Acasă Blog Pagina 5149

Fotbal, Liga a lll-a: Ii Paste un meci greu

FCM Bacau a intrat in cantonament, pregatind intâlnirea cu CSM Pascani

Pentru + 9

Saptamâna Patimilor poate limpezi si mai mult apele in Seria l din esalonul al treilea. Daca va invinge vineri, in deplasare, pe CSM Pascani, lidera FCM Bacau se va distanta la noua puncte de principala sa urmaritoare, Sport Club, care va sta runda aceasta. Diferenta s-ar dovedi una greu de surmontat pentru Sport Club, mai ales in conditiile in care si golaverajul ii premiaza pe "galben-albastri".

Miza mare

Antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru a precizat inca de la finalul saptamânii trecute ca jocul de la Pascani poate fi decisiv in economia promovarii. Tehnicianul bacuan si-a pus insa in garda elevii: "Ne asteapta un meci foarte greu la Pascani, pe care trebuie sa-l tratam cât mai serios cu putiinta. Cu cât ne apropiem de final, cu atât mai mare este miza, iar CSM Pascani este un adversar redutabil, in special pe teren propriu".

Revin Lozneanu si Apostu

"Galben-albastrii" au intrat ieri in cantonament, pentru a pregati cât mai bine jocul de vineri. Lozneanu si Apostu au fost recuperati dupa accidentarile care i-au tinut pe tusa la ultimul joc, cel cu Rapid CFR Suceava si au toate sansele de a evolua din primul minut la Pascani. Pe lista indisponibilitatilor a aparut, in schimb, Madalin Luncanu, accidentat la glezna si ramas in afara lotului in perspectiva intâlnirii cu CSM Pascani.

Dan Sion

Handbal masculin / Liga Nationala: Castel de nisip

HCM Constanta – Stiinta MD Bacau 33-28 (18-12)

Cel mai bun atac a demolat cea mai buna aparare. La malul marii, defensiva-beton a "studentilor" a fost spulberata ca un castel de nisip de asalturile in valuri ale campioanei. Liderul Ligii Nationale a mai facut astfel un pas spre titlu, in timp ce Stiinta Municipal Dedeman tremura in bataia vântului pentru un loc in viitorul sezon al cupelor europene.

In dezavantaj

Gazdele au condus in permanenta, exceptând un moment de gratie al bacauanilor la jumatatea reprizei I, când au recuperat de la 7-4 si au trecut in avantaj pentru prima si singura data la 7-8 (min. 16). Diferenta s-a facut in ultima treime a partii inaugurale. De la 12-11 in min. 23, Stiinta nu a mai marcat decât o data pâna la pauza, in timp ce in poarta lui Tevzadze au intrat sase mingi pentru un avans constantean de 18-12.

La pas

Plimbarea "studentilor" pe litoral a continuat si in repriza secunda. HCM-ul a jucat lejer si la spectacol, in timp ce Stiinta a dat-o in barele portii adverse, a irosit o gramada de mingi si a incasat gol dupa gol. Gazdele au avut chiar si un avans de 10 lungimi, diferenta injumatatita totusi pe final la capatul unui meci fara istoric.

Odihna pentru Koper

Dupa dusul rece de la Constanta, Stiinta MD pleaca in Slovenia pentru prima infruntare cu RK Cimos Koper, din semifinalele Challenge Cup. In disputa cu HCM, banca tehnica a "studentilor" a rulat tot lotul: Tevzadze, Tamas – Petrea (5), Ghita (5), Bondar (5), Dospinescu (4), Moskalenko (3), Gurkovskiy (2), Rotaru (2), Iancu (1), Cadar (1), Grieze, M. Bujor, G. Bujor, Manea, Ramba.

Etapa

Alte rezultate: Dinamo Brasov – HC Odorhei 31-34, Energia Pandurii Tg Jiu – Minaur Baia Mare 38-26, CSM Oradea – Poli Timisoara 26-27, Steaua – CSM Satu Mare 34-36, CSM Bucuresti – UCM HC Caras-Severin 32-28. Meciul CSU Suceava – "U" Cluj se va desfasura astazi, de la ora 19.20.

Dana Popa

Clasament
1. HCM Constanta 20 17 1 2 674-555 35
2. HC Odorhei 20 16 0 4 627-564 32
3. HC Caras-Severin 20 14 1 5 604-553 29
4. CSU Suceava 19 13 0 6 587-521 26
5. Pandurii Tg Jiu 20 12 1 7 608-582 25
6. "U" Cluj 19 12 0 7 562-518 24
7. Stiinta Bacau 20 12 0 8 563-538 24
8. CSM Satu Mare 20 10 2 8 611-606 22
9. CSM Bucuresti 20 7 1 12 576-620 15
10. Dinamo Brasov 20 6 2 12 537-576 14
11. Poli Timisoara 20 5 0 15 531-579 10
12. Steaua 20 4 2 14 558-607 10
13. Minaur 20 4 1 15 519-618 9
14. CSM Oradea 20 1 1 18 551-671 3

Fotbal juniori: Ce le aduce Iepurasul?

Astazi, selectionata under 16 a Bacaului isi va afla adversara din "sferturile" Campionatului National

Criterii geografice

Astazi, de la ora 11.00, Casa Fotbalului va gazdui tragerea la sorti a partidelor din cadrul sferturilor de finala ale Campionatului National rezervat selectionatelor judetene sub 16 ani. Tragerea la sorti se va face pe criterii geografice, iar intâlnirile se vor desfasura tur- retur. Prima mansa este programata pe data de 1 mai, returul urmând sa aiba loc o saptamâna mai târziu.

Ar vrea Suceava

Selectionata Bacaului ar putea intâlni in "sferturi" unul din urmatorii adversari: Suceava, Bucuresti, Prahova sau Brasov. Juniorii bacauani ar prefera Suceava, adica formatia care le-a administrat singura infrângere (scor 1-2) in cele 16 jocuri sustinute in actuala editie de campionat. "Atunci a fost un simplu accident. Acum, am putea sa ne luam revansa", au explicat bacauanii.

Argumente pentru semifinale

Antrenorul reprezentativei judetene a Bacaului, Stefan Apostol a precizat ca, indiferent de adversar, echipa sa are argumentele necesare calificarii in semifinale. "Ne bazam pe un grup puternic, omogen, care a inregistrat progrese vizibile de la o etapa la alta. Indiferent cu cine vom juca in «sferturi» putem merge mai departe", a spus Apostol.

Traseu excelent

Parcursul bacauanilor in actualul sezon competitional a fost unul aproape perfect. Ramon Gheorghe, Claudiu Filip, Alin Tupala si compania s-au laureat in toamna campionii Moldovei, dintr-o grupa cu Neamtul, Iasiul, Suceava, Vaslui si Botosani. In aceasta primavara, elevii lui Fane Apostol si Cornel Codreanu au câstigat Seria l, depasind Neamtul, Galatiul si Braila.

Dan Sion

Volei feminin: Scump, dom’le, scump!

Tomis Constanta a renuntat sa organizeze turneul final al Cupei României. Stiinta Bacau a zis, la rândul sau, pas

Surpriza neplacuta

Probleme neasteptate pentru Federatia Româna de Volei. Forul de la Bucuresti se da peste cap sa gaseasca o locatie pentru turneul final al Cupei României la volei feminin, programata in perioada 7-8 mai si la care vor participa Tomis Constanta, Stiinta Bacau, Dinamo Bucuresti si CSM Lugoj. Impasul a fost generat de refuzul Tomisului Constanta de a achita taxa de organizare a Final Four-ului.

Cheltuieli nejustificate

Iesirea din scena a Tomisului ar fi putut aduce turneul final al Cupei in Bacau. Conducerea Stiintei a spus insa, la rândul sau, "pas", considerând suma de 22.000 euro prea mare. "Ar fi fost o cheltuiala nejustificata. Nu ne permitem sa aruncam banii pe fereastra si, in plus, nu am fi avut garantia ca, daca am fi evoluat pe teren propriu, am fi câstigat Cupa", a explicat antrenorul Stiintei, Florin Grapa.

Teren neutru

Conform site-ului handbalvolei.ro, Federatia Româna de Volei intentioneaza sa duca turneul final al Cupei României la Chiajna sau Buzau. Cele doua variante au fost supuse spre aprobare in in Adunarea Generala a Federatiei desfasurata marti. Daca hotarârea va ramâne batuta in cuie, ar fi pentru prima data in ultimii ani, când finala Cupei s-ar desfasura pe teren neutru.
Dan Sion

Judo / Cupa Mikomi: Tehnicitate recunoscuta

Concurs greu, reprezentare buna. Delegatia bacauana prezenta la Cupa Mikomi Pajura, turneu international organizat la Bucuresti, a iesit in evidenta prin tehnicitate si nu numai. La competitia desfasurata in Sala Polivalenta au luptat peste 700 de sporitivi din cinci tari, iar reprezentantii Bacaului au reusit sa intre printre premianti.

Delegatie

In ziua in care a primit aprobarea de afiliere permanenta la Federatia Româna de Judo, Clubul Sportiv Bronx (condus de Daniel Zodian) a beneficiat in concursul din capitala si de aportul a trei sportive pregatite de Constantin Manole la SCM Bacau: Biatris Neculcea, Alexandra Neamtu, Daniela Marin. O colaborare profesor-elev, dezvoltata din dragoste pentru sport si care da roade din ce in ce mai frumoase.

Bilant

In concursul de la Bucuresti, bacauanii au cucerit doua medalii de aur (Neculce, Neamtu), una de argint (Loredana Pantâru) si una de bronz (Marin). Aproape de podium s-au mai aflat Cata Mariuca si Madalina Ardeleanu, care au ocupat locul al V-lea. "Un club din Israel, impresionat de atitudinea sportivilor nostri, ne-a invitat la un schimb de experienta", a povestit Daniel Zodian.

Premii speciale

Pe lânga podiumuri, delegatia CS Bronx s-a remarcat si la capitolul spectaculozitate. Astfel, Beatris Neculcea a fost desemnata cea mai tehnica sportiva, "un titlu care valoreaza pentru mine, ca antrenor, mai mult decât cinci medalii", a subliniat Constantin Manole. Loredana Pantâru a fost de asemenea premiata pentru tehnicitate, in timp ce Madalina Ardeleanu a punctat prin sacrificiu, luptând in ultimele doua meciuri cu o luxatie la glezna dreapta. (Dana P.)

Tenis / Circuit ITF: Sferturi la dublu

Perechea Teodor Marin (SCM Bacau) / Julian Lenz (Germania), cotata drept favorita nr. 2, s-a calificat in tie-break in sferturile turneului G1 "Open International Juniors de Beaulieu sur Mer 2011". In turul secund, cei doi s-au impus cu 6-0, 3-6, 10-7 in fata dublului Mohit Mayur Jayaprakash (India) / Alexander Vasilenko (Rusia). Pe tabloul de simplu, in turul al doilea, Marin l-a invins cu 6-4, 2-6, 7-6 pe Kevin Bettendroffer (Franta). (D.P.)

Handbal: Turnee finale

In a doua jumatate a lui mai, Bacaul va gazdui doua turnee finale din handbalul românesc. Intre 11 si 15 mai, la Sala Sporturilor se vor prezenta cei mai buni juniori I din tara, care vor intra in lupta pentru medaliile nationale ale editiei 2010-2011. Printre candidati se numara si "satelitul" Stiintei Municipal Dedeman. Neinvinsa in acest sezon, echipa pregatita de Nicolai Gomeniuc va avea de disputat mai intâi semifinalele, in perioada 27 aprilie – 1 mai, la Pitesti sau Sfântu Gheorghe.
La mai putin de o saptamâna distanta de la reunirea juniorilor I (19-22 mai), in Bacau vor veni primele opt clasate din Liga Nationala de handbal feminin, participante la Cupa României. Cu trei etape inainte de finalul campionatului, grila de start pentru Cupa este deja definitivata, pe lista aflându-se Oltchim Râmnicu Vâlcea, "U" Cluj, CSM Bucuresti, HC Zalau, HCM Roman, Otelul Galati, Dunarea Braila, HCM Baia Mare. (D.P.)

Bugetul SJU Bacau in colaps, arierate de 147 de miliarde

    "Misiune imposibila I"

    Slaba finantare a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau (SJU) a tinut capul de afis in sedinta de Consiliu Judetean (CJ) de ieri. Cu un buget de doar 5.300.000 de lei, cea mai mare unitate spitaliceasca din judet va trebui sa refuze aproximativ 2.000 de pacienti lunar la internare. Presedintele CJ, Dragos Benea, a anuntat deja ca va porni un razboi institutional daca suma nu va fi rectificata pozitiv.

    Cu aproximativ 4.400 de cazuri care necesita internare lunar si alte aproximativ 2.000 care au nevoie de spitalizare de zi, SJU a primit in aceasta luna doar o alocare de 5.300.000 de lei de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau (CJAS), desi ar avea nevoie in medie de 6 milioane si jumatate de lei lunar. Slaba finantare se va reflecta in refuzul la internare sau tratare a aproximativ 2.000 de persoane lunar. "Nevoia de servicii medicale este foarte mare si in contextul in care s-au redus si paturile, alocarile de la CJAS ne vor forta sa refuzam 2.000 de pacienti. Nu se poate face reforma fara a avea venituri constante sau mai mari de la an la an", a declarat Dan Stoica, manager SJU, in fata consilierilor judeteni. Cel mai mare risc pentru SJU este in acest moment sa se indatoreze atat de mult la furnizori, incat, cel mai tarziu, in luna iulie, activitatea sa sa fie blocata de datorii. Nivelul arieratelor a ajuns la 14.700.000 de lei, dintre care doar 4 sunt pe programele nationale de sanatate, pentru care vor sosi banii esalonat. Aceeasi situatie se inregistreaza si la Spitalul de Pediatrie care a primit finantare doar cat sa acopere cheltuielile salariale. "Ne indreptam spre transformarea spitalelor in muzee. Vom avea constructii foarte frumoase, dar depopulate de cadre medicale si pacienti. Statisticile au fost trimise dar finantarea vine de la un asigurator care nu-si respecta obligatia. O sa ajungem sa le spunem pacientilor sa mearga la asigurator", a explicat si Lucian Sova, presedintele Consiliului de Administratie al SJU.

    "Cheltuiala pe spital este foarte mare"

    Nu toti bolnavii au nevoie de internare, a sustinut directorul Directiei de Sanatate Publica Bacau (DSP), Mihaela Popescu. In plus, nici la nivelul incasarilor, judetul nostru nu sta prea bine. "Cheltuiala pe spital este foarte mare. Trebuie sa existe si alte tipuri de servicii. Unele afectiuni pot fi tratate prin medicii de familie sau in ambulatoriu. Exista o posibilitate de suplimentare dupa redistribuirea personalului, in urma reorganizarii sistemului sanitar", a declarat Mihaela Popescu, directorul DSP, care a anuntat si ca de la 1 iunie vor fi introduse alte criterii pentru internare. Potrivit legislatiei, 60 la suta din contributiile la sanatate dintr-un judet raman la Casa de Asigurari judeteana, iar 37 de procente ajung la Casa Nationala pentru redistribuire. La acest capitol, judetul Bacau este deficitar. "Consumul pe lunile ianuarie si februarie din 2011 a fost de 27, respectiv 28 de milioane de lei. Incasarile din contributii au acoperit doar 35 la suta din aceasta suma, restul venind prin redistribuire. Putem spune ca fondurile au scazut foarte mult si pentru ca nivelul de colectare este slab", a detaliat Viorica Draganuta, director CJAS Bacau. La alocarea fondurilor s-a tinut totusi cont de problemele la contractare si de adresabilitatea la camerele de urgenta, a mai spus directorul.

    "O sa fie razboi, va asigur!"

    Replica presedintelui CJ nu s-a lasat asteptata, mai ales ca a fost pus in fata unor prezentari tehnice care nu l-au multumit. "Doamnele director apara un sistem care se reformeaza dar impotriva bolnavilor, a bacauanilor daca vreti, si incearca sa le explice ca trebuie sa se imbolnaveasca cu 35 la suta mai putin pentru ca e criza si e slaba colectarea. Solutia nu este de a inchide unitatea. Daca mentineti acelasi nivel de finantare, cel putin la SJU, va iesi razboi mare. Va asigur ca va fi razboi daca nu se vor face reajustari ale bugetului, reajustari suficiente", a declarat Benea, care este decis sa se foloseasca de toate instrumentele institutionale pentru a obtine un buget mai mare pentru toate spitalele din judet, nu doar la SJU. Pentru a rezista afluxului de pacienti Spitalul Judetean are nevoie de cel putin 6 milioane si jumatate de lei, din care 4 milioane reprezinta numai cheltuieli cu personalul. Deocamdata spitalul este in relatii contractuale cu CJAS in baza unui act aditional, urmand ca abia la 1 iunie sa fie semnat contractul cadru pentru 2011. Pentru a obtine o rectificare la suma alocata, CJ si conducerea SJU vor merge la Comisia de mediere, iar apoi la cea de arbitraj, ajungand astfel pana la Ministerul Sanatatii. "Solicit sa intram la mediere pe toate aceste paliere. Sa mergem sa vedem cum explica ministerul finantarea slaba pentru un judet ca Bacaul, al V-lea ca populatie la nivelul tarii", a mai declarat Benea.

    Finantare si mai slaba pentru luna mai

    Daca pentru aprilie sunt alocate putin peste 5 milioane de lei, finantarea pentru luna mai este si mai mica, de aproximativ 4 milioane de lei, pentru restul existand doar promisiuni ca se va face o alocare dintr-un fond de rezerva. "Am sperat ca odata cu luna aprilie sa scapam de acest calvar al alocarii insuficiente. Nu-mi pun sperante ca lucrurile se vor indrepta daca ma uit la prognoze. Intrebarea este: avem sperante ca anul acesta se vor face rectificari de buget?", a conchis retoric managerul Stoica. La ora actuala, judetul Bacau figureaza cu 3.754 de paturi in unitatile spitalicesti. O zi de spitalizare costa in Romania 50 de euro, in timp ce in alte tari europene, pentru fiecare zi de internare se aloca 1.200 de euro.

    "Explorarile si analizele medicale se fac gratuit doar pentru pacientii internati. Pentru ceilalti bolnavi se fac contra-cost. Finantarea pe spital a scazut de la an la an: 6.900.000 de lei in 2009, 6.300.000 de lei in 2010 si 5.300.000 de lei in 2011. Aceste diminuari vor duce si la probleme sociale si cu angajatii. In plsu, media paturilor este mai mica decat la nivel national."
    Aurel Cretu, liderul SANITAS Bacau si consilier judetean (PSD)
    Andreea Gavrila

    „Accident chimic” la Chimcomplex Borzesti

      Astazi, 21 aprilie, la ora 10:40, lucratorii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau efectueaza un exercitiu de testare a Planului de Urgenta Externa al SC Chimcomplex SA Borzesti. Este vorba despre un exercitiu prin care se va simula limitarea si inlaturarea urmarilor unui accident chimic, urmat si de degajarea in atmosfera a unor substante toxice periculoase. Activitatea are ca scop verificarea modului de actiune a tuturor fortelor de interventie pentru a se evita o adevarata catastrofa, ce s-ar putea solda cu pierderi de vieti omenesti sau cu distrugeri insemnate de bunuri materiale. Conform regiei, „ca urmare a producerii, in data de 21.04.2011, la ora 10.40, a unui cutremur de 7 grade pe scara Richter, cu epicentrul in zona Vrancea, se produce o fisura la conducta de incarcare ce asigura legatura dintre cisterna C.F. si rezervorul TK803/1 aflat in depozitul instalatiei de clor lichid. La momentul incidentului rezervorul continea aproximativ 14.000 kg clor lichid. Din cauza fisurii se scurg circa 24 kg de clor lichid si se degaja in atmosfera 7.704 litri clor – faza gazoasa. Tinand cont de directia vantului, NV-SE, exista pericolul iminent ca substanta degajata in atmosfera sa puna in pericol zonele invecinate locuite, distanta fata de acestea fiind de 5 km”, a precizat locotenent Andrei Grecu, purtator de cuvant al ISU Bacau. De aici incepe intreg exercitiul. Reprezentantii institutiilor de interventie vor actiona cu tehnica din dotare la izolarea rezervorului, vor evacua angajatii din zona afectata. „Prin intermediul exercitiului de astazi, se urmareste perfectionarea deprinderilor personalului ISUJ Bacau, a membrilor Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Onesti si al comunelor Stefan cel Mare si Gura Vaii, precum si a celulei de urgenta a SC CHIMCOMPLEX SA Borzesti, pentru organizarea si conducerea actiunilor de interventie in caz de accident chimic si se doreste imbunatatirea cooperarii intre institutiile participante si testarea aplicabilitatii planului de cooperare intre unitatile Ministerului Administratiei si Internelor in caz de dezastre”, a mai precizat locotenent Grecu. (S. Filimon)

      Controale in lacasele de cult

        Perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale reprezinta un motiv in plus pentru pompierii bacauani de a verifica daca lacasele de cult respecta normele de prevenire si stingere a incendiilor. In primele patru luni ale lui 2011, lucratorii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au desfasurat 54 de controale in bisericile bacauane si spre surprinderea lor nu putine au fost neregulile constatate.

        Nu doar institutiile si persoanele fizice sunt obligate prin lege sa respecte normele de prevenire si stingere a incendiilor, ci si lacasele de cult. Cum acestea vor fi luate cu asalt de bacauani, mai ales in aceasta saptamana, pompierii au dorit sa se asigure ca oamenii vor fi in siguranta. Pentru ca Sarbatorile Pascale sunt aproape, lucratorii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) au desfasurat o serie de controale. In total, 54 de biserici din judetul Bacau au primit vizita inopinata a pompierilor si spre surprinderea lor nu putine au fost abaterile descoperite. „Pe timpul controalelor s-au constatat 57 de nereguli, din care 17 deficiente au fost solutionate pe timpul controalelor. De asemenea, au fost aplicate un numar de 26 de avertismente”, a declarat locotenent Andrei Grecu, purtator de cuvant al ISU Bacau.
        Printre principalele nereguli descoperite de pompieri au fost: instalatiile electrice de iluminat care erau exploatate cu improvizatii si defectiuni, bisericile foloseau sisteme de incalzire locale. Mai exact, sobe fara acumulare de caldura, neprotejate, cosuri de fum deteriorate ori improvizate. Nici planurile de interventie pentru asigurarea desfasurarii in conditii de operativitate a operatiunilor de interventie in situatii de urgenta nu au fost intocmite si avizate. Cel mai grav este insa ca aceste lacase de cult nu au asigurata dotarea minima cu mijloace de prima interventie in caz de incendiu. In unele biserici nici nu existau stingatoare, iar acolo unde erau, acestea nu fusesera verificate conform reglementarilor tehnice in vigoare, avand expirat termenul de valabilitate. Administratorii lacaselor de cult care nu respecta normele PSI sunt buni de plata. Nerespectarea acestor norme reprezinta o contraventie si se sanctioneaza conform legii. De exemplu, folosirea mijloacelor de iluminat defecte sau neprotejate corespunzator este sanctionata cu amenda intre 100 si 500 de lei. Sanctiunile contraventionale pot ajunge pana la 5000 de lei. Pentru a evita orice pericol trebuie luate o serie de masuri.

        Masuri de prevenire:
        – aprinderea lumanarilor de catre enoriasi se va face in locurile stabilite si amenajate, amplasate la o distanta corespunzatoare de elementele combustibile din interiorul bisericii;
        – permanent, o persoana desemnata va supraveghea focurile din sobele lacaselor de cult, precum si stingerea lumanarilor cazute sau consumate;
        – la terminarea programului religios trebuie scoase de sub tensiune aparatele electrice si instalatia de iluminat;
        – in functie de suprafata construibila, bisericile vor fi dotate cu mijloace de prima interventie si mentinute in stare de functionare.
        Sinziana Filimon

        Rata somajului este in scadere

        Rata somajului inregistrat la sfarsitul lunii martie, la nivel national, a fost de 5,92%, cu 0,66% mai mica decat in februarie si cu 2,47% mai redusa in luna martie a anului trecut, potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 539.666 persoane, cu 60.642 mai mic fata de sfarsitul lui februarie.
        in ceea ce priveste rata somajului inregistrat pe sexe, in martie 2011, comparativ cu luna precedenta, rata somajului masculin a scazut de la 7,27% in luna februarie, la 6,52%, iar rata somajului feminin s-a redus de la 5,80% la 5,24%. Diminuari ale ratei somajului au fost inregistrate in toate judetele si municipiul Bucuresti. Cele mai importante reduceri au avut loc in judetele Gorj (1,39%), Olt (1,34%), Caras-Severin (1,34%), Alba (1,29%), Teleorman (1,22%) si Suceava (1,21%). in municipiul Bucuresti, rata somajului a scazut cu 0,19%.
        Cele mai ridicate niveluri ale ratei somajului au fost atinse in judetele Vaslui (11,06%), Teleorman (10,02%), Dolj (9,55%), Mehedinti (9,43%), Buzau (9,38%), Covasna (9,07%), Galati (8,58%), Alba (8,49%) si Gorj (8,21%).
        Din totalul somerilor inregistrati la nivel national, 231.721 au fost someri indemnizati si 307.945 neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a scazut cu 54.129 persoane, iar numarul somerilor neindemnizati a scazut cu 6.513 persoane, fata de luna precedenta. (E. Tintaru)

        Camera senzoriala la Spitalul de Pediatrie

          Asociatia Inner Wheel Bacau a infiintat in cadrul Spitalului de Pediatrie o camera senzoriala care va fi in beneficiul copiilor internati, mai ales al celor cu dizabilitati. Membrele Clubului Inner Vheel Bacau au dotat aceasta camera cu parchet de pluta, piscina cu bile, turn luminos cu bule, plasa din fibra optica, mobilier, proiectoare de lumini, oglinzi, decoruri specifice, un tablou senzorial si altul cu efecte luminoase, radio CD, trusa pentru aromoterapie, jucarii senzoriale si altele. Spatiul amenajat cu toate acestea le va permite specialistilor sa desfasoare activitati care le vor stimula simturile copiilor, respectiv cel auditiv, vizual, olfactiv, tactil, vestibular si proprioceptiv. Acest tip de camera promoveaza activitatea intelectuala si incurajeaza relaxarea in timpul stimularii simturilor, inclusiv in cazul copiilor cu comportament autoagresiv sau autist. Aici vor fi mai fericiti, vor avea tendinta sa vocalizeze mai mult si sa-si mareasca perioada de concentrare asupra unei sarcini. Copiii cu dificultati de perceptie vor fi incantati in urma experientelor vizuale, auditive si tactile. Valoarea investitiei se ridica la 12.000 lei. (E. Tintaru)

          Elevii vor fi evaluati online

            Peste 2.000 de profesori vor invata cum sa evalueze elevii online. Un curs organizat in aceasta perioada de Casa Corpului Didactic “Gr. Tabacaru” va oferi cadrelor didactice posibilitatea de a implementa instrumente si mecanisme digitale ce imbunatatesc procesele evaluative ale elevilor din invatamantul preuniversitar liceal. Coordonatorul proiectului este profesor-metodist Mihaela-Liliana Ciuchi. Se au in vedere mai multe discipline de studiu: limba si literatura romana, limba franceza, limba germana, limba engleza, matematica, fizica, chimie, biologie, istorie, discipline socio-umane, geografie, informatica si TIC. F ormarile se vor desfasura in colegiile „Gh. Vranceanu”, Pedagogic „Stefan cel Mare”, „N.V. Karpen” si „Grigore Antipa”, toate din Bacau, iar echipa de formatori este constituita din: prof. Elena Lavinia Baisan (pentru aria curriculara limba si comunicare), prof. Eugen Tarasa (pentru matematica si stiinte), prof. Carmen Mirela Cioltan (pentru aria curriculara om si societate) si prof. Daniela Tarasa (pentru aria tehnologii). Cursul se va finaliza la sfarsitul lunii mai. (R. Neagu)

            Persoane descarcerate la Bogdanesti

              Miercuri, in jurul orei 17:30, in satul Bogdanesti, comuna Bogdanesti, s-a produs un grav accident de circulatie. Remorca unui autocamion inmatriculat in judetul Galati s-a desprins si a derapat, acrosand un autoturism care circula regulamentar. In masina se aflau doua persoane din judetul Bacau ce au ramas prinse intre fiarele contorsionate. Un echipaj de descarcerare s-a deplasat la fata locului. Dupa mai bine de jumatate de ora, victimele, in varsta de 60, respectiv 80 de ani, au fost scoase din autoturism si preluate de o ambulanta. Acestea au suferit mai multe contuzii si traumatisme la membrele inferioare. Politistii au intocmit dosar penal in care se efectueaza cercetari pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa. (S. Filimon)

              Patruped salvat de pompieri

                Marti, pompierii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau au fost solicitati sa intervina pentru salvarea unui caine comunitar. Patrupedul a cazut intr-un camin de canalizare pentru colectarea apelor menajere de pe strada Vasile Lupu, din municipiul Bacau. Un echipaj s-a declasat imediat la fata locului si in scurt timp a reusit sa scoata catelul din canal. Spre bucuria tuturor, animalul nu a fost ranit, dar s-a ales cu o sperietura zdravana. (S. Filimon)

                Schimb de experienta la Bratislava

                  Prin Proiectul multilateral Leonardo da Vinci “Teaching Methods in English”, derulat de Colegiul National “Gh. Vranceanu” Bacau, opt cadre didactice din liceu au fost pe un schimb de experienta in Bratislava – Slovacia. Mobilitatea a avut loc la inceputul acestei luni, iar managerul de proiect este prof.de engleza Diana Popa, cadru didactic in Colegiul “Gh. Vranceanu” Bacau. “Tarile partenere in proiect sunt Norvegia – tara coordonatoare, Romania – prin liceul nostru, Slovacia, Germania, Spania. Intalnirea de acum a avut loc la Liceul Vocational «Stredna Priemyselna» din capitala Slovaciei, fiind a doua din cadrul proiectului, dupa cea din Norvegia, din luna noiembrie a anului trecut. Colegiul National «Gh.Vranceanu» a fost reprezentat de o echipa de 8 cadre didactice”, a explicat prof. Popa. Activitatile au inclus asistente la diferite ore de curs bazate pe folosirea noilor tehnologii, predate in limba engleza, s-au prezentat si s-au dezbatut materiale pe teme de interes comun (managementul clasei de elevi, metode de predare-invatare-evaluare bazate pe folosirea noilor tehnologii, managementul institutional si lectii demonstrative inregistrate) pentru a desavarsi idei, opinii, schimburi de experienta intre tarile participante si pentru a impartasi metode de predare care sa poata fi aplicate la nivel european. Cei opt profesori ai colegiului, participanti la acest training, au fost: prof. matematica Gabriel Andrei Gabriel (director), prof. engleza Diana Popa, prof. engleza Gabriela Muraru, prof. franceza Mihaela Cojan, prof. religie Vasile Constantin, prof. fizica Florin Curbat, prof. chimie Stela Onica si prof. matematica Francisc Cosa. “Am reusit sa ne cunoastem mai bine partenerii de proiect, workshop-urile au fost mai eficiente decat cele din Norvegia, datorita experientei acumulate. Am remarcat ospitalitatea slovacilor. Grupul nostru a dat dovada de profesionalism, unitate, relatii sudate, ceea ce a dus la eficienta ridicata a actiunilor intreprinse”, ne-a declarat directorul Andrei. Programul din Bratislava a mai inclus activitati de socializare: turul orasului, vizite la muzee si spectacol de opera. Materialele si concluziile conturate in urma dezbarerilor vor fi incluse intr-o brosura si vor fi disponibile pe site-ul de proiect. (R. Neagu)

                  Pastele, asteptat si in Penitenciar

                    Sarbatorile de Paste reprezinta un motiv de bucurie nu doar pentru noi, cei care ne traim viata in libertate, alaturi de familie, ci si pentru persoanele aflate in detentie la Penitenciarul Bacau. De aceea, conducerea institutiei si-a propus sa desfasoare o serie de activitati, in care detinutii sunt implicati in mod activ. „Penitenciarul Bacau deruleaza in aceasta perioada programe specifice pentru ca lumina si bucuria invierii lui Hristos sa patrunda dincolo de gratii, in sufletele celor care nu pot petrece Pa?tele alaturi de cei dragi”, a afirmat Madalina Matasaru, purtator de cuvant al Penitenciarului Bacau. Inca de la inceputul lunii aprilie, la nivelul institutiei a fost implementat proiectul „Sfintele Sarbatori de Pasti” care presupune organizarea si desfasurarea de activitati de educatie si asistenta psihosociala. De exemplu, in data de 8 aprilie, impreuna cu voluntarii de la Liceul „Sf. Iosif” din Bacau, a fost organizat un atelier de creatie pentru ca persoanele private de libertate sa poata confectiona felicitari pe care sa le trimita de Paste celor dragi. In aceasta saptamana, minorii aflati in Penitenciarul Bacau vor face acelasi lucru. Felicitarile si obiectele de decor – origami vor fi apoi expuse in incinta clubului Scolii Nr. 22. Mai mult, in Saptamana Mare, detinutii se vor putea spovedi. Ei vor avea parte si de cadouri. Asociatia Betania, de exemplu, le va darui minorilor pachete de Paste. La fel si un grup de bacauani care a donat 450 de pachete pentru femei, minori si tineri nevizitati. „in data de 21 aprilie, un grup de maici catolice din judetul Bacau vor sustine un spectacol de cantari cu specific religios pentru tinerii si femeile din custodie. in perioada 24-26 aprilie, vor fi oficiate Slujbele Speciale de inviere la care vor participa toate persoanele private de libertate din custodie”, a adaugat Madalina Matasaru.

                    Ar putea petrece Pastele cu familia

                    Detinutii vor avea parte si de un meniu special de Paste, care cuprinde ciorba ardeleneasca cu carne de porc, friptura din carne de porc, cozonac si oua rosii. „Tot in aceasta perioada, persoane private de libertate care au avut o conduita exemplara pe toata durata pedepsei vor putea fi propuse pentru recompensa cu permisiunea iesirii din penitenciar pentru a-si petrece Sfintele Sarbatori alaturi de familie. In plus, conducerea penitenciarului recompenseaza persoanele private de libertate care s-au remarcat printr-o conduita buna pe perioada detentiei, prin staruinta in munca si in cadrul activitatilor de reinsertie psiho-sociala, cu anularea rapoartelor de incident aplicate anterior si cu posibilitatea de a-i primi pe cei dragi in vizita la masa in penitenciar”, a mai declarat purtatorul de cuvant al Penitenciarului Bacau.
                    Sinziana Filimon

                    Colegiul Economic „Ion Ghica”, in fruntea concursurilor de chimie

                      Rezultate de exceptie numai intr-o singura luna

                      Elevii si profesorii Colegiului Economic “Ion Ghica” Bacau au obtinut mai multe premii la concursurile scolare. Luna aprilie a adus numeroase rezultate in domeniul chimie pentru liceul bacauan.

                      Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau a urcat pe podium in concursurile de chimie, organizate in aceasta luna in mai multe institutii de invatamant din tara. Astfel, la Concursul National „Magda Petrovanu”, care a avut loc la Universitatea „Al.I. Cuza” Iasi, au participat 8 elevi ai liceului si toti au obtinut cate un premiu: Cosmin Bargu (clasa a XII-a B) – premiul al III-lea, iar Loredana Blanaru, Catalin Dan (ambii din clasa a XII-a B), Ioana Anghel, Ionela Baciu, Roxana Chircu, Ileana Ghimici si Alexandra Prusie (toti din clasa a XII-a A) – mentiune. Pregatiti si coordonati de catre prof. Angela Radu, elevii „au castigat mult mai mult, adica locuri la Facultatea de Chimie din Iasi, pe orice sectie, cu bursa si loc la camin, in conformitate cu legea in vigoare, dupa promovarea examenului de Bacalaureat”, dupa ne-a explicat cadrul didactic.

                      Premii importante si la „Petru Poni”

                      La o alta competitie scolara, respectiv Concursul National „Petru Poni” – etapa judeteana, elevii de la Colegiul Economic bacauan, pregatiti si coordonati de acelasi profesor de chimie, Angela Radu, s-au intors cu alte premii importante. Astfel, Razvan Sarghe (clasa a IX-a D) a luat premiul I si a fost calificat la faza nationala, Paul Bora (clasa a IX-a E) – premiul al II-lea, Ioana Guranda (clasa a IX-a D) – premiul al II-lea si Andrada Manea (clasa a IX-a D) – mentiune. La acelasi concurs, elevii pregatiti si coordonati de prof. Laura Pruteanu au obtinut premiul II (Marcelin Onodie – clasa a X-a H si Cornelius Zediu – clasa a X-a G), iar Stefan Chelariu, din clasa a X-a L, premiul III.

                      Alti premianti

                      La Concursul de chimie „Chimia – Prieten sau dusman” elevii liceului, pregatiti de catre prof. Angela Radu si laborant Luminita Racles, au completat rezultatele cu: premiul al III-lea (Ioana Guranda si Maria Elisei, ambele clasa a IX-a D) si mentiune (Oana Stanciu, Codrin Georgescu, Gabriel Lupu, Cristina Galatanu, toti din clasa a XI-a A). La aceeasi competitie si elevii pregatiti de prof. Ioana Pruteanu si laborant Luminita Racles, s-au intors acasa cu alte premii, respectiv: premiul II (Ioana Manea si Alexandra Trandafir, ambele din clasa a X-a H, Alis Aldea si Paula Mate, ambele din clasa a X-a K) si premiul III (Ciprian Cucu si Mihai Aldea, ambii din clasa a X-a H). La Concursul „Apa – Esenta vietii”, de data aceasta profesorii Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacau au obtinut premiul I (prof. Ionel Ardeleanu), premiul II (prof. Angela Radu) si mentiune (prof. Laura Pruteanu si laborant Luminita Racles).
                      Roxana Neagu

                      Tinerii isi deschid afaceri la tara

                      Incearca marea cu degetul

                      Afacerile in mediul rural – iata o nisa inca neexploatata de intreprinzatori bacauani. Cristian Raschitor, un tanar in varsta de 28 de ani, a dorit insa sa sfideze statisticile si si-a deschis o farmacie in comuna Racaciuni, prima dintr-un lant, spune el, dupa ce a facut mai multe studii de piata.

                      Avand o timida experienta in domeniul afacerilor, tanarul Cristian a hotarat sa accepte o noua provocare cand a deschis afacerea, in luna decembrie a anului trecut. El este unul dintre putinii tineri care decid sa isi investeasca economiile, fara a avea garantia unui profit imediat. De fapt, acesta este secretul unei afaceri de succes. "Este foarte important sa ai rabdare. Multi cred ca profitul vine din primele luni. Unii viseaza si asteapta castiguri peste noapte. Este greu mai ales pe vremurile astea", ne-a spus tanarul afacerist. De altfel nici decizia de a deschide farmacia in Racaciuni nu a fost intamplatoare. "Am facut un studiu. Chiar daca mai este o alta farmacie in zona, am constatat ca exista cerere", a explicat Cristian. Investitia initiala a fost de 16.000 de euro, care s-a dus pe renovarea spatiului, dotari, iar alte cateva sute de milioane pe stocul de medicamente. Amortizarea investitiei spera sa vina pana la sfarsitul anului, iar profitul abia apoi.

                      "Birocratia te omoara"

                      Ca multi altii inaintea sa, Cristian Raschitor s-a luptat cu hatisul birocratic. "Trebuie sa obtii multe acte, iti ia mult timp, vin controale peste controale. Nu este usor, asta e clar", a mai spus tanarul, care este de parere ca alti tineri de seama lui nu au curaj sa isi deschida propriul business pentru ca le este teama de un eventual esec. In plus, este vorba si de multa munca la mijloc. "Eu fac drumuri din Bacau incoace de doua-trei ori pe saptamana, si mai des daca este nevoie, mai ales ca duminica este targ si este mai aglomerat", a mai spus Cristian, care are noroc de partenerul sau, Ciprian Ciuche, care il ajuta sa administreze afacerea. Naveta face si angajata farmaciei, Anisoara Chelaru. Pentru aceasta, cel mai mult conteaza ca are un loc de munca stabil. Am intrebat-o cum este sa ai sefi mai tineri. "Chiar ma inteleg foarte bine cu cei doi sefi. Sunt mai toleranti, discutam altfel. Pentru ei nu a contat varsta mea si am fost evaluata corect la angajare".

                      Planuieste o extindere

                      Urmatoarea farmacie se va deschide la Valea Seaca cat de curand, aceasta pentru ca tot studiile de piata indica o cerere in acest sens. Si acolo va exista un angajat. "Deocamdata, nu am luat in calcul un esec, dar nu am temeri de acest gen. Daca se intampla totusi, vindem afacerea", a mai spus Cristian. Iar daca ar fi sa investeasca intr-un alt domeniu, deja are o idee. "Probabil as deschide o cafenea de lux intr-un alt oras, altul decat Bacaul pentru ca este deja sufocat de cafenele si baruri. Din punctul meu de vedere, nu prea mai exista loc pe piata bacauana in acest moment, de aceea trebuie sa ma reorientez", a conchis tanarul, despre care vom mai auzi cu siguranta si in viitor, asta pentru ca are idei de afaceri si nu se teme sa le puna in practica.

                      In comuna Racaciuni, la acest moment, isi desfasoara activitatea aproximativ 120 de agenti economici. De la micii afaceristi la investitorii mari, toti contribuie semnificativ la bugetul anual al comunei.
                      Andreea Gavrila

                      Lasati de izbeliste pe strada Lupeni

                        Nu mai stiu cui sa ceara ajutorul

                        Bacauanii care locuiesc pe strada Lupeni, din cartierul Serbanesti, se simt ai nimanui. Practic, spun tot ei, au fost abandonati de autoritatile locale. Au sunat si la redactia noastra, in speranta ca asa se pot face auziti. Cea mai mare problema a lor este strada. Au apa, au si gaze, dar nu au asfalt. De ani de zile bat la usile Primariei Bacau pentru a fi macar ascultati, dar degeaba. Din cauza starii jalnice in care se afla tronsonul de drum pe care locuiesc, isi distrug masinile, iar pe ploaie sunt obligati sa inoate in noroi. Practic, desi stau in “coasta” Bacaului, traiesc mai rau ca la tara.

                        Bolovani in loc de asfalt, trotuare sparte si afundate in pamant, borduri crapate, praf, mizerie, noroi si balti, pe timp ploios. Asa poate fi caracterizata in cateva cuvinte situatia de pe strada Lupeni, aflata in cartierul Serbanesti. Sesizati de localnici am revenit in zona si am gasit aceeasi imagine dezolanta ca si in urma cu patru luni. O strada uitata de tot, in care oamenii sunt parca ai nimanui. “Locuitorii de pe strada Lupeni din municipiul Bacau va roaga din suflet sa veniti sa vedeti in ce hal a ajuns strada noastra. Nici o masina nu mai poate sa intre aici”, ne-a semnalat un localnic. Este o zona devenita impracticabila, izolata de lume, desi, pe harta cel putin, apartine municipiului Bacau. Locuitorii de pe Lupeni nu-si doresc decat un singur lucru: asfalt. “Asteptam asfalt de vreo trei ani. Ori e lipsa de interes, ori nu sunt bani. Nu stim noi, dar ne e foarte greu. Nu-i ca la oras aici. E mai rau ca la tara. Acum e uscat si mai putem merge, dar cand ploua e grav. Poate o veni vreun alt edil al orasului, mai gospodar, si o sa ne faca si noua strada. La primarie apare ca-i facuta. Dar nu e. Si banii sunt mancati. Ori s-au furat. Pe primarul nostru nu l-am vazut niciodata pe aici. O sa vina poate la alegeri, cu momeala. Altfel, nu”, ne-a declarat suparat Spiridon Focsa.

                        In urma cu patru luni, aceeasi imagine

                        Am fost si iarna trecuta pe aceeasi strada. In luna decembrie 2010. Situatia era asemanatoare, doar ca zapada batatorita umplea gropile mari din balastul amestecat cu nisip. De altfel, in zona, de ani de zile, e un santier continuu. S-a sapat mai intai pentru conductele de gaze, apoi s-a lucrat la canalizare, apoi dupa alti doi ani s-a tras apa. De atunci, nimic. Acum, se intreaba locuitorii de pe strada Lupeni, “cati ani mai trebuie sa treaca pentru a se turna si asfalt?” A mai trecut inca o iarna, si tot degeaba. “Au venit de la apa, au tras conducta, au rascolit strada si gata. Ni s-a promis ca vom avea si noi strada noua, dar atat. In rest, nimic. Au facut trotuarele, care acum se desfac. E jale. Iti rupi masina in doua, efectiv. Ce sa spunem? E dezastru, nu altceva”, ne-a spus si Viorel Focsa. “E destul de rau. Nu sunt facute nici recuperatoarele de apa. Toata apa pluviala se strange in portile noastre. Trotuarele au fost turnate de mantuiala, nu s-a tinut cont de proprietate, sunt facute asa, fara rost. Au zis ca ne toarna asfalt, dar avem pietroaie. Nici la tara nu e asa. Sunt unele sate care arata mai bine. In urma cu 7-10 ani ni s-a tras magistrala de gaz, pe vremea primarului Sechelariu, dar de atunci eu nu am mai vazut primar in zona. A fost la alegeri, actualul, Stavarache, dar numai la scoala. In rest, nici «buna ziua». Ca nu-l gasesti”, a strigat de peste gard si Iulian Cucu.

                        Se roaga sa nu mai ploua

                        Oamenii de aici au ajuns sa se roage sa nu mai ploua, pentru ca atunci nici nu mai pot iesi din casa. Noroiul le ajunge pana la poarta, pe strada nu se mai poate circula deloc, nu mai pot iesi la biserica, iar daca ar avea nevoie de Salvare sau Pompieri… nici nu vor sa mai gandeasca unde se poate ajunge! Singura lor speranta e ca macar in prag de alegeri, asa cum se obisnuieste, vor mai fi si ei ascultati. “Nu stiu care e problema. De ce aici nu mai ajunge nimeni, macar sa ne asculte pasurile? Cand ploua e nenorocire. Nu poti intra nici cu masina. Au pus balastul asta, dar degeaba. Doar sa spuna ca au facut si ei ceva. Acum, daca vor vrea sa mai faca si strada, trebuie ridicate canalizarile, ca sunt in pamant, rigole pentru scurgerea apei nu sunt, trotuarele s-au facut, dar s-au lasat. Degeaba am sesizat noi la primarie, ca nimeni nu ne-a ascultat. Ne trebuie asfalt, dar sunt slabe sperante ca-l vom si avea”, ne-a declarat si Constantin Tamba. “Poate la alegeri, a adaugat Mihai Tacu, un alt localnic. Cu cine sa ne certam? Au fost oameni de la primarie pe aici, dar s-au uitat si au plecat. Poate de alegeri se vor gandi si la noi. E singura noastra speranta”. Lumea din aceasta zona contrazice toate principiile unei civilizatii. Pare o alta lume, rupta de realitate. Doar noroaie, pamant, gunoaie. Dar si oameni neputinciosi, care ridica din umeri. O mare de dezastru. Localnicii sunt la capatul puterilor. Nu-si doresc decat un petic de asfalt, pentru a nu mai fi nevoiti sa inoate in mocirla. In mocirla orasului european Bacau.
                        Roxana Neagu

                        ULTIMELE ȘTIRI