Adolescenții care au furat cafea, prinși, din nou. De data aceasta, cu conserve de ton
Proiecție specială Complotul Bonelor, în prezența echipei, la
Happy Cinema! Iura Luncașu, Anamaria Prodan, Bogdan Mărginean, Ioana Petric, Mădălina Dobre și alții vin la Bacău!
Joi, 8 februarie, Happy Cinema Bacău invită publicul la o proiecție specială Complotul Bonelor, în prezența echipei, cu startul proiecției de la ora 19:30. Astfel, spectatorii prezenți în sală vor avea ocazia de a cunoaște o parte din echipa filmului și de a afla detalii captivante din culisele peliculei. Iura Luncașu, Anamaria Prodan, Adrian Pescariu, Andreea Onea, Bogdan Mărginean, Ioana Petric, Marius Grosu, Beatriz Kondev, Mădălina Dobre vin la Bacău!
Complotul Bonelor, cel mai nou film de comedie în scenariul și regia lui Iura Luncașu, va fi distribuit de Vertical Entertainment în cinematografele din întreaga țară din 9 februarie. Producția românească aduce pe marile ecrane nume cunoscute și apreciate de public, avându-i în rolurile principale pe Anamaria Prodan și Cristi Iacob, alături de mulți alții.
Virgil este un afacerist român de succes. În plan sentimal însă, lucrurile nu stau așa cum te-ai putea aștepta. În urma a trei căsătorii, s-a pricopsit cu nouă copii pe care îi crește cu ajutorul a trei bone. Astăzi, îl găsim din nou îndrăgostit și pregătit să le prezinte copiilor noua mamă, pe Valentina. Doar că, surpriză, copiii au o altă propunere: vor să-l însoare cu una din bone. În primă instanță!
Alături de protagoniștii Anamaria Prodan, în rolul Valentinei și Cristi Iacob, în rolul lui Virgil, pe marile ecrane joacă actorii Mădălina Dobre, Ioana Petric, Andreea Onea, Dan Oancea, Adrian Pescariu, și copiii: Laurențiu Reghecampf Jr., Ilinca Luncașu, Karina Moldovan, Sergiu Călugăru, Timon Dimir Socolov, Irina Pop-Trif, Beatriz Kondev, Ionuț Bădoiu, Lucas Roșca, Maia și Raisa Chișiu, Anna Moldovan, Eliza Furca, Georgia Crișan, Amira Dobre, Mara Lechițan, Matei Stan și Ian Ilieș.
Echipa de producție a filmului Complotul Bonelor este formată din Răzvan Crișan și Iura Luncașu. Ca producători executivi, sunt Ana Crișan și Bogdan Mărginean, iar în rolul coordonatorului producției este Sergiu Imre. Imaginea este semnată de Lorand Marton, montajul fiind realizat de Alex Rotea. Directorul de sunet Răzvan Crișan asigură și muzica, iar sunetul este realizat de Ionuț Geadău. Alina Botea este scenograf, iar costumele sunt create de Diana Flore împreună cu Alina Botea, în timp ce machiajul a fost realizat de Angela Kis și hairstyling-ul de Ioana Teanc.
Complotul Bonelor va fi disponibil începând cu 9 februarie în toate cinematografele din rețeaua Happy Cinema. Biletele pentru proiecțiile speciale în prezența echipei se pot achiziționa de aici.
SNPAP Târgu Ocna a finalizat cu succes proiectul „Tabăra de învățare”
În perioada 29.01-02.02.2024 Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna a găzduit a doua serie de elevi participanți la „Tabăra de învățare”, activitate organizată în cadrul proiectului Correctional, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, Programul „Justiție”.
La această activitate au participat 103 de elevi din cadrul liceelor din județul Bacău, care s-au arătat interesați de obiectivele și programul taberei.
Luni, 29.01.2024, după sosirea elevilor la școala noastră, a avut loc prezentarea regulamentului taberei, a instrucțiunilor privind sănătatea și securitatea în muncă și comportarea în cazul situațiilor de urgență. Participanților le-au fost prezentate, de asemenea, activitățile interactive la care vor participa, precum și activitățile de relaxare care vor încheia fiecare zi petrecută la sediul școlii noastre.
Ziua de marți, 29.01.2024, a început cu deschiderea oficială a taberei și a continuat cu vizitarea școlii, ocazie cu care oaspeții noștri au aflat mai multe despre dotările de care dispune instituția noastră și au avut, de asemenea, oportunitatea de a afla informații privitoare la oferta educațională a Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și despre activitățile care sunt organizate în cadrul SNPAP, atât pe parcursul procesului didactic, cât și în sfera extra-curriculară.
În cea de-a treia zi, oaspeții noștri au redescoperit cât de dăunător este consumul de droguri și au învățat cum să recunoască situațiile în care oamenii vulnerabili devin victime ale traficului de persoane. Aceste informații le-au fost diseminate de către specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și de către specialiștii din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Centrul Regional Bacău.
De asemenea, tot în această zi le-au fost prezentate tehnicile de bază pe care le pot utiliza în acordarea primului ajutor și au avut ocazia să vadă armamentul din dotarea poliției penitenciare, seara fiind dedicată tinerelor talente care s-au înscris la competiția lansată de către organizatori.
A patra zi a „Taberei de învățare” a continuat cu activitățile despre prevenirea consumului de droguri și a traficului de persoane. Cursurile din această zi au inclus, de asemenea, informații despre armamentul aflat în dotarea poliției penitenciare, despre tehnici de autoapărare, tehnici de prim ajutor și noțiuni de bază privind consecințele încălcării legilor.
„Tabăra de învățare” a cuprins, nu doar activitățile de învățare, ci și activități informale în cadrul cărora elevii au avut posibilitatea să socializeze, să se cunoască mai bine și să lege prietenii.
Încheierea taberei s-a realizat în data de 02 februarie, când personalul implicat în organizarea și desfășurarea activităților din cadrul taberei s-a întâlnit cu elevii participanți pentru a face schimb de impresii, pentru a-și exprima recunoștința pentru timpul petrecut împreună și pentru amintirile construite în această perioadă.
În afara celor două tabere de învățare de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna în care au fost implicați 200 de elevi, tabere de învățare similare au fost organizate și în cadrul Penitenciarului Timișoara, Penitenciarului Arad, Penitenciarului Aiud și Penitenciarului București Jilava în care au fost implicați alți 200 de elevi.
Proiectul încheiat cu succes în data de 2 februarie 2024, organizat în cadrul proiectului Correctional, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, Programul „Justiție”, a avut ca obiectiv atât prezentarea ofertei educaționale a sistemului penitenciar românesc cât și dezvoltarea abilităților sociale și creșterea gradului de conștientizare cu privire la provocările și riscurile specifice tinerilor din categoriei lor de vârstă.
Lipseste apa pe mai multe străzi din municipiul Onești!
Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 08 februarie 2024, pe conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, din municipiul Onești (zona pod rutier), echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile din instalație, în intervalul orar 09.00 – 13.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din Cartierul Mal, precum și cei pe str. Alexandru Ioan Cuza, Doctor Victor Babeș, Stadionului, Pajura, Armoniei, Daciei, Buciumului, Pinului, Ana Ipătescu, Cireșoaiei, Trotușului, bd. Republicii și Calea Mărășești.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Biroul de comunicare
Pensiune din Bacău, închisă de pompieri pentru că avea prea multe etaje
Pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău desfășoară acțiuni de control inopinat la operatorii economici din categoriile comerț, turism și alimentație publică.
Activitățile de prevenire desfășurate de cadrele unității noastre vizează, în principal, verificarea accesibilității căilor de evacuare și de intervenție, respectiv nivelul de dotare a construcțiilor cu instalații de protecție împotriva incendiilor.
În cursul zilei de ieri, 07 februarie a.c., pe timpul controlului efectuat de personalul specializat la o unitate cu destinația turism și alimentație publică, regim de înălțime P+2E+M, cu aria construită la sol de 1300 mp, au fost constatate încălcări grave ale cerinței esențiale de securitate la incendiu.
Drept urmare, obiectivul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 30.000 lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă oprirea funcționării ori utilizării construcției.
Neregulile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt: depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc, neechiparea construcției cu instalație de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu, lipsa hidranților interiori, precum și lipsa autorizației de securitate la incendiu.
Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Solicităm tuturor administratorilor obiectivelor din categoria turism, cluburi, baruri să inițieze demersurilor necesare pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește procesul de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, sens în care instituția noastră manifestă întreaga deschidere și disponibilitate pentru acordarea sprijinului necesar.
Educație prin Virtuți și Povești
În perioada 2-3 februarie, peste 200 de profesori, directori, elevi şi părinţi, din regiunea Moldovei şi din ţară, au participat la prima ediţie a Forumului MERITO Moldova, din Bacău, cu tema „Întoarcerea la DE CE în era digitalizării”, privind problematici specifice, de didactica disciplinei, pentru a modifica practicile la clasă.
Programul evenimentului a inclus, în cea de-a doua zi a Forumului MERITO Moldova, la Școala Gimnazială ”Al.I.Cuza”, ateliere pe teme de actualitate, la care au luat parte profesori din diferite niveluri de învățământ. Cel la care am asistat eu a fost atelierul de “Educație prin Virtuți și Povești”, susținut de Anamaria şi Alec Blenche, co-fondatori şi facilitatori EduVit, şi Adina Mătieş, consultant şi antreprenor în educaţie.
Cuvintele cheie ale atelierului au fost ”povești”, ”virtuți”, ”caracter” iar strategiile folosite au avut ca scop ca participanții să înțeleagă că în spatele acțiunilor unui elev stă mereu o virtute; chiar și atunci când ora este deranjată de un copil, o virtute este prezentă acolo, posibil chiar cea a perseverenței sau a determinării față de lucru pe care și-l dorește. O nouă perspectivă asupra unor întâmplări obișnuite din clase, ce în mod normal ar avea ca efect o ceartă sau o pedeapsă pentru întreruperea lecției.
Ce mi-a rămas în minte, în mod special, din discuțiile din cadrul atelierului a fost determinarea lui Alec Blenche, ”cel mai cunoscut scriitor de cărți pentru copii, din acest moment”, de a-i face pe profesorii prezenți să înțeleagă cât de importantă este construcția caracterului pentru cei mici, deoarece caracterul unei persoane este ceea ce va determina destinul unui om și îl va însoți toată viața, și nu crearea unei personalități, pentru că aceasta este o mască ce se poartă în public. Creatorul cunoscutului personaj Erus și a seriei de povești despre vituți a explicat diferența dintre caracter și personalitate.
”Un lucru care lipsește din societatea noastră, din familie, din relațiile de la școală dintre copii sunt relațiile autentice, a declarat în debutul întâlnirii Alec Blenche. Noi nu ne cunoaștem. Ăsta este și motivul pentru care este atâta furie, atâta răutate, atâta dușmănie, copiii nu se cunosc între ei, nu au relații autentice, nu au ocazia să se cunoacă între ei. Și pentru că nu avem relații autentice, nu reușim să ne deschidem sufletul, să discutăm și să-nvățăm, să creștem. Suntem mereu în nevoia de-a ne apăra. Ceea ce vrem să facem prin proiectul ”Educație prin virtuți și povești” este să educăm inima, anima, sufletul, și apoi mintea, pentru că, dacă le faci invers, este foarte greu. În primul rând, trebuie să pui o fundație clară, de bază, a structurii sufletului, a caracterului. După ce ai făcut structura de bază a caracterului, după aceea poți să construiești și să faci achiziții academice câte vrei, pentru că ai cum să lucrezi cu copiii. Când un copil are format caracterul, el este deja conștient de ceea ce este important. Cărțile pe care le scriu sunt despre educația caracterului. Încercăm să privim virtutea ca pe o putere.”
Una dintre întrebările puse în cadrul atelierului a fost: ”Care este scopul educației?”, iar răspunsurile au fost diferite, toate în aceeași direcție, dar niciun răspuns nu a fost despre materie acumulată și despre lecțiile clasice din programă. Toate au fost despre și pentru copii: dezvolterea lor în oameni de caracter, ce vor forma următoarele generații de adulți, oamenii care vor alege cum va arăta lumea, ce drepturi vom avea, cine va conduce țara. Altfel spus, despre faptul că ”mai întâi, omul trebuie să aibă o structură morală, și apoi trebuie învățat cum să se descurce, pentru că el se va descurca în funcție de structura morală”.
Caracterul nu este ceva pe care îl ai dintr-odată, este un lucru ce se deprinde, se predă, se învață, din obiceiurile și faptele văzute de copii, nu din cuvintele auzite. ”Copilul face ceea ce vede, el învață din ceea ce vede”. Un exemplu discutat despre cum funcționează crearea unui caracter a fost virtutea răbdării. Nu poți învăța un copil răbdarea doar spunându-i despre ea, trebuie să vadă la tine, ca adult, cum arată aceasta. Apoi ea sau el va începe să înțeleagă cum funcționează, ce comportament trebuie să aibă. Nu poți vorbi despre răbdare, apoi să țipi dacă aceasta lipsește.
Worshop-ul a pus în discuție o altfel de educație, una care nu învață elevii să fie roboți, ci oameni, persoane cu caracter, dar și cu personalitate, copii care să aibă opinii și care să pună întrebări. Dacă toți profesorii ar începe să pună în aplicare lecțiile virtuțiilor, cu siguranță elevii ar pleca din școală cu o nouă idee despre ce înseamnă să fii om și să ai un caracter de care să fii mândră sau mândru.
Ediția băcăuană a Forumului MERITO Moldova a fost organizată voluntar de profesorii din comunitatea MERITO locală sau regională: Mirela Spiţă (inițiator al evenimentului, profesor pentru învățământ primar al Școlii ”Al.I.Cuza” Bacău), Adina Stratulat, Alexandra Adochiţei, Ana-Maria Rusu, Bianca Darabă, Daniela Marinescu, Ema Patrichi, împreună cu colegii din comunitate, facilitatori de ateliere; cu sprijinul Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza” şi al Teatrului Municipal Bacovia din Bacău. Parteneri ai Forumului MERITO Moldova au fost Inspectoratul Școlar Județean Bacău; Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru” Bacău; Asociaţia „Atelier EFIN”. Provocarte; Asociaţia Educaţie3D; Parteneri strategici pentru transformarea meseriei de profesor în România, în 2024: Bitdefender; NEPI Rockcastle; Dedeman; Crowe România.
Cronică & foto credits: Maria – Alexandra Vaman (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Prof.coord. Laura Huiban
Generații, generații – II
La Galeriile „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexului „Iulian Antonescu” Bacău, publicul amator de artă poate vizita expoziţia „Generații, generații”, ediția a II-a.
Continuare a proiectului cu același nume început în anul 2022, actuala expoziție cuprinde 80 de lucrări de pictură, grafică, design și sculptură realizate de peste 20 de artiști.
Printre profesorii expozanți se regăsesc nume cunoscute ale artei plastice băcăuane precum Ilie Boca, Petru Pinca, Vasile Crăiță Mândră, precum și pictorul ieșean Constantin Tofan.
Expoziția va fi deschisă publicului pentru vizitare până în data de 8 martie a.c.
Numai drepturi?
Acum mai bine de 10 ani, elevii de la Colegiul bacăuan Mihai Eminescu au blocat o stradă în semn de protest față de faptul că nu au fost lăsați să intre la ore pentru că nu aveau uniformă. Aproape în mod unanim, adulții au decis că elevii nu aveau voie să protesteze și că trebuiau să respecte cerința conducerii instituției. La mai bine de un deceniu, câțiva elevi de la Colegiul Pedagogic sunt lăsați pe dinafară pentru că au întârziat la prima oră. De data asta nu a mai fost unanimitate, au existat foarte mulți adulți care au susținut că ceea ce a făcut conducerea liceului este ilegal și că nu se face să lași copiii în frig, să înghețe.
Faptul că într-un deceniu s-au schimbat niște mentalități cu privire la scopul și necesitatea școlii face să nu ne mai mirăm când vedem ce cerințe dezvoltă asociațiile elevilor. De la dreptul de a primi tablete gratuite de la școală, până la dreptul de a nu mai fi pedepsiți disciplinar pentru obrazniciile pe care le fac decât dacă au 14 ani, pentru că „în civilie” de atunci începe răspunderea penală parțială. Elevii mai vor imunitate în cazul în care devin turnători (sau, cum se spune în noua limbă – whistleblowers), teme mai puține, mai mult timp liber și așa mai departe.
Vrutul este liber, se știe, dar, în ultimii ani, ni s-a demonstrat că aproximativ tot ce au vrut unii s-a dus la îndeplinire dacă rezultatul era distrugerea unui domeniu. În mod surprinzător, în actualul regulament școlar există posibilitatea ca elevul să ceară ca profesorul să-i raporteze elevului în termen de cinci zile care au fost motivele pentru care i-a dat o anumită notă. Organizațiile elevilor vor acum să implementeze și posibilitatea ca, în cazul în care elevul nu este mulțumit de notă, lucrarea sa fie corectată de examinatori din alte școli. Nu vorbim de lucrările de la examene, ci de lucrările din timpul anului școlar.
De ani de zile aud mereu că elevilor trebuie să li se dea mai mult timp, mai puține teme, mai puțină muncă. Rezultatul este că crește de la an la an procentul celor care trec prin școală ca voda prin lobodă, fără să se prindă nimic de ei. Iar acest lucru are consecințe în societate, economie și chiar în politică.
La începutul anilor ’90, elevii au protestat cerând să li se asigure loc de fumat și să fie eliminați anumiți profesori considerați prea duri. Astăzi, elevii țipă că sunt discriminați pentru că nu pot intra în școală prin aceeași ușă ca profesorii. Ne uimește modul în care China și alte țări din Asia au evoluat economic în ultima perioadă, dar nu ne uităm la sistemul de educație din aceste țări, de la care elevii noștri ar putea învăța câte ceva.
Sergiu Sechelariu, totdeauna alături de băcăuani
* PRIMĂRIA BACĂU A PIERDUT FONDURI EUROPENE DE 30 MIL EURO ANUL TRECUT PRIN NEFINALIZAREA LA TERMEN A LUCRĂRILOR * PRIMĂRIA BACĂU A ÎMPRUMUTAT 35 DE MILIOANE DE EURO PENTRU A PUTEA PLĂTI FINANȚĂRILE PIERDUTE
Bacăul are în acest moment 14 proiecte pe fonduri europene mult întârziate iar unele pentru care am pierdut deja finanțarea au fost etapizate (au fost prelungite termenele de execuție fără a se mai putea accesa alte fonduri în această perioadă)
Exemplific:
- Traseul Pistei de biciclete Parc-Stadion se află la un stadiu de execuție de doar 28% fiind momentan întrerupt datorită studiului geo neprofesionist, care nu a ținut cont de pânza freatică existentă. Azi vedem cu toții că la piciorul pasarelei a apărut un lac;
- Traseul Pistei de biciclete Centru-Șerbănești se află la un stadiu de 28% de execuție;
- Traseul Pistei de biciclete Centru – Insula Agrement se află în stadiul de 78% execuție;
- Proiectul Stațiilor de autobuz se află la stadiul de 75% execuție;
- Proiectul modernizării Liceului „Grigore Antipa” se află la stadiu execuție 50%;
- Traseul Pistei de biciclete Gara – CAEX se află la stadiul de executie de 28%;
- SMT (Sistemul de Monitorizare al Traficului) se află la stadiul de execuție la 44% lucrări in teren. Aici avem în derulare o cerere de rambursare la ADRNE în valoare de 15,2 mil. lei, care nu a fost plătită până în prezent datorită faptului că aceste lucrări sunt cercetate de către autorități.
Mai mult, acest proiect a fost modificat fără aprobare rezultând așa-zisele asfaltări la caiet.
Observăm că străzi care nu necesitau reparații au fost reasfaltate nejustificat, în detrimentul zecilor de străzi care necesitau reparații urgente.
Actuala administrație conștientizând pierderea finanțării europene a contractat un împrumut de 35 milioane de euro din care se vor plăti fondurile europene pierdute. Pe înțelesul tuturor pistele de biciclete nu se vor plăti din fonduri europene, ci de către toți băcăuanii prin creditul luat de Primărie.
Vreau să arăt greșeala administrației actuale care NU A PUS ÎN DEZBATERE PUBLICĂ REALĂ PROIECTELE ÎNAINTE DE IMPLEMENTARE MOTIV PENTRU CARE VEDEM NEMULȚUMIRI MAJORE ALE CETĂȚENILOR.
Sper că la următoarele alegeri din iunie să votam competența și experiența, să fim realiști și să nu mai sperăm că vom avea parcări plutitoare. Sunt convins că alegătorii vor vota cu înțelepciune!
Sergiu Sechelariu
VIDEO: AUTOSTRADA A7, lotul 3 Răcăciuni – Bacău
O nouă incursiune virtuală pe viitorul traseu al Autostrăzii A7, între Focșani și Bacău, cu o atenție specială asupra Lotului 3, între Racaciuni și Bacau, în lungime de 21.52 km. Descoperiți stadiul lucrărilor la data de 7 februarie 2024.
Videoclipul începe cu o panoramare detaliată a Nodului Rutier Racaciuni, oferindu-vă o imagine de ansamblu asupra planurilor de conectare a acestui segment crucial al autostrăzii. Puteți observa deja complexitatea nodului rutier, cu elemente de design ingenioase pentru optimizarea fluxului de trafic.
Videoclipul oferă o privire în culisele procesului de construcție, subliniind eforturile considerabile depuse de constructorii principali: Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.
Sursa video: Raducu P Drum
Controverse globale înaintea interviului lui Tucker Carlson cu Vladimir Putin
Tucker Carlson a generat o furtună de reacții după anunțul interviului său cu președintele rus, Vladimir Putin. Într-o lume interconectată, însă împărțită, această discuție promite să aducă în prim-plan nu doar punctele de vedere ale liderului rus, ci și o serie de întrebări legate de libertatea presei și diplomația globală.
Carlson a subliniat că nu are un punct de vedere pro-rus, ci pro-american, argumentând că este responsabilitatea jurnaliștilor să ofere publicului american o perspectivă autentică asupra evenimentelor și opiniilor conducerii ruse. Cu toate acestea, această declarație a stârnit critici dure, mai ales din partea politicienilor europeni care au acuzat prezentatorul TV că devine un instrument al propagandei ruse.
Reacția Uniunii Europene a fost deosebit de aspră, amenințând cu impunerea de sancțiuni împotriva lui Tucker Carlson. Această mișcare a ridicat întrebări serioase despre libertatea de exprimare și limitele acesteia în rândul „aliaților”.
Elon Musk a intervenit, afirmând că impunerea de sancțiuni împotriva unui cetățean american ar ofensa grav publicul american, subliniind că, indiferent de părerea personală despre Carlson, el rămâne un „om de-al lor”.
Cu data de lansare a interviului stabilită pe 8 februarie, multă lume așteaptă să vadă cum se va desfășura această confruntare mediatică între Tucker Carlson și Vladimir Putin.
Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Cronica unei morți anunțate
CSM Bacău a fost învinsă miercuri seara, acasă, de campioana Dinamo cu scorul de 40-29 (22-12), în etapa a 16-a
Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău rămâne pe sec în acest retur de campionat. Trei partide, tot atâtea înfrângeri pentru echipa antrenată de Leonard Bibirig.
Spre deosebire însă de eșecurile cu CSU din Suceava și SCM Politehnica Timișoara, înfrângerea de miercuri seara, de pe teren propriu, din etapa a 16-a era anunțată de numele și calibrul adversarei: campioana și lidera autoritară a Ligii Zimbrilor, Dinamo București. Oaspeții s-au impus firesc, cu 40-29 (22-12), la capătul unui joc în care băcăuanii au oferit puține momente de satisfacție inimosului public care a umplut Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”. „CSMeii” s-au descurcat onorabil în primele 13 minute, când, pe fondul a patru intervenții reușite de Tudor Stănescu și a golurilor semnate de Brăescu (2), Ushal și Mihai Bujor au revenit de la 3-6 la 7-7.
După care s-au întrecut în greșeli (unele de curtea școlii), ajutând un adversar care nu avea nevoie de… niciun ajutor. Dinamo s-a distanțat fără probleme, încheiind repriza cu zece goluri avans: 22-12. Și startul reprizei secunde a fost unul decent pentru CSM Bacău, care, de la 13-25, a punctat de cinci ori consecutiv prin Serhel, Gabi Bujor, Rogulski, Belchite și Dobrincu, reducând ecartul la șapte goluri (18-25) în min. 39.
În rest însă, Dinamo și-a făcut treaba, indiferent de jucătorii pe care Xavier Pascual i-a aruncat în luptă și s-a impus în final cu 40-29, bifând astfel a 16-a victorie în 16 etape. CSM Bacău, în schimb, rămâne țintuită pe locul 9, la patru puncte avans de Steaua (care a învins miercuri cu 29-22 pe CSU din Suceava) și de SCM Politehnica Timișoara (care va juca însă duminică, pe terenul Universității Cluj) și se pregătește de o deplasare dificilă la Buzău, duminica viitoare, pe 18 februarie.
În condițiile în care o bună parte dintre jucătorii „CSMeilor” par nu doar cu gândul, ci și cu bagajele deja în altă parte, toate cele zece partide rămase de disputat din această ediție se anunță grele pentru trupa lui Bibirig și nu doar cea de la Buzău. Nașpa rău! Miercuri, contra lui Dinamo, băcăuanii au mizat pe formula: T. Stănescu, Grigoraș, Freiwald- Serhel 5 goluri, Ushal 4, I. Stănescu 4, Rogulski 3, M. Bujor 2, G. Bujor 2, Brăescu 2, Esteki 2, Dobrincu 2, Costea 2, Belchite 1.
Protest AUR în Bacău față de comasarea alegerilor. A fost depus „sicriul democrației” la sediul PSD
Membrii AUR Bacău au participat la un protest spontan în centrul orașului, exprimându-și dezacordul față de intenția de a se comasa alegerile. Protagoniștii evenimentului au continuat marșul către sediul PSD Bacău, unde au depus simbolic „sicriul democrației”.
Protestatarii au denunțat vehement ceea ce ei consideră a fi o manevră nedemocratică, exprimându-și temerile cu privire la comasarea alegerilor și impactul acesteia asupra procesului democratic.
Aceștia au afirmat că astfel de acțiuni ar putea submina principiile fundamentale ale democrației și ar putea afecta pluralismul și reprezentarea corectă a voinței poporului.

La sosirea în fața sediului PSD Bacău, membrii AUR au depus un sicriu simbolic. Gestul lor a fost însoțit de scandări împotriva liderului PSD, Marcel Ciolacu, pe care l-au acuzat că ar fi implicat în presupusa încercare de a submina valorile democratice.
Băcăuani cu care ne mândrim: Gabriela Potorac
Gabriela Potorac, născută la 6 februarie 1973, reprezintă o figură iconică în istoria gimnasticii artistice românești. Cu o carieră remarcabilă și un palmares impresionant, Potorac a adus onoare și recunoaștere țării sale în competițiile internaționale.
Succese Olimpice și Mondiale
Momentul de glorie al carierei sale a fost la Jocurile Olimpice de vară din 1988 de la Seul. Acolo, Gabriela Potorac a obținut trei medalii valoroase: argint pe echipe, argint la sărituri cu un scor impresionant de 19,830 și un bronz la bârnă de echilibru, cu un scor de 19,837. Aceste performanțe au atestat calibrul excepțional al abilităților sale gimnastice și au consolidat poziția României în elita mondială a gimnasticii artistice.
La Campionatele Mondiale din 1989, Potorac a continuat să strălucească, câștigând medalia de bronz la bârnă de echilibru cu un scor de 9,887. Această performanță a confirmat consistența și excelența sa în competițiile de nivel mondial.
Drumul către Excelență
Gabriela Potorac a început să practice gimnastica la vârsta de 5 ani, sub îndrumarea antrenorilor Marina și Mircea Bibire la CS Bacău. După selecția în lotul național, și-a continuat pregătirea la Centrul Olimpic de Gimnastică din Deva, sub îndrumarea unor antrenori de elită precum Adrian Goreac, Maria Cosma, Octavian Bellu și Adrian Stan.
În perioada 1981-1984, a dominat competițiile naționale pentru copii și juniori, obținând numeroase titluri la individual compus, sărituri și paralele. Debutul său la nivel internațional a avut loc la Campionatele Europene de juniori din 1986, unde a câștigat bronzul la paralele. Performanțele sale ulterioare au inclus un titlu european la bârnă în 1988 și medalii de argint și bronz la Campionatele Europene de seniori din același an.
Contribuții și Recunoaștere
După retragerea din competiții, Gabriela Potorac a ales să își dedice viața gimnasticii și educației. A studiat la Universitatea Sportului din București și a devenit antrenoare la clubul Triumf. În 1993, a făcut un pas curajos, mutându-se în Japonia, unde a continuat să lucreze ca antrenoare de gimnastică și s-a căsătorit.
Pentru realizările sale excepționale, Gabriela Potorac a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului și, în anul 2000, i-a fost conferită Medalia Națională „Pentru Merit”, clasa a II-a. Aceste distincții reflectă nu doar excelența sa în gimnastică, ci și contribuția sa semnificativă la promovarea sportului și a valorilor acestuia.
Gabriela Potorac rămâne un simbol al gimnasticii artistice românești, cu o carieră remarcabilă și o moștenire care continuă să inspire noile generații de sportivi. Prin devotamentul și determinarea ei, a adus o contribuție semnificativă la gloria sportului românesc.
Buhuși, 1963. Se fierbe laptele în cazan
Fotografia surprinde o scenă animată din anul 1963 în localitatea Buhuși, în curtea unei posibile întreprinderi de prelucrare a laptelui. În centrul atenției se află un imens cazan metalic, emanând aburi, destinat procesului de pasteurizare a laptelui. Grupuri de bărbați muncitori, în halate și șorțuri, sunt adunați în jurul cazanului cu canistrele de lapte.
Fiecare dintre ei este ocupat cu un rol specific în procesul de pasteurizare a laptelui. Unii dintre bărbați, cu priviri atente și mâini sigure, toarnă cu grijă canistrele cu lapte în cazan, creând o imagine vibrantă a muncii de echipă.
Printre muncitori, se remarcă și câțiva bărbați care, într-o pauză scurtă de la munca asiduă, privesc direct în obiectivul camerei cu expresii variate. Unii zâmbesc dezinvolt, arătând o parte din personalitatea lor jovială, în timp ce alții păstrează un aer solemn și concentrat. Aceste fețe variate adaugă o notă de autenticitate și caracter uman acestei imagini dintr-o epocă trecută.
Fotografia surprinde o clipă de viață autentică, într-un timp în care munca manuală și tradițiile locale erau fundamentale pentru comunitățile rurale. Este o fereastră în trecutul Buhușilor, într-un moment de muncă și comuniune, care a rămas încapsulat în această imagine fascinantă din 1963.
De ce autoritățile susțin că malaria se răspândește în România în plină iarnă?
În ultima perioadă, autoritățile sanitare din România au raportat un număr alarmant de 11 cazuri de malarie și 2 decese asociate acestei boli, surprinzător, în plină iarnă, când temperaturile în jurul valorii de 0 grade Celsius ar sugera că activitatea țânțarilor ar trebui să fie redusă.
Cu toate acestea, se ivesc întrebări cu privire la credibilitatea acestor rapoarte, având în vedere cunoștințele științifice existente cu privire la activitatea țânțarilor în sezonul rece.
De-a lungul anilor, malaria a fost asociată în principal cu zonele tropicale și subtropicale, unde condițiile calde și umede sunt ideale pentru dezvoltarea și răspândirea țânțarilor Anopheles, vectori ai parazitului responsabil de transmiterea bolii. În România, o țară cu un climat temperat continental, ideea că malarie ar putea fi răspândită în timpul iernii ridică semne de întrebare și preocupări.
Contrar a ceea ce susțin autoritățile sanitare, țânțarii nu sunt obișnuiți să zboare în timpul sezonului rece. În general, acești insecte cu sânge sugător sunt mai puțin active sau intră într-o stare de repaus în condiții reci. Se știe că țânțarii Anopheles, cei responsabili pentru transmiterea malariei, preferă temperaturile mai ridicate.
Larvele de țânțari pot supraviețui iarna în stadiul lor larvar, adăpostindu-se în bălți sau alte surse de apă înghețată. Cu toate acestea, țânțarii adulți, care sunt cei responsabili pentru transmiterea parazitului malariei, au tendința de a evita activitatea în timpul iernii.
Există posibilitatea ca aceste cazuri raportate de malarie să fie rezultatul unei confuzii în diagnostic sau poate chiar al unei dezinformări.
Este important să se efectueze investigații amănunțite pentru a stabili veridicitatea informațiilor furnizate de autorități și pentru a identifica posibilele explicații ale acestor cazuri aparent neobișnuite.
Nu este pentru prima oară când autoritățile românești se confruntă cu acuzații de dezinformare. În trecutul recent, s-au înregistrat cazuri în care anumite afecțiuni au dispărut brusc și misterios din raportările oficiale ale sănătății publice.
Un exemplu notoriu este cel al gripei, care a fost, într-un moment dat, eliminată din statisticile oficiale, fiind înlocuită de COVID 19, care a dispărut în mod similar, fără o explicație clară.
Aceste evenimente au alimentat speculații și au generat întrebări cu privire la transparența și corectitudinea informațiilor furnizate de către autorități. contradictorii sau neobișnuite din partea instituțiilor guvernamentale.
Spitalul Buhuși limitează accesul vizitatorilor pe motiv de epidemie de gripă. Se poate intra doar cu masca pe figură
Începând cu data de 08.02.2024, în Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, au fost impuse măsuri stricte pentru a gestiona creșterea numărului de cazuri de gripă și pentru a proteja atât pacienții internați, cât și personalul medical.
Având în vedere instrucțiunea M.S. nr. 1861/2024 privind instituirea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, s-au implementat următoarele reguli:
- Limitarea programului de vizită:
- Pentru pacienții internați în secțiile/compartimentele cu paturi:
- Luni – Vineri: 15:30 – 18:00;
- Sâmbătă – Duminică / Sărbători legale: 09:00 – 10:00 / 14:00 – 17:00
- Pentru pacienții aflați în ATI:
- Luni – Duminică: 12:00 – 13:00 / 15:30 – 16:30.
- Pentru pacienții internați în secțiile/compartimentele cu paturi:
- Interzicerea accesului vizitatorilor/aparținătorilor la pacienții internați în secția de Boli Infecțioase.
- Limitarea duratei vizitei:
- Maxim 15 minute pentru pacienții internați în secții/compartimente cu paturi.
- Maxim 10 minute pentru pacienții aflați în ATI.
- Accesul permis pentru un singur vizitator/pacient în intervalul orar de vizită.
- Furnizarea echipamentelor de protecție (mască, halat, botoși) și efectuarea dezinfectării mâinilor cu soluție hidroalcoolică pentru vizitatori/aparținători.
- Limitarea accesului în unitate pentru cei care prezintă simptome respiratorii.
Doi adolescenți, prinși cu 9 pachete de cafea pe care le furaseră dintr-un supermarket
Intervenție a pompierilor militari pentru lichidarea unui incendiu, în comuna Livezi
În cursul nopții trecute, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Livezi, sat Prăjoaia, pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit.
De urgență, la locul solicitării s-au deplasat trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul imobilului, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este instalația electrică defectă.
Pentru a evita producerea unor tragedii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău reamintește o serie de recomandări:
– Curățați, cel puțin odată pe an coșul de fum și manifestați prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței;
– Nu utilizați aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecție cu defecțiuni sau improvizații;
– Dotați locuința cu detectoare de fum și detectoare de gaze. Alarma produsă de aceste echipamente vă poate avertiza, în cazul producerii unui incendiu sau atunci când are loc o scăpare de gaze.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, solicită cetățenilor să anunțe orice situație care poate pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112!






























