Astăzi, 15 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a efectuat un exerciţiu pentru antrenarea structurilor de intervenție, privind gestionarea situațiilor de urgență generate de producerea unui incendiu la Salina Târgu Ocna.
Conform scenariului, în jurul orei 10:00, pompierii militari sunt anunțați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, despre faptul că în Salina Târgu-Ocna, s-a produs un incendiu la motorul unui utilaj de exploatare minieră, în urma căruia a rezultat o victimă care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare.
Concomitent cu alertarea forțelor de intervenție, personalul Societății Naționale a Sării S.A. – SALROM – Sucursala Salina Târgu-Ocna, încearcă stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenție existente în obiectiv și acționează pentru evacuarea obiectivului.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijlaoce din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, respectiv o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă cu echipament specific, încadrate cu nouă pompieri militari.
În urma recunoașterii, s-a constatat că incendiul se manifetă la nivelul utilajului, cu degajări mari de fum și posibilitate de propagare. Forțele de intervenție au acționat conform scenariului, scopul acțiunilor de primă intervenție fiind orientat către salvarea vieților omenești și limitarea efectelor evenimentului.
Din fericire, această misiune a fost una din cadrul unui exercițiu tactic care are drept scop pregătirea salvatorilor, testarea capacității de reacție, dar și modul de organizare și implicare a structurilor care ar putea fi implicate într-un astfel de eveniment.
În cadrul centrului socio-educațional ,, Sfântul Apostol Andrei “ ce funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop IOACHIM a fost amenajată o bibliotecă parohială.
Astăzi, 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, la parohia Țârdeni a fost inaugurată biblioteca,, Sfântul Iustin Filosoful”. Oamenii cu suflet mare, Boengiu Constantin și Colbu Ioan – Cristi, au donat parohiei noastre aproximativ 1500 de cărți.
Varietatea volumelor vine în ajutorul atât a copiilor, tinerilor cât și a vârstnicilor, pentru faptul că în bibliotecă avem cărți de poezii, basme, romane, nuvele, dar pentru că suntem în ,, Anul Omagial al pastorație și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” avem cărți precum: Sfântul Nectarie tămăduitorul din Eghina, Sfântul Nectarie- Taina vindecării sufletului, Sfântul Efrem cel Nou Taumaturgul , Îndreptar pentru restabilirea sănătății de Pr. Mihai Popa, Secretul longevității creierului de Prof.dr.Acad. Leon Dănăilă, Calea Vindecării de Constantin Dulcan și multe alte cărți care vin cu îndemnuri extrem de necesare.
Frumoasa activitate, la care au participat copiii școlii primare din Țârdeni, a început cu prezentarea cărții de catre doamna bibliotecar șef Munteanu Elena și doamna bibliotecar Bițoiu Elena de la Biblioteca ,,Ion Creangă” din Blăgești, ,,Cartea Bunătății – Povești din Moldova” având ca autor pe Cristina Andone, în care au fost conturate povești cu personaje și întâmplări reale din zona Moldovei. În carte sunt menționate și persoane din satul Țârdeni.
A urmat activitatea susținută de către cadrele didactice ale învățământului primar: Teslariu Bianca -Elena, Colbeanu Oana și Colbu Mihaela.
După această activitate, Pr. Teslariu Andrei a citit copiilor o rugăciune de binecuvântare și i-a îndemnat pe copii să vină cat mai des la bibliotecă și să aibă dorința de a citi cât mai mult deoarece cititul lărgește orizontul de cunoștințe, dezvoltă intelectul și personalitatea umană. De asemenea, lectura te ajută să afli lucruri noi,dezvoltă memoria și modul de exprimare.
La final, părintele Teslariu Andrei a promis copiilor că îi va sprijini și în achiziționarea cărților de care vor avea nevoie.
Mulțumim tuturor pentru implicare!
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost alături de membrii Clubului 60+ cărora le-au prezentat noi metode de înșelăciune în mediul online.
Analiza situațiilor actuale referitoare la siguranța sau nesiguranța online, dar și evaluarea cunoașterii opţiunilor elementare de protecţie online ne arată că procente importante dintre cei care accesează internetul şi în special reţelele de socializare, nu sunt la curent cu existenţa acestorasau nu ştiu cum să le folosească. O mare parte a populației cunoaște regulile elementare de accesare a internetului în siguranţă. Cu toate acestea, sunt foarte mulți cetățeni care nu le știu sau le neglijează.
În contextul în care aceesarea internetului și a aplicațiilor de socializare nu mai sunt activități destinate exclusiv copiilor și tinerilor, victime ale infracționalității online sunt, în ultima perioadă, și persoane vârstnice.
Astfel, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale au prezentat noile metode de înșelăciune, celor peste 80 de persoane prezente astăzi la Clubul 60+ din Municipiul Bacău.
Polițiștii au prezentat noi modalități de comitere a fraudelor online, respectiv metoda prin asumarea de către bănuiți a identității reprezentanților unor companii, firme de curierat sau bănci cunoscute și determinarea păgubiților să investească în produse sau fonduri de investiții false, prin intermediul unor reclame pe rețelele de socializare.
Modul de operare al acestei fraude poate varia, dar, de obicei, începe cu contactarea telefonică a cetățenilor, transmiterea de mesaje pe rețelele de socializare sau postarea de anunțuri online și promovarea unei investiții care este legată de compania, firma sau banca pe care aceștia pretind că o reprezintă, pentru a-i face pe oameni să creadă că investiția este sigură și profitabilă.
Pentru a-i convinge pe oameni să investească, bănuiții folosesc diverse tactici, cum ar fi prezentarea de declarații false, asigurări despre profituri rapide și mari, manipularea emoțională sau presiunea de a lua o decizie rapidă și neîntârziată. Astfel, cetățenii sunt determinați să alimenteze/să investească, prin efectuarea de transferuri bancare, conturile controlate de către bănuiți.
Având în vedere aceste considerente, este important ca cetățenii să fie vigilenți și să cerceteze cu atenție orice oportunitate de investiție înainte de a investi bani reali și, totodată, să fie precauți atunci când sunt contactați de o astfel de persoană și să nu se lase înșelați de promisiunile de îmbogățire rapidă. De asemenea, recomandăm o atenție deosebită la platformele de investiții care promit randamente ridicate într-un timp foarte scurt.
Pentru a preveni victimizarea cetățenilor prin acest tip de fraude online, polițiștii băcăuani le recomandă persoanelor să nu comunice datele de pe card, acestea fiind confidențiale și folosite exclusiv pentru achiziții și nu pentru încasări. Utilizatorii sunt sfătuiți să verifice toate detaliile înainte de a efectua o tranzacție.
* Pentru a vă proteja împotriva fraudelor online, polițiștii recomandă următoarele:
– NU comunicați nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, date personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare;
– NU transmiteți date personale sau copii ale actelor de identitate prin intermediul rețelelor sociale sau prin link-uri primite pe email sau prin aplicații de mesagerie;
– NU instalați aplicații și NU accesați site-uri sau aplicații la indicațiile persoanelor care vă contactează telefonic sau vă transmit link-uri prin mesaje pe rețele sociale, SMS sau alte tipuri de mesagerie;
– NU răspundeți la mesaje nesolicitate sau neașteptate care vă promit câștiguri nemaivăzute;
– NU accesați pagini web în care să vă introduceți datele personale și nu oferiți informații sau date financiare;
– NU vă logați în aplicația de Internet/Mobile Banking dintr-un link primit prin SMS sau email. Utilizați doar aplicațiile sau platformele oficiale și securizate ale băncii;
– NU răspundeți apelurilor din afara țării, mai ales dacă nu cunoașteți persoane din țările respective;
– Recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să semnaleze imediat orice tentativă de fraudă.
În cazul în care sunteți victima înșelăciunilor online vă sfătuim să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție sau online pe portalul de petiții al Poliției Române, selectând unitatea teritorială de poliție, pe raza căreia domiciliați: https://www.politiaromana.ro/ro/petitii-online.
Totodată, puteți accesa https://sigurantaonline.ro/ pentru a recunoaște cele mai frecvente amenințări on-line. #SAFE ONLINE
Din inițiativa și sub coordonarea profesorului Gabriel Stan, la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, s-a desfășurat pe 15 februarie atelierul de lucru „Istorie, tradiții, gastronomie evreiască”, organizat în parteneriat cu Comunitatea Evreilor Bacău. Activitatea este parte integrantă a programului „Lecția de istorie altfel”.
În cadrul lui s-au desfășurat activități de informare a elevilor de la profilul tehnician în gastronomie/bucătar asupra istoriei și tradițiilor poporului evreu și despre prezența acestora, ca minoritate etnică și religioasă, pe teritoriul românesc, secvență a activității susținută de profesorul Gabriel Stan.
Începuturile formării comunităţii evreiești în Bacău datează din timpul domniei lui Constantin Mavrocordat (1711 – 1769). El a fost cel care a acordat unor negustori din cetatea Hotin dreptul de a se așeza la Bacău. Este de notorietate faptul că de-a lungul timpului comunitatea evreilor din Bacău a avut o contribuţie importantă la modernizarea oraşului de pe Bistriţa.
Apoi, președintele Comunității Evreilor Bacău, ing. Hainrich Brif, a prezentat trăsăturile gastronomiei specifice evreilor – cușer. Legile care oferă baza unui model alimentar cușer sunt denumite în mod colectiv „kashrut” și se găsesc în Tora, cartea evreiască a textelor sacre. Instrucțiunile pentru aplicarea practică a acestor legi sunt transmise prin tradiția orală de la generație, la generație.
În ultima parte a atelierului gastronomic a fost prezentat de membrii Comunității Evreilor Bacău, coordonați de președintele acesteia, ing. Hainrich Brif, modul de preparare a unor produse gastronomice, specifice poporului evreu.
Aceștia au pregătit împreună cu elevii băcăuani, coordonați de prof. Elena Botez și prof. Andreea Silion, într-o inedită demonstrație gastronomică, următoarele preparate: colțunași din cartofi (varenichis), care se pregătesc de Hanuca, borș de sfeclă pentru Pesah, anghemaht (tocăniță) cu pui și legume, răcitură din știucă (se pregătește de Roș Hașana), lotches simple (se pregătește de Pesah), humăntaș (prăjitură specifică de Purim).
Proiectul și-a propus să prezinte istoria, tradițiile și cultura gastronomică evreiască într-o manieră atractivă, modernă, creând astfel un nou tip de demers educațional. Așadar, atelierul de lucru care a presupus o demonstrație gastronomică a deschis de fapt o poartă spre o civilizație și cultură mai puțin cunoscute elevilor. Scopul principal a acestui proiect l-a constituit prezentarea și susținerea culturii evreiești, prin intermediul gastronomiei, dar și de inițiere a tinerelor bucătari în formare. Doamna Doina Brif este cea care a lucrat direct cu elevii, tinerii arătându-se foarte interesați de bucătăria evreiască.
„Am învățat lucruri foarte interesante, atât despre istoria poporului evreu dar și despre bucătăria lor și am descoperit câteva preparate foarte bune. Consider că această experiență îmi este de un real folos, îmi deschide noi orizonturi și cu siguranță îmi va fi de folos și pe viitor”, ne-a spus Valentina-Alexandra Marcoci, elevă clasa a XI-a P2.
„Acest proiect educațional a reprezentat o oportunitate pentru elevii noștri de a cunoaște istoria și tradițiile poporului evreu, prin gastronomie. Deci, a fost o bună ocazie de a prezenta viitorilor maeștri în arta culinară, câteva preparate gastronomice reprezentative ale acestei etnii. Cu speranța că asemenea activități vor fi replicate, credem că viitorii bucătari calificați vor fi interesați și de bucătăria evreiască, orientală”, a declarat profesorul Gabriel Stan, inițiatorul proiectului.
La data de 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești au depistat în trafic, un bărbat de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu.
În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 14 februarie a.c., polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Onești au depistat în comuna Urechești, un bărbat de 62 de ani, urmărit la nivel național.
Cel în cauză era posesor de mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Onești, fiind condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
Bărbatul a fost condus de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Bacău.
La data de 13 februarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au fost sesizați de către o localnică de 63 de ani, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras un câine rasa ”Collie”.
În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 43 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri.
Câinele a fost descoperit la domiciliul celui în cauză și restituit proprietarei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Grupa mijlocie B de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău, coordonată de cele două educatoare Ioana-Elena Pleșcău și Nicoleta-Luminița Gora au organizat în 12 – 15 februarie o serie de activități prilejuite de Ziua Națională a Lecturii. Pe 15 februarie s-au născut două personalități culturale de seamă: Titu Maiorescu – politician și critic literar și Spiru Haret – renumit matematician și ministru al Educației, cunoscut pentru dezvoltarea sistemului educațional modern al țării noastre. Ambele au jucat un rol important în dezvoltarea educației românești, precum și în promovarea lecturii.
Obiectivul activităților noastre a fost acela de a conduce pașii micuților noștri spre lectură. Scopul lecturii este de a forma progresiv un tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să comunice şi să interacţioneze cu semenii, exprimându-şi gânduri, stări, sentimente, opinii, să fie sensibil la frumosul din natură şi la cel creat de om.
Cărțile sunt un pilon fundamental în dezvoltarea cognitivă și emoțională a celor mici. Începerea lecturii încă din copilărie nu oferă doar încântare și plăcere, ci aduce și o moștenire culturală, științifică și literară magnifică. Este un hobby eficient, care ne aduce mai aproape de lumi noi și interesante.
Lectura este un minunat proces interactiv în care se stabilește o relație importantă între text și cititor, care contribuie la dezvoltarea zonelor cognitive ale creierului și la dezvoltarea emoțională. Importanța dobândirii acestui obicei de la o vârstă fragedă se bazează pe beneficiile acestuia la studiu, dobândirea de cunoștințe și posibilitatea ca copiii să experimenteze senzații și sentimente cu care se bucură, se maturizează și învață, râd și visează.
Lectura ajută la extinderea atenției preșcolarilor și la îmbunătățirea capacității lor de a gândi clar, deoarece poveștile și structura lor „început, mijloc și sfârșit” ajută creierul lor să gândească în ordine și să lege cauzele, efectele și semnificațiile.
La fel, dacă un copil intră în aventurile pe care le oferă o carte, acesta crește fără îndoială nivelul de atenție, memorie și concentrare, dobândind capacitatea de a asculta și de a înțelege mai eficient ceea ce se spune.
În plus, este evident că lectura permite imaginației să zboare, să transporte copilul în lumi noi, urcând evolutiv în capacitate creativă, făcându-l, în același timp, mai conștient de propriile emoții și îmbunătățind empatia față de ceilalți.
Lectura antrenează şi dezvoltă capacităţi mintale, deoarece necesită un efort de gândire, de învăţare conştientă. Lectura are valoare, implicaţii şi eficienţă deosebite, deoarece cartea reprezintă unul din importantele mijloace de memorare (de stocare) şi transmitere de-a lungul generaţiilor a tezaurului cultural-ştiinţific al umanităţii, absolut necesar continuităţii dezvoltării cunoaşterii şi societăţii, precum şi dezvoltării personalităţii tinerelor generaţii.
Preșcolarii au vizionat la televizor „Importanța lecturii la copii – scurtă prezentare pe înțelesul copiilor”
Grație implicării părinților preșcolarilor noștri, zilnic la ora 10.30, aceștia au ascultat povești lecturate de: Motoca Constantin -„Cartea atotștiutoare”, Grama Dragoș – „Cartea magică”, Poenaru Andreea – „Biblioteca ascunde comori”.
Joi, 15.02.2024, am avut o întâlnire specială cu scriitoarea pentru copii, Tincuța Horonceanu Bernevic din Bacău. Din creația proprie, domnia sa a citit copiilor povestea „Vrei să fim prieteni?” –
„Fiecare carte e un univers. De cîte ori intră într-o poveste copilul experimentează stări noi, emoții noi, trăiri care îi vor defini personalitatea în formare. Din cărți învață armonia, bucuria cunoașterii, din cărți își iau modele de eroi. Și cum ajung copiii noștri să citească? În nici un caz obligându-i! Prin exemplu viu! Dacă păeinții vor citi și copiii vor citi! Dacă părinții în prezența copilului își vor povesti ce cărți minunate au citit, ce subiecte interesante au descoperit în ele, copiii vor avea curiozitatea să descopere și ei la rândul lor, asemenea părinților sau fraților mai mari, lucruri nemaivăzute! Ajutați-i să devină curioși și vor citi singuri!”
Tincuța Horonceanu Bernevic
Educatoarele, preșcolarii, precum și invitata noastră au purtat cu mândrie ia în Ziua Națională a Lecturii. În grupă a fost organizată o expoziție de carte dedicată scriitoarei noastre din Bacău: „Poezii pentru Tudorel”, „Zămbește copilărie! – Poezii pentru copii”, „Cartea buncilor mei – Poezii pentru copii”, „Copilul furnică”, „33 de poezii șoptite”, „Când totul era verde”, „Șoriceii Carolinei”, „Imnuri-acatiste pentru copii”.
În finalul activităților noastre toți preșcolarii au colorat și șnuruit un semn de carte ce va fi folosit de acum înainte acasă pentru lectură. Lectura cărţilor este o modalitate excelentă de a capta noi idei care pot fi puse în practică sau transmise celorlalţi. Informaţiile noi pe care le înveţi dintr-o carte pot fi deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte viitorul unui om.
Profesor pentru învățământul preșcolar, Gora Nicoleta-Luminița
Filarmonica „Mihail Jora” vă invită, vineri, 16 februarie, de la ora 18.30 la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, la Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti (1797-1848)..
Melodrama giocoso, L’elisir d’amore, pe libretul lui Felice Romani, a avut prima audiție la Teatrul Canobbiana din Milano, în 12 mai 1832. Donizetti a compus această capodoperă în 14 zile.
Orchestra Filarmonicii băcăuane va fi condusă de binecunoscutul dirijor Mihnea Ignat.
Absolvent, licență și master la clasa de dirijat a maestrului Horia Andreescu la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a studiat compoziția, Mihnea Ignat este dirijor principal al Operei Naționale Române din Timișoara și director muzical la Orchestra simfonică din Elche (Spania). În perioada 2018- 2020, a fost dirijor invitat principal al Operei Naționale Române din București. Între anii 2005 – 2017 a fost director muzical al Orchestrei Filarmonice a Universității din Alicante (Spania) și, de asemenea, dirijor asociat al Orchestrei Simfonice Naționale din Republica Dominicană (2009-2010).
Mihnea Ignat dirijează opere precum: Nabucco, Il Trovatore, La Traviata, Otello ( cu mare succes la Naționalul Român ), Carmen, Rigoletto, Cavalleria Rusticana, Pagliacci, L’Elisir d’Amore, Madama Butterfly, Nunta lui Figaro, La Serva Padrona, în regia lui Silviu Purcărete.
De menționat colaborările iscusitului dirijor de operă cu: Orchestra Simfonică Radio din Madrid (Spania), Orchestra Simfonică Națională Irlandeză (RTÉ), Orchestra Simfonică a Radioului Național Român, Orchestra de Cameră a Radioului Român, Orchestra Simfonică Regală din Sevilla (Spania), Orchestra Filarmonicii „G. Enescu”, Orchestra Filarmonicii din Zagreb, Orchestra Filarmonicii Toscanini (Parma, Italia), Orchestra Simfonică Castilla și León (Valladolid, Spania), Filarmonica Regală din Galicia (Santiago de Compostela, Spania), Orchestra Filarmonicii din Málaga, Orchestra Simfonică din Murcia, Orchestra Simfonică din Bilbao, Orchestra Filarmonicii din Sarajevo, Orchestra Simfonică „Freixenet” a Școlii de Muzică „Reina Sofía” din Madrid (Spania) și majoritatea orchestrelor simfonice din țară. A acompaniat importanți soliști: Juan Diego Flórez, Jerome Lowenthal, John O’Conor, Stefan Milenkovich, Ning Feng, Celine Byrne, Liviu Prunaru, Lina Tur Bonet, Renata Pokupic, Ilana Vered, Miguel Ángel Estrella, Viktor Derevianko, Alexandru Tomescu și Erzhan Kulibaev.
Opera este structurată în două acte și povestește de elixirul iubirii, a Isoldei prin personajele:
Mii de profesori din municipiul Bacău se confruntă cu un adevărat coșmar administrativ, fiind nevoiți să obțină în doar câteva zile certificatul de cazier judiciar și certificatul de integritate comportamentală. Această cerință a fost impusă de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), iar termenul limită este fixat pentru luni, 19 februarie.
Problema majoră a apărut în contextul în care directorii de școli au fost informați abia pe data de 12 februarie, în cadrul unei ședințe, despre necesitatea depunerii acestor documente. Cu toate acestea, vinerea nu este program de lucru cu publicul la caziere, iar programul de la ghișeul unde se eliberează certificatul de integritate este limitat doar între orele 8.00 și 15.00.
Profesorii se confruntă cu un adevărat maraton, încercând să obțină aceste documente într-un interval de timp foarte scurt. Cozi interminabile s-au format deja la ghișeele respective, cu peste 30-40 de persoane așteptând în acest moment. Într-o situație în care majoritatea profesorilor au ore dimineața, timpul de așteptare lung devine o piedică majoră în îndeplinirea acestei cerințe.
O profesoară a declarat: „Nu ni se pare normal să plecăm de la ore, pentru două documente, e bătaie de joc!”.
Profesorii exprimă frustrarea și dezamăgirea față de modul în care această situație a fost gestionată, cerând o abordare mai logică și adaptată realităților programului lor zilnic.
Certificatul de integritate comportamentală trebuie să ateste că persoana respectivă nu a fost condamnată penal definitiv pentru săvârșirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea, conform prevederilor art. 168 alin. (7) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.
În județul Bacău sunt aproximativ 7.000 de cadre didactice.
Trăim într-o lume tridimensională, toate obiectele din jurul nostru sunt 3D, noi suntem 3D, ceea ce determină necesitatea de a avea anumite cunoștințe în acest domeniu, iar atelierul ”Educație 3D”, coordonat de către Alexandra Adochiţei şi Tudor Ivanciu, la Școala Gimnazială ”Al.I.Cuza”, în cadrul Forumului MERITO Moldova, din data de 3 februarie 2024, a oferit aceste informații importante elevilor participanți.
Atelierul a început cu o prezentare a conceptului de tridimensionalitate, pe înțelesul copiilor, fiind explicat totul cu ajutorul personajelor celebre din filme și seriale de animație, printre care ”The Super Mario Bros” și ”Donald Duck”, și și al unor obiecte din viața de zi cu zi, precum cubul Rubik. Această noțiune de 3D, despre care auzim mereu la cinema, a fost prezentată prin contrast cu cea de 2D, obiectele bidimensionale având doar lungime și lățime, iar la cele tridimensionale adăugându-se „adâncimea”. Totodată, pe durata atelierului, în fața clasei în care s-a desfășurat activitatea, erau expuse două imprimante 3D, una capsulată și una liberă, putând fi observată acțiunea ei și obiectul pe care îl construia foarte clar, și o mulțime de obiecte realizate cu acestea. Elevii aveau posibilitatea de admira, de a analiza și de a pune întrebări în legătură cu tot ceea ce era expus, coordonatorii răspunzându-le cu mare plăcere și în așa fel încât să înțeleagă în totalitate.
După partea introductivă și teoretică, a urmat prima parte practică, în care elevii au avut posibilitatea de a crea un fluturaș sau un avion cu ajutorul unui pix 3D și a unui șablon, astfel construind baza unui adevărat design 3D. Sub îndrumarea trainerilor Alexandra Adochiţei şi Tudor Ivanciu, participanții la atelier și-au ales culorile preferate și, pe rând, au umplut forma, fiind foarte încântați de activitatea interactivă. După ce s-a răcit desenul, copiii l-au păstrat ca souvenir de la atelierul la care au participat.
În urma primei activități interactive, fiecare elev și-a așteptat rândul pentru a călători într-o lume subacvatică, a admira exteriorul unui hotel și alte spații, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală. Au explorat, cu un entuziasm incredibil și multe râsete, aceste lumi uimitoare făcându-i pe cei din jur și mai curioși și nerăbdători să încerce, astfel creându-se o atmosferă aparte, caldă, tipică perioadei copilăriei, în fața căreia nu aveai cum să nu zâmbești și să nu te bucuri odată cu elevii, să observi frumusețea fețelor lor vesele datorită acestui mod unic de învățare.
1 de 8
”Este foarte important, din punctul meu de vedere, ca generațiile tinere, cât și noi, adulții, uneori, să știm că trăim într-o lume tridimensională și că tot ceea ce ne înconjoară este 3D și mi se pare benefic ca să începem de la o vârstă mică să realizăm astfel de obiecte. Asta facem la Educație 3D, facem un design , o proiecție care este într-un sistem digital și îi dăm viață în realitate”, a declarat, pentru Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, Alexandra Adochiței, trainer ”Educație 3 D”.
Tot ce s-a întâmplat pe parcursul atelierului i-a bucurat nespus pe elevi, învățând despre tridimensionalitate, prin intermediul jocului, al interacțiunii cu trainerii de educație 3D și prin utilizarea unor obiecte care să îi ajute în înțelegerea lumii și a realității ce îi înconjoară. Astfel, ne-am încărcat de entuziasmul și de bucuria copiilor care erau oriunde ne-am fi uitat, în timp ce am învățat, la rândul nostru, despre noțiunea tridimensionalității. Această parte a Forumului MERITO Moldova a redat esența întregului eveniment, și anume învățarea noțiunilor utile în ziua de azi într-un mod autentic și captivant.
1 de 8
Cronică: Mara – Ioana Lazăr (clasa a IX – a) & Patricia Zaharia (clasa a VI-a), eleve la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Abia finalizată, pista de biciclete din Cartierul CFR se confruntă cu o revizie majoră, după ce municipalitatea a constatat că acestea nu respectă proiectul stabilit. Dirigintele de șantier a luat măsuri drastice, dispunând decopertarea zonelor problematice, conform unui raport de neconformitate întocmit pe 5 februarie.
Conform documentului aprobat de responsabilii de la constructorul RTE, CTC și șeful șantierului, s-au descoperit deficiențe semnificative în construcția pistelor de biciclete. Astfel, vor urma o serie de intervenții pentru a aduce proiectul la standardele corespunzătoare.
Frezarea stratului din BA8 pe suprafețele neconforme, desfacerea și remontarea bordurilor, ridicarea capacelor de canalizare și execuția extensiilor de trotuar sunt doar câteva dintre măsurile propuse pentru remedierea situației.
Constructorul roagă cetățenii și firmele locale să evite parcarea pe piste și să respecte restricțiile temporare, într-un efort de a facilita desfășurarea eficientă a lucrărilor de refacere.
Municipalitatea a anunțat că toate costurile pentru remedierea problemelor vor fi suportate de firma constructoare.
Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară. Iată detalii despre filmele de care te poți bucura luna aceasta la cinematografele din rețeaua #happycinema.
Bob Marley: One Love celebrează viața și muzica unei legende care a inspirat generații întregi prin mesajul său de dragoste și unitate. Pentru prima dată pe marele ecran, descoperiți povestea puternică a lui Bob Marley despre depășirea adversității, pășind în culisele din spatele muzicii sale revoluționare. Produs în parteneriat cu familia Marley și avându-i ca protagoniști pe Kingsley Ben-Adir în rolul legendarului muzician și pe Lashana Lynch în rolul soției sale Rita, Bob Marley: One Love se lansează în cinematografele din România pe 16 februarie 2024.
Distribuție / VOCI ORIGINALE: Kingsley Ben-Adir, James Norton, Lashana Lynch, Michael Gandolfini. Urmăriți trailer pe Cinemagia, aici.
Cassandra Web, un paramedic din Manhattan, are puterea clarviziunii. Forțată să se confrunte cu adevăruri dureroase din propriul trecut, ea leagă o prietenie cu trei tinere cu un viitor strălucit în față… Trebuie, însă, să supraviețuiască prezentului.
DISTRIBUțIE / VOCI ORIGINALE: Sydney Sweeney, Emma Roberts, Adam Scott, Dakota Johnson. Urmăriți trailer pe Cinemagia, aici.
Rodolpho și Gabriel Riva Palacio co-regizează cel mai recent episod al francizei Huevos de la HuevsCartoon din Mexic. Filmul este o călătorie ireverențioasă cu familia în Antarctica, în care sunt implicați un pui de urs polar, orci, pirați, un leu de mare și pinguini care fac surfing.
„În cele din urmă, cu toții ne putem identifica cu povestea unui copil pierdut care se reîntâlnește cu familia sa”, a declarat Rodolfo Riva Palacio. „Ca regizori, vrem să ne concentrăm pe ceea ce ne unește, mai degrabă decât pe ceea ce ne desparte.”
Distribuție: Bruno Bichir, Maite Perroni, Carlos Espejel, Angélica Vale. Urmăriți trailer pe Cinemagia, aici.
Povestea magică a fluturilor este istoria captivantă a doi fluturași rivali care formează o prietenie neașteptată. DISTRIBUȚIE / VOCI ORIGINALE: Mena Massoud, Tristan D. Lalla, Nagmeh Alaei, Nick Julius Schuck. Urmăriți trailer pe Cinemagia, aici.
O tânără (Freya Allan) moștenește un pub dărăpănat după ce tatăl ei moare și descoperă un secret sinistru în subsolul acestuia – Baghead – o creatură care își schimbă forma și care te poate ajuta să comunici cu cineva drag trecut în neființă. Dar prețul pe care Baghead îl cere te va face să regreți.
DISTRIBUȚIE / VOCI ORIGINALE: Freya Allan, Peter Mullan, Saffron Burrows, Svenja Jung. Urmăriți trailer pe Cinemagia, aici.
Monica este posesoarea unei pisici-influencer pe nume Diva. Jack este un hoț care a furat un rubin imens și neprețuit, dar rubinul a fost înghițit din greșeală de către Chichi, un câine vagabond.Printr-un lanț nefericit de împrejurări, Monica și Jack se trezesc despărțiți de animalele lor de companie care zboară spre o locație necunoscută…
Între Montreal și New York, o călătorie nebunească începe pentru ambele duo-uri care nu au nimic în comun. Pe de o parte, oameni care au pierdut urma animalele lor prețioase, de cealaltă parte, animale de companie lăsate să se descurce singure… Dar ei nu știu că Brandt, un polițist aflat pe urmele lor, va face orice pentru a pune mâna pe rubin!
DISTRIBUȚIE / VOCI ORIGINALE: Philippe Lacheau, Franck Dubosc, Reem Kherici, Victor Artus Solaro. Urmăriți trailer pe Cinemagia, aici.
Demon Slayer: Răgetul victoriei spune povestea lui Tanjiro, care se supune unui antrenament riguros cu Himejima, Hashira de piatră, în încercarea sa de a deveni el însuși un Hashira. Între timp, Muzan continuă să îi caute pe Nezuko și Ubuyashiki.
Într-o lume centrată pe experiență, în care fiecare moment contează, o nouă serie de smartphone-uri redefinește experiența mobilă și pune în prim-plan inovația și tehnologia de ultimă oră: Redmi Note 13.
Cu focus pe capturarea excepțională a momentelor obișnuite și transformarea lor în amintiri, Redmi confirmă poziția de lider în segmentul mid-range și le oferă utilizatorilor nu doar un smartphone, ci o experiență completă.
Xiaomi a lansat în România noua serie Redmi Note 13, care include cinci noi dispozitive care oferă performanțe de top, caracteristici inovatoare și design elegant, la prețuri accesibile.
Seria Redmi Note 13 include modele performante, pentru toate bugetele și nevoile. Modelele Pro, Redmi Note 13 Pro+ 5G, Redmi Note 13 Pro 5G și , Redmi Note 13 Pro sunt echipate cu procesoare puternice, camere de ultimă generație și afișaje de înaltă calitate. Modelele de bază, Redmi Note 13 5G și Redmi Note 13, oferă, de asemenea, performanțe excelente și caracteristici inovatoare.
Redmi oferă, prin tradiție, produse cu design super-durabil, iar noile dispozitive lansate sub umbrela Redmi Note 13 sunt construite pentru a rezista dinamicii vieții de zi cu zi fără a face compromisuri la inovație, stil și funcționalitate. Cu noua serie, producătorul reușește să stabilească noi standarde pentru smartphone-uri și le transformă într-o oglindă a stilului fiecărui utilizator.
Camere performante
Toate modelele din seria Redmi Note 13 sunt echipate cu camere de ultimă generație. Modelele Pro sunt echipate cu o cameră principală de 200MP, care oferă imagini și videoclipuri de înaltă calitate, chiar și în condiții de iluminare slabă. Camera principală este susținută de o cameră ultrawide de 8MP, o cameră macro de 2MP și o cameră de adâncime de 2MP.
Modelele de bază sunt echipate cu o cameră principală de 108MP, care oferă, de asemenea, performanțe excelente. Camera principală este susținută de o cameră ultrawide de 8MP, o cameră macro de 2MP și o cameră de adâncime de 2MP.
Afișaje de înaltă definiție
Toate modelele din seria Redmi Note 13 sunt echipate cu afișaje de înaltă calitate. Modelele Pro sunt echipate cu afișaje AMOLED de 1,5K, care oferă imagini clare și vibrante. Afișajele au o rată de reîmprospătare de 120Hz, care asigură o experiență vizuală fluidă.
Modelele de bază sunt echipate cu afișaje AMOLED FHD+, care oferă, de asemenea, o experiență vizuală excelentă. Afișajele au o rată de reîmprospătare de 120Hz, care asigură o experiență vizuală fluidă.
Procesoare performante
Toate modelele din seria Redmi Note 13 sunt echipate cu procesoare puternice. Modelele Pro sunt echipate cu procesoare MediaTek Dimensity 7200-Ultra, Snapdragon® 7s Gen 2 și MediaTek Helio G99-Ultra care oferă performanțe excelente pentru jocuri, multitasking și alte sarcini.
Modelele de bază sunt echipate cu procesoare MediaTek Dimensity 6080 și Snapdragon® 685, care oferă, de asemenea, performanțe excelente pentru sarcinile de zi cu zi.
Inovații pentru un plus de confort și conectivitate
În plus față de camerele de ultimă generație și afișajele de înaltă calitate, seria Redmi Note 13 oferă o serie de alte caracteristici inovatoare, inclusiv:
Baterii mari: toate modelele din serie sunt echipate cu baterii mari, care asigură o autonomie de zi cu zi. Modelele au baterii de 5.000mAh, iar Redmi Note 13 Pro are chiar o baterie de 5.100mAh.
Încărcare rapidă: modelele din serie oferă încărcare rapidă, cu viteze ce ajung, în funcție de model, până la 120W. Modelul Pro+ oferă încărcare HyperCharge de 120W, care poate încărca bateria completă în doar 19 minute. Modelele Pro 5G și Pro permit încărcare TurboCharge de 67W, iar versiunile de bază includ încărcare rapidă de 33W.
Certificare pentru rezistență: modelele Pro+ sunt certificate IP68, ceea ce înseamnă că sunt rezistente la praf și apă, iar celelalte variante ale gamei sunt, la rândul lor, certificate IP54 pentru rezistența la stropire și praf.
Seria Redmi Note 13 este o alegere excelentă pentru cei care caută performanțe de top, caracteristici inovatoare și design elegant, la prețuri accesibile.
LARY, nume de scenă și marcă înregistrată la OSIM, este o aparent rebelă, dar inteligentă și plină de energie. Dansează efervescent, producând o explozie de bucurie și antren. Elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, la clasa de muzică ușoară coordonată de profesorul Ionuț Gheorghes. A debutat în carieră la vârsta de 6 ani și a fondat Trupa HAPPY DAY la doar 10 ani, cu care a lansat 4 piese, continuând în paralel și cariera solo.
Cum ai descoperit pasiunea ta pentru muzica pop și când ai știut că vrei să te dedici acestui gen muzical?
Mi-a plăcut dintotdeauna muzica, nu numai să ascult, dar și să cânt. Când eram foarte mică, la vreo 6-7 ani cu prietena de la bloc, adică prietena mea era foarte pasionată de muzică, chiar am făcut și o trupă cu ea. Bineînțeles că pentru mine era extraordinar că aveam ocazia să cânt. Pasiunea pentru muzica pop a fost de la început, dar ca orice copil încercam să-mi caut stilul iar la 12 ani m-am dedicat acestui gen în totalitate.
Care sunt artiștii sau trupele care te inspiră cel mai mult în muzica pop?
Printre artiștii care mă inspiră cel mai mult se numără The Montans, Delia Matache, Lady Gaga, Katy Perry, Irina Rimes și Selena Quintanilla-Perez.
Care este cea mai memorabilă experiență pe care ai avut-o pe scenă până acum?
La 8 ani am cântat în duet cu Andrei Ștefănescu unde am primit și Trofeul „Un duet de senzație”. Am primit versurile și negativul prin email iar eu trebuia să învăț tot până la intrarea pe scenă alături de Andrei. Nu voi uita niciodată regulile stabilite cu Andrei în 15 minute fără a repeta înainte. A fost o experiență unică, trebuia să urmăresc semnele discrete când era partea lui și când era partea mea și când intram amândoi. În anul 2018 am urcat pe scenă la primul meu spectacol de Crăciun organizat de Filarmonica „Serghei Lunchevici” din Republica Moldova, în rolul principal de „FULGUȚA” alături de jurnalistul Andrei Velescu în rolul de „Moș Crăciun”, un spectacol de succes care s-a jucat cu casa închisă. Am avut de învățat rolul într-o săptămână iar înainte cu o zi în Chișinău am repetat împreună cu jurnalistul Andrei Velescu care m-a învățat să improvizez în caz de voi uita un moment din rolul meu. O experiență de neuitat.
Cum te pregătești pentru un spectacol?
Am un întreg ritual. Încerc să punctez pe scurt. Foarte multe ore de canto, repertoriu nou de fiecare dată. Ore de antrenament în sala de dans pentru coregrafie la fiecare piesă. Și în final după ce am stabilit regia, mă ocup de vestimentație. De fiecare dată îmi doresc să fie altceva.
Ai ritualuri sau rutine speciale înainte de a urca pe scenă?
Înainte de a intra pe scenă am un exercițiu de respirație care mă ajută să nu mă pierd, e un fel de vizualizare a lucrurilor, adică încerc să scap de emoții sau să le las să treacă prin mine, să nu le blochez acolo. Câteodată îmi fac și semnul crucii.
Care este melodia ta preferată pe care ai interpretat-o vreodată și de ce?
Shallow (Lady Gaga și Bradley Cooper), Bidi Bidi Bom Bom, Como La Flor (Selena Quintanilla-Pérez). Când îmi place o melodie, citesc foarte mult despre ea. De unde mă inspir și despre viața din spatele scenei a artistului. Pot să spun că am văzut ambele filme, am plâns și am retras acele momente. O piesă, dacă nu o simți, nu o poți cânta, deoarece nu o trăiești la intensitate maximă. Muzica este o artă pe care trebuie mai întâi de toate să o trăiești. Desigur, și piesele mele personale, ultima fiind exact cum mi-am dorit să iasă „NU MĂ MINTE INIMA”. Despre ce înseamnă munca în studio până iese o piesă cum îmi doresc îi disper pe toți (exemplu: scoate chitara și pune alta, mă zgârie la ureche, pune un bas mai puternic etc.).
Cum îți gestionezi emoțiile și tracul înainte de a cânta live?
Am o vorbă: „Artistul care nu are emoții, atunci nu este artist”. Emoțiile le am înainte de a intra pe scenă cu 3 minute și după aceea intru pe scenă încă 3 minute, pentru că nu știu cum reacționează publicul. Emoțiile sunt cât se poate de normale. Pot să spun că sunt genul de perfecționistă. Asta, pentru că, atunci când transmiți energie publicului tău, reușești să-ți intri definitiv în rol și să nu mai ai trac de scenă.
Ce tehnici folosești pentru a-ți îmbunătăți abilitățile vocale și interpretative?
Ma antrenez după tehnicile vocale Cheryl Porter Vocal Coach, concentrându-mă pe respirație, rezistență și mișcare continuă a mușchilor abdominali. Îmi dedic timpul zilnic acestei tehnici, combinând exercițiile de respirație cu dansul și antrenamentul la sala ADAMAS. Aplic și tehnici precum folosirea lumanării pentru a-mi îmbunătăți controlul respirației și capacitatea pulmonară. În plus, lucrez la diverse funcții vocale precum neutral, curbing și overdrive, ajustând culoarea sunetului și aplicând efecte speciale pentru a exprima emoția în interpretare. În timpul exercițiilor, mă concentrez și pe ornamentele vocale, cum ar fi vibrato-ul și melisma, pentru a-mi îmbogăți interpretarea.
Care este visul tău cel mai mare legat de cariera ta în muzica pop?
Visul meu este să studiez la Universitatea de Muzică din Oxford și să ajung să concerteze pe cele mai mari scene atât din țară cât și de peste hotare. Mama a fost un exemplu pentru mine și mi-a dat curaj să-mi urmez pasiunile și să fac ceea ce îmi place. Mă consider norocoasă că părinții mei mă susțin în tot ceea ce fac. Îmi urmez pasiunile și nu las pe nimeni și nimic să mă împiedice în drumul meu.
Cum îmbini pasiunea pentru muzică cu școala?
Am un program încărcat, dar reușesc să îmbin pasiunea pentru muzică cu școala prin organizare și disciplină. Profesorii și colegii mă susțin în tot ceea ce fac, iar această susținere mă ajută să-mi urmez visurile fără a lăsa nimic în urmă.
Ultimul său single „NU MĂ MINTE INIMA”, lansat pe 27 ianuarie, a fost o colaborare frumoasă cu textierul Malleko (Gheorghe Vijai), muzica fiind semnată tot de Malleko, cu orchestratie de DJ Stone (DJ și compozitor muzical), Alin Radu (producător muzical, compozitor fondator la Efemero), John Diamond (cântăreț, compozitor, inginer de sunet și editor video la Diamound Records), iar producția și editarea videoclipului au fost realizate de Lucian Miron & Irinel Palcau Films, având coregrafia semnată de ADAMAS-Tanasa Romeo Iulian.
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, aflat în procesul de susținere a examenului pentru obținerea permisului de conducere în Timișoara, a sfârșit cu un dosar penal după ce a fost oprit în trafic de către polițiștii Biroului Rutier Timișoara și s-a constatat că se afla sub influența substanțelor psihoactive.
”Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control, pe o stradă din Timișoara, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, în calitate de candidat în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoria B. În urma testării acestuia cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, a anunțat, miercuri, Biroul de presă al Poliției Timiș.
Bărbatul a fost escortat la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În urma incidentului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, conform informațiilor furnizate de sursa poliției. Acest incident subliniază importanța respectării regulilor de către toți participanții la trafic și consecințele legale ale încălcării acestora.
Un raport anual privind piața unică și competitivitatea, publicat miercuri de Comisia Europeană, dezvăluie că companiile din România și Ungaria se confruntă cu cele mai mari costuri la energie din întreaga Uniune Europeană. Prețurile la energie au crescut considerabil în UE în ultimii doi ani, în special după debutul invaziei rusești în Ucraina.
Conform documentului, prețul mediu plătit de o companie de talie medie din UE a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând la 0,21 euro pe kilowatt-oră (KWh) în 2023, comparativ cu 0,18 euro în 2022. Totuși, companiile din România plătesc cel mai mare preț la electricitate din UE, cu 0,33 euro per KWh, urmate de cele din Ungaria, care suportă un cost de 0,30 euro per KWh. În schimb, firmele din Finlanda și Portugalia beneficiază de cele mai mici tarife, având prețuri de doar 0,10 euro per KWh.
Raportul Executivului comunitar a subliniat, de asemenea, că Marea Britanie a înregistrat creșteri dramatice ale prețurilor la energie, în timp ce în Statele Unite, tarifele au rămas la un nivel redus.
În ceea ce privește sursele regenerabile, raportul indică o creștere a ponderii acestora în Uniunea Europeană, atingând 23,02% în 2022. Comparativ, în 2020, ponderea energiei din surse regenerabile în UE era de două ori mai mare decât în SUA și Japonia, conform ultimelor date disponibile.
Uniunea Europeană și-a propus să atingă un obiectiv ambițios până în 2030, și anume ca 42,5% din energia utilizată să provină din surse regenerabile. Evoluția pieței energetice în Europa rămâne un subiect de interes și preocupare, cu implicații semnificative pentru mediul de afaceri și strategiile energetice la nivel regional.
Observatorul Astronomic Bacău atrage atenția iubitorilor de astronomie cu un eveniment remarcabil în noaptea de 16 februarie și în oricare altă seară în care Luna se află în faza de primul pătrar. Observatorii au șansa să descopere un fenomen optic deosebit – conturarea literelor X și V pe suprafața Lunii.
Acest fenomen intrigant se produce ca rezultat al mișcării de rotație a Lunii în jurul Pământului.
Muzeograful Oana-Georgeta Dinescu explică: „Fenomenul literelor de pe Lună este unul fascinant și uimitor. În serile de prim pătrar, observatorii au aproximativ 4 ore pentru a se bucura de această priveliște unică. Aceste litere sunt rezultatul jocului dintre lumină și umbră pe suprafața lunară, oferindu-ne o perspectivă excepțională asupra mișcărilor și caracteristicilor Lunii.”
Evenimentul literelor de pe Lună reprezintă doar unul dintre numeroasele momente fascinante pe care Observatorul Astronomic Bacău le oferă iubitorilor de astronomie.
În cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, beneficiarii centrelor au transformat Valentine’s Day într-o sărbătoare unică și plină de iubire, exprimându-și recunoștința și afecțiunea față de persoanele apropiate într-un mod special și inedit.
Cu inimile deschise și zâmbete sincere, beneficiarii din centrele DGASPC Bacău au participat la diverse activități menite să celebreze iubirea în toate formele ei. De la confecționarea de flori și inimioare colorate până la dansuri și concursuri distractive, fiecare moment a reprezentat o oportunitate de a-și exprima generozitatea și de a experimenta o serie de emoții pozitive.
Evenimentul nu a fost doar o ocazie de bucurie, ci și un mediu propice dezvoltării unor abilități esențiale. Activitățile desfășurate au avut un impact benefic asupra abilităților de comunicare, ale lucrului în echipă, abilităților artistice, motrice și motorii, creativității și îndemânării. Aceste aptitudini sunt esențiale pentru creșterea gradului de independență în activitățile zilnice, oferindu-le beneficiarilor șansa de a se dezvolta pe multiple planuri.
Prin intermediul acestui eveniment, DGASPC Bacău a subliniat importanța oferirii unui mediu stimulativ și iubitor pentru beneficiarii săi, promovând valorile fundamentale ale solidarității și empatiei. Astfel, centrul devine nu doar un loc de adăpost, ci și un spațiu în care fiecare individ se simte valorizat și încurajat să-și exploreze potențialul.
Warboy este, în felul său, un film istoric pentru județul Bacău. Iar asta pentru că actorul principal al peliculei este un băcăuan, Daniel Bâliș, un elev în clasa a XI-a la Liceul cu Program Sportiv. Premiera în județ a fost în comuna Măgura, acolo unde s-a născut și a crescut protagonistul.
Filmul este important din mai multe puncte de vedere. Unu – pentru că revine la o practică de demult a cinematografiei, aceea că roluri principale pot fi acordate unor oameni fără o pregătire de specialitate în actorie. Doi – se revine la stilul de scenariu și montaj mai așezat, contrar celui din producțiile ultimelor două decenii, în care frecvența cadrelor scurte și șocante devenise pur și simplu năucitoare, încât crea emoție, dar te făcea să uiți acțiunea. În al treilea rând, un astfel de film poate crea o mutație în gustul pentru cinematografie al publicului băcăuan, implicit al tinerilor băcăuani, gust format timp de generații pe tiparul „împușcăturii cu sirop” hollywoodiene.
Foarte simplu și palpitant! E posibil!
Povestea Warboy ar putea fi rezumată în 25 de cuvinte, ca în legendele despre prezentările scenariștilor în fața finanțatorilor de la Hollywood. Așadar, în 1944, un adolescent ardelean și un aviator american, constrânși de împrejurări, călătoresc împreună, cu doi cai, prin Apuseni, ca să ajungă într-un loc sigur. Dezvoltând un pic, fără a povesti în amănunt – deoarece vă lăsăm plăcerea de a viziona filmul la Teatrul de Vară, în martie -, mai spunem că filmările sunt senzaționale, regizorul Marian Crișan impresionând atât prin tehnica filmării, cât mai ales prin frumusețea cadrelor naturale alese, el fiind un fiu al acelor locuri din Apuseni. Jocul actorilor – la fel, convingând în momente gândite în a fi de mare emoție; și trebuie să spunem că în afară de Daniel Bâliș, toți ceilalți de pe generic erau profesioniști, ceea ce a scos în evidență talentul nativ al măgureanului nostru! Inclusiv caii, ireal de arătoși, erau „profi”! Tensiunea acțiunii, pe fondul unei lente călătorii prin păduri, a fost bine menținută de regizor, astfel că în fiecare clipă te întrebai „oare ce va urma?”. A fost o preocupare permanentă a regizorului de a recrea în mod realist condițiile războiului, de la colibe, case, port popular, uniforme militare, arme, modul de a vorbi al tuturor celor implicați – țărani, militari germani, români sau sovietici -, ajungând la lipsa eroismului inutil (cine este mare fan ”Rambo” sau al altor producții de pac-pac să nu se uite la Warboy), dar și la modificările de comportament și de caracter cauzate tuturor de războiul nemilos. Un film care te pune pe gânduri și care cere imperios o continuare. Publicul simte asta!
De ce Daniel?
Cum a ajuns un băiat de 13 ani din Măgura să fie personaj principal într-un film pus la cale în 2019? Scenariul cerea un băiat care știe să călărească și s-a dat sfoară în țară, în căutare de candidați. „S-au prezentat mai mult de 30, din care au rămas doar zece, după ce am dat probele de călărie. Apoi, am mai eliminat cinci. Pe cei rămași i-am trecut prin probe de aptitudini actoricești. Și i-am vizitat pe fiecare la el acasă, pentru a ne informa temeinic. Ei bine, înainte de asta le-am transmis, printre multe altele, că va trebui să poată călări desculți, asta fiind o cerință importantă. Aici, la Daniel acasă, el mă aștepta deja desculț, iar când mi-am manifestat suprinderea plăcută cu privire la memoria și conștiinciozitatea lui, familia lui mi-a spus că stă de două zile așa și mă așteaptă. Asta mi-a spus totul despre cât de mult își dorea rolul”, ne-a povestit regizorul Marian Crișan. Daniel Bâliș și-a prezentat și el trăirile din acea perioadă: ”Mi-am dorit enorm să mă văd pe un ecran de cinematograf. Practic echitația la CSE Decebal Hemeiuși, călăresc de mic, îndrăgesc foarte mult caii, familia mea este pasionată de cai și de aceea m-am descurcat bine la trial. Și la filmări, de călărit a fost cel mai ușor pentru mine, dar tot restul reprezenta o noutate. Părinții și frații mei m-au susținut în tot acest proiect, dar le mulțumesc din suflet îndeosebi celor din marea echipă a filmului, pentru că m-au învățat și au fost răbdători cu mine. M-am străduit să învăț repede și să răspund cât mai bine exigențelor”. Înzestrat cu mult bun-simț, Daniel nu a căzut pe panta vedetismului, în urma laudelor pe care le-a primit și a recenziilor favorabile de care s-a bucurat Warboy. ”Pe Daniel îl sfătuiesc să dea la Teatru, pentru a-și șlefui talentul nativ și pentru a putea avea o carieră îndelungată în cinematografie”, a mai spus regizorul Marian Crișan. ”Dacă va juca în continuarea acestui film? Desigur că m-am gândit și la o continuare, dar suntem sub presiunea timpului. El este la o vârstă la care se transformă rapid, din punct de vedere fizic, iar dacă nu vom putea filma rapid continuarea, nu vom mai putea avea același personaj. E o problemă, dar să vedem”. Pe de altă parte, Daniel Bâliș este sfâșiat de o dilemă: „Mi-a plăcut enorm experiența aceasta, dar îmi doresc și o carieră în călărie. Nu sunt încă decis pe ce drum s-o apuc”.
1 de 6
Fiul comunei
Proiecția a avut loc în clădirea renovată a fostului cămin cultural, devenit acum centru cultural. Chestiune de deunumire! În public – mai ales tineri, tovarăși de copilărie ai lui Daniel, dar și din generațiile următoare. După vizionarea peliculei a urmat o extinsă sesiune foto și de autografe. Bunicii lui Daniel au fost cele mai vârstnice persoane, iar mama-mare a dat dovadă de un remarcabil simț al umorului, într-o conservatoare lovitură cu manta: „Cred că de la atâta filmare i s-au zdrențuit hainele lui Daniel. Și nu i-ați dat măcar o pereche de pantaloni la schimb”, a spus bunica regizorului Crișan, scrutând blugii rupți din loc în loc ai nepotului ei, conform modei contemporane. Preotul Radu Grigoraș a umezit ochii auditoriului. El i-a amintit pe Daniel și pe toată familia sa, crescuți pe ulițele satului și în curtea bisericii. I-a evocat pe străbunici, pe unchi și pe toți cei care au trecut la Dumnezeu. „Să vedem cum se ridică atât de tare cineva dintre noi este un lucru de seamă pentru comunitatea noastră”, a spus părintele Grigoraș. Iordache Costrăș, primarul comunei Măgura, a privit din rândul întâi de scaune: „Am participat la multe evenimente în comună, dar acesta este unul special, prin faptul că unul dintre tinerii noștri este actor principal într-un film extraordinar. Îl felicităm pe Daniel, ne bucurăm pentru el și pentru familia sa și îi urăm mult succes în continuare. Desigur că ne dorim din suflet să vizionăm multe filme de-ale lui, aici, unde pentru el și pentru noi este acasă. Dar e posibil ca de-acum încolo să-l vedem din ce în ce mai rar, însă știu că el se va reîntoarce cu bucurie, ori de câte ori timpul și obligațiile îi vor permite. Iar cu acest film și beneficiind de modernizarea și redeschiderea acestui centrul cultural, vom relua o tradiție întreruptă cu mult timp în urmă – cea a serii de cinematograf, care aduna suflarea satului. Era frumos și merită reînviată acea tradiție. Măgura a dat lumii oameni valoroși. Daniel este ultimul dintre ei, în ordine cronologică, dar am avut elevi olimpici – chiar acum avem o câștigătoare a Olimpiadei Internaționale de Limba Germană, titlu cucerit chiar în Germania -, sportivi campioni, specialiști de frunte în multe domenii… Asta e menirea și atracția acestui loc minunat, Măgura”.