Un barbat din municipiul Bacau nu a mai suportat scandalul care se auzea din locuinta vecinilor si a vrut sa faca liniste cu pistolul. Asa se face ca si-a impuscat vecinul, care in noaptea de miercuri spre joi a ajuns la spital cu o plaga superficiala. „La fata locului s-a deplasat o echipa operativa care în urma cercetarilor efectuate a stabilit ca Virgil B., în timp ce se afla împreuna cu concubina sa în locuinta, pe fondul unor neîntelegeri s-au certat. În acel moment Constantin S., vecin cu acestia, deranjat de cearta celor doi, a iesit la geam si le-a atras atentia cu privire la tulburarea linistii publice. Pe fondul discutiilor în contradictoriu care au urmat si a consumului de bauturi alcoolice, cei doi si-au adresat înjurii si cuvinte obscene dupa care au iesit pe casa scarii unde s-au amenintat reciproc”, spune agentul Raluca Ciobanu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Constantin nu s-a rezumat doar la niste vorbe arunate. A intrat in casa de unde a luat pistolul cu bile de cauciuc si a tras un foc de arma asupra vecinului sau, povocându-i o plaga superficiala la nivelul antebratului. Medicii i-au pansat rana si l-au trimis acasa, nefiind necesara internarea sa. Pe fir au intrat insa politistii care au deschis o ancheta. „În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de uz de arma neletala din categoria celor supuse autorizarii, fara drept. Inspectoratul de Politie Judetean Bacau atrage atentia pe aceasta cale ca folosirea armamentul detinut în conditii legale, se face doar în conditiile legii. Folosirea armamentului de orice tip nu este o solutie de a rezolva situatiile conflictuale în care va aflati”, a mai spus agentul Raluca Ciobanu. (Geta P.)
ONESTI: Restrictie a apei potabile din cauza secetei
De câteva zile in municipiul Onesti intre orele 9.00 – 14.00 se sisteaza furnizarea apei potabile din statia Cuciur in vederea acumularii apei in rezervoarele statiei, pentru a avea posibilitatea furnizarii ei dupa ora 14. Ing. Marilena Vicol, director general al SC Apa Canal Onesti a declarat: ”Masura aceasta extrema a fost luata de conducerea societatii, in urma analizarii situatiei nou create de seceta prelungita si excesiva din ultima perioada. Aceasta seceta a condus la scaderea semnificativa a debitului de apa primita de la Valea Uzului – Statia de pompare Darmanesti. Situatia se va mentine pâna la momentul in care se va intra in normalitate, in ceea ce priveste debitul de intrare a apei in statia Cuciur si posibilitatea de inmagazinare suficienta a apei si furnizarea ei in regim normal”. (I.M.)
„De cand am ajuns aici, parca traiesc intr-o alta dimensiune…”
Interviu cu Livia si Adina Velnic, surori, stewardese la compania Oman Air
Livia si Adina Velnic, surori buhusence care au absolvit cu rezultate grozave Colegiul „Ion Borcea”, profilul matematica-informatica, intensiv informatica, in 2004, respective 2007. Livia a finalizat cursurile facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Adina a absolvit, cu rezultate excelente, ca si sora sa, cursurile facultatii de Studii Economice Europene… Inteligente, cu aptitudini de comunicare de exceptie, frumoase-foc, responsabile, profesioniste, au realizat ca România, tara neprietena a tinerilor, nu le poate oferi decât joburi de duzina. Atunci, indraznete, capabile, au luat drumul strainatatii. A fost sa fie Oman. Livia a fost prima stewardesa a familiei. Apoi, Adina s-a molipsit frumos de… zborul Liviei si a devenit stewardesa la aceeasi companie; ambele, dupa ce-au trecut prin furcile caudine ale unor interviuri/examene/perioade de pregatire foarte dificile, concurenta fiind de poveste… Dialogul cu domnisoarele Adina si Livia este emotionant. Dorul de cei dragi, de tara, inunda totul, uneori… „Evident ca ma gândesc sa vin inapoi in tara mea, sa fiu mai aproape de familia mea”, spune Livia. Cele doua vorbesc de parca ar scrie câte un eseu fermecator. Adina: „Nisipul nu se transforma in zapada si nici palmierii in pomii de Craciun”… „Ce trist poate fi Craciunul cu temperaturi de 20-25 de grade Celsius si numai desert!”
Daca le cunosti, stai cu lacrima in mare cumpana, atunci când le asculti…
– Când traiati in lumea papusilor, ce profesie spuneati ca veti imbratisa?
Livia: In lumea papusilor, perioada cea fara griji, stiam doar ca viata mea va fi una interesanta, speciala. Nicio zi nu insemna pentru mine o singura meserie. Azi vroiam sa fiu profesoara, urmatoarea zi mi se parea formidabil sa fiu detectiv. Dupa ce am terminat liceul, pe profil real, de altfel, i-am zis mamei: „Eu am nevoie in viata de un job care sa nu ma tina in spatele unui birou. Vreau sa cunosc oameni, vreau sa vad locuri.” De aceea am ales jurnalismul… A fost o alegere inteleapta, la vremea aceea, pentru ca mi-a dezvoltat imaginatia, m-a facut mai curajoasa si astfel mi-a fost mai usor sa ajung aici… in Oman, la Oman Air. Intr-o altfel de lume…
Adina: Mi se pare ca a trecut multa vreme de atunci si parca nici nu ma pot imagina ca am fost odata atât de mica! Eram visatoare si mi se parea orice foarte usor realizabil, voiam sa devin cântareata, sa fiu cunoscuta si sa traiesc intr-o continua distractie, dar se pare ca nu prea m-a ajutat vocea si am ales alta cale, aceea de air-hostess! Pot fi cât de cât multumita, caci ma aflu oarecum in centrul atentiei, mai ales atunci când instruiesc pasagerii cum sa foloseasca echipamentele de siguranta de la bord…
– Doua stewardese intr-o familie! Nu e ceva inedit in lumea aceasta speciala?
Livia: Trebuie sa recunosc faptul ca nu mai stiu alte doua surori stewardese, deci cred ca e ceva inedit. Dar cred ca pasiunea pentru calatorii, pentru a cunoaste noi locuri, noi culturi, e o gena a familiei. Nu e usor sa fii mereu pe drum, trebuie chiar sa-ti placa sa faci mereu lucrul asta. Iar noi am descoperit ca mai avem ceva in comun.
Adina: Eu consider ca este ceva putin mai ciudat, mai ales pentru parinti, sa stie ca ambele lor fiice au ales aceeasi meserie si acelasi loc de munca. Eu, insa, ma bucur de reputatia surorii mele, caci ea are un an si jumatate de experienta inaintea mea si pot spune ca mi-a usurat calea in multe. In special, in perioada trainingului, aveam instructorul meu acasa, care putea sa-mi explice toate cunostintele, si pe româneste… Si compania este cam restrânsa; de aceea, cei mai multi din staff ne recunosc mereu ca fiind cele doua surori românce. Se intampla uneori sa ne mai si confunde, dar este ceva normal, caci, pentru cei de aici, toate europencele arata… la fel!
– Cât timp traiti, intr-o luna, in zbor?
Adina: De când am ajuns aici, parca traiesc intr-o alta dimensiune, caci tot timpul sunt confuza… Nu stiu exact ziua din saptamâna, când este weekend si daca mai este… Creierul meu inregistreaza doar ca ne aflam in data „de” si ca la ora exacta trebuie sa ma prezint pentru urmatorul zbor. Imediat se calculeaza orele de somn si orele de relaxare care mai ramân, daca mai ramân. Avem in jur de 7-8 zile libere intregi, pe luna, insa atunci nu-ti doresti altceva decât sa imbratisezi patul si sa iei o pauza de la atât „take off” si „landing”…
Livia: Cred ca mai mult sunt in zbor, decât la sol. Zborurile tin de la 50 de minute, la 8 ore. Sunt zile in care trebuie sa fac zboruri catre doua destinatii si, dupa aproximativ 13-14 ore de când am plecat de acasa, atunci când revin pe pamânt simt in continuare efectele zborului. Iar când sunt acasa, majoritatea prietenilor mei fiind colegi din Oman Air , e ca si cum as fi tot pe zbor…
– Cum se simt parintii, atunci când sunteti in… aer?
Livia: La inceput aveau mai multe emotii, pentru ca le-a fost greu sa prinda incredere in companie, in munca mea, in siguranta pe care mi-o ofera avionul. Era nevoie sa-i anunt in fiecare zi unde plec, la ce ora si când ma intorc, iar la intoarcere, din nou, sa le dau macar un mesaj ca m-am intors cu bine. Dupa doi ani de când fac aceasta meserie, s-au mai relaxat. Asta i-a facut sa inteleaga mai usor faptul ca si sora mea Adina va imbratisa aceeasi meserie.
Adina: S-au obisnuit de acum. Probabil. nici nu vor sa ne mai spuna daca exista acolo, acasa, o oarecare teama. Mama este cea care ne aminteste mereu inainte de a pleca pe zbor ca trebuie sa avem grija de noi si nu rezista sa nu ne compatimeasca putin, mai ales atunci când avem zboruri de noapte. Tata recunoaste ca este inspaimântat, atunci când avem zboruri spre Pakistan, deoarece a vazut multe incidente aviatice in zona aceea si considera a fi putin mai mult periculos sa zbori spre acea destinatie.
– Va intâlniti des, amândoua?
Adina: Nu prea. Uneori la usa: una pleaca, alta vine. Alteori, chiar si la usa avionului, facând parte din echipajele de schimb.
Livia: Sunt perioade când ne revedem dupa trei zile, desi locuim in acelasi apartament. Programul de zboruri poate fi total explicat ca fiind neregulat, astfel ca nu ne este foarte usor sa avem zile intregi de petrecut impreuna. Companiile de aviatie pot primi surori, frati, ca sa sa lucreze in aceeasi companie, insa nu prea se accepta sa fie impreuna pe acelasi zbor. Este o chestiune de siguranta a noastra.
– Povestiti-mi, pe scurt, o intâmplare hazlie din… aer.
Livia: Daca ai un echipaj bun, zborul e mereu hazliu si plin de veselie; nu conteaza cât de lung este zborul si cât de multa munca implica. Un aspect care continua sa ma amuze este comunicarea cu pasagerii de pe zborurile de India. Ei se folosesc mai mult de limbajul corpului si de câteva cuvinte de baza prin care exprima nevoile importante. Spre exemplu, daca am intrebat ce optiune au pentru mâncare – chicken sau vegetarian – am primit raspuns din partea unui cuplu: im chicken, she’s vegetable – sotul raspunzând si aratând apoi catre sotie. Partea amuzanta o ofera mai mult lucrul cu echipajul, din spatele cortinei, ca sa zic asa; insa acestea sunt picanteriile jobului…
Adina: Dupa cum zice si sora mea, zborurile spre India si Bangladesh sunt cele mai hazlii, caci nu ai cum sa nu te amuzi de comunicarea pe care o practici cu pasagerii.Chiar si acele simple gesturi pe care le stii de când esti copil, acesti oameni le practica diferit. Spre exemplu, ii intrebi daca doresc sa manânce sau sa bea ceva si ei isi misca atunci capul in directia opusa in care noi am spune „da”. Tu mergi mai departe si, deodata, auzi cum te striga ca sa-i servesti. Cultura noastra se diferentiaza si prin gesturile corpului. Pot spune ca am parte de mai multe intamplari ciudate, decât hazlii, la bord, mai ales pâna sa ajung sa ma obisnuiesc cu aceasta cultura. Mi s-a intimplat sa am un zbor spre Mecca, locul de rugaciune al musulmanilor, si sa servesc cina, in timp ce toti pasagerii cântau si se rugau; nu prea stiam cum sa reactionez…
– Ati sugera copiilor vostri sa-si aleaga o profesie din lumea aviatiei?
Adina: Sincera sa fiu, nu prea. Le-as sugera sa ramâna „cu picioarele pe pamânt”, insa, bineinteles, depinde ce- o sa-si doreasca si ei sa faca in viata. Pentru mine, acest job reprezinta mai mult o experienta pentru o perioada scurta, caci nu ma pot inchipui si peste 10 ani tot „in aer”. Este interesant sa-ti petreci viata mai mult printre nori, dar sa poti intemeia o familie si sa traiesti dupa acest program nu mi se pare posibil.
Livia: Daca ar fi intrebat-o cineva pe mama despre acest lucru, ar fi spus radical: „Nu!” Cred ca si acum, dupa atât timp, tot mai crede ca ar trebui sa renunt la aceasta meserie. Asa sunt mamele: trebuie sa-si stie mereu copiii cât mai departe de pericole. Cunosc lucrul acesta si stiu si riscurile meseriei mele, insa are multe parti care sunt compatibile cu personalitatea mea. Iar daca as vedea ca si copiii mei au astfel de tendinte, de ce nu? I-as sprijini sa faca exact ce le place mai mult si sa profite de ce li se ofera. Nu mi-as putea inchipui sa fac o munca in care nu ma regasesc si care nu apeleaza la calitatile mele.
– Va gânditi sa reveniti in România?
Adina: România reprezinta un plan B pentru mine, la momentul actual. In cazul in care o sa vreau sa ma astâmpar, o sa revin acasa. Pot sa spun ca mi-ar face mare placere sa fiu acum in tara, in perioada Ramadanului, perioada de post a musulmanilor. Nu am putut sa cred ca acesti oameni pot fi atât de religiosi, iar noi nu trebuie decât sa le urmam regulile, caci traim pe tarâmul lor. Avem ceva de invatat de peste tot, pe unde mergem . Aceasta este partea cea mai frumoasa la acest job: zbori, vezi, cunosti, inveti, te bucuri, povestesti. O sa fiu sigura ca o sa agonisesc un bagaj mare de cunostinte si informatii, inainte de a ma intoarce acasa, caci ma voi intoarce, in forta, chiar…
Livia: M-am gândit la lucrul acesta, pe la inceputul anului, si chiar am facut ceva documentare pe aspectul acesta. Dar nu este un moment propice ca sa revin in tara acum. M-am obisnuit cu un stil de viata, cu o meserie care imi face placere sa o practic si as vrea sa o practic in continuare. Tind sa avansez in acest job si, de aceea, revenirea in tara, deocamdata, nu mi se pare cea mai buna schimbare. Evident ca ma gândesc sa vin inapoi in tara mea, sa fiu mai aproape de familia mea. Nu mi-am propus o data anume, dar mi-am planificat o situatie anume.
– Având in vedere diferentele de dintre cultura/ civilizatia din Oman, din zona in care lucrati, si cultura/ civilizatia din România, cum a fost adaptarea?
Adina: Când am plecat spre Oman, stiam la ce sa ma astept din ceea ce imi spusese sora mea, insa de imaginat era mai greu. Astfel, la zborul de tranzit din Istanbul spre Muscat s-au ivit alt gen de oameni: fete serioase, sobre, imbracaminte cât mai lunga si larga si ceea ce ma marcase a fost faptul ca, pâna si in sala de asteptare, pasagerii de gen feminin erau separati de cei de gen masculin!Am aterizat pe acest tarâm, iar când sa ies din avion m-a izbit o caldura de am crezut ca ma aflu undeva in partea cu motorul avionului. Prima locuinta s-a aflat lânga o moschee, care avea grija sa-mi dea trezirea in fiecare zi la ora 5 dimineata, deoarece era momentul rugaciunii. Interesant era atunci când ieseam in Mall. Era o liniste patrunzatoare, caci aici greu e sa auzi in locuri publice muzica si, bineânteles, la orele fixe se oprea totul, caci din nou era momentul rugaciunii la care se mai adauga si un fum dens de la tamâia pe care o ard ei mai mereu. Nu am avut incotro, a trebuit sa joc dupa regulile lor. Inca e ciudat sa iesi pe strada si sa vezi ca toata lumea te priveste de parca ai fi facut ceva gresit. Faptul, de plda, ca o femeie este singura afara este ceva mai mult decât anormal. România este o tara in care te poti bucura de viata si iti ofera multe, insa Omanul este destul de restrictiv in ce ceea ce priveste socializarea si distractia.
Livia: Cred ca prima luna in Oman a fost una din cele mai grele perioade din viata mea. Am venit pe la mijlocului perioadei de post a Ramadanului, când se resimte maximul strictetii dintr-o tara araba. M-am gasit printre necunoscuti, a caror limba nu o inteleg defel, intr-o cladire in plin desert, cu temperaturi pe care nu le mai simtisem niciodata. Libertatea a luat brusc o alta forma pentru mine: decenta in imbracaminte, abtinerea de la a bea sau a mânca in public, totul inchis in timpul zilei, adio restaurante si cafenele! Auzisem diverse lucruri despre viata la arabi, dar când am simtit-o pe pielea mea a fost cu totul diferit. M-am obisnuit prea greu. De fapt, nu cred ca m-am obisnuit, ci doar a trebuit sa ma adaptez. Intre timp, am gasit diverse solutii de evadare: zborurile si sederile in alte tari ma ajuta. In plus, planific, o data la doua luni, mici escapade in afara Omanului. A devenit bine in timp!- La marile sarbatori (aniversari de familie, Paste, Craciun, An Nou) nu simtiti nevoia de a „ evada”, de a „deturna” un avion, in vis, pentru a veni lânga parinti, lânga cei dragi de aici?
Livia: Ce trist poate fi Craciunul cu temperaturi de 20-25 de grade Celsius si numai desert! Din pacate, nu am reusit, de când am plecat de acasa, sa petrec sarbatorile crestinesti alaturi de parinti, asa cum am facut toata viata pâna acum. Dar am incercat, pe cât posibil, sa mentin spiritul lor, petrecându-le alaturi de româncele colege, care intre timp mi-au devenit prietene. Dar tin, si sper, ca anul urmator sa prind primul zbor catre tara, sa fiu cu ai mei. Mi-e dor de traditionalele sarbatori cu familia! Adina: Anul trecut, de Craciun, am inceput sa zbor. 25decembrie si 30 de grade, imi rodeam unghiile de emotie, caci primeam de la Mos Craciun primele zboruri de proba. Uitasem de ce se intampla acasa. Imi propusesem sa nu ma gândesc la asta, caci stiam ca ma podideau lacrimile. Oricum nu ma ajuta locul, caci nu-mi dadeam seama ca era Craciunul. Nisipul nu se transforma in zapada si nici palmierii in pomii de Craciun… Iar pe 31 decembrie am avut un zbor de noapte, undeva prin Araba Saudita, si n-aveam cum sa desfac sampania, pentru ca oricum nu avem bar cu bauturi alcoolice spre aceasta destinatie. Este trist, dar mi-am promis ca s-a intâmplat doar intr-un singur an, pentru ca nu am avut incotro…
– Cât la suta din ceea ce ati invatat in scoala româneasca este inutil?
Adina: In aceasta meserie, pot zice ca m-au ajutat mai mult cunostintele de baza de la geografie. Insa scoala româneasca te formeaza ca om. Poate nu-ti ofera cunostintele cele mai complexe, dar iti poate intipari un simt al muncii si al responsabilitatii. Ceea ce este de apreciat la noi in tara este faptul ca se studiaza multe limbi straine care-ti deschid multe cai.
Livia: Nu ma numar printre copiii carora nu le-a placut scoala. Dimpotriva! Insa meseria pe care am ales-o nu-mi solicita prea mult studiile din scoala. Procentual, as vorbi de un 40. Doar facultatea mi-a dezvoltat mai mult calitati de care ma folosesc acum. Din pacate sau din fericire, jobul acesta are o scoala separata de aviatie, la care nu ai nevoie de prea multe diplome, ci de oameni deosebiti. Nu este o meserie greu de practicat, insa este obositoare. Organismul se obisnuieste greu, de aceea, la inceput, am avut unele probleme de sanatate, pâna m-am adaptat stilului de munca si programului.
Ion Fercu
Absolventii bat la usa Somajului
Au iesit de pe bancile scolii si nu au unde sa lucreze
Zi de zi acestia trec pe la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau pentru a fi inregistrati in baza de date si a beneficia de masurile oferite de stat.
Au ratat Bacalaureatul, dar nu vor sa rateze si indemnizatia de somaj oferita de stat pentru absolventi. Vorbim de tinerii care au iesit de pe bancile scolii in aceasta vara si au inceput sa se inscrie in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau. Au la dispozitie doar 60 de zile de la absolvirea unitatii de invatamânt sau de la primirea diplomei de promovare a examenului final sa se inregistreze daca vor sa primeasca si putinii bani oferiti ca sprijin pentru urmatoarea jumatate de an. Pâna acum, peste 700 de absolventi au intrat in evidentele Agentiei de Somaj Bacau. „Continuam in aceasta perioada inscrierea in evidentele noastre a persoanelor care au terminat studii fie liceale, scoli de arte si meserii, fie universitare. Perioada de 60 de zile este considerata ca incepând din prima zi a urmatoarei luni celei in care si-au terminat studiile, fie dovedite printr-un certifcat de absolvire, fie prin diploma de bacalaureat sau de licenta”, a spus Daniela Balan, purtatorul de cuvânt al AJOFM Bacau. Dupa inscrierea in evidente acestia au si alte beneficii. „Persoanele care sunt inregistrate beneficiaza de masuri active prevazute de legea somajului si dupa parcurgerea celor 60 de zile, prevazute de lege, daca nu si-au gasit un loc de munca pot sa solicite indemnizatie de somaj. Aceasta se acorda pentru absolventi timp de sase luni si este de 250 de lei, dar beneficiaza si de ale tipuri de masuri de sprijin pentru incadrare”, a mai spus Balan.
Unii ar munci in orice domeniu
Cosmin a terminat Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” din Bacau. Nu a promovat examenul maturitatii si vrea sa fie sigur ca va fi cel putin somer cu indemnizatie. „Am terminat liceul si am venit pentru somaj. Am incercat sa gasesc un loc de munca, dar nu am gasit. As vrea sa lucrez pe specializarea mea, programator IT”, a spus Cosmin Mihaila, absolvent. Si Ioana a venit la somaj. Ea este dispusa sa munceasca in orice domeniu daca i se va oferi un loc de munca. „Vreau sa-mi depun dosarul de somaj. Am terminat Liceul Economic la profil turism si administratie publica. Locuri de munca sunt destule, dar acum vreau sa ma concentrez pe Bac, sa-l iau in sesiunea din toamna si apoi mai vedem. Important este ca sunt locuri de munca numai sa vrei sa lucrezi. Eu as munci in orice domeniu, chiar si ca femeie de serviciu. Nu este o rusine. Atâta timp cât câstigi bani cinstiti nu este nicio problema”, a spus si Ioana Miron.
Mai primesc si prime de incadrare
Absolventii, inregistrati la AJOFM Bacau pot beneficia din bugetul asigurarilor pentru somaj de prime de incadrare, in situatia in care se angajeaza cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni. Prima este egala cu valoarea indicatorului social de referinta, respectiv 500 lei. In situatia in care absolventii primesc indemnizatie de somaj si se angajeaza, in perioada de acordare a indemnizatiei, pentru o perioada mai mare de 12 luni, ei vor beneficia de o suma egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul, pâna la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat. De acest drept beneficiaza absolventii care isi mentin serviciul pentru o perioada de cel putin 12 luni, fiind necesar ca persoana respectiva sa il solicite agentiei in termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajarii. Cine vrea, poate urma si cursuri de calificare.
Geta Panaite
Structura subiectelor la Titularizare
Structura probei scrise din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante / rezerate in unitatile de invatamânt preuniversitar 2012, care are loc azi, 2 august, incepând cu ora 10.00, va cuprinde, pentru fiecare dintre disciplinele/ domeniile/ specializarile la care se sustine concursul, doua subiecte, fiecare notat cu câte 45 de puncte. Se acorda 10 puncte din oficiu, iar nota finala se calculeaza prin impartirea la 10 a punctajului total obtinut pentru lucrare. "Toate subiectele sunt obligatorii, iar timpul de lucru efectiv este de 4 ore", a explicat prof. Ida Vlad, inspector scolar general adjunct la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Subiectele vizeaza aplicarea conceptelor generale de metodica utilizând continutul stiintific al disciplinei de specialitate. Astfel, se urmaresc perspective practic-aplicative, ilustrari si exemplificari, realizare de analize critice ale diferitelor aspecte abordate, calitatea, consistenta, structurarea si coerenta ideilor si a exemplificarilor, modalitatea de formulare a opiniilor si pertinenta argumentarilor, corectitudinea continutului stiintific si utilizarea adecvata a limbajului de specialitate. Primele rezultate vor fi afisate pe 6 august, ulterior se pot depune contestatiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 9 august.
Roxana Neagu
Centre de examen pentru Bac-ul de toamna
Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a stabilit centrele de examen pentru sesiunea de toamna a Bacalaureatului 2012. Astfel, cei aproape 2.700 de candidati care s-au inscris pentru a sustine probele de examen vor fi distribuiti pentru a da probele scrise in urmatoarele locatii: in Bacau – la Colegiul National Pedagogic "Stefan cel Mare", Colegiul Economic "Ion Ghica", Colegiul Tehnic "Anghel Saligny", Colegiul Tehnic de Comunicatii "N.V.Karpen", in Onesti – la Colegiul Tehnic "Petru Poni" si Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi", iar in Moinesti – la Colegiul Tehnic "Grigore Cobalcescu". Totodata, centrele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale din judetul Bacau vor fi la Colegiul Tehnic "Petru Poni" (Onesti), Colegiul National Pedagogic "Stefan cel Mare" (Bacau) si Colegiul Tehnic de Comunicatii "N.V. Karpen" (Bacau).
Sesiunea a doua de Bacalaureat va avea loc in perioada 20 august – 5 septembrie dupa urmatorul calendar:
– 20-21 august: evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba româna (proba A)
– 20-22 august: evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna (proba B)
– 21-22 august: evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala (proba C)
– 23-24 august: evaluarea competentelor digitale (proba D)
– 27 august: proba scrisa la Limba si literatura româna
– 28 august: proba scrisa la Limba materna
– 29 august: proba obligatorie a profilului (Matematica sau Istorie)
– 31 august: proba la alegere a profilului si specializarii
– 2 septembrie: afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor
– 3 – 4 septembrie: rezolvarea contestatiilor
– 5 septembrie: afisarea rezultatelor finale
La solicitarea comisiilor de bacalaureat judetene, Comisia Nationala de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de sustinere a probelor de evaluare a competentelor digitale sau lingvistice.
Roxana Neagu
Conferinta Nationala a Biroului Executiv al Consiliului National al Elevilor
Membrii Biroului Executiv al Consiliului National al Elevilor s-au reintâlnit in perioada 23-26 iulie in cadrul Conferintei Nationale a Biroului Executiv. La finele celor trei zile, reprezentantii elevilor si-au atins obiectivul fixat: finalizarea Metodologiei de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea functiilor din Biroul Executiv in Consiliul Judetean al Elevilor si a calendarului pentru anul scolar 2012-2013. Consiliul Elevilor pregateste inca de acum modul de desfasurare al alegerilor pentru functiile din Consiliul Elevilor, care se vor relua incepând cu luna septembrie a acestui an. Modificarile si amendamentele aduse vor fi inaintate Adunarii Generale a Consiliului National al Elevilor pentru aprobare si, apoi, Ministerului Educatiei Cercetarii si Tineretului pentru avizare. Reprezentantii structurii asigura elevii ca se vor lua toate masurile necesare pentru ca procesul electoral sa se desfasoare in mod democratic si regulamentar in toate unitatile de invatamânt liceal din tara. De asemenea, si anul acesta observatorii externi vor avea un rol important in desfasurarea concursului de alegeri, precum si depunerea candidaturilor pe platforma suport a Consiliului Elevilor, pentru a asigura transparenta procesului. Elementele de noutate aduse sunt:
– existenta unei comisii de validare formate din 3 membri, printre care si un evaluator extern
– implementarea unui sistem de evaluare cu criterii bine stabilite pentru dosarele candidatilor.
Roxana Neagu
Moastele Cuvioasei Parascheva au stat o noapte la Buhusi!
Biserica „Sf. Nicolae” din Buhusi, unde se afla si sediul Protopopiatului, se afla intr-un complex proces de reinnoire a picturii, a unor elemente de mobilier specific si nu numai. Preotul protopop Vasile Cozma spune: „Speram ca anul viitor, când biserica va avea 66 de ani de la infiintare, sa putem oficia slujba de resfintire in conditiile in care acest lacas de cult va fi restaurat din multe puncte de vedere.” In sfântul altar, deja restaurat, unde a fost inlocuita Sfânta Masa, a fost consemnata o descoperire foarte interesanta. „In piciorul Sfintei Mese, am gasit un document foarte important. Acesta, strâns ca un sul, era introdus intr-o sticla. Documentul atesta data sfintirii bisericii, precum si personalitatile care au participat la acest eveniment. De asemenea, intr-o cutiuta de argint a fost gasita o particica din moastele unui sfânt”, spune parintele protopop. In acestui document, sub semnatura P.S. Iustinian Vasluianu, se noteaza: „S-a facut acest document in dublu exemplar, din care unul s-a depus in Sfânta Masa, iar unul in arhiva parohiei”. Ultimul s-a ratacit insa. Aceasta descoperire a fost posibila, intrucât, schimbându-se acum Sfânta Masa cu una noua, a fost necesara prezenta P.S.Ioachim Bacauanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, cel care a gasit acest document. Printre cei care au participat la sfinirea bisericii, in ziua de 6 iulie 1947, in acest document sunt precizati si: P.S. Episcop Iustinian Vasluianu, vicarul Sf. Mitropolii a Moldovei, profesori de la diferite facultati cu profil teologic, reprezentanti ai Ministerului Cultelor, Prefectul judetului Neamt, preoti din imprejurimi. Preotul paroh al bisericii era, in acea vreme, Gh. Cretu. Constructia bisericii incepuse in 1930. Foarte interesant este faptul ca pe acest document gasim si o insemnare olografa a arhimandritului Teoctist Arapasu, exarh al Mitropiliei Moldovei, pe atunci. Acesta precizeaza: „Cu acest prilej (al sfintirii bisericii; n.n., I.F.), au fost sfintite si moastele Cuvioasei Parascheva, de la Mitropolia din Iasi.” Preotul protopop Vasile Cozma spune: „Aceasta consemnare are o importanta deosebita, nu doar pentru istoria bisericii noastre. Cu o zi inainte de sfintire, la biserica Sf. Nicolae din Buhusi au fost aduse moastele Cuvioasei Parascheva. In niciuna dintre celelalte biserici din Episcopia Romanului si Bacaului nu exista o situatie in care sa fi fost aduse vreodata aceste moaste. Moastele au stat, in noaptea de 5 spre 6 iulie, in curtea bisericii. De atunci, moastele Cuvioasei Parascheva n-au mai fost niciodata scoase din Mitropolia Iasi!”
Documentul descoperit recent, pastrat la loc de cinste la Protopopiatul Buhusi, mai dezvaluie, potrivit aceluiasi interlocutor, si un alt aspect foarte interesant: „Practic, la sfintirea bisericii Sf. Nicolae Buhusi au participat doi viitori intâistatatori ai Bisericii Ortodoxe Române: Iustinian Vasluianu, vicarul Sf. Mitropolii Iasi, si arhimandritul Teoctist Arapasu, exarhul aceleiasi institutii, care aveau sa devina patriarhii Iustinian si Teoctist.”
Pentru istoria locului, importante sunt si numele zecilor de buhuseni, „staruitori principali”, care, in perioada de restriste 1930-1947, au contribuit la inaltarea acestui minunat lacas de cult. Cine va osteni cândva, cu mare folos, la scrierea unei istorii a orasului Buhusi, nu va putea face abstractie de acest document important.
Ion Fercu
Pompierii si jandarmii au fost avansati in grad
Militarii au primit gradul urmator la termen, avansarile fiind facute intr-un cadru festiv la sediul unitatilor si au fost prezente si oficialitatile locale. In total, peste 200 de jandarmi si pompieri au fost avansati.
Zeci de pompieri de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau au schimbat ieri gradul. Acestia au fost avansati la termen, dupa ce au indeplinit stagiul minim dar si celelalte conditii prevazute in acest sens. Imbracati la uniforma festiva, militarii s-au aliniat pe platoul unitatii si rând pe rând au dat mâna cu sefii si au ridicat noul grad. „Ca in fiecare an desfasuram ceremonialul de avansare in grad la termen a cadrelor militare care au implinit vârsta legala pentru avansare. Cu aceasta ocazie, au fost avansate 86 de cadre, respectiv 9 ofiteri, un maistru militar si 76 de subofiteri”, a declarat generalul Mihai Simionescu, inspectorul sef al ISUJ Bacau. Gabriel Hodorog este de miercuri capitan. Lucreaza la unitatea de pompieri de un deceniu si spune ca daca ar fi sa dea timpul inapoi tot aici s-ar angaja, cu toate riscurile la care este supus atunci când merge in misiuni. „Am fost avansat la termen la gradul de capitan. Sunt multumit ca sunt recompensat pentru activitatea pe care o desfasor si le multumesc colegilor mei pentru sprijinul pe care mi l-au acordat pentru a-mi fi mai usoara activitatea”, a spus pompierul.
Jandarmii au fost si ei in sarbatoare
Avansari in grad au avut loc si la jandarmi. La Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau au fost avansate 59 de cadre, dintre care trei ofiteri. „Intr-un cadru festiv a avut loc înaintarea în gradul urmator a unui numar de 64 de cadre militare din Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau, la termen, respectiv 12 ofiteri si 52 de subofiteri. Ceremonialul a debutat cu primirea invitatilor, a urmat trecerea în revista a formatiei, un ceremonial religios si prezentarea ordinelor de avansare de la esalonul superior de catre comandantii celor doua unitati de jandarmi”, a spus mr. Marius Taranu, purtatorul de cuvânt al GMJ Bacau. Înaintarea în grad a cadrelor militare este reglementata de Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare care stipuleaza ca se poate face la termen, înainte de termen sau în mod excep?ional, pe baza competentei profesionale si conduitei morale, consemnate în aprecierile de serviciu. La toate ceremoniile au participat si oficialitatile locale si sefii celorlalte arme din judet. (Geta P.)
Incasari mari la Fisc
Veniturile incasate la bugetului general consolidat in acest an, de catre Directia Finantelor Publice au depasit planul. Mai mult, diferentele in plus sunt foarte mari si fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Astfel, la bugetul de stat, la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) s-au incasat 253,40 milioane de lei, la bugetul asigurarilor sociale de stat – 238,56 milioane de lei, la bugetul fondului national unic de asigurari de sanatate – 110,42 milioane de lei, iar la bugetul asigurarilor sociale pentru somaj – 7,47 milioane de lei. In total, in primul semestru s-au incasat nu mai putin de 609,860 milioane de lei, ceea ce reprezinta o realizare de 6 la suta in plus fata de aceeasi perioada a anului trecut. "Realizarea acestui program de incasari este principalul obiectiv al institutiei noastre, a explicat Mircea Muntean, director executiv DGFP Bacau. Este o activitate destul de mare. Avem in gestinunea noastra 123.424 de contribuabili, din care 24.939 sunt persoane juridice, 4.555 – contribuabili declarati inactivi, 10.648 de persoane fizice ce desfasoara activitati economice in mod independent si alti 87.837 platori de taxe si impozite. Constibuabilii inactivi sunt cei care nu au depus declaratii fiscale, care practic s-au sustras de la plata obligatiilor fiscale, cu alte cuvinte persoane care nu doresc sa colaboreze cu Fiscul. Noi ii declaram inactivi , transmitem informatiile pe site si astfel informam mediul economic sa nu realizeze activitati economice cu ei. Daca o fac, iau marfa de la ei si genereaza astfel obligatii fiscale de TVA, acest TVA se considera nedeductibil la acesti agenti economici. Sunt destule astfel de cazuri. Se urmareste astfel diminuarea evaziunii fiscale."
Cei mai multi bani, la bugetul asigurarilor sociale
Incasarile au cresut procentul la toate veniturile, fata de perioada fiscala similara din anul trecut. Dinamica cea mai ridicata s-a inregistrat la bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, respectiv 14,14 la suta. Si bugetul asigurarilor sociale de stat a inregistrat un ritm de crestere de 2,98 la suta, iar la bugetul asigurarilor pentru somaj s-a inregistrat un ritm de crestere de 8,87.
Doar 80 la suta dintre contribuabili isi achita obligatiile fiscale la timp
"In programul de modernizare a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala se doreste ca 95 la suta dintre contribuabili sa-si achite la termenul scadent obligatiile fiscale, asa cum se intâmpla in Occident. La noi insa, acest procent abia daca ajunge la 80 la suta, in ciuda eforturilor noastre. Cu cât gradul de conformare la plata este mai ridicat este in avantajul tuturor. Noi scadem chetuielile cu executarea silita, iar agentii economici nu mai platesc majorari si penalitati. Se doreste ca in activitatea noastra fiscala persoanalul sa fie orientat spre depistarea evazionistilor si a celor care obtin neimpozabile", a mai precizare directorul Mircea Muntean. Din luna iulie finantistii au si mai multa treaba. Asta dupa ce s-a stabilit de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala ca plata contributiilor catre Sanatate, Pensii si Somaj sa fie monitorizata tot de Finante.
Roxana Neagu
Incasari in primul semestru:
– total incasari la bugetul general consolidat al statului 609,86 mil. lei (fata de 573,50 in semestrul I al 2011) din care:
– incasari la bugetul de stat – 253,4 mil. lei (fata de 238,23 in semestrul I al 2011)
– incasari la fondul national de sanatate – 110,42 mil. lei (fata de 96,74 in semestrul I al 2011)
– incasari la bugetul asigurarilor sociale de stat – 238,56 mil. lei (fata de 231,66 in semestrul I al 2011)
– incasari la bugetul asigurarilor de somaj – 7,47 mil. lei (fata de 6,86 in semestrul I al 2011)
Prin activitatea de inspectie fiscala au fost atrase sume suplimentare la bugetul general consolidat al statului in cuantum de 31.190.085 lei, suma ce reprezinta diferente de impozite si taxe, majorari de intârziere la plata, amenzi contraventionale. Totodata organele fiscale au inaintat plângeri penale impotriva contribuabililor care au savârsit fapte de neretinere sau de retinere si de nevarsare in totalitate a impozitelor si contributiiloe cu retinere la sursa.
400 de bacauani au sesizat ITM ca nu si-au primit salariul
Tot mai multi bacauani, care nu-si primesc salariul la timp, isi pârasc angajatorii la Inspectoratul Teritorial de Munca. Oamenii le cer inspectorilor ajutorul pentru a-si incasa drepturile salariale cuvenite in urma muncii prestate, dar pe care unii agenti economici uita sa le mai achite. Asa se face ca, de la inceputul anului la ITM Bacau s-au primit sute de reclamatii. „De la inceputul anului, ITM Bacau a primit aproximativ 450 de sesizari din partea salariatilor, majoritatea acestora, circa 400, se refera la neplata unor drepturi salariale. Acest fenomen l-am sesizat de aproximativ trei ani de când firmele au inceput sa intre in diverse imposibilitati, probleme economice, incep sa intârzie sau sa nu plateasca salariile luni intregi”, a spus Dan Buftea, purtatorul de cuvânt al ITM Bacau. Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Munca Bacau spun ca nu-i pot forta pe angajatori sa-si plateasca salariatii. Acestia, in urma reclamatiei merg la sediul unitatii pentru un control si dispun ca masura acordarea drepturilor banesti. Daca aceasta masura nu este indeplinita, abia atunci inspectorii il pot sanctiona pe patron. Amenda nu-i ajuta insa foarte mult pe cei care lucreaza fara sa fie platiti, singura lor sansa fiind aceea de a se adresa justitiei. Potrivit specialistilor, aici, in doar câteva luni, daca au fost incadrati cu contract de munca legal, au toate sansele sa-si primeasca banii. Probleme apar atunci cánd firma intra in faliment si procesul dureaza mult mai mult. (Geta P.)
Oficial, zilierii nu au cautare
In sezonul cald, numarul agentilor economici care folosesc munca ocazionala si raporteaza acest lucru la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau nu a crescut semnificativ fata de perioada primaverii. O dovedeste statistica privind utilizarea zilierilor in luna mai comparativ cu iunie (ultima situatie pe care o detine ITM Bacau). Astfel, in luna mai, oficial, au lucrat ocazional 1.363 persoane iar in iunie 1.712. Pentru iunie, 66 angajatori au depus la ITM Bacau registrul de evidenta a zilierilor. Ei au declarat ca i-au folosit pe cei 1.712 zilieri timp de 14.164 zile, la diverse activitati. In luna mai au fost efectuate de catre cei 1.363 zilieri 11.343 zile de munca. Ponderea o detin activitatile de intretinere si curatenie, dupa care vin cele de pomicultura, silvicultura si manipulare a marfurilor. Amintim ca firma ori persoana fizica autorizata care foloseste munca ocazionala are obligatia sa intocmeasca un registru special de evidenta in care trebuie sa inscrie fiecare zilier in ordinea venirii lui la munca, orele efectuate de catre el zilnic si suma achitata. In registru trebuie sa fie si semnatura zilierului, atât dimineata, la inceperea lucrului, cât si seara, la terminare, când isi primeste plata. Registrul se depune la ITM Bacau pâna in data de 25 pentru luna anterioara.
Elena Tintaru
Oferta de munca redusa
Pentru aceasta saptamâna oferta de locuri de munca vacante este aproape neschimbata. Fata de 215 posturi libere, acum agenti economici din judet pun la bataie 210, in aceleasi meserii, ofertate anterior. In constructii posibilitatile de angajare sunt la fel de reduse. Firme cu acest obiect de activitate cauta 1 buldozerist, 4 dulgheri, 1 excavatorist, 1 fierar-betonist, 2 faiantari, 2 izolatori termici, 5 rigipsari, 5 zidari si 5 zugravi. In sfera serviciilor, oferta consta din 2 locuri de agent comercial, 10 – agent securitate si 50 – operator vânzari prin telefon. Ca de multi ani incoace, si de aceasta data cele mai multe posturi disponibile sunt in domeniul confectiilor de imbracaminte, care pune la dispozitia somerilor 2 locuri de croitor, 57 – confectioner, 2 – controlor calitate (CTC-ist), 1 – mecanic, 23 – muncitor necalificat si 2 – tricoter. In alte domenii de activitate sunt libere 8 posturi de confectioner incaltaminte, 1 – electrician intretinere, 1 – finisor-lacuitor lemn, 2 – lacuitor lemn, 6 – muncitor necalificat la ambalarea produselor, 4 – muncitor necalificat in tâmplarie, 1 – operator calcul, 3 – operator prelucrari mase plastice si 6 – tâmplar universal. Pentru somerii cu studii superioare sunt doar 2 locuri de asistent manager si 1 de subinginer tehnolog.
Elena Tintaru
Nu se consuma si nu se vinde alcool la „Romanian Top Hits”
La Gala premiilor muzicale românesti „Romanian Top Hits” sunt asteptati doar bacauanii care nu vor consuma alcool inainte. Mai mult, Primaria Bacau a interzis ca in zilele de spectacol, respectiv 3 si 4 august, incepând cu ora 15.00, in perimetrul Pietei Tricolorului sa nu se comercializeze alcool. Jandarmii si agentii de la Politia Locala ii vor trimite acasa pe cei care ignora aceasta regula. Gala va incepe vineri, la ora 20.00, cu primirea pe covorul rosu a artistilor ce vor urca pe scena in prima seara. (G.P.)
Spitalul Moinesti, centru de pregatire a viitorilor specialisti
Spitalul Municipal de Urgenta va deveni centru de pregatire pentru medicii rezidenti si stagiari, precum si pentru asistentii medicali cu studii superioare. Din toamna acestui an, acestia isi vor definitiva pregatirea in aceasta unitate sanitara care si-a câstigat un prestigiu incontestabil in lumea medicala româneasca. Echipa manageriala a inteles ca investitiile in dotare nu pot asigura, singure, o calitate ridicata a actului medical. Pregatirea profesionala a personalului medico-sanitar este cel putin la fel de importanta. „Incercam sa ne formam oamenii in interiorul spitalului, dar cu ajutorul universitatilor de medicina si al altor structuri, ne-a declarat dr. Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti. In acest sens, am depus recent documentatia la Universitatea de Medicina si Farmacie «Gr.T. Popa» Iasi pentru a fi acreditati ca baza de pregatire pentru rezidenti, stagiari si asistenti medicali cu studii superioare.” Pe 15 septembrie, in spitalul din Moinesti isi va incepe stagiul de pregatire o clasa de elevi care vor urma cursurile unei scoli post-liceale de asistenti medicali. Zilele trecute, spitalul a fost vizitat de o comisie de acreditare de la Ministerul Educatiei, care a evaluat conditiile pe care unitatea sanitara le va oferi pentru pregatirea cursantilor. Spitalul a fost apreciat pentru baza materiala, dar si pentru resursa umana. Din acest an, conditiile de acreditare sunt mult mai drastice decât pâna acum. Si pentru a deveni baza de pregatire a rezidentilor se impun conditii stricte, de la existenta unui personal cu cele mai inalte grade profesionale, la un nivel ridicat al dotarii. Spitalul din Moinesti mai are un atu pentru a atrage medici rezidenti: le pune la dispozitie locuinta gratuita. Apartamentele sunt in interiorul spitalului (6) sau la cel mult 100 de metri de acesta (acestea din urma sunt puse la dispozitie de Consiliul Local Moinesti). In acest fel, tinerii medici pot fi oricând solicitati sa ia parte la interventii, mai ales in compartimentul de primire urgente „care este nodul gordian, punctul care ridica cele mai mari probleme si provocari intr-un spital”, considera dr. Cotirlet. Avantajele sunt pentru ambele parti: medicii se bucura de conditii optime de perfectionare, iar spitalul poate folosi entuziasmul si setea lor de cunoastere incluzându-i in activitatea de zi cu zi.
Doina Mincu
Sute de medici nu au utilizat reteta electronica
In luna iulie, doar 56 de unitati sanitare care au angajati medici au prescris medicamente folosind reteta electronica. Desi sistemul a fost implementat la inceputul lunii trecute, prinde destul de greu la prescriptori. Cifra medicilor care au incercat noul sistem este foarte mica, raportata la totalul furnizorilor medicali din judet. Pentru a da un singur exemplu, numai numarul medicilor de familie este mai mare de 300. Unii dintre doctori au motivat ca nu utilizeaza reteta electronica deoarece au semnale ca nu toate farmaciile o accepta, ceea ce i-ar pune pe pacienti pe drumuri. Iulian Oboroceanu, purtator de cuvânt al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Bacau, ne-a declarat ca 60 de farmacii au onorat astfel de retete si ca „din câte stim, farmaciile sunt pregatite, adica au dotarea necesara pentru eliberarea medicamentelor de pe retetele electronice.” Pe de alta parte, medicii au intâmpinat si tot felul de dificultati tenice care i-au impiedicat sa lucreze in noul sistem si au preferat sa le dea pacientilor retete clasice, pe suport de hârtie, care oricum vor circula in paralel cu cele electronice pâna pe 31 decembrie 2012. Din prima zi a anului viitor, medicii prescriptori vor fi obligati sa lucreze numai cu retete electronice. Conducerea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate a anuntat ca au fost rezolvate multe dintre problemele tehnice cu care s-au confruntat medicii in aceasta perioada de proba in ceea ce priveste reteta electronica. La nivel national, au fost prescrise peste 46.000 de retete, din care peste 20.000 nu au fost onorate de farmacii, ceea ce inseamna ca pacientii fie nu s-au grabit sa-si ridice medicamentele, fie au renuntat la tratament.
Doina Mincu
Jandarmii asigura paza la Romanian Top Hits
Buna desfasurare a Galei Premiilor Muzicale Romanian Top Hits, de la finele acestei saptamâni, va fi asigurata de catre jandarmii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau, politisti si agenti de la Politia Locala. „Jandarmii vor actiona pentru prevenirea oricaror fapte antisociale comise în locurile publice, prevenirea evenimentelor nedorite, descurajarea infractorilor si solutionarea în mod operativ a sesizarilor primite de la cetateni. Deoarece se preconizeaza un public numeros, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bacau recomanda cetatenilor sa fie atenti la bunurile si obiectele personale, respectiv genti, posete, bagaje, sa-si asigure încuietorile portierelor la autoturisme, sa nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atentia posibililor infractori iar la finalul spectacolelor sa evite traseele sau strazile laturalnice”, a spus mr. Sebastian Cretu, purtatorul de cuvânt al IJJ Bacau. Jandarmii le mai recomanda celor care au de gând sa vina in Piata Tricolorului sa nu consume alcool, sa nu forteze cordoanele de ordine si sa aiba in vedere ca pot fi aspru sanctionati daca dau dovada de comportament deviant si ii deranjeaza pe ceilalti participanti. Cei care au nevoie de sprijinul lor o pot face prin solicitare directa sau apelând 112, numarul de urgenta. Romanian Top Hits se desfasoara in centrul Bacaului in serile de 3 si 4 august si sunt asteptati sa urce pe scena cei mai indragiti artisti ai momentului. (G.P.)
Olimpiada / Haltere: Inca o medalie!
La o zi dupa ce Razvan Martin a adus prima medalie olimpica (bronz) pentru halterele românesti dupa 16 ani, ieri, halterofila Roxana Daniela Cocos a urcat, la rândul sau, pe podiumul de la Londra. Cocos a cucerit ieri argintul la categoria 69 de kilograme, fiind intrecuta doar de nord-coreeanca Rim Jong Sim. (D.S.)
Olimpiada, Gimnastica: Fete de bronz
Echipa feminina de gimnastica a României a cucerit, marti, medalia de bronz in finala pe echipe a Olimpiadei de la Londra. Cu onesteanca Diana Chelaru in formatie, care a concurat insa doar la paralele, unde a fost notata cu 13,633, România s-a clasat pe locul trei, dupa Statele Unite ale Americii si Rusia, dar inaintea Chinei. Noua campioana olimpica, SUA, a totalizat 183, 596 puncte, Rusia a adunat 178.530 puncte, in timp ce echipa pregatita de Octavian Belu a realizat un punctaj de 176.414. In conditiile unei evolutii bune la paralele, România ar fi reusit sa devanseze formatia Rusiei si sa obtina argintul. "Nu pot sa fiu multumit dupa un astfel de concurs, chiar daca am luat medalie", a declarat Octavian Belu. "Cine a simtit gustul aurului o data, nu mai poate fi mumltumit cu bronzul. Totusi, in conditiile date, este un rezultat bun, care ne permite sa supravietuim", a completat antrenorul.
Astazi, de la ora 18.30 este programata finala la individual compus. Bronzul echipei feminine de gimnastica reprezinta a cincea medalie cucerita de România in primele trei zile ale Olimpiadei londoneze, dupa aurul tiristului Alin Moldoveanu, argintul celor doua judoka Alina Dumitru si Corina Caprioriu si un alt bronz, cucerit de halterofilul Razvan Martin. (D.S.)
Olimpiada / Inot: Trandafir, o noua sansa
La doua zile dupa ce a ratat la limita accederea in semifinalele probei de 100 metri liber, inotatorul Norbert Trandafir revine in bazinul olimpic "Aquatics Center" din Londra. Sportivul legitimat la CSM 2010 Bacau va lua startul astazi, de la ora 12.00, in seriile de calificare ale probei de 50 metri liber. Marti, desi a realizat cel mai bun timp personal din acest sezon (49,02 secunde), Trandafir nu a prins cele 16 pozitii care permiteau prezenta in semifinalele probei-regina. Elevul lui Ovidiu Galeru s-a pozitionat al 17-lea, la doar trei sutimi de Shaune Fraser, ultimul nume de pe lista semifinalistilor. (D.S.)









