De când baronul de Montesquieu a gândit ca intr-un stat puterile trebuie separate, democratia functionala a pasit in viata popoarelor. Mai greu, ce-i drept, in Europa, cu toate ca la sânul ei se nascuse Iluminismul, si mai repejor peste Ocean, acolo unde razvratitii Batrânului Continent au reusit sa puna in practica utopiile politice luate in cala vapoarelor, laolalta cu nevestele, copiii, animalele si credinta protestanta. Asa cum credem noi, românii, ca ne sade intotdeauna bine, am dat de-a dura cu functionalitatea Statului, de l-am transformat intr-un bot-dodolot, frumos de pica, dar nefunctional de-ti vine sa-l arunci la vreun câine hamesit si satul sa latre dupa caravanele prostiei si coruptiei din ultimii 23 de ani. In ultimele luni, Puterea Judecatoreasca pare sa fie in criza. Nimic mai fals, este singura care se transforma sub presiunea interioara – una a profesionistilor din sistem, iar judecatorii si procurorii ce par sa sfâsie Consiliul Superior al Magistraturii nu fac decât sa dea o proba despre cum trebuie sa se reformeze institutiile ce sunt in slujba cetateanului. Desigur, sunt si aspecte penibile, chiar hilare in prestatia unor magistrati, insa ele sunt mai putine, oricum, decât traznaile spuse si facute de politicieni. Si apropos de politicieni, cei aproape 600 de parlamentari care formeaza mamutul gonflat al gâfâielii democratiei noastre par a fi remorca supraincarcata a Guvernului, fara relieful dat de competenta si eficienta care sa-i justifice numele de Putere Legislativa. Cu partide in care se domneste, nu se conduce, e greu de crezut ca vreunul dintre senatori ori deputati poate ridica glasul cu macar o octava in fata liderilor atotputernici. Asa se explica totala lipsa de control asupra Puterii Executive, o putere vadit discretionara in lipsa verticalitatii si onoarei mult invocate atunci când s-au cerut voturile. La asta se adauga impotenta si tatismul care se confrunta in ceea ce ar trebui sa fie Opozitia din România. Observam ca tridentul ce ar trebui sa ne garanteze tuturor cetatenilor siguranta, liniste si prosperitate a devenit bont, daca nu chiar flasc, indârjit doar la televizor de prestatiilor orale pe teme minore. Ar trebui sa amintesc de cea de a Patra Putere, presa. Din pacate, si ea sufera de betesuguri multe, vechi si greu tratabile. Bine ca macar ziaristii (cea mai mare parte!) nu sunt platiti din taxele si impozitele românilor. Ajung toti ceilalti!
Box / Mihai Nistor l-a invins pe fostul campion mondial si vicecampionul olimpic en-tire, Clemente Russo
Invincibilul a fost invins
Succes de senzatie pentru Mihai Nistor! Cel mai bun sportiv al SCM Bacau in 2012 l-a invins sâmbata pe fostul campion mondial din 2007 si medaliatul cu argint la ultimele doua olimpiade desfasurate la Beijing si Londra, Clemente Russo! Reusita pugilistului pregatit de Relu Auras s-a produs in cadrul Campionatului Mondial al Cluburilor, World Series of Boxing (WSB), competitie organizata de AIBA. Victoria lui Nistor este cu atât mai prestigioasa, cu cât ea a avut loc chiar in Italia, in fieful lui Russo. Mai mult, pâna la confruntarea cu pugilistul român, Clemente Russo nu pierduse niciun meci in World Series of Boxing, el fiind considerat o legenda vie a acestei competitii.
Singurul punct pentru Astana
„N-am simtit ca a fost un meci greu. E adevarat, Russo e un boxer extraordinar, care te zapaceste cu miscarile sale in ring, insa eu m-am simtit foarte bune. Ma bucura enorm aceasta victorie”, a declarat Mihai Nistor despre intâlnirea desfasurata sâmbata, la Mediolanum Forum din Milano, pe parcursul a cinci reprize. Interesant este ca echipa din Kazahstan, Astana Arlans, pentru care Mihai Nistor lupta in circuitul World Series of Boxing, a pierdut cu 4-1 disputa cu formatia italiana Dolce & Gabbana in gala de la Milano. Singurul punct din contul Asta nei a fost, evident, cel obtinut de Nistor, care a reusit surpriza serii, trecând de Clemente Russo cu scorul de 3-0, printr-o decizie split a arbitrilor.
Predare de stafeta
„Fara nicio exagerare, as compara succesul lui Mihai Nistor contra lui Russo cu o medalie de aur la Europene sau chiar la Mondiale”, a declarat antrenorul lui Nistor, Relu Auras: „Sincer, nu ma asteptam la o asemenea surpriza placuta, mai ales ca Mihai a fost nevoit sa lupte chiar acasa la Russo. Merita remarcat si faptul ca toti arbitrii l-au dat câstigator pe Mihai. Daca vreti, deznodamântul acestui meci de la Milano a fost ca o predare de stafeta. La cei 30 de ani pe care ii are, Clemente Russo, o legenda a boxului mondial ii cedeaza locul lui Mihai Nistor, un pugilist care, la 22 de ani, are tot viitorul in fata”.
Sperante pentru Rio
Apropo de viitor: Relu Auras este convins ca elevul sau va da lovitura la Olimpiada de la Rio de Janeiro. „In 2016, la Rio, Nistor va avea vârsta optima pentru categoria sa. Ii cunosc foarte bine potentialul si am incredere ca el va fi podium la Jocurile Olimpice din Brazilia”, a spus tehicianul bacauan. Pâna la Rio 2016, Mihai Nistor isi va continua meciurile din circuitul WBS si va participa la Europenele si Mondialele din acest an. „Sigur ca speram in rezultate cât mai bune la Europene si la Mondiale, dar obiectivul nostru principal ramâne Olimpiada”, a precizat Relu Auras.
Volei feminin / Divizia A1: Derby liliputan
Stiinta Bacau – Unic Piatra Neamt (miercuri, ora 14.00, Sala Sporturilor)
Numiti-l, daca vreti, derby-ul Moldovei! Nu uitati insa sa montati surdina! Altadata o confruntare de top in campionat, Cupa sau chiar Challenge Cup (in 2008 a decis calificarea in Final Four-ul competitiei), Stiinta Bacau -Unic Piatra Neamt in varianta 2013 este o intâlnire de dimensiuni liliputane. Stiinta are sanse minime de a incheia sezonul regulat mai sus de locul 3, in timp ce Unic nu poate tinti mai sus de pozitia a saptea. Poate doar amintirea rivalitatii de odinioara sa mai involbureze apele!
In oglinda
Stiinta se prezinta la ultima intâlnire cu propriu public din sezonul regulat dupa o infrângere dramatica pe terenul Albei Blaj, echipa de care se leaga in schimb ultimul succes in campionat al Unicului. Daca studentele au pierdut la Blaj cu 3-2, desi au condus cu 2-0, in schimb Unicul s-a impus, de asemenea in tie-break, contra ardelencelor, dupa ce au revenit de la 0-1 si 1-2 la seturi. Un amanunt care poate presara ceva sare si piper pe un meci fara implicatii deosebite in clasament.
Kamenova, menajata
Antrenorul studentelor, Florin Grapa, priveste dincolo de meciul cu Unicul, din penultima etapa a sezonului regulat. „E putin probabil sa urcam pe locul 2, insa acest lucru conteaza mai putin acum. Important este ca in play-off sa redevenim echipa din turul campionatului”, a declarat Grapa, care o va menaja astazi pe Kamenova, incomplet refacuta dupa accidentarea la glezna. Locul sau va fi luat fie de Baltatu, fie de Iosef.
Peste 5.000 de testari Papanicolau
In jur de 1.300 de femei din judetul Bacau beneficiaza in fiecare luna de testul Papanicolau gratuit, printr-un program derulat de Ministerul Sanatatii. Acesta a demarat in luna octombrie a anului trecut. Inceputul a fost mai timid, dar in ultimele trei luni adresabilitatea a crescut. S-a ajuns astfel la un numar de 5450 de teste efectuate, iar 5179 de femei au primit deja rezultatul investigatiei. Pentru a beneficia de screening gratuit, femeile trebuie sa se adreseze medicilor de familie pe lista carora figureaza ca asigurate medical. Acestia vor stabili daca persoana se incadreaza in criteriile de includere in program. Medicul de familie va informa pacienta, îi va elibera un formular care asigura înscrierea în program si o listă cu centrele de recoltare. Femeia se va programa la centrul de recoltare pentru recoltarea materialului celular cervico-vaginal. Dupa fixarea pe o lama a frotiului, acesta va fi transmis (insotit de formular) de catre centrul de recoltare la spitalul care a organizat screeningul sau, după caz la laboratoarele de anatomie patologica. Rezultatul testului ajunge tot la medicul de familie, iar acesta il prezinta pacientei. In judetul Bacau au organizat retele pentru programul de screening doar Spitalul Judetean de Urgenta si Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti. Sunt implicati 70 de medici de familie.
Mai putine incendii, mai multe victime
Inceputul de an a fost plin pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau. In doar doua luni de activitate, numarul evenimentelor la care au intervenit pompierii a fost de 675, adica 12 in fiecare zi. In afara interventiilor SMURD, cele mai multe au fost incendiile – 59. „In primele doua luni din acest an numarul incendiilor a scazut cu 57 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut. Din pacate, in ceea ce priveste numarul victimelor, au fost mai multe fata de aceeasi perioada din 2012, inregistrând deja 9 decese, dintre care patru copii. Este vorba de incidentul nefericit care a avut loc in comuna Magura, cu cei patru copii de 2-4 ani”, a declarat col. Catalin Felegeanu, adjunctul inspectorului sef. In cele mai multe cazuri, incendiile au fost urmare a indiferentei oamenilor. Dupa cum a rezultat si in urma controalelor pompierilor, in special locuitorii din mediul rural nu se ingrijesc sa-si curete cosurile de fum, au diferite improvizatii la instalatii, nu au portite la sobe sau depoziteaza materiale combustibile in apropierea mijloacelor de incalzire. In urma controalelor, pompierii nu au dat amenzi, ci doar avertismente. „Ne-am axat pe gospodariile unde sunt persoane in vârsta, cu multi copii, probleme sociale sau care nu se pot deplasa. Acolo unde primariile nu au avut fonduri, am apelat la operatorii economici din zona care vând materiale de constructii sau organizatii guvernamentale ca sa le ofere sprijin celor care au nevoie”, a mai spus col.Felegeanu. Prin interventia lor, pompierii au salvat 132 de persoane si bunuri in valoare de 6,4 milioane de lei. Timpul mediu de raspuns la incendii a fost in acest interval de 18 minute, destul de mult daca tinem cont ca in doar câteva minute poate arde o casa din temelii. Un motiv poate fi si vechimea unora dintre autospecialele de interventie. „Intr-un fel se deplaseaza o masina de 24 de tone de peste zece ani vechime si altfel o autospeciala care are doar 10-15 tone si mai noua. Se ajunge progresiv la incendiu, masinile fac echipa. Pâna scoatem din uz autospecialele mai vechi, trebuie sa le folosim. In municipiu interventia este de ordinul a 3-5 minute”, a declarat col.Ioan Mihalache, prim-adjunct al inspectorului sef. In parcul auto al unitatii se afla 20 de mijloace tehnice cu vechime pâna in cinci ani, 13 cu vechime intre cinci si zece ani si 33 care sunt in garajul unitatii de peste zece ani. In cadrul proiectului european Euronest, de dotare a inspectoratelor din Moldova cu echipamente si masini, ISU Bacau a primit 11 autospeciale. In acest an, „gratie economiei care s-a facut la licitatiile anterioare, fiecare judet va primi o autospeciala de salvare la inaltime”, a precizat col.Ion Braga, seful Centrului Operational Judetean.
Au lovit si au fugit
Pe numele a patru tineri din comuna Dealu Morii s-a intocmit un dosar penal pentru violare de domiciliu, loviri, alte violente si distrugere urmare a unui scandat iscat pe fondul consumului de alcool. Este vorba despre Ionut C., de 21 de ani, Constantin D., de 21 de ani, Ionel P., de 20 de ani, si un minor de 17 ani, care i-au acostat si batut pe Valerica M., de 46 de ani si Aurel S., de 57 de ani, dupa care au fugit de la fata locului, nu inainte de a intra in curtea uneia dintre victime, unde au distrus si o poarta. Ancheta politistilor continua pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs scandalul.
A furat mâncare de 100 de lei
Faptuitor depistat, prejudiciu recuperat. In urma investigatiilor efectuate politistii a fost prins Constantin B., de 50 de ani, suspectat de savârsirea infractiunii de furt. S-a stabilit ca barbatul a intrat intr-un magazin din Bacau si a sustras o geanta cu produse alimentare, in valoare de 100 de lei. Pentru fapta sa, s-a ales cu dosar penal.
La 55 de ani, dosar pentru trei fapte penale
A furat un televizor si a amenintat cu un topor un satean. Este vorba despre Valerian A.., de 55 de ani, din comuna Huruiesti, care a fost dat pe mâna Politiei de catre un barbat ce l-a surprins pe faptas chiar in curtea sa. „S-a stabilit ca Valerian A., a intrat prin escaladarea gardului in curtea celui care ne-a sesizat, iar ulterior, printr-o usa lasata descuiata, in locuinta lui B. Viorel, de unde a sustras un televizor, dupa care a parasit locul faptei si a patruns in curtea locuintei lui Gabriel D.”, a explicat insp. Narcisa Butnaru, ofiter de politie. Atunci a fost surprins de sateni, iar pentru a se apara a amenintat cu moartea pe cel pe care-l pradase, dar si pe alti locuitori ai localitatii. Pe numele lui s-a intocmit dosar penal in care se efectueaza cercetari sub aspectul savârsirii infractiunilor de violare de domiciliu, furt calificat, amenintare si port de arma alba.
A pagubit izlazul Pagubeni
Delictele silvice continua sa dea de furca organelor de control. Valea Muntelui, in special, a devenit favorita hotilor de lemn. Aproape in fiecare zi, agentii de politie prind in flagrant persoane care transporta material lemnos nestingheriti, fara sa aiba la ele actele de provenienta a marfii si documentele necesare unui astfel de transport. Asa s-a intâmplat si cu un localnici din Darnmanesti, Cristian C., care a fost prins in timp ce transporta cu o caruta 10 arbori, specia fag, fara sa poata da vreo explicatie privind provenienta lor. In urma discutiei purtate cu politistii, barbatul a recunoscut ca a furat lemnul de pe izlazul din cartierul Pagubeni. Marfa a fost confiscata si s-au dispus masurile legale. Actiunile pe linia prevenirii si combaterii furtului de material lemnos vor continua si in perioadele urmatoare.
Arhiepiscopul Europei Centrale si de Est, inmormântat la Corbasca
Câteva zeci de preoti si sute de credinciosi din comuna Corbasca, si nu numai, au participat marti, 26 februarie, la manastirea Poglet, la slujba de inmormântare a IPS Adrian Hritcu, arhiepiscopul Europei Centrale și Occidentale. Cunoscut si iubit de oamenii locului, vrednicul de pomenire ierarh, a ramas in sufletele acestora ca fiind cel care a sustinut si demarat lucrarile pentru constructia singurei biserici din Bacioi, acolo unde traiesc câteva mii de suflete. Prohodirea sa a fost precedata de sfânta Liturghie oficiata de un sobor de ierarhi in bisericuta de lemn a manastirii. Aici s-au aflat pentru prima oara in istoria acestei zone a Bacaului, o parte dintre membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, printre care IPS Mitropolit Teofan al Moldovei si Bucovinei si PS Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. La sfârsitul slujbei de inmormântare, a fost citit mesajul transmis de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care, printre altele, a subliniat meritele ierarhului. Preasfintitul Episcop Ioachim Bacauanul a facut o scurta istorie a modului in care Arhiepiscopul Adrian Hritcu a ajuns la manastirea Poglet, relatiile sale de binecuvântata prietenie cu ierarhii acestor locuri, cu parintii calugari din judetul Bacau, dupa care a multumit tuturor celor prezenti si implicati in desfasurarea acestui eveniment. Soborul de ierarhi, preoti si credinciosi au inconjurat apoi biserica purtând trupul neinsufletit spre locul de vesnica odihna. Înaltpreasfintitul Adrian Hritcu a absolvit Seminarul la Manastirea Neamt si unde a fost hirotonit diacon si apoi preot. În anul 1980 Episcopul vicar Adrian Botosaneanul a ajuns în fruntea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrala si Occidentala cu sediul la Paris. La 16 noiembrie 1982 va deveni arhiepiscop al aceleiasi Eparhii, functie ce o detine pâna în anul 1990. Dupa 1990, la scurta vreme, Înaltpreasfintia Sa s-a retras din scaunul de arhiepiscop, datorită vârstei înaintate.
Contractul de închiriere a apartamentelor devine titlu executoriu
Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod civil, contractele de inchiriere care au fost înregistrate la organele fiscale constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele si în modalitatile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.
Contractele de închiriere pe durata determinata si constatate prin înscris sub semnatura privata si înregistrate la organele fiscale constituie titluri executorii în ceea ce priveste obligatia de restituire a bunurilor. Ca atare, pentru protectie, proprietarul are interesul de a le înregistra la organele fiscale. Procedura se refera atât la persoanele fizice, cât si la persoanele juridice. Cu alte cuvinte, daca locatorul are un contract de închiriere sub semnatura privata, dar înregistrat la organul fiscal si chiriasul nu plateste chiria sau nu preda bunul la expirarea contractului, locatorul poate obtine direct executarea silita a chiriasului.
Martisoare la Colegiul „Vasile Alecsandri”
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau si Colegiul National „Vasile Alecsandri” vor intâmpina primavara impreuna. In perioada 26 – 28 februarie 2013, cele doua institutii vor organiza, in parteneriat, expozitia de martisoare si felicitari „Intâmpinarea primaverii”, aflata la a IV-a editie. Martisoarele vor fi expuse in holul Colegiului „Vasile Alecsandri”, incepând de astazi, ora 11, si va fi sustinuta de catre copiii, tinerii si persoanele adulte ocrotite in centrele DGASPC. Banii obtinuti din vânzarea martisoarelor vor fi folositi in scopul achizitionarii de produse necesare confectionarii de noi obiecte.
Schimbarea retelei de telefonie, posibila in 24 de ore
Uniunea Europeana a impus un nou set de reguli pentru companiile din industria de telecomunicatii, pentru a da clientilor mai multa flexibilitate in privinta duratei contractului cu abonament pe care il semneaza, datele personale la care au acces operatorii de telefonie si alegerea retelei favorite. Toti cetatenii Uniunii Europene, indiferent de tara in care locuiesc, au de acum dreptul sa schimbe reteaua de telefonie intr-o singura zi, operatorul de telefonie fiind obligat sa permita acest lucru in maximum 24 ore. Noua lege se aplica atât pentru contractele încheiate pentru telefonia mobila, cât si cele de telefonie fixa. Clientii au dreptul sa isi pastreze vechiul numar de telefon atunci când aleg o alta retea. In plus, Comisia Europeana a interzis operatorilor de telefonie sa mai incheie contracte cu o durata mai mare de 24 de luni. In plus, operatorii trebuie sa ofere clientilor si optiunea unui contract cu o durata maxima de 12 luni. Astfel, se va pune capat presiunilor facute asupra utilizatorilor pentru a semna contracte pe termen lung, in conditii mai putin favorabile clientilor si de care acestia nu pot scapa decât cu plata unor penalizari importante. Operatorii de telefonie vor trebui de acum sa-si înstiinteze clientii atunci când au loc brese de securitate care ar putea facilita accesul neautorizat la date sensibile. Din 2008 si pâna in 2012 s-au portat circa 810.000 numere de telefon mobil si fix.
Statul ne vrea cu identitate electronica
Proiectul, care dateaza din 2003, va deveni realitate in curând. Un proiect de modificare a legislatiei privind actele de identitate arata ca de acum cetatenii vor avea de ales intre cartea de identitate clasica si cea electronica. „Cartea electronica de identitate este de tip smart card si contine datele în format tiparit sau în format inscriptionat prin tehnologie laser si în format electronic. Datele biometrice incluse în documentele electronice sunt imaginea faciala în format digital si imaginile impresiunilor papilare a doua degete, în format digital”, se arata in proiectul de hotarâre.
Eliberarea de documente electronice sau de documente simple, fara cip, se va face în functie de opţiunea persoanei care solicita eliberarea. Asadar, nimeni nu va fi obligat sa isi procure o carte electronica. Documentele simple nu vor contine elemente biometrice. Prin exceptie, „preluarea imaginii faciale se poate realiza cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu conditia ca fata titularului, de la baza barbiei si pâna la frunte, sa fie vizibila în mod clar. Ochelarii sunt acceptati în fotografii numai daca lentilele nu sunt colorate, nu reflecta lumina, nu provoaca umbre si nu au portiuni care sa ascunda ochii. Rama ochelarilor nu trebuie sa acopere nicio portiune a ochilor”, se mai arata in proiect. Deocamdata, proiectul nu face referire la termenul de valabilitate. Acesta va fi mentinut la patru ani pentru tinerii cu vârsta cuprinsa între 14-18 ani si de cinci ani pentru persoanele de peste 18 ani. Acest lucru ar putea crea difficultati la serviciile de eliberare a documentelor. „Volumul de munca va fi foarte mare. Daca acum este aglomerat, când sunt termenele de valabilitate mai mari, nici nu vreau sa imi imaginez ce va fi atunci”, a declarat seful serviciul Evidenta Persoanei din Bacau, cms.sef Ioan Prisecaru. In noua carte se vor inscrie numele si prenumele titularului, sexul, cetatenia, data si locul nasterii, semnatura olografa, fotografia titularului, C.N.P., adresa de domiciliu, numele parintilor.
Proiectul pus in dezbatere publica nu face referire la data exacta la care va intra in vigoare noua legislatie. Se mentioneaza in schimb ca vor exista judet pilot in care se va implementa sistemul pentru inceput. Nici in ceea ce priveste costurile eliberarii unei carti electronice nu se fac mentiuni, dar este greu de crezut ca va costa tot 11 lei, cum este cazul documentului simplu.
Anul trecut, Serviciul de Evidenta a Persoanelor din municipiul Bacau a eliberat 33.376 carti de identitate si 1657 de carti de identitate provizorii. Au fost eliberate alte 10.319 carti de alegator.
Cine nu va plati taxa de eliberare a documentului:
– persoanele care sunt victime ale calamitatilor naturale, ale incendiilor sau ale unor dezastre
– persoanele care locuiesc pe strazi a caror denumire se schimba, imobilul este renumerotat, trece intr-un alt rang al unitatilor administrativ-teritoriale.
Potrivit noii legislatii, pentru ca persoanele din mediul rural sa nu mai faca un drum la serviciul de evidenta pentru a ridica documentul personalul preda actul de identitate politistului din mediul rural, pe baza de condica. Acesta ii va inmâna actul de identitate cetateanului, care semneaza.
Centru de informare „Europe Direct” la Universitatea „Vasile Alecsandri”
Proiectul „Europe Direct”, derulat impreuna cu Universitatea „Vasile Alecsandri”, continua. Coordonatorii amplului program, cu finantare europeana, au organizat un centru de informare in care s-au prezentat actiunile derulate pâna acum, dar si obiectivele, strategiile, politicile europene ce vor fi implementate la nivel regional si local in urmatorii ani.
In Sala de conferinte a Bibliotecii Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau s-a organizat luni, 25 februarie, o ampla actiune a proiectului cu finantare europeana intitulat „Europe Direct”. Infiintat in urma cu cinci ani, Centrul „Europe Direct” si-a prezentat acum activitatile, dar si obiectivele, stategiile si politicile ce vor fi implementate la nivel regional si local in urmatorii ani. „Nu este numai un bilant al activitatilor, ci si o prezentare a ceea ce vom face in continuare. Totodata, intâlnirea este pentru noi un prilej de multumire catre toti colaboratorii nostri, pentru maniera in care s-au implicat in activitatile pe care le-am realizat impreuna. Am facut caravane, forumuri, dezbateri, am celebrat toate zilele europene, am organizat scoli de vara, conferinte, simpozioane, work-shopuri, am realizat materiale de informare”, a declarat prof.univ.dr.Doina Cmeciu – coordonator proiect „Europe Direct”. Grupurile tinta ale acestori manifestari sunt elevi, parinti, studenti, directori de scoli, reprezentanti ai comunitatii educationale si nu numai. In acest an, Centrul de informare „Europe Direct” isi propune sa organizeze mai multe campanii de informare, dar si o scoala de vara de training si comunicare, conferinte, colaje de seminarii si ateliere, expozitii de fotografii, toate sub tematicile Uniunii Europene.
Centrul „Europe Direct” Bacau a primit aprobare de derulare a noi activitati pentru urmatorii 5 ani de proiect. Finantarea lor este asigurata in proportie de 50 la suta de Comisia Europeana, iar restul, de partenerii din proiect si Universitatea „Vasile Alecsandri”, pe o valoarea totala de 40.000 euro/an.
„Este o colaborare placuta, interesanta si fructuoasa intre noi si Centrul «Europe Direct». Colaboram cu o formatie de camera si una individuala, organizam concerte pentru elevi, oameni bolnavi, batrâni, tineri, studenti, dar si cursuri atractive de istorie a muzicii.”
Adrian Gheorghe – violonist Filarmonica Bacau„Impreuna cu Centrul «Europe Direct» am desfasurat in ultimii ani mai multe activitati impreuna cu voluntarii nostri in scolile din judetul Bacau, nu numai din municipiul Bacau, am avut chiar si schimburi de experienta cu colegii din strainatate . In viitor, ne propunem sa realizam mai multe campanii de prevenire a consumului de droguri in comunitate.”
Marta Butnaru – inspector de specialitate Centru Antidrog Bacau
Politistii locali vor masini noi
Agentii si-ar dori ca anul acesta sa mearga in misiunile de patrulare cu masini noi. Acestia vor sa achizitioneze sase autovehicule de interventie dar si un utilaj pentru ridicarea masinilor parcate neregulamentar, asa cum se intâmpla si in Capitala.
La inceput de an, politistii locali si-au facut planuri. Acestia si-ar dori sa achizitioneze 6 autovehicule de interventie noi, având in vedere ca parcul auto al institutiei este mult prea vechi iar unele autoturisme din dotare sunt numai bune de dus la casare. Planuri sunt dar ramâne de vazut daca se vor gasi si bani. Oficialii de la Politia Locala Bacau mai vor sa cumpere si un utilaj pentru ridicarea masinilor parcate neregulamentar si care blocheaza traficul dar si pentru eliberarea unor parcari rezidentiale, in cazul in care acestea se vor infiinta in doua cartiere din municipiul Bacau. Asadar, vizate vor fi in primul rând autoturismele lasate de proprietari in locurile marcate cu parcare interzisa si care sunt frecvent ignorate de soferi. Anul trecut peste 100 de autoturisme au fost blocate de agenti pentru astfel de incalcari. In ceea ce priveste proiectul parcarilor rezidentiale, ei spun ca acesta nu poate avea succes daca nu au un utilaj cu ajutorul caruia sa elibereze locul deja platit si care poate fi oricând ocupat de un alt bacauan. In momentul de fata, parcul auto al Politiei Locale Bacau numara 12 masini care anul trecut au avut nevoie de piese de schimb si reparatii.
„Solicitarea noastra fata de Consiliul Local este de improspatare a parcului auto, având in vedere ca masinile si dotarile nostre sunt cam deficitare in ceea ce priveste capacitatea lor de a raspunde cerintelor. Sunt masini uzate si moral si fizic si speram ca in bugetul de anul acesta sa avem alocate resursele necesare pentru a putea achizitiona un numar de autorisme care sa ne permita o interventie mai operativa si mai prompta acolo unde este nevoie.”
Relu Mardare, director Politia Locala Bacau
CARPATICA ASIG a deschis o noua sucursala in Bacau
„Asigurari la inaltime“
CARPATICA ASIG, una dintre cele mai importate companii de asigurare românesti, a inaugurat luni cea de-a doua sucursala din orasul Bacau. Evenimentul de deschidere s-a desfasurat in prezenta echipei de management a companiei, venita sa reconfirme importanta strategica pe care aceasta zona a tarii o detine in dezvoltarea companiei. Au fost alaturi si reprezentantii locali ai societatilor de brokeraj.
Cu o prezenta de peste 17 ani pe piata asigurarilor generale, CARPATICA ASIG este autorizata sa practice o gama variata de asigurari, de la asigurari Casco si RCA la asigurarea locuintei, de la asigurari medicale de calatorie la asigurari de raspundere civila etc.
Decizia de extindere face parte din planul strategic de dezvoltare pe care CARPATICA ASIG si l-a propus pentru anul in curs, care vizeaza atât extinderea retelei de sucursale si agentii, cât si a retelei de centre de constatare si unitati service colaboratoare. Dezvoltarea unor produse inovatoarea si imbunatatirea continua a serviciilor post-vânzare sunt directiile prioritare ale companiei, de a caror implementare la nivel local se va ocupa si echipa noii sucursale, o echipa de profesionisti, cu experienta in piata asigurarilor. „Bacauanii sunt asteptati in Calea Marasesti, nr. 94, pentru a-si asigura masina, locuinta sau pentru a-si incheia alte asigurari din categoria asigurarilor generale. Le oferim nu numai produse acoperitoare si complexe, ci si oferte promotionale, care sa le ofere alaturi de siguranta si liniste, mai multe beneficii concrete. Programul de lucru este de luni pâna vineri, intre orele 9.00-17.30”, a declarat Irina Gherasim, directorul noii sucursalei a CARPATICA ASIG.
Pentru a accesa produsele de asigurare ale companiei, clientii se pot adresa si unitatii CARPATICA ASIG situata pe str. Banca Nationala, nr. 31B, sau brokerilor colaboratori.
CARPATICA ASIG a fost infiintata in anul 1996, cu capital integral privat, sub denumirea de ASA ASIGURARI ATLASSIB, in cadrul holdingului ATLASSIB. In septembrie 2004 compania si-a schimbat denumirea in CARPATICA ASIG – parte a Grupului Financiar CARPATICA, raspunzând astfel cerintelor pietii privind serviciile financiare integrate. Compania are peste 90 de unitati in intreaga tara, colaborând cu peste 5.000 de intermediari, si practica asigurari generale (non-viata).
Salariile din Sanatate ar putea creste
Ministerul Sanatatii are o propunere pentru cresterea salariilor din sistemul sanitar. Majorarea nu se va aplica de-a valma, ci pe criterii de performanta. Cadrele medicale ar urma sa aiba salariu fix, la care se vor adauga bonusuri sau sporuri. Potrivit proiectului MS, munca salariatilor din sistemul sanitar public va fi monitorizata permanent, iar o data la sase luni, acestia vor fi supusi unor evaluari. Suplimentele financiare vor fi acordate pe baza criteriilor de performanta indeplinite in acest interval. Se crede ca, in acest fel, angajatii vor fi stimulati sa dea randament maxim la locul de munca. Sindicalistii nu agreeaza acest sistem. „Este o intentie mai veche a ministerului, dar noi credem ca ar fi dificil sa se stabileasca niste criterii obiective, ne-a declarat Aurel Cretu, liderul Sindicatului Sanitas, Filiala Bacau. Dintr-o echipa fac parte mai multi angajati si, din acest motiv, e greu sa stabilesti aportul fiecaruia in activitate. Eu cred ca acest sistem nu se poate aplica acum. Cel mai bine ar fi sa creasca salariile pe grupe socio-profesionale.”
Responsabilizare, nu penalitati financiare!
Comisia de Industrie (ITRE) a Parlamentului European a adoptat, saptamâna trecuta, opinia despre „Regulamentul privind protectia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor” cu 33 voturi pentru, 24 impotriva si o abtinere. Regulamentul face parte din noul pachet legislativ pentru reformarea cadrului legal privind protectia datelor, propus de Comisia Europeana. Adina Valean (foto), reprezentant al ALDE (Alianta Democratilor si Liberalilor pentru Europa) in Comisia de Industrie, a depus 200 de amendamente care schimba fundamental propunerea CE. Modificarile pun accentul pe stimularea companiilor pentru dezvoltarea mecanismelor interne de protectie a datelor si reduc costurile si sarcinile care revin IMM-urilor. Votul reflecta „pozitia curajoasa si echilibrata a Parlamentului European fata de o problematica foarte sensibila pentru toti cetatenii UE. explica Adina Valean in comunicatul de presa trimis cotidianului «Desteptarea». Vorbim aici de doua categorii de drepturi: dreptul la viata privata si la protejarea datelor personale si dreptul de a fi informat si de a beneficia de avantajele si oportunitatile erei digitale. O abordare justa nu trebuie sa incalce nici unul dintre aceste drepturi.” Exista deja o directiva cu privire la protectia datelor cu caracter personal care contine cele mai stricte prevederi din lume, explica Valean. „Consider ca un regulament corect trebuie sa asigure protectia datelor cu caracter personal prin responsabilizarea industriei fata de consumator, nu prin penalitati financiare, pentru ca incalcarea increderii este mai scumpa decât orice amenda”, arata europarlamentarul PNL. Toate amendamentele propuse de Adina Valean au fost adoptate.
Einstein in pantaloni scurti
O mâna de copii cu minte sclipitoare in calcule si masuratori
Colegiul National „Ferdinand I“ si-a prezentat elevii olimpici care au obtinut rezultate remarcabile la judeteana de Fizica. Doi dintre ei s-au calificat si la Nationala, unde vor reprezenta Bacaul alaturi de alti elevi din tara. Sunt copii muncitori, ambitiosi, capabili de performanta. Cei de la nivel gimnazial au adus 11 mentiuni la faza pe judet, iar cei de la nivel liceal, doua premii – I si II.
Stefan, Alexandru, Cezar, Bogdan, Amalia, Carla, Alexandra, Teodora, Cosmina sau Mara. Sunt doar câteva nume ale unor elevi de la Colegiul National „Ferdinand I”, care au obtinut premii importante la olimpiada scolara de Fizica, faza judeteana, care a avut loc la inceputul acestei luni. Sunt copii ambitiosi, muncitori si capabili de performanta. Doi dintre ei, Stefan Popa si Alexandru Mocanu, ambii in clasa a XI-a E, sunt calificati si la Nationala. „Este un premiul important pentru mine. Fizica mi-a placut intotdeauna si incerc sa obtin mereu un rezultat cât mai bun. Voi merge si la Informatica si apoi ma voi decie ce sa aleg pentru Nationala”, ne-a declarat Stefan Popa, „abonat” la premii in olimpiade si concursuri scolare. „Au fost copii foarte buni, cu experienta, asa ca nu a fost asa usor. E multa munca in spatele acestor rezultate. Desi imi place mult si Matematica, anul acesta ma voi axa pe Fizica”, ne-a spus si colegul sau, Alexandru Mocanu, ce se viseaza deja student la o universitate din Marea Britanie.
11 mentiuni la Gimnaziu
Cei mici, de gimnaziu, au obtinut nu mai putin de 11 mentiuni (7 pe clasa a VI-a si 4 pe clasa a VII-a), un rezultat foarte bun având in vedere ca este pentru prima data când participa la olimpiada de pe aceasta disciplina. Rezultatele obtinute au in spate multa munca, ore intregi de pregatire continua, iar impreuna, elevi si profesori, au facut un tot unitar. Fizicienii de la „Ferdinand” sunt pregatiti de profesorii Dragos Florescu (la liceu), Nicu Harasemciuc si Otilia Iftimescu (la gimnaziu). „Rezultatele celor doi elevi ai mei, Alexandru si Stefan, sunt mereu din clasa a IX-a. Mereu au obtinut premii, sunt câstigatori frecventi si la Concursul de matematica-fizica «Vranceanu-Procopiu», asa ca era de asteptat ca aceasta participare a lor sa confime din nou”, a aratat prof. Dragos Florescu. „Toti elevii nostri au mers cu mare entuziasm la aceasta olimpiada. Au fost numai de la Colegiul «Ferdinand» 25 de participanti, iar rezultatele au fost foarte bune. E bine sa fie formati de mici, pentru a fi bine pregatiti pentru liceu, unde se invata la un nivel mai ridicat. Este pacat ca odata cu cresterea anilor de studiu, numarul lor scade la participarea pe olimpiade. Daca in clasa a VI-a vin peste 100 de elevi la olimpiada, se ajunge ca in clasa a XI-a sa avem 1-2 elevi. Importanta este, asa cum am mai spus, pregatirea lor continua”, ne-a precizat si prof. Nicu Harasemciuc. Elev sau cadru didactic, fiecare isi doreste un singur lucru: ca tot acest efort conjugat sa se finalizeze cu premii importante. Nationala de Fizica va avea loc in acest an la Satu Mare, intre 1 si 5 aprilie.
Au mai obtinut mentiuni pe judeteana de Fizica, pe clasa a VII-a, si urmatorii elevi de la Colegiul „Ferdinand I”:
– Teodora Balas (clasa a VII-a B)
– Cosmina Stoica (clasa a VII-a A)
– Mara Miron (clasa a VII-a B)
– Teodora Cârlan (clasa a VII-a A)
„Mi-a placut foarte mult. Subiectele au oscilant intre mediu si dificil, dar le-am facut fata. Nu m-am gândit nicio secunda la concurenta, ci doar la ce am eu de facut.“
Cezar Mindruta – elev clasa VI-a B„Fizica am descoperit-o in acest an si mi-a placut din prima ora. E interesanta, imi place sa fac proiecte si ma descurc chiar bine.“
Bogdan Vicol – elev clasa VI-a B„Acest premiu inseamna ca mi s-a recunoscut munca. Nu am muncit foarte mult, dar am obtinut si rezultate. E foarte important pentru mine ca am inceput cu dreptul.“
Stefan Custura – elev clasa VI-a B„E prima oara când particip la olimpiada de Fizica. E un premiu la care tin enorm de mult. Am fost si la Matematica, insa mi-am dorit sa vad si cum e la Fizica. De ce nu?“
Amalia Rebegea – eleva clasa VI-a B„Nu stim sigur ce ne va rezerva viitorul, insa e important sa invatam, ca poate o sa ajungem si la Nationala, in alti ani, cine stie? Muncim si individual, acasa, si colectiv, la scoala. Trebuie sa invatam mult ca sa-i putem depasi pe ceilalti.“
Alexandra Botez – eleva clasa VI-a B„Subiectele au fost dificile, mai ales cele de final. Nu ne vom opri aici, pentru ca Fizica e o materie captivanta si interesanta.“
Carla Marinescu – eleva clasa VI-a B„Aceasta mentiune si faptul ca am fost prima pe clasa mea inseamna foarte mult pentru mine, mai ales ca e si prima mea participare la un astfel de concurs. Premiul arata, de fapt, toata munca pe care am depus-o pâna acum.“
Alexandra Anghel – eleva clasa VI-a A















