Evenimentul rutier s-a petrecut in urma cu doua saptamâni in zona trecerii pentru pietoni de pe Calea Romanului, din cartierul Serbanesti. Un barbat de aproximativ 70 de ani a fost atunci izbit de un autoturism si a ajuns in stare critica la spital. A respirat doar cu ajutorul aparatelor, iar zilele trecute inima a incetat sa-i mai bata. Asupra sa nu s-a gasit niciun act de identitate, iar politistii nu au reusit sa afle cine este. „S-au facut cercetari in baza de date a celor de la Criminalistica, dar nu s-a descoperit nimic. Nici nu avem persoane date disparute de vârsta acestuia”, a spus scms. Aurelian Nadejde, seful Biroului Rutier Bacau. Victima a ramas acum in evidentele Politiei ca si decedat cu identitate necunoscuta si daca nu se va reusi identificarea ei atunci va fi inhumata de autoritatea locala. (G.P.)
Bricolaje: Evaziuni nefiscale
Unul dintre glumetele si paradoxalele aforisme ale lui Murphy este foarte potrivit pentru plaiurile noastre mioritice, si anume acela care spune ca "traitul este periculos pentru viata". M-am amuzat zilele acestea citind un articol al criticului literar Alex Stefanescu, om cu multa carte, dar si cu mult umor, care trata chiar chestiunea in cauza. El sustine, si veti vedea dupa exemple câta dreptate are, ca România a ajuns o tara primejdioasa. La ce pericole suntem expusi? Pai, sa le luam pe rând: poti, mergând linistit pe strada, sa cazi intr-o gura de canal lasata descoperita, sa te eloctrocutezi când folosesti aparate casnice, fiindca prizele nu au fost prevazute cu borne pentru legatura cu pamântul, sa fii calcat de o masina când traversezi pe verde sau când semaforul e defect si autovehiculele au tot verde. Poti sa-ti pierzi locuinta, semnând, sub amenintare, un act prin care o cedezi, sa mori intoxicat de cele mai felurite noxe, dar si de alimente, sa sari in aer stând relaxat, acasa, la televizor, pentru ca la subsol sunt scurgeri de gaze. Si lista e mult mai lunga, incluzând si muscaturile câinilor vagabonzi, si posibilele atacuri de cord când stai la cozi nesfârsite ca sa-ti platesti taxele si impozitele etc. Dezordinea este cumplita, e starea noastra de "normalitate", neglijentele fatale se gasesc la tot pasul, nesiguranta, frica domnesc in voie, astfel ca oamenii se salbaticesc pe zi ce trece. Si multi ajung sa-si faca singuri dreptate, cu bâta. Trist de tot, dezolant tablou, inspaimântator. De aceea, nu e de mirare ca sunt numerosi aceia care invoca ordinea de odinioara, linistea, siguranta traiului. E vorba, desigur, de cei care au nostalgia vremurilor comuniste. Dar, ne aduce aminte comentatorul la care m-am referit, nu trebuie sa uitam ca ordinea aceea era bazata pe o frica teribila, inspirata de un regim totalitar, care a distrus atâtea si atâtea vieti si destine. "Era o ordine mai infricosatoare decât dezordinea". Si mai face Alex Stefanescu o distinctie semnificativa, vorbind despre o frica fara nume, sumbra, apasatoare, metafizica, si una animalica, "de genul celei de care este cuprinsa populatia in timpul cutremurelor si inundatiilor". Scapând de teroarea rosie, am dat in alta dambla, asadar, convietuim cu o frica urâta, degradanta. In loc sa se civilizeze, tot mai multi semeni de-ai nostri se troglodizeaza. Se poarta ca niste barbari, ca vandalii. Am vazut, in niste reportaje, ce-au lasat in urma petrecaretii iesiti la iarba verde de 1 Mai. Desi am in minte minunatele versuri ale lui Macedonski: ”Veniti: privighetoarea cânta si liliacul e-nflorit/ Cântati: nimic din ce e nobil, suav si dulce n-a murit/” sunt mai curând mâhnita, pentru ca mi se pare foarte greu sa iesim din „mucegaitele smârcuri” in care adastam de o prea lunga bucata de vreme. Singura certitudine pe care o am, si ma bucur de ea din plin, e ca liliacul a-nflorit. Serile, când ma plimb, imi umplu narile cu parfumul lui suav, si mai uit miasmele de peste zi, evadând un pic din zona traitului periculos pentru viata. E mica mea revansa, din rândul nevinovatelor mele evaziuni nefiscale.
Carmen Mihalache
Unde evadam in weekend?
Expo Aloe Vera
Complexul Muzeal de Stiintele Naturii “Ion Borcea” organizeaza vernisarea expozitiei temporare “Aloe Vera – Planta Minune” vineri, 4 mai, de la ora 11, la sediul din Parcul Cancicov, str. Aleea Parcului, nr. 9.
Pian pentru toate gusturile
Sala Ateneu a Filarmonicii “Mihail Jora” gazduieste vineri, de la ora 19, un summit de zile mari: „Romanian – Armenian Jazz Piano Summit”, sustinut de pianistii Harry Tavitian si Ion Baciu Jr. Intrarea este libera.
Tot vineri, insa de la ora 21, Crimson Music Live va invita la un recital extraordinar de pian cu Bogdan Ota.
Animatie si drama la „Bacovia”
Vineri, 4 mai, de la ora 11.00, sectiunea de animatie prezinta Cenusareasa. Din distributie fac parte: Adina Iftime (Cenusareasa), Gratian Prisacariu (Printul / Calul / un Soricel), Liliana Isbânda (Imparateasa, Zâna), Andreea Sandu (Sora cea mare), Marlene Duduman (Sora mijlocie), Laurentiu Budau (Mama Vitrega), Alina Neagu (Bufonul, Crainicul, alt Soricel), Marian Puiu Gheorghiu (Imparatul, Calul, Povestitorul). Regia artistica poarta semnatura Adelei Moldovan, iar scenografia ii apartine lui Eustatiu Gregorian.
Duminica, de la ora 11.00, puteti viziona Pinocchio, dupa Carlo Collodi, dramatizare de Laurentiu Budau. Distributia: Andreea Sandu, Liliana Isbânda, Mihai Chihaia, Laurentiu Budau, Sorina Moian, Mihaela Murafa, Marian Puiu Gheorghiu, Mihaela Popa.
Scenografia: Edy si Liliana Lasoc. Muzica: Aurel Ursinschi.
Vineri, de la ora 17.00, si duminica, de la ora 19.00, pe scena mare a teatrului municipal se va „servi” Visinata de afine, de Cornel Udrea. Din distributie fac parte Daniela Vrânceanu, Stefan Ionescu, Anca Bucsa, Eliza Noemi Judeu, Florina Gazdaru, Bogdan Buzdugan. Regia artistica ii apartine lui Adrian Gazdaru.
Premiere la Cinemacity
Razbunatorii / The Avengers. Gen: Actiune. Regia: Joss Whedon. Scenariul: Zak Penn, Joss Whedon. In rolurile principale: Scarlett Johansson, Robert Downey Jr., Chris Evans, Gwyneth Paltrow, Jeremy Renner.
Marvel îi aduce înca o data pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toti în aceeasi productie. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye si Black Widow formeaza “echipa de soc”, dupa ce sunt convinsi de Nick Fury (Samuel L. Jackson) si de Agentul Culson sa îsi uneasca fortele în lupta cu periculosul si puternicul lor dusman, Loki, care tocmai câstigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însa, ca în orice familie, si între Avengeri apar mici conflicte de personalitate. Vor reusi ei sa renunte la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?
Te mai mariti cu mine? / The Five-Year Engagement. Gen: Romantic. Regia: Nicholas Stoller. Scenariul: Jason Segel, Nicholas Stoller. In rolurile principale: Jason Segel, Emily Blunt.
Tom Solomon îi declara iubire vesnica frumoasei Violet Barnes si o cere în casatorie la un restaurant, într-un cadru romantic, organizând ulterior o petrecere de logodna la care este invitata toata familia, însa nunta se amâna an dupa an din cauza lipsei de timp a partenerilor si din cauza obstacolelor profesionale care intervin. Violet se înscrie într-un program cu o durata de 2 ani la Universitatea din Michigan, dupa care obtine o promovare de la seful ei Winton Childs si este fortata sa se mute în alt oras, iar oficializarea relatiei ramâne tot timpul în plan secund, dorinta de a fructifica oportunitatile profesionale fiind mai puternica decât dorinta de a întemeia o familie. Tensiunile din cuplu se amplifica, chiar daca sentimentele ramân la fel de puternice, iar componentii vârstnici ai clanului mor înainte ca tinerii logodnici sa îsi puna în sfârsit pirostriile. Presati de parinti sa stabileasca data nuntii, Tom si Violet trebuie sa se lamureasca ce vor cu adevarat de la viata si sa îsi fixeze prioritatile fiindca 5 ani de logodna reprezinta o perioada mult prea lunga pentru oricine.
Patriarhul de la Cucova
Se numeste Grigore-Olimp Ioan, este nascut în 1913 si locuieste într-o casa primitoare aflata la mai putin de 50 de metri de biserica din Cucova. Este scriitor si publicist si descinde dintr-o familie de boieri din Oltenia, dupa mama, si dintr-o ramura de oameni înstariti din Cucova, dupa tata. Bunicul sau, colonelul Grigore Ioan, a fost erou în 1877, pe frontul din Bulgaria, iar tatal sau, Olimp Ioan, corespondent de presa în Occident si apropiat al lui Nicolae Titulescu.
Nu va spun mai multe, pentru a-i îndemna pe cucoveni mai ales, sa mearga la el acasa si sa stea de vorba cu un admirabil povestitor. Domnisoara profesoara de limba si literatura româna Mihaela Popa (în poza, în dreapta lui Grigore-Olimp Ioan) si noua ei prietena, Alina-Mihaela, m-au însotit pe 11 martie si peste doua saptamâni, adica de Buna Vestire, ca sa ne alegem cu o comoara inestimabila: marturii, carti, poze… Vom reveni totusi.
Ioan Danila
Inca doi angajati E.On Gaz, invinuiti in explozia de pe Martir Horea
Ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau, in cazul exploziei blocului din strada Martir Horea, se extinde. Inca doi angajati ai companiei E.On Gaz au fost pusi sub invinuire, iar numarul persoanelor cercetate a ajuns acum la 12 plus societatea furnizoare. Compania de gaz a solicitat o expertiza la una din centralele termice de apartament si se pare ca saptamâna viitoare procurorii isi vor incheia cercetarile.
12 angajati si societatea E.On Gaz fac parte din dosarul aflat pe masa de lucru a procurorilor de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau, deschis in urma exploziei din decembrie 2010 la blocul din strada Martir Horea. Fata de doi dintre angajati, cercetarile au fost extinse recent. La rândul sau, compania furnizoare a solicitat o expertiza la una din centralele termice de apartament, iar anchetatorii asteapta acum concluziile specialistilor. „In cauza a fost extinsa urmarirea penala fata de alte doua persoane. Cu ocazia audierilor, societatea a solicitat expertizarea centralei termice din apartamentul 1, expertiza care a fost incuviintata de procuror la jumatatea lunii aprilie. In cauza a fost desemnat de catre procuror un expert din lista oficiala a expertilor din cadrul Tribunalului Bacau”, a declarat procurorul Camelia Elisei, purtatorul de cuvânt al PCA Bacau.
Se asteapta si alte rezultate
Celelalte parti din dosar au solicitat si ele un expert parte si dupa cumularea concluziilor, magistratii vor putea intocmi actul de finalizare a cercetarilor.
„Partile vatamate au solicitat un expert de pe lista Tribunalului Vaslui, iar societatea de gaz de pe lista Tribunalului Galati. Se asteapta definitivarea concluziilor expertilor parte, se vor comunica acestora, va fi prezentat materialul de urmarire penala si va fi intocmit actul de finalizare a cercetarilor”, a mai spus procurorul Elisei. Pâna acum, doar expertiza parchetului a fost incheiata. Reprezentantii E.On Gaz evita sa dea detalii despre ancheta de care sunt vizati. „Având in vedere ca este o investigare in derulare, nu facem niciun fel de comentariu”, a spus Corneliu Zait, purtatorul de cuvânt al E.On Gaz.
Si aparatorul celor ramasi pe drumuri in urma exploziei asteapta raspunsul specialistilor. Intre timp, oamenii stau tot in chirie, insa contractele expira la sfârsitul acestei luni si nu stiu daca E.On Gaz le va mai plati sau nu cazarea. „Din ce stiu eu, vineri se vor depune concluziile celor doi experti si vom vedea ce s-a constatat”, a spus Bogdan Pocovnicu, avocatul sinistratilor. In acest dosar, procurorii fac cercetari pentru infractiunile de vatamare corporala din culpa si distrugere. In urma exploziei, 15 familii au ramas pe drumuri.
Geta Panaite
Fotbal, Liga a II-a: Fac cu schimbul
In acest retur de campionat, FCM Bacau a fost nevoita sa modifice mereu primul "unsprezece"
Doi suspendati
Etapa si absentele pentru FCM Bacau. In acest retur de campionat al ligii secunde, "galben-albastrii" nu au putut conta la niciun meci pe garnitura completa. Nu face exceptie nici jocul de sâmbata, din deplasare, cu CS Otopeni, din etapa a 25-a. Astfel, la Otopeni, bacauanii se vad nevoiti sa renunte la stoperul Andrei Lozneanu si la la atacantul Catalin Curiliuc, ambii suspendati o etapa. Primul "sta" pentru cumul de cartonase galbene, in timp ce Curiliuc vine dupa eliminarea stupida din jocul de acasa, cu Viitorul Constanta, incheiat cu scorul de 0-0.
Sansa pentru fiecare
"L-am certat pe Curiliuc pentru faptul ca a dat in minge dupa fluierul arbitrului, lucru care i-a atras al doilea cartonas galben si, implicit, pe cel rosu. A fost o faza pe care trebuia sa o trateze cu totul altfel. Eliminarea a fost numai si numai din vina lui", a declarat antrenorul Bacaului, Cristi Popovici, care va trebui sa refaca linia de atac a echipei sale: "Având in vedere circumstantele, fiecare jucator are sansa lui.Trebuie doar sa profite de ea când ii vine rândul".
Revine Dobos
Daca Lozneanu si Curiliuc ies din joc, in schimb Marius Dobos se pregateste sa-si faca reintrarea in echipa bacauana. Mijlocasul a stat pe tusa in ultimele trei etape ca urmare a cartonasului rosu primit la finalul partidei din runda a 21-a, contra lui Callatis Mangalia. "Contez mult pe revenirea lui Dobos, mai ales ca este dator fata de echipa. Dobos este un fotbalist care, prin calitatile sale tehnice, creeaza pericol in rândul defensivei adverse", a comentat Popovici.
Croitoru, increzator
Accidentat la partida cu Viitorul, de saptamâna trecuta, atunci când s-a lovit la genunchi in urma unui duel cu Chitu, mijlocasul FCM Bacau, Marius Croitoru s-a antrenat in mod diferentiat la inceputul acestei saptamâni. Croitoru nu va rata insa partida de la Otopeni. "Sper ca, dupa o pauza de patru etape, sa ne trecem din nou in cont o victorie. Intâlnim o vecina de clasament, contra careia ne putem impune. Important este sa continuam lucrurile bune aratate impotriva Viitorului, chiar daca schimbam, din nou, formula de start", a opinat Marius Croitoru.
Dan Sion
Volei feminin: Cine pune mana pe trofeu?
Vor revansa
Invinsa de Tomis Constanta cu scorul general de 3-0 in finala campionatului, Stiinta Bacau isi cauta revansa in Cupa României. "Inca nu ne-am revenit complet dupa finala pierduta in fata Tomisului. Ratarea titlului continua sa ne apese. Ar fi bine daca ne-am revansa in Cupa, insa nu e usor deloc", a prezentat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, starea de spirit a echipei sale inainte de turneul final al Cupei României, care va incepe azi, la Piatra Neamt si va reuni, alaturi de formatia bacauana, pe Tomis, Dinamo si Unic.
Din oficiu
Ca si anul trecut, gazda Final Four-ului a fost decisa din oficiu, in conditiile in care licitatia organizata pe 26 aprilie de Federatia Româna de Volei a ramas fara niciun rezultat. Având in vedere ca niciuna din cele patru semifinaliste nu a inaintat o oferta, FRV a stabilit ca turneul final sa aiba loc la Piatra Neamt. "La vremea la care Federatia a optat pentru Piatra Neamt, Unic nu-si asigurase calificarea in semifinale. Acest lucru este insa irelevant. De fapt, pentru noi, e chiar bine ca a fost aleasa Piatra", a declarat Florin Grapa.
Tragere la sorti
Inaintea tragerii la sorti ce urma sa aiba loc aseara, tehnicianul Stiintei a marturisit ca isi doreste sa joace in semifinale chiar impotriva gazdelor de la Unic. "Pe hârtie, cel putin, Unic este adversarul cel mai accesibil. Mi-as dori sa jucam cu pietrencele in semifinale si sa ne impunem apoi in finala de vineri, indiferent de echipa pe care ar urma sa o intâlnim. Sigur ca mi-ar placea sa ne luam revansa in fata Tomisului, dar ceea ce conteaza cu adevarat este câstigarea trofeului, nu numele adversarei din finala", a adaugat Grapa.
Fara Sobo
Stiinta s-a deplasat spre Piatra Neamt fara "secunda", Alexandra Sobo, blocata de probleme medical care au impiedicat-o sa evolueze si in returul finalei de campionat cu Tomis. In aceste conditii, Stiinta va miza pe Breban ca a doua tragatoare, alaturi de Ramona Elisei. "Absenta lui Sobo cântareste mult, la fel ca si suferinta pricinuita de pierderea titlului, insa nu ne dam batuti. Ne dorim foarte mult trofeul", a concluzionat Florin Grapa. Semifinalele Cupei vor avea loc azi, de la orele 17.00, respectiv 19.30, pentru ca finala sa se dispute vineri seara.
Dan Sion
Judo / Cupa Europeana: Argint international
Triplu medaliat in acest an la nivel national, Mircea Croitoru si-a facut intrarea si pe podium international. Sportivul pregatit de Aurel Chelariu, legitimat la SCM Bacau si component al lotului national de judo, a reprezentat Bacaul si România la Cupa Europeana pentru cadeti, unde a avansat pâna in finala categoriei +91 kg. Mircea Croitoru si-a inceput traseul printr-o victorie prin ippon (10 puncte) in fata grecului Ioannis Panagiotopoulos, dupa care l-a invins cu wazari (7 puncte) pe Matheus Rocha (Brazilia). In semifinale, judoka bacauan a avut un meci strâns cu sârbul Mladen Bulja, in fata caruia s-a impus prin Hantei (decizia arbitrilor) dupa punctul de aur. In finala categoriei +91 kg, Mircea Croitoru a fost depasit in minutul 2:30 prin ippon de catre italianul Andres Felipe Moreno, multumindu-se astfel cu medalia de argint. "Pentru Mircea este un pas mare in lumea judo-ului si se afla pe drumul cel bun, mai ales ca are sansa si calitatile unui mare sportiv de a se pregati pentru viitoarea olimpiada", a declarat antrenorul Aurel Chelariu, care a anuntat ca elevul sau va mai participa la o cupa europeana pentru cadeti in Polonia, pentru a acumula puncte in vederea Campionatului European. (Dana P.)
Handbal feminin / Divizia A: La limita
La ultimul meci sustinut pe teren propriu in acest sezon, Stiinta Bacau a invins ieri a treia clasata din Seria A, ACS Bucuresti. Cele doua echipe au alternat la conducere in prima repriza (5-1 ’12, 7-5 ’15, 7-8 ’18, 9-12 ’24, 12-12 ’28), pe care oaspetele si-au adjudecat-o cu 13-14. La revenirea de la cabine, jucatoarele pregatite de Ion Arsene si Costel Oprea au intors scorul si s-au distantat la 18-15 (’38), dar echipa bucuresteana a egalat la 22 (’51) si echilibrul s-a mentinut pâna la 24-24 (’58), când "studentele" s-au desprins prin doua goluri semnate de Lacramioara Câlici si au câstigat cu 26-25.
Stiinta: Angheluta – Ciuraru (8), Câlici (6), Rosu (3), Cârligeanu (3), Tocu (3), Chelaru (2). Ababei (1). (D.P.)
Sarituri in apa: Repetitie pentru „europene”
Reprezentantii Bacaului in lotul national juvenil de sarituri in apa au reusit evolutii bune la Dresda (Germania), unde s-a desfasurat un turneu de verificare cu caracter mondial, reunind la start sportivi din 26 de tari. Vicecampioana continentala la junioare, Mara Aiacoboae a ocupat locul al III-lea in finala probei de platforma 10 m, sportiva pregatita de Mihaela Neagu urmând sa se lupte pentru titlu la "europenele" din vara. Catalin Cozma s-a clasat pe pozitia a VI-a, elevul lui Adrian Gavriliu realizând un punctaj imbunatatit fata de anul trecut, când a luat de asemenea locul 3 la Dresda. "Europenele" pentru juniori vor avea loc la Graz (Austria), in perioada 11-15 iulie. (D.P.)
Noaptea gladiatorilor
Asociatia „Împreuna construim viitorul” Bacau a lansat invitatiile pentru activitatile Proiectului intercultural „ROMA-ROMÂNIA: doua popoare, o cultura”, editia a II-a, realizat în colaborare cu Asociatia culturala „GRUPPO STORICO ROMANO” Roma, Italia. Finantat din fonduri nerambursabile de catre Primaria municipiului Bacau, proiectul va debuta în ziua de 5 mai, cu festivitatea din Aula Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau. La festivitate va fi transmis mesajul din partea primarului Romei, de catre Federico Mollicone, presedintele Comisiei de Cultura, Sport, Politica de Tineret si Comunicare din cadrul Primariei Romei, mesajul de bun venit din partea autoritatilor locale, precum si cel al presedintelui Asociatiei „Gruppo Storico Romano”. În aceeasi zi, între orele 14.30-16.30, bacauanii vor asista la manifestarea CORTEGIU ISTORIC. Seara, la ora 19.30, Teatrul de Vara va gazdui spectacolul NOAPTEA GLADIATORILOR, organizat de „Gruppo Storico Romano”, Roma-Italia. Nu vor lipsi de la activitati, precizeaza prof. Dana Elena Sturzu, presedinte al Asociatiei „Împreuna construim viitorul” Bacau, o delegatie a Primariei Romei, reprezentantii Asociatiei culturale „Gruppo Storico Romano”, Roma, „Zânele”- nimfele dacice, Zalau, reprezentanti ai institutiilor locale si judetene publice, ai Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau si unitatilor scolare, membri ai unor organizatii non-guvernamentale si ai mass-media.
Ion Fercu
Din lat, in beci
Un barbat de 34 de ani, din Bacau, a incercat sa se sinucida, dar nu a reusit decât sa dea bataie de cap echipajului de pe ambulanta chemata s-l salveze. Marcel C. si-a facut un lat care nu a reusit sa-i suporte greutatea. Funia s-a rupt, iar barbatul a cazut in beci. De acolo a fost scos cu greu de personalul medical de la Ambulanta. Barbatul, care emana un puternic miros de alcool, a fost transportat la spital in viata, dar in stare de inconstienta. (D.M.)
A murit dupa ce a baut cafea cu detergent
Un barbat de 64 de ani, din comuna Saucesti, a ajuns la camera de garda a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau dupa ce a baut cafea cu detergent pentru vase. Omului i s-a facut rau si ajuns la unitatea medicala. A fost internat in sectia de Reanimare, dar din pacate cu toate eforturile medicilor nu a mai putut fi salvat. Se pare ca sotia acestuia a pus detergent lichid pentru vase in ibricul de cafea, barbatul nu a stiut acest lucru, si-a facut cafea si la scurt timp dupa consum i s-a facut rau. (G.P.)
Mama si fiica intoxicate cu ciuperci
Doua femei, mama si fiica, din comuna Secuieni, au avut nevoie de ingrijirile medicilor de la Spitalul Judetean dupa ce s-au intoxicat cu ciuperci. Se pare ca acestea au cules ciupercile din padurea din zona. Anca P., fiica, era insarcinata in patru luni si a fost examinata de medicii specialisti de la Maternitate care dupa ce s-au asigurat ca nu este niciun pericol pentru ea si copil, i-au permis sa plece acasa. (G.P.)
Dezinteres pentru rezidentiat
Ministerul Sanatatii organizeaza in aceasta luna o noua sesiune de rezidentiat. Tinerii medici pot concura pe locurile si posturile ramase neocupate dupa sesiunea din noiembrie 2011. La Directia de Sanatate Publica Bacau s-au incheiat inscrierile pentru posturile scoase la concurs de doua spitale bacauane. „La institutia noastra s-au depus 14 dosare pentru cele 7 posturi aprobate de Ministerul Sanatatii, ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt al DSP Bacau. Dintre acestea, 6 sunt la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, iar unul, in cadrul Spitalului Orasenesc Buhusi.” Cele 6 posturi de la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti sunt in specialitatile: oftalmologie, neonatologie, anestezie si terapie intensiva, boli infectioase, radiologie si balneofizioterapie. Spitalul Orasenesc Buhusi incearca sa angajeze cu aceasta ocazie un rezident in medicina de laborator. Concurenta este de numai doi pe un loc, ceea ce demonstreaza dezinteresul tinerilor absolventi fata de un loc de munca in sistemul sanitar public. Pe de alta parte, sesiunea de rezidentiat din aceasta luna se organizeaza deoarece anul trecut sute de candidati nu au reusit sa promoveze examenul. „Banuiesc ca nu sunt foarte bine pregatiti, ne-a declarat Anisoara Asaftei. Probabil ca nu invata destul. Totusi, eu am incredere in tineri. Si fiica mea se pregateste pentru medicina, o meserie de viitor.” O alta bacauanca, Elena Sabau, crede ca „fie profesorii nu se ocupa de ei, fie ei nu-si dau interesul.” Catalina Cozma ne-a declarat ca este posibil ca „testele sa fie foarte grele. Eu cred ca aceia care iau acest examen vor fi medici foarte buni.” Dupa afisarea rezultatelor examenului si dupa repartitia nationala pe locuri, la DSP se va realiza clasificarea candidatilor care au optat pentru rezidentiatul pe post. Acestia isi vor alege posturile in ordinea descrescatoare a punctajului.
Doina Mincu
Formulare fiscale la termen
Miercuri, 2 mai, a fost ultima zi pentru depunerea Decontului privind accizele pentru anul precedent, pe formularul 120 (format electronic). Acesta se depune de catre agentii economici platitori de accize. "Formularul se depune la organul fiscal in a carui raza teritoriala platitorul isi are domiciliu fiscal sau la care este luat in evidenta fiscala, dupa caz. Se completeaza cu ajutorul programului de asistenta si se depune fie pe hârtie, semnat, stampilat, cu codificarea informatiei prin cod de bare, fie prin mijloace electronice de transmitere la distanta", a explicat Adrian Anghel, purtator de cuvânt la Directia Finantelor Publice Bacau. Tot pâna la 2 mai trebuia depus si Decontul privind impozitul la titeiul si gazele naturale din productia interna pentru anul trecut, pe formularul 130. Acesta se editeaza in doua exemplare – unul se depune la unitatea fiscala, impreuna cu suportul electronic, iar al doilea se pastreaza la platitorul de impozit. In decont se vor inscrie sumele cumulate pentru anul de raportare. (R. Neagu)
3 mai – Ziua Mondiala a Libertatii Presei
Astazi, 3 mai, in intreaga lume se aniverseaza Ziua Mondiala a Libertatii Presei. Pe 23 decembrie 1993, Adunarea Generala a ONU a decretat ziua de 3 mai drept Ziua Mondiala a Libertatii Presei. Intiativa a venit la Conferinta Generala UNESCO care, printr-o rezolu?ie din 1991 asupra promovarii libertatii presei in lume, a recunoscut ca o presa libera, pluralista si independent? este o componenta esentiala a unei societati democratice. Data de 3 mai este legata in mod special de Declaratia de la Windhoek, adoptata la 3 mai 1991, in cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente si pluraliste, organizat de UNESCO si ONU la Windhoek, Namibia. Cu aceasta ocazie, prefectul judetului Bacau Tudorita Lungu organizeaza o intâlnire cu jurnalistii bacauani, incepând cu ora 10.00, pentru a marca evenimentul in mod festiv. (R. Neagu)
Statie de epurare noua in Onesti
In urma cu doi ani, consilierii au aprobat asocierea judetului Bacau cu municipiul Onesti pentru modernnizarea sistemului de apa si canalizare. Lucrarile erau obligatorii, fiind prevazute in faza I a master-planului privind calitatea apei. Din pacate, municipiul Onesti nu putea beneficia de fonduri europene. Din cauza ca era in litigiu cu operatorul privat de apa-canal s-a retras din Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau (ADIB), ca sa nu compromita planul judetean. Modernizarea retelei va fi platita, asadar, din bugetul judetului. Recent, specialistii au prezentat CJ Bacau doua variante: fie se reabiliteaza statia de epurare veche, asa cum era prevazut in master-planul judetean si in proiectul realizat in asociere de CJ si CL Onesti, fie se construia o statie noua. Proiectantul a considerat ca reabilitarea vechiului obiectiv nu ar fi solutia tehnica cea mai buna si a recomandat construirea unei statii de epurare noi, mai ales ca efortul financiar ar fi fost aproximativ egal: 30 de milioane de lei. Din aceste motive, si Agentia Regionala de Protectia Mediului, si consilierii au fost de acord cu investitia. (Silvia P.)
A cazut in strada de la etnobotanice
Doua adolescente care au fumat etnobotanice au avut nevoie de interventia Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) Bacau. „Am fost solicitati pe strada Razboieni, pentru o pacienta cazuta pe trotuar, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical al SJA. Acolo am gasit doua paciente, de 14-15 ani, care au recunoscut ca au fumat droguri.” Cele doua fete au fost transportate la Spitalul Judetean de Urgenta, sectia Pediatrie, unde au primit ingrijiri medicale. Conducerea SJA a anuntat Politia despre aceste cazuri. (D.M.)
Nordul, din nou fara apa calda
Zona de nord a municipiului Bacau a ramas din nou fara apa calda de la CET. Societatea bacauana de termoficare anunta ca incepând de miercuri, de la ora 16.00, a sistat furnizarea agentului termic pe ramura care alimenteaza aceasta parte a municipiului. Cauza o reprezinta o avarie aparuta pe Bulevardul Unirii. Furnizarea apei calde ar putea fi reluata pe 5 mai, in jurul orei 18.00. Conducerea societatii cere scuze tuturor consumatorilor afectati de aceasta situatie. In urma cu o saptamâna, locuitorii din zona de nord au ramas fara apa calda din cauza unei avarii de pe strada 9 Mai. (D.M.)







