ro_RO (partea a I-a) și https://www.facebook.com/acum.tv.kit/videos/1257105351668295?locale=ro_RO

      (partea a II-a).

      Romulus-Dan BUSNEA  

       

       

       

       

      Ceferiștii n-au glumit și au oprit lucrul. Greva de avertisment a blocat circulația timp de două ore

        Zeci de angajați locali de la Mişcare Comercial Vagoane au subscris grevei de avertisment, declanșată la nivel național, oprind lucrul timp de două ore. Mai multe trenuri au fost afectate de grevă. Călătorii afectați pot cere banii pe biletele cumpărate la trenurile care au fost oprite.

        Vineri, dimineața, timp de două ore, sindicaliștii de la Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane au oprit munca, în semn de protest față de neajunsurile cu care se confruntă. Astfel, la nivel local, încă de la primele ore ale dimineții, zeci de sindicaliști s-au adunat pe peronul gării anunțând protestul. Printre nemulțumirile lor se numără lipsa salariilor corecte la calea ferată, care să permită înlocuirea unor generaţii de ceferişti, precum și deficitul de personal. Angajații CFR susțin că există un deficit de 6.000 de oameni, fiind oblifați facă ore suplimentare de ordinul zecilor de mii. „Constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorităţi formulată cu claritate şi public de către lucrătorul feroviar”, au transmis greviştii.

        Pensionarea angajaților cu responsabilități în siguranța circulației

        Protestatarii mai cer și aplicarea unui articol din Statutul feroviarilor care să le permită ieșirea la pensie a personalului care îndeplinește sarcini în siguranța circulației. În plus, ceferiștii acuză și blocajul geralizat în sectorul feroviar, urmare a lipsei bugetelor de venituri și cheltuieli pe acest an, dar și lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate. „Trebuie doar să mai amintim despre condiţiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalaţii, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigenţele siguranţei circulaţiei feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii şi improvizaţiilor inginerilor şi lucrătorilor feroviari”, mai spun liderii sindicaliştilor. Este posibil ca, în cazul în care nu le vor fi satisfăcute cerințele, feroviarii să declanșeze greva generală, cu efecte mult amplificate față de cele de acum. Cert este că, în total, 266 de trenuri ale CFR Călători au fost trase la linie, în toată țara. Călătorii care și-au cumpărat bilete la trenurile afectate pot cere restituirea banilor cheltuiți.

        Volei feminin: „Flo-rin Gra-pă! Flo-rin Gra-pă!”

        Sâmbătă, 16 septembrie, între orele 10.00 și 16.00, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” va găzdui prima ediție a Memorialului „Florin Grapă” organizat de CS Sportland Bacău

        Ani, zeci de ani la rând, a fost deopotrivă strigăt de luptă și semn de prețuire. La finalul acestei săptămâni, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău se va auzi din nou scandarea „Flo-rin Gra-pă!”. De data aceasta, îndemnul va avea vibrații de aducere aminte. Și de profundă nostalgie. Va fi o reverență sonoră ce va invoca un nume, dar și o epocă. Numele antrenorului de volei feminin Florin Grapă, cel care a făcut posibilă „epoca Știința Bacău”, cea mai titrată echipă băcăuană de după 1989. Dispărut dintre noi în decembrie 2022, din cauza unei maladii, la doar 68 de ani, Florin Grapă va rămâne mereu în amintirile și în sufletele noastre. Iar Memorialul „Florin Grapă” este o dovadă. Prima ediție a acestui eveniment inițiat și organizat de CS Sportland Bacău, grupare condusă de fosta voleibalistă antrenată de Florin Grapă la Știința, Crina Bălțatu, se va desfășura sâmbătă, 16 septembrie, între orele 10.00 și 16.00. Memorialul va conține un turneu de de volei juvenil ce va reuni echipele de Speranțe ale Sport Activ Onești, ACS Inter Iași, Spike Iași și Sportland Bacău, momente coregrafice oferite de clubul de dans Adamas și, în final, un joc ce va opune o echipă alcătuită din foste jucătoare ale Științei și actuala formație de A1 a clubului băcăuan. Momentul cel mai emoționant îl va constitui, fără îndoială, festivitatea de premiere, la care va participa și soția lui Florin Grapă, Elena Grapă. Iar „Flo-rin Gra-pă! Flo- rin Gra-pă” va fi fundalul sonor al unui eveniment derulat într-o Sală a Sporturilor care, măcar pentru o zi, o singură zi, ar merita să poarte numele lui Florin Grapă.

        Performanțele Științei sub comanda lui Florin Grapă

        4 titluri de campioană a României

        15 titluri de vice-campioane

        5 Cupe ale României câștigate

        26 de sezoane la rând, între 1994 și 2020, formația băcăuană a evoluat în cupele europene, fie că a fost vorba de Liga Campionilor, CEV, Top Teams Cup sau Challenge Cup. În palmaresul Științei figurează o calificare în Final Four-ul Cupei Challenge din 2008 și o semifinală de Cupă CEV în 2019, așa cum în cel al Universității „Vasile Alecsandri” strălucesc mai multe titluri de campioană europeană universitară la volei feminin

        Echipa fostelor jucătore ale Științei ce va participa la ediția de debut a Memorialului „Florin Grapă”

        Sorina Marian, Dana Donciu, Alexandrina Tancău (Trică), Mihaela Herlea, Cristiana Cojocaru, Ionela Tuduriu, Marlena Popa, Ramona Elisei (Căpățână), Angelica Harbuz (Chivorchian), Dana Dan și Crina Bălțatu.

        Bacăul are nevoie de apă !

          Băcăuanii s-au săturat de ping-pongul cu Rezerva de apă dintre Primăria Bacău și CRAB, arbitrat de către autoritatea tutelară ADIB. Este vorba  despre o lipsă de asumare a răspunderii din partea  celor implicați.

          Este inadmisibil ca la o avarie la conducta de aducțiune de la Valea Uzului, cum a fost cea de săptămana trecută, autoritățile să dea comunicate contradictorii zăpăcind și derutand cetățenii băcăuani. Inadmisibil este și faptul că la acest moment Rezerva de apă se află undeva pe drumul dintre Primărie și CRAB, blocată între hartii. Nici conducta de aducțiune de la Valea Uzului nu este pusă încă în siguranță. Știm că fronturile de captare de la Gherăiești și Mărgineni nu pot asigura o cantitate optimă de apă pentru a fi transportată prin Rezerva de apă la Stația de la Barați. Am înțeles că e nevoie de o expertiză tehnică care să stabilească dacă această Rezervă de apă este funcțională sau nu. În concluzie nici la acest moment nu este rezolvată problema apei pentru municipiul Bacău. Domnilor din Primărie, CRAB și ADIB, lăsați orgoliile deoparte și dați-vă mâna în interesul băcăuanilor! Bacăul are nevoie de apă nu de orgolii!

          Totodată vreau să spun băcăuanilor că rețeaua de distribuție a apei potabile precum și rețeaua de canalizare trebuiesc refăcute și acest lucru se va întampla începând din această toamnă din fondurile venite prin aplicația POIM , municipiul Bacău avand alocată suma de aproximativ 100 milioane euro. Însă vedem un haos în lucrările ce se execută deja în oraș. Nici nu vreau să îmi imaginez disconfortul pe care îl vor resimți din nou băcăuanii atunci când străzile municipiului Bacău vor fi sparte din nou iar săpăturile vor fi, de data, aceasta de adâncime. Așa se întamplă dacă ajung în funcții persoane fără experiență ,nepricepuți, incompetenți. Haosul existent în lucrările de mântuială din oraș li se datorează în totalitate.

          Așadar, domnilor conducători din Primărie, CRAB și ADIB, lăsați politica deoparte și lucrați în interesul băcăuanilor!!!

          Băcăuanii au nevoie de apă, de condiții civilizate de trai.

          Experiența face diferența!

          Sergiu Sechelariu

           

          Fotbal/ Liga a III-a: Un nou derby băcăuan

          Weekendul trecut, terenul din Ruși Ciutea a găzduit primul din cele șase derby-uri băcăuane pe care le oferă sezonul regulat al Seriei 1 din Liga a III-a la fotbal. În acest prim derby, CSM Bacău a învins fără drept de apel, cu 3-0, pe FC Bacău, luându-și astfel revanșa pentru acel 1-9 rușinos de luna trecută, din Cupa României. Etapa aceasta, avem din nou o confruntare ce opune două echipe băcăuane.

          Astfel, sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul „Constantin Anghelache” (Letea), CSM Bacău va primi replica tinerei formații a Aerostarului. „CSMeii” lui Cristi Popovici care, după transferurile operate săptămâna trecută, și-au continuat campania de întărire a lotului prin aducerea portarului brașovean de 22 de ani David Gârniță, pornesc, evident, cu prima șansă. De partea cealaltă, „aviatorii” lui Mișu Ionescu încearcă să dea continuitate seria evoluțiilor bune, care le-au permis, vinerea trecută, să o învingă pe Știința Miroslava.

          În ceea ce o privește pe FC Bacău, aceasta se va deplasa la Brodoc pentru jocul cu gazdele de la Rapid. În fine, cea de-a patra divizionară C a județului, Viitorul Curița se pregătește pentru un nou duel cu o echipă brașoveană. Învingători marți, cu 6-1, contra „lanternei” SR Municipa Brașov, în restanța din prima etapă a Seriei 5, curițenii se vor deplasa sâmbătă, în runda a patra, sub Tâmpa, pentru partida cu Kids Brașov.

          Seria 1

          Programul etapei a patra (sâmbătă, 16 septembrie, ora 17.00): Foresta Suceava- Șomuz Fălticeni, Știința Miroslava- CSM Vaslui, CSM Bacău- Aerostar Bacău, Rapid Brodoc- FC Bacău, Viitorul Darabani- Bucovina Rădăuți.

          Clasament

          1 Foresta Suceava 3 3 0 0 9-2 9p.
          2 Știința Miroslava 3 2 0 1 7-4 6p.
          3 Bucovina Rădăuți 3 2 0 1 7-6 6p.
          4 CSM Bacău 3 1 1 1 7-6 4p.
          5 Aerostar Bacău 3 1 1 1 4-4 4p.
          6 CSM Vaslui 3 1 1 1 7-8 4p.
          7 Rapid Brodoc 3 1 0 2 6-5 3p.
          8 FC Bacău 3 1 0 2 5-8 3p.
          9 Șomuz Fălticeni 3 0 2 1 5-7 2p.
          10 Viitorul Darabani 3 0 1 2 2-9 1p.

          Bac – Fest 2023. Invitați de prestigiu la Festivalul Național „George Bacovia”

          A debutat, ieri, 14 septembrie 2023, o nouă ediție, a cincea, a Bac-Fest, manifestare ce continuă tradiția Festivalului Bacovia, a cărui primă ediție a avut loc în 1971, într-o atmosferă caracterizată printr-un entuziasm și o emulație greu de înțeles astăzi, cu participarea unor nume mari ale culturii române, inclusiv președintele Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu. Tot atunci s-a inaugurat Casa Memorială Bacovia din Bacău și s-a dezvelit statuia emblematică a poetului, realizată de sculptorul Constantin Popovici.

          Organizat de Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, sub patronajul și sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău, Bac-Fest 2023. Festivalul Național „George Bacovia invită băcăuanii, în perioada 14 – 17 septembrie, la o serie de activități culturale de înaltă ținută intelectuală și artistică: lansări de carte, dialoguri literare, colocvii, spectacole, muzică, teatru, întâlniri cu scriitori, poeți, romancieri, critici literari, din Bacău și din țară. Manifestările se încheie, la Casa Memorială „George Bacovia”, pe 17 septembrie, care coincide cu ziua de naștere a poetului, cu o noutate absolută pentru Bacău.

          În Sala Multimedia a Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, la ora 11.00, Festivalul a fost deschis de Adrian Jicu, director al Bibliotecii, care a prezentat publicului o scurtă istorie a manifestărilor dedicate poetului Bacovia, insistând asupra personalității, operei și locul poetului în literatura română. A urmat vernisajul expoziției „Focus Bacovia”, caricatură și umor, care reunește 30 de lucrări semnate de artiști români și străini, realizate cu ocazia Salonului de umor de anul acesta.   Curator cunoscutul artist plastic, Victor Eugen Mihai – VEM.

          „Iată-ne iar în Bacău, sub semnul lui Bacovia, scriitori, artiști, jurnaliști, pe care orice festival din România și i-ar dori. Sunt nume care vor fi dezvăluite pe măsura desfășurării programului, amintesc aici doar câteva, însă, cu siguranță, surprizele nu vor lipsi: Adrian Alui Gheorghe, Adrian G. Romila, Alex Goldiș, Andreea Coroian Goldiş, Bianca Cernat, Bogdan Crețu, Bogdan Scutaru, Dan Petrușcă, Emil Nicolae, Florina Pîrjol, Gabriela Vieru, Gheorghe Iorga, Ioana Nicolaie,  Marius Chivu, Mircea Cărtărescu, Mircea Platon, Paul Cernat, Radu Vancu, Ruxandra Câmpeanu, Vasile Ernu și mulți alții, pe care îi întâlniți în zilele festivalului. Sunt împreună cu noi, ca la fiecare ediție, elevi și studenți, deoarece Festivalul „Bacovia” are și o dimensiune educațională. De-a lungul anilor, festivalul a fost organizat de diverse instituții de cultură (de cele mai multe ori de revista „Ateneu”). Începând din 2017, el a trecut sub coordonarea Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” din Bacău, care a revitalizat tradiția acestui festival, din dorința de a valorifica moștenirea spirituală bacoviană și de a oferi publicului evenimente de înaltă ținută.

          Vă mulțumesc pentru că ați răspuns invitației de a fi împreună la sărbătoarea Poetului și Poeziei, cum mă simt dator să mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi de fiecare dată, instituții de cultură, media, societăți comerciale.

          Adrian Jicu, manager al Bibliotecii Județene, director al Festivalului.

          Colocviile și premiile Revistei ATENEU

          Apoi, în aceeași sală (Sala Multimedia a Bibliotecii Județene „C. Sturdza”), au avut loc colocviile revistei „Ateneu”, dedicate rolului traducerilor în cultura contemporană. Moderator a fost Carmen Mihalache, directorul revistei de cultură „ATENEU, invitați la dezbatere și dialog au fost scriitori, traducători, jurnaliști, printre care: Gheorghe Iorga, Ruxandra Câmpeanu, Marius Chivu, Teodor Duna, Ionel Savitescu, Iulian Bocai. Tot în prima parte a programului din prima zi au avut loc și două lansări de carte: Marius Manta, „Temeiuri în acvaforte” (despre care au vorbit  Ștefan Radu și Adrian Jicu),  respectiv Constantin Gherasim „Candela și ceasul” (prezentată de istoricul  Mircea Platon).

          În partea doua a zilei, de la ora 18.00,   băcăuanii prezenți la bibliotecă au avut parte de o aventură intelectuală pe cinste, prin întâlnirea cu cea mai recentă carte semnată de Marius Chivu, „Trei săptămâni în Atlas”, despre care a vorbit Adrian Jicu.

          Seara s-a încheiat cu festivitatea de acordare a Premiilor Revistei ATENEU, pe anul 2022. Juriul, format din redactorii revistei, a făcut nominalizările și a stabilit apoi, următoarele premii:

          Premiul de Excelență „George Bacovia” –  prof.dr. Gheorghe Iorga.

          Premiul pentru Critică și Istorie Literară – Ruxandra Câmpeanu.

          Premiul pentru Publicistică – Ionel Savitescu.

          Premiul pentru Proză – Marius Chivu. Premiul pentru Poezie – Teodor Dună.

           

          Colocviile revistei sunt principala noastră manifestare anuală, constituind prilejul unor dezbateri consistente pe teme de actualitate  ale literaturii. La această ediție, ne-am propus un moment de reflecție despre „Știința și arta traducerii”, un subiect care, după cum s-a văzut, a provocat exprimarea unor opinii interesante, mai ales că unii dintre invitații noștri sunt și traducători. Cât despre premiile revistei Ateneu, pot să vă spun că ele sunt o marcă recunoscută a instituției noastre, având o tradiție considerabilă, care datează de peste patru decenii. Sigur, premiile sunt importante, în primul rând, pentru scriitorii tineri, care au nevoie de recunoașterea talentului lor, de notorietate, iar pentru seniori ele pot fi încununarea unei lungi activități literare și a unei opere de excepție.

          Carmen Mihalache, director al Revistei ATENEU

           

          Programul Bac-Fest pentru următoarele zile

          Vineri, 15 septembrie 2023: 12.00-13.00 Conferințele Bac-Fest: Paul Cernat – Bacovia și Noul Regim al literaturii (C. N. Ferdinand); 14.00-15.00 – Lansare de carte: Ioana Nicolaie – Noctiluca – prezintă Florina Pîrjol (Sala Multimedia a Bibliotecii Județene „C. Sturdza”); 18.00-19.00 – Dialogurile Bac-Fest: Mircea Cărtărescu în dialog cu Bogdan Crețu (Aula Universității „George Bacovia”);  19.00-20.00 – Gala Premiilor Festivalului Național „George Bacovia” (Aula Universității „George Bacovia”).

          Sâmbătă, 16 septembrie 2023: 11.00-12.00 Galeria cu poeți – moderator Violeta Savu (Galeriile Karo); 12.00-12.30 –  Cărțile Bac-Fest: Radu Vancu – Kaddish – prezintă Bogdan Crețu și Alex Goldiș (Galeriile Karo); 18.00-19.00 Reading is cool. Cum îl (re)citim pe Bacovia (Teatru Fain); 19.00-20.00 – Spectacolul Bac-Fest: Trupa In the spot – Poveste de sertar (Teatru Fain).

          Duminică, 17 septembrie 2023: 11.00 -11.30 Murala Bacovia – Bogdan Scutaru (Strada Banca Națională); 11.30-12.30 Conferințele Bac-Fest: Vasile Ernu – Rolul picturii murale în șlefuirea identității orașelor. Studiu de caz: Bacovia și Bacăul (Casa Bacovia).

          Cotidianul Deșteptarea este partener media al Bac-Fest.

           

          MELANCOLII DE „BACOVIENI” CU IDENTITATEA FURATĂ: Astăzi – profesorii Grigore și Mariana Velisar-CODRESCU

          La revenirea poetului Bacovia pe soclul său

          Un grup de elevi dintr-o generație strălucită ne-a consultat pe noi, foștii profesori, cum ar putea proceda pentru a așeza un alt bust al poetului (cel vechi a fost luat) pe un soclu rămas trist și gol, nu departe de bustul regelui Ferdinand I, cel care, în tinerețe, a vizitat Bacăul și Liceul, căruia i-a donat numeroase seturi de cărți în limbi străine. Cărțile știm că au ajuns la Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Parcul „Cancicov”. De altfel, Liceul, primul din Bacău, a dat o mână de ajutor la întemeierea unei biblioteci publice în urmă cu 130 de ani .

          Prof. Grigore Codrescu

          În anii care au urmat, printre elevi au apărut o serie de personalități precum acad. Constantin Arseni (1912-1994) – medic neurochirurg, prof. univ. și director al clinicii de Neurochirurgie a Facultății de medicină din București, prof. univ. și ministrul Mircea Cancicov, actorul Toma Caragiu, muzicologul și dirijorul Emanuel Elenescu (1911-2003) – personalitate marcantă a culturii muzicale românești, și alții precum acad. Solomon Marcus (1925-2016), marele critic și istoric literar, prof. univ. Al. Piru (1917-1993), acad. Al. Șafran (1910-2006) – Șef-Rabinul Cultului Mozaic din România (1939-1948) și, din 1948, Șef-Rabinul Comunității evreiești din Geneva, gen. de divizie Nicolae Șova (1885-1966).

          Spre bucuria noastră, care am slujit cu credință acest Templu al educației și culturii, aflăm că absolvenții din anii ʼ70 ai secolului trecut, care au pe diplomele de bacalaureat numele marelui poet simbolist, nu vor să se despartă de anii frumoși de liceu, nu vor să se despartă de Bacovia și au comandat un bust al poetului pentru a-l așeza din nou pe soclu.

           

          „Regele și cu Poetuʼ/ Într-un dialog perpetuu”.

          O nouă rebranduire – Bacovia-Fedinand. De ce nu?

          În anii ʼ90, la schimbarea de regim, tăvălugul schimbării, precipitarea și tensiunea acelor momente nu au mai îngăduit o analiză atentă în legătură cu titulatura liceului, care se metamorfoza în Colegiu. O frumoasă idee a apărut de curând; un POET și un REGE să stea alături, în spațiu, în posteritate, dar și juridic.

          Mai frumos nici că se poate! Cineva a lansat recent un distih: „Regele și cu Poetuʼ/ Într-un dialog perpetuu”.

          Oamenii informați știu că sunt instituții glorioase care au în denumirea oficială două nume de personalități. Așa au dictat Istoria și Contextul. Universitatea din Cluj poartă titulatura „Babeș-Bolyai”, într-o frumoasă încercare de reconciliere între români și unguri. Spitalul Clinic de Neurochirurgie din București se numește „Bagdasar-Arseni” – o frumoasă reuniune dintre maestru și discipolul din Bacău – ambii, savanți de renume, academicieni. Născut la Dolhasca în anul 1912, Arseni a învățat la Liceul din Bacău și a finalizat studiile universitare la Cluj, sub îndrumarea lui Iuliu Hațieganu.

          În ce ne privește, credem că cel mai vechi liceu din Bacău, ce a dat numeroase personalități, unde au slujit somități ca Ibrăileanu, Grigoriu, Pătrășcanu și alții ar putea să poarte cu mândrie pe frontispiciu cele două nume mari ale Literaturii și Istoriei naționale – Bacovia-Ferdinand I. Așa cum am încercat să sugerăm, sunt suficiente argumente – de ordin cultural, istoric, juridic, național.

          Indirect, presupunem că o mică satisfacție ar putea avea și cei care au scris romane, cei care au obținut doctorate legate de cele două personalități românești, dar și reprezentanții celor 30 de generații de absolvenți ai Liceului Teoretic „George Bacovia” – cel mai important brand educațional al Bacăului.

           

          Prof. Mariana Velisar-Codrescu

           

          La Ferdinand e promoție de … Bacovia

          În anul 1968 am fost nevoită să mă transfer la Bacău de la Liceul Teoretic din Adjud, căci târgul urma să iasă din raionul Bacău, ca urmare a reorganizării administrative. Fiind singura cu studii universitare complete, am fost numită la Liceul „George Bacovia”. Acolo, directorul Virgil Filimon, un om gospodar și cu autoritate, mi-a dat o sarcină onorabilă într-o zi: să-i întâmpin și să le vorbesc unor absolvenți din anii în care liceul nu primea fete, acestea mergând exclusiv spre Liceul „Vasile Alecsandri”. În amfiteatru am întâlnit aproximativ 25 de bărbați, tineri și bătrâni, care învățaseră cu „vechea gardă” a profesorilor. Am reușit să le atrag atenția evocând momente glorioase din istoria Bacăului și a liceului. Cinci dintre ei au prezentat cu sobrietate și respect amintirile lor din timpul liceului, din timpul războiului ori amintiri legate de urbea Bacău. Erau bărbați aflați la vârsta înțelepciunii.

          Fără să vreau, îi compar acum cu absolvenții din anii ʼ70 ai secolului trecut – clasa a XII-a C. Serioși, competenți, muncitori, capi de familie, bunici și … mândri că sunt Bacovieni, absolvenți ai celui mai vechi liceu din Bacău și, ulterior, absolvenți ai unor facultăți de prestigiu – inginerie, medicină, economie ș.a. Au observat că liceul lor are în prezent altă denumire decât cea de pe diploma lor de bacalaureat și mi-au atras atenția că „Regele și cu Poetu” ar putea să fie „Într-un dialog perpetuu”; în plan simbolic, prin intermediul unor reprezentări sculpturale, dar și legal, oficial, în titulatura prestigioasei unități de învățământ. O bună parte dintre ei văd acest lucru drept o „soluție” logică și normală, care ar putea să rezolve vidul lor identitar.

          Istoria a fost și este modelată de oameni cu inițiativă, de cetățeni care își exprimă public dorințele, oferind, în același timp, soluții la problemele lor. Așa i-am simțit și pe cei din generația ʼ78; mândri că sunt bacoviști, dornici să lupte pentru cauza lor. Bacovia este un mare poet român de talie europeană; Ferdinand este o personalitate istorică, un german care a devenit român, apărând tronul, pământul țării și realizând Marea Unire. Primul este un „rege al simbolismului românesc”, iar cel de-al doilea este un fost rege al României. Poezia, însă, adică Limba Română, cu farmecul ei, trebuie și ea apărată.

          Din acest motiv, acești absolvenți își doresc să repună bustul lui Bacovia pe soclul său aflat la câțiva metri de regele Ferdinand. Mă întreb dacă nu ar fi frumos să mai apară și alte busturi ale unor mari personalități legate de Liceul Bacovia, care să contureze o „alee a pașilor pierduți” – Cancicov (fost ministru, cel care a finanțat o serie de obiective importante ale Bacăului – Oficiul Poștal, Policlinica Veche, Biserica din cartierul CFR, pictată de Nicu Enea), acad. Solomon Marcus, acad. Arseni, cel care a dat numele Spitalului de Neurochirurgie din București ș.a. Nimic din ceea ce ține de spațiul identitar nu ar trebui abandonat.

          Politica este determinată de contexte istorice, de valori și de personalități. Valorile spirituale și personalitățile sunt protejate de marile culturi; ele sunt așezate chiar în centrul acestor culturi. Iar națiunile care nu și-au protejat personalitățile sunt națiuni care și-au pierdut identitatea și au ieșit din istorie.

          Liceul de Băieţi – astăzi, Colegiul Naţional „Ferdinand I”

           

           

           

           

          Banii pot fi donați în contul RO14 RNCB 0318 0282 3421 0001 deschis pe numele Pavel Pădure, cu următoarele mențiuni: NUME, DONAȚIE PENTRU BUST GEORGE BACOVIA.

          Pe o laterală a soclului va fi montat un înscris cu un cod QR care va permite accesul la lista completă a donatorilor și la o arhivă foto; în eventualitatea strângerii unor fonduri mai mari decât cele necesare, sumele rămase vor fi donate Colegiului Național „Ferdinand I” pentru dotări în folosul elevilor. În funcție de succesul acestei campanii, inițiatorii se gândesc să organizeze în vara anului 2024 un mare Bal al Bacovienilor la care sunt invitați să participe reprezentanți din toate promoțiile care au absolvit Liceul Teoretic „George Bacovia”.

          Informații suplimentare la tel: 0745.575.744 (Mihai); 0722.648.212 (Dan).

          Pentru completarea arhivei foto vă rugăm să trimiteți materialele dumneavoastră la adresa: cm.negoita@gmail.com

          „Bacovieni” din toate țările, uniți-vă!

          Cămin Cultural inaugurat în satul Larga din comuna Dofteana

            Duminică, 10 septembrie, comuna Dofteana a fost martora unei zile istorice, marcând inaugurarea noului „Cămin Cultural” din satul Larga. Locuitorii comunei s-au adunat într-un număr impresionant pentru a sărbători acest moment special, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare comunitară. Căminul cultural se anunță a fi un pilon vital pentru activitățile culturale și evenimentele din viața oamenilor din această zonă.

            Proiectul de construcție a acestui centru cultural modern, evaluat la aproximativ 4 milioane de lei, a fost posibil datorită finanțării generoase asigurate de Compania Națională de Investiții. La eveniment au fost prezenți numeroși reprezentanți ai comunității, precum primarul Ioan Bujor, europarlamentarul Dragoș Benea, prefectul Lucian Bogdanel, președintele Consiliului Județean Bacău Valentin Ivancea, consilierul județean Vasile Budacă, părintele protopop Ioan Bârgăoanu și preoții parohi din comună. Atmosfera a fost una deosebită, sala fiind plină de locuitori entuziaști, iar zecile de copii prezenți au adus un zâmbet pe buzele tuturor, subliniind importanța căminelor culturale în viața comunităților noastre.

            În recunoașterea valorii fundamentale a familiilor în construirea unei societăți sănătoase, autoritățile locale au acordat premii cuplurilor care sărbătoreau 50 de ani de căsătorie. Această inițiativă a subliniat rolul vital pe care familia îl joacă în oferirea unei oaze de liniște și în reîncărcarea spirituală a indivizilor, oferindu-le astfel forța necesară pentru a merge înainte.

            Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a felicitat primarul Ioan Bujor pentru eforturile sale constante în dezvoltarea comunității și pentru crearea unei familii spirituale unite la Dofteana.

            Acest proiect reprezintă un exemplu de succes al colaborării între autoritățile locale și cetățeni pentru a îmbunătăți calitatea vieții în această zonă. Evenimentul a culminat cu un recital folcloric susținut de Ansamblul „Busuiocul” din Bacău, urmat de prestații ale Ansamblului „Datini Trotușene”, care a adus în prim plan talentele locale, inclusiv grupuri vocale și de dans popular, reflectând astfel frumusețea tradițiilor românești și atmosfera veselă a satului.

            De ce ni se falsifică istoria?

            De cele mai multe ori, falsificarea istoriei are ca scop crearea unei noi paradigme istorice, care să permită unui grup sau unei națiuni să-și justifice pretențiile teritoriale.

            În ultimii ani, am asistat la o recrudescentă alarmantă a rescrierii istoriei românilor. Aceste noi versiuni ale istoriei au încercat să minimalizeze sau chiar să excludă rolul esențial al geto-dacilor în formarea poporului român, precum și contribuția voievozilor din Evul Mediu la consolidarea identității și a teritoriului românesc. Această distorsionare a istoriei poate avea consecințe grave asupra conștiinței naționale și a coeziunii sociale, permițând unor cercuri externe să manipuleze opinia publică și să justifice pretenții teritoriale nefondate.

            Un episod important din secolul al XIX-lea, care ilustrează modul în care rescrierea istoriei poate afecta pierderile teritoriale, are loc în regiunea Macedoniei, locuită de aromâni. În acea perioadă, teritoriul se afla sub dominația Imperiului Otoman, dar noul Regat al Greciei încerca să susțină ideea că aromânii erau greci și că teritoriul respectiv le aparținea. Această dispută a durat zeci de ani și a inclus chiar atacuri sângeroase ale unor bande înarmate provenite din Grecia, care încercau să forțeze aromânii să accepte preoți greci și limba greacă în bisericile lor.

            Atacurile asupra istoriei românilor, decaderea calității acestei materii în școli și simplificarea exagerată a manualelor reprezintă aspecte serioase care pot avea un impact semnificativ asupra conștiinței naționale și asupra identității culturale a României. Înțelepciunea istoriei constă în capacitatea de a învăța din trecut și de a aprecia contribuțiile științei, culturii și eroilor naționali. Cenzurarea manualelor școlare a elementelor care ilustrează eforturile românilor pentru menținerea independenței și a unității naționale poate crea o perspectivă distorsionată asupra trecutului și poate afecta identitatea națională a viitoarelor generații.

            Respectarea și înțelegerea corectă a istoriei este esențială pentru formarea unei societăți informate, responsabile și conectate la rădăcinile sale culturale. Învățând din lecțiile trecutului, o națiune poate evita erorile anterioare și poate construi un viitor mai bun.

            Tinerii de astăzi sunt învățați în unele cazuri o istorie falsificată sau destructurată, în care marile teme naționale sunt neglijate sau minimalizate. Întrebarea legitimă care se ridică este cine are interesul să priveze românii de propria lor istorie și de conexiunea cu moștenirea lor culturală.

            Există mai multe motive posibile pentru această abordare. Uneori, politicienii sau liderii cu interese particulare pot încerca să manipuleze interpretarea istoriei pentru a-și promova agenda politică sau pentru a crea o anumită imagine națională. De asemenea, putem găsi influențe externe care încearcă să submineze sau să dilueze identitatea națională a unei țări prin manipularea învățământului și a cunoașterii istorice.

            Este important ca societatea să fie conștientă de aceste amenințări și să susțină o educație istorică corectă și echilibrată, care să încurajeze înțelegerea profundă a istoriei naționale. Cu o perspectivă clară și informații precise despre trecut, tinerii pot să-și dezvolte o identitate culturală și națională mai solidă și să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc. În cele din urmă, responsabilitatea cade pe umerii societății și ai educătorilor de a proteja integritatea învățământului istoric și de a combate falsificările sau manipulările care pot avea un impact negativ asupra viitorului unei națiuni.

            Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău- HC Buzău 2012 încheie etapa

            Începută aseară, cu partida Universitatea Cluj- Dinamo, etapa a patra a Ligii Zimbrilor la handbal masculin va avea ca epilog jocul dintre CSM Bacău și HC Buzău 2012.

            Înaintea partidei directe, programată duminică, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, CSM Bacău și HC Buzău 2012 se află la egalitate de puncte, 4, fiind despărțite doar de golaveraj.

            Runda trecută, „CSMeii” antrenați de Leonard Bibirig au suferit prima înfrângere din campionat, cedând cu 47-32 pe terenul campioanei, Dinamo, în timp ce buzoienii pregătiți de Gabi Armanu au contabilizat prima victorie stagională, trecând cu 31-25 de CSM Focșani 2007.

            Celelalte meciuri din etapa a patra a Ligii Zimbrilor: CSM București- CSM Vaslui (vineri), CSM Focșani 2007- CSM Sighișoara (sâmbătă), CSU din Suceava- Politehnica Timișoara, Steaua- CSM Constanța și Minaur- Potaissa Turda, toate duminică.

            Cronica limbii, la cinci decenii (II)

            „Gramatica, profesorul, elevul”

            Este titlul notelor amare din mai 1973 ale lui Valerian Ciubotariu, care constată că „extrem de rar putem găsi elevi pasionaţi de studiul limbii”. Exemplul vine din zona limbilor clasice: „Câţi elevi sunt captivaţi de studiul limbii latine?”, iar concluzia e dureroasă: „Cred că răul porneşte mai ales de la profesor”. Recomandă articolul Mariei Gabrea „Lingvistica şi predarea gramaticii”, din „Limbă şi literatură” 4/1972.

            „Teatrul şi cultivarea limbii”

                        Despre aceasta discută în iunie, referindu-se la contribuţiile lui Iancu Văcărescu, Vasile Alecsandri şi I.L. Caragiale. Sfatul tânărului universitar băcăuan (nu împlinise 30 de ani) e valabil oricând: „Suntem datori să păstrăm şi să perfecţionăm una dintre cele mai de preţ moşteniri, aceea care, poate, după pământul unde trăim, e cel mai intim legată de fiinţa noastră” – limba română.

            „Avatarurile gramaticii” (iulie 1973) 

            Avem, de la romani, o gramatică impecabilă, pe care suntem obligaţi să o promovăm. În urmă cu 50 de ani, acest filolog lucid contestă orientările voit moderne: „În ciuda realizărilor structuraliste şi în ciuda revoluţiei – în parte, de fond, în parte numai de terminologie, propusă de cei ce fac gramatică generativă şi transformaţională –, gramatica rămâne o ştiinţă tradiţionalistă”. Azi, Valerian Ciubotariu ar fi contestat noua gramatică (din 2008), cam pe aceleaşi considerente.

            „Lingvistica ştiinţă-pilot” (august 1973)

                        Cronicar atent, universitarul băcăuan ne racordează la câmpul de idei expuse la Congresul al X-lea al Lingviştilor, circumscrise unui raport prezentat de Roman Jakobson, cu referiri la „corpul de doctrină al lui Ferdinand de Saussure”. (Am remarcat atenţia arătată de corectorul „Ateneu”-lui celor două semne ortografice din titlu: linia de pauză separă braţele enunţului, iar cratima semnalează un compus ad-hoc.)

            „Scuturarea podoabelor” (sept. 1973)

                        Într-o lună importantă pentru băcăuani (4/17 septembrie 1881, naşterea lui George Bacovia; stil vechi, stil nou), „Cronica limbii” adoptă o ţintă stilistică, cu punct de plecare în istoria limbii române: „S-a spus despre Alecsandri că e creatorul limbii române literare, că lui Eminescu îi revine meritul de a realiza limba noastră poetică. Despre Bacovia, unul dintre poeţii noştri de primă mărime, nu se poate spune ceva asemănător. Bacovia se prezintă, în ansamblu, cam aşa cum se prezenta Eminescu în ultima perioadă a creaţiei sale, caracterizată de Tudor Vianu prin formula scuturarea podoabelor”. Valerian Ciubotariu exemplifică cu numeroase situaţii de expresivitate bacoviană la nivel fonetic în special, dar şi lexico-semantic ori gramatical.

            Post-scriptum

                        A fost ultima prezenţă a universitarului băcăuan în coloanele „Ateneu”-lui. Pe prima pagină, într-o înşiruire de nume ale celor care semnează articole în interiorul revistei, unul este închis în chenar negru: VAL. CIUBOTARIU. (Uneori era omisă litera penultimă, dar familia păstrează finala corectă: -riu.) A rămas o amintire frumoasă.

            Îl iubim de când s-a dat voie la Bacovia!

            George Bacovia. Poetul Plumbului, al la fel de celebrele Scântei galbene. Poetul care a scandalizat, la început, lumea literară cu poezia lui. Simbolist. Europa s-a lăsat cucerită de curentul care avea să domine mai bine de o jumătate de secol poezia. Bacovia s-a născut pe 17 septembrie 1881, în Bacău.

            Nu putem uita. Nu avem voie, ca băcăuani, ca români. George Bacovia nu a murit, cu tot prohodul unor critici, cu tot Timpul care a trecut. Bacovia ne-a devenit mai drag, mai apropiat, de atunci de când am început să învățăm să-l citim și să-i înțelegem durerile, iubirile, versul, strigătul de plumb și zâmbetul amar, tristețile și bucuriile unui om atins de geniu. Îl iubim de când s-a dat voie la Bacovia! Poetul trăiește în fiecare dintre noi, Poezia lui a intrat în patrimoniul național și mondial. De peste 50 de ani, din 1971, George Bacovia trăiește printre noi, veghindu-ne zilele și anotimpurile. Îl salutăm zilnic.

            Bacovia a revenit, tot de atunci, în casa lui, versurile lui ne însoțesc prin grădina Casei de pe strada care-i poartă numele. Intrați în Casă, e deschisă și așteaptă oaspeți. Oaspeți vin în fiecare an la Ziua Lui, mai citim o poezie, mai adunăm amintiri.

            Stăm de vorbă, pur și simplu, cu George Bacovia. La fel se întâmplă și anul acesta, de astăzi citim Bacovia în festival, la Bibliotecă, la Universitatea înnobilată cu numele lui, în Liceul unde a învățat, în casa și pe strada care păstrează peste ani mărturii ale firescului vieții unui om și a unui Poet denumit Bacovia, simbol al orașului, de care nu putem să ne despărțim niciodată.

            „Cutia Bebelușului”, de la OMV Petrom, a ajuns și în Bacău

              Fundaţia OMV Petrom, în parteneriat cu Asociaţia Samas şi Organizaţia Salvaţi Copiii, a lansat, inclusiv în județul Bacău, programul „Cutia Bebeluşului”, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile imediat după naştere.

              Programul este inspirat de succesul modelului din Finlanda, însă este adaptat la specificul local și oferă sprijin material şi informaţii importante despre sănătatea, bunăstarea mamei și a nou-născutului aflați într-o situație vulnerabilă. Beneficiarele sunt selectate din 314 de comunități defavorizate din 17 județe și  385 de cadre medicale au fost cooptate în program şi vor lucra îndeaproape cu mamele și familiile pentru a le oferi informații și sprijin în perioada postnatală și pentru oferi cursuri de îngrijire a bebelușilor și consiliere în alăptare.

              Cutia Bebelușului conține peste 40 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngriire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un pat care oferă siguranţă pentru bebeluș în primele trei luni de viaţă, când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat.

              România se menține pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea infantilă. Media națională a ratei mortalității infantile a fost, în 2021, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, de 5,2 la mia de copii născuți vii (aproape dublă față de media Uniunii Europene), cauza principală fiind nașterile premature. În 2021 au fost înregistrate 1.014 decese în rândul copiilor mai mici de 1 an. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de ajutor pentru mame și copii, educarea tinerelor mame cu privire la îngrijirea copiilor, monitorizarea constantă în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante.

              „Șansa unui nou început”

                Asociația „Totul pentru un surâs din Bacău” ce are ca scop principal de activitate: susținerea, modernizarea, eficientizarea, creșterea calității, precum și îmbunătățirea continuă a vieții sociale a copiilor și tinerilor cu dizabilități, precum și a copiilor ce provin din medii defavorizate, a organizat luni, 11 septembrie a.c. evenimentul caritabil „Șansa unui nou început”.

                Beneficiarii evenimentului caritabil sunt 16 copii din Grupa Albinuțelor, grupă mixtă cu vârste între 3-6 ani  de la Grădinița cu Program Normal din satul Mărcești, ce aparține de Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti” Căiuți,  din comuna Căiuți, județul Bacău, care au primit materialele didactice necesare desfășurării în cele mai bune condiții a anului școlar 2023-2024. Mulțumirile noastre se îndreaptă către doamna Director Gabriela Toșa a Școlii Gimnaziale „Răducanu Rosetti” Căiuți pentru colaborarea fructuoasă.

                Datorită doamnei profesor pentru învățământ preșcolar  Loredana Maria Cimpoeșu, am identificat nevoile grădiniței și am achiziționat cărți de colorat, puzzle-uri diverse, parașută curcubeu cu mingi pentru motricitate, truse de doctor, truse de stomatologie și de cosmetică, fructe și legume din plastic, mingi diverse de diferite dimensiuni, truse de mecanic, jocuri de construcție, covorașe puzzle, seturi de bucătărie și ustensile bucătărie, plastilină, rechizite diverse, cutii de depozitare, jocuri de dexteritate, jocuri educative, inele plastic diverse dimensiuni și multe altele. Copiii s-au bucurat și de dulciuri delicioase și sucuri răcoritoare, pe gustul lor.

                Sponsorul evenimentului caritabil este EVERGENT Investments, companie de investiții financiare cu experiență solidă pe piața românească de capital, care contribuie în mod constant la dezvoltarea comunității din care face parte.

                 

                „În numele beneficiarilor întregii echipe, mulțumim companiei EVERGENT Investments pentru implicarea în evenimentul caritabil „Șansa unui nou început”. Sprijinul dumneavoastră asigură accesul la educație a 16 preșcolari din mediul rural, oferindu-le o șansă la un viitor mai bun.”

                (Tania-Loredana Diaconu, Președinte Asociația „Totul pentru un surâs”)

                 

                15 septembrie 2023

                  Băgat în arest pentru că a dat muzica prea tare

                    Polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Onești, la domiciliul unui bărbat de 46 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, unde au identificat mijloace materiale de probă. Totodată, cel în cauză a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

                    Din cercetări s-a stabilit faptul că, acesta ar fi provocat scandal și ar fi amenințat un vecin, de 68 de ani care ar fi sesizat polițiștii cu privire la faptul că, bărbatul asculta muzică la intensitate mare.

                    În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, acesta fiind condus în Arestul I.P.J Bacău.