Acasă Blog Pagina 5138

Istoria nescrisa a printului Carol-Mircea

    Printesa Lia le-a vorbit membrilor Clubului Seniorilor din cadrul Fundatiei "Constantin Brâncoveanu" despre istoria nescrisa a printului Mircea, fiul lui Carol al II-lea din casatoria cu Zizi Lambrino. Printesa a adus argumente ca Mircea este primul fiu legitim al regelui Carol al II-lea si ca nu este un bastard. Casatoria lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino a fost oficiata religios la Odesa.

    Timp de aproape o ora, ieri, in prezenta unui auditoriu destul de numeros, sotia printului Paul de România, fiul printului Mircea, a vorbit despre istoria nescrisa a acestuia. A raspuns, astfel, invitatiei Clubului Seniorilor din cadrul Fundatiei pentru Educatie, Dezvoltare si Sprijin Comunitar "Constantin Brâncoveanu", ai carui membri au fost captivati de povestea vietii printului Mircea, primul fiu al regelui Carol al II-lea. Prezenta oaspetelui regal, care a stat in Bacau doua zile, a fost salutata mai intâi de catre Institutia Prefectului si apoi de catre conducerea Clubului Seniorilor. "A fost un vis, o dorinta, astazi s-a indeplinit, a spus Constantin Scripat, prefectul judetului. Am o stima deosebita fata de dumneavoastra, ca reprezentant al Casei Regale si apreciez foarte mult oaspetii care vin la Bacau nu doar in fuga, ci ramân pentru a-l vedea si noaptea, si dimineata." La rândul ei, Natalia Bichescu, coordonatorul Clubului Seniorilor, a declarat: "Clubul Seniorilor este incântat si foarte bucuros ca ati acceptat invitatia noastra, pentru ca informatiile privindu-l pe printul Mircea sunt foarte sarace". Dupa ce au urmarit un film cu activitatile desfasurate de catre Fundatia "Constantin Brâncoveanu" pentru ajutorarea batrânilor aflati in nevoi, cei prezenti la manifestare au fost captivati de povestea vietii printului Mircea. Din pacate, despre acesta nu s-au scris multe. Si aceasta deoarece primul ministru din vremea lui Carol al II-lea nu a recunoscut casatoria religioasa a acestuia cu Zizi Lambrino, mama printului Mircea. S-a spus atunci ca regele a dezertat si a plecat la Odesa sa se casatoreasca. Consulul general de la Odesa, din vremea aceea, insa, a trimis o scrisoare la Bucuresti in care mentioneaza ca oficierea casatoriei a fost facuta in religia ortodoxa, nu a fost nimic clandestin si ca este legala. Cu toate acestea casatoria a fost anulata si multa vreme printul Mircea, primul fiu al regelui Carol al II-lea, a fost considerat un bastard. Cu timpul, insa, el a fost recunoscut ca fiul lui Carol al II-lea iar, mai ales in afara, s-a bucurat de apreciere. "L-am cunoscut prima data pe printul Mircea-Carol, socrul meu, când eram masteranda la Oxford si el a tinut un discurs, fiind onorat pentru donatiile si lucrarile caritabile pe care le-a facut, a declarat printesa Lia. Nu o sa uit niciodata intâlnirea de la Oxford. Decanul facultatii l-a prezentat ca pe cunoscutul personaj al lui Alexandre Dumas din romanul <<Omul cu masca de fier>>. Invatatii si jurnalistii din Est stiau mai multe despre el decât poporul lui". Printul Mircea a fost recunoscut de Curtile Supreme ale Portugaliei si Frantei si mai târziu i s-a dat un certificat de nastere corectat ca fiu legitim dintr-o casatorie legala, a regelui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino. Municipiul Bacau nu-i este strain printesei Lia. Din 1990 incoace a poposit pe meleagurile bacauane de inca doua ori si de fiecare data impreuna cu printul Paul de România. Cu aceasta ocazie a facut donatii in valoare de 80.000 de euro pentru a-i sprijini pe copiii in nevoi. La finalul intâlnirii oaspetele de vita regala s-a declarat deosebit de incântat de invitatia Clubului Seniorilor al Fundatiei "Constantin Brâncoveanu" si a promis ca va reveni in Bacau in scop caritabil.
    Elena Tintaru

    Protejati de lege

      Dreptul de proprietate intelectuala trebuie luat in serios. Mai pe intelesul tuturor, marcile inregistrate au un regim legislativ special si nu pot fi preluate fara acceptul celui care le-a creat. Pentru a se asigura de respectarea acestei prevederi, Autoritatea Nationala a Vamilor a inceput controalele in piete, iar rezultatele nu s-au lasat asteptate. "In urma primelor controale am gasit si am confiscat bunuri in valoare de peste 5.500 de euro. S-au intocmit cinci procese verbale, iar valoarea amenzilor a ajuns la 20.000 de lei. Atragem atentia ca nerespectarea dreptului de proprietate intelectuala este infractiune prevazuta de Codul Penal si este sanctionata aspru", a declarat Valentin Grosu, director al Directiei Judetene de Accize si Operatiuni Vamale Bacau. Sunt vizate obiectele de uz casnic, articole de imbracaminte, incaltaminte si chiar utilaje. La controale vor participa agenti de la biroul din Iasi, dar si politisti ai Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Daca bunurile confiscate sunt in cantitati mari, se dispune distrugerea lor.
      Andreea Gavrila

      Amenzi si avertismente

      Inspectorii Direc?iei Sanitar-Veterinare (DSVSA) au efectuat de la începutul anului peste 45 de controale la unit??i din diferite domenii de activitate. Astfel, s-au f?cut 24 de controale pe igien? veterinar?, cinci controale pe s?n?tatea ?i bun?starea animal? ?i 18 controale vizând siguran?a alimentelor. În urma verific?rilor au fost aplicate cinci sanc?iuni contraven?ionale, în valoarea total? de 3.000 de lei ?i ?ase avertismente, fiind confiscate 18 kilograme produse din carne. Printre deficien?ele constatate se num?r? etichetarea necorespunz?toare, raionarea necorespunz?toare ?i utilizarea ustensilelor ?i echipamentelor uzate. Totodat?, inspectorii au fost amenda?i pentru comercializarea de animale f?r? documente sanitare veterinare.
      Andreea Gavril?

      Institutiile prefera hartia si faxul

        De?i au la dispozi?ie portalul eSOP, prin care pot r?spunde online chestionarelor trimise de Institutul Na?ional de Statistic?, institu?iile b?c?uane prefer? modelul clasic, pe hârtie. Potrivit datelor prezentate de Direc?ia Jude?ean? de Statistic? Bac?u (DJS), la ultima anchet?, au r?spuns online doar Biblioteca Jude?ean?, Consiliul Jude?ean, Serviciul Public de Asisten?? Social? ?i dou? prim?rii din jude?, semn c? nici institu?iile nu sunt „prietenoase” cu mediul online. „Exist? mai multe avantaje ale acestui tip de anchet?. În primul rând este vorba de timp, calitatea r?spunsurilor pentru c? imediat ce datele sunt introduse se fac anumite corela?ii în sistem ?i se valideaz? indicatorii ?i se înl?tur? erorile. Este relativ simplu de utilizat, fiind necesar? deschiderea unui cont”, a explicat Eugenia Harja, directorul DJS Bac?u. Pentru c? agen?ii economici nu pot fi obliga?i s? utilizeze acest sistem, este important ca m?car institu?iiel publice s? fie la curent cu noile metode de transmitere a informa?iilor. Unit??ile sunt selectate în e?antionul unei anchete în func?ie de domeniul de activitate ?i specificul indicatorilor solicita?i. Cei ale?i sunt notifica?i prin email, iar dac? au cont deschis pot completa pe loc datele solicitate.
        Andreea Gavril?

        Stanile au reguli de functionare

        Micii produc?tori trebuie s? respecte o serie de reguli în privin?a organiz?rii stânilor ?i comercializ?rii produselor de origine animal?. De?in?torii de animale din sectorul gospod?riilor popula?iei care organizeaz? stâni au obliga?ia de a se înregistra la Direc?ia Sanitar-Veterinar?. În acest sens, la sediul direc?iei trebuie depuse mai multe documente: o cerere în care s? fie precizate denumirea ?i adresa unit??ii, activitatea desf??urat?, tipurile ?i cantit??ile de produse supuse vânz?rii, locurile de vânzare cu am?nuntul a produselor ob?inute în unitatea proprie ?i copii dup? actul de identitate, fi?a de s?n?tate pentru animale, carnetul de s?n?tate sau fi?a de aptitudini a produc?torului, copia certificatului de produc?tor eliberat de prim?rie, vizat? de medicul veterinar înso?it de nota de constatare a medicului veterinar zonal. ?i pentru valorificarea produselor almentare în pie?e, micii produc?tori trebuie s? aib? asupra lor mai multe hârtii: documentul de înregistrare sanitar-veterinar?, actul de identitate a produc?torului, carnetul s?u de s?n?tate, carnetul de produc?tor, fi?a de s?n?tate pentru animale ?i eticheta produsului. În plus, produc?torii trebuie s? poarte echipament de protec?ie în timpul desfacerii produselor lactate.
        Andreea Gavril?

        Sute de copii se nasc inainte de termen

          Prematurii, consecinta crizei si a vietii sexuale precoce

          In Maternitatea Bacau, peste 10 la suta dintre copiii adusi pe lume in 2010 s-au nascut prematur. Neonatologii pun fenomenul pe seama saraciei, dar nu numai. Ei fac eforturi considerabile pentru a-i aduce pe copii la greutatea normala. Dupa externare, parintilor le revine misiunea de a-l prezenta pe copil la medic cât mai des.

          Sute de copii se nasc anual inainte de termen numai in Maternitatea Spitalului Judetean de Urgenta. Numarul celor nascuti prematur nu a crescut semnificativ fata de anii anteriori, dar medicii neonatologi tot sunt ingrijorati de aceasta situatie. Ei considera ca in comparatie cu nou-nascutii la termen cei prematuri sunt inca intr-un numar ridicat. In lume incidenta este de 9-10 prematuri la o suta de nou-nascuti. In România s-a ajuns la 12,5 la suta. In 2009, in Maternitatea Spitalului Judetean de Urgenta au fost adusi pe lume, dupa noua luni de sarcina, 4.168 copii si alti 454 au fost nascuti prematur. Rezulta ca nasterile inainte de termen au reprezentat 10 la suta din totalul celor inregistrate in 2009. Anul trecut, lucrurile au stat si mai rau, daca avem in vedere si faptul ca numarul total al nasterilor a scazut. In 2010 au fost adusi pe lume 3.520 de copii normoponderali si 417 prematuri. Asadar, au fost mai mult de 10 cazuri de prematuri la 100 de nou-nascuti. Medicii neonatologi au ajuns la concluzia ca fenomenul are mai multe cauze, dar prima ar fi cea legata de calitatea vietii gravidei. "Cauzele prematuritatii sunt multiple, ne-a spus dr. Luminita Apostu, medic sef, sectia Neonatologie. Sunt legate in special de mama si aici ma refer la statusul economic, la vârsta materna, la stres, la efortul fizic, la sarcinile nelegitime, dat fiind numarul din ce in ce mai mare de mamici foarte tinere, sub 16 ani, de fumat si de bolile materne. Sunt, insa, si cauze obstetricale, precum malformatiile uterului, incompetenta colului uterin, placenta previa sau hipertensiunea materna. Nu in ultimul rând prematuritatea poate fi provocata si de cauze fetale. Este vorba despre gemeni, infectiile ori detresa respiratorie la nou-nascut."

          Luni de zile de ingrijire in spital

          Daca un copil nascut la termen poate fi externat la câteva zile de la nastere, cei prematuri trebuie sa fie tinuti in spital luni in sir. Pentru a-i scoate la liman, personalul medico-sanitar face eforturi considerabile. Unui copil nascut cu o greutate de pâna in 1.000 de grame, trebuie sa i se acorde asistenta medicala in spital intre doua si trei luni. In final este adus la o greutate de 2.300-2.400 grame. Dar personalul medico-sanitar din sectia Neonatologie trebuie sa munceasca mult, cu un consum psihic fantastic. Gratie ingrijirii atente de catre personalul medico-sanitar din sectia Neonatologie marea majoritate a copiilor prematuri ajung sa creasca si sa se dezvolte exact ca orice copil nascut la termen. Dar efortul trebuie continuat apoi de catre parinti si medicul de familie al copilului. "Un prematur trebuie urmarit cu mare atentie in teritoriu, a mai spus dr.Luminita Apostu. Chiar daca lucrurile sunt favorabile in spital, parintii trebuie sa stie ca la un moment dat, in evolutia copilului pot aparea complicatii. Conteaza foarte mult legatura parintilor cu medicul de familie. Este necesara dispensarizarea si evaluarea periodica a nou-nascutului la 1, 2, 3, 6, 9 si 12 luni, obligatoriu, cu controale repetate. Imediat ce mama vede ca nu sta in fund copilul, nu merge, nu vorbeste, nu misca mâna ori piciorul, trebuie sa se adreseze medicului."

          Pot aparea complicatii si mai târziu

          Parintii trebuie sa fie extrem de atenti la evolutia copilului, pentru ca prematuritatea da complicatii precoce, dar si tardive. Primele pot sa apara pe timpul spitalizarii iar celelalte, la distanta dupa externare. Complicatiile precoce sunt determinate de dificultatea organelor imature de a se adapta la viata extrauterina. Suferinta respiratorie a prematurului, denumita detresa, determina oxigenarea insuficienta a tuturor tesuturilor din organism, mai ales a sistemului nervos care este cel mai sensibil. Efectul este provocarea de hemoragii, a tulburarilor metabolice severe, uneori, a decesului. Dar pot fi si complicatii la nivel cardiac, precum ischemia miocardica, tulburarile de ritm, variatii ale tensiunii arteriale, ce duc la insuficienta cardiaca. Rinichiul este si el afectat prin imaturitate si hipoxie (scaderea cantitatii de oxigen din tesuturi). Poate, astfel, sa apara necroza (distrugerea), ajungându-se la insuficienta renala. Si tubul digestiv este vulnerabil si, in acelasi timp, este posibil sa fie tulburari in reglarea glicemiei, a temperaturii corpului, a mineralelor etc. Complicatiile tardive sunt in strânsa legatura cu bolile care au aparut imediat dupa nastere. Astfel, vorbim despre sechele neurologice, ca pareza, paralizia, tulburarile de vorbire, de invatare, de memorare, de atentie, psihice si comportamentale, despre boala pulmonara cronica, despre hipoacuzie, tulburari de vedere si multe altele.
          Elena Tintaru

          Bric-Brac: Cele mai tari femei din parcare

          Cutremure, tsunami, razboi în Libia, în fine, noul cod al muncii, astea par fleacuri pe lânga cestiunile arzatoare care-i preocupa pe ai nostri bravi compatrioti, daca te-ai uita la ratingul ala care-i obsedeaza pe multi din saltareata noastra presa, de pe la televiziuni, etc. si care te intoxica, zi de zi, cu subiecte "cerute", care au priza la cititorii naraviti în a se uita în ograda altuia sau, si mai tentant, pe gaura cheii. Se-ntâmpla multe în lume, dar ai nostrii, ca rododendronii! (vorba unui amic al unui scriitor cu simtul umorului, amicul fiind "cam mizantrop de felul lui, altfel, baiat bun si patriot national în timpul liber"). Nu se lasa ei cu una cu doua, ramânând vajnici consumatori de picanterii si de tot felul de nazbâtii (periculoase, pentru ca stâlcesc mintea oamenilor, si aia putina, saraca de ea) de pe la televiziunea poporului. Daca ma uit, fie si numai câteva minutele, pe la niscaiva emisiuni, ma ia cu frig. O fac însa, din când în când, ca sa nu uit pe ce lume traiesc si sa devin prea "vazduhista", cum am tendinta (ca-s zodie de aer, varsatoare) si sa-mi iau zborul de tot. Cum tare mi-as dori uneori, ca sa ma scap de alea multe care nu-mi plac, si-mi strica zilele. Dar, apropo de vedetele autohtone, eroinele stirilor si povestilor cancaniere, sunt si ele, pe caprarii, pe categorii si niveluri, dupa cum îmi explica, mai deunazi, o prietena din copilarie. Uite, de par egzamplu, ce bine se tine Dana Savuica, la vârsta ei. si scrie si carti, dumneaei, ca sa mai lumineze si pe alte surate, sa nu moara proaste. Ea e experta în dialoguri intime, tine rubrici în ziare si da sfaturi, scârta-scârta pe hârtie, într-o cartulie bazata pe vasta ei experienta matrimoniala de vreo doua decenii cu sotul ei personal. "Cum sa fiu barbatul unei singure femei" se intituleaza "opera" cu pricina, cuprinzând un numar, 69 (ehei, stiti dumneavoastra cam ce mai semnifica asta) de întrebari si raspunsuri. Dar oare pe cine intereseaza asa ceva, dintre exemplarele sexului opus? Dupa potrivita observatie a unui ager comentator ocazional, dragalasa doamna care se da savanta în arta de a trai, ar fi trebuit sa produca o scriere autobiografica numita "Cum sa fiu femeia unui singur barbat?!" Parca e mai logic asa. În fine, cum mai toata lumea s-a apucat de scris, iat-o si pe alta "diva", din specia alora mai destepte, mai "curatele", e vorba despre Mihaela Radulescu, dedându-se la genul epistolar. Aidoma doamnei de Sevign?, ea scrie scrisori, le expediaza, de pe tarmul Mediteranei, pe la gazete dornice de asa ceva si lucreaza la vreo trei carti, nici mai mult, nici mai putin. O carte care se va numi ”Monaco, parcarea de femei”. Ironica formulare (tipa e isteata, ce-i al ei, e al ei!) se refera la cunostintele vedetei de televiziune, toate niste femei privilegiate, care au fost „parcate regulamentar” în superba statiune, de catre sotii lor, fosti, unii sau cu afaceri „ în alt colt al planetei unde produc bani cu care-si tin familiile”. Ei sunt însa tati ai copiilor si au grija ca mamele (chiar daca sunt foste sotii) „ sa-si creasca pruncii în siguranta si coerenta acestui colt de Rai”(Monaco, evident). De aceea ele sunt cele mai tari femei din parcare.
          Carmen Mihalache

          Un bolnav acuza serviciile din Spitalul Judetean de Urgenta

            Pacient nemultumit

            Un pacient al Spitalului Judetean de Urgenta reclama calitatea serviciilor medicale primite in aceasta unitate sanitara. Barbatul, victima a unei agresiuni, a fost internat, externat, iar internat si externat. Acesta sustine ca a fost trimis acasa desi se simte foarte rau. In urma reclamatiei, a fost demarata o ancheta interna in spital.

            Un barbat din comuna Parincea a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau pe 21 martie, dupa ce a fost ranit in conflictul cu un consatean. Pacientul a fost examinat la Urgenta si internat in sectia de chirurgie. A doua zi, i s-a facut externarea. Barbatul sustine ca s-a deplasat la Serviciul de Medicina Legala, pentru a solicita un certificat, iar de acolo i s-ar fi spus sa se intoarca la spital fiindca starea sa nu era tocmai buna. A fost reinternat in spital, dar a doua zi a fost din nou externat. Pacientul si rudele sale sustin ca nu i s-au acordat ingrijiri deoarece nu au avut bani pentru cadrele medicale. “Inca de la Urgente m-au tratat cu indiferenta, sustine Dumitru Ichim. Am auzit când i s-a spus asistentei sa-mi puna o perfuzie, dar nu mi s-a pus. Am stat cât am stat acolo si mi s-a spus ca sunt liber si sa revin daca mi-e rau. Norocul meu ca nu am plecat acasa, ci am ramas la o matusa. Mi-a fost rau si m-am intors.” Pacientul a fost internat pe 21 martie si externat a doua zi. In aceeasi zi s-a intors la spital. A fost din nou internat, pentru a fi externat, in scripte, pe 23 martie. De fapt, Dumitru Ichim a mai dormit o noapte in spital. “Am cerut fisa, nu mi se gasea, am cerut sa schimbe data externarii, fiindca eu am plecat pe 24, dar mi s-a spus ca nu se poate. Ce sa mai spun? Le-am zis ca urinez sânge, mi-au dat un recipient pentru o proba, dar am ramas cu el in buzunar, nu mi l-au mai luat pentru analize.“ Familia bolnavului a ezitat sa-l ia acasa, de teama ca starea lui de sanatate s-ar putea inrautati. Totusi, in spital nu a mai putut ramâne, deoarece biletul sau de externare avea data de 23 martie. La sesizarea presei, in SJU a demarat o ancheta. “In functie de rezultatul acesteia, se vor lua masurile care se impun”, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt SJU Bacau. Daca bonavul si familia sa vor fi nemultumiti de concluzia anchetei au posibilitatea depunerii unei reclamatii la Colegiul Medicilor.
            Doina Mincu

            “Am, ajuns la concluzia ca nu are rost sa vii la spital sa-ti cauti de sanatate. Cel mai bun doctor este popa din sat.”
            Dumitru Ichim

            “Serviciile din Spitalul Judetean lasa de dorit. Daca n-ai bani… Cumnatul meu nu a avut sa dea nimic la medici, fiindca nu are serviciu, e necajit, asa ca tot nimic i-au facut si ei lui. L-au dat afara ca pe un câine.”
            Lucian Bibire, cumnat

            Jandarmii, solidari actiunii „Ora Pamantului”

              Jandarmii bacauani participa sâmbata, 26 martie, la actiunea “Ora Pamântului”, în semn de sustinere a eforturilor globale împotriva poluarii si a încalzirii globale. Seara, intre orele 20.30 – 21.30, acestia se vor alatura initiatorilor si participantilor campaniei ecologice, prin stingerea luminilor si oprirea aparatelor electrice din locuintele proprii. Tot in aceasta idee, la nivelul celor doua unitati de jandarmi din Bacau (Inspectoratul Judetean de Jandarmi si Gruparea Mobila de Jandarmi) se promoveaza un consum rational al energiei, pentru reducerea cheltuielilor administrative si protejarea mediului înconjurator. Cele doua institutii au participat constant la campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurator alaturi de ONG-uri, diverse institutii publice sau reprezentanti ai mass-media (ex: plantare arbori, actiuni de ecologizare etc). In plus, prin lege, Jandarmeriei îi revin atributii în domeniul protectiei mediului înconjurator, al florei si faunei, în responsabilitatea sa aflându-se si zonele care au statut de arie naturala protejata.
              Roxana Neagu

              George Enescu si Bela Bartok, elogiati la Sala Ateneu

              Din dorinta de a relansa in constiinta contemporana doi maestri incontestabili ai creatiei artistice, prezente unice ale scenei muzicale clasice, George Enescu si Bela Bartok, Agentia Vreau Bilet si Asociatia Culturala Maria Domina pune la dispozitia tuturor românilor un spectacol cu profunde semnificatii culturale, sustinut de doi maestri ai viorii – Antal Szalai si pianului – Joszef Balog, reprezentatie ce se va desfasura in cele mai importante orase din tara. Dupa spectacole sustinute in Brasov si Focsani, sâmbata, 26 martie, de la ora 19, cei doi maestri vor concerta in Bacau, la Sala Ateneu. Creând o atmosfera extraordinara, cei doi talentati muzicieni vor interpreta in fata publicului bacauan partituri celebre ale muzicienilor Bela Bartok si George Enescu, printre care – Sonata pentru vioara si pian, op. Posth (Bela Bartok), Sonata nr. 2 pentru pian si vioara in fa minor, op.6 (George Enescu), Cântece populare maghiare (ar. de Joseph Szigeti, compozitie Bela Bartok) sau celebra Sonata nr. 3 pentru pian si vioara in la minor, op. 25 – In caracter popular românesc” (George Enescu). Recunoscuti inca de la debutul lor artistic ca fiind “copiii minune ai muzicii”, Antal Szalai si Josef Balog au concertat cu un deosebit succes de-a lungul timpului in numeroase locuri din intreaga lume printre care New York, Hong Kong sau Vancouver si alaturi de renumite orchestre simfonice de la Viena, Berlin sau Haga. (G.B.)

              Banul va urma pacientul

                La ultima intâlnire a directorilor de la directiile de sanatate publica din tara cu ministrul Sanatatii, Cseke Atilla, la Timisoara, unul dintre subiectele de maxim interes a fost deschiderea granitelor pentru pacienti. Chiar daca si acum este posibil tratamentul in strainatate, pacientii au nevoie de aprobarea Ministerului Sanatatii (pentru servicii care nu se pot acorda in tara) sau a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (pentru servicii de pe lista celor efectuate in tara, dar la care pacientul nu are acces in timp util). Peste doi ani si jumatate, aprobarile nu vor mai fi necesare. “Pacientii vor putea pleca sa se trateze in strainatate, iar statul român va plati, ne-a declarat dr. Mihaela Popescu, directorul DSP Bacau. Aceasta inseamna ca banul va urma pacientul. Dupa cum spunea si ministrul, va trebui ca tot corpul medical sa-si schimbe mentalitatea si comportamentul fata de pacienti. Acum ne pleaca din tara medici si asistenti, dar acestia câstiga bani in strainatate. Daca vor pleca pacientii, vor pleca si banii cu ei.” Un alt obiectiv pentru urmatorii ani este schimbarea conditiilor hoteliere pentru pacienti si cresterea competentei medicilor, astfel incât bolnavii sa aleaga spitalele românesti.
                Doina Mincu

                Jandarmii doneaza sange

                  Pentru a veni în ajutorul persoanelor în suferinta, in jur de 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Bacau si Gruparii de Jandarmi Mobile Bacau, în aceasta perioada, pâna la sfârsitul lunii, doneaza sânge, onorific. ”Activitatea este benevola, iar jandarmii s-au gândit ca prin gestul lor pot ajuta pe cei care în urma unor accidente sau a unei suferinte medicale, au nevoie de acest gest umanitar. Ne astfel de senzatia lucrului bine facut, atunci când realizam ca fiecare jandarm donator de sânge e posibil sa salveze chiar si trei vieti”, ne-a declarat ofiter de relatii publice la IJJ Bacau, maior Sebastian Cretu. Activitatea, care a intrat deja in obisnuinta celor doua unitati militare in ultimii cinci ani, se înscrie în programul de actiuni dedicate Zilei Jandarmeriei Române, sarbatorita pe 3 aprilie.
                  Roxana Neagu

                  Concurs interjudetean de Geometrie „Gheorghe Titeica” la Colegiul „Vasile Alecsandri”

                    Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Societatea de Stiinte Matematice din România – Filiala Bacau si catedra de matematica a Colegiului “Vasile Alecsandri” Bacau organizeaza cea de a II-a editie a Concursului National de Geometrie “Gheorghe Titeica”, destinat elevilor din clasele VI – X. Manifestarea va incepe efectiv vineri, 25 martie, la CN “V. Alecsandri”, incepând cu ora 09.00, când se va da startul probei individuale a concursului. Sâmbata, va fi proba pe echipe, iar in paralel este organizat si Simpozionul National “Gh.Titeica”. Gala laureatilor va avea loc tot pe 26 martie, intre orele 14.00 si 15.00, in amfiteatrul colegiului. Intregul eveniment se va incheia duminica, 27 martie, la ora 13.00. Concursul este aprobat de Ministerul Educatiei in Calendarul Activitatilor Extrascolare 2011 – regionale si interjudetene. Cei care doresc sa conteste un subiect va achita o taxa în valoare de 10 lei, care se va restitui numai daca subiectul contestat este evaluat cu un punctaj mai mare decât punctajul obtinut initial. Taxa de participare este de 20 lei. (R.N.)

                    Avarie la conducta de apa de la Darmanesti

                      Joi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) a fost solicitat sa intervina in orasul Darmanesti, unde 11 locuinte au fost afectate de lucrarile la conducta de apa potabila, care a fost avariata. Aceasta ar urma sa fie pusa in functiune in vederea alimentarii cu apa potabila a municipiului Bacau. Avaria s-a produs pe timpul efectuarii unor probe de presiune de catre executantul lucrarii, Hidroconstructia. "La umplerea conductei, un cot a cedat iar câteva gospodarii au fost inundate. Acesta nu a fost inlocuit inca pentru ca si conducta este destul de lunga si trebuie sa o golim. Devierea scurgerilor s-a facut catre pârâul Uz. Am bagat motopompele noastre, iar dupa ce scoatem apa din curti vom face si o evaluare a pagubelor", a oferit lamuriri ing. Viorel Popescu, director de calitatea productiei la Hidroconstructia. Pentru a-i ajuta pe locuitori, "la fata locului s-au deplasat mai multe masini, incadrate cu 19 subofiteri si un ofiter. Alimentarea cu apa potabila a consumatorilor nu a fost afectata. Pomparea apei in conducta de la barajul Poiana Uzului a fost oprita", a declarat lt. Andrei Grecu, ofiter relatii publice din cadrul ISU. Aductiunea de apa de la Poiana Uzului ar trebui sa fie gata pâna la sfârsitul anului. "S-au facut probe pe tronsoane. Remediem aceasta situatie, dupa care ii dam drumul", a mai spus directorul Popescu.
                      Andreea Gavrila

                      Scoala si manastire mistuite de flacari

                        Chiliile din incinta manastirii cu hramul “Sfântul Andrei” din cartierul Podei, orasul Comanesti, au fost cuprinse de flacari, in noaptea de miercuri spre joi, in jurul orei 02.00. Focul a cuprins si o scoala din aceeasi zona. La locul incendiului s-au deplasat 26 subofiteri si un ofiter din cadrul Garzii de Interventie Comanesti, Detasamentului de Pompieri Moinesti si Detasamentului de Pompieri Bacau, încadrati pe patru autospeciale. Focul a cuprins acoperisul si interiorul cladirii de tip P+1+M, cu destinatia chilii, pe o suprafata de aproximativ 150 mp, dar si la acoperisul Scolii cu clasele I-IV, din apropriere, constructie cu un singur nivel. “Insa, conditiile atmosferice de vânt puternic au favorizat extinderea cu rapiditate a incendiului la intreaga suprafata a constructiilor pâna la sosirea fortelor de interventie. Chiliile se afla la o distanta destul de mica de biserica din cadrul manastirii «Sfântul Andrei», construita din zidarie la parter si lemn la etajul superior, plansee din lemn si acoperis cu astereala din lemn”, a precizat lt. Andrei Grecu, ofiter la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Constructia este compusa din 17 camere (7 la parter, 7 la etaj si 3 la mansarda). Pentru conducerea actiunilor de interventie si efectuarea cercetarilor privind cauza producerii incendiului, la locul evenimentului s-a mai deplasat grupa operativa a ISU Bacau, cu 3 autospeciale de prima interventie si comanda. In momentul producerii incendiului, in incinta manastirii se aflau 5 calugari, care insa au reusit sa iasa singuri din chilii, fara a fi cuprinsi de flacari. Din primele cercetari s-a stabilit drept cauza probabila a producerii incendiului un scurtcircuit electric la instalatia electrica a chiliilor. In scoala afectata de incendiu invatau 13 elevi din clasele I-IV si 12 prescolari, care acum au fost mutati intr-o alta unitate scolara din localitate. Incendiu a fost lichidat dupa trei ore. Cladirile afectate de incendiu nu sunt clasificate ca monumente istorice.
                        Roxana Neagu

                        „Intalniri admirabile”, seria a II-a

                          In sala mare a Inspectoratului Scolar s-a desfasurat joi dupa-amiaza, cu incepere de la ora 17.00, o “altfel” de intâlnire intre profesori, scriitori, oameni de cultura, inspectori scolari, intr-o activitate din lumea spirituala de dincolo de catedra. In cadrul programului a fost lansat volumului de poezii (haiku-uri) “Adio, mister Bashô”, a profesorului si scriitorului bacauan Stefan Dinca/ Dincescu ( a prezentat prof. Petre Isachi), s-a facut cunoscuta intr-o expunere in Power Point viata si activitatea literara a scriitorului bacauan intr-un moment intitulat “Stefan Dincescu de la «Lancea lui Ahile» la «Adio, mister Bashô»”, s-a organizat Conferinta lunii – “De la Gutenberg la Bill Gates” (prezentata de prof. si scriitorul bacauan Dan Petrusca), prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic “Gr.Tabacaru” Bacau a organizat o expozitie de carte veche a intitutiei pe care o conduce, iar elevii Colegiului de Arta “George Apostu”, coordonati de profesorii Irina Puscalau, Emil Stancu si Dan Aflorei, au oferit publicului un spectacol de muzica clasica. Moderatorul intregului eveniment a fost prof. Ghiorghi Iorga (initiatorul acestor “Intâlniri admirabile”, impreuna cu regretatul prof. si inspector Eugen Budau) si prof. Gabriel Stan. Aceste manifestari au loc lunar. Prima serie a “Intâlnirilor admirabile” a avut loc in perioada 2002-2004. (R.N.)

                          Intoxicatie suspecta

                            O femeie de 60 de ani, din comuna Itesti, a fost adusa cu ambulanta in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta, deoarece acuza dureri abdominale si greata. Personalul medical i-a acordat ingrijiri si a aflat de la pacienta ca aceasta mâncase ciuperci conservate achizitionate din piata. Nu s-a putut demonstra ca ciupercile au fost otravitoare. Imediat ce s-a putut deplasa, pacienta a refuzat internarea si a plecat acasa. (D.M.)

                            Handbal masculin / Challenge Cup: Ataca semifinalele

                            Stiinta MD Bacau – OIF Arendal (sâmbata, ora 17.30, Sala Sporturilor, in direct pe TVR 3), sferturi de finala, mansa I

                            Doua primaveri europene, doua calificari ratate in extremis. La al treilea sezon consecutiv in Challenge Cup, Stiinta spera sa faca in sfârsit pasul catre semifinale. "Se anunta un meci extrem de dificil, fiindca nu beneficiem de prea multe informatii despre adversari. Vom avea o misiune grea, chiar daca jucam acasa", a subliniat antrenorul Eliodor Voica inaintea primului duel cu OIF Arendal. Unul la care "studentii" se prezinta dupa sase victorii consecutive si dupa o calificare triumfala in sferturi, in care au surclasat RK Rudar (Muntenegru) cu scorul general de 71-39. Norvegienii se afla la sezonul de debut in cupele europene, iar in precedentele tururi au jucat numai pe teren propriu, eliminând formatiile Bahcesehir Koleji (Turcia) si RD Slovan (Slovenia). Pe plan intern, OIF Arendal ocupa locul al patrulea si a bifat in acest campionat o serie de 11 meciuri fara infrângere, intrerupta de un dus rece in deplasare la Fyllingen (22-41), dar reluata miercuri seara in fata ocupantei locului 7, BSK/NIF (32-29). "Studentii" au invins si ei o echipa de pe locul 7, CSM Satu Mare (31-26), urcând provizoriu pe un loc care le asigura participarea in viitorul sezon al cupelor europene.

                            Dana Popa

                            Volei masculin / Divizia A2: Play-off pentru baraj

                            Stiinta Bacau – CFR Bucuresti (sâmbata, ora 11.00, Sala Sporturilor)

                            Dupa ce a câstigat Seria Nord-Est din prima faza a diviziei secunde, Stiinta intra in play-off cu avantajul terenului propriu. In drumul spre turneul de promovare, "studentii" infrunta a doua clasata din grupa Sud-Est, respectiv CFR Bucuresti. Jocurile din runda a II-a a campionatului se disputa pe sistemul "cel mai bun din trei meciuri", prima partida fiind programata sâmbata, in Bacau. Turul al doilea se va disputa in capitala, pe 9 aprilie. In cazul in care cele doua formatii se vor afla la egalitate in ceea ce priveste numarul de victorii, meciul decisiv pentru stabilirea echipei calificate in barajul pentru promovare va avea loc in Bacau, pe 16 aprilie. (D.P.)

                            Fotbal / Liga a III-a: Pentru locul I

                            Sport Club – FCM Bacau (astazi, ora 15.00, stadion "Letea")

                            Clasamentul indica un derby. Derby-ul sezonului. Locul 1 vs. locul 2. Traditia, istoria si palmaresul cluburilor nu arata insa decât un duel conjunctural. E drept, unul cu miza. Cu ambitii personale, o incarcatura aparte si orgolii pe masura intr-o lupta pentru puncte si pentru suprematie.
                            Clasamentul are si rol de barometru. Lidera neinvinsa, FCM Bacau merge in deplasare la concitadina Sport Club cu un prim atu conferit de pozitia ocupata in Seria I. "Ei intâlnesc liderul, s-au uitat in sus in acest campionat si speram sa fie la fel si de-acum incolo. Avem doua variante din trei, astfel ca presiunea cade pe adversarii nostri. Cred ca detinem argumentele necesare pentru a obtine un rezultat favorabil", a subliniat antrenorul FCM-ului, Gheorghe Poenaru. "Este un meci normal, cu aceeasi presiune ca in fiecare etapa. Are insa o altfel de incarcatura fiindca intâlnim echipa de pe primul loc, care a dovedit ca este una puternica", a replicat managerul Sport Clubului, Ciprian Panait.
                            Clasamentul pune in joc, asadar, locul I. Sau chiar mai mult decât atât, cu toate ca in cursa pentru promovare drumul este lung pâna la finalul campionatului. "Sper sa avem multi spectatori si sa facem o propaganda buna fotbalului bacauan, daca putem vorbi despre propaganda la nivelul ligii a treia", a punctat tehnicianul "galben-albastrilor", precizând ca se asteapta la un joc disputat in spiritul fair-play-ului, la fel ca in tur. "Sper sa furnizam, ambele combatante, un joc frumos din toate punctele de vedere", a comentat si antrenorul gazdelor din derby-ul locurilor 1-2. Derby-ul seriei si al campionatului. Pe clasament.
                            Arbitri: Emil Voicu (Bacau) – Marian Fridl , Bogdan Terente.

                            Dana Popa

                            FCM Onesti acasa, Aerostar in deplasare

                            Dupa doua victorii consecutive, formatia din municipiul de pe Trotus ataca "satelitul" Ceahlaului. In deplasare la penultima clasata, Aerostar spera sa-si recupereze punctele pierdute pe teren propriu in etapa precedenta, cu FCM Onesti.
                            Etapa a XIX-a se va desfasura dupa urmatorul program:
                            – Vineri, 25 martie (ora 15.00): CSM Focsani – Rapid Suceava, Sport Club – FCM Bacau, Poli Galati – Otelul II, CS Panciu – Aerostar, FCM Onesti – Ceahlaul II;
                            – Sâmbata, 26 martie (ora 15.00): Luceafarul M. Eminescu – CSM Pascani; Petrotub Roman si Cetatea Târgu Neamt stau. (D.P.)

                            Clasament
                            1. FCM Bacau 16 14 2 0 48-10 44 (+20)
                            2. SC Bacau 16 14 1 1 35-6 43 (+19)
                            3. Petrotub Roman 15 10 2 3 26-7 32 (+8)
                            4. Otelul II 16 7 3 6 28-18 24 (0)
                            5. FCM Onesti 16 7 2 7 19-23 23 (+2)
                            6. CSM Pascani 16 7 2 7 23-28 23 (-4)
                            7. Poli Galati 16 7 1 8 18-20 22 (-2)
                            8. Ceahlaul II 14 6 2 6 17-18 20 (-1)
                            9. Rapid Suceava 16 6 1 9 23-25 19 (-8)
                            10. Aerostar 15 5 3 7 22-28 18 (-3)
                            11. Cetatea Tg Neamt 16 5 2 9 16-40 17 (-4)
                            12. CSM Focsani 16 4 2 10 13-26 14 (-10)
                            13. CS Panciu 16 3 2 11 22-31 11 (-13)
                            14. Luceafarul 16 1 3 12 10-40 6 (-18)
                             

                             

                            ULTIMELE ȘTIRI