Acasă Blog Pagina 4576

Centru de anteprenoriat pentru studenti

    Uniunea Nationala a Tuturor Studentilor din România a deschis la Universitatea Vasile Alecsandri Bacau "Vasile Alecsandri" din Bacau un centru de informare antreprenoriala pentru studenti. Actiunea face parte din proiectului "Tineri Antreprenori de Succes", cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ce se va finaliza anul viitor.
    Proiectul este coordonat de Ministerul Educatiei. Obiectivul principal vizeaza stimularea initierii de afaceri pentru studenti sau absolventi de studii superioare, care doresc sa desfasoare o activitate independenta. In acest sens, in fiecare dintre centrele anteprenoriale, inclusiv in cel din Bacau, s-au instalat calculatoare, laptop-uri, imprimante, precum si diferite sisteme de informare cu acces catre informatii si legislatia in domeniu. Participantii vor beneficia de training, atât la cursuri de formare antreprenoriala – nivel de baza, cât si la cursuri de nivel avansat, iar in final fiecare va elabora planuri de afaceri complete.
    Prin cresterea potentialului antreprenorial al grupului tinta, proiectul contribuie la cresterea ocupabilitatii, competitivitatii si mobilitatii fortei de munca. Sprijinul acordat demararii activitatilor independente si ocuparii pe cont propriu dezvolta autonomia, flexibilitatea si spiritul de initiativa ale tinerilor. De asemenea, sustinerea dezvoltarii afacerilor este generatoare de noi locuri de munca pentru tineri, contribuind la astfel cresterea nivelului de ocupare la nivel national si la favorizarea crearii unei piete a muncii flexibila si inclusiva. (R.N.)

    Retea specializata in furturi din bancomate, destructurata

      Poli?i?tii de combatere a criminalit??ii organizate ?i procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat vineri, 27 iulie, 16 perchezi?ii la mai mul?i suspec?i de fraude informatice ?i infrac?iuni contra patrimoniului. De la locuin?ele acestora au fost ridicate, în vederea cercet?rilor, înscrisuri, calculatoare ?i medii de stocare a datelor informatice, dispozitive destinate skimmingului, precum ?i sume de bani în lei ?i valut?.

      Sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bac?u, beneficiind de suportul tehnic ?i informativ al Direc?iei Opera?iuni Speciale – I.G.P.R., poli?i?tii de combatere a criminalit??ii organizate ?i poli?i?tii de investiga?ii criminale au destructurat un grup infrac?ional organizat, format din aproximativ 25 de persoane, din municipiul Bac?u, specializat în comiterea de fraude la ATM–uri, prin utilizarea de instrumente artizanale.
      Astfel, pentru probarea activit??ii infrac?ionale au fost efectuate 16 perchezi?ii domiciliare la locuin?ele membrilor grup?rii, fiind identificate ?i ridicate, în vederea cercet?rilor, mai multe mijloace de prob?, respectiv înscrisuri, calculatoare ?i medii de stocare a datelor informatice, dispozitive destinate skimmingului, precum ?i 6500 lei, 2.000 euro ?i 1000 USD. Din cercet?rile efectuate s-a stabilit c? membrii grup?rii au pus la cale o metod? inedit? care a condus la ob?inerea, în scurt timp, a peste 200.000 de lei.
      Astfel, învinui?ii procedau la sustragerea din bancomate a unor importante sume de bani, prin folosirea unui dispozitiv metalic confec?ionat artizanal, introdus în fanta de eliberare a numerarului. Membrii grup?rii ac?ionau pe raza municipiului Bucure?ti ?i a jude?elor Bac?u, Bra?ov, Neam?, Covasna, Sibiu, Constan?a ?i Ia?i, devalizând ?i aducând în stare de neutilizare peste 100 de ATM-uri.
      La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bac?u au fost conduse 22 de persoane, fa?? de care, dup? finalizarea audierilor se vor dispune m?surile legale.
      Ac?iunea s-a desf??urat în cooperare cu Institutul Na?ional de Criminalistic? din cadrul I.G.P.R., S.I.A.S., S.I.R, I.P.J. Bac?u ?i Gruparea Mobil? de Jandarmi Bac?u. (R.N.)

      CJ a scapat de grija drumului Zemes-Bolatau

        Foarte apriga si plina de venin, asa a fost prima sedinta ordinara a Consiliului Judetean (CJ), din acest mandat. Alesii cetatenilor s-au certat din cauza transferarii unor sume intre capitolele de cheltuieli si retragerea banilor destinati proiectului integrat al Primariei Odobesti, dar si din cauza unui obiectiv din Zemes. Drumul Judetean 117 a stârnit dispute si in luna martie, când cetatenii au blocat circulatia, iar consilierii judeteni s-au certat la fata locului, intr-o sedinta ad-hoc. Disputa a fost reluata acum, când obiectivul a ajuns, iarasi, in atentia alesilor. Dragos Benea, presedintele CJ, le-a adus aminte democrat-liberalilor ca propuneau, la sedinta din 7 martie, tinuta la Zemes, reabilitarea DJ 117 cu bani din fondul de rezerva: "Ati auzit ca in fondul de rezerva al CJ Bacau mai sunt 600 de milioane de lei vechi. Mai sunt lunile august, septembrie, nu stim ce se mai poate intâmpla, inundatii sau alte evenimente neprevazute. E o suma, practic, egala cu zero. Va amintesc, domnule Mihaila, cum, cu o nonsalanta demna de o cauza mai buna, faceati propuneri a se asafalta drumul judetean de la Zemes din fondul de rezerva al CJ fara sa cunoasteti rolul si dimensiunea fondului de rezerva. Veti vedea, astazi, o abordare cât de cât realista si cât de cât concreta si care va imbunatati calitatea drumului si viata oamenilor de la Zemes!” Petrica Mihaila a sarit ca ars: "Va vom aduce documente si va vom demonstra ca ceea ce face acum primarul nou ales de la Zemes a vrut sa faca fostul primar, dar nu i s-a aprobat pentru simplul motiv ca era din PDL!” “Va rog sa-mi dati adresa oficiala prin care domnul primar a solicitat sa preia drumul!”, a cerut Dragos Benea. “Vom aduce si adresa”, a afirmat Mihaila. “Daca nu aduceti, va dati demisia din functia de consilier judetean?”, a vrut sa stie liderul social-democrat. “Lasati, asta cu demisiile se poarta la dumneavoastra”, a replicat Petrica Mihaila. DJ 117 arata si azi ca dupa un atac cu obuze. Cum protestele se tineau lant, in Zemes, pe 7 martie, alesii au decis sa trimita Ministerului Dezvoltarii o adresa in care sa solicite ca 50 de procente din costul reabilitarii drumului sa fie suportate de Guvern, 25 la suta de Consiliul Judetean si 25 la suta de Primaria Zemes. Acum s-a apelat la alta solutie, la solicitarea lui Costel Dudau, noul edil al comunei: tronsonul de la intrarea in Zemes pâna la granita cu judetul Neamt, care are 23 de km, sa devina drum comunal si sa fie reabilitat de primarie, cu bani din bugetul propriu. Cum democrat-liberalii nu detin majoritatea in CJ, proiectul a fost aprobat.
        Silvia Patrascanu

        452 de detinuti de la Penitenciarul Bacau vor sa voteze

          Din cele 645 de persoane private de libertate, incarcerate in Penitenciarul Bacau, care indeplinesc conditiile de a vota in ziua de 29 iulie, 452 si-au manifestat intentia de a vota printr-o solicitare scrisa, adresata presedintelui Biroului electoral al sectiei de votare, prin intermediul administratiei locului de detinere. "Astfel, in ziua Referendumului, directorul unitatii va permite accesul echipei Biroului electoral al Sectiei de votare nr. 41 – Scoala «Dimitrie Leonida» nr. 6 din Bacau, situata pe strada Vasile Pârvan nr. 2 (cartierul CFR), la care este arondat Penitenciarul Bacau, care se va deplasa cu urna speciala si cu materialele necesare votarii, intr-un spatiu anume amenajat pentru desfasurarea acestui proces, fiind luate masurile pentru asigurarea caracterului secret si liber exprimat al votului", a precizat inspector de penitenciare Adrian Novac, purtator de cuvânt la Penitenciarul de Minori si Tineri Bacau.
          Conform legislatiei in vigoare, persoanele private de libertate aflate in custodia Penitenciarului Bacau isi pot exercita dreptul de vot, la Referendumul national din 29 iulie. In vederea exercitarii acestui drept, acestea trebuie sa indeplinesca, cumulativ, urmatoarele conditii:
          – sa aiba vârsta peste 18 ani sau sa fi implinit aceasta vârsta in ziua alegerilor
          – sa nu le fie interzis acest drept
          – sa fie cetateni români
          – sa detina acte de identitate valabile si sa solicite, in scris, presedintelui biroului electoral al sectiei de votare, prin intermediul administratiei locului de detinere, ca doreste sa-si exprime dreptul de vot.
          Votul se va face numai in baza actului de identitate.
          Roxana Neagu

          Femeie beata la volan

            La data de 26.07.2012, în jurul orei 19.10, o patrul? de siguran?? public? din cadrul Poli?iei Ora?ului D?rm?ne?ti, în timp ce executa serviciul de patrulare pe D.N. 12A, pe strada Calea Trotu?ului, a depistat-o pe Ani?oara S., de 42 de ani, din ora?ul D?rm?ne?ti, în timp ce conducea o autoutilitar? ?i se afla sub influen?a b?uturilor alcoolice.
            Conduc?toarea auto a fost testat? cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat ?i i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauz? s-a întocmit dosar penal sub aspectul s?vâr?irii infrac?iunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de c?tre o persoan? care are o îmbiba?ie alcoolic? în sânge peste limita legal?.

            S-a accidentat si a distrus masina dupa ce s-a „pupat” cu stalpul

              Cosmin T., de 20 de ani, din Bac?u, in timp ce conducea un autoturism la data de 26.07.2012, în jurul orei 23.00, pe strada Prelungirea Bradului din municipiul Bac?u, a pierdut controlul asupra direc?iei ?i a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public. În urma evenimentului a rezultat avarierea autoturismului ?i v?t?marea corporal? a conduc?torului auto care a fost transportat la Spitalul Jude?ean Bac?u pentru îngrijiri medicale, f?r? a necesita internare. Cosmin T. a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ ?i i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauz? s-a întocmit dosar penal sub aspectul s?vâr?irii infrac?iunii de v?t?mare corporal? din culp?.

              Captura de tig?ri de contraband?

                La data de 26.07.2012, în jurul orei 07.30, o patrul? de poli?ie din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie Bac?u l-a depistat pe strada Vasile Pârvan din municipiul Bac?u pe Ionel B., de 33 de ani, din Bac?u. În urma efectu?rii controlului bagajelor poli?i?tii au g?sit 180 pachete de ?ig?ri cu timbre fiscale de Republica Moldova pentru care nu de?inea documente legale de provenien??. ?ig?rile au fost ridicate pe baz? de dovad? iar fa?? de persoana în cauz? luc?torii D.J.A.O.V. Bac?u au luat m?sura sanc?ion?rii contraven?ionale cu amend? în valoare de 30.000 lei.

                Talhari arestati preventiv

                  Andrei M., de 19 ani ?i Lucian M., de 19 ani, ambii din comuna Odobe?ti, cerceta?i pentru s?vâr?irea infrac?iunii de tâlh?rie asupra minorei R. M., de 16 ani, din aceea?i localitate, au fost prezenta?i Parchetului de pe lâng? Judec?toria Bac?u cu propunerea de arestare preventiv?. Instan?a a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventiv? pentru 29 zile, fiind depu?i în Centrul de Re?inere ?i Arestare Preventiv? al I.P.J. Bac?u.

                  Facilitati pentru persoanele juridice, in Codul fiscal

                  Luna iulie a venit cu o serie de modificari pe linie fiscala. Schimbari importante apar in procedura de impozitare, atât a profitului, cât si a venitului, dar si pe linia colectarii taxei pe valoarea adaugata. Alte schimbari se refera la regimul fiscal al dividentelor primite din statele membre ale Uniunii Europene.

                  "Se stie ca toata lumea care primea dividende trebuia sa plateasca 10 la suta, cota de impozit. Dar, pentru simplificare, cei care au societate-mama, cu filiale in strainatate, nu mai platesc impozitul pe dividente la noi, nici societatile din strainatate care au filiale la noi. Este un fel de reciprocitate, in sensul ca se scutesc persoanele respective, dar in final aceste plati se vor face intrucât societatile-mama trebuie sa faca un bilant consolidat, iar in acesta trebuie sa arate ca plata este facuta", a explicat Mircea Muntean, director executiv la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bacau. In aceleasi conditii, sunt neimpozabile si dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice straine din alte state membre, care sunt distribuite de filialele acestora, daca persoana straina detine, la fel, minimum 10 la suta din capitalul social al societatii care distribuie dividendele.

                  Cheltuieli deductibile pentru masina

                  In ceea ce priveste impozitul pe profit, modificari fiscale aplicabile din aceasta luna sunt la cheltuielile de functionare, intretinere si reparatii ale masinilor folosite de persoanele cu functii de conducere si de administrare intr-o societate comerciala. "Pâna acum, celor care foloseau masina firmei in interes particular nu li se permiteau cheltuieli deductibile. Acum, firma le recunoaste, la fel si Fiscul, dar in proportie de 50 la suta, daca foloseste masina particulara si in interesul firmei", a mai spus directorul Muntean. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile in situatiile in care autovehiculele respective se inscriu in acele exceptii prevazute de lege. In schimb, cheltuielile care intra sub incidenta noilor prevederi nu includ si cheltuielile cu amortizarea.

                  S-a marit si plafonul de scutire TVA

                  "La fel este si la impozitul pe venit. In sensul ca, la stabilirea venitului net anual din activitati independente, determinat pe baza contabilitatii in partida simpla, se aplica limita de cheltuieli deductibile prevazuta la impozitul pe profit", a mai declarat director executiv DGFP Bacau. Modificari au fost aduse si in privinta colectarii TVA aferenta cumpararii, achizitiei intracomunitare, importului, inchirierii sau leasingului de vehicule rutiere. Astfel, in cazul in care aceste masini nu sunt utilizate in scopul activitatii economice a unei persoane impozabile, din aceasta luna TVA aferenta cu aceste cheltuieli se deduce in proportie de 50 la suta. Tot din aceasta luna s-a modificat si plafonul de scutire de taxa pentru operatiunile impozabile de la 35.000 la 65.000 de euro, respectiv de la 119.000 lei la 220.000 lei.
                  Roxana Neagu

                  Director nou la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala

                  Liderii USL declarau, luna trecuta, ca nu se grabesc sa-i schimbe pe directorii institutiilor deconcentrate si ca nu o vor face cu orice pret, adica numai de dragul culorii politice, pentru ei contând mai mult profesionalismul si seriozitatea unui om decât apartenenta sa la un partid. Cu toate astea, au demarat schimbarile. Intâi la Directia Silvica, apoi la ISJ. Urmeaza, probabil, institutiile din agricultura. Spun asta pentru ca intâi e schimbat seful regiei sau al agentiei, apoi urmeaza institutiile din judete. Or, la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, saptamâna aceasta, a fost numit director general George Octavian Turtoi, ca urmare "a incetarii contractului de munca a domnului Mihai Gavril Vadan". George Octavian Turtoi e angajatul APDRP din 2005, fiind incadrat cu functia de expert in cadrul Directiei Asistenta Tehnica si Formare Profesionala. Ulterior, a fost sef Serviciu Selectare Contractare Proiecte, director al Directiei Asistenta Tehnica, iar din 2 aprilie 2012, director general adjunct la "Implementare Tehnica". Am intrebat-o pe Codrina Pascaru, director al OJPDRP Bacau, daca se pregateste de plecare: "Deocamdata, plec in concediu. Nu stiu ce se va intâmpla la intoarcere. Noi suntem angajati prin concurs, nu e chiar asa de simplu. Oricum, la ora asta, nu stiu nimic."
                  Silvia Patrascanu

                  Ce sunt varicele?

                    Varicele sunt dilatatii ale venelor superficiale produse prin incompetenta valvulelor venoase.
                    Peste 35% din femeile de peste 20 de ani si peste 20% din barbatii de peste 20 de ani au varice.
                    In SUA peste 80 milioane de persoane sufera de aceasta boala.

                    Care sunt cauzele aparitiei varicelor?

                    In mod normal venele transporta sangele de la nivelul membrelor inferioare catre inima; acest lucru este posibil datorita valvulelor care determina sangele sa circule intr-o singura directie, antigravitational. Cand aceste valvule sunt nefunctionale sangele are tendinta de a stagna in vene ceea ce determina dilatarea lor si aparitia varicozitatilor.
                    Valvulele incompetente si varicele, de obicei se mostenesc. Alte cauze de aparitie a varicelor sunt: obezitatea, sarcina, ortostatismul (statul in picioare) prelungit.

                    Care sunt simptomele?

                    – Multi pacienti sunt asimptomatici exceptand dilatatiile venoase inestetice vizibile imediat sub piele;
                    – Frecvent apar dureri, senzatie de greutate, intepaturi la nivelul gambelor, edeme (picioare umflate), modificari de culoare a pielii;
                    – In cazurile avansate si complicate: ulcer varicos, sangerari, tromboflebite.

                    Cum se pot preveni varicele?

                    – faceti exercitii fizice regulat (mersul pe jos, joggingul);
                    – monitorizati greutatea – obezitatea favorizeaza aparitia varicelor si venelor „ in panza de p?ianjen”;
                    – nu stati cu picioarele incrucisate ;
                    – evitati ortostatismul prelungit (statul in picioare);
                    – purtati ciorapi elasti compresivi;
                    – evitati hainele stramte si tocurile inalte;
                    – este important sa stati cu picioarele ridicate deasupra nivelului inimii, cel putin 15 minute/zi de patru ori/zi si in timpul noptii.

                    De ce trebuie tratate?

                    Varicele nu sunt numai o problema estetica, netratate pot aparea complicatii. Exista
                    mai multe motive pentru care trebuie tratate:
                    – boala este progresiva; nu exista medicamente sau creme care sa o vindece;
                    – ciorapii elastici amelioreaza simptomele si incetinesc progresia bolii;
                    – initial varicele sunt asimptomatice, treptat apar simptome sub forma de crampe, senzatie de grutate, intepaturi, edeme;
                    – daca pielea din jurul gleznei se pigmenteaza exista un risc crescut de aparitie a ulcerului varicos;
                    – in ultimii ani tratamentul varicelor a evoluat de la tehnici chirurgicale ce necesita spitalizare si anestezie la tehnici minim invazive ce se efectueaza in ambulatoriu, au durata scurta si recuperare imediata.

                    Care sunt metodele de tratament?

                    – SCLEROTERAPIA: – consta in injectarea unor substante chimice in venele varicoase cu scopul de a le inchide; este o metoda non-invaziva, se efectueaza pe parcursul a mai multe sedinte si are rezultate foarte bune la nivelul venelor mici (vene reticulare si telangiectazii)
                    – VNUS CLOSURE FAST (ablatia prin radiofrecventa) – este cea mai noua metoda de tratament; este minim invaziva, nu necesita spitalizare, anestezie generala/rahianestezie. Durata procedurii este de 30 minute iar recuperarea imediata.
                    – Laser – endovenos – metoda asemanantoare de tratament cu VNUS, insa cu risc crescut de arsura.
                    – Tratament chirurgical – necesita anestezie generala/rahianestezie si consta in efectuarea de incizii pentru izolarea venei urmate de smulgerea ei. Este o metoda cu o rata crescuta de complicatii

                    Care este tratamentul de care aveti nevoie?

                    Varicele pe care le vedeti sunt doar varful icebergului.
                    Pentru un tratament adecvat este necesara o examinare clinica atenta si o ecografie Doppler ce vor stabili terapia optima pentru dumneavoastra.
                    Dr. Anca Rotar
                    Cardio-Praxis – centru privat de cardiologie
                    Str. Palas nr. 7D, bl. C2, intrarea 1, et. 1, Iasi, Romania
                    T: +40 232.708.333; M: +40 723.191.500
                    anca.rotar@cardio-praxis.ro

                    Bricolaje: Tinerea de minte

                    Uite ca mai gresesc si altii, chiar la cel mai inalt nivel si la evenimente planetare! Gafa monumentala de la Jocurile Olimpice de la Londra, când la meciul de fotbal feminin dintre echipele Coreei de Nord si Columbiei s-a arborat drapelul Coreei de Sud, m-a facut sa mi-l imaginez pe micutul si patratosul dictator Kim-Jong-un, megaloman cum e, rosu tot de furie, tunând si fulgerând impotriva ineptilor occidentali, corupti si putrezi pâna in maduva oaselor. Cu toate ca tare le mai place dictatorilor astia comunisti luxul importat din decadentul Occident! Si nici altii, dintre aceia care-si tot striga cinstea si propovaduiesc austeritatea nu rezista tentatiei unei vieti dulci, pline de confort si de lux, avem si pe la noi prin batatura, in saraca asta Românie, exemple destule. Mare-i ipocrizia unora, Doamne! Toti dictatorii una au spus, si alta au facut pentru binele lor, pentru bunastarea de care nu se mai pot lipsi odata cocotati la putere. Citesc un articol despre junele rubicond Kim Jong-un si-i dau dreptate când vad ce gusturi alese are. A fost educat in Europa, in selecte scoli elvetiene, vorbeste curent franceza, germana si engleza, prefera felurile de mâncare din gastronomia franceza si italiana, cât si multe alte delicatesuri aduse de pe pietele din Vest. De altfel, demn urmas al tatalui sau, urmeaza traditia familiei si in aceasta privinta, caci si batrânului Kim ii placea luxul la nebunie, opulenta, traind intr-un superb palat, de dimensiuni impresionante. De unde nu putea lipsi nici o imensa piscina, nici o crama plina cu cele mai vestite vinuri frantuzesti si sampanie, pe domeniul acela de vis existând si un teren de golf, si un debarcader unde stationau iahturile cele mai scumpe, in fine, adaugati la toate astea herghelii de cai de rasa, o liota de câini de companie, mai multe ferme (cred ca bio, evident) etc. Sa tot traiesti intr-un astfel de paradis terestru! Sorbind dintr-un coniac fin, tot frantuzesc, si tragând fum din trabucuri de soi. Asta in vreme ce poporul nord-coreean nu are nici hrana, si nici lumina destula, acestea fiind strict rationalizate. Ca sa nu mai vorbim despre interdictiile din viata de zi cu zi, nord-coreenii neavând voie sa se imbrace oricum, sa foloseasca anumite gadget-uri, sa manânce chestii care provin din stricaciunea numita Occdident. Doar recent, liderul suprem de la Phenian a mai deschis putintel usa cu cele interzise, asa ca si cum ar fi arucat un oscior mult-iubitorilor lui supusi, care plâng de fericire când il vad. Femeile au voie si ele acum sa imbrace pantaloni, sa-si ia incaltaminte moderna, sa-si puna cercei, celularele sunt permise si ele, in sfârsit, si bietii oameni au dreptul sa manânce pizza,hamburgheri si cartofi prajiti. Daca au cu ce sa le cumpere, ei fiind la limita supravietuirii. In ciuda atâtor grozavii, cred ca va amintiti cum intreg poporul nord-coreean (infometat, umilit, tinut in bezna) a plâns amarnic la moartea dictatorilor dinastiei Kim. Pentru ca se stie, fiecare popor are conducatorul pe care-l merita. Iar cine n-ar tinere de minte, e amnezic, isi tot repeta, cu candoare, greselile.
                    Carmen Mihalache

                    Moses Rosen, la centenar

                    S-au implinit, la 23 iulie, o suta de ani de la nasterea, la Moinesti, a rabinului doctor si omului de litere (eseist, publicist, memoralist), personalitate de prima marime a iudaismului secolului XX – Moses Rosen (la nastere, David Mose Rosen). (Se pronunta ru:z∂n unde semnul: indica lungimea vocalei u, iar ∂ este un a românesc, insa mai inchis.)
                    Copilaria si anii de scoala apartin Falticeniului, unde tatal sau fusese detasat ca rabin. (Dictionarul Dorinei Rusu – „Membrii Academiei Române“, Buc., 2003 – vorbeste despre studiile liceale de la… Iasi, Târgu-Neamt si Botosani.) A urmat Facultatea de Drept din Bucuresti, continuându-si studiile la Viena. Din 1948 pâna la 6 mai 1994, când a trecut la cele vesnice, a fost rabinul-sef al Cultului Mozaic din România. Din 1964 a condus Federatia Comunitatilor Evreiesti din România, iar intre 1957 si 1989 a fost membru in parlamentul român al acelor vremi. Ca recunoastere a meritelor sale stiintifice, este distins cu titlul de „Doctor honoris causa“ al Yeshiva University din S.U.A. si de membru de onoare al Academiei Române (10 nov. 1992).
                    Se cuvin mentionate macar câteva titluri din opera sa: „In lumina Torei“, „Invataturi biblice“, „Eseuri iudaice“ si „Eseuri biblice“, iar din memorialistica, „Primejdii, incercari, miracole“ (1990). Gireaza cu prefete pertinente lucrari de istorie a comunitatii evreiesti de la noi: „Izvoare si marturii referitoare la evreii din România“ (1986), „Martiriul evreilor din România, 1940-1944. Documente si marturii“ (1991), „Evreii din România intre anii 1940-1944“ (1993). Numele lui Moses Rosen este de amintit si in contextul avatarurilor prilejuite de editarea „Opere“-lor eminesciene.
                    Istoria publicisticii românesti il consemneaza drept fondator, in 1956, al „Revistei cultului mozaic“, devenita in 1995 „Realitatea evreiasca“ – publicatie a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România. Nicolae Cajal isi numeste atunci primul editorial „La continuarea de drum“, iar Haim Rimer, noul redactor-sef, se situeaza, optimist, „Pe drumul noii sperante al marilor perspective“. (Coincidenta: „Dictionarul presei literare românesti“ al lui Ion Hangiu – 2004 – inregistreaza publicatia „Realitatea evreiasca“ sub numarul 1912…) La centenar, propunem ca pe frontispiciu sa se mentioneze: „Serie noua a Revistei cultului mozaic. Fondator, dr. Moses Rosen“, explicitându-se astfel indicatia privind periodicitatea. Reproducem informatia cuprinsa in una dintre editii: „Realitatea evreiasca. Publicatie a Federatiei Comunitatilor Evreiesti in România, anul XLVIII, nr. 202 (1002), 21.01.2004“. Numeralul XLVIII trimite catre anul al 48-lea, adica 1956, de la infiintarea „Revistei cultului mozaic“, iar acel 1002 inseamna numarul editiilor incepând tot cu fondarea publicatiei.
                    Ioan Danila

                    Unde evadam in week-end

                    Premiera la CinemaCity:

                    „Cavalerul Negru: Legenda Renaste” (Titlu original: The Dark Knight Rises)
                    Gen: Actiune; Regia: Christopher Nolan; Scenariul: Jonathan Nolan, David S. Goyer, Bob Kane. In rolurile principale: Christian Bale, Tom Hardy, Liam Neeson, Anne Hathaway, Joseph Gordon-Levitt, Marion Cotillard, Gary Oldman, Morgan Freeman, Michael Caine.
                    Au trecut 8 ani de când Batman a disparut in noapte, transformându-se din acel moment din erou in fugar. Asumându-si vina pentru moartea procurorului Harvey Dent, Cavalerul Negru a sacrificat totul pentru ceea ce el si Comisarul Gordon sperau ca e o cauza mai buna. Pentru un timp, minciuna a prins, criminalitatea orasului Gotham fiind zdrobita sub greutatea Actului Dent impotriva infractionalitatii.
                    Dar totul se va schimba o data cu sosirea unui hot ingenios cu scopuri misterioase. Dar cu mult mai periculoasa se dovedeste a fi aparitia lui Bane, un terorist mascat al carui crud plan pentru Gotham il determina pe Batman sa iasa din exilul auto-impus. Dar chiar si atunci când isi pune pelerina si masca, e posibil ca Batman sa nu se poata masura cu Bane.

                    Concerte si spectacole:

                    Zebra Club Bacau si Zebra Events prezinta: concert Live cu Grasu XXL, sâmbata, 28 iulie, ora 21:00, la Aqua Club Gheraiesti. Accesul in locatie se face incepând cu ora 21.00
                    ArtistMedia Agency si Bogdan Nita iti prezinta in ultimul weekend din iulie, pentru prima data in România, dj-ita care face furori pe scena dance internationala.
                    Desemnata „Cea mai sexy si cu cea mai buna tehnica femeie dj din lume, Juicy M va performa pe 27 iulie in CLUB MARINARUL (Bacau), iar pe 28 in CLUB SKY (Paulesti).
                    Juicy M este un amestec unic de muzica incredibila, un stil original si frumusete. Ea este desemnata cea mai sexy si cea mai buna femeie dj din lume, stilul ei poate fi descris ca un amestec exploziv de R & B, Hip Hop, Electro House si muzica pop cu elemente de turntablism si scratching.
                    Juicy este una dintre cele mai de succes DJ din Europa. Din 2006 ea a mixat in mai mult de 200 de locatii in peste 30 de tari din intreaga lume.

                    Fotbal / Amicale la foc automat

                    Invinsa miercuri, de FC Botosani (0-1), ca urmare a golului marcat de ex-bacauanul Vraciu, Aerostar va sustine azi un nou test, in compania Rapidului CFR Suceava

                    Lob spectaculos

                    Aflata intr-un stagiu de pregatire centralizata, la Vatra Dornei, divizionara C Aerostar a sustinut miercuri seara, la Câmpulung, cel de-al doilea joc de verificare al verii. "Aviatorii" au fost invinsi la limita, cu scorul de 1-0, de formatia de liga secunda, FC Botosani. Unicul gol al amicalului a fost inscris in min. 77, de ex-bacauanul Catalin Vraciu, autorul unui lob de senzatie, din afara careului. Pe lânga Vraciu, Botosaniul a utilizat alti opt fosti componenti ai FCM Bacau: fundasul Ursu si mijlocasul Taban in primele 45 de minute, pentru ca dupa pauza sa fie introdusi Stamatin, Bursuc, Lozneanu, Marius Croitoru, Boghian si Hurdubei.

                    Mai mult curaj

                    Antrenorul "aviatorilor", Stefan Apostol s-a declarat satisfacut de evolutia jucatorilor sai in testul de la Câmpulung. "Apreciez in mod special determinarea si atitudinea manifestate de baieti. Cu mai mult curaj si cu un plus de concentrare in faza de finalizare, deoarece am ratat câteva situatii clare de gol, cred ca si rezultatul ar fi fost unul pozitiv", a precizat Apostol, care a inceput jocul cu urmatoarea garnitura: Vizitiu – Varea, Strungariu, Magirescu, Sârbu – Guceanu, Tofan, Gheorghe, Gândulescu – Popa, Berbece. In partea secunda a intâlnirii, bacauanii au rulat intreg lotul. Astazi, la finalul cantonamentului montan, Aerostar va bifa un nou joc de pregatire in compania unei alte formatii de esalon secund: Rapid CFR Suceava.

                    Pregatiri pentru Cupa

                    Tot astazi, insa de la 10.30 se vor afla fata in fata celelalte doua divizionare C bacauane: CSM Moinesti si Sport Club. Partida se va desfasura pe terenul nou-promovatei si va fi un preambul al confruntarii directe de miercuri, 1 august, din turul al doilea al Cupei României. "Chiar daca vom intâlni acelasi adversar, vorbim de doua jocuri cu caracter diferit. In amicalul de vineri de la Moinesti vreau sa ma edific asupra fotbalistilor aflati in probe, pe când partida din Cupa este una care ne intereseaza in primul rând in planul rezultatului deoarece are un caracter oficial, iar noi dorim sa ne calificam", a explicat antrenorul Sport Clubului, Viorel Tanase.
                    Dan Sion

                    Tenis de masa / Circuitul Amatur: Etapa bacauana la Scoala nr.10

                    Pentru al doilea an consecutiv, Bacaul organizeaza o etapa din cadrul Circuitului Amatur la tenis de masa. Sâmbata, de la ora 10.00, la Scoala nr.10 sunt asteptati aproximativ 50 de impatimiti ai mingii de celuloid, care se vor intrece intr-un turneu de categoria B. "Anul viitor speram sa organizam si un turneu de nivel A. Important este insa ca prin acest gen de competitii am fixat Bacaul pe harta tenisului de masa intern", a declarat prof. Sebastian Rojnita, de la Asociatia CS "Vasile Lepadatu", organizatoarea evenimentului de sâmbata. "Ceea ce impresioneaza cu adevarat la aceste turnee este numarul mare de participanti, cu vârste din cele mai variate si, in special, pasiunea pe care o arata", a precizat sponsorul turneului, Dan Butacu. (D.S.)

                    Olimpiada 2012, Londra: Sa inceapa Jocurile!

                    Personalitati

                    Incepând cu acest week-end, Londra devine capitala lumii. Si nu doar din punct de vedere sportiv. Cea de-a 30-a editie a Jocurilor Olimpice, a carei ceremonie de deschidere va fi oficiata in aceasta seara (ora 23.00, in direct la TVR1 si Dolce Sport), constituie pricipalul punct de atractie pentru urmatoarele 17 zile. Numarul personalitatilor care vor fi prezente la deschiderea Olimpiadei de la Londra va fi mai mare decât la ultimele doua editii, desfasurate la Atena, i 2004 si la Beijing, in 2008. Jocurile vor fi declarate deschise de catre insasi Regina Marii Britanii, in timp ce delegatia Statelor Unite ale Americii o va avea in frunte pe prima doamna a tarii, Michelle Obama. David Beckham, Muhamad Ali, Angelina Jolie, Catherine Zeta-Jones sau Lewis Hamilton completeaza galeria VIP-urilor prezente la festivitatea din aceasta seara.

                    Recompense

                    Chiar daca sansele României la medaliile de aur nu sunt dintre cele mai mari, tara noastra a intrat deja intr-un Top 10 sui-generis al Olimpiadei. Astfel, Comitetul Olimpic Român va recompensa cu 100.000 euro un campion olimpic, România aflându-se pe locul 10, alaturi de Rusia, in aceasta "ierarhie a generozitatii". "Misiunea noastra este sa pastram, si sa consacram sportul românesc in elita mondiala", a anuntat Octavian Morariu, presedintele COSR. Din nefericire, principala candidata a României la câstigarea aurului olimpic la individual compus, gimnasta Larisa Iordache, acuza dureri mari la calcâi. Conform Gazetei Sporturilor, gimnasta a fost diagnosticata cu fasciita (o afectiune a membranei care inveleste calcâiul), ceea ce a pus in alerta staff-ul medical olpimic al României.

                    Bacauani

                    Bacaul are patru reprezentanti la cea de-a 30-a editie a Jocurilor Olimpice: atletele Bianca Perie (SCM Bacau) si Mirela Lavric (CSM Onesti), gimnasta Diana Chelaru (CSM Onesti) si inotatorul Norbert Trandafir (CSM 2010 Bacau). Multipla campioana mondiala de juniori si campioana europeana de tineret, aruncatoarea de ciocan Bianca Perie are ca obiectiv calificarea in primele opt locuri. "Sper sa arunc 75 de metri; ar fi un rezultat care mi-ar putea aduce o medalie. Sansele la podium? In jur de 30 la suta, trebuie sa fiu realista", a declarat Perie. Aflata in faza initiala doar in postura de prima rezerva, Diana Chelaru a fost inclusa in lotul pentru Londra, având sansa ei la cucerirea unei medalii. Mirela Lavric va concura la 800 metri si la stafeta 4x 100 metri, in timp ce Norbert Trandafir va lua startul in probele de 50 m si 100 m liber.

                    Gafe

                    Chiar daca cele 32 de probe sportive la care se vor intrece aproximativ 10.500 de sportivi se afla de-abia in zona startului, gafele sunt deja la ele acasa la Londra. Astfel, la meciul de fotbal feminin desfasurat miercuri seara, pe "Hampden Park", intre Coreea de Nord si Columbia, organizatorii au dat-o rau de tot in bara, montajul video care le prezenta pe asiatice afisând drapelul sud-coreean. Nord-coreencele au intrat pe teren cu o ora intârziere, dupa ce organizatorii le-au prezentat scuzele de rigoare. Incidentul nu le-a impiedicat insa sa câstige meciul cu 2-0. In fine, o alta gafa a costat-o scump pe campioana europeana U23 la triplusalt, grecoaica Voula Papachristou. Aceasta a fost exclusa de la Olimpiada dupa ce a postat pe twitter un mesaj cu tenta rasista: "Cu atâtia africani in Grecia, cel putin tânatrii West-Nile vor mânca hrana de acasa". O fraza care nu are nimic de-a face cu spiritul si valorile miscarii olimpice!
                    Dan Sion

                    Recomandari TV

                    Sâmbata, 28 iulie
                    Ora 16.00: Judo feminin, 48 kg (finala) – TVR 2
                    Ora 13.00, 17.30, 22.00: Gimnastica masculin (calificari) – TVR 1, TVR 2, Dolce Sport
                    Ora 21.30: Natatie (calificari) – TVR 1

                    Duminica, 29 iulie
                    Ora 16.00: Judo feminin, 52 kg (finala) – TVR 2
                    Ora 18.30: Gimnastica feminin (calificari) – TVR 1, Dolce Sport
                    Ora 20.00: Scrima – TVR 1
                    Ora 20.20: Polo masculin: România – Marea Britanie (grupe) – TVR 2
                    Ora 21.30: Natatie (finala 400 m liber) – TVR1

                    Sprijin pentru someri

                    Fundatia Scoala Comerciala si de Servicii Bacau este pe cale sa finalizeze proiectul intitulat "O sansa somerilor tineri si de lunga durata din judetul Bacau pentru integrarea pe piata muncii", cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Este un proiect prin care someri indemnizati si neindemnizati din Bacau si Moinesti sunt calificati pentru piata locala a fortei de munca.

                    "Acest proiect a aparut ca raspuns la problemele structurale de pe piata muncii privind rata scazuta de participare si chiar lipsa fortei de munca calificate in diferite activitati specifice. Pâna acum deja am reusit sa si plasam pe piata muncii, adica sa angajam la diferiti agenti economici, 20 de someri, calificati prin acest proiect", a declarat Ilie Tanase, manager de proiect.
                    Proiectul a avut ca obiectiv general asigurarea unor sanse mai mari de acces si mentinere pe piata muncii pentru somerii de lunga durata din judetul Bacau, prin implementarea unui program integrat de formare profesionala, consiliere si asistenta in cautarea unui loc de munca. Au participat 135 de someri (cu vârste cuprinse intre 18 si 52 de ani), iar 123 dintre ei au absolvit cursurile si au primit certificate de calificare recunoscute de Ministerul Muncii la nivel national. S-au organizat pentru ei 6 cursuri in Bacau si Moinesti: trei de nivel I – de 360 de ore, pentru bucatar, lucrator in structuri pentru constructii si instalator pentru constructii, iar celelate trei de nivel II – de 720 de ore, pentru meseriile de bucatar, ospatar si dulgher.

                    20 de serii

                    Proiectul s-a derulat pe durata a 22 luni, din octombrie 2010 pâna la sfârsitul acestei luni, perioada in care au fost cursati someri in 20 de serii. Valoarea totala a proiectului este de peste 1.800.000 lei noi, aproape 90 la suta fiind finantare europeana nerambursabila. "Acesta este primul proiect al carui beneficiar direct este Fundatia Scoala Comerciala si de Servicii Bacau, in parteneriat cu KST Consulting SRL Bacau. Pâna acum, institutia noastra a mai derulat inca cinci astfel de programe, dar in regim de parteneriat cu alte firme. Mai avem in derulare un proiect similar, la care suntem beneficiari directi, dar cu finalizare in luna septembrie", a explicat si Maricica Sova, director general.

                    Probe de teorie si de practica

                    Cursurile au avut doua componente – una teoretica, asigurata de lectori angajati, si una practica, in spatiile fundatiei, cu echipamentele si logistica proprie. In plus, pentru motivarea somerilor, s-au acordat si subventii de câte 150 lei/cursant/luna pe toata durata derularii cursului (5 luni). In tot acest timp s-au organizat si intâlniri cu potentiali angajatori.
                    Roxana Neagu

                    Captura de… costume

                    Inspectorii vamali au pus gând rau evazionistilor. O noua captura impresionanta de bunuri sustrase de la accizare, de data aceasta produse textile, a intrat in custodia Directiei Judetene de Accize si Operatiuni Vamale (DJAOV) – fosta Vama Bacau, in urma unei actiuni in forta organizata in Piata Centrala. Marfa provenea din Turcia.

                    "Dupa o perioada de studiu si investigare de mai bine de 2 luni organizat aceasta actiune in zona Pietei Centrale, unde aveam informatii ca se deruleaza activitati de comercializare bunuri, in special textile – imbracaminte, achizitionate din spatiul extracomunitar, cu precadere din Turcia, pentru care comerciantii nu achitau taxele fiscale si vamale aferente acestor importuri", a declarat Valentin Grosu, director executiv DJAOV Bacau. A actionat un echipaj mobil de la Vama Bacau, impreuna cu lucratori de la Sectia 2 Politie. Au fost verificate mai multe societati, iar la trei dintre ele (doua persoane juridice si o persoana fizica) s-au gasit aceste costume barbatesti sustrase de la accizare si plata altor taxe fiscale. Acestea erau scoase la vânzare la pretul de piata cuprins intre 250 si 280 de lei bucata.

                    Marfa de Turcia

                    "A fost identificat in trafic un mijloc de transport care preluase din cala unui autocar aceste bunuri. Acest transport ulterior a fost supravegheat pâna la locul de desfacere, respectiv Piata Centrala, unde urma sa fie descarcat, si s-a actionat simultan. Am indentificat 200 de costume barbatesti, de diferite modele, culori si marimi, pentru care proprietarii nu detineau documente legale privind achizitia si provenienta lor. S-a luat masura confiscarii produselor si s-au aplicat amenzi in cuantum total de 31.000 lei noi. Cele trei societati sunt in continuare supravegheate cu privire la activitatea specifica", a mai spus directorul Grosu. Amenzile au fost platite pe loc, asa cum prevede legea, in 48 de ore, jumatate din minimum. Valoarea de piata a marfii confiscate este de 11.360 de euro, adica peste 52.200 de lei. Bunurile retinute urmeaza a fi valorificate, conform legii, prin magazinul specializat de la Directia Judeteana a Finantelor Publice.
                    Roxana Neagu

                    Au inceput Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti

                      Astazi are loc deschiderea oficiala a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti. Evenimentul, ajuns la a saptea editie, se bucura de apreciere in tara si in strainatate. O dovada a acestui lucru este numarul mare de participanti care au raspuns afirmativ invitatiei: 400 de medici din 100 de spitale din România si mai multe delegatii Franta, Spania,Germania, Israel, Ucraina si Republica Moldova. Evenimentul, organizat in parteneriat cu Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr.T. Popa” Iasi, Societatea Nationala de Chirurgie, Academia Oamenilor de Stiinta Filiala Moldova si Colegiul Medicilor Bacau, se va incheia sâmbata. Invitatii vor participa la mai multe simpozioane, mese rotunde si cursuri. Vor avea loc si o serie de interventii chirurgicale demonstrative realizate de specialisti de renume din tara si din strainatate. Aceasta manifestare este o ocazie de prezentare a realizarilor spitalului in anul care a trecut de la ultima editie, precum si un prilej de stabilire a unor legaturi intre profesionistii din sistemul sanitar bacauan si oaspetii veniti la Moinesti.
                      Doina Mincu

                      ULTIMELE ȘTIRI