Acasă Blog Pagina 4644

Dezbatere restransa pentru Primaria Bacau

    Grupul de initiativa in lobby si advocacy Bacau a organizat ieri prima dezbatere publica intre candidatii la fotoliul de primar al municipiului Bacau. Din cei zece candidati, doar patru s-au prezentat. Tematica de dezbatere a vizat trei teme: crearea de noi locuri de munca, masurile de combatere a somajului si solutiile de dezvoltare a mediului de afaceri bacauan.

    La sala mare a Consiliului Judetean Bacau, Grupul de initiativa in lobby si advocacy le-a dat intâlnire candidatilor la Primaria Bacau. Din cei zece inscrisi in cursa electorala, la dezbatere au participat doar patru candidati. Acestia au fost provocati sa raspunda unor probleme actuale ale municipiului: rata somajului, necesitatea crearii locurilor de munca si dezvoltarea mediului de afaceri bacauan. Fiecare din participanti a avut ocazia, in ordine alfabetica, sa prezinte modalitatea in care va rezolva aceste probleme, la eventuala preluare a mandatului. "Cred ca primarul si specialistii din primarie trebuie sa se implice in proiecte de atragere a fondurilor europene nerambursabile, sa fie la nivelul primariei centre de informare privind accesarea fondurilor europene, iar investitorii straini trebuie sa fie sprijiniti", a explicat Ioan Enasoaie, candidatul PRM Bacau.
    Gheorghe Furdui, candidatul Partidului Poporului – Legea Cojocaru mizeaza in schimb pe agricultura. "Vom face in jurul Bacaului 50 de microferme, centre in care agricultura sa produca, tot acolo sa se faca prelucrarea si desfacerea in municipiul Bacau si in judet. Se vor crea 10.000 de locuri de munca in doi ani de zile cu tot cu infrastructura necesara", a spus Furdui.
    Crearea de locuri de munca este deja inscrisa in platforma unor candidati. "Orasul nu se poate dezvolta daca rata somajului este mare, iar sectoarele de productie s-au prabusit dupa cum bine stim", a spus Adrian Mironescu, candidatul UNPR la Primaria Bacau. "Prima masura care trebuie luata este incheierea unui parteneriat real cu mediul de afaceri, cu specialistii mediului de afaceri bacauan. Prin acesta putem dezvolta afaceri care sa genereze locuri de munca, putem atrage investitori straini sau autohtoni, totul este sa stim sa ii aducem la Bacau", a mai spus Mironescu.

    Taxe si impozite mai mici pentru investitori

    "Ne propunem sa incurajam investitiile in sectorul productiv. Aceste investitii, prin crearea de locuri de munca, reduc somajul si ajuta la dezvoltarea economica a municipiului", a subliniat Nicoleta Patrasc, reprezentanta candidatului independent la Primaria Bacau, Dumitru Sechelariu. Cum vor fi incurajati investitorii sa vina in Bacau?
    "Prin regândirea sistemului de impozitare – taxele si impozitele platite de aceste firme care vor face investitii in productie vor fi mai mici. La nivelul primariei se va constitui un serviciu specializat menit sa atraga investitori din tara si din afara tarii. Vom acorda scutiri pe 5 ani la plata impozitelor pentru aceste firme si vom sustine ONG-urile si firmele care deruleaza proiecte cu finantare din fonduri europene", a mai declarat Nicoleta Patrasc.

    Intrebari si raspunsuri

    Candidatii au raspuns si provocarilor lansate de jurnalistii prezenti in ceea ce priveste profilul economic al orasului, viitoarele investitii in municipiu – daca vor fi incurajate firmele locale sau mai degraba se va continua politica de acordare a contractelor firmelor din judetele vecine si daca vor deschide primaria locuitorilor Bacaului sau mai degraba o vor fereca mai bine dupa alegeri. Candidatii au condamnat la unison practicile actualei administratii vizavi de atribuirea contractelor publice altor firme decât cele bacauane, la fel ca si atitudinea de ignorare a cetatenilor.
    Si de aceasta data, primarul in functie Romeo Stavarache a fugit de confruntarea directa cu adversarii sai politici, preferând sa apara doar la dezbateri in care este singurul candidat prezent.
    Andreea Gavrila

    Bani pe banda rulanta in ultima sedinta

      Consilierii locali s-au reunit ieri in ultima sedinta din acest mandat, caracterizat drept "prolific" de catre executivul Primariei Bacau. Pe ultima suta de metri s-au dat sume mari de bani pentru diverse evenimente sportive care vor avea loc in municipiu.

      Organizatorii Trofeului Municipiului Bacau care se desfasoara in aceste zile in Bacau au solicitat si au mai primit 3000 de lei, pe lânga cei 51.000 alocati initial pentru organizarea evenimentului. Si Turneul Final al Campionatului National de Juniori I care va avea loc in perioada 3-7 iunie va fi sustinut cu suma de 15.000 de lei, bani pentru cazare, asistenta medicala si premierea participantilor cu echipamente sportive. Un alt festival derulat de Clubul Sportiv Moldova Motors Sport Bacau – "Motor Bikers Fest Bacau 2012", actiune care are loc in perioada 8-10 iunie, va scoate din bugetul local suma deloc neglijabila de 26.200 de lei. In fine, pentru festivalul pentru copii din acest weekend, Arlekin, si Hramul Bacaului (care va avea loc de sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel) s-a alocat suma de 120.000 de lei, desi in proiectul de hotarâre se face mentiunea ca s-au atras sponsorizari pentru a suporta cheltuielile. Catre Asociatia Municipiilor din România, Primaria Bacau va vira suma de 52.557 de lei, in contul unei populatii umflate ca numar: 175.191 de persoane.

      Discutau lucruri mai interesante

      Desi ordinea de zi a fost destul de incarcata, consilierii locali au preferat sa discute intre ei despre alte subiecte, printre care si campania electorala, aruncând in derizoriu alte subiecte importante pentru municipiu. Nici acum nu s-au sinchisit sa ridice mâna pentru sau impotriva proiectelor aflate in dezbatere. Primarul in functie si-a luat la revedere de la consilieri, multumindu-le pentru colaborare. "Iata ca am ajuns la ultima sedinta ordinara a CL din acest mandat. In numele meu personal si al celor din executiv vreau sa va multumesc pentru colaborarea buna si foarte buna din acest mandat", le-a spus Stavarache celor prezenti.
      Prin colaborare "buna si foarte buna", primarul in functie se refera la faptul ca in acest mandat, indiferent de proiectele de pe ordinea de zi, consilierii au functionat ca o masina bine unsa. Acestia au ridicat mâna chiar si la proiectele care au presupus indatorarea Bacaului sau alocarea de fonduri discriminatoriu, numai pentru a se supune ordinelor de partid.
      Consilierul local Mircea Fechet si-a luat la revedere de la colegi, intrucât de saptamâna trecuta indeplineste functia de subsecretar de stat la Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.
      In fine, edilul-sef a anuntat ca saptamâna viitoare s-ar putea organiza o sedinta extraordinara in care sa mai aprobe ce mai este de aprobat inainte ca actuala echipa sa plece din primarie.
      Andreea Gavrila

      SOFI ROZ a marcat Ziua Mondiala Fara Tutun

        Asociatia SOFI ROZ, membra a Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România, a marcat ieri in Bacau Ziua Mondiala Fara Tutun. In Parcul Catedralei, membrii asociatiei, voluntari si elevi de la Colegiul Economic „Ion Ghica” au impartit trecatorilor pliante cu informatii despre efectele nocive ale fumatului si deodorante anti-fum pentru masini. „Aceasta actiune s-a derulat la nivel national, ne-a declarat Dorica Platon, vicepresedinte al Asociatiei SOFI ROZ. In Bacau, in jur de 100 de persoane s-au implicat in derularea acestui eveniment. Trecatorii primesc aceste pliante, chiar daca nu sunt fumatori. De altfel, pentru nefumatorii care inhaleaza fum de tigara, riscul de a dezvolta diverse boli este foarte mare, de aceea este bine sa afle aceste informatii.” Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat 31 mai Ziua Mondiala Fara Tutun tocmai pentru a atrage atentia asupra pericolului utilizarii tutunului pentru societate, nu numai pentru fumatori. Datele statistice legate de efectele fumatului sunt mai mult decât îngrijoratoare. OMS estimeaza ca, in anul 2012, mai mult de cinci milioane de oameni vor deceda din cauza unei afectiuni provocate de consumul de tutun: infarct, atac cerebral, cancer, afectiuni pulmonare etc. Aceleasi date sumbre arata ca mai mult de 600.000 de persoane, dintre care peste 25% copii, vor deceda din cauza expunerii la fumatul pasiv. FABC a sustinut in fiecare an initiativa mondiala, prin diverse actiuni. In acest an, membrii federatiei si voluntarii au distribuit 12.000 de pliante informative in orasele Bucuresti, Constanta, Brasov, Bistrita, Cluj, Timisoara, Suceava, Bacau, Giurgiu si Craiova.
        D. Mincu

        Doina Melinte, demisa de la sefia ANST

        Doina Melinte a fost demis? joi din func?ia de pre?edinte, cu rang de secretar de stat, al Autorit??ii Na?ionale pentru Sport ?i Tineret (ANST), printr-o decizie semnat? de premierul Victor Ponta. În locul Doinei Melinte a fost numit? pre?edinte al ANST Carmen Tocala. Tot joi au fost înlocui?i ?i cei doi vicepre?edin?i ai Autorit??ii, Sorin Moldovan ?i Szell Lorincz, func?ia având rang de subsecretar de stat. În locul acestora, primul ministru i-a numit pe Victor Lucian Ionescu ?i Alin Petrache. (realitatea.net)

        Adolescentii au lansat un avertisment impotriva fumatului

          Ieri, urmând pilda Asociatiei Bolnavilor de Cancer Sofi Roz din Bacau, membru al Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din România (F.A.B.C.), liceenii buhuseni au marcat Ziua Mondiala fara Tutun. Liceenii, coordonati de prof. Camelia Tânculescu, au distribuit, pe strazi, in diferite institutii si firme, pliante („Renuntati la fumat pâna este prea târziu!”) au organizat dezbateri. Mesajul lor a fost un avertisment fara echivoc… Fumatul este cauza majora a celor mai multe forme de cancer. Treizeci la suta dintre toate decesele prin cancer sunt atribuite fumatului. Potrivit statisticilor, numai in acest an, mai mult de cinci milioane de oameni vor deceda din cauza unei afectiuni provocate de consumul de tutun: infarct, atac cerebral, cancer, afectiuni pulmonare etc. Pâna in 2030, numarul total al deceselor provocate de consumul de tutun ar putea creste la opt milioane de persoane, anual…
          Ion Fercu

          Targul vintage „Copiii si noi”

            Sâmbata, 2 iunie, de la ora 11.00, la sediul Asociatiei pentru Promovarea Dezvoltarii Personale, de pe strada Venus, numarul 21, va avea loc a doua editie a Târgului vintage „Copiii si noi”. Copiii invitati si colaboratorii asociatiei vor expune spre vânzare obiecte si produse. „Veniti sa ne copilarim, târguind, povestind si admirând toate cele ce vor fi”, este mesajul transmis de Carla Popa, presedintele asociatiei. Colaboratori in organizarea acestui eveniment sunt: Parohia Romano-Catolica „Fericitul Ieremia, Valahul” Bacau, Asociatia „Sindrom Down” Bacau, Fundatia „Sf. Ioan Bosco” Bacau, Colegiul „Vasile Alecsandri” Bacau, Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau, Liceul cu Program Sportiv Bacau, Scoala cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu” , Scoala cu clasele I-VIII „Ion Creanga” si Scoala cu clasele I-VIII Cleja. (D.M.)

            La vot, pe 10 iunie!

              Saptamâna viitoare, pe data de 10 iunie, au loc alegerile locale. In acest an, primarul, presedintele Consiliului Judetean, consilierii locali si consilierii judeteni vor fi alesi dintr-un singur tur de scrutin. Acest aspect trebuie luat in calcul, intrucât acum avem o singura posibilitate sa ne alegem candidatul a carui platforma se potriveste cel mai bine cu viziunea noastra de dezvoltare a acestui oras. Pot vota cetatenii care au implinit vârsta de 18 ani si care au un act de identitate valabil. Dreptul de vot se exercita numai in localitatea in care alegatorul isi are domiciliul. Fiecare alegator este arondat unei sectii de votare, in functie de adresa din buletin. In general, sectiile de votare functioneaza in interiorul unitatilor de invatamânt. In Bacau se vor organiza 122 de sectii. Acestea vor fi deschise duminica incepând cu ora 7 si se vor inchide la ora 21.
              Fiecare alegator prezinta actul de identitate biroului electoral, care, dupa verificarea inscrierii pe lista electorala a celui in cauza, ii incredinteaza buletinele de vot si stampila cu mentiunea "votat". Alegatorul trebuie sa fie singur in cabina de vot. Doar cu acordul presedintelui biroului electoral al sectiei de votare, alegatorul are dreptul sa intre in cabina cu un insotitor ales de el. Votul este secret si trebuie acordat unui singur candidat sau unei singure liste pentru a fi valabil. Buletinul de vot stampilat se introduce in urna de vot. Cei care au votat vor avea aplicat pe cartea de identitate un autocolant cu mentiunea "votat" si data scrutinului pentru a se evita astfel tentativa de a vota de mai multe ori.
              A. Gavrila

              Peste 200 de locuri de munca vacante

              Pentru aceasta saptamâna oferta de locuri de munca vacante este putin mai mare fata de ceea ce a fost atât in iarna cât si in primavara. Daca anterior au fost pâna in 170-180 de posturi disponibile acum sunt 203, intr-o paleta de meserii mult mai diversa. Astfel, si in sectorul sanitar este o oferta de 4 posturi de asistent medical generalist. In constructii se gasesc 4 locuri de dulgher, 5-electrician constructor, 1-excavatorist, 2-faiantar, 2-fierar betonist, 6-izolator termic, 1-masinist la masini pentru terasamente, 2-muncitor constructii bârne, chirpici, piatra, 2-montator pereti si plafoane din ghips-carton, 4-zidar si 4-zugrav. In sfera serviciilor sunt 5 posturi de bucatar, 3-barman, 2-lucrator in bucatarie, 1-mecanic auto, 1-operator facturare, 6-ospatar, 15-operator vânzari prin telefon, 1-agent vânzari si 1-receptioner. In alte sectoare de activitate se cauta 2 asamblori-montatori profile din aluminiu si geamuri termopan, 2 circularisti, 1 contabil, 2 confectioneri geamuri termoizolante, 2 confectioneri tâmplarie din aluminiu si mase plastice, 2 controlori de calitate (CTC-isti), 2 instalatori instalatii sanitare si de gaze, 1 instalator retele termice, 1 lacatus mecanic, 4 lucratori la amenajarea terenurilor sportive, 1 muncitor necalificat la intretinerea drumurilor, 5 muncitori necalificati la ambalarea produselor sub forma de granule, 2 operatori prelucrare mase plastice, 1 sudor si 3 tâmplari. Cât priveste industria usoara, firme din acest domeniu continua sa aiba nevoie de forta de munca numeroasa. Aici sunt posibilitati de angajare pe 50 de posturi de confectioner imbracaminte, 1 de mecanic in confectii, 20 de muncitor necalificat in acelasi sector, 20 de confectioner incaltaminte, 1 de croitor si 2 de tricoter. Pentru somerii cu studii superioare este doar un loc de sef sectie industrie prelucratoare.
              Elena T.

              Au fost desemnati presedintii si loctiitorii sectiilor de votare

                Joi, 31 mai, la ora 12.00, la sediul Tribunalului Bacau a avut loc tragerea la sorti pentru desemnarea presedintilor si a loctiitorilor sectiilor de votare din intreg judetul. Tragerea a fost realizata de catre presedintele instantei de judecata. „Conform Hotarârii de Guvern 141/2007 si a Legii 67/2004 astazi este ultima zi de tragere la sorti a presedintilor si loctiilor sectiilor de votare. Tragerea la sorti se face din tabelul care este prezentat de catre prefectura la propunerile primarilor. Se incepe cu Bacaul, apoi orasele si continuam cu primariile in ordinea alfabetica”, a spus Munteanu. Desemnarea celor care vor supraveghea derularea procesului de vot in bune conditii in sectii s-a facut cu ajutorul unor biletele numerotate cu cifrele 1, 2 sau 3, la unele sectii fiind desemnate trei persoane. Tragerea la sorti s-a facut pentru toate cele 1.198 de sectii de votare in parte. S-a inceput cu municipiul Bacau, unde sunt 122 de sectii, si s-a continuat cu Onesti, Moinesti, Buhusi, Comanesti, Târgu Ocna si comunele din judet. (G.P.)

                Patru urmariti, bagati „la racoare”

                  Intr-o singura zi, politistii de la Investigatii Criminale au depistat patru persoane care posedau mandate de executare a unor pedepse cu inchisoarea. Un tânar de 29 de ani, din Onesti, era cautat de autoritatile germane pentru infractiuni informatice si urmeaza sa fie extradat in baza mandatului european care era emis pe numele sau. Alti trei barbati erau urmariti national pentru ca nu s-au prezentat la portile inchisorii dupa ce au fost condamnati. Unul are de executat trei ani pentru vatamare corporala, un altul trei ani si sase luni pentru furt calificat si un onestean va sta dupa gratii sase ani pentru inselaciune. (G.P.)

                  Asaltul asupra Casei „Alecsandri” continua

                    Marti, 30 mai, la orele diminetii, alti poftitori de metal numai bun de dus la centrele de colectare a fierului vechi, între care si o femeie, trageau de bietele puncte de sprijin ale casei, martore ale unui timp al calmului cultural. Au reusit sa le scoata, le-au încarcat într-un carucior, au plecat si… s-au întors. Au desfacut a doua usa, din plumb, ca si cea râvnita acum o saptamâna, dar au fost vazuti de locatarii blocului de vizavi, care i-au pus pe fuga. Am fost sunat, m-am prezentat si, cu acelasi lant de un metru si cu acelasi lacat solid am legat-o de sora ei geamana si, împreuna, de un gard.
                    Un amanunt: toata operatiunea de furt si tentativa de furt s-a derulat când afara ploua cu galeata!… (Ioan Danila)

                    A coborat din microbuzul scolar direct in fata masinii

                      Accidentul rutier a avut loc in satul Oniscani, din comuna Filipesti. Copila, in vârsta de 10 ani, a coborât din microbuzul de transport elevi si a vrut sa traverseze strada prin spatele acestuia, dar prin loc nepermis si fara sa se asigure. A fost acrosata si ranita grav de un autoturism la volanul caruia se afla Alexandru B. (22 de ani). Din impact, eleva s-a ales cu o fractura deschisa de gamba si a ajuns la spital. (G.P.)

                      Bricolaje: Promovarea prin scandal

                      Ca orice om normal, in acceptia pe care o dau eu cuvântului, am preocupari diverse si multe curiozitati legate de tot ce se intâmpla in jurul meu. Nu sunt cantonata numai intr-o directie, nu consum numai cultura inalta, teama fiindu-mi de rigiditate, pretiozitate, de fixisme si intoleranta. Ma feresc de extreme, nu pic in nicio fandacsie, nu iau hotarâri definitive, radicale. Am intâlnit oameni care nu se mai uita deloc la televizor de multa vreme, de pilda, l-au scos din casa, ceea ce eu nu as putea face. Fara sa exagerez, cu oarecare moderatie, asadar, imi aleg zilnic diverse emisiuni, filme pe care vreau sa le vad. Consum câte putin cam din toate genurile de pe micul ecran si-mi place teribil puterea pe care mi-o da telecomanda. Ma opresc câteva minute la ceva anume, si cum imi displace sau ma irita ce se intâmpla acolo, cum schimb postul, ca sa-mi menajez nervii. Si cum fara olecuta de bârfa, chestii mondene, frivolitati agreabile viata ar fi posaca si nesarata, zilele trecute m-am uitat la "Acces direct" si "It’s show time". Si asta pentru ca la prima emisiune era vorba despre actori, ce sa fac, nu prea pot totusi sa ma desprind de teatru, ce tine de profesie e ca o a doua natura. Se "dezbatea" nefericitul caz al lui Serban Ionescu, dar se facea tapaj si de chestiuni intime, legate de relatia lui cu sotia, Magda Catone, si mai era pe acolo si Claudiu Bleont, forfecat apoi, in cealalta emisiune, pentru ca sturlubaticul actor, altminteri un tip foarte talentat, dar extravagant si exhibitionist, e acuzat de colega sa, Nadine, pentru hartuire sexuala. Acum, nu ca ar fi asta cine stie ce noutate. Au fost sefi de stat, din America, din Israel, a fost seful FMI-ului, oameni importanti si presuspus seriosi, implicati in astfel de evenimente. Or, in lumea artistica, boema, libera si libertina, scaparile de sub control, excentricitatile, comportamentele abuzive, excesele, de orice natura, nu sunt o raritate. Ceea ce nu scuza aceste lucruri si fapte, in ordine morala, desigur. Numai ca aici isi baga coada si fictiunea, chestiile trucate, regizate, scopul fiind atragerea cu orice pret a atentiei. Unii artisti profita de astfel de scandaluri provocate cu buna stiinta, pentru a se promova, reteta fiind sigura. Asa ca adevarul e greu de stiut in asemenea cazuri. Dar eu gasesc ca e un bâlci ieftin, din care nu câstiga nimeni. Si imi retrag orice farâma de simpatie pentru cei care coboara atât de jos, in zona instinctelor primare. Apoi, daca ma uit la "It’s show time", sigur ca las deoparte orice pretentie intelectuala, stiind ca nu e altceva decât o sueta unde sunt "rontaite" niste vedete de doi bani, de obicei, si unde se vântura picanterii. Dar chiar asa fiind, nu pot sa nu remarc felul in care se exprima comentatorii invitati, designeri vestimentari, si alte soiuri, oameni cu o anumita pregatire profesionala, se presupune, cu niste scoli absolvite. Acestia slobozesc adesea cuvinte deocheate si se adreseaza unii altora cu "bai, mai", de parca ar fi pe maidan, jucând turca, si nu intr-o emisiune de televiziune, fie ea si mondena, de bârfe. Si astea se pot face insa cu un anumit stil, cu malitie, cu amuzante si aluzive jocuri de cuvinte, cu umor, cu ironie. Când apari la televizor, in fata atâtor oameni, cred ca e cazul sa ai o tinuta civilizata si sa-ti perii limbajul. Promovare, promovare, intelegem si noi dupa ce le arde unora buza, dar totul ar trebui sa aiba o limita a bunei-cuviinte. Pentru ca nu suntem chiar atât de prosti pe cum ne cred unii, si nu ne zgâim la orice fara pic de simt critic, inghitind, de-a valma, gugumanii inaripate.
                      Carmen Mihalache

                      Braconieri prinsi cu 100 de kg de peste

                        O patrula de politie de la Sectia Podu Turcului au oprit in trafic un autoturism in care se aflau trei barbati, toti din judetul Vaslui. La controlul masinii, in portbagaj s-au gasit opt saci in care se afla cantitatea de 100 de kilograme de peste, mai multe plase de tip monofilament si o parca pneumatica. Oamenii legii au stabilit ca pestele fusese sustras dintr-un iaz de pe raza comunei Motoseni. Cei trei sunt cercetati pentru infractiunea de braconaj piscicol. (G.P.)

                        Fotbal, Liga a II-a: Au nevoie de public

                        FCM Bacau spera ca, la meciul cu Dunarea Galati, numarul spectatorilor prezenti pe "Municipal" sa fie in ton cu ultimele rezultate

                        Argumente statistice

                        FCM Bacau isi doreste sa se desparta de propriul public printr-o victorie contra Dunarii Galati. "Galben-albastrii" au toate sansele de a-si adjudeca partida de sâmbata ce va pune punct actualei editii de campionat a ligii secunde. Inainte de toate, o indica statistica: exceptând sezonul 2007-2008, in ultimele cinci editii de campionat, echipa fanion a Bacaului s-a impus mereu in etapa de final sustinuta pe teren propriu. Statistica sezoanelor precedente isi gaseste un aliat fidel in rezultatele ultimelor partide din actuala stagiune: FCM Bacau se va prezenta sâmbata, pe "Municipal" dupa o serie de sase partide fara infrângere, care a culminat cu victoria categorica, de runda trecuta, pe terenul Sagetii Navodari.

                        Spectatori cu staif

                        "Galben-albastrii" mai au un argument pentru a se impune sâmbata, contra Dunarii Galati. Conducerea clubului a adresat o invitatie la meci tuturor fostilor mari fotbalisti ai Bacaului. "Ii asteptam alaturi de noi la ultima partida a sezonului", a anuntat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie. Prin urmare, Boghian si Vraciu ar putea conta sâmbata, inclusiv pe sprijinul gloriilor de altadata ale echipei. De la recordmenul de prezente in A al Bacaului, Gioni Andries si pâna la Petre Baluta, autorul singurului gol bacauan in "dubla" de poveste cu Arsenal Londra, din Cupa Oraselor-Târguri. "Pentru noi, constituie o adevarat onoare sa evoluam sub privirile jucatorilor din perioada de glorie a clubului", a declarat atacantul Gabriel Boghian.

                        Lovin le tine pumnii

                        Printre cei care si-ar fi dorit sa-si vada la lucru fosta echipa se numara si Florin Lovin. Ex-mijlocasul FCM Bacau nu va fi in localitate sâmbata, dar asta nu-l impiedica sa tina pumnii "galben-albastrilor". "Regret ca nu voi fi prezent pe stadion. Tineam mult sa-i vad pe baieti cum joaca, mai ales dupa aceste ultime rezultate favorabile. Oricum, sunt alaturi de ei si am convingerea ca FCM Bacau isi va continua seria evolutiilor bune. Am inteles ca viitorul echipei depinde si de candidatura domnului Sechelariu la Primarie, iar eu sper ca intr-o buna zi FCM Bacau sa revina in prima liga. Am spus-o si o repet; mi-ar placea sa-mi inchei cariera sub culorile echipei la care am inceput fotbalul", a declarat Lovin, care evolueaza actualmente in Austria.

                        Promit spectacol

                        Jucatorii bacauani spera ca rezultatele bune intregistrate in ultimele sase etape sa aduca sâmbata un numar cât mai mare de spectatori in tribunele "Municipalului". "Fiind ultimul meci si traversând o perioada buna ca joc si ca rezultate, imi place sa cred ca si asistenta va fi una mai numeroasa decât de obicei. Avem nevoie de public", a declarat capitanul FCM Bacau, Marius Croitoru. "Speram ca suporterii sa strânga rândurile si sa vina la stadion, iar noi le promitem un joc spectaculos si, fireste, o victorie contra Dunarii Galati", a facut un apel catre publicul bacauan si mijlocasul Geo Taban.
                        Dan Sion

                        Tenis / Trofeul Municipiului Bacau: Concurenta mare

                        Dupa o zi pierduta din cauza ploii, tabloul principal la Romania F3 Futures s-a deschis ieri cu toate cele 16 meciuri din turul I la simplu. Intâlnirile au inceput in jurul prânzului si aproape jumatate dintre ele s-au jucat in trei seturi. Bacauanul Teodor Marin (SCM, nr. 1450 ATP) a reusit sa il invinga pe Andrei Apostol (nr. 1728 ATP), 6-1, 6-1, in timp ce juniorul Vlad Murad, de asemenea beneficiar de wild-card, a cedat cu 6-7, 3-6 la Gleb Alekseenko (Ucraina, nr. 1529 ATP).
                        Celelalte rezultate: Jan Lennard Struff (Germania, cap de serie nr. 7) – Andrei Mlendea 6-3, 6-3, Harri Heliovaara (Finlanda, nr. 2) – Giacomo Vianello (Italia) 6-1, 5-7, 6-0, Marco Viola (Italia) – Giulio Torroni (Italia) 6-4, 4-6, 6-2, Robert Coman – Victor Baluda (Rusia) 6-4, 2-6, 6-3, Andrei Daescu – Matteo Fago (Italia) 4-6, 6-1, 6-3, Victor Crivoi (nr. 4) – Alexandru Luncanu 6-4, 6-4, Jaan-Frederik Brunken (Germania) – Darius Bragusi 6-3, 6-3, Roman Borvanov (Republica Moldova, nr. 5) – Razvan Sabau 2-6, 7-5, 6-2, Alexandr Kushakov (Ucraina) – Alexandru Marasin 6-1, 5-7, 6-1, Marius Copil (nr. 6) – Teodor Dacian Craciun 6-3, 6-4, Laurentiu Gavrila – Alexandru Ghilea 5-7, 6-3, 6-2, Radu Albot (nr. 1) – Alexander Satschko (Germania) 6-3, 6-2, Agustin Velotti (Argentina, nr. 3) – Bogdan Leonte 6-1, 6-3, Timo Nieminen (Finlanda, nr. 8) – Patrick Grigoriu 6-2, 7-5.
                        Reuniunea de astazi incepe la ora 10.00, in program intrând meciuri atât la simplu, cât si la dublu. (D.P.)

                        Fotbal: CSM Moinesti va intalni campioana Galatiului

                        FRF a stabilit programul meciurilor de baraj pentru promovarea in Liga a III-a

                        Alt adversar

                        Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg. Nici macar la fotbal. O demonstreaza si programul partidelor de baraj pentru promovarea in Liga a III-a. Lidera Ligii a IV-a bacauane si, totodata, virtuala campioana a judetului, CSM Moinesti, era pregatita pentru o confruntare cu reprezentanta Harghitei, AS Miercurea-Ciuc. De altfel, antrenorul Moinestiului, Sorin Trofin urmarise deja la lucru echipa harghiteana, in dorinta de a pregati cât mai bine "barajul" de pe 20 iunie. Imperecherea partidelor, pusa in scena in cadrul Comitetului Executiv al FRF, a decis insa o alta adversara pentru moinesteni: campioana judetului Galati!

                        Echipa matura

                        Prin urmare, pe data de 20 iunie, CSM Moinesti se va lupta pentru accederea in esalonul trei fie cu Sporting Liesti fie cu Bujorii Târgu-Bujor. "Si Bujorii pastreaza sanse la primul loc, dar eu cred ca, pâna la urma, vom intâlni Liestiul", a declarat antrenorul moinestenilor, Sorin Trofin, care s-a deplasat la finalul saptamânii trecute in judetul Galati pentru a o vedea de data aceasta la joc pe Sporting Liesti. "Liestiul nu e cu mult peste Miercurea Ciuc. Vorbim de o echipa matura, cu o medie de vârsta in jurul a 30 de ani si cu un nucleu de patru-cinci jucatori cu vechi state de servicii in C", a sunat concluzia lui Trofin.

                        Se joaca la Husi

                        Tehnicianul moinestean nu se sperie de Sporting Liesti: "Daca este sa ma tem de cineva, ma tem mai degraba de echipa mea. Si când spun asta ma gândesc la faptul ca in actuala editie de campionat nu ne-am putut confrunta cu adversari dificili, in meciuri cu miza". Partida dintre CSM Moinesti si campioana judetului Galati va avea loc, cel mai probabil, la Husi, organizarea "barajului" intrând in atributiile Asociatiei Judetene de Fotbal Vaslui. Si AJF Bacau va organiza un "baraj" de C, care va aduce fata in fata campioanele judetelor Neamt si Vaslui, intr-o confruntare ce se va desfasura fie la Moinesti, fie in Bacau, pe "Letea".
                        D.Sion

                        Cupa „Arena Bacau”, editia I: Eveniment polisportiv

                        Cu prilejul Zilei Copilului, in Bacau se organizeaza editia inaugurala a Cupei "Arena", eveniment care cuprinde concursuri pentru noua discipline sportive. Competitia este programata in perioada 1-4 iunie si este deschisa tuturor copiilor (pâna in 18 ani). Manifestarile debuteaza vineri la 9.30, la Bazinul de Inot, cu proba de sarituri in apa feminin (5 categorii); dupa-amiaza (ora 16.00) vor intra pe trambuline baietii, imediat dupa festivitatea de deschidere (15.45). Tot vineri, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, se va juca tenis de masa.
                        Sâmbata dimineata (ora 9.45) se deschide oficial concursul de cros organizat in centrul Bacaului; primul start se da la ora 10.00 (clasele I-IV), urmatoarele plecari in cursa fiind programate la 10.30 (clasele V-VIII) si 11.00 (clasele IX-XII). Premierea va avea loc la ora 12.00. In paralel, la Bazinul de Inot se finalizeaza competitiile de sarituri in apa (intre orele 9.30-11.00), iar la Sala Sporturilor incepe un turneu de handbal (ora 11.00).
                        Duminica sunt prinse in program alte trei competitii, in trei locatii diferite: Bazinul Olimpic (inot, orele 9.00-12.00), Sala de Atletism (haltere, orele 12.00-15.00) si Parcul "Cancicov" (sau sala "Liceului Pedagogic", in functie de vreme) pentru tir cu arcul (orele 16.00-18.00).
                        Cupa "Arena" (organizata de Asociatia "Clubul Sportiv Arena 2011") se incheie luni, 4 iunie, cu demonstratii de lupte si box (Sala de Atletism). Vor fi premiati toti participantii la competitie, sub deviza "Oricine poate fi campion". (D.P.)

                        Cand in lumina, cand in bezna

                          "Faptul ca trecem printr-o perioada foarte grea in care majoritatea dintre noi suferim din cauza crizei economice, ar trebui sa ne indemne la atitudini cât mai responsabile fata de ceea ce detinem", explica in câteva cuvinte pe site-ul domnuleprimar.ro, bacauanca Manuela Nechita. Aceasta a observat ca "seara, becurile de la stâlpii care asigura siguranta pietonilor ard aiurea pe când afara este inca destula lumina. La fel si dimineata. Vreau sa stiu daca iluminatul stradal cumpatat poate aduce un pic de economie in bugetul orasului", se intreaba retoric femeia. Aceasta sugereaza administratiei locale si o solutie simpla: "cred ca intrerupatorul trebuie sa fie actionat de catre o persoana care sa aprecieze obiectiv in functie de luminozitatea naturala si nu dupa un orar. Daca ziua este insorita sa facem economie, iar daca este o vreme inourata, atunci intervenim cu lumina artificiala", conchide Manuela Nechita. In timp ce pe anumite strazi luminile ard in plina zi, pe altele, seara, când este cea mai mare nevoie, iluminatul public nu functioneaza. De exemplu, pe acelasi site a fost postata recent o alta sesizare apartinând lui Catalin Mihaila. "Locuiesc pe str. Marasesti nr. 98 si de aproximativ doua saptamâni nu mai functioneaza iluminatul public in parcarea din fata blocului cât si pe toata lungimea strazii Frasinului", povesteste bacauanul care solicita o rezolvare de vreme ce "toata zona este in bezna".
                          Andreea Gavrila

                          Judo / CN U15: Trio de bronz

                          Delegatie bacauana poleita cu bronz in finala Campionatului National U15. Sportivii de la SCM – Palatul Copiilor, pregatiti de prof. Aurel Chelariu, au cucerit la Bucuresti trei medalii, toate echivalente cu plasarea pe ultima treapta a podiumului. Premianti: Cosmin Tamba (categoria 42 kg), Mario Ionita (46 kg) si Rares Rotaru (50 kg). "Dupa felul in care au luptat pâna la intrarea in finala si având in vedere acea febra de start privind obtinerea medaliei de aur, sportivii nostri erau favoritii categoriilor. Desi conduceau, au pierdut copilareste, cu 3-7 secunde inainte de terminarea timpului de lupta. Nu au stiut sa-si pastreze avantajul", a povestit Aurel Chelariu. Alaturi de competitia individuala s-a desfasurat si campionatul pe echipe (euroregiuni), unde "am pierdut intrarea in finala din cauza arbitrului de la masa secretariatului, care se ocupa cu inregistrarea meciului, acesta sustinând ca un sportiv din echipa noastra ar fi facut un act interzis", a mai spus Aurel Chelariu. La echipe, delegatia bacauana s-a clasat pe locul al V-lea, din opt grupari participante. (D.P.)

                          Urmeaza Cupa "1 Iunie"La sfârsitul acestei saptamâni, judoka bacauani vor concura pe teren propriu. Sâmbata, la Sala de Atletism, va avea loc a IX-a editie a Cupei "1 Iunie" pentru copii (categoriile U9, U7) si etapa de zona din campionatul national U11 si U13, masculin si feminin. Concursul este organizat de catre Directia Judeteana pentru Sport si Tineret si Asociatia Judeteana de Judo, se va desfasura pe trei spatii de lupta si va incepe la ora 10.00, intrarea spectatorilor fiind gratuita. Primii trei clasati la U7 si U9 vor primi din partea organizatorilor diplome, medalii si dulciuri cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, iar ocupantii podiumurilor la etapa de zona se vor califica la fazele finale ale campionatului national, programate la Bistrita (U11, peste o saptamâna) si Gura Humorului (U13, peste doua saptamâni). (D.P.)

                          ULTIMELE ȘTIRI