Acasă Blog Pagina 4453

Daruri pentru seniori de la Fundatia Sfântul Spiridon

    „Alege, Sprijina, Daruieste”

    Atmosfera de sarbatoare la Caminul pentru Persoane Vârstnice Bacau. Seniorii au primit oaspeti, iar acestia nu au venit cu mâna goala. Au adus daruri cumparate cu suma care s-a colectat in cadrul campaniei „Alege, Sprijina, Daruieste”. „Astazi, de Sfântul Spiridon, avem o incununare a activitatii desfasurate in perioada octombrie-decembrie in Farmaciile Sf. Spiridon din Bacau si Iasi, prin care 12% din valoarea medicamentelor si produselor cumparate de clienti si pacienti se regaseste in cadouri de sarbatori pentru persoanele din Caminul pentru Persoane Vârstnice Bacau si Centrul de Asistenta Medico-Sociala Bivolari Iasi”, ne-a declarat Dan Nichitoiu, vicepresedinte al Fundatiei Sfântul Spiridon. Patru dintre cumparatorii fideli ai farmaciilor implicate in campanie au fost premiati cu câte un bon valoric de 100 de lei si cu diplome de onoare. Perpetuând mesajul campaniei, bacauanii au daruit bonurile, astfel incât patru persoane din camin isi vor putea achizitiona medicamente sau produse din farmacii. In pachetul oferit de fundatie si farmacii, fiecare dintre cei 180 de beneficiari ai caminului a gasit imbracaminte si fructe. „Ne sunt de folos cadourile si va mai asteptam”, a spus Maria Istvan, care ne-a marturisit ca se bucura din suflet de aceasta surpriza „fiindca alta nadejde nu avem”. Adela Valache a multumit si angajatilor din Farmaciile Sf. Spiridon „ca noi de acolo cumparam”, iar Maria Lazar le-a urat sanatate celor care s-au gândit „sa ne faca o bucurie si le multumim pentru aceste fapte”. Fundatia Sfântul Spiridon nu se afla la prima activitate cu scop caritabil, implicându-se activ in promovarea, sustinerea si dezvoltarea de programe medicale, in crearea, organizarea si coordonarea de servicii de asistenta sociala. Printre cele mai importante evenimente organizate prin intermediul fundatiei se numara: organizarea vernisajului Maria Goia la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, proiectul ”O zi de vacanta la piscina” in parteneriat cu Centrul de zi “Norocel” din cadrul Asociatiei “Sprijin pentru Copii” Bacau si proiectul “Un tânar, Un talent”, in parteneriat cu Asociatia “Betania”. Fundatia Sfântul Spiridon spera ca in anul urmator sa aiba cât mai multe activitati impreuna cu ONG-uri din Bacau si sa vina in sprijinul persoanelor vârstnice, al copiilor, al tuturor celor aflati in nevoie.

    Primar cu urechi de tabla

    Inainte ca tunelul de legatura dintre Cartierul CFR si centrul orasului, vestitul tunel inaugurat cu mult timp inainte de a fi dat in folosinta comuna si in siguranta, am semnalat ca una din bretelele de acces din Garii spre Oituz are curba extrem de strânsa, o dubita sau un 4×4 nu pot efectua virajul in siguranta. Am adus argumente tehnice, lungime, latime, viteza. Nimic. In timp, normal, trotuarul a fost distrus de rotile masinilor.

    ***

    Pe Bancii, calea de acces a primarului Stavarache catre mega-afacerea de familie, s-au executat lucrari de catre o societate care gestioneaza rasuflatorile de la conductele de gaze! Intuiesc doar, habar nu am, cert este ca strada a stat ciuruita mai bine de cinci luni, timp in care masinile bacauanilor si-au consumat orice rezistenta inscrisa in cartea tehnica la hopuri si hopurele. Praful s-a ales din capete de bara, foi, arcuri, biele. Cinci luni, perioada in care am scris, am semnalat anomalia. Nimic.

    ***

    Sensul giratoriu de la Colegiul Economic a devenit obiectiv de bancuri, a fost comparat cu piramida lui Keops VII, asimilat cu monumentul ridicat in cinstea inegalabilului primar Stavarache, locul unde si-a montat instalatia de video pentru depistarea celor care se opun modernizarii orasului. Am scris noi, au mai scris si altii ca doar un orb ar fi putut proiecta acea aiureala, un alt chior si-a dat acordul, iar un ageamiu, un vânzator de floricele l-a construit. Acum a devenit gradina botanica, sera. Nimeni nu stie ce se intâmpla acolo, sub plasticul montat peste monumentul prostiei.

    ***

    A nins usor acum trei zile: orasul s-a blocat. A continuat ninsoarea, in ciuda mataniilor celor din primarie. S-a oprit circulatia in tot orasul, doar intreprinzatorii curajosi au razbit catre centrul orasului. Ninsoarea si-a vazut de treaba, conform buletinului meteo. Paralizia s-a transformat in comotie. Niciun semn ca primarul, viceprimarul ramas in functie, directorii responsabili cu zapada ar mai da usoare semne de viata. Am scris in ziar, am dat imagini la Tv, ne-au scris cititorii, am stat de vorba cu bacauanii: bataie de joc. Si nu de azi sau de ieri, ci de opt ani primarul afirma ca el nu cheltuie banii cu deszapezirea.
    Si acum sa revenim la subiect. Breteaua de la Pasaj (subpasaj) a fost adusa la parametrii normali abia zilele trecute, dupa ce am repetat semnalul in ziar. Pe strada Bancii s-au umplut gaurile, cu putin timp inainte de alegerile parlamentare. Sensul giratoriu de la Economic este in continuare pus la pastrat in vid. Acolo se fac cercetari asupra influentei prostiei asupra mediului ambiant, in conditiile in care primarii sunt alesi de mai mult de doua legislaturi. Cât despre deszapezirea orasului, sunt informatii certe ca se va finaliza fix, fara nicio secunda in plus sau in minus, pe 16 aprilie. Ce zi este?

    Volei feminin / Studentele au ratat o calificare istorica in semifinalele Cupei CEV

    Stiinta Bacau – SES Calais 1-3 (25-16, 21-25, 26-28, 23-25)

    Stiinta spune „adieu” Europei! Dupa o calificare in premiera in „sferturile” Cupei CEV si dupa o dubla infrângere suferita in fata echipei franceze SES Calais, care a lasat-o la portile semifinalei. Invinse cu 3-0 in prima mansa disputata in urma cu o saptamâna, in Franta, bacauancele aveau nevoie de o victorie, indiferent la ce scor, in mansa retur de aseara, pentru a duce intâlnirea in prelungiri, in asa-zisul set de aur. Singurul set poleit pentru Stiinta a fost insa primul, câstigat la o diferenta de noua puncte. Restul partidei din Sala Sporturilor a curs in favoarea oaspetelor. Cu o tragatoare de mare clasa, precum argentinianca Paula Yamila Nizetich si cu o aparare ce l-ar fi facut invidios si pe „Monsieur Beton” Helenio Herrera, Calais s-a impus in final cu 3-1 si va juca semifinala Cupei CEV cu Fenerbahce Istanbul.

    Aparare supercalifragilistica

    Cu Baltatu in formula de start ca urmare a indisponibilitatii lui Rogojinaru (entorsa la glezna suferita la penultimul antrenament), Stiinta a avut parte de un prim set neasteptat de usor. La 25-16 nu a existat decât o singura nedumerire: unde e adversara care ne-a facut viata grea in tur? Setul doi a spulberat indoielile. Calais „fabrique en Amerique du Sud” a aratat ca este o echipa „grea”. Pe constructia braziliencei Fabrino Ramos si pe atacurile Yamilei Nizetich, ca sa nu mai amintim de apararea supercalifragilistica, oaspetele au „intors” de la 8-6, cât inregistra primul time-out tehnic, la 13-16. Stiinta s-a apropiat la 16-17, iar de la 17-21 a revenit la 20-21, dupa care au urmat doua greseli nepermise comise de gazde, pentru care Calais a spus „merci”, incheiind setul cu 25-21 si restabilind egalitatea la general.

    Ca o corabie beata

    Partialul al treilea a fost marele set. Cel care a tinut cu sufletul la gura publicul si a facut tabela sa danseze ca o corabie beata, vorba lui Rimbaud. Calais a condus mai mereu. Cu doua-trei puncte diferenta. Asta pâna când Nizetich a trecut la serviciu, dând cu tunul si ducându-si echipa de la 11-9 la 16-9. A urmat 18-12 si 19-13 si…aici studentele au strigat „gata”, incepând o remarcabila cursa de urmarire. Când s-a ajuns la 20-19 pentru Calais, adversarele Stiintei au fortat din nou, desprizându-se la 24-20. Set incheiat? Nici pomeneala! Beneficiind de eficacitatea Kremenei Kamenova, Stiinta a rasturnat rezultatul la 25-24 in favoarea sa! Din pacate, la acest scor si-a facut loc si o eroare de arbitraj, care a ignorat un atac in banda al oaspetelor, pentru ca in final Calais sa se impuna cu 28-26, sanctionând o neintelegere intre Gaido si Kamenova la primire-serviciu.

    Ramâne campionatul!

    Cu siguranta ca, in cazul in care Stiinta ar fi câstigat actul al treilea, altfel ar fi curs restul intâlnirii. La 2-1 pentru Calais, nu prea a mai fost insa loc de intors. Stiinta s-a luptat, s-a agatat de ideea unui nou come-back, recuperând de la 3-6 la 8-6 si ducând setul patru pâna spre un 19-17 care spunea ca inca nu e totul pierdut. Un serviciu gresit al Roxanei Iosef si un atac in aut al Crinei Baltatu au anulat insa avantajul gazdelor si, chiar daca Herlea a punctat pentru 21-20, setul s-a incheiat cu victoria echipei vizitatoare, cu 25-23. Calais merge in semifinale, in timp ce Stiinta paraseste Cupa CEV cu fruntea sus, pentru a se intoarce la campionatul Diviziei A1, acolo unde o asteapta, dupa opt ani de pauza, un titlu national. N’est-ce pas, fetelor?
    Stiinta: Miclea – Grigoruta, Kamenova, Baltatu (Sosa), Herlea, Sobo (Fales), Iosef, Gaido (libero). Antrenor: Florin Grapa.
    SES Calais: Fabrino, Nizetich, Perez Gonzalez, Hoffmann, Henkel (Duflo), Delgado Garcia (Dolezalova), Ungerer (libero).

    Ambulanta blocata pe drumul de la Iasi

      O ambulanta din Bacau a ramas blocata pe drumul de intoarcere de la Iasi, unde transportase un pacient. „Stim ca este intr-o coloana de masini, pe lânga Târgu Frumos, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical al Serviciului Judetean de Ambulanta. Am raportat situatia la centrul operativ.” Ambulanta blocata este de tip C, destinata interventiei medicale de urgenta la cel mai inalt nivel si transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotata cu echipamente, materiale si medicamente de terapie intensiva. SAJ detine doua ambulante de acest tip. Cealalta este in service.

      S-a deschis Targul de Craciun

        Daca nu aveti inca inspiratie pentru a alege cadourile de Craciun, târgul organizat de Camera de Comert si Industrie va vine in ajutor. Comercianti din diferite zone ale tarii au venit in Bacau cu o gama variata de produse. Pe primul loc sunt decoratiunile de Craciun dar la mare cautare sunt si hainele groase pentru aceasta perioada a anului. Si pentru copii oferta este generoasa, nelipsite fiind mult doritele jucarii. Târgul este organizat la Central Plaza si este deschis pâna duminica, 16 decembrie, intre orele 10.00-19.30.

        Pompierii au dat zapada jos de pe acoperisuri

          Pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau au fost solicitati sa intervina pentru degajarea de turturi si zapada de pe acoperisurile unor cladiri din municipiu pentru ca exista pericolul sa cada si sa blocheze caile de acces. Prima data s-a intervenit pe strada Logofat Tautu la Scoala „Mihai Dragan” si pe strada George Apostu, de pe cladirea Asociatiei Evreilor.

          Peste 200 de brazi, confiscati de la un bucurestean

            Politistii de la Ordine Publica, care actionau in zona Asau, au tras pe dreapta un autovehicul condus de Marian A. (34 ani), din Bucuresti si care transporta 216 pomi de Craciun nemarcati cu sigiliu crotaliu prevazut de normele privind circulatia materialelor lemnoase. Barbatul a fost sanctionat cu suma de 2.000 de lei, iar pomii au fost confiscati. Oamenii legii spun ca vor intensifica controalele in aceasta perioada tocmai pentru a-i depista pe cei care transporta braduti fara acte.

            Dans sportiv / Maribor Open 2012: Final de sezon

            La sfârsitul saptamânii trecute, in Slovenia a avut loc „Maribor Open 2012” la dans sportiv, competitie care a reunit la start sportivi din zece tari. Clubul de Dans Sportiv Adamas din Bacau a participat la acest eveniment cu doua perechi ce au avut un parcurs excelent. Perechea formata din Romeo Tanasa si Camelia Ciocan (foto) a reusit clasarea pe podium la sectiunea Open-basic standard 16-35 ani, cucerind bronzul. La a doua sectiune, Open-basic latino, aceeasi categorie de vârsta Tanasa si Ciocan s-au clasat in vecinatatea podiumului, pe pozitia a patra. La aceasta competitie internationala si-a facut debutul si perechea formata din Adrian Florea si Ioana Geosanu. Cei doi bacauani au participat la mai multe categorii la „Maribor Open 2012”, reusind sa totalizeze 50 de puncte. De mentionat ca Adrian Florea si Ioana Geosanu au promovat la inceputul anului din clasa Hobby la clasa E, iar din luna aceasta, gratie parcursului excelent in 2012, au facut trecerea la clasa D, categoria de vârsta 14-15 ani. Cu toate ca sezonul competitional s-a incheiat pentru sportivii bacauani, acestia nu au intrat inca in vacanta, având de pregatit „Spectacolul de Craciun”, ce va avea loc pe data de 20 decembrie, la Teatrul de Vara „Radu Beligan”. Sezonul 2013 la dans sportiv va debuta cel mai devreme in luna februarie si va culmina cu organizarea celei de-a doua editii a Cupei „ADAMAS”, care se va desfasura in perioada 18-19 mai, in Bacau.

            Filtre la iesirile din oras

              Politistii de la Rutiera au instituit, miercuri, filtre la iesirile din Bacau spre Onesti si la iesirea din Onesti spre Bacau pentru depistarea si tragerea pe dreapta a autovehiculelor neechipate corespunzator. Masura a fost luata pentru prevenirea blocarii drumului national 11. Oamenii legii nu au lasat sa iasa din oras niciun autoturism sau Tir care nu aveau cauciucuri de iarna sau lanturi.

              Accident cu patru victime la Racova

                Un eveniment rutier, soldat cu patru raniti, s-a petrecut in seara zilei de marti, in comuna Racova. Un barbat de 63 de ani, din Hunedoara, nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a pierdut controlul asupra masinii si a ajuns pe contrasens unde a intrat in coliziune cu o alta masina la volanul caruia se afla Daniel R. (42 ani) din Buhusi. In urma impactului, soferul hunedorean, doi copii si mama lor au fost raniti, doua dintre victime având nevoie de spitalizare, suferind fracturi sau traumatisme severe. Politistii de la Rutiera au intocmit dosar penal si fac cercetari pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa.

                A murit dupa ce a aprins o lumânare la mormântul fiului

                  O batrâna de 81 de ani, din municipiul Moinesti, a fost gasita decedata in locuinta sa. Rudele spun ca au facut in ziua respectiva si se simtea bine. Dimineata a mers la cimitir, la mormântul fiului sau, unde a aprins o lumânare, insa la scurt timp dupa ce a ajuns la domiciliu a murit. Politistii au fost si ei sesizati de acest eveniment si spun ca nu sunt suspiciuni cu privire la moartea femeii.

                  Program redus la Oficiul Registrului Comertului

                    Oficiul National al Registrului Comertului a publicat recent pe pagina sa de internet programul de lucru cu publicul din perioada sarbatorilor. Oficiile Registrului Comertului vor avea ghiseele deschise doar patru zile in perioada 21 decembrie 2012 – 4 ianuarie 2013. Astfel, in perioada sarbatorilor de iarna, Registrul Comertului va lucra cu publicul doar: joi, 27 decembrie – intre orele 8 si 16, vineri, 28 decembrie – intre orele 8 si 15, joi, 3 ianuarie – intre orele 8 si 16, vineri, 4 ianuarie – intre orele 8 si 13. In zilele de 24, 25, 26 si 31 decembrie, precum si 1si 2 ianuarie, angajatii institutiei vor avea liber. Guvernul a decis prin HG nr. 1123/2012, ca personalul din sistemul bugetar va beneficia in perioada urmatoare de doua zile libere in plus, pe lânga cele prevazute de Codul muncii. Mai exact, legislatia muncii prevede ca in perioada sarbatorilor angajatii trebuie sa beneficieze de zile libere in 25 si 26 decembrie si in 1 si 2 ianuarie. Guvernul a stabilit ca bugetarii vor fi liberi si in zilele de 24 si 31 decembrie, acestea urmând sa fie recuperate in 12 si 19 ianuarie 2013.

                    Avangarda XXII organizeaza „Craciunul scriitorilor”

                      Sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” va gazdui, sâmbata, 15 decembrie, „Craciunul Scriitorilor si Artistilor la Avangarda XXII”, editia a IV-a. Sunt invitati scriitori, artisti, oameni de cultura, preoti si monahi, intelectuali, oameni de afaceri, invitati din Bacau si din tara. Evenimentul va debuta cu un Te deum in memoria Eroilor Neamului, dar si a artistilor bacauani adormiti, si cu prezentarea a trei organizatii culturale: Asociatia Nationala „Cultul Eroilor”, Asociatiunea Transilvana pentru Cultura Poporului Român ASTRA – Despartamântul „Vasile Alecsandri” si Asociatia Culturala „Familia Lecca”. Va urma lansarea volumului de poeme „Iscalitura mamei”, autor Anton Achitei, apoi un moment liric dedicat sarbatorilor Nasterea Domnului si Sfântul Vasile cel Mare. Cum nu puteau lipsi colindele, pe scena vor urca Anton Achitei si invitatii sai: Daniela Condurache, Maria Tataru, Florin Tutuianu, Grupul de colindatori alcatuit din preoti „Lumina Lina”, Corul Colegiului „Vasile Alecsandri” si Ansamblul Folcloric „Plaiuri Bacauane”. Momentul de vârf va fi festivitatea de decernare a Premiilor de Excelenta – 2011 pentru sprijinitorii culturii bacauane. Intrarea este libera pentru toti creatorii si iubitorii de cultura.

                      Campania „Alege, Sprijina, Daruieste”, la final

                        Fundatia Sfântul Spiridon a derulat in perioada octombrie-decembrie 2012 campania „Alege, Sprijina, Daruieste”. Aceasta s-a desfasurat in Farmaciile „Sf. Spiridon” din Bacau, 12% din valoarea produselor aflate in promotie si comercializate in farmacii fiind colectata si transformata in obiecte de stricta necesitate care vor fi daruite seniorilor din Caminul pentru Persoane Vârstnice Bacau. Evenimentul va avea loc astazi. Data nu a fost aleasa la intâmplare, astazi fiind ziua Sfântului Spiridon, cel care aduce alinare si mângâiere tuturor celor aflati in suferinta. Fundatia Sfântul Spiridon nu se afla la prima sa campanie, implicându-se activ in promovarea, sustinerea si dezvoltarea de programe medicale, in crearea, organizarea si coordonarea de servicii complexe de asistenta medicala si sociala pentru persoanele cu nevoi speciale, precum si in alte activitati cu caracter social.

                        Idei de cadouri la Târgul de Craciun

                          Camera de Comert organizeaza in perioada 12-16 decembrie Târgul de Craciun. Evenimentul va avea loc la Central Plaza. Vor participa 80 de agenti economici din 12 judete ale tarii care ofera o gama larga de produse. Participând la tombola vizitatorii pot câstiga si numeroase premii oferite de expozanti. Extragerile vor avea loc pe 15 decembrie, la ora 14. Programul zilnic de vizitare este 10-19.30.

                          Ouale, in topul scumpirilor

                            Rata anuala a inflatiei a ajuns la 4,56%, dupa ce în noiembrie preturile de consum au crescut pe total cu doar 0,04%, influentate de scaderile înregistrate la marfurile nealimentare si servicii, potrivit datelor anuntate ieri de Institutul National de Statistica. Preturile alimentelor au crescut cu 0,3 procente, iar cele ale marfurilor nealimentare si tarifele serviciilor au scazut cu 0,1 la suta pentru fiecare. Cele mai mari scumpiri s-au produs la oua, cu 8 procente, iar cea mai mare reducere, cu 1,6 la suta, a fost raportata la fructe si conserve din fructe. O scadere de 1,5 la suta a fost consemnata la combustibili, iar in ceea ce priveste serviciile s-au ieftinit chiriile transportul aerian, abonamentele la telefon si televiziune, fiecare sub 1 la suta. Rata anuala a inflatiei a revenit sub 5 la suta in octombrie, când preturile de consum au crescut cu numai 0.29 la suta fata de majorarea de 1,18 la suta inregistrata in septembrie.

                            Leo „Young&Smart” Club i-a invatat cum e sa fii orb!

                              Leo „Young&Smart” Club si-a propus sa aduca bucurie in sufletele copiilor mai putin norocosi din Bacau. Concret, timp de o saptamâna, membrii clubului s-au organizat in grupe si au fost la Centrul „Norocel” al Asociatiei „Sprijin pentru Parinti”, la Hospice Casa Albert a Asociatiei „Lumina” si la Centrul de primire a copiilor in regim de urgenta din cadrul DGASPC Bacau, unde au incercat sa-i faca pe pusti sa uite de suferintele lor. Georgiana Solomon, Catalina Enachi, Razvan Vamanu, Teodora Hogea, Victor Arhip, Doina Vârlan, Alexandra Lungu, Mariuca Bursuc, Catalina Popa, Mircea Rorich, Teodora Andronic, Ioana Dospinescu si Madalina Vlasie au fost in vizita la Centrul „Norocel”. „Am cunoscut, acolo, câtiva dintre copiii nevazatori aflati in grija personalului, marturiseste Doina Vârlan. Am fost impresionata de modalitatea prin care copiii cu un handicap major reusesc sa se descurce singuri, incercând sa invete si sa duca o viata normala. Pe parcursul vizitei am primit niste mascute ce ne acopereau ochii, cu scopul de a «experimenta» cum este sa nu ai vaz. Experienta a fost cu siguranta una benefica pentru mine si colegii mei.” Luca Sova, Teodora Negurita, Teodora Iacob, Aura Sova si Andreea Anghel au fost in Luncani, la Casa „Albert”: „Vreau sa spun ca am ramas socat de faptul ca fiecare dintre acestia oferea, in felul sau, o atentie impresionanta povestirii cu care, eu si colegele mele, am incercat sa-i facem sa simta dulceata sarbatorilor de iarna, asa cum si noi o simtim”, sustine Luca Sova, care a fost impresionat de faptul ca „o poveste simpla despre Mos Craciun poate aduce atât de multa speranta unui suflet trist.” Maria Palade, Alexandra Leonte, Paula Cazacu, Cristiana Moroz si Madalin Marin au mers la CRU. „Am facut diferite jocuri si au fost foarte incântati de ele, spune Maria Palade. (…) A fost o experienta nemaipomenita din care am invatat ca toti copiii au dreptul la o copilarie fericita si ca in lume exista copii ce cunosc lipsa unei familii care sa ii ocroteasca si sa-i iubeasca. Toti acesti copii au nevoie de ajutorul si de sprijinul nostru!”

                              Judecatoria, sufocata de dosare

                                In primele 11 luni ale acestui an, la Judecatoria Bacau, s-au inregistrat peste 16.000 de dosare. Daca unii ajung in instanta trimisi de procurori, dupa ce au savârsit o infractiune, altii ajung de bunavoie. Divorturile, fondul funciar sau contestatiile la amenzile primite sunt doar câteva dintre spetele care aglomereaza instantele.

                                Judecatoria Bacau este sufocata de dosare. Numai in anul 2012, la aceasta instanta au fost inregistrate 16.526 de spete noi. Vorbim de contestatii la amenzile primite in trafic, dar si de la alte institutii care au atributii de control, divorturi, partaje, fond funciar, dar si cauze penale deferite instantei de catre procurorii care au efectuat cercetarea. Unele se incheie rapid, iar locul le este luat de altele, dar sunt si cauze care se judeca cu anii. Si pentru ca numarul dosarelor este in continua crestere si incarcatura pe judecator este la fel de mare. „Incarcatura pe judecator, pe anul 2011, a fost in medie 821 de dosare pe sectia civila si 553 de dosare pe sectia penala. Asadar, a fost o medie totala pe Judecatorie de 771 de dosare”, spune Vasile Smeu, judecator in cadrul Judecatoriei Bacau.

                                Cauze incheiate intr-un singur termen

                                Un tânar acuzat de furt calificat a aparut ieri pentru prima data in fata instantei, in acest dosar. Procurorii i-au retinut in rechizitoriu furtul unui telefon mobil si a unei sume de bani dintr-o societate comerciala din zona sud a orasului. Barbatul si-a recunoscut vina in fata magistratului si a acceptat sa beneficieze de reducerea de pedeapsa cu o treime. A fost de acord chiar si sa achite prejudiciul. Cum nimeni nu s-a opus, iar inculpatul nu a mai avut alte solcitari, instanta a ramas in pronuntare. Asadar, acest caz este unul din putinele care se rezolva de la o prima infatisare. Tot dintr-un singur termen se incheie si acele procese deschise de cei care au primit amenzi. Este si cazul unui sofer de autobuz care efectueaza curse in tara si care a oprit in alta statie decât cea stabilita in traseu. Pentru asta a primit o amenda de 3.000 de lei. A contestat-o in instanta si i-a cerut judecatorului sa o anuleze motivând ca a oprit in acel loc pentru a-i permite unei batrâne, care nu cunostea orasul, sa coboare. Si speta sa a ramas in pronuntare.

                                Un dosar de divort, cel mai vechi dosar de la Judecatorie

                                Daca unele cauze se termina rapid, altele se judeca cu anii. Este si cazul unui divort care sta in instanta de aproape zece ani. „Cel mai vechi dosar aflat pe rolul Judecatoriei Bacau este un dosar din anul 2003 ce are ca obiect – divort si partaj bunuri comune. A fost solutionat in prima instanta la data de 11.02.2004, ulterior s-a declarat apel, iar prin decizie civila din 2011 s-a dispus restituirea dosarului catre Judecatoria Bacau pentru continuarea judecatii dosarului”, mai spune judecatorul Smeu. Urmatorul termen in acest dosar este la mijlocul lunii ianuarie 2013.

                                Posturi libere

                                Cu un volum mare de activitate, Judecatoria Bacau are si posturi libere. Este vorba despre un post de vicepresedinte, unul de executie si un altul de sef Sectie Penala. Schema grefierilor este completa.

                                Adaposturi pentru oamenii strazii deschise numai noaptea

                                  Potrivit informarii Serviciului de prognoza a vremii, la nivelul judetului Bacau, se vor mai înregistra ninsori abundente începând cu seara zilei de 11.12.2012 pâna astazi, succedate de temperaturi excesiv de scazute pentru aceasta perioada, de pâna la -20° C, în intervalul 12-16 decembrie 2012, în special în zona de sud a judetului. Din acest motiv, autoritatile au luat masuri pentru a-i pune la adapost pe cei care sunt sub cerul liber. La nivelul intregului judet s-au stabilit in opt locatii spatii disponibile pentru persoanele fara adapost. In municipiul Bacau este deschisa Tabara pentru sinistrati de pe Calea Moldovei. In Moinesti, vagabonzii se pot adaposti la sediul SPAS, in Onesti in adapostul de pe strada Victor Babes, in Comanesti la Spitalul Ioan Lascar, in Darmanesti in Gradinita Darmanesti si intr-o sala de sport. Autoritatile din Slanic Moldova ii vor caza la nevoie pe oamenii fara adapost la patru pensiuni de la care au cerut sprijinul. In Târgu Ocna au fost amenajate spatii de dormit in doua sali de sport, iar in Buhusi la Casa de Cultura. „Oamenii legii ii vor identifica si conduce la aceste adaposturi pe cei care au nevoie de sprijin. Centrele sunt deschise si se asigura permanenta”, a declarat Carmen Cioltan, purtator de cuvânt al Prefecturii Bacau. In aceste locatii este cald si cei cazati primesc un ceai sau o masa. Desi conditiile in aceste locatii sunt foarte bune, vagabonzii prefera sa stea departe de ele, alegând sa se adaposteasca la unitatile spitalicesti.

                                  Spitalele, obligate sa-i adaposteasca pe boschetari

                                  Ministerul Sanatatii a transmis spitalelor, prin intermediul Directiei de Sanatate Publice, indicatii cu privire la persoanele fara adapost. Acestea trebuie primite in compartimentele si unitatile de urgenta (CPU si UPU). Unitatile sanitare au probleme serioase din cauza acestor persoane. „In weekend-ul trecut, un barbat care a cerut adapost la UPU a devenit violent când a fost invitat sa stea pe hol, nu in salonul de observatie, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU). A spart un geam. Suntem obligati sa-i primim pe cei fara adapost, dar s-a decis ca acestia sa stea pe hol, la intrare, unde este destul de cald.” In judetul Bacau s-a inregistrat deja un deces in rândul oamenilor strazii de când a cazut prima zapada. Un barbat de 69 de ani a fost gasit in Gara Bacau in soc hipotermic. Pacientul a fost transportat la SJU dar, in ciuda ingrijirilor medicale, a decedat dupa câteva ore.
                                  Andreea Gavrila
                                  Doina Mincu

                                  Spitalele se pregatesc pentru o avalansa de pacienti

                                    Masuri de vreme rea

                                    Persoanele cu boli cronice, vârstnicii, gravidele si copiii sunt o prioritate pentru autoritatile sanitare in aceasta perioada cu fenomene meteorologice extreme. Spitalele trebuie sa fie pregatite pentru o avalansa de cazuri, dar sa acorde si adapost oamenilor strazii. Medicii le recomanda bolnavilor sa nu infrunte frigul si sa se adreseze celui mai apropiat spital sau cabinet medical de la primele semne de boala.

                                    Autoritatile sanitare au stabilit un plan de masuri pentru a reduce pe cât posibil efectul negativ al vremii de iarna asupra sanatatii populatiei. Directia de Sanatate Publica a atentionat unitatile sanitare sa se pregateasca pentru un mare numar de pacienti. O prioritate sunt bolnavii care au nevoie de dializa si gravidele la termen, precum si cele cu risc. Pacientii vor fi preluati din zonele cu atentionare de vreme rea si transportati la spitalele in evidenta carora se afla, unde vor fi internati. Unitatile si compartimentele de primiri urgente din spitale trebuie sa se aprovizioneze cu o cantitate suficienta de medicamente si materiale sanitare pentru toate tipurile de urgente. Si medicii de familie trebuie sa-si completeze dulapul de urgenta.

                                    Bolnavii cronic si copiii, cei mai vulnerabili la ger

                                    Medicii le recomanda persoanelor care sufera de boli cronice sa manifeste prudenta si sa nu incerce sa infrunte frigul pentru a nu-si pune viata in pericol. “Ar fi bine sa iasa din casa doar spre orele amiezii, atunci când temperaturile devin mai suportabile, a declarat dr Adrian Colibaba, director medical al Serviciului de Ambulanta Bacau. Pacientii cu probleme locomotorii ar trebui sa evite deplasarile. Chiar si caderile din picioare pot produce fracturi, in special ale memebrelor inferioare. Nici copiii nu trebuie expusi la temperaturi scazute fiindca in mod fiziologic au o termoreglare mai dificila decât a adultilor si pot intra mai usor in hipotermie.”

                                    ULTIMELE ȘTIRI

                                    blugi

                                    d1

                                    d3

                                    d2