29 aprilie 2024
ActualitateBac - Fest 2023. Invitați de prestigiu la Festivalul Național „George Bacovia''

Bac – Fest 2023. Invitați de prestigiu la Festivalul Național „George Bacovia”

A debutat, ieri, 14 septembrie 2023, o nouă ediție, a cincea, a Bac-Fest, manifestare ce continuă tradiția Festivalului Bacovia, a cărui primă ediție a avut loc în 1971, într-o atmosferă caracterizată printr-un entuziasm și o emulație greu de înțeles astăzi, cu participarea unor nume mari ale culturii române, inclusiv președintele Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu. Tot atunci s-a inaugurat Casa Memorială Bacovia din Bacău și s-a dezvelit statuia emblematică a poetului, realizată de sculptorul Constantin Popovici.

Organizat de Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, sub patronajul și sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău, Bac-Fest 2023. Festivalul Național „George Bacovia invită băcăuanii, în perioada 14 – 17 septembrie, la o serie de activități culturale de înaltă ținută intelectuală și artistică: lansări de carte, dialoguri literare, colocvii, spectacole, muzică, teatru, întâlniri cu scriitori, poeți, romancieri, critici literari, din Bacău și din țară. Manifestările se încheie, la Casa Memorială „George Bacovia”, pe 17 septembrie, care coincide cu ziua de naștere a poetului, cu o noutate absolută pentru Bacău.

În Sala Multimedia a Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, la ora 11.00, Festivalul a fost deschis de Adrian Jicu, director al Bibliotecii, care a prezentat publicului o scurtă istorie a manifestărilor dedicate poetului Bacovia, insistând asupra personalității, operei și locul poetului în literatura română. A urmat vernisajul expoziției „Focus Bacovia”, caricatură și umor, care reunește 30 de lucrări semnate de artiști români și străini, realizate cu ocazia Salonului de umor de anul acesta.   Curator cunoscutul artist plastic, Victor Eugen Mihai – VEM.



„Iată-ne iar în Bacău, sub semnul lui Bacovia, scriitori, artiști, jurnaliști, pe care orice festival din România și i-ar dori. Sunt nume care vor fi dezvăluite pe măsura desfășurării programului, amintesc aici doar câteva, însă, cu siguranță, surprizele nu vor lipsi: Adrian Alui Gheorghe, Adrian G. Romila, Alex Goldiș, Andreea Coroian Goldiş, Bianca Cernat, Bogdan Crețu, Bogdan Scutaru, Dan Petrușcă, Emil Nicolae, Florina Pîrjol, Gabriela Vieru, Gheorghe Iorga, Ioana Nicolaie,  Marius Chivu, Mircea Cărtărescu, Mircea Platon, Paul Cernat, Radu Vancu, Ruxandra Câmpeanu, Vasile Ernu și mulți alții, pe care îi întâlniți în zilele festivalului. Sunt împreună cu noi, ca la fiecare ediție, elevi și studenți, deoarece Festivalul „Bacovia” are și o dimensiune educațională. De-a lungul anilor, festivalul a fost organizat de diverse instituții de cultură (de cele mai multe ori de revista „Ateneu”). Începând din 2017, el a trecut sub coordonarea Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” din Bacău, care a revitalizat tradiția acestui festival, din dorința de a valorifica moștenirea spirituală bacoviană și de a oferi publicului evenimente de înaltă ținută.

Vă mulțumesc pentru că ați răspuns invitației de a fi împreună la sărbătoarea Poetului și Poeziei, cum mă simt dator să mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi de fiecare dată, instituții de cultură, media, societăți comerciale.

Adrian Jicu, manager al Bibliotecii Județene, director al Festivalului.

Colocviile și premiile Revistei ATENEU

Apoi, în aceeași sală (Sala Multimedia a Bibliotecii Județene „C. Sturdza”), au avut loc colocviile revistei „Ateneu”, dedicate rolului traducerilor în cultura contemporană. Moderator a fost Carmen Mihalache, directorul revistei de cultură „ATENEU, invitați la dezbatere și dialog au fost scriitori, traducători, jurnaliști, printre care: Gheorghe Iorga, Ruxandra Câmpeanu, Marius Chivu, Teodor Duna, Ionel Savitescu, Iulian Bocai. Tot în prima parte a programului din prima zi au avut loc și două lansări de carte: Marius Manta, „Temeiuri în acvaforte” (despre care au vorbit  Ștefan Radu și Adrian Jicu),  respectiv Constantin Gherasim „Candela și ceasul” (prezentată de istoricul  Mircea Platon).

În partea doua a zilei, de la ora 18.00,   băcăuanii prezenți la bibliotecă au avut parte de o aventură intelectuală pe cinste, prin întâlnirea cu cea mai recentă carte semnată de Marius Chivu, „Trei săptămâni în Atlas”, despre care a vorbit Adrian Jicu.

Seara s-a încheiat cu festivitatea de acordare a Premiilor Revistei ATENEU, pe anul 2022. Juriul, format din redactorii revistei, a făcut nominalizările și a stabilit apoi, următoarele premii:

Premiul de Excelență „George Bacovia” –  prof.dr. Gheorghe Iorga.

Premiul pentru Critică și Istorie Literară – Ruxandra Câmpeanu.

Premiul pentru Publicistică – Ionel Savitescu.

Premiul pentru Proză – Marius Chivu. Premiul pentru Poezie – Teodor Dună.

 

Colocviile revistei sunt principala noastră manifestare anuală, constituind prilejul unor dezbateri consistente pe teme de actualitate  ale literaturii. La această ediție, ne-am propus un moment de reflecție despre „Știința și arta traducerii”, un subiect care, după cum s-a văzut, a provocat exprimarea unor opinii interesante, mai ales că unii dintre invitații noștri sunt și traducători. Cât despre premiile revistei Ateneu, pot să vă spun că ele sunt o marcă recunoscută a instituției noastre, având o tradiție considerabilă, care datează de peste patru decenii. Sigur, premiile sunt importante, în primul rând, pentru scriitorii tineri, care au nevoie de recunoașterea talentului lor, de notorietate, iar pentru seniori ele pot fi încununarea unei lungi activități literare și a unei opere de excepție.

Carmen Mihalache, director al Revistei ATENEU

 

Programul Bac-Fest pentru următoarele zile

Vineri, 15 septembrie 2023: 12.00-13.00 Conferințele Bac-Fest: Paul Cernat – Bacovia și Noul Regim al literaturii (C. N. Ferdinand); 14.00-15.00 – Lansare de carte: Ioana Nicolaie – Noctiluca – prezintă Florina Pîrjol (Sala Multimedia a Bibliotecii Județene „C. Sturdza”); 18.00-19.00 – Dialogurile Bac-Fest: Mircea Cărtărescu în dialog cu Bogdan Crețu (Aula Universității „George Bacovia”);  19.00-20.00 – Gala Premiilor Festivalului Național „George Bacovia” (Aula Universității „George Bacovia”).

Sâmbătă, 16 septembrie 2023: 11.00-12.00 Galeria cu poeți – moderator Violeta Savu (Galeriile Karo); 12.00-12.30 –  Cărțile Bac-Fest: Radu Vancu – Kaddish – prezintă Bogdan Crețu și Alex Goldiș (Galeriile Karo); 18.00-19.00 Reading is cool. Cum îl (re)citim pe Bacovia (Teatru Fain); 19.00-20.00 – Spectacolul Bac-Fest: Trupa In the spot – Poveste de sertar (Teatru Fain).

Duminică, 17 septembrie 2023: 11.00 -11.30 Murala Bacovia – Bogdan Scutaru (Strada Banca Națională); 11.30-12.30 Conferințele Bac-Fest: Vasile Ernu – Rolul picturii murale în șlefuirea identității orașelor. Studiu de caz: Bacovia și Bacăul (Casa Bacovia).

Cotidianul Deșteptarea este partener media al Bac-Fest.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri