Acasă Blog Pagina 5537

Pietele sunt pregatite pentru miei

    Pietele bacauane asteapta mieii de Paste, insa precizarile cu privire la sacrificarea si comercializarea acestora intarzie. Constantin Curcudel, directorul Administratiei Pietelor, ne-a declarat ca, cel mai probabil, primii miei vor aparea la inceputul lunii aprilie. „Avem spatiul pregatit, in noua hala de lactate din Piata Centrala, in careul din mijloc. Cred ca vom face fata cantitatii de marfa. Daca se mentin normele din anii trecuti, comertul va incepe cu o saptamana inainte de Pastele Catolic”. Se estimeaza ca in acest an oferta va fi mult mai scazuta decat in anii trecuti. Pe fondul crizei economice si a scaderii puterii de cumparare, nici producatorii, nici importatorii nu sunt dispusi sa riste. Si in piata din Onesti s-au creat conditiile pentru comercializare. In plus, aceasta dispune si de propriul loc de sacrificare. „Avem un spatiu izolat, insa ni se impune sa avem asomator, ne-a declarat Neculai Doilet, directorul pietei. De parca in Spania, la corida, taurii sunt asomati. Tasneste sangele cat colo si nu se mai scandalizeaza Uniunea Europeana, fiindca este vorba de o traditie. Si la noi, sacrificarea mieilor de Paste este o traditie, dar ni se pun tot felul de conditii”. Piata din Onesti a fost anul trecut singura din Moldova care a avut propriul abator, ce-i drept cu un asomator imprumutat. Daca mieii nu vor lipsi din piete, nu acelasi lucru se poate spune despre iezi. Neculai Doilet, care este si presedinte al Asociatiei crescatorilor de capre Onesti, spune ca nu vor fi sacrificati iezi, fiindca acestia sunt de rasa nobila si „nu se merita”.

    Doina Mincu

    Toader Balcanu a demisionat din PDL

      Astazi, omul de afaceri Toader Balcanu a demisionat din PDL.. „Am luat aceasta decizie, dezamagit de lipsa crasa de comunicare existenta an interiorul partidului si de absenta oricaror masuri care sa determine bunul mers al organizatiilor din judet. Timp de doua luni, am facut campanie electorala pe cel mai greu colegiu al judetului, unde PSD si-a concentrat toate energiile si resursele pentru a-i scoate parlamentari pe Viorel Hrebenciuc, Gabriel Vlase si Radu Catalin Mardare. Implicarea organizatiei judetene PD-L a fost aproape inexistenta, an ciuda desfasurarii vizibile de forte a PSD”, a declarat nemultumit Balcanu.

      Sarbatoare la Bijghir, in comuna Buhoci

        Pe 29 martie, duminica, incepand cu ora 17.00, in parohia Sfanta Fecioara Maria Indurerata din satul Bijghir, comuna Buhoci, va avea loc o sfanta Liturghie prezidata de catre Preasfintitul Aurel Perca, episcop auziliar de Iasi. In timpul acesteia, parintele Marius Gabriel Catrintasu, originar din localitatea Slanic Moldova, va primi Sfanta Evanghelie si Crucea Misionara, pentru a pleca in misiune in Coasta de Fildes. „Ii dorim mult si har de la Domnul in indeplinirea misiunii incredintate de Biserica, pe taram african”, a precizat parintele Decan Vasile Rediu, de la Parohia din Bijghir. Activitatea parintelui misionar se va desfasura in Parohia Djebonoua, din Arhidieceza de Bouake. Teritoriul pastoral cuprinde 53 de comunitati, dar numai in 17 dintre ele exista un program pastoral si o viata spirituala matura, in care s-au format deja comunitati catolice.

        Roxana Neagu

        Caini morti in Oborul din Onesti

          Cinci caini au fost gasiti morti in Oborul de Animale din Onesti. Imediat au fost alertate autoritatile sanitar-veterinare care au ajuns la fata locului pentru a afla ce s-a intamplat. Trei caini prezentau rupturi abdominale importante si doi din ei aveau botul mancat, cel mai probabil de sobolani. La fata locului au sosit si reprezentanti ai asociatiilor pentru protectia animalelor, care au asistat la transportarea cainilor la Bacau, la Laboratorul de Stat al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau. aCainii au fost gasiti in estul oborului de animale, in jurul orei 10.00. La examinarea externa se puteau observa leziuni abdominale eviscerate si, la doi dintre ei, lipsa botului, care probabil a fost mancat de rozatoare. Cainii au fost ambalati, sigilati in prezenta autoritatilor dar si a reprezentantilor Asociatiei pentru Protectia Animalelor (Mirela Dorina Teirau). Putem estima ca moartea cainilor a survenit acum 5-6 zile, dar nu stim cauza mortii. Asta va stabili Laboratorul de Stat de pe langa Directia Sanitar Veterinara Bacau”, ne-a declarat Gabriela Vieru, medic oficial la Circumscriptia Sanitar-Veterinara Onesti, a DSVSA Bacau.

          Mircea Merticariu

          Schema noua de vaccinare

            Informatiile cu privire la modificarea schemei de vaccinare nu au ajuns la urechile tuturor doctorilor. In timp ce unii medici de familie ii programeaza la imunizarea impotriva difteriei, tetanosului si poliomielitei pe copiii in varsta de doi ani si jumatate, pediatrii sustin ca vaccinul DTP va fi administrat la implinirea varstei de patru ani. Controversa este lamurita de seful compartimentului Epidemiologie din Directia de Sanatate Publica. „Vaccinul DTP nu se mai administreaza la 2,6 ani, ne-a declarat dr. Anca Dancau. S-a modificat schema de vaccinare. S-a ajuns la concluzia ca imunizarea la 4 ani, cu un vaccin superior, poate oferi protectie pe o perioada mai indelungata”. Prin urmare, copiii care implinesc 4 ani incepand din luna mai 2010 si nu au fost imunizati la 2,6 ani vor primi doza de rapel DTP.

            Doina Mincu

            Sectia 3 de Politie, functionala abia din mai

              Multmediatizata Sectie 3 de Politie din Bacau s-a infiintat, insa va functiona efectiv abia din luna mai a acestui an.
              La sfarsitul anului trecut, Inspectoratul de Politie a primit aprobarea si finantarea pentru angajarea a 15 agenti, care vor lucra in aceasta structura. Restul de angajati sunt din celelalte structuri ale unitatii.

              Decizia de infiintare a Sectiei 3 Politie a fost luata pentru o mai buna acoperire a ariei de competenta in zona centrala a orasului si pentru prevenirea infractiunilor. In schema Sectiei 3a a Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Bacau figureaza circa 90 de lucratori. Jumatate dintre ei vor fi redistribuiti de la celelalte doua sectii, iar cealalta jumatate se va acoperi prin incadrarea din surse externe. Mai mult, o astfel de rocada presupune si angajarea de noi cadre in structurile Inspectoratului de unde vor fi repartizati spre Sectia 3 oameni cu exprienta. „Sectia este infiintata deja ca stat de functiuni, a precizat si comisarul sef Stefan Alexa, inspectorul sef al IPJ Bacau. De aZiua Politieia s-au facut deja si avansari in grad ale angajatilor care vor lucra acolo. Avem deja un procent de 50 la suta din functiie acordate la infiintarea sectiei, speram sa mai incadram personal si in lunile aprilie-mai, iar functionarea efectiva a Sectiei sa fie din luna mai.” Sectia 3 va fi infiintata in locul in care au functionat serviciile de pasapoarte, permise si buletine, pe strada Constantin Ene, in aceeasi cladire cu Inspectoratul de Politie Judetean Bacau si cu Politia Municipiului. In prezent, in municipiul Bacau, functioneaza doar doua sectii de Politie, care nu mai fac fata evenimentelor. Mai ales ca Inspectoratul lucreaza cu personal putin, sub media pe tara. „Ca sa nu mai vorbim si de repartizarea zonala a celor doua sectii care functioneaza in prezent, mai adauga comisarul sef Alexa. De exemplu, lucratorii de la Sectia 1 au ca raza de competenta toata zona de la URA, pana la stadion, zona TIC-TAC, spital, ceea ce este foarte mult. Prin infiintarea Sectiei 3 se vor lua zone de competenta atat de la Sectia 1, cat si de la Sectia 2, si se face o zona centrala de actiune.”

              Roxana Neagu

              Bilant la Asociatia Cultul Eroilor

                La Cercul Militar Bacau a avut loc conferinta nationala a Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor” – filiala Bacau. A fost momentul in care s-a prezentat darea de seama a ultimilor patru ani din activitatea asocialtiei, in care s-au ales noii membri ai comitetuluia director si s-a aprobat programul de activitate pentru perioada imediat urmatoare. „Suntem la ora bilantului, a spus col.(r) Corneliu Chiries, presedintele Asociatiei Nationale aCultul Eroilora, filiala Bacau. Au fost ani grei, in care s-au desfiintat unitatile militare din intreg judeul. Aveam peste 2.800 de membri, care sunt si acum inscrisi pe hartie, dar oamenii au plecat, s-au desfiintat unitati, au ramas doar cateva batalioane ale Armatei si 2-3 unitati ale Ministerului de Interne. Deci efectivele noaste sunt din ce in ce mai putine si la plata cotizatiei, dar si la participarile la actiunile desfasurate de noi in plan judetean.” Asociatia se ocupa de construirea monumentelor si de organizarea ceremonialelor militar-religioase la mormintele si cimitirele eroilor. Anul trecut, in Bacau a ajuns si o delegatie de la Ministerul Apararii, iar Asociatia „Cultul Eroilor a organizat atunci doua actiuni la Comanesti si Oituz, cu ocazia implinirii a 90 de ani de la glorioasele lupte din vara anului 1918. „Este important pentru noi ca anul acesta vom aniversa 90 de ani de la infiintarea organizatiei noastre, din 12 septembrie 1919. Un moment important al acestui eveniment va fi si lansarea unei carti intitulate aBacaul – altar de jertfa si eroisma, editia a II-a”, a precizat si col.(r) Valerian Paul Timofte, prim-vicepresedinte al Asociatiei „Cultul Eroilor”, filiala Bacau. Pe viitor, reprezentantii acestei organizatii spera sa coopteze noi membri in mijlocul lor si, mai ales, sa reintre in unitatile scolare din Bacau si judet, pentru a reinfiinta Clubul pentru Cultul Eroilor in toate scolile si colegiile bacauane.

                Roxana Neagu

                Hatis birocratic mortal in spitalele din Romania: Bacauan tratat „pe datorie” in Italia

                  Bacauanul Radu Gabriel Hanganu are doar 21 de ani si lupta pentru viata sa intr-o clinica din Italia. Sistemul sanitar italian il trateaza „pe datorie”. Aceasta, deoarece medicii de acolo s-au induiosat de povestea lui, au fost siguri ca baiatul are o sansa la viata si au refuzat sa il lase in ghearele birocratiei romanesti.

                  Cosmarul lui Radu si al familiei sale a inceput acum 3 ani. Baiatul a fost diagnosticat cu sarcom Ewing, o tumora maligna osoasa rara. A fost operat in Bucuresti si a facut chimioterapie la Fundeni. „Am crezut ca s-a vindecat, ne-a declarat tatal lui Radu. Baiatul a intrat la Facultatea de Informatica Iasi. Intr-o zi a venit acasa cu dureri groaznice de coloana. A facut un RMN. Verdictul: tumora recidivase”. Pentru chimioterapie si transplant cu celule STEM, familia Hanganu avea nevoie de 125.000 de euro. Nu a reusit sa imprumute decat 30.000 de lei din banca. Si-a pus sperantele in formularul E 112 de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), care da dreptul asiguratilor la asistenta medicala in oricare dintre statele UE, si in bugetul Ministerului Sanatatii pentru interventii care nu se efectueaza in Romania.

                  Au primit cu greu E 112

                  Familia Hanganu a ajuns pe cont propriu in Italia. Radu a fost internat la Instituti Ortopedici Rizzoli di Bologna. A inceput chimioterapia, desi parintii sai nu au reusit sa faca rost de formularul E 112. „De trei ori ne-au trimis medicii italiani dupa formular. Tratamentul baiatului mergea bine si medicii nu acceptau sa renunte din cauza birocratiei din Romania. Spuneau ca nu inteleg ce se intampla la noi. aCum sa astepte bolnavul un formular? Statul roman trebuie sa isi respecte obligatiile ca membru UEa, spuneau”. Formularul se impotmolise la CJAS Bacau. Cu mare greutate, si numai la indicatia clara primita de la Bucuresti, formularul a fost eliberat. Costul chimioterapiei, 45.000 de euro, era acoperit. „Asteptand, tumora a crescut un centimetru. Daca mai intarziam doua saptamani, fiul nostru era pierdut”.

                  Fonduri doar pentru unii

                  Radu trebuia sa fie supus in continuare unui autotransplant cu celule STEM. Costul interventiei – 80.000 de euro. Tanarul are dreptul sa primeasca aceasta suma de la MS. Dosarul se afla inca in asteptare in vreun birou. Pacientul a fost transferat la o clinica din Torino. Medicii italieni i-au facut transplantul si il trateaza in continuare fara bani. Bacauanul se afla in clinica de la inceputul lunii septembrie. Beneficiaza de atentie speciala, deoarece cazul sau este deosebit. „Va face un test la nivel de celula. Daca iese bine, vine acasa in 3 luni, daca nu, la sfarsitul anului”. In lupta pentru viata fiului, sotii Hanganu au aflat multe despre hatisurile birocratice din sanatate . „Fonduri sunt. Ni s-a spus, prin diferite birouri, ca banii se pastreaza pentru anumite cazuri”.

                  6 din 70

                  Pentru a raspunde indirect acuzatiilor cu privire la faptul ca operatia vedetei Cristi Minculescu a fost suportata din fonduri publice, cu aprobare la urgenta, MS a anuntat ca au fost avizate 6 dosare pentru interventii in strainatate. 4 pacienti au nevoie de transplant medular, iar 2 de transplant pulmonar. „Nu stim daca este vorba de vreun dosar din Bacau, ne-a declarat dr. Cecilia Lucaci, sef birou Programe de sanatate la DSP. Avem unul singur trimis la MS (al lui Radu Hanganu, n.r.). Alte trei cazuri sunt in faza prezentarii la comisia de specialitate din centrul universitar”. Pe lista de asteptare de la MS mai sunt 63 de bolnavi.

                  Doina Mincu

                  Porti deschise la Inspectoratul de Politie

                    Inspectoratul de Politie Judetean Bacau a sarbatorit 187 de ani de la atestarea documentara a acestei institutii. De ziua lor, 25 martie, politistii au deschis portile si publicului bacauan. Au fost avansari in grad, s-a prezentat institutia, o parte a tehnicii din dotare, parcul auto de interventie, chiar si arestul. A fost o zi in care s-au felicitat si colaboratorii, au fost invitate si cadrele in rezerva si s-au facut publice si ultimele pensionari.

                    Agitatie mare ieri la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. Zi festiva pentru toti angajatii din sistem, care au sarbatorit „Ziua Politiei Romane”, la fel ca in fiecare an, pe 25 martie. Cele mai asteptate au fost avansarile in grad pe care le-au primit la termen 115 agenti si 38 de ofiteri, prin implinirea stagiului. Surpriza a fost mai mare pentru alti opt agenti si trei ofiteri care au fost avansati in gradul urmator inainte de termen. Seful Serviciului Politiei Rutiere este de ieri comisarul Dorin Roman, pana acum subcomisar, iar subinspectorii Irinel Dichiu, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, si Sorin Boca, de la Serviciul de Investigatii Criminale, au fost si ei avansati inainte de termen in gradul de inspectori de Politie. A urmat apoi in holul mare al Politiei Municipiuluia o expozitie inedita de arme organizata de Serviciul de Arme, Exploziv si Substante Toxice. Au fost expuse publicului diferite arme de foc confiscate in urma actiunilor agentilor si lucratorilor Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, multe dintre ele corpuri delicte in dosarele de urmarire penala solutionate, arme de foc, de vanatoare, militare si de tir, pistoale cu glont sau gaze folosite de diferiti infractori in omoruri, vatamari corporale grave, amenintare sau sinucideri. Serviciul Criminalistic din structura Inspectoratului a aratat si el o parte din taina cercetarilor, expertizele tehnice, modul cum se face o amprentare, cum se realizeaza un portret robot si cum se preleveaza probe de sange si alte urme de la diferite interventii. In curtea din fata Politiei Municipiului, Politia Rutiera a prezentat tehnica de interventie, laboratorul de interventie dotat cu aparatul etilotest, radarul, calculator si chiar reportofoane. „Este o zi deosebita pentru noi toti, a declarat comisarul Dorin Roman, de la Serviciul Politiei Rutiere. O zi in carea vizitatori au putut cunoaste si acest laborator de interventie, dar si tehnica noastra.” Tot in acelasi loc, mascatii de la DPIR (Detasamentul Politiei pentru Interventii Rapide) au prezentat masina de interventie si tehnica lor. Incursiunea a urmat apoi in arestul Politiei. Un loc prevazut cu 20 de celule a cate 48 de locuri, in care sunt incarcerati detinutii.

                    Roxana Neagu

                    Ajutoare sociale, doar pe hartie: Mii de familii au pierdut alimentele de la UE

                      Dintre cele 93 primarii, anul acesta 65 nu au dat
                      niciun leu ajutor social. Unele tin cererile in sertar, pentru a nu-si crea obligatii. Deoarece nu li s-a dat decizie de ajutor social, peste 5.000 de familii au pierdut alimentele venite de la UE.

                      Zeci de mii de familii figureaza doar pe hartie ca beneficiare ale venitului minim garantat (ajutorul social, prevazut de Legea 416/2001). Din cele 93 de primarii din judet, nu mai putin de 65 nu au dat ajutorul anul acesta niciunei familii indreptatite. aO parte dintre primarii nici nu mai instrumenteaza cererile de ajutor ale familiilor fara venit, pentru a
                      nu-si crea obligatii de plata fata de ele, ne-a spus Gheorghe Apostu, directorul Directiei de Munca si Incluziune Sociala (DMIS). Primarii trebuie sa stie, insa, ca din sumele prevazute pentru Protectia Sociala nu se taie nimic. De altfel, Guvernul a si alocat sumele necesare, prin buget”. Familiile ale caror cereri sunt tinute in asteptare nu pierd numai ajutorul social ci si produsele alimentare venite de la Uniunea Europeana. Pentru ca nu au emis decizie de acordare a ajutorului social, desi sunt indreptatite la acesta, peste 5.000 de familii nu au avut parte nici de alimentele venite de la Comunitatea Europeana.

                      aGuvernul ar trebui sa anuleze legea”

                      Ion Osolos, primarul comunei Oituz, arata ca motivul pentru care nu a platit ajutoarele sociale e simplu, iar solutia nu tine de bunavointa CL Oituz: „Nu avem bani. Guvernul ar trebui sa anuleze legea sau sa dea bani. Vreo trei luni, in 2008, le-am achitat din bugetul local, dar acum, cu saracia asta, nu mai avem de unde”. La Oituz sunt 110 beneficiari, ceea ce inseamna pentru autoritati un efort financiar de 60 de milioane de lei vechi/luna. Nici Primaria Nicolae Balcescu nu e la zi cu platile, desi are doar 6 beneficiari de ajutor social. „Ieri s-a aprobat bugetul si le vom da banii, nici nu se pune problema, a declarat edilul Anton Siler. Nu era aprobat bugetul si nu aveam voie sa facem plati”. Nu e vorba, insa, doar de 2009 si bugetul aferent, ci si de ultimele patru luni din 2008. In comuna Blagesti sunt 335 de dosare, 98 la suta dintre beneficiari fiind din Sipote si Poiana Negustorului. „Aprobam, acum, bugetul si vom plati, dar numai cate o luna pe trimestru”, declara Laurentiu Munteanu, primar. Din cote defalcate din TVA, CL Blagesti a primit 34 de miliarde de lei vechi, din care „27,7 miliarde vor merge la salariile profesorilor”. Raman 6,4 miliarde pentru salariile asistentilor personali ai persoanelor cu handicap si ajutoarele sociale.”Am cerut de la CJ Bacau, dar ne-a dat 500 de milioane. stia sunt banii, platim si noi cat putem” a conchis edilul.

                      Silvia Patrascanu,
                      Elena Tintaru

                      „Ceausescu”, dus cu forta la Socola!

                      La sfarsitul saptamanii trecute, cel mai cunoscut suporter bacauan a fost protagonistul unei intamplari tragi-comice

                      Vis urat

                      Se numeste Petrica Gabar, dar toata lumea il stie de „Ceausescu”. Are 34 de ani si merge la toate meciurile FCM Bacau. Acasa ori in deplasare, pentru el este acelasi lucru. Duminica, insa, a lipsit. In timp ce restul fanilor „galben-albastri” faceau galerie la Buftea, „Ceausescu” facea scandal intr-un salon de spital. Si nu orice spital, ci „Socola”. Acolo unde a stat internat trei zile. De vineri si pana luni. „Cele mai urate zile din viata mea”, suspina omul nostru.

                      Agent
                      de circulatie

                      Povestea are accente tragi-comice. „Ceausescu” a plecat vineri la Iasi.a Pentru jocul Poli-Gloria Bistrita. „Sa-l vad pe Andrei Cristea, voinicule”, motiveaza el. N-a mai ajuns la meci. Dupa cateva beri „de incurajare, dar nu eram beat”,
                      s-a oprit intr-o intersectie din apropierea Copoului. Unde a dirijat circulatia. „Ceausescu” ne asigura ca pe durata serviciului sau nu s-a produs niciun accident. Sarguinta agentului
                      de ocazie nu i-a impresionat insa pe politisti. Pe cei adevarati.

                      Legat de pat

                      Ceea ce frapeaza e ca oamenii legii nu l-au dus pe turbulent la sectie, asa cum ar fi fost normal. Masina Politiei s-a indreptat direct spre Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola”. In locul posturii de contravenient, Petrica Gabar s-a trezit in postura si mai nedorita de pacient. „M-au legat de pat ca pe Cristos. I-am rugat sa ma dezlege la piciorul operat, iar aici au fost de inteles”, povesteste „Ceausescu”, caruia i-a fost stabilit diagnosticul „episod pseudodipsomanic”.

                      Fara lacrimi!

                      Primul lucru pe care l-a invatat „Ceausescu” la Socola: „Daca plangi, adio externare!”. Suporterul bacauan si-a tinut lacrimile, dar a indurat greu perioada de internare. „Era unul care statea de 15 ani acolo. M-am gandit ca s-a zis cu mine si ca nu voi mai vedea niciodata Bacaul”, suspina acum in voie Petrica. Mai are un of: pe langa meciul Iasiului, l-a ratat si pe cel al FCM-ului. „Prima deplasare pe care o pierd dupa ani si ani. Bine ca au castigat baietii”, se consoleaza singur.

                      Niciodata singur

                      Acum, pe „Ceausescu” il bate gandul sa dea in judecata Politia. Ar avea motiv: abuz. „Cu cei de la Socola n-am nimic. S-au purtat frumos, iar medicul care m-a consultat a fost baiat de treaba. Altfel, poate ca si acum eram inchis acolo. ia de la Politie ar merita insa o lectie”, spune reclamantul, care a invatat si el o lectie: „Nu mai plec pe nicaieri de unul singur. Merg doar cu galeria”. Asa-i cel mai sanatos, voinicule!

                      Dan Sion

                      Fotbal / Liga a II-a: Sumudica, ultimatum la Bacau?

                      Patronul celor de la CSM Ploiesti, Ioan Nicolae, a tinut o sedinta, luni seara, cu echipa sa si cu conducerea tehnica. Cum patronul nu prea obisnuieste sa treaca pe la vestiare, se pare ca Ioan Nicolae este nemultumit de modul in care se prezinta formatia ploiesteana in acest retur de campionat. Surse din apropierea clubului ploiestean sustin ca Marius Sumudica, consilierul tehnic de la CSM Ploiesti, isi joaca ultima carte in meciul de la Bacau, unde i se cere sa castige. In caz contrar, conducerea clubului ploiestean vrea sa-i rezilieze contractul. Tot ultimatum se pare ca au primit si unii jucatori veniti cu Sumudica de la Progresul. Surse prahovene afirma ca CSM Ploiesti intentioneaza sa-l numeasca consilier tehnic pe fostul antrenor al Stiintei Bacau, Octavian Grigore, in cazul in care formatia prahoveana nu va castiga sambata. „Nu stiu nimic si nu mi s-a propus nimic”, a declarat Octavian Grigore. „Deocamdata am de rezolvat un litigiu cu fostul club, dupa care voi cauta un alt contract”.
                      Grigore asteapta ca Federatia Romana de Fotbal sa-i dea castig de cauza in memoriul depus impotriva celor de la Lotus Luceafarul Baile Felix. Fostul antrenor al Stiintei solicita plata salariilor restante precum si a clauzei de reziliere a contractului.
                      In alta ordine de idei, Comisia pentru Statutul Jucatorului a dat castig de cauza fostilor jucatori bacauani de la Lotus Luceafarul Baile Felix. Astfel, Sorin Trofin a devenit jucator liber, iar Radu Ciobanu si Florin Ganea urmeaza sa-si primeasca restantele salariale in termen de 15 zile. In caz contrar, Lotus Luceafarul Baile Felix risca neprogramarea in campionat.

                      C. Barzaghideanu

                      Caldura la comun, prilej de cearta

                        In asociatiile de proprietari au inceput neintelegerile intre locatarii din apartamentele deservite de CET. „Unii dintre acestia vor caldura, altii nu, ne-a declarat Iulian Stoican, sef sectie Termoficare la CET. Primim sesizari cu privire la lipsa caldurii. La fata locului descoperim ca a fost inchis robinetul de la subsol. Uneori izbucnesc si certuri intre locatari.” De obicei, asociatiile sau sefii de scara iau unilateral decizia sistarii agentului termic, la fel cum la debutul sezonului rece hotarasc sa deschida robinetul fara acordul majoritatii locatarilor. La CET s-au primit si cateva cereri de sistare a furnizarii caldurii, insa nu au fost aprobate din cauza ca nu s-au intrunit conditiile legale pentru aceasta. CET nu va mai livra caldura cand se vor inregistra timp de trei zile consecutiv temperaturi de peste 10 grade Celsius in intervalul orar 22.00-6.00. Pana atunci, in functie de temperatura exterioara, parametrii agentului termic vor fi reglati automat in punctele termice modernizate si manual in cele cu instalatii vechi.

                        Doina Mincu

                        Conflictul ca tema de dezbatere

                          Multe stari de lucruri cu consecinte grave au ca punct de pornire un fapt minor. De la o simpla cearta se poate ajunge la lovire, vatamare corporala grava sau chiar omor. Partile implicate sufera conscintele legii, uneori cu efect pentru toata viata. Comisia de prevenire si combatere a violentei in mediul scolar de la Colegiul Henri Coanda Bacau a propus elevilor o dezbatere pe aceasta tema, in care conflictul si efectele sale poate avea o sansa de solutionare prin mediere. Au invitat si un specialist in domeniu, avocat mediator Gabriela Ichim, care a prezentat tinerilor cele mai des intalnite situatii sanctionate de Codul Penal. S-a vorbit despre valorile sociale, viata, integritatea persoanei, familia diferenta dintre contraventie si infractiune (care este mai grava), formele infractiunii, autor, coautor, complice, lovirea, vatamarea, culpa. Au fost prezentate si cazuri concrete. aAm dorit promovarea unei idei absolut noi in Romania, adica elevul, parintele, cadrul didactic sa inteleaga ca inainte de a ajunge la o exacerbare a conflictului exista o portita, exista o sansa ca acesta sa se stiga apeland la mediere.Tinerii trebuie sa inteleaga foarte bine care sunt consecintele incalcarii legii si trebuiesc educati, bineinteles nu cu forta ci intr-o maniera eleganta, subtila chiar, in sensul ca pot apela la oameni deosebiti, bine pregatiti, care pot media conflictele dintre ei”, a spus avocatul mediator Gabriela Ichim. aLa urmatoarea intalnire ne-am propus sa facem o simulare de proces, in care tinerii sa isi aleaga singuri rolurile de la inculpat, jandarm, avocat pana la procuror, grefier, judecator, tocmai pentru a constientiza unde se poate ajunge atunci cand nu ai sub control o situatie. Si sa speram ca nu se va intampla asa ceva si in realitate” a completat si directorul adjunct al colegiului, prof. Gabriela Comandasu. Intalnirea se inscrie in cadrul unui program care se va desfasura in mai multe etape, avand drept scop constientizarea elevilor pentru a preveni si combate violenta in mediul scolar.

                          I.Bisca

                          Mutu si Tamas au probleme

                          Directorul departamentului de Relatii Internationale din cadrul FRF, Florin Prunea, a dezvaluit ca Adrian Mutu si Gabriel Tamas au mici probleme medicale inaintea meciului cu Serbia.
                          aMutu are o mica problema la genunchi, dar nu importanta. Este in programul ehipei. Si Gabi Tamas a avut o problema la picior, dar nu ceva grav”, a spus Florin Prunea. Chiar si in aceste conditii, Florin Prunea este de parere ca victoria in meciul cu Serbia nu are cum sa ne scape, deoarece fotbalistii sunt extrem de motivati. aSunt convins ca vom castiga cu Serbia. Sunt asa de optimist, dupa cum i-am vazut pe baieti la convocare si cred ca vor face tot ce pot ca sa castige”, a adaugat Prunea.
                          Partida dintre Romania si Serbia va avea loc la 28 martie, la Constanta, de la ora 20:45, in timp ce jocul cu Austria se va disputa la 1 aprilie, in deplasare, la Klagenfurt, de la ora 21:30. Ambele meciuri conteaza pentru Grupa a 7-a din preliminariile Campionatului Mondial din 2010.

                          Volei masculin / Stiinta mai are nevoie de o victorie pentru a evita retrogradarea: Inca un meci decisiv

                            Este 2-1 la general. Dupa un meci nebun, in care oaspetii au condus cu 2:0 in doua seturi identice: 25-21, 25-21. In actul al treilea, ca si in precedentele doua, astudentii” au avut 3-0, dar de aceasta data au reusit sa se impuna: 25-17. Dezechilibrat in prima jumatate (11-6, 13-7, 16-10), setul al patrulea s-a incheiat la limita, 25-23, conditii in care jocul cu nr. 3 din play-out s-a decis in tie-break. Unul de infarct. Bacauanii au avut 4-1, apoi Torpi
                            s-a dus la 11-13! Cu un atac al lui Iosef si un punct direct reusit de Cosarev, balanta s-a reechilibrat. Iar victoria a trecut in tabara Stiintei cu 15-13, odata cu cresterea sanselor de evitare a retrogradarii. Voleibalistii bacauani mai au nevoie de un succes pentru a se mentine in prima liga si beneficiaza din nou, astazi, de avantajul terenului propriu pentru a-si indeplini obiectivul.
                            aA fost un meci deosebit de greu. Echipa de copii talentati de la Targu Mures a jucat pe o miza mai mica, a venit sa-si faca jocul. La noi, incarcatura psihica si-a spus cuvantul. Am jucat si fara cel mai bun jucator al nostru, Lazarev, dar ne-a ajutat Dumnezeu sa castigam”, a spus antrenorul Stiintei, Cornel Paduraru.
                            Stiinta: Manda, Iosif, Ghencioiu, Sclearenco, Lazar, Sova – Sceglov. Au mai jucat: Cosarev, Martin, Stefan.
                            Torpi: Raileanu, Veber, Farcas, Schiess, Pop, Tabacaru. Au mai jucat: Cuciureanu, Dinca, Petraru.

                            Dana Popa

                            Douazeci de mii de bacauani raman pe drumuri

                              Criza economica va afecta in mod direct zeci de mii de romani, care isi vor pierde in acest an locurile de munca. Conform datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), numar de viitori someri este estimat la peste 43.500 de persoane pana in luna octombrie a acestui an. ANOFM estimeaza si pentru judetul Bacau aparitia a cel putin 1.450 de noi someri, cifra fundamentata ca urmare a notificarilor primite de la agentii economici. In prezent sunt 15.700 de someri iar numarul lor poate ajunge in acest an la 20.000. Ministrul Muncii propune plata din bugetul de somaj a unui salariu minim pentru fiecare somer si absolvent de facultate angajati.

                              In 2009, Bacaul este unul dintre judetele de pe alista neagra” a somajului, alaturi de Prahova, Cluj, Brasov, Hunedoara si Arges. Potrivit statisticilor oficiale, cele mai vulnerabile sectoare sunt constructiile, textilele, industria auto, cea petrochimica, dar si agricultura. Si domeniul imobiliar va avea de suferit, iar circa 20.000 de angajati din acest domeniu ar putea ramane fara locurile de munca pana in octombrie. Daca la inceputul acestui an, ministrul Muncii, Marian Sirbu estima ca numarul somerilor va ajunge pana la sfarsitul lui 2009 la 500.000 de persoane, acum previziunile sunt si mai sumbre. Ministrul Muncii anticipeaza ca anul acesta numarul celor ramasi fara loc de munca va trece de 800.000. Din pacate, nici judetul Bacau nu va fi ferit de tavalugul somajului, asa cum nu a fost ocolit nici in lunile anterioare, de cand criza financiara globala s-a declansat. Daca la 30.11.2009 la firmele private se inregistrau 101.394 contracte individuale de munca, la 31.01.2009, numarul acestora a scazut la 96.328. In ce priveste numarul somerilor, de la 12.500, in octombrie 2008, a crescut la 15.735 lei. Si, anul acesta, disponibilizarile in judetul Bacau nu se vor opri aici. Conform datelor furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, pana in octombrie 2009, din judetul nostru vor mai fi concediati 1.450 de angajati.

                              Un salariu minim pentru fiecare somer angajat

                              Dupa ce toate masurile pe care le-a prevazut pentru acest an nu fac altceva decat sa incurajeze somajul, si nu sa-l combata, in sfarsit, ministrul Muncii s-a gandit si la o initiativa, menita sa sustina crearea de noi locuri de munca. Pentru a nu se ajunge la 800.000 de persoane concediate, Marian Sirbu vrea sa modifice legea somajului. Schimbarea acesteia va fi in sensul ca agentii economici vor fi sprijiniti financiar mai mult pentru a-i angaja pe someri si absolventii de facultate. Ministerul Muncii propune ca firmele sa beneficieze de un salariu minim pe economie pentru fiecare absolvent de facultate angajat. Singura conditie care se va pune este aceea ca tanarul sa fie incadrat pe un post corespunzator studiilor sale. Totodata, din bugetul asigurarilor de somaj ar urma sa fie platit timp de doi ani salariul minim pentru orice somer angajat. Deocamdata, ministrul Muncii a cerut inca 500 milioane lei pentru plata indemnizatiei de somaj. In cele aproape trei luni care au trecut de la inceputul acestui an a alocat bani doar pentru achitarea indemnizatiei iar in Legea bugetului asigurarilor de somaj pe 2009 nu a prevazut decat masuri pasive de combatere a fenomenului concedierilor. Concret, a prelungit cu trei luni perioada de acordare a ajutorului de somaj si a stabilit niste facilitati pentru angajatorii care scot salariatii in somaj tehnic. aIn domeniul protectiei sociale, ministerul merge pe masuri pasive, ceea ce nu este bine, ne-a spus Ioan Silitra, directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. Evitarea disponibilizarilor si reducerea ratei somajului se obtin prin aplicarea unor masuri active de combatere. Agentii economici trebuie sustinuti pentru a nu ajunge in situatia in care sa fie nevoiti sa recurga la concedieri sau pentru a crea noi locuri de munca”.

                              n Pop

                              Experienta de neuitat pentru 16 elevi bacauani

                                Un grup de elevi de la Colegiul National „Ferdinand I”, coordonat de profesori deosebit de inimosi, si-a propus sa schimbe parerea vesticilor despre Romania. Povestea lor a inceput in luna noiembrie a anului trecut, cand au convins un grup de elevi de la Liceul „Wilma Rudolph Oberschule”, din Berlin, sa viziteze Romania. Era inceputul unui proiect comun, in cadrul caruia partenerii romani si germani urmareau sa faca o comparatie intre cele doua culturi, civilizatii si sisteme de educatie. „Proiectul aduce impreuna tineri din toata Europa. Am fost in Norvegia si Spania, dar acolo este la fel ca in Germania. Am vrut ceva nou si am venit in Romania. Este intr-adevar ceva deosebit si apreciem entuziasmul si ospitalitatea oamenilor”, declara Ralf Bernegg, profesor insotitor al grupului de elevi berlinezi, la sfarsitul experientei romanesti din luna noiembrie. Tot atunci s-au fixat coordonatele proiectului in care, alaturi de elevii de la „Ferdinand”, s-au mai implicat profesoarele Adriana Ambrozie, Ana Intuneric, Cristina Sichim, Nicoleta Bardasu si Silvia Bogdanescu.

                                Elevii bacauani le-au intors vizita celor berlinezi

                                Marti seara, in parcarea Hotelului Moldova, un grup de parinti astepta cu nerabdare intoarcerea copiilor, plecati cu o saptamana in urma intr-o experienta germana. Era vorba despre partea a doua a proiectului inceput la sfarsitul anului trecut, desfasurata de aceasta data in Germania, la invitatia elevilor berlinezi parteneri. Cei 16 elevi din clasele a VIII-a, a IX-a, a X-a si a XI-a de la Colegiul „Ferdinand I” au fost insotiti de profesoarele Nicoleta Bardasu si Adriana Ambrozie. „Tocmai ne-am intors de la Berlin, unde am finalizat un proiect pe care l-am desfasurat cu un liceu din acest oras. Partenerii din Berlin au fost in noiembrie in Romania, iar acum le-am intors vizita. Experienta germana a durat o saptamana, timp in care am vizitat liceul, ambasada tarii noastre, cateva studiouri de televiziune. Au fost activitati interesante, de la cele culturale la cele scolare, iar experienta a fost una folositoare, din care elevii au invatat foarte multe”, ne-a declarat prof. Adriana Ambrozie.

                                O experienta inedita

                                Fiecare copil a avut ca partener un elev german la care a stat cu ocazia acestei vizite si pe care la randul sau l-a gazduit pe parcursul vizitei in Romania. Pentru Madalina Patrichi, clasa a XI-a, experienta a fost una „inedita si foarte placuta, m-a impresionat in mod deosebit arhitectura cladirilor, contrastul dintre vechi si nou, faptul ca familia la care am stat era foarte primitoare si m-a surprins ca toti membrii acesteia vorbeau limba engleza”, in timp ce Madalina Nastasa, clasa a X-a, aflata de asemenea la prima vizita in Germania, recomanda oricui „sa nu rateze sansa, daca i se ofera, sa mearga in Germania, pentru ca va gasi un popor foarte primitor, de la care avem multe de invatat, cum si ei au de invatat de la noi. A fost o experienta pentru care voi fi mereu recunoscatoare doamnelor profesoare Ambrozie si Bardasu”. Odata incheiata si a doua parte a proiectului, urmeaza materializarea acestuia printr-o revista si un CD care sa inmagazineze aceasta experienta, „ce au vazut elevii germani la noi, ce am vazut noi la ei, o concluzie a acestei vizite, o comparatie intre cele doua sisteme de invatamant si intre mentalitatile celor doua grupuri”, ne-a mai declarat prof. Adriana Ambrozie.

                                Dorin Vasiluta

                                Volei feminin / Stiinta s-a calificat in semifinalele campionatului: Si acum, Metalul!: Penicilina Iasi – Stiinta Bacau 1-3 (27-25, 11-25, 13-25, 9-25)

                                Stiinta Bacau este in semifinalele campionatului Diviziei A1. Studentele au trecut de Penicilina Iasi cu un procentaj maxim: doua meciuri, doua victorii. Dupa succesul de sambata, de pe teren propriu, cu scorul de 3-0, a venit si cel de ieri, de la Iasi. De data aceasta cu 3-1. Emotiile au durat pret de un singur set. Primul. Un set pierdut de bacauance la limita, cu 27-25. Suprematia Penicilinei a fost insa favorizata de o suma de erori din partea oaspetelor. Din actul al doilea, Stiinta a redevenit Stiinta. Adica o formatie cu un joc exact, care a avut in blocaj si in serviciu punctele sale forte. De altfel, faptul ca sextetul pregatit de Florin Grapa si Melu Manta a castigat nu mai putin de 22 de puncte direct din serviciu spune foarte multe. La fel ca si diferenta inregistrata in urmatoarele trei seturi. Stiinta s-a impus, in ordine, cu 25-11 si 25-13 pentru ca ultimul act sa fie arhivat la o diferenta de 16 puncte in favoarea bacauancelor! Acum, studentele se pregatesc de cel mai dificil examen al stagiunii: contra campioanei Metal Galati. Semifinalele se disputa dupa formula trei meciuri castigate din cinci jucate. Primele doua partide se vor disputa la sfarsitul saptamanii viitoare, la Galati. Urmeaza alte doua jocuri la Bacau, iar in cazul in care finalista nu va fi decisa dupa aceste patru intalniri, va urma o a cincea, pe terenul Metalului.
                                La Iasi, Stiinta a evoluat in urmatoarea formula de echipa: Nitulescu, Truta, Chivorchian, Rusu, Herlea, Hosu, Manu (libero). Au mai jucat: Tomic, Anghel, Liulenova, Iosef.

                                on

                                Medicii fug de patul bolnavului: Zeci de posturi fara candidati in spitalele bacauane

                                  Spitalele din judetul Bacau au scos la concurs 43 de posturi de medici. Examenul a inceput ieri. In ciuda faptului ca este vorba de posturi in unitati sanitare situate in mediul urban, doar 7 candidati s-au aratat interesati de acestea. Nici nivelul de salarizare la care s-a ajuns dupa majorarile de anul trecut, nici conditiile de munca la standarde occidentale pe care le asigura unele spitale nu atrag medicii. Din cei 7 candidati, unul este rezident in urologie, unul in anestezie si terapie intensiva (ATI), 2 sunt rezidenti in oftalmologie, 2 in medicina de familie, iar unul este specialist in medicina de familie. Spitalul Judetean de Urgenta a scos la concurs 11 posturi in mai multe specialitati: ATI, medicina de urgenta, oncologie medicala, psihiatrie, medicina legala, oftalmologie, urologie. Dupa structura candidatilor, vor fi probabil ocupate doar posturile de la ATI , Urologie si Oftalmologie. Spitalul de Pediatrie are 7 posturi in publicatia de concurs, Spitalul Municipal Onesti – 3 posturi, Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti – 10 posturi, Spitalul Orasenesc Buhusi – 2 posturi, Spitalul „Ioan Lascar” Comanesti – 3 posturi, iar Serviciul Judetean de Ambulanta, 4 posturi. „Dupa specialitatile candidatilor, se pare ca doar in Spitalul Judetean de Urgenta se vor ocupa unele posturi, ne-a declarat Adam Jofa, sef Resurse Umane la Directia de Sanatate Publica. Exista sanse ca si unul din cele 4 posturi de la Ambulanta sa fie ales de un candidat cu specialitatea medicina de familie. In aceste conditii, nu putem spune decat ca ar fi bine ca medicii in varsta sa ramana cat mai mult la serviciu. Altfel, cine va mai lucra in spitale?” Unitatile sanitare cu paturi si DSP vor face inca o incercare de completare a personalului medical. La sesiunea de concurs din luna iunie vor fi oferi tinerilor medici inca 40 de posturi in spitalele judetului. In timp ce deficitul de personal ne situeaza pe un nedorit loc fruntas in Europa, medicii scoliti pe bani publici in Romania aleg sa vanda medicamente sau sa ingrijeaza bolnavi din alte tari. Situatia ingrijoreaza Colegiul Medicilor Bacau. In 2007 si in 2008, 3% din membrii colegiului au cerut acest certificat profesional pentru a lucra in strainatate. In realitate, numarul medicilor care au ales sa profeseze peste hotare este mai mare decat arata datele statistice de la CM. De la 1 ianuarie 2007, medicii pot practica in tarile membre UE si in baza simplului certificat de membru al Colegiului Medicilor, deci nu mai apar in evidente cu cereri. In general, cei care pleaca sustin ca nu sunt motivati in tara si vor sa vada daca le va merge mai bine „afara”.

                                  Doina Mincu

                                  ULTIMELE ȘTIRI