Acasă Blog Pagina 4315

Fericirea (doar) de Paste?

In ajun de Paste l-am vazut scormonind prin gunoi, la o pubela, pe un om care era cândva considerat mare mester în breasla sa.  Umbla, pe-atunci,  la cravata, avea succes, era responsabil si se bucura de respect. In prima zi de Paste,  un amic mi-a spus ca  un cetatean care s-a recomandat „licentiat disponibilizat” i-a cersit pur si simplu o suma de bani. Daca-mi promiti ca nu-i folosesti pentru consumul de alcool, Iti dau. Omul l-a dezarmat, raspunzându-i sincer: „Pentru alcool ii folosesc!” De ce? „Ca sa uit de Paste! Cândva puteam sarbatori…” Dar pâna acum de ce-ai baut? „Ca sa uit ca exist. Mi-au furat orizonturile”… Fericire nici macar de Paste?…

Am primit, am transmis zeci si zeci de mesaje din care, de foarte multe ori, nu lipsea urarea „Paste fericit!” Ma Intreb: oare de ce ne uram sa fim fericiti doar la marile sarbatori? Sarbatorile crestine au devenit un fel de nisa utopica In care credem ca putem evada pentru foarte scurt timp?  Dar este posibila aceasta evadare?… Copiii români sunt cei mai nefericiti dintre toate statele industrializate. Tara noastra ocupa locul 29 din 29, In urma unui studiu realizat de UNICEF. Potrivit documentului, peste 40 la suta dintre copiii din România traiesc In familii care au probleme financiare. Din punctul de vedere al violentei, jumatate dintre copiii din România au fost implicati In batai si 41 la suta au fost abuzati de colegi la scoala. Pe de alta parte, 17 la suta dintre copii au consumat alcool, 10 la suta fumeaza. Angajatii români sunt nemultumiti, nefericiti. Sunt chiar cei mai nefericiti din Europa,  spune un recent studiu al Fundatiei Europene pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si Munca. Sunt suparati din cauza ca muncesc mult, pe bani putini. Au o productivitate destul de mica si se considera victime ale unor angajatori abuzivi si avari.. România se afla pe ultima pozitie In clasamentul statelor cu conditii decente la locul de munca. Un sondaj al Institutul Român pentru Evaluare si Strategie (IRES) ne spune ca românii sunt mai nefericiti chiar si decât In perioada comunismului. 74% din cei chestionati considera ca In România lucrurile merg Int-o directie gresita, 83% fiind Ingrijorati/foarte Ingrijorati In privinta economiei tarii, politicienii fiind perceputi ca adevaratii vinovati ai acestui derapaj. Potrivit aceluiasi sondaj, 85% dintre cei intervievati sunt Ingrijorati/foarte Ingrijorati In privinta sistemului de sanatate, 81% sunt Ingrijorati/foarte Ingrijorati In privinta sistemului de pensii, 77% In privinta Invatamântului, iar 86% sunt Ingrijorati/foarte Ingrijorati pentru ca primesc salarii liliput.
De Paste, o catedrala si-a asteptat credinciosii cu o mocheta  In valoare de 16.000 de euro. Sa fie aceasta o strategie de succes pentru evadarea (fie ea si macar de Paste) din nefericire? …

Bacauanii au fost cumpatati de Paste

    Dupa masa copioasa de Paste, unii bacauani au ajuns direct pe mâinile medicilor. De altfel, la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean Bacau, cazurile predominante au fost cele de indigestie ca urmare a abuzului alimentar. Din fericire, niciun caz nu a fost prea grav. Pe de alta parte, spre deosebire de anii trecuti bacauanii au petrecut Pastele mai linistiti, fara conflicte care sa necesite in final ingrijiri medicale. Aglomeratia nu a lipsit, insa, multi pacienti de vârsta a III-a, cu boli cronice decompensate, solicitând asistenta medicala. Adresabilitatea a fost mare si ca urmare a faptului ca medicii de familie au fost liberi, iar cabinetele din policlinici, inchise.

     

     

     

    Apartament in flacari de la o candela

      Un incendiu violent s-a iscat, in noaptea de Inviere, la un bloc de locuinte, de pe Calea Marasesti, din municipiul Bacau. In jurul ore 3.45, pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau au fost solicitati sa intervina pentru stingerea focului ce mistuia totul Intr-una din camerele unui apartament, de la etajul trei. Militarii au actiona imediat si au reusit, astfel, sa Impiedice extinderea flacarilor si la alte locuinte. Panica s-a instalat Insa repede printre vecini, mai ales ca apartamentele de la acelasi nivel si casa scarii au fost invadate de fum. „Patru persoane au fost evacuate, la fata locului s-a deplasat si un echipaj Smurd si, din fericire, nimeni nu a avut nevoie de Ingrijiri medicale. Incendiul a pornit de la o candela uitata aprinsa”, a spus lt. Andrei Grecu, purtatorul de cuvânt al ISUJ Bacau. Au fost distruse toate bunurile dintr-o camera si multe altele degradate, printre care si fatada si geamurile termopan de la apartamentul situat la etajul patru. Si la Comanesti pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit tot de la o lumânare lasata aprinsa peste noapte.

      Sinucidere in ziua Pastelui

        Un tânar, din localitatea Gheorghe Doja, si-a pus capat zilelor In ziua de Paste. Dupa o cearta cu familia acesta a plecat de acasa si s-a oprit la linia ferata acolo unde a asteptat sa vina un tren si s-a aruncat In fata lui. Mecanicul de locomotiva a sunat la 112, dar echipajul de la Ambulanta ajuns la fata locului nu a mai putut face nimic pentru victima. Prezenta leziuni grave la cap si a fost declarat mort. Politistii de la Transporturi Feroviare au deschis o ancheta.

        Prima impartasanie – emotie si credinta

          Duminica, 5 mai, a fost o zi deosebita pentru credinciosii Parohiei “Inima Neprihanita a Mariei” din Serbanesti. Sapte copii l-au primit pentru prima oara pe Isus In Sfânta Impartasanie. Dupa o perioada intensa de pregatire, atât din partea copiilor, cât si din partea celor implicati In pregatirea lor, a sosit si ziua mult asteptata. Sfânta Liturghie a Inceput cu o procesiune spre altar. Ajunsi in fata lui Isus, copiii  au cerut iertare pentru micile lor greseli si au implorat binecuvântarea lui Dumnezeu pentru acest moment deosebit din viata lor. Dupa Evanghelie, preotul paroh a ars câteva bucati de hârtie, care au simbolizat pacatele copiilor. Pentru a-l primi pe Isus Intr-un suflet curat, sâmbata, 4 mai, copiii au facut si prima spovada. Momentul cel mai important al acestei Liturghii a fost cel al Impartasirii copiilor cu trupul si sângele lui Cristos. Au luat parte la acest moment, alaturi de copii, parintii, nasii si cei apropiati. La sfârsit, copiii au multumit bunului Dumnezeu pentru acest dar minunat, au multumit familiilor si parintelui paroh. Actrita Eliza Noemi Judeu a recitat o poezie care le-a reamintit copiilor si parintilor care sunt valorile importante ale vietii.

          Tenis/ Cupa DSJ -SCM Bacau: Primii câstigatori

          Inceputa la finalul saptamânii trecute, Cupa DSJ -SCM Bacau la tenis si-a cunoscut ieri primii câstigatori. Astfel, la categoria 10 ani feminin, s-a impus Maria Andrei (Coreco Iasi), care a a trecut in finala de Smaranda Tasmoc (Giglio Iasi) cu scorul de 6-3, 6-2, in timp ce pentru locurile 3-4, Daria Toth a invins-o cu 3-6, 6-1, 6-4 pe Alexandra Fârtescu. La 14 ani fete, podiumul a fost compus din Renata Istratescu (CT Galati), Mara Sechelariu si Anca Moraru (ambele SCM Bacau). Câstigatorii au fost recompensati cu cupe oferite de DSJ Bacau. Turneul de categoria 1 gazduit de Baza „SCM Bacau” va continua astazi.

          Iata rezultatele inregistrate la celelalte categorii de concurs:

          10 ani masculin (semifinale): David Perju (Dinamo Bucuresti) – Tudor Poiana (Coreco) 6-3, 6-1, Matei Bancescu (CA R0man) – Matteo Maxim (SCM Bacau) 6-1, 2-6, 6-1.

          12 ani masculin (semifinale): Mihai Ursuleanu (TC Livone Ilie Nastase)- Stefan Alex Scurtu (CSM Onesti)  6-1, 6-2, Razvan Olaru (SCM Bacau) – Catalin Nita (SCM Bacau) 6-0, 6-0.

          14 ani masculin (semifinale): Petru Berdila (SCM Bacau) – Pandele Adochitei (Coreco Iasi) 6-2, 3-6, 7-5, Stefan Casuneanu (CSM Onesti) – Rodion Panayiotou (TC Micul AS) 6-4, 6-2.

          Seniori (grupa A/ sah): Sorin Rosca- Alexandru Stan 6-0, 6-0, Sorin Rosca – Gabriel Ciuntea 6-2, 4-6, 6-7 (2), Sabin Saveluc – Alexandru Stan 1-6, 4-6, Sabin Saveluc – Gabriel Ciuntea 1-6, 1-6.

          Seniori (grupa B/ sah): Alexandru Manole – Tudor Ghenea 6-1, 6-0, Alexandru Manole – Petru Draghici 6-0, 6-1, Tudor Diaconu – Tudor Ghenea 6-1, 6-4, Tudor Diaconu – Petru Draghici 4-6, 4-6.

          Hristos a Inviat!

            Hristos a inviat! Credinciosii  ortodocsi sarbatoresc Pastele, cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii, care marcheaza Invierea lui Iisus Hristos, in a treia zi dupa ce a fost crucificat. Invierea Domnului este minunea minunilor, actul mântuitor pe care l-a savârsit Dumnezeu, care este Viata si Adevar. Invierea s-a petrecut in prima zi a saptamânii iudaice, adica Duminica, ceea ce face din acest eveniment unic, „Sarbatoarea sarbatorilor”.
            Slujba de Inviere a renunit in bisericile bacauane zeci de mii de credinciosi. Fie ca au ales sa ia Lumina Sfânta in bisericile din centrul orasului sau intr-un schit vechi, cu totii si-au deschis sufletele pentru a primi vestea plina de speranta „Hristos a inviat!”.
            Multi dintre cei care au participat la slujba de Inviere au trecut pe la mormintele celor dragi pentru a le aprinde lumânari. Apoi, s-au indreptat spre case, cu lumânari aprinse in mâini, si au dus Lumina Sfânta in familie, in camin. Aceasta le va fi calauza peste an in momentele de tristete, durere sau bucurie. Dupa saptamâni de post, cei care au respectat canoanele si traditia s-au bucurat dupa Inviere de bucatele pregatite special de Paste.

            Vacanta partiala in Sanatate

              Pâna pe 7 mai, in spitale se va lucra dupa programul specific zilelor de sâmbata si duminica. Mai exact, cabinetele din policlinicile spitalelor vor fi inchise, iar pe sectii se vor asigura garzile. In compartimentele si unitatile de primiri urgente, se va lucra in regim normal. Cabinetele medicilor de familie vor fi inchise. In ceea ce priveste asistenta medicala in mediul rural, aceasta se va asigura doar in cele doua centre de permanenta din comunele Stanisesti si Ghimes Faget. Serviciul Judetean de Ambulanta lucreaza dupa program normal, iar in caz de necesitate este pregatit sa suplimenteze turele.

              „Privighetorile” ne incânta si de Paste

                Prof. Nicolae Popa, dirijorul cunoscutului ansamblu folcloric „Privighetorile Zeletinului”, ne anunta ca in prima zi de Paste TVR 1 va transmite, la ora 10,30, o emisiune in care renumitii instrumentisti si solisti vocali din Podu Turcului ne vor incânta din nou. In ultimele doua saptamâni, aceiasi artisti au avut aparitii consistente la un alt post national de televiziune. Cu piese noi, „Privighetorile” pregatesc si participarea la interesante concursuri si festivaluri muzicale din aceasta primavara, dar si din vara.

                Postasii au luni zi libera

                  Oficiile Postale vor lucra dupa orar normal, cu exceptia zilei de luni, 6 mai, când postasii au zi libera. Pensiile se vor distribui conform programului obisnuit. “In zilele de 7, 8 si 9 mai se face virarea banilor de la Casa de Pensii, iar incepând cu data de 14 mai incepe distribuirea banilor la beneficiari”, a declarat Sorin Sova, din cadrul Directiei Judetene de Posta Bacau.

                  Permanenta la furnizorii de utilitati

                    Furnizorii de utilitati sunt la datorie, prin echipele de interventie, chiar si in aceasta perioada in care alte societati si institutii nu au program de lucru. Echipele E.ON vor asigura permanenta in cazul in care apar intreruperi la curentul electric sau gaze. Cei care au probleme in aceste zile pot apela numerele de urgenta puse la dispozitie de companie: pentru reteaua de electricitate- 0800.800.929, iar pentru reteaua de gaze- 0800.800.928. Defectiunile pe reteaua de apa pot fi anuntate la dispecerat: 0334/401.796. Consumatorii deserviti de CET, furnizorul de agent termic, pot sesiza defectiunile la numarul de telefon al dispeceratului, 0234/525300.

                    Invierea, o taina care se dovedeste prin credinta

                      De fiecare data când sarbatorim minunatul praznic al Invierii Domnului, retraim bucuria primirii celui mai mare dar trimis de Dumnezeu lumii dupa crearea ei: biruirea mortii si certitudinea vietii vesnice. Este darul la care fiinta noastra aspira din adâncurile ei in mod constant, chiar daca adeseori suntem absorbiti de problemele cotidiene, pur pamântesti. Sarbatoarea pascala recapituleaza an de an evenimentul consumat in istorie la „plinirea vremii” si ne invita sa o intelegem in toata dimensiunea ei sacra, teologica, liturgica si traditionala, smulgându-ne, cel putin pentru câteva momente, din grijile firesti ale lumii.

                      In aceasta mareata zi, Sfânta Biserica ne cheama sa ne ridicam din amortirea sufleteasca si, ca oarecând femeile mironosite, sa mergem la mormântul Domnului, adica in orice lacas de inchinare, ca sa fim intâmpinati si noi, ca si ele, de „doi barbati in vesminte stralucitoare”, care ne vor spune ca Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le! Acest imn este de fapt marturisirea pe care purtatoarele de miruri au facut-o apostolilor, si care, la rându-le, au transmis-o lumii, ajungând din generatie in generatie pâna la noi, cei care, intelegând prin credinta acest adevar fundamental, vietuim cu speranta propriei invieri duhovnicesti si a trecerii in Imparatia plina de lumina a lui Dumnezeu. Aceasta e marturia pe care o face Sfânta noastra Biserica de veacuri, fara incetare, intreaga ei viata fiind patrunsa de frumusetea si lumina invierii Mântuitorului. Aceasta e marturia pe care si noi, fiii Sfintei Biserici a lui Hristos, o confirmam si afirmam, vadind prin cuvânt si fapte credinta noastra nestramutata in Inviere.

                      Pastele de anul acesta sa fie un imbold al misionarismului si al reevanghelizarii lumii in care traim! Viata secularizata de astazi, din pacate s-ar traduce prin trairea erei postcrestinismului. Sa nu fie! Timpuri neprielnice pentru cuvântul lui Dumnezeu au mai fost in istorie, asa cum Iisus a iesit din mormânt si Biserica s-a organizat mai intâi in pamânt, adica in catacombe. Aproape 300 de ani au durat persecutiile impotriva crestinilor la inceputurile existentei sale. Acestea s-au terminat oficial in timpul imparatului Constantin cel Mare, care a promulgat acel decret de la Mediolan, din anul 313, prin care a dat voie crestinilor sa se manifeste liber in lume. Destinul imperial si religios al lui Constantin a stat sub semnul biruitor al crucii si al intâlnirii cu Hristos inviat, de aceea si emiterea Edictului nu a fost decât un rezultat firesc al acestei experiente, care marturiseste invierea istorica a crestinismului din catacombele suferintei si faptul ca intâlnirea personala cu Hristos inviat are o traiectorie ce trece invariabil prin experienta crucii.

                      †IOACHIM Bacauanul,

                      Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului

                       

                      Pasca evreilor, crestinilor si a… cofetarilor

                        Cuvântul pasca poate insemna: un fel de paine nedospita care e mâncata de evrei religiosi in timpul Pastelui Evreiesc; un cozonac special mâncat de crestini, de Paste.

                        Pentru evrei, pasca se face dintr-un aluat nedospit, obtinut dintr-un amestec de apa si una din cele cinci cereale: grâu, secara, orz, ovaz sau alac. In traditia evreiasca, pasca e poreclita „pâinea saracilor”, din cauza faptului ca evreii saraci continuau s-o manânce si dupa Paste. Cartea Exodului povesteste despre faptul ca evreii au plecat in mare graba din Egipt si n-au avut timp sa-si pregateasca pâine dospita. In amintirea acestui eveniment, evreii manânca timp de opt zile numai pasca (in loc de pâinea dospita, obisnuita).

                        Pentru crestini, obiceiul de Paste de a mânca miel si pasca este legat de ritualul pascal evreiesc. In datina ebraica, mielul se manânca ritual cu azima (pâine nedospita) si cu ierburi amare, pentru a aduce aminte de greutațile indurate in robia egipteana. La Cina cea de Taina, Isus si apostolii au mâncat miel dupa ritualul evreiesc, iar azima este reprezentata de pasca. Pentru crestini, mielul, pasca si vinul sunt simboluri cu noi semnificații: mielul este Isus Hristos, care isi accepta sacrificiul. Pasca frânta si vinul turnat semnifica sacrificiul christic. Pasca este preparata in ajunul Invierii. Adevarata pasca este aceea care se taie in bucatele mici, se pune in pachetele si se duce la biserica pentru a fi sfintita. Bucatile de pasca sunt duse acasa si pastrate pentru a-i face pe credinciosi partasii binecuvântarii lui Dumnezeu, având puterea de a alunga bolile si necazurile.

                        La crestini,  pasca este o pâine rotunda si dulce, gustoasa, plina de tot felul de mirodenii si condimente delicioase, foarte diferita de pasca evreilor.
                        Mai des decât cozonacii de paste, pasca este adusa obligatoriu la biserica, pentru a fi sfintita, multi dintre crestini crezând sincer ca astfel vor beneficia de protectie impotriva raului si a bolilor, daca vor consuma câte o portie de pasca pe durata intregii sarbatori a Sfintelor Paste. Prin stropire cu vin, pasca devine ritualic o reprezentare a jertfei Mântuitorului, putându-se astfel observa sacrificiul care include trupul si sângele.

                        La Radauti, in 2009, a fost pregatita cea mai mare pasca din lume. Ea a cânarit 170 kilograme si a avut un diametru de doi metri si o grosime de peste zece centimetri. Dintre ingrediente n-au lipsit 300 de oua, 45 kg de brânza de vaci si 3 kg de stafide. Pasca gigant a devenit aici o traditie si este preparata an de an, in Vinerea Mare. Recordul celor de la Radauti a fost doborât de  bucurestenii de la Vitantis Shopping Center, doi ani mai târziu, care au oferit o pasca uriasa: avea un diametru de noua metri. Ea a fost preparata de cinci cofetari care au folosit, intre altele, 30 de kilograme de faina, 1,5 kilograme de drojdie de bere, 1,8 kilograme de zahar, 12 litri de lapte, 300 de oua, 45 kilograme de brânza de vaci, 3 kilograme de smântâna, 6 kilograme de unt, 1,2 kilograme de coaja de lamâie si portocala, 6 kilograme de stafide si 3 kilograme de gris si sare.

                        Simion Hârnea, in „Datinele si obiceiurile noastre de la Sarbatorile Pastelor” (Biblioteca Populara „Comoara Vrancei”, 1931), scrie despre zelul manifestat de gospodine la pregatitul si coptul pastilor. Acestea isi dadeau silinta ca, prin dibacia si priceperea lor, sa realizeze ceva foarte bun, pentru a se putea fali de sarbatori: „Sa zica oricare: <<Halal de mâna care a facut pasca asta>> si sa nu pateasca precum unele nepricepute care, in loc de pasca frumoasa si cu gust placut, scoate câte-o burca neagra, necrescuta si de cele mai multe ori cruda, care se incleioseaza in gura, de-ti vine s-o arunci la câini. Despre acestea, câte un sugubat de batrân, cu duh la vorba spune, mai mult in râs: <<Chica-i-ar mâna sa-i chisi celei care a trudit pânea asta. Ca biata pâne, a pazit-o bunul Dumnezeu de seceta, de grindina, de vânturi mari si puhoae, numai de mâna cea ra n-a putut fi scapata!>> Pentru aceasta dar, femeile poarta atâta grija de pasci, casnindu-se sa le faca cu dichis, ca sa nu dea prilej de vorbe urâte si s-ajunga de râs in sat”… De luat aminte… Aveti grija la ce cofetar faceti pasca…

                        Doar câteva farmacii deschise de Paste

                          In zilele de 5 si 6 mai, in judet vor fi deschise doar câteva farmacii, conform programului comunicat Casei Judetene de Asigurari de Sanatate. In municipul Bacau va fi deschisa non-stop Farmacia Ropharma 1, de Bulevardul Nicolae Balcescu 1, telefon 0234/512648. Bo-Farm Diana, de pe strada Stefan cel Mare 15, va fi deschisa de la 7.00 la 22.30, iar numarul de telefon este 0234/577611. Bo-Farm Gara, de pe strada Erou Ciprian Pintea 21, telefon 0234/520051, va avea program de la 8.00 la 22.00. Salofarm Orizont, de pe strada Marasesti 169, telefon 0334418908, are program intre orele 8.00 si 22.00, la fel ca si Salofarm de pe strada Mihai Viteazul 4 A, telefon 0334412211. In Onesti, Sangv Farm, de pe strada Victor Babes 11, telefon 0234/317676, va avea program de noapte, intre orele 22.00 si 7.00. In Comanesti va fi deschisa de la 8.00 la 23.00 Farmacia Vasiliada, de pe strada Republicii 1, telefon 0234/374297.

                          Cine a inviat, mama?

                          Copil fiind, mama imi povestea. Povestile ei aveau un farmec aparte. Nu erau cu zâne, cu harapi albi, cu balauri. Nici nu stiu daca le stia, ea imi povestea mai ales seara, inainte de culcare. Cea mai frumoasa poveste era cu un baietel care s-a nascut intr-o iesle, si ma gândeam ca poate si eu m-am nascut in ieslea din grajdul nostru. Baietelul a crescut, mama lui a fugit in lume sa nu-L gaseasca oamenii cei rai, EL a crescut cu mama Sa, a despartit ape, a facut minuni. Somnul ma cuprindea când mama imi cânta Inger, Ingerasul Meu, imi lua mâna in mâna ei si imi facea o cruce. A doua seara o rugam sa-mi povesteasca iar despre baietel. Si mama imi povestea cum a ajuns EL mare, cum un imparat avea ciuda pe el si L-a pus sa care o cruce pe un munte mare, L-au batut si L-au schingiuit. Acum dormi: Inger, Ingerasul Meu… Mama ne-a trezit intr-o dimineata, ne-a pus un ou rosu in cana cu apa, un banut si ne-a spalat pe fata: Hristos a Inviat! Cine a inviat, mama? Hristos a Inviat, baiatul meu. Povestea intreaga ne-a spus-o mai târziu parintele Vasilica, la biserica. Acum stii? Acum Stiu. Si L-am iubit pe Iisusul nostru, si i-L mai iubesc, iar povestea Lui este si povestea noastra, ne nastem, ne ducem crucea ca Iisus, murim pentru a invia in viata vesnica. Aceasta este biruinta care a biruit lumea: credinta noastra ca Iisus Hristos, fiul Domnului, s-a jertift pentru mântuirea noastra, iar noi trebuie sa-L urmam in suferinta, bucuria si Lumina Lui.

                          Acum nu mai am pe cine sa intreb: Cine a inviat, mama? Mama imi spune, in fiecare seara, de acolo de Sus: Inger, Ingerasul meu…

                          Acum Stiu: Inger, ingerasul meu, Eu sunt mic, tu fa-ma mare, Eu sunt slab, tu fa-ma tare…

                          Moartea a fost inghitita de biruinta, mama. Lumina a tâsnit din mormânt. Intunericul a fost risipit. Acum Stiu, Mama.

                          Veniti de luati Lumina!

                           

                          Incepe a doua etapa de inscriere la clasele pregatitoare

                            Imediat dupa minivacanta de Paste, incepând cu 8 mai, se organizeaza a doua etapa de inscriere a elevilor in clasele pregatitoare. Dosarele se pot depune la scoli pâna pe 17 mai, inclusiv. In aceasta etapa vor fi repartizati in unitatile de invatamânt primar acei copii care nu au fost cuprinsi in prima etapa, dar numai la scolile unde au ramas locuri libere. Pâna acum, conform statisticilor realizate de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, au fost inscrisi 5.539 de elevi in clasa pregatitoare si alti 450, direct in clasa I, fiind dintre cei care nu au urmat anul acesta cursurile clasei 0, dar care pâna la inceperea anului scolar viitor vor implini deja 7 ani. Nu au fost validati 4 copii care si-au depus dosar, insa parintii acestora se pot adresa din nou scolilor in etapa a II-a. Conform retelei scolare aprobate de Ministerul Educatiei, in intreg judetul Bacau din cele 8.055 de locuri au mai ramas libere 2.516 in 138 de scoli.

                            Programul de preluarea anunturilor la SC “Desteptarea” SA

                              In zilele Sarbatorilor Pascale, SC “Desteptarea” SA va avea program permanent la sediul sau din strada Vasile Alecsandri 41, pentru preluarea anunturilor de mica publicitate. Biroul din Bulevardul Unirii 11 va avea program special, dupa cum urmeaza: vineri va fi deschis pâna la ora 18, sâmbata si duminica va fi inchis, iar luni, in a doua zi de Paste, va fi deschis intre orele 9-13.

                              Comercianti la control

                                In Vinerea Mare, mai multi politisti si inspectori de la Directia Sanitar veterinara au mers, de dimineata, in Piata Centrala din municipiul Bacau, dar si in alte 8 piete din oras si din judet. Au vrut sa sa vada daca cei care au inchiriat tarabe pentru a vinde miei sau alte produse din carne detin documente de proveninta si daca marfa lor indeplineste toate conditiile de siguranta pentru a ajunge pe masa consumatorilor. Asa cum era de asteptat, nu toti cei care au venit la piata erau in regula.

                                La finalul raziei, oamenii legii au adunat mai multe amenzi si i-au avertizat pe comercianti ca actiunile lor nu se opresc aici.

                                Alti politisti au fost prezenti in trafic pentru depistarea celor care transporta animale vii fara documente.

                                Pastele, impreuna cu danezi, suedezi, vietnamezi, americani, brazilieni…

                                Cum o sa sarbatoriti de Paste? E greu sa fii departe de „radacini”, la un asemenea eveniment? Am adresat aceste intrebari unor buhuseni care-au ales sa-si gestioneze fiintarea pe alte meridiane. Raspunsurile sunt emotionante…

                                Gabriela Târdea, profesor, Copenhagen Business School: „Pastele, in special, este o sarbatoare la care simt nevoia de a fi acasa cu familia si de a sarbatori conform traditiilor românesti. Niciunde nu pot simti aceasta sarbatoare asa cum o simteam acasa cu cei dragi. Insa vom incerca sa pastram traditiile cât putem de mult. Drept urmare, impreuna cu alti tineri români stabiliti aici (prieteni foarte buni), ne-am decis sa sarbatorim Pastele in stil românesc. Sâmbata, 4 mai, ne intâlnim cu totii ca sa gatim sarmalute, cozonac, sa facem oua rosii, sa pregatim carne si multe altele. Duminica, 5 mai, vom sarbatori impreuna Sfintele Paste. La aceasta petrecere, fiecare dintre noi va invita un prieten strain pentru a lua parte la sarbatoare, având scopul de a impartasi traditiile si de a descoperi altele noi. Avem invitati danezi, suedezi, vietnamezi, americani, brazilieni, finlandezi, spanioli, greci si germani. Bineinteles ca vom fi, deasemenea, in legatura telefonica cu toti cei de acasa si speram sa ne bucuram de sarbatoare cât mai mult”.

                                Casiana Baciu, Paris, consultant NATO, la Bruxelles, „in politici de aparare in fata noilor tipuri de amenintari”: „Sincer, intotdeauna este greu sa fii departe de tara si de radacinile care ti-au dat aripi ca sa zbori. Am realizat insa ca sunt departe de tara mea doar fizic, nu si emotional. Acest gol lasat de absenta fizica este mult compensat de trairile sufletesti. Faptul de a fi departe cred ca dezvolta si mai mult in inima fiecaruia dintre cei plecati un sentiment si mai puternic de apartenenta si patriotism, facându-ne astfel sa ne dorim – eu asa simt – sa aratam lumii ca avem radacini dintre cele mai puternice si ca ne mândrim ca suntem ROMÂNI. Pot spune ca este greu, insa trebuie privit acest lucru, in timp, si ca pe o oportunitate oferita de viata de a face si mai cunoscuta tara din care venim si traditiile acesteia. Cu prilejul acestei mari sarbatori sufletesti caut intotdeauna sa fiu aproape de familie. Este un moment de iertare si de impartasire a trairilor spirituale alaturi de cei care imi sunt apropiati sufletului”.

                                Ciprian Nicoara, Germania, salariat al unui spital al trupelor americane: „Incercam sa pastram traditia noastra, iar anul acesta vom petrece sarbatoarea de Paste cu prieteni români, americani si germani dornici sa cunoasca un pic din cultura româneasca. Oricât am fi de suparati pe politicieni, nu putem fi suparati pe România, asa ca de câte ori avem ocazia, ne transformam in ambasadori ai culturii românesti. Ne e drag sa ne facem cunoscute traditiile si adevaratele valori, impartasim cu placere tot ce am adunat si pastram totul, cu sfintenie, in sufletele noastre. Vineri seara vom merge la slujba de vecernie la biserica ortodoxa din Saarbrucken, unde preotul Papuc va oficia slujba (in limba româna), la fel si sâmbata noaptea (e la aproxamitiv o ora de condus de la locatia noastra). E o biserica micuta, dar primitoare, unde toti se simt bineveniti si… acasa. Aici, mersul la biserica este si un prilej de socializare, la fel ca in State, unde românii se intâlnesc si dupa slujba, isi impartasesc experientele la o cafea. Departe de tara, dar aproape de România cu sufletul, uneori simti nevoia sa vorbesti cu cineva provenind din aceeasi cultura si aceeasi limba. Pentru masa de Paste vom avea traditionalele produse: oua rosii, cozonac, pasca, friptura si pastrama de miel, drob, iar cu ciorba inca oscilam intre cea de burta si cea de miel. Avem si bauturi traditionale românesti, tuica fiind apreciata de unii dintre prietenii nostri, iar vinul rosu face furori. Diferenta e ca noi vom relua serviciul luni, a doua zi de Paste. Speram sa avem o zi placuta, alaturi de prieteni”.

                                Centura Bacaului, cea mai scumpa ocolitoare

                                  CNADNR va contracta lucrari de constructie a variantelor de ocolire Bacau, Târgu Mures si Mihailesti (Giurgiu), proiecte cu o valoare totala estimata cuprinsa intre 1,1 miliarde lei si 1,19 miliarde lei (275 milioane euro), inclusiv TVA. Proiectul cu valoarea estimata cea mai ridicata, de 591,2 milioane lei fara TVA, vizeaza constructia variantei de ocolire Bacau, cu o lungime de 30,7 kilometri. Va fi cea mai lunga centura, prin comparatie cu cea a orasului Târgu-Mures – 11,6 kilometri si un cost de 252 de milioane fara TVA si Mihailesti – 3,18 kilometri si un cost de 44 milioane fara TVA. Costul centurii din Bacau ar putea creste, CNADNR putând decide ulterior achizitia de lucrari si servicii similare de 52,5 milioane lei fara TVA.

                                  Durata derularii acordurilor este de patru ani de la data atribuirii contractelor. Termenul limita pentru primirea ofertelor este 19 iunie pentru centura ocolitoare a Bacaului. La acest cost, kilometrul de autostrada care va ocoli Bacaul va costa 19,7 milioane de lei, cu 2 milioane mai ieftin decât pentru centura Târgu-Mures.

                                  ULTIMELE ȘTIRI