joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5675

Luati de fraieri!

    In general, in toata lumea asta, politicienii si cei aflati in functii publice incearca zi de zi sa-i ia pe cetateni de fraieri. Cum politica nu este facuta de maicute, iar zicerea ca este, in esenta, o curva (scuzati expresia) se adevereste, nu ma mira prea tare faptul ca suntem prostiti pe fata. De fapt, prosteala este un mod de viata printre alesii neamului. Ce ne facem atunci cand suntem prostiti de catre vreun functionar public prins cu ocaua mica? Asa am patit eu, si nu e prima data, si sunt convins ca toti cei care lucreaza in presa au avut parte de asemenea tratament. Dupa cum va spuneam, am patit sa fiu luat de fraier de catre Silvian Cortez. Daca nu stiti cine este Silvian Cortez, va deslusesc eu enigma. Are functia de arhitect sef al Bacaului. Adica cel care semneaza toate actele de construire din oras. Mie personal mi se pare o pozitie foarte buna. Si sincer, ma asteptam ca arhitectul sef, data fiind varsta, sa aiba cu totul alte conceptii, sa actioneze altfel, sa demonstreze ca generatia mai tanara este altfel decat ceilalti. Ei bine, m-am inselat. N-ar fi prima oara. N-am sa va spun aici cam care sunt zvonurile care circula prin targ legate de activitatea dumnealui. De modul in care se elibereaza autorizatiile, de modul in care se construieste in Bacau. Aceste lucruri vor face obiectul unor materiale separate cu care va veti delecta citind editiile viitoare ale cotidianului Desteptarea. Va voi spune doar ca am fost prostit pe fata. Cu toate ca aveam legea in fata ochilor, domnul Cortez incerca sa-mi explice cu totul altceva. Si se potrivea cu intrebarea mea la fel cum se potriveste nuca in perete. Nu inteleg de ce oamenii astia, daca sunt prinsi cu potlogarii, cu fusareli penale, nu au curaj, barbateste, sa recunoasca. Nu le ia nimeni capul, jurnalistii nu sunt judecatori. Iar daca ar exista o justitie normala, atunci declaratiile de genul acesta nu ar conta mai deloc. Mai ales ca, in cazul Cortez, incalcarea legii este flagranta. Arhitectul sef avioleaza” prevederile legale din 2005, fara sa aiba niciun fel de mustrari de constiinta. Pe principiul ahotul neprins e negustor cinstit”. Cel mai ciudat, din punctul meu de vedere, este faptul ca nimeni din primarie nu s-a interesat daca arhitectul sef este in regula. Mai ales ca au existat si in trecut suspiciuni asupra activitatii dumnealui. Nu vreau sa cred ca superiorii sai l-au tinut ascuns. Ca stiau de problema, dar nici macar nu l-au atentionat sa intre in legalitate. Astept un raspuns din partea primarului Stavarache si a secretarului Popovici. Pana atunci, o rugaminte: domnilor, nu ne mai luati de fraieri! Nu suntem toti chiar atat de naivi, incat sa nu fim in stare sa citim o lege! Iar interpretarile dumneavoastra chiar nu conteaza!Scris de Ionut Avram

    Proiect pe termen lung / Energie prietenoasa cu mediul inconjurator

      E.ON Energie va colabora cu un mare concern german in vederea dezvoltarii unei tehnologii pentru centrale electrice care sa protejeze mediul inconjurator.

      Obiectivul acestui parteneriat este dezvoltarea unei metode economice si eficiente de captare a carbonului – un pas important catre construirea de centrale electrice cu emisii reduse de dioxid de carbon. Punctul de inceput il reprezinta un solvent cu caracteristici speciale care sa ofere baza pentru un proces nou de captare a emisiilor de CO2 din gazele de ardere ale centralelor electrice. O instalatie pilot in locatia unei centrale electrice a E.ON in Germania va deveni functionala pana in 2010. Dezvoltari ulterioare vor continua pana in 2014. Obiectivul pe termen mediu este de a dezvolta acest nou proces de captare a emisiilor de CO2 la scara larga, pentru desfacere pana in 2020.
      aE.ON, funizor de top de energie la nivel mondial va aduce in acest parteneriat experienta acumulata in proiectarea si exploatarea numeroaselor centrale electrice pe combustibil fosil si locatia pentru centrala pilot proiectata”, a afirmat Bernhard Fischer, Chief Technology Officer, membru al consiliului executiv al E.ON Energie. La randul sau, firma germana ofera o experienta extinsa si know-how in domeniul ingineriei si executiei proiectelor pentru realizarea de centrale electrice. aCombaterea modificarilor de clima la nivel global este una dintre cele mai mari provocari ale secolului 21″, a afirmat Michael Suess, CEO al Diviziei pentru Productia de Energie din Combustibili Fosili a Siemens. Chiar si in viitorul apropiat, nu va fi posibila satisfacerea cererii crescute de energie electrica fara combustibili fosili precum carbunii si gazele naturale.

      Fara emisii de CO2

      Expertii in mediu au convenit: emisiile de CO2 trebuie reduse rapid si semnificativ pentru a limita cresterea temperaturii. aPentru aceasta, o gama larga de tehnologii trebuie implementata. Aceasta include tehnologii pentru cresterea ulterioara a eficientei centralelor electrice si proceselor de captare si stocare a dioxidului de carbon (CCS)”, a adaugat Suess. Doar un sfert din emisiile totale de CO2 la nivel global pot fi atribuite productiei de energie. Se anticipeaza ca tehnologii CCS viabile pe scara larga vor capta aproximativ 90% din emisiile de CO2. In UE, se dezbate captarea si stocarea obligatorie a dioxidului de carbon din anul 2020. Din acest motiv, este necesara dezvoltarea si testarea de noi solutii inca din prezent. aNoul proces si integrarea energetica optima in centralele electrice conventionale vor fi verificate in 2010 intr-o centrala electrica pilot mica in conditii de exploatare reale, tinandu-se cont in mod deosebit de importanta acesteia pentru o integrare viitoare intr-o centrala electrica de dimensiuni mari”, a precizat Georgeta Dinu, manager PR in cadrul E.ON Energie Romania.Scris de Codrin Pop

      Cartea VSD ofera reduceri la calatoriile cu trenul

        S.N.T.F.C aC.F.R. Calatori” S.A. vine in sprijinul bacauanilor oferindu-le de la 1 februarie Cartea VSD (vineri, sambata, duminica) pentru a facilita calatoria pe caile ferate, oferind reduceri considerabile. Este vorba despre o legitimatie de calatorie nominala, valabila timp de o luna pe o distanta de pana la o mie de kilometri. Prin intermediul ei, tariful de transport va fi redus cu 60 la suta pentru calatoria cu trenul de persoane, clasa I sau clasa a II-a pentru tinerii care nu au implinit inca 26 de ani si 50 la suta pentru trenul de persoane, clasa I si clasa a II-a, daca varsta este mai inaintata. In plus, ca noutate se mai acorda si urmatoarele facilitati: 35 la suta reducere pentru calatoria cu trenul accelerat (clasa I si a II-a), tariful tichetului de rezervare fiind achitat integral, 30 la suta reducere pentru trenul rapid, respectand aceleasi conditii si 25 la suta reducere pentru Intercity. Cartea VSD da dreptul la efectuarea, in cursul fiecarui sfarsit de saptamana, incepand cu ora 0:00 a zilei de vineri si pana la ora 12:00 a zilei de luni, a cate unei calatorii dus-intors pe relatii la alegerea calatorului, in masura in care se respecta termenul de valabilitate. aCartea VSD se poate procura pe baza Buletinului sau Cartii de Identitate, iar in cazul elevilor si studentilor, legitimatiile de calatorie Cartea VSD se pot elibera pe baza cardurilor aEURO Scris de D. Pilat

        Se vinde Carom?

          Dupa mai multe incercari nereusite, se pare ca SC Carom SA va fi vanduta, insa numele societatii cumparatoare este invaluit intr-un oarecare mister. Dupa ce pretul de vanzare al societatii onestene a fost scazut la 14 milioane euro, iar societatea lichidatoare, Finconta Consulting SPPI Bucuresti, a schimbat modalitatea de vanzare, inlocuind licitatia deschisa cu negocierea directa, o singura societate, austriaca, s-a aratat interesata de cumpararea Carom. Din declaratia liderului de sindicat, Vasilica Udrea, rezulta insa ca investitorul austriac va intra in posesia Carom doar daca, pana pe data de 14 februarie, nu va apare un alt investitor care sa prezinte o supraoferta. Pe de alta parte, din surse neoficiale, am aflat ca de Carom s-ar fi interesat si un investitor taiwanez. Cert este faptul ca, oricare ar fi acest investitor, conditia impusa de lichidator si de ANAF este aceea de a continua activitatea specifica in societatea onesteana si nu de a o vinde la fier vechi. In legatura cu aspectul social al problemei, liderul sindicatului a tinut sa precizeze: aIn prezent, in societate mai lucreaza 530 de salariati, carora firma lichidatoare va avea obligatia sa le achite salariile restante. Cum, prin legea falimentului, investitorul cumpara doar activele societatii, legea nu a permis ca in caietul de sarcini sa fie incluse si clauze cu caracter social”. Precizand ca informatiile furnizate, pe data de 22 ianuarie, sunt aceleasi ca si cu o saptamana in urma, liderul Udrea nu exclude posibilitatea ca, intre timp, sa fi intervenit si alte lucruri noi, de care insa nu are cunostinta. Aceasta precizare nu exclude nici posibilitatea ca lucrurile sa se fi precipitat, iar societatea sa fi fost deja vanduta, asa cum circula unele zvonuri. Scris de A. Toma

          Ziua Unirii, sarbatorita de beneficiarii FSC

            Ziua Unirii va fi sarbatorita in Bacau si de beneficiarii proiectelor derulate de catre Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC). aDin pacate, pentru putini romani ziua de 24 ianuarie mai are vreo insemnatate. Problemele de tot felul, goana nebuna dupa profit si obsesia prezentului ne fac sa uitam trecutul cu marile lui momente datorita carora suntem astazi un popor si o natiune. Batranii, beneficiari ai Centrului aDr. Stefan Ciobanua din cadrul Fundatiei de Sprijin Comunitar nu au uitat insa ca se apropie celebrarea unui moment atat de important din istoria moderna a Romaniei si s-au pregatit sa-l sarbatoreasca cum se cuvine”, a precizat Ionut Chirila, coordonator Fundraising &amp PR al FSC.
            Pe 24 ianuarie, de la ora 12, la Centrul de pe strada Pictor Andreescu, nr. 5, 25 de beneficiari varstnici vor prezenta un program artistic dedicat Zilei Unirii. Vor fi recitate poezii de Alecsandri, Cosbuc si Arghezi, vor fi intonate cantecele pe care istoria le-a consemnat ca fiind dedicate acelui moment, va fi spusa povestea tricolorului, iar o beneficiara va recita discursul de investire a lui Al. I. Cuza, rostit de Mihail Kogalniceanu. Pe langa aceasta, beneficiarii au pregatit cu multa rabdare sceneta „Mos Ioan Roata si Unirea” de Ion Creanga, costumele si decorurile fiind create chiar de ei, special pentru acest eveniment. Si ca la orice sarbatoare, gospodinele centrului vor pregati un tort pentru toti participantii si invitatii lor, aproximativ 40 de persoane, varstnici si nu numai.
            aSe simte aer de primavara la centrul de zi Dr. Stefan Ciobanu. Ianuarie, o luna plina de aniversari: Eminescu, Unirea. Toti beneficiarii s-au mobilizat, in cadrul cenaclului centrului este mare fierbere, se invata poezii si cantece pentru a sarbatori Unirea Principatelor Romane de la 24 Ianuarie”, a declarat doamna A.C, beneficiara a centrului si unul dintre organizatorii evenimentului. Centrul aDr. Stefan Ciobanu” este un centru de zi pentru varstnici apartinand Fundatiei de Sprijin Comunitar, in care zilnic 40-50 de batrani isi petrec timpul liber organizand cluburi, desfasurand activitati recreative si creative, iar cei care sufera de diverse afectiuni sau sunt in recuperare pot face activitati specifice in sala de kinetoterapie sub indrumarea personalului calificat.Scris de Codrin Pop

            Promisiunile primarului Stavarache nu tin de cald / Inca o iarna fara azil de noapte in Bacau

              Boschetarii urla la poarta Spitalului Judetean de Urgenta pentru a fi adapostiti. Toata iarna ei s-au aciuat pe holurile de la Unitatea de Primire Urgente. Lumea striga in van dupa un azil de noapte. Primaria Bacau abandoneaza proiect dupa proiect.

              Ii vedem peste tot prin oras. In piete se aduna langa chioscurile de fast-food pana isi potolesc foamea din ce le dau cumparatorii. In intersectii cersesc mila soferilor. Seara se pripasesc prin scarile blocurilor si pe holurile Spitalului Judetean de Urgenta (SJU). „De peste tot suntem alungati, se plange un baiat de 17 ani, apurtatorul de cuvanta al copiilor strazii care isi fac veacul prin curtea si cladirea celui mai mare spital bacauan. Pana acum ne primeau sa dormim pe caloriferele de pe holurile spitalului, dar saptamana asta au inceput sa ne alunge. Noi unde sa ne ducem? Ziua umblam prin oras, dar noaptea nu avem unde dormi”. Daca si-ar gasi un culcus, viata ar fi mai usoara, chiar daca nu au pe nimeni sa le poarte de grija. Povestile lor seamana izbitor una cu alta. Parintii s-au despartit si i-au parasit, bunicii sunt morti sau prea batrani pentru a-i ingriji, alte rude nu-i accepta. Aproape toti au venit la Bacau din mediul rural, dar nu s-ar mai intoarce la tara. „Eu sunt din Galbeni, spune pustiul care nu vrea sa paraseasca SJU. Nu pot sa ma intorc la mine in sat fiindca as muri de foame. In Bacau mai gasesc o bucata de paine. Daca ne-ar ajuta autoritatile cu un loc in care sa stam macar noaptea, ar fi bine de noi”. Cat a fost ger multe persoane fara acoperis deasupra capului s-au aciuat la Unitatea de Primire Urgente (UPU) al spitalului. Dar unele pot fi vazute si acum dormind seara de seara pe banchetele de pe hol de la UPU. Referindu-se la adolescentul suparat ca nu a fost lasat sa ajunga in spital, managerul SJU a argumentat ca amai mult ca sigur ca este recalcitrant, de aceea nu i s-a permis accesul de la poarta”. Si conducerea spitalului, la randul ei, este ingrijorata de asaltul boschetarilor asupra spitalului, mai ales a Unitatii de Primire Urgente. aSi in ambulatoriu (policlinica-n.n.) au incercat sa se adune noaptea, dar acesta se inchide si atunci merg la Urgente, ne-a declarat managerul spitalului. Nu este normal sa stea aici, dar este umanitar. Nu putem sa-i dam afara, daca nu au un adapost”.

              Ba la bloc, ba la container

              Problema persoanelor fara adapost care iau cu asalt in sezonul rece SJU nu este necunoscuta autoritatilor locale. Pana acum nu s-a luat insa nicio masura pentru rezolvarea ei, desi de peste trei ani primarul Romeo Stavarache a afirmat nu o data ca azilul de noapte este pe lista sa de prioritati. Initial, a declarat ca va amenaja un adapost intr-un bloc dezafectat. Apoi, de anul trecut, din septembrie administratia locala tot promite ca va amenaja un astfel de adapost, pe timp de noapte, in spatiul in care a functionat Punctul termic 154, pe strada Milcov. La jumatatea lunii decembrie, de la Primarie ni s-a raspuns ca as-a incheiat procedura de licitatie a proiectului si se lucreaza la el timp de trei luni, dupa care se va organiza licitatia pentru executia lucrarii”. Convinsa ca adapostul nu va fi gata in aceasta iarna, Primaria a inceput discutiile cu doua asociatii apentru a da cu titlu de imprumut, pana la finalizarea lucrarilor la adapost, niste containere”. Dar nici acestea nu au aparut. Cum iarna este pe sfarsite, iar alegerile se apropie, adapostul atat de necesar unui oras de importanta Bacaului va trece in fruntea listei cu promisiuni a politicienilor.Scris de Doina Mincu, Elena Tintaru

              Foc automat la Buletine

                Jale la buletine. Deschiderea frontierelor spre Vest si, prin aceasta, a accesului liber peste hotare doar cu buletinul, au facut ca bacauanii care s-au intors in tara de la munca din strainatate sa se inghesuie la ghisee pentru a preschimba actele de identitate, a intra in posesia unui nou document sau a trece in documente si copiii de peste 14 ani. La Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor (SCPLEP) unde se elibereaza cartile de identitate oamenii continua sa se calce in picioare. Numai anul trecut s-au eliberat 32.200 de buletine, cu peste 8.000 mai multe decat anul trecut. 2.200 de bacauani au avut nevoie de o carte de identitate provizorie, iar pentru 2.800 s-au aplicat vize de resedinta. S-au mai efectuat 9.000 de schimbari de domiciliu si s-au luat in evidenta alte 3.800 de persoane. Revenirea stranierilor in Bacau a dus la aglomerarea celor doua ghisee, unde se primesc actele pentru eliberarea buletinelor, in special in lunile iulie-august, dar aglomeratia a fost peste masura si in perioada referendumului si a alegerilor. „Suntem acum luati cu asalt de persoanele care au nevoie de o carte de identitate noua, dar si de copiii plecati cu parintii in strainatate si care, intre timp, au implinit 14 ani si astfel pot avea si ei carte de identitate, ne-a explicat comisarul sef de la SCPLEP, Ioan Prisecaru. Daca media zilnica era de 140 de cereri primite, am ajuns in prezent chiar si la 180″. Alte 40 de persoane au cerut restabilirea domiciliului in Romania, in speta, pe teritoriul judetului nostru, iar lucratorii SCPLEP au mai depistat si doua persoane urmarite general, care s-au adresat Serviciului pentru schimbarea actelor de identitate. Pentru a face fata adresabilitatii crescute, Serviciul a suplimentat numarul de personal care ofera informatii la ghisee si a prelungit programul de lucru. Mai mult, s-a redus si termenul de eliberare a documentelor de la 10 zile la o saptamana. SCPLEP Bacau are arondate 35 de comune limitrofe, asa ca aici apeleaza mai multe de jumatate din populatia judetului. Pentru a mai descongestiona activitatea si a reduce aglomeratia, conducerea institutiei a mai achizitionat un laptop si o camera digitala foto de preluare a imaginilor care vor crea posibiltatea angajatilor sa se deplaseze si in teritoriu pentru a primi actele. aLa nivelul intregului serviciu inca inregistram circa 9.000 de persoane care au actele expirate si care nu s-au prezentat la noi pentru a le schimba, mai spune comisarul sef Prisecaru. Cifra este relativa pentru ca multi dintre acesti bacauani si-au schimbat domiciliul fara sa anunte, iar aici ma refer in general la cei voiajori, care se duc sa munceasca in tara periodic. In plus, mai sunt alte 500 de persoane care lucreaza in strainatate si care si-au depus actele de schimbare a cartilor de identitate in lunile iulie-august, dar nu au mai revenit sa le ridice”. Alti 3.500 de bacauani nu si-au ridicat nici pana acum cartile de alegator, in special tinerii care intre timp au implinit varsta de 18 ani si au drept de vot. Intr-un singur an, au fost eliberate peste 26.000 de carti de alegator. Scris de R. Neagu

                Harababura pe banii locatarilor

                  In blocurile mixte, cu apartamente de locuit si spatii comerciale, neintelegerile sunt la ordinea zilei. Conflictele se acutizeaza atunci cand vine momentul repartizarii unor cheltuieli comune. In sezonul rece, factura la incalzire incinge spiritele. Este cazul si in blocul 10, de pe strada Marasesti. „Nu suntem deloc incantati de modul in care se imparte consumul de caldura in blocul nostru, ne-a declarat proprietara apartamentului 9. Avem la parter un magazin a carui suprafata este cat toate apartamentele de pe palier, dar plata este disproportionata. Mie, cu un apartament de 64 de metri patrati, mi s-au repartizat 5,5 gigacalorii pe luna decembrie, iar magazinului, doar 8,2 gigacalorii. Am platit numai la caldura intr-o luna peste 800 lei.” Locatarii din apartamentele bransate la CET au cerut socoteala atat administratorului asociatiei, cat si reprezentantilor furnizorului de agent termic. Explicatiile nu i-au multumit. „Nu inteleg de ce locatarilor li se calculeaza incalzirea la suprafata apartamentului, iar agentilor economici in functie de elementii de la calorifer. Cum pot sa masoare cu unitati diferite cand este vorba despre un consum comun, inregistrat de un singur gigacalorimetru?” Formula de calcul este un mister pentru locatari, iar cei care o aplica nu au niciun interes sa o dezvaluie. In timp ce de la CET ni s-a explicat ca nu se face nicio diferenta la calcul intre locatari si agentii economici, consumul fiind impartit la suprafata echivalent termica (SET), de la Asociatia de proprietari 1 am aflat cu totul altceva. „Mie CET-ul imi da consumul dupa ce scade ceea ce revine agentilor economici de la parter, ne-a declarat administratorul Mariana Gradinaru. Eu locuiesc pe aceeasi scara cu persoanele care au reclamat. Nu-mi convine sa platesc la SET, ci la metru patrat. Locuinta mea are 36 mp, dar mai multi elementi de calorifer, fiind la ultimul etaj. Cum sa platesc la fel cu un apartament de 64 de metri patrati? Daca as calcula la SET, as fi dezavantajata. In fiecare iarna sunt discutii. A fost si consumul mare, s-a dat prea multa caldura. Acum s-a reglat si se echilibreaza la plata de la o luna la alta”. Locatarii nu au de ales: fie accepta socoteala, fie se debranseaza.Scris de Doina Mincu

                  Octava mondiala de rugaciune celebrata de Catedrala Catolica „Sfintii Petru si Pavel”;

                    Sute de credinciosi s-au adunat ieri, la Catedrala aSf. Petru si Pavel”, pentru a celebra octava de rugaciune inaugurata de preotul anglican Paul Watson in perioada 18 – 25 ianuarie 1908. Traditia a fost continuata dupa 1990 si iata ca, dupa o prima slujba tinuta la Catedrala Ortodoxa aSfantul Niculae”, atat de preoti ortodocsi, cat si catolici, a venit randul si Catedralei Catolice sa faca acelasi lucru in cadrul saptamanii de rugaciune ecumenice. Tema de anul acesta este aniversarea centenarului infiintarii octavei de catre preotul anglican sub genericul aRugati-va fara incetare!” (1 Tes, 5,17) luat din scrisoarea intai a Sf. Paul catre tesaloniceni. Credinciosii, indiferent de religie, au inteles ca, in ciuda oricaror diferente religioase, rugaciunea are o functie esentiala in viata oricarui crestin si ca numai prin ea sufletele lor vor fi curatite in fata lui Dumnezeu. Ideea unitatii a fost foarte bine evidentiata de preot Isidor Dasca, decan de Bacau al Catedralei aSfintii Petru si Pavel”, care a spus ca amoto-ul ales pentru acest an este in scopul unirii Bisericilor, pentru ca asa cum dezbinarea este opera celui rau, unirea apartine Duhului Sfant”. Decanul romano-catolic a citit alaturi de preotul paroh ortodox Costel Busuioc si parintele Petru Todoreanca din textele liturgice special alese pentru aceasta ocazie si s-au rugat impreuna cu sutele de credinciosi pentru pace si unitate. aNe-am adunat la Catedrala Catolica din mila lui Dumnezeu, la acest popas duhovnicesc prin care cele doua parohii surori, datorita dragostei si dorintei de unitate se afla intr-un moment binecuvantat de rugaciune sincera de a fi unul langa celalalt la indemnul lui Hristos”, a adaugat Costel Busuioc, paroh al Catedralei Ortodoxe aSf. Niculae”. Rugaciunea preotilor a facut ca toti cei prezenti sa inteleaga ca ea este piatra de capatai. Dovada sunt spusele Apostolului
                    Sf. Pavel care se referea la ea ca fiind aconditia esentiala a umanitatii”, cea care asigura omului apropierea de asemanarea lui Dumnezeu, lucrul cel mai minunat din orice religie.Scris de Daniela Pilat

                    Capcane pe strazile Bacaului / Cicatricile sistemului de termoficare slutesc orasul

                      Topirea zapezii a scos la iveala urmele nenumaratelor interventii nefinalizate de pe sistemul de termoficare bacauan. Firmele care au efectuat lucrarile de reparatii nu au mai reparat strazile si trotuarele, fie din neglijenta, in cazul avariilor din lunile octombrie si noiembrie, fie din cauza temperaturilor exterioare scazute. Aproape ca nu exista strada in Bacau pe care sa nu se fi intervenit la carpirea conductelor din sistemul de termoficare. In unele locuri, pamantul si pietrisul s-au tasat sub greutatea ghetii si a masinilor. S-au cascat gropi numai bune sa inghita trecatorii si sa avarieze serios masinile. Ieri, pe strada Vasile Alecsandri, chiar in fata Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, o soferita din Bacau a tras o spaima grozava cand a simtit cum masina frantuzeasca si noua pe care o conducea se inclina tot mai tare spre stanga. A sarit din masina si a vazut roata disparand intr-o groapa de pe spatiul special pentru parcare, pe care nu o observase si care nu era semnalizata. Au scos-o din bucluc mai multi liceeni. Facand haz de strazile lui Stavarache, pustii au impins masina la loc sigur. Ca din senin a aparut in zona o echipa de muncitori. Unul dintre ei a aruncat cu lehamite cateva lopeti cu pietris in groapa din carosabil. A urcat apoi in „papuc” si dusi au fost cu totii. Groapa cu pricina face parte dintr-o capcana mai mare intinsa soferilor care se avanta pe strada Vasile Alecsandri, artera centrala si foarte circulata. Un sant demn de un hotar pe tarla traverseaza strada. Circulatia este ingreunata si se stranguleaza chiar la orele de varf. Soferii injura tot ce le vine in minte, de la alesi locali la pretul amortizoarelor si al bucselor. In alte zone din oras, pietonii sunt cei care trag ponoasele lucrarilor de mantuiala realizate de firmele care au prins contracte si subcontracte de reparatii la CET. Cel mai afectat pare cartierul Nord, cu intersectiile brazdate de santuri, cu trotuare pe care se circula ca pe aratura. Dupa cum ne-a declarat Elena Carnu, purtator de cuvant la CET, nu furnizorul de agent termic raspunde pentru calitatea acestor lucrari, fiind doar un beneficiar al acestora. Reparatiile sunt efectuate de diferite firme, nu de echipele de la CET. „O lucrare este finalizata atunci cand carosabilul sau trotuarul este adus la starea initiala. Nu exista termene pentru aceasta, dar este stipulat in contracte obligatia de a face acest lucru. Atunci cand este vorba de o traversare a strazii, se obtine autorizatie de la primarie. Si in acest caz este valabila obligatia de a reface asfaltul”. Scris de Doina Mincu

                      PAUZA DE CAFEA

                        MEDITATIILE

                        Zilele acestea au loc dezbateri publice cu privire la noile proiecte de legi ale invatamantului. Cred ca lipsa de interes a multor beneficiari ai acestor legi este justificata de falsa democratie, de convingerea ca oricum in Romania legile nu sunt facute ca sa fie respectate sau ca aceea ce nu este scris in lege este permis”.
                        Ma voi referi astazi la un aserviciu” educational la care legea invatamantului nu face referire (deci este permis!) – meditatiile. Meditatiile reprezinta un serviciu oferit contra cost elevilor acasa la profesori sau acasa la elevi la solicitarea/sugestia uneia dintre parti. Cu toate ca cererea (si oferta!) de astfel de servicii este in crestere, legal nu putem vorbi de calitatea acestor servicii, de evaluarea lor, de asteptarile si de protectia consumatorului. Ce garantie avem ca prin meditatii reusita copilului este asigurata. Eu sunt de parere ca meditatiile fac de rusine sistemul de invatamant, scoala, profesorul si familia. in plus, sunt costisitoare, elevii sunt obligati sa urmeze doua scoli paralele, iar regimul lor de studiu individual este dat peste cap. Chiar si timpul liber le este confiscat elevilor, daca nu cumva si-l apetrec” la scoala. De ce?
                        Va rog sa meditati la meditatiile copiilor dumneavoastra alegand raspunsurile Adevarat/Fals la urmatoarea intrebare: aDe ce trimiteti copilul dumneavoastra la meditatie?”
                        Pentru ca profesorii de la scoala sunt arai”, iar acasa sunt abuni”.
                        Pentru ca elevii la scoala sunt lenesi, iar acasa la profesori sunt silitori.
                        Pentru ca elevii au prea mult timp liber.
                        Pentru ca parintii au prea putin timp pentru copii.
                        Pentru ca elevii progreseaza mai usor.
                        Pentru a asigura viitorul copiilor.
                        Pentru ca e o moda.
                        Eu am la o singura afirmatie raspunsul – Adevarat! Argumentele vin de la un exemplu de neuitat cand amoda” meditatiilor aparuse in preajma examenelor de admitere la facultate. Am fost si eu in 1966 la doua ore de apregatire” la matematica, acasa la o renumita profesoara de la Universitatea aCuza”. De fapt n-a fost pregatire. Mi-a dat trei subiecte ca pentru examen. M-a supravegheat fara sa vorbeasca. Cand timpul pe care mi-l oferise a expirat, mi-a corectat lucrarea si mi-a spus sec. aDu-te acasa. N-ai nevoie de meditatii.”
                        Cati profesori fac astazi acest lucru? Cati parinti au puterea sa creada ca nu este necesar sa trimita copilul la pregatire suplimentara? Cand copilul este mic, parintii doresc sa ajunga la scoala, in colectivitate, sub supravegherea atenta a dascalilor. Cand copilul devine scolar este incurajat sa neglijeze scoala pentru a-si face lectiile (contra cost) intr-o altfel de ascoala”. Este regretabil ca multi dintre parinti nu vor sa fie modele pentru copiii lor, desi stiu ca au ajuns oameni de valoare prin propriile puteri.
                        Ca fosta eleva si studenta, ca parinte si ca parte a sistemului cred cu tarie ca aprofesorii care sunt rai sunt buni”! Depinde ce intelege fiecare dintre noi prin profesori arai” si profesori abuni”.
                        Nu ascund faptul ca as fi vrut sa evit o intrebare jenanta aDe ce accepta profesorii sa faca meditatii?”. Am un singur raspuns: au salarii foarte mici raportandu-ne la pregatirea, munca si raspunderea lor si in comparatie cu alte categorii de salariati.

                        Insomniferul de marti
                        aOrice om primeste doua feluri de educatie: una data de altii si alta mult mai importanta, pe care si-o face singur.” (E. Gibbon)Scris de Prof.univ.dr. Viorica Paraschivescu

                        Cancerul de col uterin, a treia cauza de deces / Sute de femei sunt depistate in ultima faza a bolii

                          Cele mai multe femei internate in spital care au fost supuse testului Papanicolau s-au lasat greu convinse sa-l efectueze. Majoritatea celor depistate ajunsesera deja in stadiul III sau IV al bolii, cand tratamentul nu mai este eficient. Pentru femeile care au inceput viata sexuala, vaccinul este o utopie, deoarece ele sunt infectate deja. In cazul lor, doar depistarea precoce a bolii are eficienta.

                          Saptamana aceasta, in toate tarile Uniunii Europene, lumea medicala, asociatii si fundatii organizeaza diverse actiuni menite sa sensibilizeze in mod special populatia feminina asupra pericolului cancerului de col uterin. Desfasurarea unor astfel de actiuni timp de o saptamana si la noi in tara nu este intamplatoare. Desi, daca este descoperita in faza incipienta, boala poate fi vindecabila, marea majoritate a femeilor manifesta reticenta ori chiar resping categoric examenul medical si testul de specialitate. Pe parcursul a aproape trei ani, femeile internate in spitalele din judet au fost examinate ginecologic si li s-a recoltat o proba pe o lama pentru efectuarea testului Papanicolau prin care se poate depista din timp boala. Dar, surprinzator, cele mai multe femei au refuzat sa coopereze. In 2007, au fost efectuate teste la un numar de peste 2.000 femei, dar, la fel, medicii au intampinat rezistenta din partea multora. aAnul trecut, totusi, cererea a fost mai mare, dar, in continuare, cele mai multe paciente ni se adreseaza tardiv”, ne-a declarat doctorita Mihaela Spiridon, seful sectiei Oncologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU).

                          Statistici socante

                          La noi in tara, cancerul de col uterin este a doua afectiune neoplazica in ce priveste frecventa, la femeile in varsta de sub 45 de ani, si a treia cauza de deces, dupa cancerul pulmonar si cel de san. Romania are numarul cel mai mare de cazuri dintre tarile europene. Referitor la judetul Bacau, si aici situatia este ingrijoratoare. In 2005 din cele 1.427 cazuri noi de neoplasm depistate, 121 sunt de cancer uterin, iar in 2006, 107 au fost diagnosticate cu aceasta afectiune din 1.523 neoplazici. Din cele 107 femei gasite cu cancer de col uterin numai jumatate aveau boala in stadii incipiente,
                          curabile. In primele trei trimestre din 2007, in evidenta cabinetului de oncologie al SJU au fost luate inca 52 femei, din care numai 28 au fost descoperite in stadii vindecabile. In tot judetul, prin spitale, policlinici si cabinete medicale, in anii 2005, 2006 si 2007 au fost testate peste 7.000 femei. In 2006, de exemplu, din 76 testate astfel si care au fost suspicionate ca ar avea cancer de col uterin boala s-a confirmat la un numar de 41. Din pacate, la nici una afectiunea nu era in stadiu incipient (stadiul zero sau I). Din cele 41 femei, 23 erau in stadiul II, 13 in stadiul III iar cinci in stadiul IV al afectiunii. aAceasta demonstreaza o lipsa totala de informare si de educatie a femeii, mai spune doctorita Mihaela Spiridon. Sunt femei care vin cu cancer valvular incurabil, cand li s-a distrus perineul. Acest lucru, pur si simplu, ma socheaza. Si din acest punct de vedere, situatia nu s-a schimbat, din pacate”.

                          Vaccinul, eficient doar pentru fetite

                          De mai multa vreme s-a descoperit un vaccin (Silgard) impotriva virusului, care asigura o protectie de cel putin 10 ani. Multe femei isi pun speranta in acesta. Dar vaccinul costa peste 1.400 lei iar varsta optima de vaccinare este intre 9 si 15 ani. Vaccinul ar mai avea efect in cazul in care o femeie nu si-a inceput viata sexuala. aLa femeile care au depasit varsta copilariei si au inceput viata sexuala vaccinarea este o utopie, deoarece ele deja sunt infectate, a mai spus doctorita Mihaela Spiridon. La acestea doar actiunea de depistare precoce a bolii are eficienta”.Scris de Elena Tintaru

                          FCM Bacau a plecat in stagiul de pregatire centralizata la Vatra Dornei / Alergari pe treptele clasamentului

                          Cine se scoala de dimineata, departe ajunge. FCM Bacau nu se afla la ora proverbelor, ci la momentul pregatirii centralizate de iarna. Prin urmare, ieri dimineata, fotbalistii bacauani s-au trezit mai devreme ca de obicei. Ii astepta un drum cu autocarul pana la hotelul CFR Bucovina, de la Vatra Dornei. Plus alti cativa zeci de kilometri, pe care „galben-albastrii” ii vor parcurge in pas alergator, dimineata de dimineata, timp de zece zile, atat cat dureaza cantonamentul montan. „De-acum incepe chinul, fratele meu”, comentau fotbalistii, care, la micul dejun dinaintea plecarii, au servit, pe langa ceai si paine cu unt, o portie zdravana de lamentari. „Meniul” de la Vatra Dornei? Unul de tip spartan, iar aici Dinamo nu are nicio legatura. Dimineata – antrenament fizic bazat pe alergari, dupa-amiaza -sedinta de pregatire impartita intre sala de forta si cea de jocuri. „E o perioada mai dificila, dar absolut necesara”, a precizat antrenorul Costel Orac. Tehnicianul venit in noiembrie la FCM Bacau a subliniat in mai multe randuri importanta stagiului de pregatire centralizata de la Vatra Dornei. aVor fi momente de oboseala pentru ca avem mult de munca, dar din aceste acumulari fizice ne vom hrani in returul de campionat. Asa este an de an”, a adaugat Orac, care se confrunta insa si cu o situatie inedita. Astfel, pentru prima oara in cariera sa, Orac va avea in pregatiri nu mai putin de noua jucatori din strainatate: patru moldoveni, doi americani si cate un jamaican, un brazilian si un sarb. Toti sunt in probe, iar dorinta cea mai mare a antrenorului bacauan este ca unii sa si confirme. „Sper sa avem ce alege”, a declarat Orac. Antrenorul este convins ca sita va cerne cu folos pe perioada cantonamentului de la Vatra Dornei. Stranierii care vor arata calitati, vor merge cu echipa si in turneul din Antalya, acolo unde dupa primele doua jocuri de verificare se va sti exact pe cine se poate conta in retur. Pana atunci, insa, este mult de lucru la Vatra Dornei. Ieri dupa-amiaza a avut loc un prim antrenament, de acomodare, cu aerul de munte. De azi, incepe greul cu adevarat: doua antrenamente pe zi, cu o portie zdravana de alergari dimineata. Doar asa se poate insa ajunge departe si in clasamentul returului.Scris de Dan Sion

                          Handbal feminin

                          Junioare cu 10 pe linie

                          Dupa turneul de la Tg Neamt, disputat la sfarsitul saptamanii trecute, CSS Bacau a ajuns la a 10-a victorie consecutiva, din tot atatea posibile, in campionatul junioarelor I. Elevele lui Eugen Manoliu s-au impus in cele doua meciuri la diferente de cate doua goluri. Prin aceste rezultate, junioarele bacauane si-au asigurat matematic calificarea la turneul semifinal (30 aprilie – 4 mai).
                          Rezultatele turneului: LPS Suceava – LPS Iasi 22-26 (11-11), CSS Bacau – LPS Piatra Neamt 25-23 (13-14), LPS Botosani – LPS Roman 10-0, LPS Roman – LPS Suceava 0-10, LPS P. Neamt – LPS Botosani 40-15 (18-8), LPS Iasi – CSS Bacau 30-32 (16-16).
                          Returul incepe pe 10 februarie, cu urmatorul program: LPS Suceava – CSS Bacau, LPS Iasi – LPS Botosani, LPS P. Neamt – LPS Roman.
                          Clasament

                          1. CSS Bacau101000345-23620
                          2. LPS P. Neamt10712298-22115
                          3. LPS Suceava10505196-20610
                          4. LPS Botosani10406198-2078
                          5. LPS Iasi10316231-2457
                          6. LPS Roman (*)10001071-173-10
                          (*) echipa penalizata cu 10 puncte (cerinte varsta)
                          Scris de Dana P.

                          Handbal masculin / Liga Nationala / Sanctiuni la Stiinta

                          Staff-ul tehnic al Stiintei Municipal Dedeman Bacau a anuntat verdictul in cazul celor trei jucatori care au plecat din cantonament si au intrat in conflict cu doi localnici din Piatra Neamt. Unul dintre handbalisti a fost suspendat pana la finalul contractului, iar ceilalti doi nu-si vor mai primi salariile in urmatoarele trei luni.

                          Muraru pleaca

                          Consiliul de Administratie al Stiintei MD Bacau s-a intrunit, ieri dimineata, pentru a analiza cazul celor trei handbalisti (Mircea Muraru, Dragos Bursuc si Chike Onyejekwe) implicati intr-un scandal la Piatra Neamt. Incalcarea regulamentului de ordine interioara prin plecarea din cantonament a adus, asa cum era de asteptat, sanctiuni pentru cei implicati. Cea mai drastica masura s-a luat in cazul lui Mircea Muraru, care va pleca de la echipa bacauana. „A fost suspendat pana la terminarea contractului cu noi”, a anuntat managerul Dorel Sanie. Adus in vara de la campioana HCM Constanta, Muraru a semnat cu Stiinta pana pe 30 iunie 2008. In tur a inscris 46 de goluri. „Va trebui sa cautam solutii pentru a-l inlocui. Imi pare rau ca s-a intamplat asa, dar viata merge inainte, cu sau fara Mircea Muraru la Bacau”, a spus antrenorul Gabriel Armanu.

                          Penalizare financiara

                          Dragos Bursuc si Chike Onyejekwe au fost sanctionati cu penalizarea salariului pe urmatoarele trei luni. Si in cazul lor s-a pus problema unei despartiri, insa s-a tinut cont de faptul ca sunt tineri si au contract cu Stiinta pana in 2011. „Dupa discutiile pe care le-am avut si cu antrenorul Gabriel Armanu, noi vom fi un fel de garant al lor. Le-am acordat o a doua sansa”, a explicat managerul Dorel Sanie. Ambii jucatori au semnat, ieri dimineata, hartii prin care isi dau acordul ca, la urmatoarea abatere, sa fie exclusi din lot. Totusi, „sunt convins ca nu se va mai intampla asa ceva si ca nici altfel de incidente nu vor mai aparea”, a subliniat Dorel Sanie.
                          Cei doi jucatori spun ca si-au invatat lectia. „Asa a fost sa fie. Regretam ce s-a intamplat si o sa platim pentru faptele noastre. Important este sa depasim cu totii acest moment”, a declarat Dragos Bursuc. „Trebuie sa ne conformam celor spuse de conducerea clubului. Imi pare rau, dar nu mai avem ce face. Viata merge inainte”, a spus si Chike Onyejekwe.

                          Episod incheiat

                          Trimisi acasa din cantonament dupa incidentul de la Piatra Neamt, Dragos Bursuc si Chike Onyejekwe au reintrat de ieri in programul de antrenament al Stiintei MD Bacau. „Studentii” continua pregatirile in Bacau, iar joi dimineata vor pleca la un turneu organizat de HC Odorhei, la care vor mai participa Steaua si DKSE Debreten (25-26 ianuarie). Pe teren propriu, elevii lui Gabriel Armanu vor sustine un joc de verificare cu Universitatea Galati, pe 30 ianuarie. Pentru Stiinta, returul incepe pe 3 februarie cu o deplasare la Baia Mare.
                          Episodul de la Piatra Neamt ramane in urma si este unul pe care toata lumea vrea sa-l dea uitarii cat mai repede. Problema a fost rezolvata, iar de acum incolo jucatorii bacauani se vor concentra pe meciurile amicale de dinaintea startului in Liga Nationala. Cu plecare de pe pozitia a III-a, handbalistii Bacaului au in fata un retur de foc, in care isi vor juca sansele pentru o clasare cat mai buna, poate chiar pe un loc de cupe europene.Scris de Dana Popa

                          Presedintele moldovean a inceput o vizita in Rusia

                            Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, insotit de mitropolitul Moldovei, a plecat la Moscova pentru o vizita de 2 zile. Vizita liderului moldovean are loc pe fondul tensiunilor din relatiile cu Romania si cu cateva luni inainte de alegerile prezidentiale din Rusia. Pe agenda discutiilor cu presedintele rus se afla si Transnistria. Vladimir Voronin va incerca sa obtina promisiunea rezolvarii conflictului transnistrean. Relatiile dintre Moldova si Rusia s-au imbunatatit din august 2006, dupa ani de zile de criza. Interdictia importului de vinuri moldovenesti pe piata rusa a fost ridicata. Mai mult, Moscova si-a reluat rolul de mediator si pare tot mai putin interesata sa-i sprijine pe liderii transnisteni.Scris de Desteptarea

                            Legi pentru grupuri de interese

                              Vreau sa va semnalez o problema cu care tinerii din ziua de astazi se confrunta. Am absolvit cu media 10 o facultate din cadrul Universitatii Bucuresti (am avut performante numeroase in domeniu fiind vicecampion national in domeniul meu si bursier patru ani consecutiv in timpul facultatii) si m-am intors in localitatea natala, Bacau pentru a ma angaja. Timp de cateva luni nu am gasit nimic serios de lucru (serios inseamna cu carte de munca si cu asigurari medicale, fonduri de somaj). Bineinteles, acest lucru se datoreaza legilor si noilor prevederi ale codului fiscal care prevad ca firmele pot avea angajati in regim de colaborare sau alte forme ade angajare” cum ar fi mandatul comercial sau statutul de persoana independenta. Problema nu este aici. Dezamagit de faptul ca nu reusesc sa ma angajez am incercat deschiderea unui PFA, insa primaria din orasul Bacau nu mi-a permis acest lucru deoarece, dupa spusele lor, nu ma pot autoriza din cauza faptului ca activitatea pe care voiam eu sa o desfasor nu era trecuta in lista pe care o aveau ei pentru autorizare. Cercetand legea 300/2004 in baza careia se face autorizarea am observat ca la anexa aceste coduri CAEN nu erau trecute, facandu-se astfel o mare nedreptate. Cineva aa uitat” sa le treaca. Am zis aa uitat” deoarece se vede clar intentionalitatea, in opinia mea. Activitatile interzise de la autorizarea PF le gasiti in noua clasificare a activitatilor emisa de INSSE dupa 1 ianuarie 2008 la codurile 7021, 7022, 7220, 7320, 7810, 7830, 7820 si 7311. In 2005, cineva a vrut sa repare greseala si a fost data legea 378/2005 care, la articolul 1, precizeaza faptul ca se permite autorizarea PF pentru codurile CAEN mai sus amintite si de mine. La articolul 2 se spune ca legea va fi pusa in aplicare dupa stabilirea normelor metodologice. Cei care trebuiau sa stabileasca aceste norme metodologice conform articolului 23 din legea 300/2004 aau uitat” sa le emita din nou, desi in termen de 60 de zile erau obligati sa faca acest lucru. Astfel, in lipsa normelor metodologice care sa revizuiasca, unele primarii refuza autorizarea PF in baza legii 378/2007, in timp ce altele autorizeaza in voie. Mi se pare o incalcare a dreptului la concurenta si discriminare in acelasi timp. Totodata, conform principiului de drept ca o lege noua nu are efect retroactiv, cei care s-au autorizat pana in anul 2004 (intre care si multi membri ai INSSE, cei care au creat anexa cu activitatile care pot fi autorizate PF si care ar fi trebuit sa creeze o noua anexa in care sa includa si acele coduri CAEN semnalate de mine) isi desfasoara nestingherit si azi activitatile. Sper ca macar cineva o sa trezeasca Parlamentul ca sa faca legi pentru oamenii de rand, si nu pentru anumite grupuri de interese. Scris de Pavel Toderascu

                              Medicii bacauani stau bine la credite / Pregatirea profesionala este o prioritate la Colegiul Medicilor Bacau

                                Anul 2008 este cel la finalul caruia va fi evaluat Programul de educatie medicala continua (EMC) derulat de Colegiul Medicilor (CM) Bacau. Pentru a profesa, fiecare medic este obligat sa acumuleze 40 de ore (credite) EMC sau 200 la finalul unui ciclu de cinci ani. „Spre deosebire de perioada 2001-2004, situatia creditelor este mai buna la nivelul judetului Bacau, a declarat ieri intr-o conferinta de presa dr. Adrian Cotarlet, vicepresedinte al CM si coordonator al Departamentului profesional-stiintific. Am avut destule manifestari stiintifice in judetul Bacau anul trecut. Totalul orelor EMC in 2007 a ajuns la 160. Colegii nu au fost nevoiti sa faca deplasari lungi, astfel incat nu se pot plange ca nu au acumulat creditele necesare din motive financiare”. Anul trecut au avut loc doua evenimente de amploare, Zilele Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, in luna iulie, si Conferinta regionala a medicilor de familie, in septembrie, pe care conducerea colegiului le doreste reeditate in 2008. Dupa modelul simpozioanelor lunare de la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, se vor organiza manifestari periodice in Spitalul Judetean de Urgenta Bacau si Spitalul Municipal Onesti, fiecare creditata cu 5 ore EMC. „La cerere si cu sprijin din partea conducerii si a colectivului, se pot organiza astfel de intalniri si la celelalte spitale din judet”, a precizat dr. Cotarlet. Un domeniu care sufera inca de lipsa de implicare este cel al cercetarii stiintifice. Potrivit conducerii CM, anul trecut, doar doua lucrari au fost prezentate anul trecut la congrese internationale, ambele apartinand dr. Cotarlet. „Acceptul se obtine foarte greu, a explicat managerul spitalului din Moinesti. Pentru a stimula activitatea de cercetare stiintifica, CM sustine orice lucrare a unui membru al sau la un congres international cu suma de 500 euro. Este mai degraba un premiu, o recunoastere, deoarece cheltuielile reale de participare sunt mult mai mari. Avem promisiuni de la reprezentantii companiilor farmaceutice, cu care ne-am intalnit azi, ca orice lucrare de acest gen va fi premiata cu 250 euro”. Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti are de curand un intreg departament de cercetare, acreditat de Agentia Nationala de Acreditare Stiintifica. Colectivul medical de la Moinesti a primit astfel acceptul de a face cercetare stiintifica in spital, „cercetare medicala, nu fundamentala sau profilactica”, dupa cum a precizat dr. Cotarlet. In organizarea manifestarilor, CM se confrunta cu dificultati. „Este greu sa gasesti o sala corespunzatoare si sa asiguri participarea unor personalitati medicale, ne-a declarat dr. Elena Antoaneta Stanga, presedintele CM. Am invatat din greseli, am acumulat experienta si vom continua activitatile cu impact bun asupra membrilor nostri, dar si asupra pacientilor”. Asa cum au tinut sa explice presedintele si vicepresedintele CM, educatia medicala continua nu este doar o obligatie de care medicii trebuie sa se achite, ci o activitate de real folos. „Asigurarea unui act medical de calitate depinde, pe langa alti factori,de buna pregatire a medicului”, a adaugat dr. Cotarlet.Scris de Doina Mincu

                                Calatori bulversati / Trafic restrictionat la Aeroportul Bacau

                                  Pe Aeroportul International Bacau continua sa aterizeze numai avioanele de capacitate mica. Din acest motiv, pasagerii care au deja bilete la cursele marilor companii aeriene aflate in contract cu aeroportul Bacau sunt preluati zilnic de autocare si transportati in alte locatii de decolare. Situatia va ramane asa pe o perioada, deocamdata, nelimitata.

                                  Activitatea pe Aeroportul International Bacau este aproape moarta. Aeronavele de medie si mare capacitate nu pot ateriza inca pe pista bacauana. Inchiderea pistei pentru reparatii, urmata apoi de sistarea zborurilor cu marile avioane de timp Boeing sau Air Bus a perturbat intreagul program de zbor. In acest moment sutele de calatori care au deja rezervate bilete de calatorie cu avioanele companiilor aeriene care asigura transportul cu aeronave de mare capacitate sunt in continuare preluate de autocare, in fiecare zi, si trimise catre aeroporturile din Iasi sau Bucuresti, cu destinatia Roma si Torino. Cursele anulate din Bacau catre Italia dau zilnic peste cap planurile a peste 160 de pasageri. Multi dintre sunt veniti din Suceava, Piatra Neamt, Barlad, Vaslui sau chiar din Iasi. Printre ei se afla nu numai romani, ci si italieni.

                                  Ne-am intors in urma cu trei ani

                                  In acest moment, din Aeroportul Bacau abia mai decoleaza zilnic trei avioane, de capacitate mica, care transporta in jur de 50 de pasageri. Practic, ne-am intors la sistemul de functionare din anul 2005 cand abia se transportau anual 10.000 de calatori, fata de 100.000 de pasageri in 2007. „In prezent este o restrictie pe Aeroportul Bacau in privinta operaii avioanelor de tip Boeing 707 si Air Bus 320 si 319, fapt care a perturbat programul companiilor aeriere”, recunoaste chiar si administratorul Aeroportului Inetrnational Bacau, directorul general Radu Gabriel Bondar. Tocmai de aceea si in dimineata zilei de ieri cei 80 de pasageri care aveau destinatia catre Italia s-au simtit, la fel ca si altii ca ei, mintiti de toata lumea. Veniti din toate colturile Moldovei, acestia au ajuns la Bacau, pe peronul Aeroportul International, pentru a se imbarca intr-un avion, iar imediat au avut parte de o surpriza de proportii: la dispozitie nu le-a fost pusa o aeronava, ci un autocar care sa-i transporte la Bucuresti. Zeci de calatori care doreau sa ajunga in Italia au aflat astfel cu stupoare, la primele ore ale diminetii, ca in loc de avion trebuie sa mearga cu un mijloc de transport auto, pe aeroportul din Baneasa, de unde urmau sa se imbarce intr-o aeronava pentru a ajunge la destinatie. „Este o adevarata bataie de joc ce ni se intampla. E incomod sa mergi asa pana la Bucuresti. Eu trebuie sa ajung la Verona. Mi-am rezervat bilet de doua saptamani. Daca stiam din timp schimbam ruta sau mergeam cu altceva la Bucuresti”, ne-a declarat revoltat Adrian Catana, venit la Bacau din comuna Margineni. &quotAm plecat cu noaptea-n cap din Iasi ca sa ajung la timp aici, a adaugat si Ioan Burtianu. Mi-au plecat fata si mama la Torino. Am bilete rezervate din timp si cand ajung aici nu mi se spune nimic”. Oamenii erau indignati ca au fost pusi in fata unei astfel de situatii penibile dupa ce si-au rezervat din timp bilete de calatorie si au platit bani grei pentru a putea beneficia de o calatorie rapida si in conditii civilizate. In loc de doua ore, pasagerii erau convinsi ca vor pierde o zi intreaga pentru a ajunge la destinatie. Ei spun ca vinovati de aceasta situatie sunt agentiile de transport aerian. „E revoltator. E o problema grava pentru noi. Ai un serviciu acolo, te asteapta niste patroni. Nu poti sa le spui ca nu ajungi la timp. Am dat 215 euro pe bilet de persoana”, strigau oamenii in timp ce-si incarcau bagajele in autocarul garat pe marginea peronului de asteptare.

                                  Situatie fara iesire. Deocamdata.

                                  Mai grav este faptul ca situatia este fara iesire. Deocamdata. Acest calvar al oamenilor se va repeta aproape zilnic pana se vor epuiza toate legitimatiile de zbor care au fost vandute de agentiile de turism pentru aceasta perioada. Perturbatia va crea probleme si la nivelul aeroportului, care va pierde astfel calatori si, implicit, companii aeriene. „Speram totusi ca intr-un fel sau altul sa remediem situatia, mai adauga Bondar. Nu tine numai de noi. Am contactat un institut de cercetare de la Bucuresti care in acest moment evalueaza posibilitatea de exploatare a Aeroportului International Bacau. Se studiaza modalitatile de operare pe aceasta pista si a avioanelor de mare capacitate cu care lucreaza acum companiile aeriene. Speram ca, in urma acestui studiu, sa avem si anumite posibilitati de lucru si ca in cel mai scurt timp posibil situatia sa revina la normal”. Pentru aceasta este nevoie insa de bani, de foarte multi bani, pe care, se pare, ca autoritatile locale nu sunt dispusi sa-i cheltuie. Mai ales acum in prag de campanie electorala.Scris de Roxana Neagu

                                  Stavarache isi face campanie electorala in scoli

                                    @ Primarul intra in (diz)gratia profesorilor

                                    In ciuda prevederilor legale in vigoare, Stavarache a inceput deja campania electorala. Si nu oriunde, ci in unitatile de intamant. Poate nu intamplator primarul si-a inceput periplul electoral prin scoli si licee, dorind probabil sa recapete increderea cadrelor didactice, al caror reprezentant in Consiliul Local, Gabriel Corodeanu, a fost mazilit pentru ca a avut curajul de a spune ca in primarie lucrurile nu sunt deloc la fel de roze precum le prezinta Stavarache si camarila de trei lei cu care s-a inconjurat.

                                    Zilele trecute, primarul inventator de campanii electorale avant la lettre a „descalecat” prin mai multe unitati de invatamant. Unde a repetat, papagaliceste, acelasi discurs lipsit de fundament legal, alcatuit de vreunul dintre raspandacii de zvonuri ascunsi in spatele cutiilor postale. Stavarache s-a laudat spre stiinta cadrelor didactice ca va avea grija sa fie implementate o serie de burse pentru elevii cu performante sportive deosebite, ca va sprijini finantarea de proiecte pornite dinspre institutiile de invatamant si, mai ales, ca se va ocupa personal ca profesorii sa primeasca tichete cadou, prime de vacanta etc. Retroactiv pe cativa ani, daca se poate. Problema tichetelor a fost ridicata in repetate randuri de ex-consilierul Gabriel Corodeanu in sedintele de Consiliu Local, dar atunci i s-a ras in nas si i s-a spus ca nu exista fundament legal. Acum Stavarache isi face campanie pe fata profitand de ideea celui pe care l-a dat afara din partid si din consiliu, promitand marea cu sarea. Chestiunea este ca tichetele nu pot fi acordate retroactiv pentru cativa ani deoarece exista un principiu elementar de drept, intitulat „principiul neretroactivitatii legilor”. Insa acesta mai mult ca sigur nu este predat la cursurile de seral pentru incompetenta in administratie publica. Dar probabil in viziunea primarului si a echipei sale legile sunt de larga interpretare. Bineinteles, marile sale realizari au fost raportate la fostul primar. Stavarache nu a binevoit sa-si arunce nici macar o secunda ochii prin arhive. Ca sa vada care era situatia educatiei in Bacau inainte de mandatul sau. Cine stie, poate ca primarilor lipsiti de eficienta excesul de lectura le dauneaza grav…

                                    Legea interzice campania in scoli

                                    Mai multe acte legislative pun pumnul in gura campaniei electorale in institutiile de invatamant. Chestiune pe care Stavarache nu o sesizeaza, sau daca o sesizeaza o trateaza, cum face si cu problemele bacauanilor, cu indiferenta. Conform Legii invatamantului nr. 84/1995 (art.126 alin. 5), personalul didactic are obligatia de a asigura „interzicerea prozelitismului de orice natura si a manifestarilor cu caracter politic in scoala”. Aceeasi prevedere apare si in noul proiect al Statutului personalului didactic. Legea alegerilor locale (nr. 57/2004), care ar trebui sa se transforme intr-un fel de Biblie pentru Stavarache in perioada urmatoare, spune si ea: „campania electorala incepe cu 30 de zile inainte de data desfasurarii alegerilor si se incheie in ziua de sambata care precede data alegerilor, la orele 7.00″(art.57). Putintel mai jos, acelasi act normativ stipuleaza ca „este interzisa organizarea actiunilor de campanie electorala in unitatile militare, precum si in spatiile din scoli si universitati in perioada de desfasurare a cursurilor”(art.58, alin.4). Prin urmare, in cateva scoli si licee Stavarache a reusit performanta de a „da la spate” legile esentiale privind depolitizarea educatiei. Daca a pus trei termopane si a dat parale pentru niste var, asta intra in atributiile lui. Ca se lauda cu ele si promite marea cu sarea, asta nu mai intra in fisa postului de primar, ci intra in registrul electoral, ale carui legi primarul le „sare” cu o deosebita (diz)gratie.

                                    Imagine pe ideea altuia

                                    Primarul nu a agreeat niciodata ideea tichetelor cadou pentru cadrele didactice. Acum a fost nevoit sa ia atitudine in acest sens deoarece a fost chemat de catre prefectul Gabriel Berca la o intrunire cu reprezentantii sindicatelor din invatamant, Manole Chiriac si Iulian Oprisan. Conform unui comunicat remis de catre cancelaria prefectului, „in urma negocierilor purtate cu Inspectoratul Scolar General, in calitate de angajator, a fost adoptat un regulament intern de acordare a tichetelor de cresa si a tichetelor cadou, potrivit caruia, in limita fondurilor existente, salariatii din invatamant vor primi anual cate 7 tichete cadou in valoare de 50 RON fiecare pentru 6 evenimente – vacanta intersemestriala, sarbatorile de Paste, 5 iunie – Ziua Internationala a Educatiei, deschiderea oficiala a anului scolar, 1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei si sarbatorile de Craciun. Finantatorul, Consiliul Local, trebuie sa prevada in bugetul anual fondurile necesare acordarii acestor tichete.” Proiectul, prin urmare, nu este in niciun caz al primarului, care totusi a profitat de el pentru a-si face imagine. Stavarache, disperat de situatia din sondaje, profita de initiatiele altora in cursa pentru voturi. Deloc elegant, dar, probabil, relativ profitabil din perspectiva celor ce se ocupa de imaginea marelui inventator de la primarie. Si de parca basmele educationale nu ar fi fost suficiente, Stavarache a promis si cel mai mare buget din toate timpurile pentru sportul bacauan, plus ca s-a laudat cu promovari ale Pambacului si cu preluarea de catre primarie a bugetului necesar pentru volei. Criza electorala naste monstruleti ai promisiunilor…Scris de Emilian Berceanu