La data de 24 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Oituz au fost prezenți alături de elevii Școlii Gimnaziale din localitate, în cadrul programului intitulat
” Școala altfel”.
Polițiștii au explicat elevilor despre importanța respectării regulilor de circulație, a normelor de conviețuire socială, despre violența domestică, absenteismul școlar și bullying.
La activități au participat 100 de elevi și cadre didactice.
Polițiștii băcăuani au continuat în această săptămână campania locală”STOP TĂIERILOR ILEGALE! PĂDUREA TREBUIE OCROTITĂ”, cu scopul de a informa populaţia cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască şi să le adopte pentru prevenirea infracțiunilor silvice.
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu reprezentanții Direcției Silvice Bacău au discutat cu cetățenii aflați în târgul săptămânal din orașul Comănești.
Cei prezenți au primit informații despre cele mai întâlnite infracțiuni din acest domeniu, cum ar fi tăierile ilegale şi sustragerile de arbori, atât din fondul forestier de stat, cât şi din fondul forestier privat, precum și transportul, prelucrarea și comercializarea ilegală a materialului lemnos.
De asemenea, cetățenii au fost informați cu privire la consecințele legale ce decurg din comiterea de infracțiuni în domeniul silvic, dar și despre consecințele asupra mediului înconjurător rezultate din tăierile ilegale de arbori.
Polițiștii reamintesc cetățenilor:
Art. 107 (1^1) din Legea 46/ 2008R Tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează:
– a)cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
– b)cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă între limita prevăzută la lit. a) şi de cel mult 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
– c)cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
Începând cu 24 aprilie 2024, a fost dat startul sesiunii de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române, din Cluj-Napoca și Câmpina. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău primește înscrieri și pentru Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram Iancu, Oradea.
1.880 de locuri sunt pregătite pentru viitorii polițiști:
– 1.340 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, Câmpina
– 300 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”, Cluj-Napoca.
– 240 la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu”, Oradea.
Detalii privind organizarea și desfășurarea concursurilor:
– În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@bc.politiaromana.ro;
– Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare – până la data de 21 mai 2024;
– Evaluarea psihologică a candidaților se realizează și se finalizează până la data de 21 mai 2024, conform planificării care va fi comunicată în timp util, pe site-ul IPJ Bacău, la secțiunea Carieră-Admitere 2024.
– Susținerea probei de evaluare a performanței fizice – în perioada 25 – 31 mai 2024;
– Susținerea probei de evaluare a cunoștințelor – 15 iunie 2024;
– Examinarea medicală se realizează în perioada 19 iunie – 12 iulie 2024.
Domnule Sechelariu sunteți cotat între favoriți la câștigarea funcției de primar al municipiului Bacău. V-ați anunțat candidatura din partea Partidului Verde (Verzii). De ce Verzii?
În primul rând pentru că am ajuns la înțelegerea faptului esențial că fără un raport armonios intre om si natură, aceasta din urmă își cere drepturile afectând-ne calitatea vieții. Uitați-vă ce schimbări de vreme într-o singura zi de la vara la iarna și invers, scăderi sau creșteri de temperatura de 15-20 de grade Celsius. Toate acestea sunt lecții si trebuie să fie teme de meditație pentru fiecare dintre noi. Ce greșim în comportamentul nostru față de mediu? Cum ne putem corecta? Trebuie să citim în aceste semne inclusiv planul iubirii lui Dumnezeu pentru o lume decăzută. Eu ca om credincios mă rog pentru armonie între toate ființele. Doar așa putem salva Viața pe pământ!
În același timp sunt un om care face sport zilnic, iubește sportul si încerc să ajut la renașterea sportului băcăuan. Verzii pun sportul la loc de frunte în strategia lor de dezvoltare a României și apreciez foarte mult acest lucru. Susțin ideea Verzilor de a dubla bugetul pentru Sport pentru următorii 10 ani! Investiția în sport trebuie privită ca o investiție inteligentă atât în sănătatea publică, prin sportul de masă cât și în brandul de țară! Franța investește 400 de milioane de euro și uite ce performanțe are!
Totodată mie îmi plac lucrurile durabile, trainice. Nu-mi plac improvizațiile care generează automat risipă de resurse. Orice risipă de resurse afectează calitatea mediului. Iată 3 motive care m-au făcut să accept să fiu candidatul Verzilor la primăria Bacăului.
Cum se împacă opțiunea pentru Verzi cu activitățile mai vechi in materie de vânătoare?
Am renunțat la calitatea de vânător, cred în mișcarea Verde. Mi-am predat armele. Este un capitol închis pentru mine. Mi-am scos armele la vânzare, vânătoarea este de domeniul trecutului. Banii obținuți din vânzarea acestora îi voi dona unui adăpost de animale. Cred în puterea schimbării și în voința fiecărui om de a deveni o versiune mai buna pentru comunitate.
Dacă ajungeți primar al Bacăului ce obiective verzi aveți?
Este urgent să contribuim efectiv toate instituțiile pentru ecologizarea haldei de fosfogips din sud-estul municipiului. Moartea mută trebuie oprită! Doar mutarea hârtiilor dintr-o parte în alta nu rezolva problema. Voi sta pe capul guvernului până își va asuma termene și responsabilități clare. Plătim o grămadă de bani ca stat, penalizări zilnice, pentru aceasta halda și pentru alte 30 astfel de halde. Nici nu vreau să mă gândesc dacă cetățenii Bacăului ar da în judecată Statul Român la CEDO pe tema riscului de îmbolnăvire din cauza contaminanților de la halda și câți bani ar trebui să mai scoată România din buzunarele tot mai goale.
Problema apei potabile este vitală pentru oraș. Apa bună înseamnă viață bună. Daca aș fi fost în locul lui Viziteu, care patru ani nu a făcut nimic durabil pentru rezolvarea problemei apei, mi-ar fi fost rușine să le mai cer oamenilor încredere și vot pentru un nou mandat.
Îmi propun să construim la Bacău cel mai modern adăpost, din Moldova, pentru animalele fără stăpân. Siguranța oamenilor e importantă, așa după cum grija comunitară pentru aceste animale este o responsabilitate pe care mi-o voi asuma direct.
Voi propune un Pact Verde pentru Bacău pentru următorii patru ani pe care să-l asume toate partidele care vor fi reprezentate în viitorul Consiliu Municipal.
Ce mesaj le-ați transmite competitorilor dumneavoastră politici în perspectiva campaniei care urmează?
Întotdeauna Bacăul este mesajul principal pentru toți contracandidații mei. Bacăul trebuie pus deasupra intereselor și orgoliilor noastre. Competiția trebuie să se sfârșească pe 9 iunie. De a doua zi trebuie să înceapă colaborarea pentru readucerea orașului pe harta dezvoltării și modernizării. S-a pierdut mult timp și Bacăul a rămas în urmă.
Epoca improvizațiilor trebuie încheiata. De asta și intru în competiție. Să arăt că Experiența face Diferența!
Dar cetățenilor din Bacău ce le-ați spune acum în prag de campanie?
Să dea o nouă șansă unei vieți bune în Bacău investind încredere în mine și în Verzi.
Băcăuanii știu că eu sunt un făptuitor, nu un povestitor! Vom repune orașul pe drumul cel bun, doar așa îi vom tine pe tineri acasă!
Voi reda băcăuanilor mândria de a munci și trăi bine în orașul lor de suflet, un Bacău Verde!
Pe data de 10 aprilie 2024, în Ucea de Jos, județul Brașov, a avut loc o dezbatere publică privind funcționarea viitoarei stații de biogaz, achiziționată de firma Demeco SRL din Bacău și gestionată în prezent de Waste Energy Trading SRL. Cu toate acestea, localnicii s-au opus acestui proiect, exprimând îngrijorare față de impactul asupra mediului și sănătății publice.
Potrivit documentației depuse de firmă, stația de biogaz urmează să proceseze 70 de tone pe zi de diverse tipuri de deșeuri, inclusiv materiale provenind din abatoare, materii fecale, reziduuri vegetale, produse alimentare retrase din supermarketuri și altele. Mai mult decât atât, se vor procesa și 10 tone pe zi de materie primă furnizată de Demeco SRL. Aceste deșeuri vor fi transportate cu camioane care vor trece prin zona locuită.
Stația se află la doar 470 de metri distanță de locuințele localnicilor, fiind situată la doar 200 de metri de DN1 și de calea ferată. În plus, se estimează că va produce 4421 de metri cubi de gaz pe zi.
„Conform documentatiei depuse de firma, statia va procesa 70 tone/zi de deseuri, cu origine nespecificata, printre care: deseuri de abator, materii fecale, deseuri de tesuturi vegetale, mancare retrasa de la supermarketuri, namoluri de la epurarea apelor uzate orasenesti, namoluri rezultate din epurarea biologica a apelor reziduale industriale, deseuri solide de prima filtrare si declorurare. Vor fi procesate si 10 tone/zi de materie prima furnizata de Demeco SRL in containere IBC inchise. Accesul camioanelor cu deseuri se face prin fata caselor noastre.”, spune Daniela Bartha.
Localnicii sunt îngrijorați față de impactul pe care această stație l-ar putea avea asupra zonei, care este recunoscută pentru frumusețea sa naturală și pentru atracțiile turistice din apropiere, precum Transfăgărășanul.
Mai mult, există temeri cu privire la posibilele efecte negative asupra sănătății publice și a industriei turistice din zonă, dat fiind faptul că alte stații de biogaz au avut probleme similare în trecut, inclusiv poluare și mirosuri neplăcute.
Consiliul de Administratie al societatii CHIMCOMPLEX SA BORZESTI, cu sediul in Onesti, strada Industriilor, nr. 3, judetul Bacau, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bacau sub nr. J04/493/1991, CUI RO960322, in conformitate cu prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societatile, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare, ale Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, ale Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, ale Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, ale Actului constitutiv al societatii, precum si ale oricaror dispozitii legale aplicabile, prin Decizia C.A/09.04.2024, convoaca Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (“A.G.E.A.”) in data de 30.05.2024,ora 11:00, care va avea loc la sediul societatii situat in Municipiul Onesti, strada Industriilor, nr. 3, judetul Bacau.
La adunare au dreptul sa participle actionarii inregistrati in Registrul actionarilor emis de Depozitarul Central SA la sfarsitul zilei de 17.05.2024, considerată ca data de referință.
Ordinea de zi va fi urmatoarea:
1. Aprobarea autorizarii Consiliului de Administrație să implementeze un program de răscumpărare a unui număr maxim de 1.000.000 acțiuni, în valoare nominală de 1leu/acțiunea, la un preț minim egal cu prețul de piață de la BVB la momentul achiziției și un preț maxim de 24 lei/acțiune. Scopul programului de răscumpărare distribuirea acțiunilor ca pachete motivaționale (stock option plan) administratorilor, managerilor si salariatilor Societatii si ai societatilor afiliate, conform prevederilor din Politica de Remunerare. Autorizația de achiziție de acțiuni proprii se acordă pentru o perioadă de 18 luni de la data publicării hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Consiliul de Administrație al Societății va fi împuternicit deplin în ceea ce privește implementarea programului de răscumpărare, sub rezerva respectării legislației aplicabile și a rezoluțiilor acționarilor, inclusiv cu privire la: data lansării, prețurile la care vor fi achiziționate acțiunile, modul de achiziționare a acțiunilor, suspendarea sau anularea programului, aplicarea criteriilor de alocare, determinarea beneficiarilor și a numarului de drepturi/opțiuni, de a achiziționa acțiuni, perioada de exercitare a drepturilor, întocmirea şi publicarea documentelor de informare în condiţiile legii, încheierea unui contract cu Estinvest S.A. pentru tranzacționarea pe piața de capital.
2. Aprobarea datei de 21.06.2024, ca dată de înregistrare, adică data de identificare a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii adunării generale a acționarilor, in conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 5/2018.
3. Aprobarea datei de 20.06.2024, ca data “ex date”, adică data anterioara datei de înregistrare la care instrumentele financiare obiect al hotărârilor organelor societare se tranzacționează fără drepturile care deriva din hotărâre, in conformitate cu prevederile Regulamentul nr. 5/2018.
4. Imputernicirea Lazarovici si Asociatii SCA pentru a actiona pe seama societatii, in vederea indeplinirii tuturor formalitatilor necesare legate de inregistrarea la Oficiul Registrului Comertului si publicarea la autoritatile competente a hotararii adunarii generale a actionarilor.
Proiectul de hotarare al A.G.E.A., precum si documentele si materialele de sedinta de pe ordinea de zi sunt disponibile cu 30 de zile inainte de data tinerii A.G.E.A., in format electronic, pe website-ul societatii la adresa www.chimcomplex.com si la sediul societatii, incepand cu data de 30.04.2024.
Actionarii isi pot exercita dreptul la vot in adunarea generala, proportional cu numarul de actiuni pe care le poseda.
In conformitate cu prevederile art. 117 indice 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile si art. 189 din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, unul sau mai multi actionari, reprezentand individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social, au dreptul:
– de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunarilor generale, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de justificare sau de un proiect de hotarare propus spre adoptare adunarilor generale pana pe data de 10.05.2024;
– de a prezenta proiecte de hotarari pentru punctele propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunarilor generale;
– ordinea de zi completata, ulterior convocarii, se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei cu cel putin 10 zile inaintea adunarii generale mentionate in convocatorul initial.
Potrivit art. 198 din Regulamentul nr. 5/2018, fiecare actionar, persoana fizica sau juridica, are dreptul sa adreseze intrebari privind punctele de pe ordinea de zi a adunarii generale, pana cel tarziu in data de 10.05.2024, ora 10, data numarului de inregistrare. Societatea poate raspunde inclusiv prin postarea raspunsului pe web-site-ul propriu www.chimcomplex.com, la sectiunea AGA.
Solicitarile vor fi depuse in forma scrisa, in original, la sediul societatii din localitatea Onesti, strada Industriilor, nr. 3, judetul Bacau, sub semnatura actionarului sau reprezentantului legal al acestuia.
În vederea identificării si a dovedirii calitătii de actionar a unei persoane care adresează întrebări sau solicita completarea ordinii de zi, persoana in cauza are obligatia sa anexeze solicitarii, documente care îi atestă identitatea (pentru persoana fizica: copie BI/CI, pentru persoana juridica: copie BI/CI reprezentant legal si certificat constatator eliberat de Registrul Comertului sau un act emis de o autoritate competenta, in care actionarul este inmatriculat legal eliberat cu cel mult 3 luni inainte de data publicarii convocatorului adunarii generale, precum şi extrasul de cont din care rezultă calitatea de acţionar şi numărul de acţiuni deţinute, emis de Depozitarul Central.
Aceleasi documente se vor depune si de catre actionarii care inainteaza intrebari Consiliului de Administratie.
Data limita la care actionarii isi pot exercita drepturile mentionate mai sus este stabilita la 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.
Propunerile de completare a ordinii de zi sau intrebarile actionarilor mentionati in alineatele precedente vor putea fi transmise in scris, prin posta sau serviciile de curierat, la sediul societatii mentionat mai sus, cu mentiunea scrisa clar, cu majuscule, PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN DATA DE 30.05.2024.
Actionarii inscrisi in registrul actionarilor la data de referinta pot participa la adunarea generala direct sau pot fi reprezentati de alte persoane, pe baza unei imputerniciri generale sau speciale, in conformitate cu prevederile art. 188 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, sau pot vota prin corespondenta conform formularelor postate pe website-ul societatii www.chimcomplex.com.
Accesul actionarilor, persoane fizice, indreptatiti sa participe la adunarea generala este permis prin simpla proba a identitatii acestora.
Imputernicirea speciala poate fi acordata oricarei persoane pentru reprezentare intr-o singura adunare generala, continand instructiuni specifice de vot din partea actionarului.
Formularul de imputernicire speciala poate fi obtinut de la sediul societatii sau descarcat de pe website-ul societatii www.chimcomplex.com, incepand cu data de 30.04.2024.
Actionarii pot acorda o imputernicire generala valabila pentru o perioada care nu va depasi 3 ani, permitand reprezentantului sau sa il reprezinte in una sau mai multe adunari generale ale actionarilor a uneia sau mai multor societati identificate in imputernicire, care nu contine instructiuni specifice de vot din partea actionarului.
Imputernicirea generala trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii:
1.numele/denumirea actionarului;
2. numele/denumirea reprezentantului (cel caruia i se acorda imputernicirea);
3. data imputernicirii, precum si perioada de valabilitate a acesteia, cu respectarea prevederilor legale; imputernicirile purtand o data ulterioara au ca efect revocarea imputernicirilor datate anterior;
4. precizarea faptului ca actionarul imputerniceste reprezentantul sa participe si sa voteze in numele sau prin imputernicirea generala in adunarea generala a actionarilor pentru intreaga detinere a actionarului la data de referinta, cu specificarea expresa a societatii/societatilor pentru care se utilizeaza respectiva imputernicire generala. Imputernicirea generala inceteaza prin:
(i) revocarea scrisa de catre actionarul mandant a acesteia, transmisa emitentului cel mai tarziu pana la data-limita de depunere a imputernicirilor aplicabila unei adunari generale extraordinare sau ordinare, organizata in cadrul mandatului, redactata in limba romana ori in limba engleza; sau
(ii) pierderea calitătatii de acţionar a mandantului la data de referinta aplicabila unei adunari generale extraordinare sau ordinare, organizata in cadrul mandatului; sau
(iii) pierderea calitatii de intermediar sau de avocat a mandatarului.
Unui actionar i se interzice sa exprime voturi diferite în baza actiunilor detinute de acesta la aceeasi societate.
Dupa completare si semnare, un exemplar al imputernicirii, in limba romana, se va depune in original, cu 48 de ore inainte de adunare, intr-un plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 30.05.2024”, sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot in adunarea generala, conform prevederilor legii.
Imputernicirile se pot transmite si electronic cu semnatura electronica extinsa incorporata potrivit legii, la adresa de email ir@chimcomplex.com, mentionand la subiect „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 30.05.2024.
Actionarii pot vota si prin corespondenta, inainte de AGA, utilizand formularul de vot prin corespondenta. Formularul va putea fi obtinut de la sediul societatii sau se poate descarca de pe site-ul www.chimcomplex.com.
Formularul de vot prin corespondenta completat si semnat insotit de copia actului de identitate al actionarului (pers. fizice)/certificat de inregistrare(pers juridice), se va expedia la sediul societatii, in original, in limba romana, astfel incat sa fie primit de societate, cu minim 48 de ore inainte de AGA, intr-un plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 30.05.2024”, sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot in adunarea generala, conform prevederilor legii.
Formularele de vot se pot transmite si electronic cu semnatura electronica extinsa incorporata potrivit legii, la adresa de email ir@chimcomplex.com, mentionand la subiect „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 30.05.2024”.
Buletinele de vot care nu sunt primite pana la data indicata mai sus, nu pot fi luate in calcul pentru determinarea cvorumului si majoritatii in cadrul adunarii generale.
Prezenta convocare se face cu aplicarea dispozitiilor Regulamentului ASF nr. 5/2018.
Informatii suplimentare se pot obtine la sediul societatii sau la telefon 0234/302007.
Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău a petrecut o zi specială alături de copiii din școlile gimnaziale din Margineni, Luizi-Călugăra și Sărata, din județul Bacău. În cadrul evenimentului intitulat „O zi alături de copii”, aproximativ 500 de elevi au avut ocazia să interacționeze cu jandarmii și să învețe lucruri importante despre siguranță.
Jandarmii au abordat subiecte precum comportamentul în situații de pericol, reguli de siguranță online și au oferit pliante cu jocuri interactive pentru a-i implica pe cei mici în învățarea acestor aspecte. De asemenea, specialiștii din cadrul compartimentului Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale au oferit recomandări privind siguranța, atât pentru copii, cât și pentru părinți.
Elevii au avut ocazia să vadă și să testeze materialele din dotarea jandarmilor, să se fotografieze alături de aceștia și de autospecialele folosite în misiuni și să primească legitimații de jandarm de onoare și partener al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, în urma unui test la care au răspuns corect.
Cu toate acestea, vedeta zilei a fost colega patrupedă a jandarmilor, Daca, care a demonstrat exerciții de dresaj și modalități de intervenție, fiind recompensată cu aplauze din partea copiilor.
La finalul evenimentului, copiii au transmis jandarmilor aprecierea lor sinceră printr-o avalanșă de îmbrățișări, iar aceștia au promis că vor fi mereu alături de ei.
Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău le mulțumește copiilor pentru invitație și pentru promisiunea de a respecta recomandările lor, reafirmându-și angajamentul de a fi mereu alături de comunitate.
Sub auspiciile Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și sub îndrumarea părintelui inspector de specialitate, prof. dr. Adrian Alexandrescu, a avut loc sâmbătă, 20 aprilie 2024, etapa județeană a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate Românească” la Școala Gimnazială „Alexandru Șafran” din municipiul Bacău.
Această competiție de excelență în educație și cultură a reunit 165 de elevi din 56 de unități școlare ale județului Bacău, alături de 46 de profesori evaluatori. Olimpiada a fost dedicată disciplinelor de Religie și Limba și literatura română, cu un accent deosebit pe promovarea interdisciplinarității și explorarea frumuseții sacrului în diversitatea sa.
Tematica acestui eveniment a abordat subiecte precum „Creația ca dar al iubirii divine”, „Conștiința și demnitatea în viața tinerilor”, sau „Existența între sacru și profan”, adaptate la nivelurile de învățământ gimnazial și liceal. Scopul fundamental al Olimpiadei a fost de a promova atitudini pozitive față de expresiile culturale și spirituale românești, consolidând identitatea culturală a tinerilor în contextul universal al cunoașterii.
Elevii clasați pe primul loc în fiecare clasă vor avea onoarea să reprezinte județul Bacău la etapa națională a Olimpiadei, programată să se desfășoare la Craiova pentru elevii de gimnaziu și la Baia Mare pentru cei de liceu, în perioada 15-19 mai 2024, respectiv 22-26 mai 2024.
Prin astfel de inițiative educaționale și culturale, se evidențiază importanța cunoașterii și promovării valorilor spirituale și culturale românești, contribuind la formarea unei generații educată, conștientă și conectată la tradițiile și patrimoniul cultural al țării.
Începând cu data de 15 aprilie și până la 31 mai 2024, se realizează lucrări de reparație periodică cu ciuruire integrală pe linia magistrală 500, între Valea Seacă și Bacău, pe firul I.
Aceste lucrări sunt executate de către o firmă specializată, SRLU, folosind metode de execuție mecanizată pentru a asigura eficiența și calitatea intervenției.
Reparațiile vizează îmbunătățirea stării infrastructurii feroviare, asigurând astfel condiții de siguranță și confort pentru călători. Firul I al liniei magistrale 500 este supus unei intervenții cuprinzătoare pentru a remedia orice deficiențe și a întări structura căii de rulare.
Perioada de desfășurare a lucrărilor, până la sfârșitul lunii mai, este aleasă pentru a minimiza impactul asupra traficului feroviar și pentru a permite finalizarea în timp util a reparațiilor.
Astăzi, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a fost prezent la un eveniment semnificativ care a marcat racordarea a 53 de gospodării, Școlii Elias, Bisericii „Sf. Nicolae” și Centrului de Sănătate la rețeaua de alimentare cu gaz metan din Podiș, comuna Mărgineni.
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 1,2 milioane de lei și completează proiectele anterioare finalizate pentru extinderea rețelei de gaz în acest UAT. Sectorul finalizat, în lungime de 5693 de metri liniari, va fi extins în etapa următoare până în satul Poiana.
„Îl felicit pe domnul primar David Gheorghiță-Benoni pentru reușita de a oferi, după 21 de ani, posibilitatea racordării la rețeaua de gaz pentru cetățenii din această zonă. Prin aceste demersuri, comuna își îndeplinește obiectivele de dezvoltare propuse”, a declarat președintele CJ Bacău.
Investițiile în Mărgineni, localitate situată în apropierea municipiului Bacău, contribuie semnificativ la dezvoltarea zonei metropolitane și satisfac nevoile urgente ale comunității.
Dedeman, lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, deschide, pe 26 aprilie, al doilea magazin din Arad – magazinul cu numărul 62 din rețeaua sa.
Noul magazin a creat 175 de locuri de muncă și a presupus o investiție totală de 19 milioane de euro. Această sumă cuprinde valoarea de achiziție a terenului de aproximativ 9 ha, costurile lucrărilor de construcție, investițiile în rafturi, mobilier și materiale utilizate pentru amenajarea zonelor comerciale și de birouri, precum și echipamentele necesare pentru desfășurarea activității. Tot aici sunt incluse și cheltuielile pentru amenajarea zonei exterioare, dar și valoarea stocului de produse pregătite pentru deschidere.
Suprafața construită a noului magazin este de 18.000 mp, din care circa 2.200 mp sunt alocați serei încălzite în care sunt expuse plantele, articolele de grădină și cele pentru activitățile în aer liber.
În zona exterioară au fost amenajate 433 de locuri de parcare. A fost instalată și o stație de încărcare cu o capacitate de 22 kW, care poate deservi simultan două autovehicule electrice.
Magazinul își așteaptă clienții cu sute de oferte speciale la produsele de sezon, dar și produse destinate construcțiilor, proiectelor de renovare și lucrărilor în curte sau grădină.
Pentru o doză suplimentară de inspirație, clienții pot accesa DedeSign, un proiect online de design interior dezvoltat de companie. Acesta propune o varietate de încăperi mobilate și decorate în stiluri precum clasic, modern, multicolor sau glamour. Fiecare decor este alcătuit exclusiv din produse comercializate în rețeaua Dedeman și este prezentat în detaliu pe platforma dedesign.dedeman.ro.
Noul magazin va fi prevăzut și cu o centrală electrică fotovoltaică ce va genera energie electrică verde prin intermediul panourilor solare montate pe acoperiș. Puterea totală instalată va fi de circa 400 kWp.
Dedeman Arad (Cartier Micălaca) este primul magazin inaugurat de companie în 2024. Următorul magazin care își va deschide porțile anul acesta va fi cel din municipiul Pașcani.
Dedeman în cifre
– 62 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu;
– o gamă de peste 85.000 de produse (inclusiv magazinul online);
– între 7.500 și 18.000 mp – suprafața unui magazin;
– peste 13.000 de angajați.
Dragoș Pavăl, Președintele companiei Dedeman:„Fiecare nou magazin deschis are o semnificație specială pentru noi, chiar și după ce am realizat acest lucru de 61 de ori. Am învățat din fiecare experiență, am ascultat fiecare client, am implementat soluții și servicii adaptate la noile tendințe și am construit magazine mai spațioase, mai primitoare, dar și mai prietenoase cu mediul înconjurător. Rezultatul efortului nostru din toți acești ani se reflectă în noul nostru magazin din Arad, care își deschide porțile după 14 ani de la inaugurarea primului Dedeman din oraș.”
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ” Ștefan cel Mare” Bacău au fost prezenți, astăzi, la acțiunile prilejuite de marcarea programului „Săptămâna Verde” la Școala Gimnazială „Octavian Voicu” din municipiul Bacău.
Pe lângă discuțiile interactive, jandarmii le-au prezentat elevilor o parte din tehnica și materialele folosite în misiuni, care au fost testate spre încântarea celor prezenți.
Ca de fiecare dată, câinii de serviciu reprezintă un moment de atracție pentru elevi, iar Hera, care a venit însoțitǎ de conductorul său, și-a demonstrat atât prietenia necondiționată cât și abilitățile ei de cea mai tânără jandarmeriță.
La finalul întâlnirii, copiii au primit recomandări preventive pentru petrecerea unei vacanțe în siguranță.
Un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile pe DN 2, la kilometrul 303+300, în apropierea localității Dumbrava din județul Bacău. Autoritățile au confirmat că incidentul nu a provocat victime, dar au avertizat asupra necesității de a circula cu atenție în zonă.
Cauza probabilă a răsturnării este considerată a fi adormirea la volan. Șoferul autotrenului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost examinat de către echipajele medicale și nu a necesitat îngrijiri medicale de urgență.
Impactul a fost deosebit de puternic, iar autotrenul a smuls din rădăcini un plop de pe marginea drumului, lăsând o imagine dezastruoasă în urma sa.
Echipajele de intervenție și de asistență rutieră au fost trimise la fața locului pentru a gestiona situația și a facilita remorcarea autotrenului răsturnat.
Traficul în zonă a fost afectat temporar, iar autoritățile au solicitat șoferilor să fie precauți și să respecte indicațiile poliției pentru a evita alte incidente.
Sportiva descoperită și formată de Vasilica Agop va reprezenta România la Campionatul European de gimnastică artistică de la Rimini, de la începutul lunii mai
O nouă reușită sonoră pentru gimnastica băcăuană. Alexia Blănaru, sportivă legitimată la SCM Bacău și promovată la lotul național de junioare de la Deva de antrenoarea emerită Vasilica Florentina Agop și-a câștigat locul în echipa de junioare care va reprezenta România la Campionatele Europene de gimnastică artistică programate în perioada 2-5 mai, la Rimini, în Italia.
În vârstă de 14 ani, Alexia a trecut cu bine concursul de verificare de la Timișoara, obținând locul 1 cu echipa României la Rising Stars Trophy, locul 1 la sărituri și locul 2 la sol. În felul acesta, băcăuanca a îndeplinit criteriile din politica de selecție a echipelor reprezentative pentru întrecerile continentale din Italia.
Alături de Alexia Blănaru, la junioare vor mai concura pentru România Anamaria Mihăescu (Steaua București), Adelina Ionescu (Dinamo București), Ariana Cotu (Deva) și Nelli Papana (CS Farul Constanța), în timp ce ca rezerve figurează Iris Iordache (Steaua) și Daria Tănasă (CSM Onești).
„Ne bucurăm enorm pentru Alexia, munca, talentul și dăruirea sa fiind premiate cu această prezență în echipa națională de junioare. Le urăm baftă tuturor fetelor și… hai România!”, a declarat antrenoarea emerită a SCM Bacău, Vasilica Agop.
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Stefan cel Mare” Bacău recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române, sesiunea Aprilie – Iulie 2024
700 de locuri au fost scoase la concurs în această sesiune la Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, respectiv „Petru Rareș” Fălticeni.
Cererea-tip de înscriere prevăzută ca anexă la anunțul postat pe site-ul unității, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurse.umane@jandarmeriabacau.ro, în raport de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate a candidatului, până la data de 14 Mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Pentru a participa la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ ale Jandarmeriei Române, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții şi criterii specifice:
a) să aibă cetățenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor şi cerințelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfășurat activități de politie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniți în anul participării la concurs;
m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară;
n) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj calificativ purtarea elevului;
o) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învăţământ;
p) să deţină sau să obţină până la absolvire permis de conducere categoria B.
Detaliile privind organizarea şi desfășurarea concursului, pot fi obţinute de la reprezentanții Serviciului Resurse Umane, telefon: 0234/543131, interior 24537, de luni până vineri, între orele 08.30-15.00.
Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), în colaborare cu Consiliul Județean Suceava anunță organizarea la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, în perioada 04 – 06 iulie, a Forumului Economic Regional Moldova ediția 2024.
PARTENERI:
Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior,
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est,
Camera de Comerț și Industrie a Județului Suceava,
Municipiul Vatra Dornei,
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților,
Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Județul Suceava,
Orașul Siret,
Orașul Gura Humorului
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.
INVITAT SPECIAL:
Ambasadorul Chinei în România, E.S. Han Chunlin – invitatul special al Forumului Economic Regional Moldova, 2024
Ambasadorul Chinei în România, E.S. Han Chunlin este invitatul special al Forumului Economic Regional Moldova care va fi organizat anul acesta la Vatra Dornei de către Centrul de Analiză și Planificare pentru Dezvoltare Regională (C.A.P.D.R.) și Consiliul Județean Suceava. În acest context, revista economică Moldova Invest a dedicat ediția de primăvară promovării potențialului investițional al Regiunii Extinse a Moldovei în perspectiva acestui eveniment deosebit de important pentru economia regională a întregii Moldove aflată în interdependență cu partenerii economici ai României. Calitatea de “invitat special” acordată delegației chineze la Forumul Economic Regional Moldova este fundamentată pe argumente economice solide. La 5 octombrie 1949, România era a treia țară din lume care stabilea relații diplomatice cu Republica Populară Chineză. Într-un moment în care lumea se schimbă cu o viteză amețitoare, o aniversare remarcabilă marchează harta relațiilor internaționale dintre țările noastre: cea de-a 75-a aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice între România și China. Este un moment de reflecție asupra trecutului, dar și un prilej de a privi spre viitor cu încredere și optimism.
În decorul pitoresc al Bazinului Dornelor, înconjurați de Munții Carpați, lideri, antreprenori și experți din spectrul internațional sunt așteptați să se reunească pentru mult-așteptatul Forum Economic Regional Moldova 2024
Cu accent pe stimularea creșterii, inovației și colaborării, forumul din acest an promite să fie un eveniment de referință în conturarea peisajului economic al regiunii.
Moldova Invest îți recomandă și … Maia Sandu a vorbit la Tirana despre importanța unității Europei în fața pericolelor de securitate
Ediția din acest an, organizată la Vatra Dornei, în Suceava, ne așteptăm să atragă o gamă diversă de participanți, de la oficiali guvernamentali și factori de decizie până la titani ai industriei și lideri de opinie. Frumusețea scenică a orașului gazdă oferă un decor potrivit pentru discuții despre dezvoltare economică, oportunități de investiții și practici durabile.
La baza agendei forumului stă angajamentul de a explora soluții inovatoare la provocările economice urgente cu care se confruntă regiunea. Prin discuții pe paneluri, discursuri cheie și ateliere interactive, participanții vor angaja un dialog constructiv menit să identifice strategii pentru o creștere și o prosperitate incluzivă.
Unul dintre punctele forte ale forumului este accentul pus pe stimularea colaborării între părțile participante.
Prin aducerea împreună a reprezentanților din guvern, mediul de afaceri, mediul academic și societatea civilă, evenimentul își propune să catalizeze parteneriate care generează schimbări semnificative și creează impact durabil.
Moldova Invest îți recomandă și … Acțiunile Gabriel Resources au înregistrat o scădere semnificativă la Bursa de Valori din Canada. Compania dispune de fonduri de 2 milioane de dolari , care se vor epuiza până în luna mai
Tema centrală a Forumului Economic Regional Moldova 2024 este: “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“
Forumul va aborda această temă crucială prin inițierea unor teme, prezentări și colaborări care vizează dezvoltarea strategică a regiunii în deceniile următoare pe baza pregătirii, în următorii 6 ANI, a unei Platforme Unitare de Colaborare, integrată cu inteligența artificială, care să asigure funcționarea, pe domenii de activitate a Regiunii Extinse a Moldovei în format World Wide.
Strategii de reziliență și avans economic în dinamica care prefigurează reconfigurarea mondială a relațiilor dintre state
Consolidarea legăturilor comerciale și de investiții regionale
Valorificarea oportunităților privind mobilitatea forței de muncă prin raportare la dinamica globală pe relația Europa – Asia
Valorificarea inovației digitale pentru transformarea economică
Cercetare și inovare în domeniul sănătății
Scalarea și reconfigurarea paradigmei de turism a Regiunii Moldovei pe baza unor algoritmi globali.
Cu agenda sa dinamică și formatul interactiv, forumul oferă participanților o oportunitate unică de a-și împărtăși ideile, a stabili conexiuni și a explora noi căi de colaborare. În afara sesiunilor formale, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu ceilalți participanți, să-și prezinte proiectele inovatoare și să descopere bogata moștenire culturală a regiunii.
Pe măsură ce pregătirile pentru Forumul Economic Regional Moldova 2024 sunt în plină desfășurare, anticiparea este mare printre părțile interesate, dornice să contribuie la conturarea viitorului Regiunii noastre dragi, Moldova.
Cu peisajul său scenic și atmosfera vibrantă, Vatra Dornei este pregătită să găzduiască un eveniment cu adevărat memorabil, care să inspire acțiunea, să conducă la progres și să promoveze un spirit de cooperare pentru ani de acum înainte.
Ion STEFANOVICI: “Moldova este sursa noastră comună de inspirație și recunoștință, iar misiunea noastră este să contribuim la conturarea unui viitor mai bun și mai prosper pentru oamenii care trăiesc în această regiune minunată”
“Prin intermediul acestui forum, ne propunem să facilităm schimbul de idei și bune practici, să promovăm parteneriatele strategice și să susținem inițiativele inovatoare care să conducă la atingerea obiectivelor noastre colective pentru Moldova 2030 și după 2030, pentru deceniile viitoare.
Noi, co-organizatorii Forumului Economic Regional Moldova ne vom asigura că fiecare participant este parte activă a procesului nostru de planificare și colaborare strategică. Vă încurajez pe fiecare dintre voi să vă exprimați opiniile și să contribuiți cu idei și soluții inovatoare pentru provocările noastre comune.
Să lucrăm împreună, cu determinare și încredere, pentru a transforma viziunea noastră comună în realitate și pentru a face din Moldova un loc în care fiecare individ, familie și organizație să poată prospera și să se dezvolte la potențialul său maxim.
Am avut norocul să asist, în data de 11 aprilie 2024, în Piața Tricolorului din Bacău, alături de un public format din copii, adolescenți și adulți, la o reprezentație proaspătă și unică a pieselor shakesperiene.
Interpretând spectacolul “Opere complete ale lui Shakespeare”, creat de Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, ”Caravana Shakespeare” aduce în secolul XXI tragediile, comediile și piesele geopolitice ale marelui dramaturg și poet englez, într-un turneu național în 30 de orașe, printre care și Bacăul.
“Doamnelor și domnilor, activitatea colectivă a societății noastre de a înțelege geniul lui William Shakespeare a fost în mod sistematic compromisă de calculatoare, vandalizată de televiziune, saturată de seriale și, nu în ultimul rând, răpusă de tiktok”, au surprins actorii publicul spectacolului.
Înainte de a privi piesele lui Shakespeare, puse în scenă de cei trei actori talentați și carismatici, ce fac parte din distribuția spectacolului, Lucian Vlăsceanu, Adrian Tudor și Alexandru Gabriel Boboruță, m-aș fi putut gândi la acestea ca la niște istorisiri vechi ce nu ar putea fi neapărat interesante pentru prezentul digitalizat în care trăim și în care ne îndreptăm privirea doar în viitor. Niciodată nu m-am gândit că am s-o văd pe Julieta plecând cu duba sau pe generalul roman Titus Andronicus într-o emisiune gastronomică și cred că este prima oară când îl văd pe Iulius Cezar în teniși.
1 de 3
Spectacolul “Opere complete ale lui Shakespeare”, creat de Teatrul Național “Marin Sorescu”, nu doar că a captivat cu umorul și aparența sa de roller coaster, dar a și schimbat percepția copiilor asupra literaturii clasice. A arătat că piese scrise acum patru sute de ani pot avea un impact aproape la fel de puternic și astăzi, trebuie să știm cum să le prezentăm. În timpul reprezentației, publicul a fost ocazional implicat, ceea ce a crescut entuziasmul copiilor și, de asemenea, al adulților. În doar cincizeci și trei de minute am urmărit “Romeo si Julieta” ,”Titus Andronicus”,”Cleopatra”,”Othello”,”Macbeth”.
Regia spectacolului este semnată de Alexandru Boureanu, traducerea și adaptarea sunt semnate de Petre Bokor, iar scenografia, de Adelina Galiceanu.
Băcăuanii participanții au ocazia să se înscrie într-un concurs cu premiul special de două weekend-uri pentru doi la Festivalul Internațional Shakespeare – Ediția a XIV-a, care va avea loc în perioada 16-26 mai 2024, la Craiova.
Text & foto: Andreea Turcu (clasa a VII-a), elevă la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Ieri, a avut loc predarea amplasamentului destinat proiectului „Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar în municipiul Moinești”, ca urmare a atribuirii contractului prin licitație deschisă către un operator economic și a emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Această inițiativă a fost aprobată prin HCL nr. 183 din 4 octombrie 2022 și reprezintă un pas semnificativ pentru gestionarea eficientă a deșeurilor în municipiu.
Proiectul a obținut toate avizele necesare, inclusiv avizul de gospodărire a apelor și avizul Direcției de Sănătate Publică, demonstrând astfel respectul față de normele de mediu și de sănătate publică. Amplasamentul proiectului respectă normele impuse de Ordinului Ministrului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de Igienă și Sănătate publică privind mediul de viață al populației.
Prin acest proiect de investiție, se va înființa un centru de colectare prin aport voluntar pentru diferite tipuri de deșeuri. Printre facilitățile incluse în proiect se numără o platformă betonată de aproximativ 1885 mp, racordată la utilități și dotată cu aproximativ 15 containere de mare capacitate pentru diferite fluxuri de deșeuri. Astfel, se va asigura colectarea separată a deșeurilor reciclabile și a fluxurilor speciale de deșeuri precum textile, lemn, mobilier, moloz din construcții, anvelope, deșeuri de grădină etc.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 5.773.955,60 lei, din care 4.558.787 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din PNRR, Componenta C3: Managementul deșeurilor.
Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, a subliniat importanța acestui proiect pentru comunitatea locală, evidențiind beneficiile majore pe care le va aduce acesta, precum creșterea gradului de colectare selectivă, îmbunătățirea condițiilor de viață și reducerea amprentei de carbon prin creșterea gradului de valorificare a deșeurilor și reciclarea acestora.
Forfota a dat al ritm de viață orașului Buhuși sâmbătă, 20 aprilie 2024, când Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din oraș a găzduit cea de-a V-a ediție a concursului-festival de dans Buhuși Dance Fest. Evenimentul, organizat de Școala de Dans Adamas Buhuși a devenit deja unul de tradiție reușind să reunească de fiecare dată sute de participanți din școli și cluburi de profil din toată regiunea. Și de această dată numărul participanților a fost unul important, oaspeții sosind din Iași, Pașcani, Piatra Neamț, Roman, Onești, Bacău, din câteva școli din comune din județul Bacău – Măgura, Hemeiuș, Nicolae Bălcescu, precum și gazdele de la Buhuși.
În prima parte au evoluat în festival copii care au cântat fie vocal fie la pian. Apoi, scena a aparținut dansatorilor mai mici, cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani. Juriul, compus din specialiști ai dansului de toate felurile – Andra Romașcanu Florea, profesor de coregrafie la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău; Crist Sava, arbitru și antrenor în Federația Română de Dans Sportiv (FRDS) și din cadrul Academiei de Dans Adamas Bacău; Oana Savin, instructor și proaspăt arbitru FRDS la secțiunea Street Dance și membră MoonLight Dance Studio Bacău precum și Claudia Pintilie, instructor și arbitru de Street Dance FRDS și de la Adamas Bacău – a avut o misiune dificilă în a departaja prestația concurenților care s-au întrecut pe categorii de vârstă și mai multe stiluri de dans: balet, dans contemporan, dans de caracter, dans tematic, dans modern, dans popular, etno, fetno, dans sportiv, oriental, street dance, etc.
1 de 3
Au existat și mai multe festivități de premiere, la una dintre aceste ceremonii participând și primarul orașului Buhuși, ing. Vasile Zaharia, care practic a medaliat concurenții. Tot atunci, primarul Zaharia a mulțumit oaspeților de prezență asigurându-i că de fiecare dată vor fi bineveniți la Buhuși și a felicitat Școala de Dans Adamas Buhuși pentru acest eveniment reușit care contribuie la dezvoltarea culturală și sportivă a orașului.
Instructorii, profesorii și antrenorii de cluburile de dans participante au apreciat efortul organizatoric și au promis că vor fi prezenți și edițiile viitoare. Organizatorii au mulțumit tuturor pentru prezență dar și celor care i-au susținut în realizarea acestui eveniment, în mod special părinților copiilor de la Școala de Dans Adams Buhuși.
O nouă etapă a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” s-a derulat în data de 23 aprilie 2024, sub nimbul de lumină al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”.
Arta, muzica și cultura au fost sărbătorite într-un mod cu totul special de toți cei prezenți, în sala arhiplină a Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu”, demonstrând încă o dată că aceste valori continuă să rămână inima unei societăți vibrante și vii.
Proiectul a fost posibil și grație generozității și mecenatului pe care îl practică Evergent Investments în spațiul cultural local și național, prin implicarea constantă în susținerea artei și a culturii. În semn de recunoștință pentru angajamentul cultural și pentru înțelegerea generozității ca spirit al locului, directorul Centrului, Gheorghe Geo Popa, a acordat Diploma și Titlul Prieten al Centrului de Cultură „George Apostu” domnului Președinte – Director general Liviu Claudiu Doroș, al Evergent Investments.
Prima parte a programului a adus o notă de emoție și profunzime, prin interpretarea muzicală de către duo-ul de excepție format din conf. univ. dr. Raluca Ioniță-Dobre, la vioară, și lector univ. dr. Edit Mihaela Arva, la pian, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, care au încântat publicul cu un repertoriu eclectic ce a inclus atât lucrări clasice, cât și moderne, de la „Dansuri populare românești” de Béla Bartók până la „Escualo” de Astor Piazzolla.
Expoziția de pictură „Vâlva visului”, semnată de Gabriela Culic, un artist consacrat ce a cucerit recunoașterea și admirația în cadrul comunității artistice, a fost punctul central al evenimentului, oferind publicului o călătorie în universul simbolic și profund al artistei.
Pornind de la termenul „mirare” și ajungând la expoziția admirabilă de pe simeze, prof. univ. dr. Petru Bejan face trimitere la cele două simboluri prezente în lucrările Gabrielei Culic „lupul, reprezentant al ideii de înțelepciune, și corbul, simbol al cumpătării, al echilibrului, sunt asociați în forme foarte expresive, artista reușind să ne transpună într-o lume alternativă, o lume ficțională”.
1 de 3
Lucrările artistei Gabriela Culic reprezintă un ciclu de opere care pătrund în tărâmurile visului și explorează multiple conotații simbolice, într-o manieră distinctivă și ușor de recunoscut, ce transmite subtilitatea și profunzimea universului interior al artistei, conturându-i o „scriitură” plastică proprie.
În încheierea evenimentului, marcat de veritabile momente de înaltă vibrație artistică și emoțională, Gabriela Culic ne împărtășește perspectiva sa profundă și poetică: „Există această orizontală a lumii noastre, societatea, și există verticala, prin aripile din lucrări. Întotdeauna omul se va afla între această verticală și orizontală, ca în Eterna Reîntoarcere din teoria lui Nietzsche. Lucrările au multiple înțelesuri, semnificații, resemantizări, o stratificare după interpretarea fiecăruia; eu nu pun o limită între spiritual și material, fiecare este o prelungire a celeilalte, într-un melanj continuu”.
Ediția a XXIX-a a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” a fost îmbogățită și de prezentarea celor mai recente produse editoriale: revista „Vitraliu”, nr. 60, și albumul de artă „Vâlva visului” – Gabriela Culic, publicații ce reflectă efortul continuu al instituției pentru promovarea valorilor culturale și artistice și păstrarea identității naționale.
Cea de-a treia etapă a proiectului Zilele Centrului „George Apostu” se va desfășura la Palatul Culturii din Iași, pe 13 iunie 2024, marcând o frumoasă colaborare cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
Parteneri media: Deșteptarea, TVR Iași, Radio România Actualități, Radio România Iași, Radio Moldova, TV Moldova 1 (Republica Moldova).
Mulțumiri speciale sponsorilor celei de-a XXIX-a ediții a Zilelor Centrului„George Apostu”: EVERGENT Investments, EMD Complex și Ferma BETTINE, proiect al Asociației Betania.
Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.
ZILELE CENTRULUI „GEORGE APOSTU” la Muzeul Național al Marinei Române
Prima etapă a proiectului Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” s-a desfășurat miercuri, 10 aprilie 2024, la Muzeul Național al Marinei Române din Constanța, prin organizarea Expoziției de fotografie „TUR DE CONFRERIE”, semnată de artistul vizual băcăuan Ovidiu Ungureanu.
Într-un periplu cultural de excepție, Ovidiu Ungureanu, artist apreciat în arta fotografică, a adus în prim-plan o colecție vastă de fotografii, din ciclul „Imagini recurente”, rezultat al experienței sale captivante în universul maritim. Imortalizarea lumii marine și chemarea depărtărilor, fie ele fizice sau spirituale, devin expresii ale aceleiași căutări fundamentale a umanității: căutarea cunoașterii, a frumuseții și a sensului într-o lume vastă și fascinantă.
În deschiderea expoziției au luat cuvântul gazda manifestării, comandor dr. Marius Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, dr. Lelia Rus-Pîrvan, manager Muzeul de Artă Constanța, graficianul și caricaturistul constănțean Leonte Năstase și directorul Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău, Gheorghe Geo Popa.
Evenimentul a constituit un punct de întâlnire între artă, cultură și comunitate, răspunzând invitației de participare directori ai instituțiilor de cultură din Constanța, elevi ai Colegiului Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, ai Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, numeroși prieteni artiști plastici, Gabriela Culic (București), Dana și Georgi Voynov din Sinemorets (Bulgaria), buni cunoscători ai artei contemporane românești.
Există o anume căutare a rostului călătorului în lume în opera fotografică a lui Ovidiu Ungureanu, o căutare care dă sens reîntoarcerii la vechi izvoare; o aventură îndrăzneață, pe drumuri mai puțin cunoscute și umblate, dar care, în final, dă forță gândului renașterii noastre spirituale și ideii de păstrare întru imensitatea iubirii ce oferă o șansă desăvârșirii.
Pe această cale a frumuseții adevărului și binelui se înscriu și imaginile fotografice ale lui Ovidiu Ungureanu, din ciclul „Imagini recurente”, cale deschisă la Bacău la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, apoi la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” de la Chișinău și acum, într-o „revenire la matcă”, la Muzeul Național al Marinei Române din Constanța, locul în care își vor regăsi neodihna dintotdeauna puternic amprentată de un artist pentru care generozitatea nu este doar un cuvânt, este o stare cu care foarte adesea se identifică.
Ovidiu Ungureanu experimentează fără teama de a fi comentat, judecat, cu convingerea că experiența sa de viață și artistică poate oferi celuilalt, deznădăjduit, pierdut, calea spre lumina binefăcătoare și atotcuprinzătoare.
Muzeul Național al Marinei Române din Constanța se îmbogățește cu o colecție de lucrări care vor spune, peste timp, nu doar povestea autorului, ci și a noastră, a tuturor. (Gheorghe Geo Popa)
Proiectul „Zilele Centrului de Cultură „George Apostu”, organizat în parteneriat cu Muzeul Național al Marinei Române, reafirmă angajamentul continuu în promovarea patrimoniului cultural și a valorilor artistice, importanța circulației valorilor, a mobilității artiștilor și a consolidării legăturilor între instituțiile de cultură.
Mulțumiri speciale domnului comandor dr. Marius Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române și echipei sale, precum și sponsorului oficial al evenimentului Evergent Investments.
Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.
23 Aprilie, Ziua Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință a devenit, peste timp, un moment de referință al programului cultural-artistic al Centrului de Cultură „George Apostu”.
Sub atenta oblăduire a Sf. Gheorghe, cu participarea unor mari artiști, pictori, sculptori, muzicieni, scriitori, actori, personalități din spațiul academic, universitar, cultural, elevi și studenți, prieteni de neprețuit ai Centrului, această zi se instalează deja în conștiința comunității băcăuane și nu numai ca o sărbătoare a primăverii în cultura românească.
În anul de grație 2024, Centrul trimite mesajul acestei zile în mari orașe culturale ale României prin noul format organizatoric, Zilele Centrului „George Apostu”, Constanța-Bacău-Iași-București, încercând, în felul acesta, să construiască trainice poduri de legătură cultural-spirituală într-un timp în care, din păcate, se construiesc prea multe ziduri.
Într-o strânsă și frumoasă colaborare cu instituții de cultură importante, Muzeul Național al Marinei Române, Constanța, Complexul Muzeal „Moldova” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române București, Centrul dă glas ideii de mobilitate a valorilor culturale românești, de cunoaștere și valorizare a acestora, într-un timp în care dorința noastră este aceea, după cum ne îndeamnă să o facem distinsul și regretatul academician, cărturar și prieten al Centrului, Eugen Simion, de a vorbi despre „România profundă, o Românie a spiritului, nu numai una a delirului verbal”.
Gheorghe Geo Popa, Director general Centrul de Cultură „George Apostu”