sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5680

Greseli in lant la Casa Judeteana de Pensii

    600 de pensionari au de restituit zeci de milioane de lei

    Un pensionar amarat are de restituit Casei Judetene de Pensii peste 2.000 lei. El este dator cu aceasta suma, pentru ca un salariat de la CJP i-a gresit recalcularea pensiei. In aceasta situatie sunt peste 600 de pensionari. Consecintele erorii le suporta nu cel care a savarsit-o, ci cel nevinovat.

    Sarac, lipit pamantului, cu o pensie de mizerie, dupa ce a lucrat ade la 15 ani”, un batran din comuna Sarata s-a trezit in urma cu putine luni ca trebuie sa restituie o suma de bani imensa pentru buzunarul lui, deoarece ar fi primit-o necuvenit. aAm muncit din 1945 si pana in 1982, cand am iesit la pensie, ne relateaza Iosif Ghiurca. Dupa atatia zeci de ani de lucrat in conditii grele, inclusiv in mina la Doicesti, mi s-a facut o pensie de mizerie. In septembrie 2007, in sfarsit, m-am bucurat si eu de o crestere mai mare a pensiei, adica am ajuns la 397 lei. Dar bucuria mea a fost scurta. In noiembrie m-am trezit ca iau bani mult mai putini decat in septembrie si la fel s-a intamplat si in lunile urmatoare”. Datele inscrise pe cupoanele de pensie primite in lunile ulterioare sunt cel putin ciudate. Pe cuponul din septembrie 2007, intr-adevar, pensia inscrisa este de 397 lei. Apoi, insa, pe cuponul din octombrie suma scade la 284 lei, fara sa fie inscrisa nicio retinere. In noiembrie, tot pe cupon, este mentionata o pensie de 363 lei pentru ca in decembrie sa se ajunga la 333 lei, dar din care batranului i se retin 100 lei. Asadar, de la 397 lei, in septembrie, Iosif Ghiurca ajunge sa beneficieze acum de numai 262 lei.

    Este scos dator cu peste 2.000 lei

    La inceputul lui noiembrie pensionarul avea sa deslege misterul. Batranul primeste o scrisoare acasa de la Casa Judeteana de Pensii (CJP), in care aceasta ii aduce la cunostinta ca este debitor. In Decizia nr.98184/79 din 31.10.2007, conducerea CJP stabileste ca Iosif Ghiurca ase obliga la plata sumei de 2.230 lei, reprezentand suma incasata necuvenit pentru perioada 1.09.2005-30.09.2007, urmare a diminuarii punctajului mediu anual de 0,77215 la 0,51979, ca urmare a nerespectarii art.164 din Legea 19/2000 si a valorificarii eronate a veniturilor lunare in perioada 1957-1982″. Altfel spus, pensionarul trebuie sa restituie esalonat suma de 2.230 lei. Pe langa faptul ca nu a inteles nimic din fraza alambicata prin care conducerea CJP isi justifica decizia, batranul considera ca diminuarea pensiei il lasa muritor de foame. aCu ce sa traiesc?, ne intreaba, disperat. Sotia mea este bolnava, ii trebuie medicamente si nu are nicio pensie. Amandoi traim din pensia mea”.

    Un salariat al CJP a recalculat eronat pensia

    Ce se ascunde, de fapt, in spatele frazei criptice din decizia care l-a lasat pe om cu gura cascata cand a citit-o? aDin pacate, in 2005, la recalcularea pensiei, s-a facut o eroare, explica Liviu Cretu, directorul CJP. Salariatul care a lucrat la recalculare a introdus in calcul salarii care nu se regaseau in actele depuse de pensionar in dosar si care erau mult mai mari decat el le-a avut. Este vorba de perioada 1949-1951. Pentru 1950, de exemplu, a introdus un salariu de 3.113 lei. Or, la vremea respectiva, un paznic, asa cum a fost Ghiurca Iosif, avea cateva sute de lei. La recalcularea din 2005, cand volumul de munca a fost imens, a fost atras pentru o perioada determinata si personal din afara, fara experienta, astfel ca era de asteptat sa greseasca”.
    Doar nevinovatii suporta ponoasele

    Iosif Ghiurca nu este singurul pensionar care suporta consecintele necunoasterii legislatiei sau neatentiei unor fosti ori actuali salariati ai CJP. In prezent, nu mai putin de 617 pensionari trebuie sa dea inapoi sume mai mici ori mai mari de bani, pentru ca li s-a recalculat eronat pensia. Unul dintre ei, de exemplu, are de restituit 3.390 lei. La sfarsitul lunii decembrie, CJP avea de recuperat de la ei, in total, suma de 600.000 lei. Cea mai mare parte dintre acesti debitori au fost depistati in urma verificarii unui numar de 9.000 dosare din cele 107.000 care au intrat in recalculare in 2005. aLe-am luat din nou la recalculat numai pe cele la care cuantumul pensiei a crescut cu peste 50 la suta, ne-a declarat directorul CJP. Dar, cu siguranta, mai sunt si alte cazuri in care s-au facut erori. Ele pot fi identificate pe parcurs, daca titularul de drept vine cu noi adeverinte pentru recalcularea pensiei, asa cum s-a intamplat in cazul de fata”. Intr-o asemenea situatie singurul care plateste este pensionarul. Cel care greseste nu suporta nicio consecinta. Scris de Elena Tintaru

    Inspectoratul de Politie al Judetului Bacau a dat raportul / Politistii muncesc pe rupte 24 de ore din 24

      Perfectionarea cadrului institutional si organizatoric al inspectoratului, intensificarea activitatii de prevenire si combatere a infractiunilor de natura judiciara, asigurarea climatului de ordine si siguranta publica, cresterea operativitatii in activitatea de solutionare a lucrarilor si cauzelor penale cu autori cunoscuti, asigurarea respectarii drepturilor omului. Acestea sunt cateva dintre obiectivele pe care si le-a propus Inspectoratul de Politie al Judetului Bacau.

      Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Bacau si-a prezentat ieri, in prezenta sefilor de la Bucuresti, bilantul de activitate al anului trecut. Un bilant plin de evenimente, de reusite, dar si de nerealizari din partea angajatilor. La nivelul institutiei au fost sesizate in 2007 un numar de 17.931 de infractiuni, mare parte a lor de natura judiciara, dar si 2.562 de natura aconomica, ceea ce a dus la o crestere a volumului de munca de 78 la suta fata de anul anteriro. „Cresterea se datoreaza in principal preluarii in competenta a infractiunilor care pana in septembrie 2006 tineau de instantele de judecata, a explicat comisar sef Stefan Alexa, seful IPJ Bacau. Astfel, numai cresterea infractiunilor de lovire cu 2.183 fata de anul trecut si a celor de amenintare, cu 820 mai multe, reprezinta 101 la suta din cresterea volumului de munca judiciara. Cu toate acestea, volumul de munca a inregistrat un trend descendent in 2007 fata de anul 2006 cand acest trend a fost descendent”. Munca in echipa a lucratorilor Inspectoratului a dus insa la o diminuare cu 19 la suta a marii criminalitati, unde s-au inregistrat 543 de infractiuni de mare violenta, din care 14 omoruri, 11 tentative de omor, 111 violuri, 168 talharii si 224 vatamari corporale. O importanta scadere s-a produs insa la volumul criminalitatii economico-financiare, ce aduce importante prejudicii mediului de afaceri, care s-a diminuat cu 28 la suta, mai ales ca s-a pus accent pe calitate si nu pe cantitate. „Inregistreaza cresteri importante infractiunile care ase cautaa, adica evaziunea fiscala cu 54 la suta si infractiunile din domeniul protectiei proprietatii intelectuale cu 115 la suta, adauga comisarul sef Alexa. Scad ca si numar, iar acest lucru se reflecta in volumul real al criminalitatii in acest domeniu, iar aici vorbim de scaderi cu 49 la suta a furturilor de natura economica si cu 62 la suta a infractiunilor silvice”. Un capitol cu mai putine realizari este cel al accidentelor rutiere. In anul care tocmai s-a incheiat Politia Rutiera Bacau a inregistrat 303 accidente grave, cu 93 de morti si 274 de raniti grav, ceea ce inseamna o crestere de 45 la suta pe accidente, de 22 la suta la numarul de decese si de 71 la suta a numarului de victime ranite grav. „Vorbim aici de nereusite, insa aceste statistici se inregistreaza si la nivel national, a precizat si comisarul sef Gheorghi Plai, adjunctul inspectorului sef al Inspectoratului General al Politiei Romane, prezent si el la Bacau. Aici este vorba de o serie de factori obiectivi legat de infractructura nationala, de cresterea, chiar dublarea numarului de autoturisme care au intrat in circulatie, de cresterea numarului de soferi, dar si de lipsa de personal din structurile Politiei Rutiere”. Si la infractionalitatea stradala IPJ Bacau a inregistrat o diminuare cu 19 la suta a numarului de infractiuni, atat in mediul rural, cat si in mediul urban. Programul de prevenire a infractiunilor de furturi din buzunare, de exemplu, a avut o eficienta in municipiul Bacau, unde aceste fapte cunosc o scadere de 58 la suta. In schimb, la nivel judetean aceste fapte inregistreaza o crestere de 26 la suta, in mod deosebit la politiile municipale Onesti (de la 2 la 8 la suta) si Moinesti (de la 0 la 12 la suta). Pentru nerealizari, nu au lipsit nici sanctiunile pe linie disciplinara a personalului incadrat, care chiar daca se dminueaza cu 17 la suta, starea si practica deontologica se mentine la nivel necorespunzator ca urmare a procentului ridicat din total personal, de 5,4 la suta. „Ca o concluzie, vorbim aici si de aspecte pozitive, dar si de aspecte negative, a mai afirmat comisarul sef Alexa. Desi volumul de munca in activitatea de cercetare penala a fost mai mare cu 23 la suta, la lucrarile penale si cu 9 la suta la cauzele penale, a crescut si eficienta muncii in domeniu. Pentru prima data in ultimii ani, sunt scaderi cu patru la suta la lucrarile penale si o stabilizare a trendului ascendent al cauzelor penale, ramase in lucru la finele anului 2007”. Pana in data de 31 ianuarie 2008 la nivelul IPJ Bacau se va intocmi un nou program managerial, care va incerca sa reduca la maximum posibil aspectele negative din activitate. Scris de Roxana Neagu

      CET „uita”; de notificarile ANRPM

        Abia luni s-au intalnit mai marii de la CET pentru a stabili, finalmente, care ar fi cuprinsul caietului de sarcini in vederea organizarii licitatiei pentru asigurarea mentenantei grupului de cogenerare de la CET. Aceasta in ciuda dispozitiilor imperative pe care le-au primit de la Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice din luna mai 23007.
        Pe data de 28 mai a anului trecut, CET Bacau a primit o notificare (cu numarul 3014) din partea ANRPM in care se cerea clar finalizarea tuturor procedurilor pentru asigurarea mentenantei grupului de cogenerare pana cel mai tarziu la sfarsitul anului. In documentul inaintat catre CET se precizeaza negru pe alb ca „coroborand prevederile legale mentionate, apreciem ca pentru atribuirea contractului de servicii de mentenanta trebuie sa aplicati una dintre procedurile de licitatie deschisa, restransa sau negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare, in urma careia veti incheia un contract ferm pana la sfarsitul anului bugetar in curs, avand posibilitatea ca in anii urmatori sa aplicati negocierea fara publicarea unui anunt de participare cu ofertantul declarat castigator in urma finalizarii primei proceduri.”

        Multe palavre si energie ioc

        De fapt, ANRPM chiar spera ca la CET grupul de cogenerare va intra in functiune din 2007, asa cum s-a laudat si Romeo Stavarache in repetate randuri. Numai ca, deocamdata, singura chestiune concreta legata de acest subiect tine de vizita in tarile calde a primarului, unde, dupa cum se stie, a avut si o serie de intalniri de taina. Licitatia sta inca in stand-by, iar bacauanii platesc in continuare bani buni la energia termica si electrica. Ce folos ca in incinta CET se afla una dintre cele mai moderne instalatii de cogenerare din tara, daca la semnarea contractului s-a „uitat” de inserarea prevederilor legate de mentenanta? Practic, punerea in functiune a instalatiei a fost amanata cu cel putin un an. Timp in care bacauanii ar fi trebuit, teoretic, sa faca economii substantiale. Economie nu s-a facut, preturile fiind cam aceleasi de anul trecut. Iar pentru aceasta intarziere si pentru banii care s-au scurs in continuare din buzunarele oamenilor ar trebui sa existe si niste personaje care sa fie trase la raspundere. Dar asta probabil se va intampla cu ocazia votului din vara.Scris de Emilian Berceanu

        Constantina Voicu – 25 de ani de activitate in domeniul artei plastice

        Constantina Voicu este un nume sonor intre artistii plastici din Bacau. Timp de 30 de ani a profesat ca medic stomatolog, ca mai apoi sa imbratiseze cu succes o cariera in pictura. Acest lucru i-a adus de-a lungul anilor foarte multe premii si ocazia de a vernisa atat pe plan national, cat si international, fiind un adevarat ambasador al culturii romanesti.

        – Ce v-a determinat sa alegeti o cariera in domeniul artei plastice?
        – Trebuie sa marturisesc ca totul a fost o simpla intamplare. 1981 a fost un an greu in viata mea deoarece a fost perioada imediat urmatoare dupa ce mama mea a trecut la cele vesnice. Pentru a-mi oferi un prilej de relaxare, am fost atunci intr-o tabara de creatie la Berzunti, unde la indrumarea colegilor mei, am pictat pentru prima data si trebuie sa va marturisesc ca a fost portretul mamei mele. A fost un bun inceput pentru ca talentul meu sa fie remarcat, si pentru ca am vrut sa evoluez ca artist am terminat si Scoala Populara de Arte la Bacau, sub indrumarea lui Ilie Boca, dupa ce ani de-a randul am profesat ca medic specialist paradontolog.
        – La cate expozitii ati participat de-a lungul timpului?
        – Trebuie sa va spun cu mare placere ca ma pot lauda cu peste o suta de expozitii nationale colective in peste 25 de ani de activitate. Suntem un grup de pictori naivi si ne simtim onorati sa reprezentam Bacaul ori de cate ori avem ocazia. Participam cu lucrari atat in tara , cat si in strainatate, iar premiile vin ca o reconostinta a intregului efort pe care il depunem in fiecare an. Am vernisat si singura, insa pot spune cu multa bucurie ca am avut peste 30 de expozitii personale. Primul premiu l-am luat a fost in 1982 si de atunci am luat diplome in fiecare an. Ca si cum toate acestea nu ar fi fost indeajuns, in 2002 an fost numita si cetatean de onoare a comunei Valcele a judetului Buzau, locul unde m-am nascut si copilarit.
        – Ce va inspira in realizarea tablourilor? Poate un artist trai numai din arta?
        – Ma inspira momentele din viata omului, ma leg de orice intamplare. La inceput mi-a fost foarte greu, dar cu timpul mi-am dat seama ca sunt foarte multe lucruri care pot constitui subiectul tablourilor mele, de la obiceiuri traditionale romanesti, pana la lucrurile simple din viata de zi cu zi. Tin foarte mult ca omului sa ii placa tablourile mele, mai ales daca le pune pe perete, de aceea figura trebuie sa fie figura si culorile sa fie cat mai curate. Din pacate, se traieste greu doar din vanzarea lor, iar eu fiindca ma autofinantez depun eforturi serioase, mai ales ca sunt si pensionara. Cu toate acestea e a doua mea mare pasiune si nu ma voi lasa descurajata de acest lucru. Ce m-a incurajat a fost faptul ca anul trecut am avut ocazia de a participa in Italia, la Festivalul aSarbatorii vinului si a strugurilor” , ajuns la a 40-a aniversare, iar pentru aceasta plecare am fost sponsorizata, semn ca noi artistii suntem luati in serios.
        – Ce planuri aveti pentru 2008?
        – Momentan lucrez pentru o expozitie pe care o voi organiza cu ocazia zilei de 8 martie in Bacau, dupa care voi vernisa la Pitesti. De asemenea, voi pregati lucrari si pentru aPatimile Domnului”, eveniment care va avea loc la Parlamentul din Bucuresti, in primavara acestui an. Sunt destul de ocupata pentru ca sunt si presedinta de organizatie a Clubului aFemina” si am foarte multe activitati si in cadrul acestui grup. In fiecare an se organizeaza foarte multe vernisaje si planuiesc sa paticip la toate si nu in ultimul rand, daca voi avea ocazia o sa plec si in strainatate pentru a duce mai departe mesajul culturii romanesti.Scris de Daniela Pilat

        Steaua stationeaza / in clasamentul mondial al cluburilor

        Steaua este cea mai buna echipa din Romania in 2007, in clasamentul mondial realizat de Federatia Internationala de Statistica a Fotbalului (IFFHS). aRos-albastrii” stationeaza pe pozitia a 70-a, pe care au ocupat-o si luna trecuta. Gruparea din Ghencea are 133,5 p.
        Rapid se apropia de Top 100. Formatia giulesteana a urcat 42 locuri, pana pe 105, cu 113 puncte. Otelul Galati a avansat, de asemenea, cu 12 pozitii, pana pe 152. La trei locuri distanta, pe 155, se situeaza liderul Ligii I, CFR Cluj, in urcare cu 34 trepte. Dinamo are 90 de puncte si este pe locul 163, cu 41 de pozitii mai sus, la egalitate cu echipa care a eliminat-o din acest sezon de cupe europene (Elsfborg, Suedia). Politehnica Timisoara este pe 228, cu 76 de puncte, aceleasi pe care le-au acumulat Portsmouth (Anglia), Lillestrom (Norvegia), Valenciennes (Franta) si Udinese (Italia). Un salt spectaculos l-a inregistrat Unirea Urziceni, de pe 319 pe 223 (75,5 puncte), la egalitate cu Linfield (Irlanda de Nord). Ultima echipa romaneasca prezenta in top este Gloria Bisitrita, pe 315 (64,5 p.), la egalitate cu Germinal Antwerpen (Belgia), San Francisco La Chorrea (Panama), ZESCO (Zambia), Club Universidad de Concepcion (Chile), Quruvchi Tashkent (Uzbekistan), O”Higgins Rancagua (Chile) si Nublense (Chile).
        Primele 20 de locuri sunt ocupate, in ordine, de urmatoarele echipe (in paranteza sunt mentionate pozitiile anterioare): 1 (1). Sevilla (Spania, 306,0 puncte), 2 (2). Manchester United (Anglia, 281,0 p.), 3 (5). AC Milan (Italia, 280,0 puncte), 4 (3). Chelsea (Anglia, 277,0 p.), 5 (4). FC Santos (Brazilia, 254,0 p.), 6 (9). Boca Juniors (Argentina, 252,0 p.), 7 (5). Internazionale Milano (Italia, 236,0 p.), 8 (8). Liverpool (Anglia, 231,0 p.), 9 (9). AS Roma (Italia, 229,0 p.), 10 (12). Ciudad de Mexico (Mexic, 222,5 p.), 11 (7). FC Barcelona (Spania, 216,0 p.), 12 (16). Arsenal (Anglia, 210,0 p.), 13 (11). Werder Bremen (Germania, 206,0 p.), 14 (17). CSD Colo Colo Santiago (Chile, 3 204,5 p.), 15/16 (14). Sao Paulo (Brazilia, 202,0 p.), 15/16 (15). Club Libertad Asuncion (Paraguay, 202,0 p.), 17 (18). Defensor Sporting Club Montevideo (Uruguay, 197,5 p.), 18 (21).Hamburger SV (Germania, 192,0 p.), 19/20 (28). Real Madrid (Spania, 190,0 p.), 19/20 (39). Atletico Madrid (Spania, 190,0 p.). Scris de Dana P.

        Fotbal / Liga a III-a / Pambac a reluat pregatirile

        Pambac este cea mai grabita echipa bacauana. Fotbalistii au avut, ieri, prima intalnire din 2008. In jurul orei 14.00, Costel Campeanu a condus cel dintai antrenament al anului, sustinut in vechea formula. „Deocamdata nu avem noutati. Vrem sa aducem jucatori, dar sa vedem ce se concretizeaza”, a spus antrenorul Pambacului, completand ca sunt vizate transferuri de la mijloc in sus: „Mi-as dori un mijlocas si atacanti”. Daca lista achizitiilor ramane deschisa, la capitolul plecari nu va figura insa niciun nume. „Nu pleaca nimeni. Ne asteapta un retur lung si greu si avem nevoie de un lot competitiv”, a afirmat Costel Campeanu. Doi dintre jucatori, Ferica si Poznarea, vor purta negocieri pentru ca se afla la final de contract.
        Pambac a incheiat turul pe pozitia a II-a, care asigura participarea la barajul de promovare. Liderul, Cetatea Suceava, are deja un avans linistitor si este putin probabil sa cedeze locul I. In aceste conditii, echipa bacauana sta cu gandul la baraj, faza in care a ajuns si in editia precedenta de campionat. Asadar, in perspectiva, se doreste achizitionarea unor jucatori in aceasta iarna. „Trebuie sa ne intarim si trebuie sa aducem acum fotbalisti, care sa se integreze in echipa pana la meciurile de baraj”, a motivat Costel Campeanu. „Fainarii” vor efectua, la inceput, cate un antrenament pe zi, pentru reacomodare la efort, urmand ca apoi sa se treaca la un program de pregatire intens. Se intentioneaza ca, la sfarsitul acestei luni, sa se mearga intr-un cantonament la Vatra Dornei. Un stagiu de pregatire centralizata in care accentul se va pune pe forta. „As face si antrenamente cu mingea, dar sa vedem cum se va prezenta terenul de joc”, a explicat Costel Campeanu. Cat despre meciurile de verificare, „imi doresc sa fie cat mai multe, pentru ca jocurile sunt bune. Poate vom juca si cu alte echipe care se vor afla in cantonament la Vatra Dornei, numai sa avem un teren bun si sa ne intelegem pentru un program care sa convina tuturor. Ramane de vazut insa si care vor fi conditiile meteo. Depindem de vreme”. Scris de D.P.

        Inca un nigerian pentru FCM Bacau

        FCM Bacau spune adio autarhiei, orientandu-se spre jucatori din strainatate. In aceasta iarna, cel putin trei stranieri vor veni la Bacau pentru a da probe de joc. In vizorul „galben-albastrilor” se afla un atacant brazilian de 23 de ani, Alex Sandro Parreira Santos si doi nigerieni: mijlocasul stanga de 22 de ani Prince William Oluremi, care are si cetatenie americana si Peter Zeal Keshi, un varf de atac de numai 20 de ani. Keshi figureaza ca „new entry” pe lista posibilelor achizitii ale Bacaului, intocmita de impresarul Relu Damian. Liber de contract, Keshi a evoluat ultima data la formatia de liga inferioara din Polonia, Stal Gosso Glowno, pentru care, in turul de campionat, a marcat cinci goluri in 11 partide. Cei trei stranieri sunt asteptati la Bacau saptamana viitoare, atunci cand e programata si reluarea pregatirilor FCM-ului. „Daca nu vor fi prezenti la data primului antrenament, atunci ei trebuie sa ajunga pana pe 19 sau 20 ianuarie deoarece antrenorul Costel Orac doreste sa-i vada la treaba si in stagiul de pregatire centralizata de la Vatra Dornei”, a declarat impresarul Relu Damian, care estimeaza ca perioada de proba a nou-venitilor se va finaliza pana la jumatatea turneului pe care FCM Bacau il va efectua in Antalya, in luna februarie. „Sunt convins ca dupa primele doua jocuri de verificare, antrenorul Orac va fi edificat in privinta potentialului celor care vor veni in probe”, a completat Damian. Impresarul mai pregateste aducerea catorva fotbalisti din strainatate, acestia urmand sa sustine si ei probe de joc pentru „galben-albastri”. „E posibil sa apara si europeni, nu doar fotbalisti din Africa sau Brazilia”, a anuntat Relu Damian. „De regula poti aduce stranieri cu calitati pe sume mai mici decat in Romania. Acesta este unul din principalele motivele pentru care ne-am orientat spre fotbalisti de afara”, a explicat antrenorul FCM Bacau, Costel Orac. „Pentru mine, nu conteaza numele lor sau echipele la care au activat, ci valoarea pe care o arata pe teren. Din acest motiv insist ca toti cei care vin la Bacau sa dea probe de joc. Vom lua doar fotbalisti care confirma la probe”, a incheiat Orac, care este interesat si de achizitii de pe piata interna: „Important este sa gasim ceea ce cautam si sa ne intelegem si la pret”.Scris de Dan Sion

        Interviuri de vacanta

        aDaca am promova, m-as intoarce pe jos acasa”

        Flaviu Pop marturiseste ce nebunie ar face pentru a o vedea pe FCM Bacau in prima liga

        In timp ce jucatorii FCM Bacau se mai bucura inca de cateva zile libere pana la reluarea pregatirilor, presedintele gruparii „galben-albastre”, Flaviu Pop si-a reluat munca. „Avem multe lucruri de pus la punct”, spune oficialul bacauan, care isi face totusi timp pentru un interviu. Fie el si de vacanta.

        Sa vina dezghetul!

        – Domnule presedinte, ati scapat de raceala care v-a chinuit de Sarbatori?
        – Am scapat, slava Domnului si…medicamentelor. Am fost racit rau. O gripa urata care m-a fortat sa renunt si la Revelionul pe care mi-l planificasem la Vatra Dornei. Asa ca am stat acasa si am butonat telecomanda televizorului.
        – Ati fost mai racit decat s-a dovedit echipa in turul de campionat?
        – (Zambeste, dar nu raspunde provocarii). Cand o echipa sau un jucator nu da randamentul asteptat, tribuna ii taxeaza cu apelativul de „racita” sau „racit”. Eu nu pot vorbi insa despre FCM Bacau utilizand limbajul tribunei, asa incat voi spune doar ca echipa a avut rezultate proaste in tur. In ceea ce ma priveste, probabil ca Dumnezeu a vrut sa nu am nici vacanta daca tot nu am avut rezultate.
        – Am vazut ca aveti afisat clasamentul finalului de tur pe unul din peretii biroului dumneavostra. Nu e posibil ca raceala sa vi se traga de la acel -12 din clasamentul „adevarului”?
        – (De data aceasta izbucneste in ras). De la acel -12 nu mi se trage raceala, ci durerile de cap. De durerile de cap voi scapa doar in momentul in care vom scapa si de acel pasiv de la „adevar”.
        – Altfel spus, asteptati dezghetul.
        – Il astept si sigur va veni.

        La fel ca anul trecut

        – Optimist?
        – Hai sa spunem ca sunt increzator si ca am un caracter de luptator. Anul trecut, dupa infrangerea de acasa, cu Gloria Buzau, din prima etapa a returului, eram in aceeasi situatie. Ne-am revenit, iar pe final am avut acea serie de noua meciuri fara infrangere. Imi doresc ca si acum sa fie la fel.
        – E posibil ca dezghetul sa vina din Africa sau din Brazilia?
        – E posibil. Vom testa o serie de jucatori din strainatate, iar daca vor confirma, vor ramane la echipa. Vom testa insa si jucatori din tara.
        – Care e jucatorul roman pe care vi l-ati dori la FCM Bacau, daca ati avea mijloacele financiare necesare?
        – Sa va zic mai bine care ar fi portetul robot al fotbalistului pe care mi l-as dori la Bacau: sa aiba caracterul de luptator pe care il manifesta Lacatus, tehnica lui Dica, travaliul lui Goian si viteza lui Semedo.
        – Spuneati ca, din cauza racelii, ati stat acasa si ati butonat telecomanda televizorului. Flaviu Pop schimba canalul daca il vede pe…
        – De cele mai multe ori schimb canalul din instinct. Pentru a raspunde insa la intrebare, voi marturisi ca schimb canalul cand vad anumiti politicieni. De cele mai multe ori, politichia facuta la televizor ma face sa dau pe alt post.
        – La polul opus se situeaza…
        – Sportul. Imi place intrecerea, competitia. M-as uita la meciuri sau la competitiile sportive ore in sir. Zilele cat am fost racit am urmarit mult biatlon la TV. Ma incanta.

        aFoarfeca” lui Cursaru

        – Fotbal nimic?
        – Am vazut si destule meciuri de fotbal, nici nu se putea altfel. Pe primul l oc in topul preferintelor se situeaza un Reading-Tottenham 4-6, cu patru goluri marcate de Berbatov. Intoarceri de rezultat, determinare, lupta acerba, goluri frumoase. O nebunie, nu altceva.
        – Pastrand proportiile, FCM Bacau se poate mandri in 2007 cu acea victorie contra Petrolului Ploiesti, cu scorul de 3-2.
        – Ultima noastra victorie. Meci frumos, pe un teren cu balti. 0-1, 2-1, 2-2 si apoi golul victoriei reusit de noi in prelungiri. E un meci de tinut minte, insa preferatul meu e altul: 3-0 cu Delta Tulcea. O Delta Tulcea care avea sa termine campionatul pe locul intai.
        – Si care e cea mai frumoasa victorie a Bacaului de cand sunteti la FCM?
        -Acel 4-2 contra lui Dinamo, din primavara lui 2002, atunci cand scorul final a fost stabilit de „foarfeca” lui Cursaru.
        – Si jocul pe care nu-l puteti uita, desi ati dori acest lucru?
        – Pierderea „barajului” cu Farul Constanta, in vara lui 2001. A fost un meci de cosmar.

        Rezultate + spectacol

        – FCM Bacau vrea sa construiasca o echipa cu care sa atace promovarea in campionatul urmator. Ce nebunie ati fi in stare sa faceti daca echipa ar reveni in prima liga?
        – Daca meciul care ne-ar aduce promovarea ar fi in deplasare, m-as intoarce acasa pe jos.
        – Rugati-va ca acel meci sa nu fie undeva pe la Constanta.
        – Nu distanta ar fi problema, ci faptul ca as rata fiesta de acasa. Intotdeauna am spus ca in sport conteaza cel mai mult clipele acelea sublime in care performanta iti este recunoscuta de comunitate. Imi amintesc ce sarbatoare a fost la Onesti in 1998, cand a promovat FC Onesti in A. Sau, pentru a ramane in actualitate, cum au sarbatorit doua orase precum Buzaul si Clujul promovarea de anul trecut a Gloriei, respectiv a Universitatii. Mi-a dori ca si la noi sa fie la fel.
        – Pana la sarbatoarea unui intreg oras, trebuie sa readuceti lumea pe stadion. Credeti ca numai rezultatele ar putea face acest lucru?
        – Nu, in niciun caz. Avem nevoie si de spectacol. Totusi, chiar daca am reusi sa imbinam aceste doua elemente, rezultatele si spectacolul, nu imi fac iluzii intr-un salt facut peste noapte. Ne trebuie si timp.
        – Sa incheiem interviul facand o scurta calatorie in timp. Suntem in ianuarie 2009 in ce fel de circumstante ati vrea sa decurga un astfel de interviu de vacanta?
        – Sa fiu sanatos, sa vin dupa o vacanta in Maramures, iar FCM Bacau sa se afle la promovare, avand o medie de 1500-2000 de spectatori pe meci.Scris de Dan Sion

        Ghiveci in Administratia Locala / Primaria face plati fara acoperire

          Instanta de judecata a Curtii de Apel Bacau a acuzat autoritatile administratiei locale de rea credinta. Dupa ce primarul s-a erijat in reprezentant al Consiliului Local fara a avea vreo imputernicire in acest sens, jurista Viorica Iliescu, la ordinul primarului, s-a prezentat cu o serie de noi obiective pentru expertiza, motiv pentru care completul de judecata a fost nevoit sa amane din nou procesul.

          Termenul de ieri al procesului in care sunt implicati Dumitru Sechelariu, Laurian Lucas si Dorinel Ifrim s-a soldat cu o noua amanare generata de reaua vointa a primariei bacauane. Dupa ce s-a intervenit nelegal cu fituici prin care se cerea instantei efectuarea unei expertize, acum reprezentantul autoritatilor locale s-a prezentat cu o listuta prin care se revenea asupra obiectivelor propuse pentru expertizare. Instanta, de nevoie, a fost silita sa mai acorde un termen pentru a putea analiza noile propuneri printre care deja descoperise o serie de precizari care nu fac obiectul procesului pe rol. Completul de judecata a acuzat primaria de inconsecventa si de tergiversare, pentru ca nu au avut bunul simt sa prezinte acele noi obiective acum cateva zile, astfel incat sa poata fi luate deja in discutie. „Am aprobat expertiza, si nu se va reveni asupra acestei decizii. Nu suntem acum in stadiul in care sa ne pronuntam asupra vinovatiei. Oricum, concesionarile la care se face referire in aceste obiective propuse de primarie nu fac obiectul procesului aflat pe rol. Dar expertiza trebuie efectuata, altfel Inalta Curte de Casatie si Justitie va casa sentinta pentru motivul ca nu au fost administrate toate probele in cauza si procesul va fi reluat de la inceput. Suntem obligati de practica Inaltei Curti sa dispunem efectuarea acestei expertize”, a precizat presedintele completului de judecata.

          Avocatii au cerut clarificari

          Desi a fost aprobata expertiza (proba ceruta de Dumitru Sechelariu, Laurian Lucas si Dorinel Ifrim inca de la inceputul urmaririi, dar refuzata de DNA si de instanta de fond), totusi instanta nu a fost extrem de clara in ceea ce priveste calitatea procesuala a celor ce s-au prezentat din partea autoritatilor locale. Astfel, avocatul Nicuta Catu a cerut sa se faca o rectificare a incheierii de sedinta de la termenul precedent, in care sa se specifice clar faptul ca expertiza a fost ceruta nu de Consiliul Local, ci de Municipiul Bacau prin primarul Stavarache. Mai ales ca la filele 92 si 106 din dosar scrie clar ca solicitarea a fost facuta de primar pentru municipiu, si nu de Consiliul Local prin primar, caz in care ar fi trebuit sa existe o delegatie expres emisa in acest sens.

          Juristii autoritatilor habar nu au pe cine reprezinta

          Consilierul juridic Viorica Iliescu s-a prezentat la bara cu o delegatie din partea Primariei Bacau. Probabil pentru ca a ramas cu cunostintele de drept administrativ la nivelul facultatii si nu si le-a mai actualizat, ea nu a aflat ca primaria nu mai are personalitate juridica de mai bine de 5 ani, asadar nu are cum sa reprezinte aceasta institutie. Timid, a facut apoi precizarea ca vine in numele Consiliului Local, treaba din nou cusuta cu ata alba, deoarece in astfel de cazuri intervine competenta secretarului, care este Ovidiu Popovici, si nu Viorica Iliescu.

          Plata fara acoperire

          Colac peste pupaza, consilierul juridic al primariei a depus o chitanta prin care facea dovada platii onorariului pentru expertul ce va fi desemnat in acest caz. La intrebarea completului „cine a efectuat plata?”, Viorica Iliescu a raspuns scurt: „Eu”. Dupa ce a mai procesat putintel sensul intrebarii, a raspuns ca plata a fost facuta de catre primarie. Prin urmare, desi instanta a considerat ca parte in proces poate fi considerat consiliul local, plata onorariului a fost facuta de catre primarie. Este o plata efectuata din bani publici, pentru care nu exista nicio acoperire din punct de vedere legal, deoarece, daca ar fi fost vorba de o plata din partea Consiliului Local, ar fi fost necesara o hotarare in acest sens, care nu exista nicaieri. La fel cum nu exista nici vreun mandat de reprezentare din partea Consiliului Local pentru Stavarache Romeo.

          Sicane electorale

          Manevrele sicanatorii ale lui Stavarache nu denota altceva decat teama ca exista posibilitatea reala de a nu mai prinde un nou mandat. Si, deoarece alt mijloc de a-si face campanie nu are (decat proiecte fantasmagorice), se cramponeaza de un proces in care stie foarte bine ca nu are niciun amestec. Situatia va fi insa transata de votul bacauanilor, pe care putin ii intereseaza calitatea procesuala a lui Stavarache, dar care sunt extrem de interesati de absenta performantelor administrative. Nu de alta, dar zapada este, gropi sunt, magarii se fac in continuare la CET. Si sub toate astea se va trage linie la vara.Scris de Emilian Berceanu

          Apel disperat din Cartierul Republicii

            Gradinita 31 s-a transformat in congelator

            aSunt un bacauan din cartierul Republicii. De luni (07.01.2008) nu mai avem caldura, nu se stie pana cand, dar problema cea mai mare care ne doare este ca la Gradinita nr. 31 din cartier, unde sunt copii mici de la 3 ani, nu este caldura, stau cate 20 de copii intr-o clasa in jurul unui calorifer electric. Merg la baie, merg la masa, le ingheata mainile pe lingura, nu mai zic ca mai si dorm la pranz acolo. Fosta directoare a facut scandal, si-a dat demisia pentru ca DESTEPTUL si FRUMOSUL nostru de PRIMAR NU a binevoit sa aprobe instalatia de gaz (chiar daca aceasta a trecut prin spatele caminului) pentru ca, pruncii nostri sa poata sta si ei la caldurica si in conditii optime. La bucatarie se face mancare la butelie, ingrijitoarele carand buteliile pentru a gati. Va rog, mergeti acolo sa vedeti conditiile care sunt. Vor veni alegerile, poate ne ajuta DUMNEZEU si scapam de acest ……!”

            Educatie la rece

            La ora 11,00, o echipa a Trustului Media DESTEPTAREA a fost la Gradinita 31. In fiecare sala de clasa de la gradinita exista un calorifer electric, dar acesta nu reuseste decat sa dezmorteasca aerul. Pe holuri e ca intr-un depozit frigorific. „Nu suntem noi de vina. Luni a fost o avarie la CET si nu a fost caldura deloc. Suntem dependenti de retea, de cate ori sunt probleme in cartier e frig si la noi”, a declarat Dorina Zota, directoarea gradinitei. Unitatea nu are centrala proprie din cauza ca nu e racordata la reteaua de gaz metan. „Conducta trece pe langa cladirea Gradinitei 31, dar nu avem instalatie de gaz. La bucatarie folosim butelii. Avem aprobare si speram ca in acest an sa se rezolve”. Ieri, caloriferele nu mai erau ca gheata, dar nici nu se incalzisera, desi avaria cica era rezolvata. In gradinita sunt 150 de copii organizati in sase grupe. Cei care au program prelungit mananca si dorm aici, la pranz. „Ii invelim cu inca o paturica peste plapuma si ii tinem imbracati, cu caciuli pe cap, ca sa nu se imbolnaveasca. Unii sunt deja in tratament”, arata Ileana Diaconu, lider de sindicat.

            In loc de acoperis, alarma de calamitati

            Cadrele didactice spun ca se putea rezolva problema odata cu lucrarile de modernizare de la Scoala „Nicolae Iorga”, dar nu s-a vrut. „Primavara trecuta, primarul a venit cu consilierii si a promis instalatie, centrala, termopane, dar toate au ramas la stadiul de promisiune”, afirma Ileana Diaconu. Fosta directoare, Maria Tanase, sustine ca avea autorizatiile necesare. „Am avut aprobare si de la Tg. Mures, dar nu puteam face instalatia din banii mei”, afirma ea. La etajul II, ploua prin tavan cand e vreme rea. „Noi am cerut acoperis nou, dar in loc de asta ne-au pus o alarma pentru calamitati. Blocurile nu au acceptat si au montat-o la noi”. Si tamplaria de lemn e veche si ar trebui schimbata. Daca s-ar monta termopan ar fi mai cald in clase, chiar si fara centrala. Maria Tanase sustine ca altor unitati li s-au repartizat fonduri la fiecare rectificare. „Noi nu am primit bani nici in august, nici la sfarsit de an, arata fosta directoare. Cu mare cearta am reusit sa punem termopan la grupa mica. Nu suntem in niciun partid, cred ca de asta suntem tratati asa”.
            Primaria raspunde
            cu noi promisiuni

            Reprezentantii Primariei Bacau sustin ca municipalitatea a alocat o suma importanta anul trecut, dar ca problemele Gradinitei nr. 31 sunt foarte multe si nu se pot rezolva intr-un singur an. aGradinita 31 a primit anul trecut 50.000 de lei noi, alocati pentru lucrari. S-a pus gresie, faianta la blocul alimentar, s-a inlocuit partial tamplaria, pe partea de nord, s-a facut igienizarea, cu varuiala si reparatii in toata gradinita si s-a inlocuit pardoseala cu parchet. Sumele s-au alocat in functie de urgente, de nevoi, deoarece de ani de zile nu s-a mai investit in unitatile de invatamant. Nevoile sunt peste tot foarte mari, insa investitiile vor continua si in 2008, pentru ca nu putem rezolva toate problemele deodata”, a afirmat Mihaela Grosu, purtatorul de cuvant al Primariei.Scris de Silvia Patrascanu / Codrin Pop

            Autogara face orarul Scolii Rosiori / Dascalii acuza ca transportul e „bataie de joc”;

              Ieri, cadrele didactice si copiii de la Scoala I-VIII Rosiori, care invata in schimbul I, nu au facut ore din cauza ca autobuzul nu a circulat. Dascalii acuza ca transportul e o bataie de joc, ca din tavan le ploua in cap, ca soferii fumeaza in masina si ca vesnic intarzie. Rabdarea lor a ajuns la limita.

              Masina ar fi trebuit sa plece la ora 6,45 din Autogara. La inceput, nu le-a spus nimeni nimic. S-au agitat, au intrebat si ce-au aflat? Ca sunt responsabili de infractiunile pe care le comit alti transportatori, fara licenta. „Au zis sa rezolvam intai cu piratii de pe traseu si dupa aceea vor circula”, declara prof. Frunza Nicoleta. In grup, profesorii si invatatorii au venit la „Desteptarea”. Ei spun ca transportul public e „o bataie de joc” si ca rabdarea lor a ajuns la limita. „Pe 3 ianuarie nu a circulat, iar pe 4 ianuarie a plecat la ora 10 din Autogara, arata prof. Felicia Branisteanu. Azi nu a mers deloc. Sunt 23 de cadre didactice si 46 de elevi care vin la scoala cu autobuzul. Noi stam la adapost, in Autogara, dar ganditi-va la copii, ei ingheata in camp, asteptand masina”.

              Soferii le scot ochii ca n-au profit

              Dascalii sustin ca, aproape zilnic, masina intarzie 30-45 de minute. Asta nu e totul: „soferul fumeaza in autobuz” si tine geamul deschis, din tavan le picura apa in cap, e frig, sunt tratati cu dispret etc. „Ca in acest an, niciodata nu a fost asa de rau, sustin dascalii. Soferii ne scot ochii ca nu au niciun profit. Sustin ca banii merg la patroni, iar ei, care au in locatie masinile, nu raman cu nimic”. Nu e insa problema calatorilor ca soferii nu obtin castiguri mari sau ca firma e subminata de pirati. Transportatorii sunt platiti si trebuie sa presteze servicii de calitate. „Societatea incaseaza aproape 50 de milioane de lei pe luna pe abonamentele copiilor si ale cadrelor didactice, afirma Nicoleta Frunza. Primaria Rosiori acopera costul transportului nostru, iar MECT, abonamentul elevilor”. La SC Transport Bistrita SA, lucrurile nu par asa de grave, fiind vorba de un incident. „Noi intram cu autobuzul pe post de buldozer, afirma Mihai Balaita, director tehnic. Nu facem numai drumurile nationale, circulam pana la Valea Mare, adica si pe drumul judetean, si pe cele comunale”.

              Piratii, deszapezirea si Podul Serbanesti…

              Directorul tehnic sustine ca nu s-a circulat ieri la Rosiori din cauza ca drumul nu a fost deszapezit, iar masina plecata seara la Valea Mare nu s-a mai intors dimineata. Evident, si pentru anulari, si pentru intarzieri, vina e in alta parte: blocarea Podului Serbanesti si ocolul prin Izvoare, precum si nepasarea autoritatilor fata de starea drumurilor. „Eu am comunicat la aDrumuri Judetenea o situatie cu drumurile inzapezite, in ce puncte, de unde pana unde, dar nu putem face treaba in locul lor”, afirma Mihai Balaita. Dascali spun, insa, ca soferul a refuzat sa mearga din cauza „piratilor”. „E o bataie de joc sa pleci de aici si sa ai microbuzul in fata, recunoaste directorul. Noi am facut adrese si la politie. Daca nu se rezolva, iesim de pe traseul de la Rosiori”. In cazul asta, va veni alta firma, care isi va face treaba. SC Transport Bistrita SA a incheiat un contract in care s-a angajat sa circule pana la capatul traseului. Nimeni nu i-a obligat pe administratorii societatii sa se inscrie la licitatie. Desi afirma ca e un incident, Mihai Balaita admite ca unii soferi nu au conduita potrivita: „Nu exista padure fara uscaturi. Abonatii au dreptate in acest caz si vom lua masuri cu angajatii nostri”.

              Dupa sesizare, autobuz cu televizor

              Constantin Marcu, director general la Transport Bistrita SA, sustine ca sunt probleme cu deszapezirea pe toate traseele, nu doar la Rosiori. „Tot azi avem un autobuz care nu a putut trece de Nanesti”, a spus el, aratand adresa CL Parincea, in care primarul Guta Stiuca reclama la CJSU ca utilajul de deszapezire trimis pe DJ 243 s-a plimbat degeaba prin comuna. Asta nu-i consoleaza insa pe profesorii din Rosiori. Grupul de navetisti s-a dus si la Oficiul Judetean de Protectia Consumatorului (OJPC), ca sa-l reclame pe transportator. „Conform OG 21/1992, SC Transport Bistrita SA avea obligatia de a face publica informatia privind anularea cursei, indiferent de cauze, a declarat Mirel Miclaus, inspector sef adjunct. Daca se constata ca societatea se face vinovata de incalcarea art.7, lit.aca din OG 21, vom aplica amenzi”. La pranz, inspectorii au mers pe traseul Rosiori, pentru a evalua conditiile de transport. „Ieri au introdus, pentru prima data, pe acest traseu, autobuz cu televizor”, a declarat Elena Nica, directoarea Scolii Rosiori. Acesta e primul efect al sesizarii, dar ancheta va continua, societatea find invitata azi la sediul OJPC. Scris de Silvia Patrascanu, Dana Pilat

              O noua piata prinde contur la Comanesti

                La initiativa unui grup din cartierul Zavoi, beneficiind si de sprijinul administratiei publice locale, la Comanesti ia fiinta o noua piata. „Practic, ce era inainte nu stiu daca se putea numi piata. Era mare nevoie de o infuzie de capital pentru inaltarea acesteia. Ne bucura faptul ca am fost sustinuti si sprijiniti si de Primarie”, ne-a declarat unul dintre initiatori. Asadar, prin intermediul acestui proiect, in zona se va ridica un edificiu modern, care sa deserveasca, in conditii similare celor din Uniunea Europeana, cei peste 2000 de locuitori din cartierul cu pricina.
                Valoarea intregii investitii se cifreaza in jurul sumei de 50.000 de dolari, din care grupul de initiativa contribuie cu suma de 8000 dolari, iar Consiliul Local Comanesti participa cu 40.000 dolari. Daca se respecta termenul de executie, in vara acestui an va fi taiata panglica inaugurala, tinand cont de faptul ca lucrarea a fost demarata la mijlocul anului trecut. Scris de M. Catana

                Dezvoltarea comunei Faraoani sta in utilitati

                  Anul 2008 aduce la Faraoani asfalt, canalizare si electricitate. Primarul localitatii bacauane spune ca cel mai important proiect pe care-l are in vizor administratia locala a comunei este cel legat de dezvoltarea retelei de canalizare pentru care s-a gasit deja finantare si urmeaza ca in viitorul apropiata sa fie organizata licitatia pentru atribuirea lucrarilor.
                  Pe langa aceasta initiativa menita se sporeasca confortul localnicilor, Adrian Solomon a reusit sa obtina ajutorul Ministerului Culturii pentru ridicarea unui camin cultural. Educatia este si ea inclusa in agenda prioritatilor pe anul 2008, intrucat urmeaza a fi reabilitate scolile generale din comuna, sumele fiind deja alocate de anul trecut. Edilul comunei Faraoani spune ca „am obtinut finantare pentru extinderea retelei de canalizare. Proiectul a fost cuprins in programul Phare 2005 ceea ce presupune faptul ca 90% din costurile lucrarilor sunt asigurate de Uniunea Europeana.” Pentru acest proiect cu finantare europeana au fost alocate 630.000 de euro, bani care acopera partea de proiectare si executia a lucrarilor pentru extinderea cu inca 9 kilometri a retelei. „Vom extinde reteaua de canalizare in localitatea Faraoani alti 9 kilometri. Pana acum am primit o parte din bani. Este vorba de 230.000 de euro, suma pe care o vom folosi pentru achizitionarea proiectului tehnic, organizarea licitatiei si acoperirea a o parte din costurile lucrarilor. Urmeaza sa demaram procedura de licitatie pe SEAP”, a mai precizat Adrian Solomon.

                  Cultura are un loc in ochii administratiei din Faraoani

                  10 miliarde de lei vechi. Suma va fi folosita pentru ca locuitorii comunei sa nu mai fie nevoiti sa caute tot felul de locatii improprii pentru organizarea evenimentelor cultural-artistice, cum ar fi salile de sport ale unitatilor de invatamant. Administratia locala a participat anul trecut, in luna august, la Programul National pentru Construirea de Asezaminte Culturale dezvoltat de Ministerul Culturii si Cultelor. „Astazi am vorbit cu directorul acestui proiect, Lorant Para care m-a asigurat ca vor primi banii necesari. Avem nevoie de acest camin cultural. Suma pe care o vom investi pentru constructia caminului cultural este de 280 de mii de euro”. Si infrastructura din educatie va suporta imbunatatiri. „Avem deja proiectele tehnice pentru reabilitarea scolilor generale din comuna. Este vorba de Scoala Generala 1 si Scoala Generala 2. Am primit fondurile anul trecut si acum urmeaza sa organizam licitatiile pe SEAP pentru a stabili firma ce se va ocupa de aceste lucrari”, a mai spus Adrian Solomon.

                  Cu groapa de gunoi in asteptare

                  Primarul comunei Faraoani spune ca asteapta ca autoritatile judetene, in speta, Institutia Prefectului sa se pronunte cu privire la inceperea lucrarilor pentru groapa de gunoi a orasului. „Am vorbit de nenumarate ori cu autoritatile. Noi am depus toate actele necesare, si am dat toate acordurile si avizele si acum asteptam sa vedem cand vor fi demarate lucrarile”.

                  Se cauta solutii pentru iluminatul public

                  In ultima perioada, la Primaria Faraoani au fost depuse nenumarate cereri din partea locuitorilor comunei pentru racordarea la reteaua electrica. „Deja am facut studiul de fezabilitate pentru dezvoltarea retelei electrice publice. Urmeaza sa vedem ce solutii gasim pentru finantarea proiectului”, ne-a relatat edilul. Printre cele mai importante proiecte aplicabile in 2008, reprezentantii Primariei Faraoani spun ca se regaseste si cel privitor la extinderea retelei de alimentare cu apa potabila a comunei si cel ce vizeaza asfaltarea unui drum comunal. Scris de Alex Botezatu

                  Locuri de munca necalificata in Germania pentru studenti / Oferta strainilor se impiedica in birocratia romaneasca

                    Germania ofera studentilor, pe perioada vacantei de vara, 100 locuri de munca. In decembrie deja s-a organizat selectia fortei de munca feminine romanesti pentru peste 4.000 slujbe in Spania, la cules de capsune. Selectia a avut loc in Mehedinti, Ialomita si Brasov. Pentru Moldova nu s-a organizat niciun centru. Prin urmare, mai mult ca sigur, din cele 122 femei din judetul Bacau care s-au inscris un numar foarte mic s-a prezentat la selectie, restul neavand posibilitati financiare sa suporte transportul.

                    Anul 2008 debuteaza pentru studenti cu o veste buna. Unii dintre ei vor avea posibilitatea ca in perioada vacantei de vara sa lucreze minimum doua luni in Germania, in diverse munci pentru care nu se cere vreo calificare. Oferta aceasta de locuri de munca intr-o tara membra a Uniunii Europene este valabila pentru studentii care sunt inscrisi la o facultate de stat ori particulara, acreditata conform legii, urmeaza cursurile de zi si cunosc bine sau foarte bine limba germana (au cel putin trei ani de studiu). Cei care sunt, insa, in primul ori in ultimul an de facultate nu se vor putea inscrie, ei nefiind acceptati. Restul studentilor vor avea la dispozitie doua saptamani (pana in data de 21 ianuarie 2008) pentru a-si depune cererea si dosarul de inscriere. Ei se vor adresa (intre ora 10.00 si ora 15.00) Centrului de Informare si Consiliere privind Cariera, din strada Vanatori, nr.1, sector 5, Bucuresti. Tot aici si in acelasi interval de timp se va organiza si sustinerea testului de limba germana si selectia. Testul de limba se va da scris, in momentul depunerii dosarului, si oral, dupa 21 ianuarie. Cei care vor sa participe la selectie trebuie sa aiba intre 18 si 35 ani. Ei vor prezenta la centrul amintit copie dupa actul de identitate si pasaport (valabile minimum sase luni), adeverinta de la facultate in care sa se specifice anul de studii si ce tip de cursuri urmeaza, dovada acreditarii (in cazul facultatii particulare), foaia matricola, recomandare de la unul din profesorii de facultate si trei poze tip pasaport.

                    Doar 100 locuri de munca

                    Este al treilea an cand se pune la dispozitia studentilor o asemenea posibilitate. In anii anteriori cei selectati au lucrat munci necalificate, asa cum va fi si in vara lui 2008, in hoteluri, restaurante, industria usoara sau agricultura. Ei au castigat, in doua luni de munca, aproximativ 1.500 euro. Salariul depinde de cum se intelege angajatul cu angajatorul. Dar chiar daca vor desfasura munci necalificate, cu mult sub nivelul lor de pregatire, putini studenti vor avea aceasta sansa. Pentru toti studentii din tara, Germania ofera numai 100 locuri de munca.

                    In Moldova, niciun centru de selectie pentru Spania

                    In acest an mult mai mai multe locuri de munca intr-o tara din Comunitatea Europeana vor fi, insa, pentru femei. Inca din decembrie ele au avut posibilitatea sa se inscrie pentru a lucra in Spania la cules de capsuni. Spania ofera pentru toata Romania 4.014 locuri de munca in agricultura, la cules de capsuni in provincia Huelva. Oferta este numai pentru femei, cu experienta in agricultura, si nu se precizeaza vreo limita de varsta. Durata contractului de munca va fi de minimum trei luni iar cazarea cade in sarcina angajatorului sa o asigure si sa o suporte. Dar transportul pana in Spania, la locul de munca, va fi platit de catre fiecare muncitor. Salariul net care va fi acordat celor ce vor lucra pe baza de contract va fi de 34,5 euro/zi. Data exacta in care s-a organizat selectia a fost comunicata fiecarui candidat inscris, prin compartimentul Euresc din cadrul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Numai ca mai mult ca sigur din cele 152 femei din judetul Bacau care s-au inscris pentru selectie, un numar mic a si ajuns la ea. Si aceasta deoarece in toata tara s-au organizat doar trei centre de selectie, in Mehedinti, Ialomita si Brasov, desi initial ANOFM anuntase ca locatiile vor fi stabilite pe regiuni. „Noi eram aproape siguri ca pentru Moldova, selectia va fi la Iasi ori Piatra Neamt, ne-a declarat Daniela Balan, purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca. Nu cunoastem motivul pentru care nu s-a organizat un centru macar pe Moldova”. Scris de Elena Tintaru

                    S-au stabilit termenele de plata a impozitului pe venit in 2008

                      Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat calendarul obligatiilor fiscale privind impozitul pe venit pentru anul 2008, termenele de depunere a declaratiilor si de plata fiind in general similare cu cele din anii precedenti. Impozitul pe venit va fi calculat, retinut si virat de contribuabilii persoane fizice sau juridice care au obligatia retinerii la sursa pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care se platesc, la fel ca si anul trecut. Data de 25 a lunii urmatoare se aplica si platitorilor de venituri asimilate salariilor, precum si platitorilor de venituri din drepturi de proprietate intelectuala, vanzarea bunurilor in regim de consignatie, activitati desfasurate in baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, activitati desfasurate in baza contractelor sau conventiilor civile, activitate de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara, investitii, pensii, premii si jocuri de noroc. Exceptie fac microintreprinderile si persoanele fizice care desfasoara activitati independente, pentru care calculul impozitului se va face trimestrial, iar viramentul are ca data limita 25 a lunii urmatoare trimestrului. La termenele mentionate anterior trebuie depusa si declaratia privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat (formularul 100).

                      Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare

                      In cazul veniturilor din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, calcularea, incasarea si plata impozitului se va face de catre notar pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care a fost retinut, iar declaratia informativa aferenta (formularul 208) se va depune tot de catre notari, dar semestrial. Daca transferul dreptului de proprietate asupra constructiilor sau terenurilor se face prin alta procedura decat cea notariala, persoanele fizice care realizeaza venituri din aceste operatiuni trebuie sa completeze declaratia privind veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal (formularul 209), impozitul urmand sa fie calculat si incasat de catre autoritatile fiscale, nu de notari. Pentru alte proceduri decat cea judecatoreasca sau notariala, contribuabilul trebuie sa declare la Fisc venitul obtinut in maximum 10 zile de la data transferului, conform completarilor aduse anului trecut Codului Fiscal, aplicabile din 2008. Persoanele care obtin venituri din drepturi de proprietate intelectuala, cedarea folosintei bunurilor sau activitati agricole au posibilitatea ca, pana la 31 ianuarie, sa depuna cerere pentru optiunea de a determina venitul net in sistem real, alternativa care va fi valabila timp de doi ani consecutivi. Pe de alta parte, cei care au fost impozitati in sistem real timp de doi ani consecutivi pot sa depuna, tot pana la data de 31 ianuarie, cerere pentru renuntarea la aceasta optiune.

                      Fisa fiscala, depusa pana pe 28 februarie

                      Platitorii de venituri din salarii sau asimilate salariilor vor depune fisele fiscale (formularul 210) la unitatea fiscala aferenta pana in ultima zi din februarie, termen in care sunt obligati sa transmita o copie si salariatilor. Pana la sfarsitul lunii februarie vor depune declaratia privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa (formularul 205) si platitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuala, transferul titlurilor de valoare si vanzarea de valuta la termen, valorificarea de bunuri in regim de consignatie, contract de agent, comision sau mandat comercial, activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara, precum si din activitati desfasurate in baza contractelor sau conventiilor civile. Contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia impozitului pe veniturile din arendare si a veniturilor din activitati agricole vor realiza si in acest an plati anticipate, trimestrial, pana la data de 15 a ultimei lunii din fiecare trimestru, respectiv pana la 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 decembrie. Depunerea formularului 204 reprezentand declaratia anuala de venit pentru asociatiile fara personalitate juridica va avea loc pana la 15 martie. Fiecarui asociat i se transmite o copie a declaratiei, pe baza careia asociatii vor cuprinde, in declaratia de venit, venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociatiei. Declaratia privind veniturile realizate pentru fiecare categorie si sursa de venit (formularul 200) trebuie depusa pana la 15 mai, de persoanele care au obtinut anul trecut venituri din activitati independente, cum ar fi activitati comerciale, profesii libere, venituri din proprietate intelectuala, din transferul titlurilor de valoare, precum si venituri din cedarea folosintei bunurilor sau activitati agricole determinate in sistem real. Termenul de depunere este valabil si pentru declararea veniturilor din strainatate, prin formularul 201. Tot pana la 15 mai va fi depusa si cererea privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul pe venitul anual si deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea in sistem colectiv pentru domeniul locativ (formularul 230). De asemenea, contribuabilii care obtin venituri din activitati agricole impuse pe baza de norme de venit trebuie sa depuna, pana la 15 mai, formularul 221. Termenul pentru plata anticipata a 50% din impozitul pe venitul din activitatile agricole, obtinut din cultivarea si valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor, in sere si in solarii, precum si a arbustilor, plantelor decorative si ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole si altele asemenea este 1 septembrie, diferenta urmand sa fie achitata pana la 15 noiembrie. Pentru sumele obtinute de o persoana fizica dintr-o asociere cu o microintreprindere, care nu genereaza o persoana juridica, platitorii de venituri trebuie sa calculeze si sa vireze impozitul trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestru. Platitorii de venituri din dividende, dobanzi, din lichidare sau dizolvare fara lichidare a unei persoane juridice, precum si platitorii de venituri din jocuri de noroc, premii in bani si/sau in natura si pensii vor depune, pana la 30 iunie, declaratia privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa (formularul 205). Calcularea, retinerea si virarea impozitului pe veniturile sub forma de dividende in cazul sumelor distribuite, dar care nu au fost platite actionarilor sau asociatilor pana la sfarsitul anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale trebuie realizata pana la 31 decembrie. Scris de Dorin Vasiluta

                      Asigurarea de viata ii scoate peri albi unui bacauan

                        Semnarea unui contract de asigurare de viata cu o firma de asigurari i-a adus numai necazuri lui Gheorghe Antal, un bacauan care acum incearca sa obtina rezilierea contractului. Gheorghe Antal spune ca, in urma cu doi ani, a apelat la firma Interamerican pentru o asigurare de viata pe care urma sa o plateasca timp de cinci ani. „Am platit primele trei rate, fara sa vad vreun contract, iar dupa ce l-am semnat am vazut ca nu era deloc asa cum ma intelesesem cu agentul de asigurari si continea o multime de nereguli. Durata era de 17 ani, in loc de cinci. Si erau alte neclaritati in contract. In plus, pe 24 mai 2006, dupa un control medical ale carui rezultate nici macar nu mi-au fost aduse la cunostinta, mi s-a comunicat majorarea primei de risc, din motive de ordin medical”, sustine Gheorghe Antal. Barbatul mai spune ca toate demersurile facute la agentia din Bacau, dar si la sediul central din Bucuresti au fost sortite esecului si ca nu poate nici macar sa rezilieze contractul si sa obtina sumele deja platite. „Am fost la directorul din Bacau, insa m-a lasat vorbind singur in birou si a iesit, dupa ce mi-a zis ca nu o sa vad niciun ban inapoi. Nici dupa ce a venit noua directoare nu am reusit sa fiu tratat cu atentie. Am scris si la Comisia Nationala de Supraveghere a asigurarilor, insa mi-au raspuns ca daca nu rezolv pe cale amiabila, trebuie sa apelez la instanta de judecata. Au trecut doi ani de la incheierea contractului, in care scrie ca timp de doi ani nu pot primi inapoi nicio suma, iar acum am dreptul sa-mi cer banii inapoi. Controlul medical la care am fost supus a constat in masurare, cantarire, verificarea tensiunii si cateva intrebari despre parinti. Cum au ajuns la concluzia ca trebuia marita prima de risc?”, se intreaba Gheorghe Antal, a carui semnatura este insa pe contractul pe care acum il contesta. De cealalta parte, directorul agentiei bacauane a societatii Interamerican spune ca situatia lui Gheorghe Antal este cunoscuta si ca acesta trebuie sa se adreseze la sediul central din Bucuresti. „Va rog frumos, stiu de domnul Antal, nici nu eram director cand a incheiat dansul contractul si nu il putem ajuta cu nimic. Sa ia legatura la Bucuresti, cu sediul central, cu conducerea, pentru ca noi am vorbit deja de foarte multe ori cu dansul, l-am lamurit. A facut zeci de scrisori, este o nebunie intreaga si nu putem sa rezolvam nimic. A semnat un contract, a facut-o cu buna stiinta, politica noastra e ca oamenii sa fie informati corect. Contractul contine niste prevederi care trebuie respectate, nu putem sa facem nimic pentru dansul in aceasta situatie”, a fost singura declaratie pe care directorul agentiei locale Interamerican a acceptat sa o faca. In aceste conditii, nemultumirile clientului firmei de asigurari pot face obiectul unui proces, daca Gheorghe Antal va considera ca nu mai are alta solutie. Scris de C. Pop

                        Indolenta, frisoane si caldura „gratuita”;, marca Termon

                          Pe scara unui bloc de pe strada Chimistului nr.2, din Onesti, contoarele pentru masurarea energiei termice consumate nu inregistreaza nimic, de la montarea acestora.

                          In luna octombrie a anului 2007, firma angajata de societatea Termon pentru realizarea instalatiei de alimentare cu agent termic a noului sistem de distributie pe orizontala isi incheia lucrarile. Au fost montate chiar si cutiile destinate unitatilor de masura, dar, pentru nici un apartament nu s-a facut vreo inscriptionare pentru ca beneficiarii sa stie care sunt conductele de apa rece si apa calda sau care sunt conductele de tur si retur pentru agentul termic. Pentru a-si putea realiza traseele instalatiilor din interiorul apartamentelor, cele patru familii de pensionari, beneficiare a noului sistem, au sunat la firma care a realizat lucrarea, pentru a afla ordinea conductelor. In baza raspunsului telefonic, fiecare locatar si-a spart peretii in asa fel incat traseele conductelor sa coincida cu ordinea indicata. Dupa o perioada de timp, au fost montate si contoarele in cutii, iar oamenii s-au racordat cu toate conductele la unitatea de masura.

                          Incep neregulile

                          Dupa ce oamenii si-au realizat, cu forte proprii, instalatiile din interiorul apartamentelor, acestia au incheiat contractele de furnizare cu societatea Termon si au inceput sa plateasca si ratele pentru contor, aparat a carui valoare, incluzand si dobanda pentru trei ani, se ridica la peste 1100 lei. Cu cateva zile inaintea datei de 1 noiembrie 2007, vazand ca pe conducte nu curge nimic, locatarii s-au adresat societatii Termon, dupa ce aflasera ca blocurile vecine aveau apa calda si caldura. Echipa venita la fata locului constata ca toate ventilele de la subsolul scarii erau inchise, lucru ce dovedeste ca la finalizarea lucrarii nu a fost intocmit un proces verbal de predare-primire si de punere in functiune a instalatiei.

                          Surprizele continua

                          La inceputul lunii decembrie 2007, locatarii asteptau facturile pentru consumul de energie termica corespunzator lunii noiembrie, curiosi fiind sa vada si care sunt beneficiile noului sistem de distributie pe orizontala. Vazand ca acestea nu mai vin s-au adresat, din nou, societatii Termon. Directorul executiv Cornel Stefanescu verifica la Compartimentul aproductie” situatia, pentru a vedea de ce nu au fost emise facturile si constata ca, la citirea celor patru contoare, consumul inregistrat a fost zero. Banuind ca ceva este in neregula, directorul ii asigura pe locatari ca va trimite o echipa la fata locului. Intrebat insa cum se va rezolva problema din punct de vedere al platii consumului pentru luna noiembrie, Cornel Stefanescu a raspuns: aNu ati avut consum, nu platiti”. Deplasata la locul cu pricina, echipa de la Termon constata ca erau inversate conductele de tur cu retur, iar contoarele erau montate pe conducta de retur. Unul dintre membrii acestei echipe le-a transmis locatarilor ca solutia este fie de a-si schimba fiecare locatar conductele intre ele, fie ca schimbarea sa se faca intr-un singur loc, pentru toti, la subsol. Acestia au spus ca vor instiinta conducerea pentru a se lua o decizie, dar, intre timp, a trecut si luna decembrie, fara ca cineva sa mai dea vreun semn de viata. Si, probabil, la citirea contoarelor, s-a constatat si in luna decembrie consum zero si, iarasi, oamenii nu vor primi facturi.

                          Ce ne facem?

                          O locatara aflata in aceasta situatie ne-a declarat, vadit ingrijorata: aNu stiu ce sa mai cred. Tremur la gandul ca voi fi obligata sa platesc, pentru doua luni, o suma de bani stabilita arbitrar. Ce vina am eu ca cei de la Termon nu au catadicsit sa-si verifice instalatiile? Cum sa ne schimbam noi conductele, ca doar nu e greseala noastra? Sunt pensionara si m-au ajutat copiii sa-mi fac instalatia in apartament. Si asa, platesc acest contor degeaba. Nu este nici al meu si nici nu inregistreaza ceva. Conducerea de la Termon doarme? E scandalos ce se intampla. Spuneti si dumneavoastra, ce ne facem?” Intrebarea femeii este fireasca, dar raspunsul trebuie dat de cei ce au generat aceasta situatie, chiar daca linistea acestora ar putea fi deranjata. Curios lucru este si faptul ca intre contoare si centrala termica exista o legatura prin cablu electric, ce ar face posibila urmarirea consumului de la distanta. Oare nimeni sa nu fi sesizat ca nu indica nimic? In cazul in care acest sistem de centralizare a consumurilor nu este pus in functiune, atunci de ce a mai fost implementat?Scris de Alex Toma

                          Directia de Cultura Bacau a ramas fara sediu / Ministerul Culturii nu da bani pentru… Cultura

                          Actuala cladire in care se afla sediul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Bacau a fost revendicata de proprietarii mostenitori ai acesteia. Problema este veche si se pare ca la un moment dat ar fi avut o solutionare, in asa fel incat lucrurile sa se indrepte pe fagasul cel bun, insa toate acestea au ramas doar la nivelul unei discutii.

                          Casa Polter a fost revendicata de cei trei proprietari, inca dinaintea anului 2000, iar procesul s-a intins pe o perioada de aproximativ 7 ani. In 2006, Inalta Curte de Justitie a luat decizia irevocabila de a pune din nou in drepturi familia Polter. Catre sfarsitul anului trecut, Ministerul Culturii si Cultelor s-a aratat dispus sa cumpere aceasta cladire, deoarece este un monument istoric de categoria B, iar conform legii 422/2001 aceasta poate fi vanduta catre stat. Pretul pe care l-au cerut mostenitorii, atunci, a fost de aproxiamtiv 700. 000 de euro, suma fabuloasa avand in vedere faptul ca, evaluatorii Directiei de Cultura au constatat ca cele doua treimi puse spre vanzare nu valorau mai mult de 300. 000 de euro. aIn urma altor negocieri, desi proprietarii nu au vrut sa lase din pret, au stabilit ca suma de achizitionare va fi de 580 000 de euro, bani pe care Ministerul Culturii a refuzat sa ii plateasca. In consecinta, urmeaza sa o restituim afizic”, pentru ca in acte nu mai avem nici un drept asupra ei, dar fiindca am avut o relatie buna cu aceasta familie mai exista posibilitatea sa mai inchiriem acest spatiu pentru cateva luni”, a precizat Petru Cimpoiesu, directorul Directiei de Cultura Bacau. In urma deciziei luate de Ministerul de Cultura, au fost facute demersuri pentru achizitionarea unei noi cladiri si solutia perfecta nu a intarziat sa apara. aNe-am gadit sa ne mutam in Casa Sterian, de pe strada Mihai Eminescu nr.10, fostul Notariat de stat. O cladire cu etaj si mansarda ce apartine in acest moment Termloc-ului si pentru care se cere doar 350 000 de euro. Am considerat ca este o afacere buna, insa se pare ca din nou Ministerul nu a fost de acord cu alocarea acestei sume, spunandu-ne ca ne putem localiza in fosta sala de repetitii a Filarmonicii, sala anexa Directiei de Cultura, ce nu a fost revendicata de familia Polter. Suntem de acord sa ne mutam acolo, dar avem nevoie de fonduri pentru a o reamenaja”, a adaugat Petru Cimpoesu.
                          In ciuda situatiei nefavorabile, Casa Sterian va fi in continuare in atentia conducerii Directiei pentru Cultura, care vrea sa o transforme intr-un veritabil Centru de Cultura. aMomentan casa nu este locuita si se afla intr-o stare destul de avansata de degradare si pentru ca cei de la Termloc nu vor sa aloce fonduri pentru a o restaura vom lua legatura cu mai multe persoane de la Consiliul Judetean, pentru ca aceasta sa fie cumparata cu scopul a reintra in patrimoniul public. Dorim sa infiintam acolo, in viitor mai multe Galerii, care vor avea ca scop promovarea culturii bacauane, atat de putin cunoscuta de oameni. Ne-am propus ca unul dintre spatii sa fie valorificat de pictorul Ilie Boca, care din pacate isi tine sutele de lucrari acasa. Personalitati precum George Balaita, Grigore Tabacaru si Ion Luca pot fi prezentati publicului prin diferite activitati ce pot fi tinute in acel spatiu. Va fi un act de dreptate pentru creatorii ignorati din diferite motive. Ne dorim sa infiintam si o sala de conferinte, la demisol sau de ce nu o galerie de arta contemporana. Chiar in acest moment pregatesc o scrisoare prefectului care ne-a promis ca ne va sustine”, a incheiat directorul Directiei de Cultura.Scris de Daniela Pilat

                          Handbal masculin / Liga Nationala / Reunire cu ganduri europene

                          Handbalistii bacauani au efectuat, ieri, primul antrenament din 2008. In formatie completa, minus jucatorii convocati la loturile nationale (Sandu Iacob si Martin Prachar), „studentii” au reluat pregatirile. Dupa o scurta sedinta de vestiar, s-a iesit la o alergare prin zapada, combinata cu fotbal si alte exercitii de readaptare la efort. De altfel, in aceasta saptamana, pregatirile se vor face in aer liber, exceptand, desigur, sedintele de la sala de forta. In continuare, pe 14 ianuarie se pleaca intr-un cantonament de 7 zile la Piatra Neamt. La revenirea in Bacau vor urma alte antrenamente, pentru ca pe 24 ianuarie sa se faca deplasarea la un turneu amical organizat de HC Odorhei, la care vor mai participa Steaua si DKSE Debreten. Ultimul joc de verificare este programat pe teren propriu, pe 30 ianuarie, in compania divizionarei secunde Universitatea Galati. Campionatul va incepe pe 3 februarie, cu o deplasare la Baia Mare.
                          La reunirea echipei au fost prezenti si reprezentanti ai autoritatilor locale. „As fi multumit sa incheiati campionatul pe locurile 4-5, ceea ce nu inseamna insa ca prima pozitie nu este de abordat. In sezonul viitor vreau sa va bateti la titlu”, a spus un oficial local. „Participarea in cupele europene este un obiectiv indraznet”, l-a catalogat antrenorul Gabriel Armanu. Un obiectiv pe care, nuantat, echipa bacauana este gata sa si-l asume. aTinta noastra este sa castigam cat mai multe meciuri. Daca vom reusi, cu siguranta ca ne vom clasa pe un loc de cupe europene. Ar fi fantastic acest lucru, dupa 7 ani in care echipa a jucat in liga secunda. Ar fi extraordinar pentru jucatori, pentru mine, ca antrenor, si pentru public”, a subliniat antrenorul Gabriel Armanu. Totusi, misiunea nu se anunta deloc usoara. Avizate de parcursul bun al Stiintei in prima parte a campionatului, celelalte echipe se vor uita cu alti cu ochi spre Bacau. La randul lor, „studentii” nu vor sa coboare stacheta. Pentru asta, important este „sa fim sanatosi si sa muncim mai mult, pentru ca in retur adversarii ne vor acorda mai multa atentie”. Stiinta va pleca la drum de pe locul al III-lea.Scris de Dana Popa

                          FCM Bacau trateaza cu atacantul brazilian Alex Sandro si cu mijlocasul nigerian Prince / „Galben-albastri”; de import

                          Probele de joc sunt obligatorii

                          Intariri din strainatate pentru FCM Bacau. Lista este ceva mai lunga si nimic nu e batut in cuie. O singura certitudine: toti cei care vor veni la Bacau vor fi nevoiti sa dea probe de joc. „E principala conditie”, a subliniat antrenorul Costel Orac, care se afla in cautarea unui fundas central, a doi mijlocasi de banda si a doi atacanti. Primele nume de pe lista sunt ale mijlocasului nigerian Prince si ale atacantului brazilian Alex Sandro. Ambii poarta girul impresarului Relu Damian. „Am discutat cu agentii doi in decembrie si, initial, stabilisem ca ei sa vina direct in turneul din Antalya. Mai nou, antrenorul Orac si-a manifestat dorinta sa-i vada la lucru si in stagiul de la Vatra Dornei. Ramane sa vedem si raspunsul lor”, a precizat Damian.

                          Inca un varf din Brazilia?

                          Alex Sandro are 23 de ani si a evoluat la mai multe echipe din liga secunda braziliana, printre care si Juventud. Nu este singurul atacant din Tara Cafelei care ar putea ajunge la Bacau in aceasta pauza competitionala. „Exista discutii si pentru un alt varf de atac, tot pe filiera impresarului lui Alex Sandro”, a marturisit Relu Damian. In ceea ce-l priveste pe Prince, acesta este nigerian, insa are si cetatenie americana. In varsta de 22 de ani, Prince poate evolua atat ca mijlocas de banda stanga, cat si in spatele varfurilor. „Este un fotbalist polivalent, cu un trecut in Major Soccer League”, a completat Relu Damian cartea de vizita a jucatorului.

                          Tineretea e baza

                          Pe langa probe de joc, stranierii care vor veni la Bacau in aceasta iarna trebuie sa mai indeplineasca doua conditii. Este vorba de varsta si de durata contractului. „Vreau jucatori tineri, apropiati de media de varsta a lotului nostru. A, daca gasim un jucator valoros de 27-28 de ani, nu il refuzam”, a declarat Costel Orac. Referitor la durata angajamentului, impresarul Relu Damian a specificat: „Contractul unui jucator va fi pe minimum trei ani, deoarece la Bacau se intentioneaza construirea unei echipe competitive. Exista si varianta semnarii unui angajament pe un singur sezon, cu posibilitate de prelungire doar daca decide clubul. Aceasta varianta este operabila in conditiile in care vrei sa vezi daca fotbalistul confirma sau nu”.

                          Nu doar din strainatate

                          Cum spuneam, lista posibilelor achizitii de import este ceva mai lunga. „Indiferent daca aceste transferuri se vor materializa sau nu, cautarile referitoare la aducerea unor jucatori buni din strainatate vor continua”, a anuntat Relu Damian. „Vrem sa ne intarim in aceasta iarna, insa in niciun caz nu vom face achizitii doar de dragul achizitiilor. Decizia finala va apartine antrenorului Orac”, a tinut sa precizeze presedintele FCM Bacau, Flaviu Pop, care a adaugat ca in vizorul clubului nu se afla doar fotbalisti din strainatate, ci si jucatori romani. Scris de Dan Sion