Începând cu 1 iulie, micii fermieri din România vor fi supuși unei taxe suplimentare pentru transportul propriilor recolte, conform unei noi reglementări publicate de ANAF. Această măsură a fost anunțată de către Dorin Cojocaru, președintele APRIL (Asociația Patronală Română din Industria Laptelui), în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1.
Potrivit declarațiilor lui Cojocaru, impozitul va viza transportul mărfurilor agricole și va fi impus fermierilor care dețin atestate și carnete de producător. Documentul normativ a fost publicat pe site-ul ANAF pentru consultare publică și face parte dintr-un proiect mai amplu, având ca scop monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul național.
Actul normativ va afecta direct micii producători agricoli, care își transportă singuri produsele obținute în exploatație. Acest lucru este valabil în special pentru legumicultori, apicultori și micii fermieri de animale, care își valorifică produsele prin intermediul piețelor sau a centrelor de colectare.
Sistemul E-transport, instituit în 2022, are drept scop monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul național, fiind gestionat de către Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și Centrul Național pentru Informații Financiare.
Cu toate acestea, Cojocaru avertizează că modificările aduse legislației pot fi dificil de respectat de către mulți producători și procesatori români, fapt ce ar putea afecta negativ industria. Este subliniată nevoia de vigilență în monitorizarea noilor acte normative, pentru a evita consecințele nedorite pentru producători și economie în ansamblu.
Filmare aeriană a șantierului nodului rutier Mogoșești, de pe tronsonul lotului 3 Bacău – Pașcani al Autostrăzii A7. Acest nod rutier este prevăzut la circa 10 km de la „intrarea” autostrăzii în județul Iași. Geometria este de tip „Trompetă”, cu raze ale bretelelor de 250 m, fiind asigurată o viteză de proiectare de 60Km/h cu descărcare în DJ208. Trompeta descarcă traficul print-o bretea într-o intersecție giratorie la DJ208. Nodul este amplasat pe raza UAT Hălăucești.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor asigura măsurile de ordine publică la peste 10 evenimente cultural artistice, religioase și sportive care vor avea loc în perioada 17 – 19 mai. Jandarmii vor acționa independent și în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor, prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
În perioada 17 – 19 mai, jandarmii băcăuani vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural artistice, religioase și sportive care vor avea loc în județul Bacău: ” Turul Colinelor”, ” Ziua Comunei Dealu Morii”, Târgul gospodarilor de produse montane”-„La porțile Nemirei tradiții și obiceiuri”, „Noaptea Europeană a Muzeelor”, meciurile de fotbal din cadrul Ligii a III-a dintre echipele C.S Aerostar- A.C.S Somuz Fălticeni, C.S.M Bacău- A.C.S F.C Bacău, A.F.C.S Viitorul Curița-A.F.C Odorheiu Secuiesc, activități recreative de hard-enduro și ATV-uri „Open Rude V”, procesiunea religioasă a Parohiei Romano Catolice ” Sfântul Nicolae” Bacău cu prilejul sărbătorii ” Coborârea Duhului Sfânt” și marșul absolvenților Colegiului Național Catolic ” Sfântul Iosif” Bacău.
Pentru a preveni eventualele incidente care pot duce la tulburarea ordinii și siguranței publice, jandarmii băcăuani recomandă cetățenilor participanți la aceste evenimente să adopte un comportament civilizat, să respecte regulile stabilite de către organizatori, să evite conflictele de orice natură, să acorde o atenție sporită copiilor, dacă sunt însoțiți de aceștia și să aibă grijă de bunurile personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite intervenţia sau sprijinul forțelor de ordine.
Având în vedere prognoza meteo care anunță vreme bună în acest weekend, jandarmii montani din stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna vor fi alături de turiști pe traseele turistice pentru menținerea ordinii publice, siguranța și îndrumarea celor care vor urca pe munte, având în atenție și respectarea normelor legale referitoare la activităţile de picnic.
Reamintim cetățenilor obligația de a face picnic doar în zonele special amenajate pentru astfel de activități, de a supraveghea focul în permanență și depozitarea deșeurilor doar în locurile special destinate.
În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții, solicitați sprijinul forțelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgență 112.
Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având drept scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială.
Acest sector, reglemetat de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, are ca obiective creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării, prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social.
Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:
– producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;
– promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;
– dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
– dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene, respectiv Agenția Muncipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București.
Situația întreprinderilor sociale care au primit atestat/marcă se regăsește în Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale, care se actualizează lunar.
În cadrul campaniei de promovare a economiei sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va desfășura, la nivel national, prin intermediul instituţiilor subordonate, inclusiv și AJOFM Bacău, acţiuni de tipul mese rotunde/seminarii, întâlniri, prin care să se asigure cadrul de dialog între specialiștii din domeniu, factori interesați (reprezentanți ai ONG, ai angajatorilor și ai autorităților locale) care pot sprijini dezvoltarea acestui sector și va emite comunicate de presă sau organiza conferințe de presă.
Evenimentele organizate în luna mai vor aduce în atenție prevederile legale referitoare la domeniul economiei sociale și vor facilita dialogul la nivel local pentru dezvoltarea acestui sector.
În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău funcţionează Compartimentul Relaţii cu Angajatorii şi Economie Socială, care are, printre alte obligatii, şi atribuţii de atestare a întreprinderilor de economie socială, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială.
Atestatul de întreprindere socialã se acordã întreprinderilor sociale care dispun, prin actele de înființare și funcționare, respectarea urmãtoarelor criterii:
actioneazã în scop social și în interesul general al comunitãții;
alocã minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare;
se obligã sã transmitã bunurile rãmase în urma lichidãrii cãtre una sau mai multe întreprinderi sociale;
aplicã principiul echitãții sociale fațã de angajați, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferente care sã depãseascã raportul de 1 la 8.
În vederea obținerii atestatului, persoanele juridice de drept privat, trebuie sã depunã sau sã transmitã prin poștã, cu confirmare de primire, la AJOFM Bacău urmãtoarele documente:
cerere pentru acordarea atestatului, completatã conform modelului prevãzut în anexa nr. 2 (la normele metodologice) sau, dupã caz, în anexa nr. 6 (la normele metodologice) în situatia în care se solicitã concomitent si acordarea mãrcii sociale;
actele de înființare și funcționare care demonstreazã faptul cã activitatea desfãșuratã are scop social.
Informații suplimentare se pot obține de la sediul AJOFM Bacau, strada I.S.Sturza, nr.63, loc. Bacau, jud. Bacau, telefon 0234 576736.
Astăzi – 16 mai 2024, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Calea Adjudului nr. 164 din orașul Onești, județul Bacău.
Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 12.00 – 17.00, în Zona Industrială și Cartierul Borzești, precum și pe Calea Adjudului. La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a emis o solicitare pentru instituirea unor restricții de circulație pe Drumul Național 12A, tronsonul Ghimeș – Comănești, în județul Bacău, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor Catolice.
Astfel, în ziua de 19 mai 2024, în intervalul orar 06:00 – 22:00, se va aplica o restricție temporară de circulație pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri cu masă totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone.
Această măsură este luată pentru a permite desfășurarea în condiții optime a manifestărilor organizate anual în această zonă cu ocazia Rusaliilor Catolice. Restricția va fi aplicată pe tronsonul DN 12A, între kilometrii 38+035 și 74+400, între localitățile Ghimeș și Comănești.
Informații suplimentare:
Data și intervalul restricției: 19 mai 2024, 06:00 – 22:00
Tronson afectat: DN 12A, km 38+035 – 74+400, Ghimeș – Comănești, județul Bacău
Tipul vehiculelor restricționate: Cele destinate transportului de mărfuri cu masă totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone
România a înregistrat în primele trei luni ale anului 2024 o creștere semnificativă a importului de gaze naturale, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit acestor date, importul de gaze naturale utilizabile a atins 323 tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 34,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, adică cu 82.800 tep.
În același timp, producția internă de gaze naturale a înregistrat o ușoară creștere, totalizând 2,266 milioane tep, cu 1,2% peste nivelul din primul trimestru al anului 2023 (+22.300 tep).
Conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), producția de gaze naturale este proiectată să înregistreze un ritm mediu anual de creștere de 3,6% în perioada 2023-2026.
În ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP estimează că producția de gaze pentru anul 2024 va crește cu 2,3%, atingând 7,935 milioane tep, pentru 2025 cu 2,7% (8,15 milioane tep) și pentru 2026 cu 3,8% (8,455 milioane tep).
În ceea ce privește importurile de gaze naturale, prognozele pentru acest an indică o cantitate de 1,79 milioane tep (o scădere cu 2,8%), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (o scădere cu 2,1%) și pentru 2026 de 1,725 milioane tep (o scădere cu 1,8%).
După un sezon competițional foarte bun în 2023, când, de altfel, a și ocupat pentru prima dată o poziție în TOP 10 SCM Bacău, Robert Borcea, antrenat de Sabin Jitaru, continuă și în acest an să ne surprindă cu evoluții deosebite, concretizate în cucerirea de medalii de aur, în principal și în recorduri naționale îmbunătățite în cadrul aceleiași competiții – Campionatul Național de seniori, tineret și juniori Otopeni.
Odată cu adjudecarea celor două medalii de aur la probele de 100 și 200 m Fluture (+Record Național), Robert rămâne în atenția selecționerilor FRNPM (Federația Română de Natație și Pentatlon Modern) în vederea participării la Concursul Țărilor Central Europene (Belgrad – Serbia iulie 2024) competiție la care anul trecut a cucerit argintul la proba de 4x100m ștafeta mixt (Kranj – Slovenia noiembrie 2023).
Robert Borcea, descoperit, inițiat și format de antrenorii Alexandru Popa și Sabin Jitaru în cadrul Clubului Sportiv Nautica (club coordonat de Ovidiu Galeru), promovat la secția de Natație – înot a SCM Bacău sub coordonarea antrenorului Sabin Jitaru, deținătorul unui palmares care include zeci de medalii la Competițiile Naționale și Internaționale, un sportiv promițător și cu mare potențial de performanță.
„Mergem cu încredere în această competiție internațională, care sper să fie pentru Robert , o rampă de lansare către următoarele competiții de anvergură. Mulțumim părinților, suporterilor băcăuani și tuturor celor care sunt alături de acești copii minunați.”
Sabin Jitaru, antrenor
„Colaborarea SCM – Nautica Bacău a adus și aduce plus valoare secției de înot de la SCM Bacău care a reușit din 2020 și până astăzi, plecând de la un palmares derizoriu, să ajungem la zeci de medalii cucerite anual la Campionatele Naționale, și valorificând la maximum potențialul unor sportivi de nivel internațional să aducem Titluri de Campioni Mondiali și Europeni de juniori la Bacău. Înclin să cred că Nautica Bacău este în acest moment cea mai prolifică pepinieră în natația băcăuană și pornind de aici și având în vedere că inspiră și angrenează în activitatea sportivă și spre dezvoltare armonioasă, un număr mare de copii din Municipiul Bacău, cred că merită un sprijin adecvat din partea comunității noastre.”
Ion Șarban, președinte SCM Bacău
Medalion rezultate pe plan național 2024 :
CN Otopeni (aprilie 2024)
Robert Borcea: Aur 100 m Fluture juniori 15-16 ani
Aur 200 m Fluture juniori 15-16 ani (Record Național)
Argint 50 m Fluture juniori 15-16 ani
Argint 200 m Fluture tineret 17-18 ani
Bronz 50 m Fluture tineret 17-18 ani
Luca Lazarev: Argint 400 m Mixt masculin juniori ll (14 ani) (antrenor Alexandru Popa )
Argint Ștafeta masculină juniori ll (14 ani) Alexander Poșa , Andrei Sladaru , Rareș Radu , Luca Lazarev (Antrenor Alexandru Popa)
CS „Dan Botezatu” Bacău s-a prezentat cu 20 de sportivi la Cupa României SKDUN derulată în perioada 11-12 mai, la Voluntari, totalizând 23 de medalii: opt de aur, opt de argint și șapte de bronz. Medaliile cucerite de gruparea condusă de Ionuț Cășeru au fost dedicate mamei regretatului Dan Botezatu, care pe data de 11 mai, prima zi a competiției, și-a aniversat ziua de naștere.
Medaliații CS „Dan Botezatu” la Voluntari: Ionuț Cășeru- aur la jiyu kumite veterani (+40 ani) open; Ioan Miron- aur la kata individual seniori centru maro, argint la kumite ippon shobu seniori -70kg și argint la kumite sanbon shobu seniori -70 kg; Ioana Năstase- aur la kumite ippon shobu tineret -58 kg și argint la kumite sanbon shobu tinerei -58 kg; Corina Botezatu- aur la jiyu kumite senioare 6-4 kyu și argint la kata senioare 6-4 kyu; Mara Dospinescu- aur la kata senioare 6-4 kyu și argint la jyu kumite senioare 6-4 kyu; Robert Coșerariu- aur la jiu kumite juniori 6-4 kyu și bronz la kata juniori 6-4 kyu; Marta Popa- aur la jiyu kumite junioare 6-4 kyu -55 kg; Andrei Popa- aur la jiyu kumite cadeți 6-4 kyu +55 kg și bronz la kata cadeți 5-4 kyu; Timotei Roșca- argint la jiyu kumite seniori 6-4 kyu; Alex Dospinescu- argint la jiyu kumite juniori 6-4 kyu; Ștefan Tiron- argint la jiyu kumite cadeți 6-4 kyu +55 kg; Denisa Butnaru- bronz la kata senioare 9-7 kyu; Iustina Iavorschi- bronz la jiyu kumite junioare 6-4 +55 kg; Aiana Corban- bronz la jyiu kumite junioare 6-4 +55 kg; Patrick Trefaș- bronz la jiyu kumite copii 3, 6-4 kyu -31 kg și Tudor Chirilă- bronz la kata copii 2, 6-4 kyu. Evoluții bune, deși neconcretizate prin medalii, pentru debutantele Sabina Ciobotaru și Maya Ciocan, precum și pentru Anastasia Albescu și Magdalena vamanu, sportive aflate la a doua participare la o competiție națională.
„A fost o competiție frumoasă, cu multe satisfacții, în special la proba de kumite, unde am avut trei finale între sportivii mei”, a declarat antrenorul CS „Dan Botezatu”, Ionuț Cășeru.
Înaintea ultimei etape a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, CSM Bacău stă doar la mâna sa pentru a încheia campionatul pe locul 6, cea mai bună clasare de la promovarea echipei în 2018.
„CSMeii” lui Leonard Bibirig au 36 de puncte, cu două în plus față de CSU din Suceava, care a fost învinsă miercuri, în restanța din etapa 25, cu 40-37 (18-20), la Baia Mare, de Minaur.
Duminică, 19 mai, de la ora 17.30, în runda de final, CSM Bacău se va deplasa pe terenul ultimei clasate, Universitatea Cluj (retrogradată în eșalonul secund), în timp ce Suceava va juca acasă, contra formației de pe poziția a noua, CSM Focșani 2007.
Pentru a-și păstra locul 6, CSM Bacău trebuie să învingă la Cluj, însă calculele arată că băcăuanii pot termina în primele șase chiar și cu o înfrângere, asta în situația în care sucevenii nu vor reuși mai mult de un egal pe teren propriu cu CSM Focșani 2007.
„Noi mergem la Cluj pentru a câștiga, fără se facem alte calcule. Venim după un sezon greu, dar plin de satisfacții și vrem să încheiem cu fruntea sus, pe locul 6, ceea ce ar reprezenta o realizare deosebită”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Leonard Bibirig.
Cel mai longeviv eveniment regional de caritate și recunoaștere a implicării sociale, Galai Premiilor Comunității Băcăuane care a ajuns la ediția XXI, va avea loc și în acest an la Restaurantul Caprice Events din Bacău, în seara zilei de 16 mai. Conform tradiției, la Gală sunt așteptați peste 220 de reprezentanți ai societății civile locale și mediului de afaceri, pentru a recunoaște și aplauda cei mai activi membri ai comunității și a contribui la susținerea proiectelor sociale, medicale și educaționale ale FSC.
Gala va avea și un amfitrion deosebit, care empatizează cu proiectele și misiunea FSC: Iuliana Marciuc, prezentatoare și realizatoare de emisiuni tv în cadrul Televiziunii Române, va fi pentru al doilea an consecutiv gazda evenimentului, în condițiile în care Adrian Enache, anunțat inițial ca prezentator al evenimentului nu mai poate onora invitația din motive medicale, care fac imposibilă prezența lui pe scenă în perioada imediat urmatoare. Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, un nume de valoare al Bacăului va oferi un recital extraordinar în cadrul evenimentului.
Momentul culminant al serii va fi decernarea Premiilor Comunității Băcăuane. Aceste premii vor fi acordate unor ONG-uri, instituții, persoane și societăți comerciale care au realizat în anul precedent acțiuni și proiecte concrete, bine definite, cu impact asupra dezvoltării comunității locale, rezolvării problemelor de interes general, implicării în diferite proiecte și campanii publice și sprijinirii categoriilor defavorizate. În acest an au fost înscrise, prin intemediul formularelor disponibile până pe 30 aprilie pe siteul www.fsc.ro un număr total de 31 de nominalizări valide, diferite, ale persoanelor/instituțiilor/firmelor, după cum urmează:
– Categoria firme si companii: 5 nominalizari
– Categoria persoane fizice: 8 nominalizari
– Categoria institutii publice si ONG-uri: 18 nominalizari
Finaliștii la fiecare categorie (câte 3 nominalizări de la fiecare categorie, cel mai bine punctate de către comitetul de jurizare) vor avea statutul de invitați speciali la Gală, iar câștigătorii la fiecare categorie vor fi anuntați și premiați în cadrul evenimentului.
Tema Galei din acest an fiind Oameni de Valoare ai Bacăului, pe lângă obișnuitele Premii ale Comunității Băcăuane, principalii sponsori ai evenimentului au fost „provocați” să își nominalizeze câte un om din propria echipă sau din rândul colaboratorilor apropiați care, pe lângă rezultatele și competențele profesionale, s-au remarcat în cadrul companiei și pentru implicarea în proiecte de voluntariat, implicare comunitară, socială etc. Aceștia vor fi prezentați deasemenea în cadrul evenimentului și vor primi o disticție de Oameni de Valoare, care prin activitatea lor aduc un plus valoare nu doar la locul de muncă ci și comunității noastre.
1 de 5
Licitația
Ca în fiecare an, oamenii generoși vor putea licita în cadrul Galei pentru o serie de obiecte unice, de colecție:
Un tricou de colecție, purtând autograful campionului mondial Constantin Popovici, sportiv de excepție ce activează în cadrul CSM Bacău, săritor în apă specializat în săriturile de la mare înălțime. La Campionatele Mondiale de natație din Japonia, 2023, în concursul de sărituri în apă de la mare înălțime (27 de metri), Constantin Popovici a cucerit aurul. Deasemenea la începutul acestui an Constantin Popovici a cucerit și singurul titlu ce-i lipsea din palmares, acela de campion mondial al Red Bull World Series, după ce în 2023 a mai cucerit și Cupa Mondială (Fort Lauderdale – SUA), iar în 2022 cucerise titlul european la high-diving (Roma – Italia).
Acest obiect a fost oferit prin intermediul Asociației AffordHire și cu sprijinul Școlii de șoferi DiaDrive.
Preţul de pornire la licitație este de 2.000 lei
2.Rafinamentul și delicatețea descriu minunatul colier din aur cu pandantiv din quartz, un model italian cântarind 5,25 grame.
Quartz-ul este cunoscut sub numele de “Cristalul iubirii necondiționate”. Are o nuanță delicată, ușor translucidă, care transmite feminitate și romantism. Semnificația lui este strâns legată de culoarea sa, rozul reprezentând blândețe, calm, feminitate, compasiune și dragoste. Datorită energiilor pozitive pe care le emană, quartz-ul, poate ajuta în ameliorarea unor afecțiuni emoționale și spirituale.!
Setul a fost donat pentru licitația din această seară de Bijuteria Giulia
Valoarea comercială a colierului este de 3.000 de lei, dar prețul de pornire la licitație va fi de 2.000 lei
3.Un tricou de colecție cu autografele jucătorilor echipei naționale de fotbal a României, calificată la Campionatul European din Germania, o adevărată comoară pentru iubitorii de fotbal și pentru cei care apreciază autenticitatea și unicitatea. „Tricolorii” revin la un Campionat European după 8 ani iar actuala generație este formată din mulți jucători tineri, foarte talentați și dornici să readucă fotbalul românesc pe culmile atinse de Generația de Aur.
Acest obiect de licitație a fost oferit prin intermediul firmei Grafit.
Preţul de pornire la licitație este de 2.000 de lei
4.Un set dedicat cunoscătorilor care conține un trabuc marca COHIBA, o marcă de lux care produce cele mai prestigioase trabucuri cubaneze și o sticlă de rom Havana Club! Aceste ”răsfățuri” nu sunt doar o bucurie pentru simțuri, ci și o călătorie într-o cultură bogată și fascinantă. Cohiba este azi marca emblematică a industriei trabucurilor cubaneze și reprezintă vârful de excelență și rafinament în domeniu. Fiecare trabuc este o capodoperă de artă și de gust cu arome unice și inconfundabile, de la iarbă, fân și miere, până la piper, nucșoară și scorțișoară.
Acest set a fost adus special din Cuba și donat pentru aceasta licitație de către doamna Popa Irina, membru al boardului FSC
Preţul de pornire la licitație este de 1.000 lei
5.O minge de colecție cu dedicație specială pentru Gala Oameni de Valoare și semnătura lui Miodrag Belodedici, internațional român din Generația de Aur a fotbalului românesc, singurul fotbalist român dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni cea mai importantă competiție europeană la nivel de cluburi (actuala competitie UEFA Champions League). Palmaresul său impresionant include și alte trofee majore, precum Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală și titlurile de campion atât în România, cât și în Iugoslavia
Și acest obiect de licitație a fost oferit prin intermediul firmei Grafit.
Preţul de pornire la licitație este de 2.000 lei
6.Un obiect ornamental unic și spectaculos realizat manual în Atelierul Mozaic by FSC, de către voluntarii și beneficiarii FSC sub îndrumarea directă a doamnei Gabriela Achihăi, președinte FSC
Prețul de pornire este de 1.000 lei
Fondurile colectate în urma licitației sunt destinate integral susținerii programelor sociale ale FSC.
*Contravaloarea obiectelor câştigate la licitaţie nu trebuie plătită pe loc! Ea va fi achitată de câştigători în zilele următoare pe baza unei chitanţe sau a unui contract de sponsorizare, deductibilă din impozitul firmei.
Tombola
De asemenea, în cadrul tombolei, în urma achiziționării unui bilet în timpul Galei, participanții vor putea câștiga, prin extragere, premii la fel de spectaculoase:
Cu doar 100 de lei puteți cumpăra un bilet de tombolă, care vă poate aduce unul dintre premiile de mai jos.
Un pachet de servicii de welness (saună, masaj și alte terapii) la Rapsody Spa, în valoare de minim 500 de lei.
Pachet de servicii medicale veterinare (cardiologie/ecografie/vaccinare) pentru prietenul tău necuvântător, în valoare totală de 300 de lei oferit de Clinica Sal-Vet
Trei consultații de kinetoterapie la Conf. Univ Dr. Dobreci Daniel Lucian, însoțite de câte o ședință de kinetoterapie, oferite de Clinica Spinal Care Dobreci.
Două carduri cadou de cumpărături, în valoare de 500 de lei fiecare, oferite de Auchan Bacău
6 vouchere valorice (2×300 lei, 2×600 lei, 2×1000 lei) pentru servicii turistice în rețeaua hotelieră Dobru/Teleconstructia/Panoramic din Slănic Moldova
O expediție ghidată pe Vârful Moldoveanu, acoperișul României, pentru o echipă de 5 prieteni/colegi oferită de Door2Outdoor (pachetul include doar ghidajul profesionist, asistența tehnică, servicii foto și surpriza turei. Nu sunt incluse transport, cazare și masă)
Dulciuri sănătoase pentru petrecerea ta! Voucher valoric pentru un tort sau dulciuri Raw Vegan ce nu contin zahar, în valoare de 500 de lei de la RawMina.
Un coș cu bunătățuri de la Agricola Bacău
Pachet de servicii medicale (consultație de specialitate vasculară, sceening, ecografie doppler arterio-venos, program de anti-aging vascular) oferit de Cabinet Dr. Sebastian Istrate
Două pachete de consultații medicale de sănătate și frumusețe a pielii oferite de Clinic Derm Dr. Andronic
Pachet servicii de publicitate în valoare de 1500 de lei, oferit de Agvila Media
3 invitații/abonamente pentru toate cele 3 zile, la Festivalul Insula de Blues (21-23 iunie, Bacău)
Nici o masă fără pește! Voucher de cumpărături în valoare de 500 de lei de la Pescăria Copanex (Piața Centrală)
2 invitații/abonamente pentru toate cele 3 zile, la Young Island Festival (19-21 iulie, Bacău)
2 coșuri cu bunătăți ca la mama acasă, oferite de Dulcețica Mamei
Un coș cu produse lactate de capră, proaspete (brânzeturi tradiționale dar și rețete inedite) de la Ferma Bettine și miez de nucă din livada Talenting, oferit de Asociația Betania
*Extragerea biletelor și taloanelor câştigătoare se va face în cadrul evenimentului. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe loc şi vor primi un voucher pe baza căruia vor putea intra ulterior în posesia premiului.
Pentru ce strângem bani în cadrul Galei
Împreună putem face mai mult pentru copiii și bătrânii din estul județului Bacău care au nevoie de sprijin, iar prin acest eveniment vă invităm să fiți alături de noi și să strângem banii necesari pentru:
Cluburile cu Lipici, centre educaționale care ascund sute de zâmbete și visuri ale unui viitor mai bun
Susținerea programului de îngrijire la domiciliu prin care suntem alături de bunicii uitați și le alinăm singurătatea!
Burse sociale, îndrumare și consiliere tinerilor care își clădesc pas cu pas un viitor mai bun prin educație.
Vara se aproprie și odată cu ea și Școlile de Vară, o experiență unică pentru sutele de copii din satele sărace, în care jocul și educația sunt îmbinate pentru a crea cele mai frumoase amintiri!
Alte surprize pregătite de organizatori vor fi descoperite de participanții la eveniment în seara Galei, care își va primi invitatii începând cu ora 18.00 în curtea interioară a Restaurantului Caprice.
Comitetul de jurizare a Premiilor Comunității Băcăuane
Mulţumim tuturor membrilor juriului Galei din acest an pentru munca din procesul de jurizare. Juriul este format din oameni care și-au dedicat ore de analiză și discuții ca să îi aleagă pe cei mai buni dintre cei mai activi membri ai comunității.
În acest an au fost înscrise în competiție 31 de nominalizări:
Categoria firme și companii: 5 nominalizări
Categoria persoane fizice: 8 nominalizări
Categoria instituții publice și ONG-uri: 18 nominalizări
Membrii Comitetului de jurizare:
1
Irina Stănciuc
Selgros Bacău
Director
2
Mihai Caprioară
Fundația Comunitară Bacău
Director
3
Lupu Cristian
Grafit Invest
Manager
4
Dana Ghingheș
Instituția Prefectului Bacau
Consilier Cancelaria Prefectului
5
Daniela Poznărea
DAS Bacău
Director
6
Gabriela Achihăi
FSC
Presedinte
7
Florin Stefănescu
Deșteptarea
Redactor
8
Carmen Busuioc
ISJ Bacău
Inspector Școlar
9
Gheorghe Mandici
Auchan Bacău
Director
Partenerii media ai evenimentului sunt: Deșteptarea, Ziarul de Bacău, Kiss FM Bacău, Magic FM Bacău, Jurnal FM, Euro Tv Bacău, TeleM, inimabacaului.ro, DeBacău.
„Fiind o companie globală, ne simțim privilegiați să lucrăm și să operăm în sute de comunități din întreaga lume. Având această oportunitate în vedere, căutăm activ modalități de a ne implica și de a sprijini comunitățile din care facem parte. Prin susținerea Fundației de Sprijin Comunitar Bacău și prin participarea la Gală, subliniem angajamentul Mainfreight față de dezvoltarea și susținerea inițiativelor sociale la nivel local.”
Vlad Popa – Director Zonal, Mainfreight
„Responsabilitatea socială și implicarea în comunitate sunt parte a valorilor noastre morale prin care ne dorim să susținem schimbări tangibile și pozitive în societate, cu un impact durabil pentru generațiile viitoare. Ne onorează să facem parte din procesul de construire a unui viitor mai bun și echitabil pentru toți membrii comunității.”
Mihai Ilie – Fondator și Președinte Agricultorul Group, Președinte C.A. Panimon S.A.
„Ca partener de încredere al Fundației de Sprijin Comunitar, Dedeman este fericit să fie parte din Gala Premiilor Comunității Bacăuane. Este un eveniment special în orașul nostru și o ocazie minunată să sărbătorim împreună solidaritatea și implicarea noastră în îmbunătățirea vieților celor din jur.”
Dragoș Pavăl, Președinte DEDEMAN
„Comunitatea locală înseamna colaborare, proiecte, progres, o viață mai bună pentru locuitorii ei. Vrem sa fim parte din acesta normalitate și susținem cu bucurie acest eveniment comunitar care a devenit emblematic pentru comunitatea băcăuană. Succes !”
Mandici Gheorghe, Director zona Auchan Bacău
„Fundația de Sprijin Comunitar este unul dintre partenerii noștri tradiționali de peste 15 ani, alături de care ne bucurăm să împărtășim și să celebrăm, an de an, cele mai frumoase inițiative sociale băcăuane. BRD consideră educația unul dintre principalele motoare pentru dezvoltarea sustenabilă a societății. Totodată, apreciem în mod deosebit comunitățile și actorii comunitari care reusesc să cristalizeze resursele locale și să le direcționeze acolo unde este mai mare nevoie de ele.”
Oana Pintea – Director Retail Grup Bacău, BRD
„Participarea mea în comisia de jurizare pentru Gala comunității Băcăuane a fost o experiență incredibilă și inspirațională. Am avut ocazia să descopăr proiecte remarcabile din comunitatea noastră și să fiu martor la realizările lor impresionante. Am fost profund impresionată de pasiunea și dedicarea participanților, precum și de calitatea și diversitatea proiectelor prezentate. A fost o provocare să alegem câștigătorii, deoarece toți meritau recunoașterea și aprecierea noastră.”
Dana Ghingheș – Consilier Cancelaria Prefectului Bacău, membru în juriul Galei.
„Gala este un prilej de a identifica și valoriza inițiativele din județul Bacău. Oameni și organizații sunt puși în lumina reflectoarelor, spre a fi modele de bune practici comunitare. In calitatea mea de membru în juriu, sunt deseori pus în situația dificilă de a evalua proiecte foarte bune, cu impact.”,
Mihai Căprioară, director Fundația Comunitară Bacău, membru în juriul Galei.
Joi dimineață, Poliția Onești a fost alertată prin apel la numărul de urgență 112 cu privire la existența unui colet suspect în zona hotelului Trotuș din localitate. Presupusul colet suspect, poziționat sub un palet cu pavele, părea a fi format din trei tuburi de carton, legate între ele cu bandă izolatoare, și avea la un capăt un fir și un cadran, imitând o bombă cu ceas, informează unupetrotus.ro.
Echipajele de poliție și pompieri s-au mobilizat imediat, securizând zona și restricționând circulația rutieră în jurul hotelului. Un autoturism Duster al poliției a fost tras de-a curmezișul străzii, asigurând accesul doar personalului autorizat.
În așteptarea specialiștilor pirotehniști din Bacău, circulația a fost complet restricționată în fața hotelului Trotuș. După sosirea acestora și efectuarea verificărilor amănunțite, s-a constatat că alerta de bombă s-a dovedit a fi falsă.
După încheierea misiunii specialiștilor și constatarea că nu există pericol real, traficul rutier și cel pietonal au fost redeschise în zonă.
Comunicatul IPJ Bacău:
În dimineața zilei de 16 mai a.c., în jurul orei 06:40, a fost sesizată prezența unui colet suspect în fața unui hotel, din municipiul Onești.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au asigurat locul faptei și au îndepărtat persoanele din zonă.
A fost solicitată echipa pirotehnică care a efectuat verificări.
În urma verificărilor efectuate cu echipamente specifice, nu au rezultat elemente de interes pirotehnic.
În municipiul Moinești, a fost semnat și deja se derulează contractul pentru furnizarea și distribuția de pachete alimentare destinate preșcolarilor și elevilor de la Școala Gimnazială „Alexandru Sever”.
Acest program face parte din cadrul legislativ al Programului Național „Masă Sănătoasă” și este finanțat din fonduri guvernamentale.
Conform specificațiilor din caietul de sarcini, pachetul alimentar conține produse de panificație din făină integrală (pâine feliată sau batoane/chifle – 80 grame, dar maximum 50% din greutatea totală a pachetului), produse din carne și/sau brânzeturi/derivate din lapte (40 grame – minimum 25% din greutatea totală a pachetului) și legume (roșii, castraveți, salată sau alte produse similare – 40 grame – maximum 25% din greutatea totală a pachetului). De asemenea, fiecare pachet include și un fruct.
Numărul mediu de porții zilnice asigurate la o livrare este de 261, în funcție de numărul de copii prezenți la activitățile didactice. Regimul de livrare este zilnic, de luni până vineri, pe toată perioada derulării activităților școlare, excluzând zilele de vacanță și zilele nelucrătoare.
Complexul Muzeal Iulian Antonescu vă așteaptă la evenimentul special de Noaptea Muzeelor, pe data de 18 mai 2024, începând cu ora 18:00, pentru a explora expoziția „Paradisul Pierdut”.
Această expoziție aduce în prim-plan frumusețea și istoria orașului Bacău, prezentând o colecție impresionantă de cărți poștale și ilustrate din colecția personală a lui Ceucă Mihai. Aceste artefacte evocă nostalgie, tradiție și evoluție, oferind vizitatorilor o călătorie captivantă prin trecutul și prezentul orașului.
De la peisaje rurale idilice până la momente memorabile din viața orașului, fiecare ilustrație va purta publicul într-o călătorie fascinantă prin timp și spațiu. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere Bacăul dintr-o altă perspectivă și să se bucure de bogăția culturală și artistică a acestui oraș minunat.
La eveniment vor fi prezenți și istoricii Alin Popa și Viorel Cruceanu, care vor oferi perspective interesante și informații valoroase despre istoria și evoluția orașului Bacău.
Nu ratați această oportunitate de a vă îmbogăți cunoștințele și de a vă bucura de frumusețea culturală a Bacăului! Vă așteptăm cu drag la Complexul Muzeal Iulian Antonescu în data de 18 mai, începând cu ora 18:00.
Compania a atins deja 81% din nivelul bugetat pentru întreg anul 2024
Rezultatul net fost de 78,12 milioane lei la 31 martie 2024, reprezentând 81% din nivelul bugetat pentru întreg anul 2024
Valoarea totală a activelor administrate a fost de 3,2 miliarde lei, în creștere cu 32,1% față de 31 martie 2023
Valoarea activului net a fost de 2,88 miliarde lei, în creștere cu 32,3% față de 31 martie 2023
Valoarea unitară a activului net (VUAN) a fost de 3,1997 lei pe acțiune, în creștere cu 33,9%, față de 31 martie 2023
81,7 milioane lei a fost valoarea dividendelor repartizate în 2024 din rezultatul net al anului 2023
70,73 milioane lei a fost valoarea investițiilor în primele trei luni ale anului 2024
Peste 50% din portofoliul de active este deținut în emitenți care integrează factorii ESG
EVERGENT Investments, compania de investiții listată sub simbolul EVER, raportează un rezultat net de 78,12 milioane lei la 31 martie 2024, reprezentând 81% din nivelul bugetat pentru întreg anul 2024. Rezultatul net este indicatorul de performanță al companiei, compus din 10,54 milioane lei profit net și 67,58 milioane lei câștig net din vânzarea activelor financiare reflectat în rezultatul reportat, tratament contabil conform IFRS 9.
Valoarea totală a activelor companiei a atins un nou record de 3,2 miliarde lei în primul trimestru al anului 2024, în creștere cu 32,1% față de 31 martie anul anterior, printr-o selecție riguroasă a acțiunilor și o construcție diversificată a portofoliului.
„Am avut un start puternic, cu rezultate solide în primul trimestru al anului 2024 și ne situăm în parametrii stabiliți pentru realizarea obiectivelor noastre pentru 2024. Evoluția pozitivă a pieței românești de capital a adus oportunități de alocare a capitalului. Am investit peste 70 milioane lei în acord cu prioritățile noastre strategice, ceea ce a condus la o poziție financiară puternică, cu un nou record al activelor administrate. Cei doi piloni de performanță ai strategiei EVERGENT Investments, portofoliile financiar-bancar și energie, au contribuit semnificativ la aceste rezultate. Pe măsură ce avansăm în 2024, încrederea în perspectivele economice continuă să crească și privim către oportunitățile cu potențial de creștere pe termen lung.”, a declarat domnul Claudiu Doroș, Președinte Director general al EVERGENT Investments.
EVERGENT Investments continuă să returneze valoare acționarilor săi și va începe plata dividendelor aferente anului 2023, în valoare totală de 81,7 milioane lei, pe 12 iunie 2024.
Din valoarea totală a activelor administrate, 69,7% reprezintă portofoliul de acțiuni cotate, iar 8,5% este portofoliul de acțiuni necotate. În linie cu strategia investițională, compania a recalibrat portofoliul de active și a continuat să acorde o atenție deosebită companiilor din sectoarele energie-industrial, cu 21,5% din valoarea totală a activelor, și financiar-bancar, cu 45,5%. Peste 50% din portofoliul de active al EVERGENT Investments este deținut în emitenți care integrează factorii ESG.ent.ro
Angajații din Agenția Județeană pentru Protecția Mediului (APM) Bacău au declanșat astăzi, 16 mai, la ora 10:00, un protest împotriva discriminării salariale. Aceștia s-au alăturat colegilor lor din alte agenții județene de mediu din țară, într-un efort comun de a atrage atenția asupra discrepanțelor salariale nedrepte.
Indignarea angajaților este alimentată de constatarea că, în comparație cu funcționarii publici din alte agenții și instituții județene, aceștia sunt supuși unei discriminări salariale evidente. În timp ce salariile acestora au fost aliniate la nivel central prin OUG 128/2023, angajații din APM Bacău și din alte agenții pentru protecția mediului continuă să primească salarii mai mici, deși au aceleași responsabilități și atribuții în implementarea politicilor și legislației în domeniul protecției mediului la nivel județean.
Protestatarii nu cer decât o egalitate salarială corectă și respectarea drepturilor lor legitime, fără a solicita privilegii suplimentare față de alte instituții județene. Ei consideră că este esențial ca importanța activității lor să se reflecte și în nivelul salariilor.
Deși Senatul României a adoptat un amendament pentru eliminarea discriminării salariale, proiectul de lege a rămas blocat în Camera Deputaților, iar demersurile angajaților din APM Bacău și din alte agenții pentru a obține drepturile lor au fost ignorate și respinse.
Protestul angajaților din APM Bacău nu este doar o expresie de nemulțumire, ci și un avertisment asupra posibilelor consecințe. Întreruperea activității ar putea afecta proiectele finanțate din fonduri europene și naționale, inclusiv cele din cadrul PNRR, și ar putea genera sincope în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului și a Rețelei Naționale de Monitorizare a Radioactivității Mediului.
Sindicatul Mediu din APM Bacău subliniază hotărârea lor de a lupta pentru dreptate și echitate în tratamentul salarial, angajându-se să continue această luptă până când drepturile lor sunt respectate și nedreptatea salarială este eliminată.
Se anunță zi de sărbătoare, încărcată de mari emoții, la Păncești – Sascut. Foștii elevi și profesori ai școlii din localitate se întâlnesc la 52 de ani de la absovirea cursurilor gimnaziale. Mai exact, este vorba de Promoția 1972.
Școala Generală nr. 1, din satul Păncești, com. Sascut, jud. Bacău, a devenit între timp structură a Școlii Gimnaziale „Explorator Theodor Gheorghe Negoiță” – Sascut. Pănceștiul este atestat documentar încă de pe vremea lui Ștefan cel Marea. Înainte de Reforma administrativă din 1968, a fost o mare și înfloritoare comună. Practic, satul Păncești este cel mai mare din comuna Sascut și a contribuit cu cea mai mare zestre economică la bogăția comunei.
Istoricul școlii
Prima școală primară din comuna Păncești, de atunci, a fost înființată în anul 1864 de către Alexandru-Ioan Cuza, când a introdus învățământul obligatoriu și gratuit. Inițial, școala a funcționat într-o casă veche, ca mai apoi în 1868, să fie construită o clădire cu 4 săli de clasă și cancelarie, având clase I- VIII. În timp, datorită numărului mare de copii, deoarece satul se întinde pe o vale lungă de 7 km, s-a mai construit o școala, mai sus, la distanță de vreo 3 km, doar pentru ciclul I-IV. „Cum odinioară numărul copiilor era într-o continuă creștere, în a doua parte a anilor 60, s-a pus problema construirii unui lăcaș nou, modern, cu etaj, dotat cu opt săli de clasă, cancelarie, bibliotecă, birou director, laborator. Astfel, toamna anului 1969 a însemnat pentru mulți învățători, profesori și elevi începutul activității într-o unitate școlară nouă. Pe atunci, școala era plină de elevi, iar generația mea a fost in jur de 100 de copii-elevi care efectiv am frecventat cursurile acestei școli”, ne-a povestit Maria-Ileana Tănase, una dintre organizatorii evenimentului din 1 iunie de la Păncești. Din cauza cooperativizării forțate a agriculturii și implicit a exodului către oraș, în timp, natalitatea a fost cu fiecare generație în scădere. O realitate tristă care de ceva timp se simte și la nivel național. În prezent, întreaga Școală de la Păncești este frecventată cu maxim 30 de elevi în plus, față de cei din Promoția 1972.
1 de 3
Ce profesori vor fi prezenți la întâlnire
„În anul 1964, când noi cei născuți în anul 1957, am intrat în clasa întâi Ministerul Învățământului a instituit învățământul obligatoriu și gratuit de 8 ani, care până atunci fusese de 7 ani. Dintre cadrele didactice de atunci, ne mai putem bucura doar de prezența următoarelor:
– Doamna înv. Onea Constanța, care peste câteva luni va împlini venerabila vârstă de 90 ani și care trăiește în sat
– Domnul prof. de Limba română, Mănăilă Neculai, de 89 de ani, tot la Păncești
– Doamna prof. de Limba română și franceză, Fasolă Ana-Olimpia, care trăiește la Sascut
– Domnul prof. de Educație fizică, Băluță Constantin, și care trăiește la Păncești
– Doamna profesoară de Matematică, Negoiță Emilia-fiică a satului, care în timp a predat la Târgul-Ocna, unde trăiește în prezent
– Domnul prof. de Matematică, Negoiță Vasile, care pentru 42 de ani a predat la la școala din comuna Dofteana, jud. Bacău, acolo unde se află Castelul Ghika, monument istoric de interes național. În prezent locuiește la Târgu-Ocna”, a detaliat Maria-Ileana Tănase.
La această întâlnire va participa și actuala conducere a școlii, prin cei doi directori, prof. Ion Pascu și prof. Carmen Stanciu, inspector școlar prof. Ionela Sandu, prof. Gabriela Cerbu, prof. Anca Pârvan și prof. Costel Leonte, precum și reprezentanți ai autorităților locale. Ansamblul „Mugurelul” de șa Școala Păncești va susține un moment artistic.
Ziarul Deșteptarea va urmări acest eveniment și va publica aspect de la această întîlnire emoționantă.
Sâmbătă, derby-ul băcăuan de pe „Letea” va decide ce echipă o va însoți pe Bucovina Rădăuți în semifinalele barajului de promovare. „CSMeiii” au la dispoziție două rezultate din trei, în timp ce „alb-roșii” sunt condamnați la victorie. A doua clasată din play-off-ul Seriei 1 va da piept în semifinale cu lidera din Seria 2, Metalul Buzău
Ultimele 90 de minute în play-off-ul Ligii a III-a. 90 de minute care vor decide, sâmbătă, pe „Letea”, a doua echipă din Seria 1 ce o va însoți pe lidera Bucovina Rădăuți în semifinalele barajului de promovare în eșalonul secund. Indiferent de deznodământul de pe „Letea”, un lucru este bătut în cuie: Bacăul va avea o reprezentantă la „baraj”. Rămâne de văzut doar care va fi aceasta: CSM sau FC? Cele două formații băcăuane se prezintă la duelul direct, din ultima etapă a play-off-ului Seriei 1, cu același număr de puncte: 39. Golaverajul este de partea FC Bacău, însă acest criteriu nu are niciun fel de importanță. Și asta pentru că, la egalitate de puncte, avantajată este echipa cu o clasare superioară în sezonul regulat. Altfel spus, CSM Bacău. În aceste condiții, sâmbătă, „CSMeii” lui Cristi Popovici au la dispoziție două rezultate din trei pentru a termina play-off-ul pe locul secund și pentru a merge la „baraj”. FC Bacău, în schimb, are o singură variantă pentru a termina în fața concitadinei: victoria. Un derby de 1, X sau 2?
„Chiar dacă ne avantajează și remiza, este clar că nu vom juca la egal”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Cristi Popovici, care a adăugat: „În ciuda tututor problemelor cu care ne-am confruntat –din ianuarie încoace am trăit un adevărat chin- iată că am ajuns să depindem doar de noi pentru a merge la barajul de promovare. Ne dorim să ajungem acolo, iar prezența în semifinale ar fi o răsplată pentru acești jucători care, repet, au îndurat un adevărat chin în ceea ce privește condițiile financiare și de pregătire”.
Popovici are perfectă dreptate. În urma deciziei Primăriei de a înjumătăți bugetul întregului club pe 2024, din iarnă încoace, fotbaliștii de la CSM Bacău au parcurs un autentic Vietnam. Mai întâi au picat transferurile propuse, apoi a căzut varianta cantonamentului montan, pentru ca ulterior, lipsa banilor să ducă la tăierea primelor, a meselor asigurate de club și a locurilor de cazare. Și asta nu a fost tot, echipa lui Adăscăliței, Unghianu și Corban trezindu-se nu doar în imposibilitatea de a efectua necesara refacere după efort, ci și a unui simplu duș după antrenamente!
„Dacă nici măcar apă să facă băieții un duș nu a fost vreme de aproape două săptămâni, vă puteți da seama cam care a fost starea de spirit… Cu toate acestea, grupul a dat dovadă de un caracter formidabil, ajungând, iată, la un pas de semifinale, motiv pentru care merită toate aprecierile”, a mărturisit managerul secției de fotbal, Relu Damian, cel care, alături de antrenorul Cristi Popovici a reușit să mențină barca la suprafață.
O barcă amenințată să ia apă din toate părțile, o barcă având mereu un echipaj incomplet (să amintim doar de absența, pe termen relativ lung, a unui jucător exponențial precum Aftanache), o barcă bombardată inclusiv din interior (nu de staff și echipă, ci de consilieri care mai de care mai „binevoitori”), dar o barcă aflată acum aproape de a ieși la limanul… „barajului”. De partea cealaltă, FC Bacău a ilustrat o cu totul altă realitate. Una profesionistă. În ton cu proiectul demarat în 2014 de Cristi Ciocoiu și care a făcut din Academia proprie un brand de succes.
Reușitele la nivel de juniori au căpătat consistență și în planul echipei de seniori, care, în ediția 2023-2024- prima disputată în Liga a III-a sub nume propriu- a demonstrat un progres constant. Pașii făcuți de „alb-roșii” au fost corecți, constanți și bine măsurați. În iarnă, „trupa lui Costel Enache s-a întărit prin aducerea lui Coajă, Cimbru și, în special, a lui Gabi Cîrstean, al cărui transfer (contra-cost, atenție!) ar putea constitui un important „boom” pe viitor. „Veteranii”, indiferent că a fost vorba de Vraciu, Drugă ori Chirilă au pus umărul și piciorul de câte ori a fost nevoie, în timp ce tinerii jucători s-au dovedit în real progres.
„În fapt, acesta a fost și obiectivul nostru principal, de a progresa de la o etapă la alta”, a declarat, în mai multe rânduri, antrenorul FC Bacău, Costel Enache. Iar rezultatele au dat dreptate tehnicianului, FC Bacău fiind echipa cea mai performantă în play-off-ul Seriei 1.
Concret, „alb-roșii” au acumulat cele mai multe puncte, 15, cele mai multe victorii, patru, cele mai puține înfrângeri, una, la fel ca și lidera Bucovina, afișând și cel mai bun golaveraj: 9-3. Totodată, din cele patru meciuri directe cu CSM Bacău din campionat (două în sezonul regulat și două în play-off), elevii lui Costel Enache au câștigat nu mai puțin de trei. De văzut dacă FC Bacău se va impune și în acest ultim derby al sezonului sau dacă nu cumva spiritul de luptă al „commando”-ului CSM Bacău va reuși să aibă câștig de cauză. Sigur este doar că Bacăul va avea o reprezentantă la „baraj”.
Iar la fel de cert este că, indiferent dacă aceasta se va numi CSM sau FC, ea va porni cu șansa a doua în semifinale, acolo unde va da peste forța numită Metalul Buzău. În final, o ultimă precizare: FC Bacău are drept de promovare în liga secundă, ca urmare a unei modificări ROAF efectuată în urmă cu doi ani într-un Comitet Executiv al FRF care a suspendat regula ce îngrădea dreptul de promovare în caz de cesiune. Dacă FC Bacău sau CSM Bacău sau Bacăul, în general, ca oraș, este pregătit – la nivel fotbalistic și de infrastructură- pentru accederea în Liga a II-a în 2024, aceasta este însă o cu totul altă discuție.
Seria 1/ Play-off
Programul ultimei etape/ sâmbătă, 18 mai, ora 18.00: CSM Bacău- FC Bacău, Știința Miroslava- Bucovina Rădăuți.
Clasament
1 Bucovina Rădăuți 8 2 5 1 9-8 43p.
2 FC Bacău 8 4 3 1 9-3 39p.
3 CSM Bacău 8 1 5 2 5-8 39p.
4 Știința Miroslava 8 0 5 3 6-10 33p.
Seria 1/ Play-out
Programul etapei a noua, penultima/ sâmbătă, 18 mai, ora 18.00: Rapid Brodoc- CSM Vaslui, Aerostar Bacău- Șomuz Fălticeni.
Clasament
1 CSM Vaslui 5 3 1 1 13-3 31p.
2 Șomuz Fălticeni 4 3 1 0 9-3 30p.
3 Aerostar Bacău 5 2 0 3 9-7 21p.
4 Rapid Brodoc 4 0 0 4 1-19 14p.
Seria 2/ Play-off
Programul etapei a noua, penultima/ sâmbătă, 18 mai, ora 18.00: CSM Focșani 2007- Unirea Braniștea, Sporting Liești- Metalul Buzău.
Clasament
1 Metalul Buzău 8 7 1 0 23-5 71p.
2 CSM Focșani 2007 8 2 2 4 14-11 50p.
3 Unirea Braniștea 8 2 4 2 10-14 40p.
4 Sporting Liești 8 0 3 5 6-23 38p.
Seria 5/ Play-out
Programul etapei a noua, penultima/ vineri, 17 mai, ora 18.00: Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- KSE Târgu-Secuiesc. Sâmbătă, 18 mai, ora 18.00: Ciucaș Târlungeni- SR Municipal Brașov, Viitorul Curița- AFC Odorheiu Secuiesc.
Astăzi, 16 mai 2024, se împlinesc exact 98 de ani de la Marele Incendiu din 16 mai 1926, motiv pentru care vă invit să deschidem „dosarul” istoric al acestui eveniment care – nu-i așa? – „a zguduit opinia publică” locală, regională și națională. „Întâmplarea”, „dandanaua” sau „marele sinistru” s-a petrecut la numai patru zile de la numirea noului Primar al Bacăului – averescanul Ioan Grigoriu – și a afectat în special zona de nord și nord-est a orașului – nucleul industrial al Bacăului interbelic, numit de unii și „cartierul evreiesc”.
Datele din ancheta realizată de Inspectoratul Pompierilor Militari, indică faptul că „focul a luat naştere ziua, în jurul orei 12.00, la un depozit de cherestea situat în Bulevardul Carol I (depozitul Chendlea-Goldenberg, n.n.), de la care s-a extins la un alt depozit de cherestea din imediata apropiere”. În câteva minute, „datorită vijeliei, ce împrăştia la distanţe mari scântei şi chiar cărbuni aprinşi”, flăcările au cuprins, pe o rază ce varia între 5-10 metri, toate „barăcile de lemn, clădirile în paiantă, acoperite cu şindrilă”, precum şi un depozit de benzină. Acesta a fost doar nucleul Marelui Incendiu.
Situată la o distanţă apreciabilă faţă de locul catastrofei, unitatea de pompieri din localitate a fost anunţată cu o considerabilă întârziere, prin intermediul „unui băiat călare”. Operaţiunile de echipare pentru intervenţie – înhămarea cailor, pregătirea trăsurilor şi a sacalelor vechi, aflate în folosinţă din anul 1884 – au întârziat suplimentar operaţiunile de stingere a incendiului. La momentul sosirii pompierilor în zona incendiată (13,15 P.M.), focul era întins pe o lungime de un kilometru, jumătate din casele şi unităţile industriale din zona de Nord erau cuprinse de flăcări. „Intervenţia” pompierilor din Bacău – ce aveau în dotare trei sacale şi două furtunuri – a fost aproape inutilă.
Apelul Reginei Maria pentru ajutorarea sinistraţilor din Bacău – 19 mai 1926
Amploarea deosebită a incendiului, precum şi rapiditatea cu care acesta se extindea, l-au determinat pe prefectul Petru G. Polţer să solicite ajutorul omologilor săi din judeţele învecinate, aceștia ajungând în Bacău în cursul nopţii, cu garnituri speciale de tren; este vorba despre unităţile de pompieri din Roman, Focşani, Buzău, Râmnicu-Sărat, Iaşi, precum şi de unitatea de intervenţie aparţinând Fabricii de postav Buhuşi. La operaţiunile de stingere a incendiului au mai participat şi efectivele din cadrul Garnizoanei Bacău – Regimentul 27 Infanterie, Regimentul 5 Artilerie Grea – şi cadrele Şcolilor de administraţie şi de pregătire a ofiţerilor în rezervă Bacău.
A doua zi, pe când fumul caselor incendiate încă mai urca, ici-colo, spre cer, bilanţul tragediei s-a dovedit a fi unul dramatic: au fost mistuite peste 400 de case (marea lor majoritate situate în vechiul cartier evreiesc), zeci de bordeie aparţinând rromilor ce trăiau aproape de râul Bistriţa, depozitele de cherestea, depozitul de untură al măcelarului Costandache, toate depozitele de cereale, „între care cel mai mare, al firmei <<Istric>>”, deţinută de H. Mayersohn, moara H. Calmanovici, „în care au ars 70 de vagoane de grâu”, fabricile de postav deţinute de Manase Gross şi Max S. Singher, turnătoria Davidovici, birourile Întreprinderilor Filderman, fabricile de teracotă, atelierul de plăpumi Marcusohn, fabrica de săpun Iosif Horky, numeroase ateliere mecanice, cârciumi ş.a. Practic, zona în care erau concentrate cele mai importante unităţi industriale şi comerciale ale oraşului – Bulevardul Carol I şi străzile Bacău-Piatra, Ocolul Vitelor, Turbinei, Doamna Ruxandra, Scheia, Poştei –, se afla în ruină. Singurul element pozitiv era dat de faptul că nu au existat pierderi de vieţi omeneşti.
Consecinţele socio-economice ale dezastrului au fost dintre cele mai alarmante: sute de muncitori, funcţionari şi mici meseriaşi au rămas timp de aproape şase luni fără loc de muncă şi adăpost: lista meseriaşilor ce au suferit pagube cuprinde un număr de 83 persoane, capi de familie, și 169 de copii. Din „Raportul de ajutorare a sinistraţilor”, elaborat de Comitetul de asistenţă al Evreilor Băcăuani, numărul total al persoanelor afectate de incendiu a fost de 369 de locuitori (capi de familie) – „271 evrei şi 98 creştini”.
În data de 20 mai 1926, Comitetul pentru ajutorarea sinistraţilor a fost pus „sub Înaltul Patronaj al M. S. Regina Maria, mamă alinătoare a tuturor durerilor neamului”. Fiind organizat la nivelul întregii ţări, Comitetul Central de ajutorare a avut ca principală responsabilitate „strângerea fondurilor trebuincioase prin toate mijloacele necesare”. La cererea reginei, şedinţele de lucru ale acestui Comitet urmau să se desfăşoare la Palatul Cotroceni. Un „comandament” similar avea să ia fiinţă la iniţiativa Comunităţii Evreilor din Bucureşti, ce a reuşit să aducă în cadrul „unui Comitet Central toate marile organizaţiuni evreieşti din Capitală, lojile <<Bnei-Brith>>, <<Uniunea Evreilor Români>>” ş.a.
Mediatizarea excesivă a incendiului din 16 mai a produs la nivelul întregii ţări sentimente de profundă compasiune faţă de situaţia locuitorilor năpăstuiţi. Prin intermediul trimişilor speciali, principalele ziare naţionale au relatat cu lux de amănunte tragicul eveniment. Incendiul neronian din Bacău a creat un adevărat fenomen media. Timp de aproape o săptămână ziare precum „Universul”, „Dimineaţa”, „Adevărul” şi „Curierul Israelit” şi-au deschis ediţiile având pe prima pagină titluri precum „Catastrofa din oraşul Bacău – Noi dezvăluiri” sau „În ajutorul sinistraţilor din Bacău – Opera de binefacere”. Treptat, compasiunea a cedat locul solidarităţii, tradusă în fapt prin completarea listelor de subscripţie cu diferite sume de bani, prin donaţii de haine, încălţăminte, alimente, prin colecte publice, chete, cumpărarea de cărţi poştale ş.a. La nivel naţional a fost organizată „Loteria sinistraţilor”, prima extragere efectuându-se în ziua de 11 septembrie 1927, la Bucureşti. C. Niculescu, fost actor al T.N.B. a organizat un turneu artistic în toată ţara, 40% din încasări fiind donate Comitetului de ajutorare din Bacău. Pentru strângerea de fonduri, în ziua de 3 iunie 1926, Societatea Filarmonică „Armonia” din Cernăuţi, a susţinut în sala Ateneului din Bacău un „un grandios spectacol muzical”. Importante fonduri băneşti au fost donate cu ocazia serbărilor organizate de elevii şcolilor băcăuane pe scena tot mai solicitată a Ateneului comunal; bunăoară, la sfârşitul spectacolului din 24 mai, „elevii clasei a VIII-a din cadrul Liceului <<Ferdinand I>> au adunat suma de 6.194 lei”. Redau aici o mică parte din lista celor care au ajutat financiar sinistraţii din Bacău: Casa Regală – 210.000 lei, premierul Al. Averescu – 5.000 lei, fiecare dintre cei 15 membri ai Consiliului de Miniştri – câte 4.000 lei, Ministerul Muncii – 200.000 lei, redacţiile ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa” – în total, 5.000 lei, Prefectura Bacău – 200.000 lei, S. Filderman – 100.000 lei, Comunitatea Evreilor din Bacău – 400.000 lei, Mircea Cancicov (Bacău) – 10.000 lei, Emil Brăescu (Bacău) – 1.000 lei, elevele şi profesorii Şcolii Secundare de Fete din Bacău – 2.656 lei ș.m.a.
Ceea ce impresionează la „Focul cel Mare” din 16 mai 1926 este, pe de o parte, suprafaţa neobişnuit de mare pe care s-a propagat incendiul, şi, pe de altă parte, imensele pagube materiale produse. Totuşi, pentru băcăuani, evenimentul în sine a fost o „banalitate”. Jurnalistul băcăuan Marius Mircu, martor ocular al evenimentului, afirmă că, în materie de incendii, la nivel naţional, „Bacăul îşi disputa cu Galaţiul locul de frunte”. Fără îndoială, multe din incendiile declanșate în Bacău au avut drept cauză neglijenţa. Totuşi, frecvenţa ridicată cu care s-au manifestat aceste catastrofe este cel puţin suspectă. O altă explicaţie a acestui adevărat fenomen ne este sugerată tot de Marius Mircu: perioada interbelică a fost „Epoca de Aur” a Societăţilor de Asigurare. Cu alte cuvinte, „lumea se asigura pentru că mereu ardea, şi ardea mereu pentru că tot mai multă lume era asigurată”. Deloc întâmplător, pentru Bacău şi Galaţi, tarifele societăţilor de asigurare erau cele mai ridicate din ţară.
În anumite cazuri, plata daunelor pentru poliţa de asigurare împotriva incendiului aducea beneficiarului sume importante de bani. Ca dovadă, multe din unităţile economice mistuite de flăcări, dar asigurate, au renăscut în câteva luni cu o producţie mult sporită, graţie achiziţiilor de tehnologie modernă. Dacă vom lua în calcul faptul că marii industriaşi şi comercianţi din Bacău erau asiguraţi la cel puţin două societăţi naţionale sau internaţionale, vom înţelege de ce „epidemiile de incendiu” erau chiar o afacere profitabilă. Spre exemplu, în urma incendiului din 16 mai, din totalul despăgubirilor plătite băcăuanilor de Societatea de Asigurări „Naţionala” (57.573.034 lei), 24.648.280 lei au fost plătiţi către M. Gross, iar 22.380.108 lei lui S. Singher. Sumele erau astronomice; pentru exerciţiul financiar 1926-1927, bugetul general de venituri şi cheltuieli al Bacăului era de „numai” 15.067.783 lei. Doar din despăgubiri, averile cumulate ale celor doi mari industriaşi evrei formau o sumă de trei ori mai mare decât bugetul comunei.
Evident, în acest circuit financiar generat de incendiile din Bacău, un rol important l-a avut şi locotenentul Dumitru Tutunaru, comandantul secţiei de pompieri din localitate. „Promptitudinea” intervenţiilor echipei sale a fost perfect surprinsă în folclorul local. La sfârşitul perioadei interbelice unul din cântecele preferate ale copiilor era următorul: „Pompierii din Băneasa/ Au venit să stingă casa/ Pompierii din Bacău/ Au aprins-o şi mai rău”. Deloc întâmplător, la sfârşitul anului 1926, D. Tutunaru a fost avansat la gradul de căpitan. Interesele mari ce gravitau în jurul acestui personaj, dar şi „calităţile” personale, l-au adus pe D. Tutunaru în postura de „angajat pe viaţă”. În octombrie 1923, apropierea datei pensionării sale (1 ianuarie 1924) a produs o adevărată „panică”, atât în rândul industriaşilor băcăuani, cât şi în rândul reprezentanţilor locali ai societăţilor de asigurare. Pe 20 octombrie 1923, aceştia s-au grăbit să înainteze primarului o cerere „privind menţinerea domnului Locotenent D. Tutunaru în postul de Comandant al pompierilor din oraş, (…) ca unul care a dat dovezi în împrejurări grele de mult tact şi experienţă în conducere”. Lista de semnături, ce însoţeşte această solicitare, este impresionantă: din partea industriaşilor locali – S. Singher, Manase Gross, A. Izvoranu, H. Calmanovici, S. Filderman, O. Herşcovici, L. O. Klein, Ştrul Kendler, S. Brill, H. Perlbergher, Herman Abramovici; din partea asiguratorilor, cererea este semnată de Criste Cristoveanu şi Osias Klein, reprezentanţii societăţilor „Dacia” şi „Generala”.
Adevăratul autor al incendiului din 16 mai 1926 nu a fost descoperit niciodată. Evoluţia haotică şi „selectivă” – deşi s-a aflat în inima incendiului, moara Filderman a scăpat – a mistuitorului foc, ar putea oferi indicii pentru un „caz cu autor colectiv”. Exagerând, din dorinţa de a surprinde cât mai bine această ipoteză, Marius Mircu vorbeşte despre „470 de cauze, câte case arse”. Pentru a tempera furia locuitorilor neasiguraţi, a doua zi a fost „inventat” un ţap ispăşitor. „Vinovatul”, căci a fost operată o singură arestare, a fost „descoperit” în persoana lui V. Mancaş, a cărui proprietate se afla în imediata apropiere a depozitului de la care s-a declanşat catastrofa. După declaraţiile mai multor locuitori, în ziua de 16 mai servitoarea acestuia ar fi lăsat nesupravegheat focul „de la ceaunul pentru mămăligă”, aprins în curtea casei. La auzul acestor depoziţii, mai mulţi proprietari au pornit în căutarea lui Mancaş. Nici nu mai conta dacă declaraţiile erau adevărate sau nu. De frica vecinilor, Mancaş a cerut singur să fie arestat.
Totuşi, autorul moral pentru starea veşnic „explozivă” de la Bacău a fost consiliul comunal. Superficialitatea cu care administraţiile oraşului au tratat, de-a lungul timpului, problema înzestrării unităţii locale de pompieri, este greu de înţeles. Imaginea centrului industrial şi comercial aflat într-o dinamică a dezvoltării ce impresionează şi azi, contrastează flagrant cu starea materială jalnică în care a fost abandonată „unitatea de luptă contra focului”. După cum am precizat anterior, în momentul izbucnirii incendiului din 16 mai pompierii băcăuani aveau în dotare numai trei sacale, vechi din 1884, şi două furtunuri; din inventarul de ustensile lipsea până şi scara de incendiu. Cu ocazia unei inspecţii din septembrie 1923, reprezentanţii Inspectoratului Pompierilor Militari au constatat faptul că bugetul alocat de Primărie pentru „întreţinerea pompierilor băcăuani era acelaşi ca în urmă cu 40 de ani”. Oraşul era lipsit până şi de „gurile de apă împotriva focului”, alimentarea sacalelor realizându-se direct din Bistriţa.
Dacă prima jumătate a anului 1926 a stat sub semnul incendiului şi al alegerilor electorale, cea de-a doua jumătate s-a aflat sub semnul efortului de refacere edilitar-urbanistică. În perioada iulie-noiembrie 1926, cu ajutorul echipelor de specialişti detaşate în Bacău de Ministerul Lucrărilor Publice, dar şi al muncitorilor din cadrul Societăţii „Reconstrucţia” – patronată de regina Maria, Serviciul Tehnic din cadrul Primăriei a reuşit să finalizeze lucrările de reconstrucţie a cartierului incendiat. Finanţarea acestui proiect a fost asigurată atât de la bugetul statului cât şi prin intermediul sumelor colectate de diferitele comitete de ajutorare – Comitetul din Bacău, aproximativ 4 milioane de lei, Comitetul Comunităţii Evreilor din Bucureşti, 1,5 milioane de lei, Direcţiunea Jointului din Berlin – 500 mii lei ş.a. În numai cinci luni casele arse au fost reconstruite. Au mai fost efectuate lucrări de canalizare şi alimentare cu apă potabilă, de pavare a străzilor, de refacere a reţelei de iluminat şi a trotuarelor.
Inaugurarea „cartierului sinistraţilor” a avut loc în ziua de 28 noiembrie 1926, în prezenţa „A. S. Regale Principesa Elena şi a doamnei Clotilda Averescu”. Pregătirile pentru „primirea şi însoţirea Principesei pe tot timpul cât va sta la Bacău”, au început încă din data de 20 noiembrie. A fost organizat un comitet de doamne din care făceau parte „Maria general Gherescu, Otilia Berca, doamna Vasilescu, Roza Perlbergher, Olimpia Grigoriu şi Janeta Polţer”. Conform programului stabilit, pe 28 noiembrie, la ora 10.00, principesa Elena a sosit în gara Bacău. Din comitetul oficial de întâmpinare, la ordinul prefectului, au făcut parte toţi ofiţerii superiori, în frunte cu comandantul garnizoanei. Între orele 10,15-13 programul a avut următorul desfăşurător: a fost oficiată „slujba de sfinţire a apei, în tribuna amenajată în mijlocul cartierului incendiat”, au urmat discursurile ţinute „de primar, un membru din comitetul sinistraţilor şi un sinistrat” şi, apoi, a fost efectuată o vizită în noul cartier.
Prima parte a vizitei principesei Elena s-a încheiat cu „dejunul de la Cercul Militar”. Aici, restauratorul Iosif Drăgan a pus la dispoziţia celor 100 de invitaţi preparate culinare pe bază de peşte. Conform datelor arhivistice, „au fost consumate 10 kilograme de icre negre noi şi 30 kilograme de şalău şi cegă”. Urmând a fi achitată de Primărie, nota de plată s-a ridicat la suma de 60.000 lei, cu 40.000 mai puţin decât suma acordată pe 17 mai pentru ajutorarea sutelor de năpăstuiţi. În partea a doua, au urmat vizita la „orfelinatul <<Sfânta Ecaterina>>, întreţinut de doamna Clotilda Averescu, şi ceaiul oferit Principesei la Şcoala Normală de Fete”. Programul zilei de 28 noiembrie s-a încheiat la ora 16,40, odată cu „înapoierea la gară”. În drumul ei spre Bucureşti, principesa lăsa în urmă un oraş ce câştigase, prin foc, un cartier modern, acolo unde, cândva, până la izbucnirea primei vâlvătăi, trona disgraţios o vajnică mahala.
Despre modul în care au perceput contemporanii incendiul din 16 mai 1926 ne vorbeşte următorul fragment dintr-o pledoarie ţinută de avocatul băcăuan I. I. Stoican, în cadrul unui proces în care apăra un comerciant bănuit a-şi fi dat singur foc locuinţei (asigurate) din strada Lecca: „Dar să presupunem, domnilor juraţi, că n-a fost voia Domnului, să presupunem că el ar fi dat foc … Ar trebui să-i fim recunoscători, da, recunoscători! Va trebui să fim recunoscători şi altora de pe strada Lecca, dacă ar avea bunul, cetăţenescul gând să-şi dea foc caselor, că altfel nu văd cum am putea scăpa de mizeria aceea, ca să devenim un oraş nou, un oraş modern, civilizat”.
Secvenţă din timpul incendiului din 16 mai 1926
Zona incendiată din apropierea fabricii de postav Gross
Sinistraţi trecând pe lângă ruinele birourilor „Întreprinderile Filderman”
Bacăul are nevoie de o NOUĂ administrație, cu o NOUĂ viziune, care să schimbe statutul orașului, dintr-un ”oraș cu potențial economic”, într-un oraș în care dezvoltarea socio-economică să fie certitudine.
Acest lucru nu se poate realiza zâmbind în poze de campanie alături de tineri antreprenori care au dus tot greul pentru a dezvolta o afacere în orașul pe care îl conduci, nici într-un hub pentru afaceri inaugurat cu camarila de partid.
E timpul să ieșim din paradigma ”facem cu ai noștri pentru ai noștri”, dacă ne dorim ca orașul Bacău să aibă vreodată șansa de o dezvoltare economică reală.
Ca PRIMAR AL BACĂULUI, voi crea premisele pentru consolidarea unui mediu antreprenorial sănătos, care să fie motor pentru dezvoltarea durabilă a orașului, pentru că economia se dezvoltă în jurul sectorului privat, prin infuzia de capital.
Am nevoie de dumneavoastră pentru a reuși. Mă bazez pe inteligența băcăuanilor, din toate zonele și mediile orașului, că nu vă veți lăsa mințiți de lucrări superficiale făcute acum, in campanie, pentru a vi se solicita votul.
Pentru un NOU BACĂU, din punct de vedere economic, antreprenorial, vă propun, din poziția numărul 9 de pe buletinul de vot, NOI obiective, pe care le vom atinge împreună:
1.Implicarea marilor antreprenori originari din Bacău în dezvoltarea economică a orașului.
Specialiștii din mediul antreprenorial băcăuan au arătat că antreprenorii originari din Bacău generează la nivel national o cifră de afaceri la valoarea unui sfert din PIB-ul României. Marii dezvoltatori trebuie consultați și implicați în atragerea de investiții pentru dezvoltarea Bacăului.
2.Strategii locale pentru sprijinirea tinerilor antreprenori
Vom transforma Bacăul într-un punct de atracție atât pentru tineri originari din oraș, dar și pentru cei din alte zone, care vor fi atrași să se mute și să investească în Bacău. Tinerii cu vârste până în 35 de ani, care vor dezvolta afaceri în Bacău, vor primi facilitate de impozitare, cât și consiliere antreprenorială, prin programe de mentorat susținute de antreprenori cu experință.
3.Încurajarea mediului antreprenorial feminin
Femeile de afaceri din Bacău vor fi încurajate să își promoveze soluțiile de business și să devină parteneri constanți în dezvoltarea economică a orașului, și în adoptarea unei mentalități deschise într-un mediu considerat multă vreme o zonă de acțiune rezervată exclusiv bărbaților. Vor fi create contexte de dialog între toți reprezentanții mediului antreprenorial local, național și internațional.
4.Crearea de programe de înfrățire cu orașe ale lumii, care pot oferi modele și oportunități de dezvoltare pentru comunitatea noastră.
Ca PRIMAR AL BACĂULUI, voi iniția parteneriate cu diferite orașe ale lumii, în domenii sociale, educaționale, medicale, antreprenoriale, sportive, culturale, care pot oferi modele și oportunități pentru dezvoltarea orașului, atât prin schimb de experiență, cât și prin transformarea partenerilor străini în ambasadori ai Bacăului, pentru viitori investitori.
Atragerea de fonduri europene și guvernamentale
Ca primar al Bacăului, voi crea o echipă capabilă de a gestiona atragerea de fonduri europene și guvernamentale, cât și implementarea proiectelor finanțate din aceste fonduri, un fapt essential pentru dezvoltarea durabilă a orașului.
Vă încurajez să decideți prin vot ca aceste obiective să devină realități. Numai împreună putem realiza acest lucru..
A venit timpul să gândim și să votăm
Cu respect,
Adrian GĂZDARU, 9 (NOUL) PRIMAR PENTRU UN BACĂU SUSTENABIL
Acest material a fost comandat de Adrian Găzdaru, Candidat Independent și realizat de operatorul economic SC ELITE PROCLEANER SRL, C.U.I. 24240004