27 septembrie 2023

Fotbal/ Liga a III-a: Un nou derby băcăuan

HomeSportFotbal/ Liga a III-a: Un nou derby băcăuan

Fotbal/ Liga a III-a: Un nou derby băcăuan

Weekendul trecut, terenul din Ruși Ciutea a găzduit primul din cele șase derby-uri băcăuane pe care le oferă sezonul regulat al Seriei 1 din Liga a III-a la fotbal. În acest prim derby, CSM Bacău a învins fără drept de apel, cu 3-0, pe FC Bacău, luându-și astfel revanșa pentru acel 1-9 rușinos de luna trecută, din Cupa României. Etapa aceasta, avem din nou o confruntare ce opune două echipe băcăuane.

Astfel, sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul „Constantin Anghelache” (Letea), CSM Bacău va primi replica tinerei formații a Aerostarului. „CSMeii” lui Cristi Popovici care, după transferurile operate săptămâna trecută, și-au continuat campania de întărire a lotului prin aducerea portarului brașovean de 22 de ani David Gârniță, pornesc, evident, cu prima șansă. De partea cealaltă, „aviatorii” lui Mișu Ionescu încearcă să dea continuitate seria evoluțiilor bune, care le-au permis, vinerea trecută, să o învingă pe Știința Miroslava.

În ceea ce o privește pe FC Bacău, aceasta se va deplasa la Brodoc pentru jocul cu gazdele de la Rapid. În fine, cea de-a patra divizionară C a județului, Viitorul Curița se pregătește pentru un nou duel cu o echipă brașoveană. Învingători marți, cu 6-1, contra „lanternei” SR Municipa Brașov, în restanța din prima etapă a Seriei 5, curițenii se vor deplasa sâmbătă, în runda a patra, sub Tâmpa, pentru partida cu Kids Brașov.



Seria 1

Programul etapei a patra (sâmbătă, 16 septembrie, ora 17.00): Foresta Suceava- Șomuz Fălticeni, Știința Miroslava- CSM Vaslui, CSM Bacău- Aerostar Bacău, Rapid Brodoc- FC Bacău, Viitorul Darabani- Bucovina Rădăuți.

Clasament

1 Foresta Suceava 3 3 0 0 9-2 9p.
2 Știința Miroslava 3 2 0 1 7-4 6p.
3 Bucovina Rădăuți 3 2 0 1 7-6 6p.
4 CSM Bacău 3 1 1 1 7-6 4p.
5 Aerostar Bacău 3 1 1 1 4-4 4p.
6 CSM Vaslui 3 1 1 1 7-8 4p.
7 Rapid Brodoc 3 1 0 2 6-5 3p.
8 FC Bacău 3 1 0 2 5-8 3p.
9 Șomuz Fălticeni 3 0 2 1 5-7 2p.
10 Viitorul Darabani 3 0 1 2 2-9 1p.

Alte titluri
Alte titluri

A început forajul la pasajul suprateran care va traversa Calea Mărășești

Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu anunță începerea forajului pentru...

Statul, împrumutat de băcăuani cu zeci de milioane de euro

Mii de băcăuani au investit în obligațiunile guvernamentale. Investitorii...

Viceprimarul Liviu Miroșeanu anunță planuri pentru transformarea Străzii Prieteniei în Zonă Pietonală

Viceprimarul Liviu Miroșeanu a anunțat planuri ambițioase pentru strada...

Ultimele știri