Există o teorie conform căreia Europa nu a intrat în Evul Mediu odată cu căderea Imperiului Roman de Apus în secolul al V-lea, ci mai degrabă odată cu expansiunea islamică din secolul al VII-lea. Aceasta a rupt legăturile economice și culturale dintre Europa și Mediterană, izolând continentul și marcând începutul unei perioade de sărăcire și decădere.
În această interpretare, invaziile barbare nu au distrus civilizația romană, ci au transformat-o, menținând în viață multe aspecte ale culturii și economiei romane.
Barbarii au adoptat multe elemente ale culturii romane, inclusiv sistemul monetar, comerțul, arta, literatura și dreptul roman. Această continuitate culturală a permis civilizației romane să supraviețuiască într-o formă modificată.
Schimbarea radicală a avut loc odată cu expansiunea rapidă a Islamului în secolul al VII-lea. Cuceririle musulmane au rupt legăturile economice și culturale dintre Europa și Mediterană, izolând continentul de rutele comerciale vitale.
Această izolare a dus la o fază de sărăcire și decădere, în care au dispărut moneda, comerțul, arta, literatura și dreptul roman. Europa s-a transformat într-o societate agrară și feudală, bazată pe o ierarhie de seniori și vasali.
În prezent, Europa pare să se confrunte cu o ruptură similară. Economia europeană este în cădere liberă după deconectarea de la sursele ieftine de energie din Rusia. Nivelul de trai începe să scadă vizibil, iar la nivel politic, atmosfera seamănă din ce în ce mai mult cu un război rece – „noi împotriva celorlalți”.
Contrar opiniilor exprimate de establishment, războiul din Ucraina nu este cauza principală a problemelor europene. Deși conflictul a exacerbat anumite dificultăți, cum ar fi creșterea prețurilor la energie și instabilitatea geopolitică, rădăcinile problemelor Europei sunt mult mai adânci și mai complexe. Ele includ decenii de politici economice și sociale nesustenabile, dependența excesivă de surse de energie externe, inegalități economice și sociale crescânde, precum și o lipsă de coeziune politică și culturală. În plus, provocările demografice, cum ar fi îmbătrânirea populației și migrația, au contribuit la tensiunile interne și la scăderea competitivității economice.
Diverse comunități și grupuri, care nu se mai identifică cu valorile și tradițiile europene, doresc să-și impună propriile reguli și stiluri de viață. Această situație duce la formarea unor enclave culturale și juridice autonome, unde legile și normele impuse de statul european sunt ignorate sau respinse. În multe cazuri, aceste grupuri nu doar că refuză să adopte legislația și cutumele Imperiului, dar activează pentru a crea structuri paralele de putere și influență, subminând astfel coeziunea socială și politică.
Din punct de vedere economic, tensiunile interne contribuie la scăderea nivelului de trai și la exacerbarea inegalităților sociale. Regiunile care se rup de mainstream-ul economic și cultural european devin izolate, suferind de lipsa investițiilor și a oportunităților. În același timp, politica de sancțiuni și tarife impuse de Uniunea Europeană împotriva marilor puteri economice, precum China, riscă să exacerbeze și mai mult situația economică precară. În loc să se concentreze pe dezvoltare și cooperare, Europa este prinsă într-o spirală de măsuri punitive și răspunsuri care duc la stagnare economică și declin.
Arta și cultura, odinioară pilonii identității europene, devin prizonierele unor norme de corectitudine politică, care subminează autenticitatea și diversitatea expresiei artistice. În încercarea de a promova toleranța și incluziunea, multe creații artistice sunt modificate sau cenzurate pentru a se conforma unor standarde impuse artificial. Această tendință duce la o pierdere a valorilor tradiționale și la o erodare a contextului istoric, creând o disonanță culturală care dezorientează și înstrăinează publicul.
Ruptura cu trecutul și tradiția nu este ceva nou în istoria Europei. Asemenea schimbări majore, fie că au fost determinate de invazii, de schimbări economice sau de transformări culturale, au avut întotdeauna un impact profund asupra structurii societății europene. Criza actuală pare să fie un alt capitol în această istorie de transformări. Deconectarea de la sursele de energie ieftine și tensiunile politice crescânde ar putea transforma din nou Europa, așa cum a făcut expansiunea islamică în secolul al VII-lea. Această nouă fază de sărăcire și decădere ar putea duce la o reconfigurare a societății europene, trecând de la un sistem bazat pe comerț și tehnologie la unul agrar și feudal, dominat de o ierarhie rigidă de putere.
De data aceasta, dușmanul nu vine din exterior, ci din interior. În trecut, Europa a fost amenințată de invazii externe, precum cele ale triburilor barbare sau ale armatelor musulmane, care au determinat rupturi economice și culturale semnificative. Astăzi, însă, provocările interne reprezintă cea mai mare amenințare pentru stabilitatea și unitatea continentului.
