Dintre multele încântări pe care ni le așterne înainte Creștinismul, una este cu totul aparte: putința de a ne restitui fărâme din puritatea și din frumusețea nevârstniciei, cu ale ei simțăminte și sensibilități care, odată trăite, lasă urme de neuitat de-a lungul întregii noastre viețuiri. Așa se face că prindem de veste cum reîntinerim de fiecare dată când, an de an, taina Crăciunului statornicește într-ale noastre vieți cel mai Dar al dumnezeirii: Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu redevine prunc, pornind ca de la început pe drumul vieții, spre a ne lua pe Cale. Un miracol! O taină continuă! Nu este nevoie de trăiri artificial induse și de nicio magie. Renaștem împreună cu El, intrăm în comuniunea desăvârșită de iubire cu Cel pe care-L vestim, creștem împreună, ne înțelepțim, provocăm deplasări duhovnicești înspre cei care urmează să-L primească prin Cuvântul de colind, care rămâne doar al Lui. Redevenim neprihăniți, buni și curățiți de toate bruiajele cotidianului, asemeni Pruncului Sfânt, născut pentru aceasta: ca să ne repună în starea de candoare și să ne reașeze spre a fi mai ștrașnici, dar și spre a ne explica de ce este posibil și trebuie să ne regăsim, chiar după ce ne-am pierdut direcția adevăratei bucurii; că putem renaște, în modul de a trăi totul la absolut, fără cârpituri și îndoite măsuri, lipsiți de excese și nădejdi nedemne. Și cel mai important… că este posibil să sperăm mântuirea, chiar atunci când ni se pare că am pierut orice speranță.
Pentru umanitate, însemnătatea unică a Nașterii Domnului stăruie în faptul că, făcându-Se OM, Fiul lui Dumnezeu ne șoptește, în modul cel mai melodios cu putință, valoarea. Dumnezeirea nu ni se exprimă numai în mod indirect. Se face OM. Prăpastia dintre Dumnezeu și noi este astfel abolită. Eul dumnezeiesc se face și Eu uman, putând fi experiat de către oameni ca un Tu nemijlocit. Dumnezeu eviențiază astfel cinstea nebănuită a umanității, dar și destinul ei unic.
Să primim, cu suflete deschise și pline de bucurie, pe Cel dintâi și Sfânt colindător, venit din înălțimi de Cer, dintre îngeri și astre, spre a-I încuviința glăsuirea colindului Sfânt și bun în vorbe și în armonii cerești. Căci, de Crăciun, dincolo de toate, esențial este a-L vedea pe Hristos în mijlocul nostru! Minunea fiecărei zile! Slăviți-L!

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

*scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos*

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această

de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,

har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,

iar de la noi părintească dragoste!

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Sărbătoarea Crăciunului este manifestarea liturgică a bucuriei pe care întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie a adus-o umanității la plinirea vremii (Galateni 4,4). Prin întruparea lui Mesia omul a primit șansa să redevină o biserică, un rug aprins în care se manifestă plenar lucrarea sfințitoare a Duhului prin Care Fiul lui Dumnezeu Se naște, pătimește, moare și înviază neîncetat.

Iubiți credincioși și credincioase,

Întreaga operă de răscumpărare și împăcare a omului cu Dumnezeu, pe care Hristos Domnul a împlinit-o în activitatea Sa mesianică prin răstignirea pe cruce, învierea din moarte și înălțarea la ceruri, este prezentă tainic în chipul plăpând al Pruncului din Betleem. În ființa Sa fragilă sunt concentrate taina morții și a învierii, a răscumpărării lumii din păcat, Evanghelia mântuirii, binecuvântarea Cerului.

Profețiile au zugrăvit lucrarea mesianică menținând trează conștiința poporului ales și precizând cu exactitate reperele identității dumnezeiești a Pruncului, constituindu-se într-o adevărată Evanghelie a Vechiului Testament. Între acestea, una dintre profețiile lui Isaia vorbește despre chipul transfigurat de suferință al lui Mesia supranumit Om al durerii și cunoscător al suferinței, Care S-a împovărat cu suferințele noastre, a fost străpuns pentru păcatele noastre, pedepsit pentru mântuirea noastră, iar prin rănile sale noi toți ne-am vindecat (Isaia 53, 3-5).

Această suferință asumată din veci de Fiul lui Dumnezeu este zugrăvită pe chipul nevinovat al Pruncului și în inima străpunsă de durere a Maicii Sale, pe care iconografii le-au reprezentat central în icoana Nașterii Domnului. Peștera întunecată și rece, ca preînchipuire a mormântului, scutecele amintind de giulgiul morții sau privirea străină a Fecioarei descriu misiunea jertfelnică a Pruncului dumnezeiesc născut în lume pentru ca, prin suferință și înviere, să vindece rana de moarte a omului înstrăinat de chemarea sa prin neascultarea de Dumnezeu.

Minunea de la Betleem este darul Cerului oferit Pământului, este Viața dăruită omului nou, a cărui renaștere duhovnicească este anunțată odată cu nașterea lui Iisus, este modelul suferinței asumate și vindecătoarea umanității îmbătrânite sub povara păcatului. În ieslea Betleemului, Iisus a unit Cerul cu pământul și pe oameni întreolaltă, aceste două axe împlinind în inima Sa umană crucea Iubirii răstignite asumate pe Golgota, pe care S-a lăsat țintuit pentru înălțarea omului căzut în păcat. El își asumă suferința pentru a dărui bucuria, primește ura și nedreptatea pentru a dărui iubirea, este batjocorit și binecuvântează, este pedepsit și eliberează, este omorât și dă viață.

Acest Prunc, care de la naștere a fost întâmpinat de ignoranța și ura lumii, care a absorbit în Sine suferința întreagă a omului căzut, răstignindu-și existența istorică pe altarul iubirii jertfelnice dăruite omului, nu este doar Cel care suferă, ci și Cel care vindecă durerea, care restaurează ființa umană din lăuntrul ei, care redă sănătatea spirituală a omului, care reface legătura dintre om și Dumnezeu și care mântuiește, adică vindecă ființa de rana morții provocată de păcatul adamic. El vindecă pe protopărinții Adam și Eva de moartea cea veșnică (I Cor. 15,22), pe bătrânul Iosif de teamă (Matei 1,20), pe cele 2000 de mame de suferința pierderii pruncilor (Matei 2,18), pe dreptul Simeon de blestemul îndoielii (Luca 2, 29-32), pe înțelepții lui Israel de neștiință (Luca 2, 40-52). Această putere vindecătoare, pe care paginile Evangheliei o prezintă într-o bogăție și diversitate de exemple, Hristos o dăruiește Sfinților Apostoli și prin ei sfinților tămăduitori, fiind o mărturie peste timp a lucrării proniatoare a Duhului Sfânt Care pe cele neputincioase le vindecă, iar pe cele cu lipsă le împlinește.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Sărbătoarea Crăciunului încheie o perioadă de nevoință duhovnicească pe care am împlinit-o de-a lungul a 40 de zile. Acest timp de așteptare întru smerenie și ascultare, în rugăciune și milostenie este o permanentă invitație de a ne pregăti ființa pentru a deveni nu peșteră, ci biserică sfințită prin harul dumnezeiesc, lăcaș luminat de Hristos euharistic, Care Se așază în inimile curățite având unde să-și plece capul (Matei 8,20) smerit, Tabor îmbrăcat în lumina curățitoare a Duhului Sfânt, Emaus al descoperirii tainei întrupării și învierii.

Cu fiecare zi de post am ajuns mai aproape de Pruncul Iisus, am coborât mai adânc în profunzimile propriei ființe, ne-am luptat mai intens cu propriile patimi și neputințe, dorindu-ne să fim mai buni, mai curați, mai iertători, mai îngăduitori și mai sensibili la nevoile și vulnerabilitățile aproapelui.

Acest pelerinaj spiritual spre Betleemul prezenței lui Hristos-Pâinea nemuririi, în care ne-am asumat crucea încercărilor și nevoințelor, străbătând calea de la mintea îndoielnică la inima jertfelnică, este darul pe care noi astăzi, asemenea magilor odinioară, îl așezăm la picioarele Pruncului, Care sălășluiește în noi din ziua în care am renăscut, prin Taina Botezului, ca făptură nouă, la viața în Hristos.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

La acest ceas de trăire sfântă, când reactualizăm începutul mântuirii noastre, avem bucuria părintească de a anunța că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din dorința de a face cunoscut efortul pe care instituțiile ecleziastice îl depun pentru îngrijirea medicală a persoanelor vulnerabile și de a evidenția darul dumnezeiesc vindecător și rolul major pe care de-a lungul istoriei creștinătății l-au avut sfinții taumaturgi, a declarat anul 2024 ca fiind „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți”.

În acest context, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin serviciile medicale acreditate și personalul calificat, va continua implementarea programelor dedicate persoanelor cu afecțiuni mentale sau somatice, va susține activitatea așezămintelor și cabinetelor medicale eparhiale și va continua lucrările de restaurare și reabilitare a Spitalului Precista din Roman, cel mai mare așezământ spitalicesc eparhial, arătându-și, totodată, disponibilitatea și grija față de fiii și fiicele duhovnicești aflați în suferință, investind resursele necesare reabilitării și integrării lor în comuniunea Bisericii prin lucrarea misionară a preoților și voluntarilor din parohiile și mănăstirile eparhiei.

Preaiubiți fii și fiice în Hristos Domnul,

La acest moment de har, prilejuit de Sfintele Sărbători de iarnă, vă îndemn părintește să gustați din bucuria rugăciunii și a colindului, cu gândul la Pruncul Iisus, Care Se naște în fiecare suflet primitor, curățit și înălțat prin Tainele Bisericii. Să ne regăsim adunați în rugăciune mijlocind renașterea noastră duhovnicească, cu gânduri curate și inimi luminate, având speranța unui timp de pace, în care tihna familiei și a sufletului să ne fie casă binecuvântată de prezența iubitoare a lui Dumnezeu.

Hristos Domnul să binecuvânteze lucrarea pe care am împlinit-o în acest an, să primească rugăciunea noastră curată și să ocrotească Biserica Sa cea vie prin lucrarea Duhului Sfânt în sufletele noastre. Amin.

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

*dată în reședința arhiepiscopală din Roman, astăzi, 25 decembrie 2023

Steaua și Cuvântul

Într-o noapte liniștită s-a oprit o stea,

A rămas pe cer o vreme, lumea o privea.

Raza ei dumnezeiască, strălucea frumos

Și-arăta locul unde s-a născut Hristos.

Astronomii o văzură ca un nor de foc

Și porniră-n graba mare înspre acel loc.

Din cer coborau și îngeri, cântând imn divin.

Regii și-mpărații lumii intră în declin.

Focul sacru se aprinde,

Tot pământul îl cuprinde.

Arde rugul nu se stinge

Harul Duhului ne-atinge!

Dumnezeu se face Om pentru păcătoși

Și prin har pe toți ajută să fie hristoși

Nimeni n-a-nțeles misterul, ce este anume.

Cum se naște-n staul Domnul, străină minune!

Steaua de la Casa Pâinii s-a făcut Cuvânt

Și a răspândit lumina-n cer și pe pământ

De atunci Hristos ne cheamă harul să primim

Și ne învață de-a pururi cum să ne iubim.

Pentru că El este Iubire, noi îl adorăm,

Și tot El trimite Apa ca să ne spălăm.

De vom fi toți făclierii și plugarii lui,

La Crăciun gusta-vom roade din a Cerului.

De la toți strămoșii noștri am primit în dar

Credința în Înviere, nașterea prin har.

Să ne înnoim viața, ca și buni creștini,

Și să ne mândrim în lume că suntem români.

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In 1,14).
Timpul Crăciunului ne invită an de an să reflectăm la evenimentul întrupării Cuvântului divin și la consecințele acestui eveniment în istoria omenirii. Ieslea, brazii, ornamentele și toate colindele care răsună în această perioadă ne vorbesc despre timpul special pe care îl trăim.
Prologul Evangheliei după sfântul Ioan, care ne este propus spre meditare în ziua de Crăciun, ne vorbește în primul rând despre Cuvântul creator al lui Dumnezeu care „s-a făcut trup”.
Termenul original din limba greacă folosit de evanghelistul Ioan se referă la faptul că acest Cuvânt a devenit „carne”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu, care s-a revelat de-a lungul istoriei prin profeți și prin semne minunate, a ales să se întrupeze. În persoana Fiului său, Isus Cristos, El a devenit ființă umană, trup și sânge.
Mulți oameni spun despre Crăciun că este o poveste frumoasă, dar nu are prea mare importanță pentru ei dacă toate evenimentele s-au întâmplat cu adevărat. Sfântul Ioan vine și ne spune că Întruparea lui Isus nu este doar o poveste, nu este o idee, ci este un fapt real.
Dacă Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup în urmă cu 2000 de ani, înseamnă că acest Cuvânt poate să devină și astăzi trup și sânge în sacramentele și în viața Bisericii. Dacă însă Cuvântul nu s-a întrupat cu adevărat, dacă este doar un simbol, înseamnă că și mântuirea noastră este doar aparentă, simbolică.
Însă Cuvântul s-a făcut trup cu adevărat, iar noi putem avea parte cu adevărat de mântuire. Mântuirea nu este o idee. Este o realitate concretă. Sfântul Atanasiu spunea că „Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, Fiul a împărtășit natura noastră umană pentru a ne împăca cu Tatăl ceresc, pentru a ne descoperi iubirea sa nemărginită. Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru ca prin patima și moartea sa pe lemnul crucii să ne dobândească mântuirea.
În această perioadă vedem în multe biserici reprezentarea scenei Nașterii Domnului. Această scenă nu poate fi completă dacă nu mergem și noi să-l întâlnim pe pruncul Isus. Să-l primim pe Mesia, Emanuel – „Dumnezeu cu noi”, în casa și în inima noastră ca să putem trăi cu pace și bucurie sărbătoarea Nașterii sale. Crăciun binecuvântat!

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău