Un colet suspect, semnalat in zona sensului giratoriu de la RMB, din Bacau, a determinat interventia autoritatilor, in aceasta dupa-amiaza.
La fata locului au sosit politisti, ambulante si pompieri dar si pirotehnistii.
In urma cercetarii zonei s-a constatat ca acel colet „suspect” este o banala geanta goala.
Vom reveni cu amanunte.
FOTO: Arhiva
Zi cu soare, muzica, dans si multe cadouri, vineri, in inima Parcului Cancicov, „la fântâna”. Sarbatoarea a fost a Centrului „Daniel”, care a aniversat doua decenii de la infiintare. Alaturi i-au fost FSC si Espoiroumanie, impreuna cu care deruleaza un proiect foarte important: „Model de parteneriat si servicii mobile pentru comunitatile rurale sarace”.
Festivitatea a fost deschisa de cântecul „Când uitam sa visam”, interpretat de Andreea, o fetita de la „Clubul cu Lipici”, si a continuat cu discursul Marioarei Popa, presedinta ASCHN – Centrul „Daniel”. Au urmat alte melodii, pe ritmul carora bacauanii aflati in parc nu s-au sfiit sa danseze. Spectacolul a fost sustinut de voluntari si copiii „Cluburilor cu Lipici” din Motoseni, Slobozia si Bacau.
Au urmat o sumedenie de intreceri si jocuri, intre care o demonstratie de pictura colectiva si un concurs de desene pe asfalt, dar si prezentarea povestii Centrului „Daniel”, pe un ecran mare, pentru ca bacauanii sa afle ce este si cu se ocupa aceasta organizatie.
„Sarbatorim in parc tocmai pentru a putea participa la eveniment un numar cât mai mare de copii, parinti si bunici, a declarat Marioara Popa, presedinta ASCHN – Centrul Daniel. Aici pot sa interactioneze mai bine si pot fi cunoscuti de comunitate, care are sansa sa descopere ce talentati sunt copiii nostri.”
De-a lungul aleilor, voluntarii FSC si ASCHN au amenajat standuri si si-au prezentat creatiile: tablouri mai mari si mai mici, lumânari decorative, suporturi din ceramica, cosuri impletite din sfoara si bijuterii „o minune”, cum marturisea o batrânica, privind bratarile, colierele si cerceii in forma de gargarite, frunzulite sau cirese. Muzica si dansul au continuat ore in sir, iar la sfârsit, toti copiii erau imbujorati, obositi si fericiti. „A fost o zi de vis”, a spus, oftând, Cosmin, un baietel de zece ani, din Slobozia Noua.
Silvia Patrascanu
Magistrala feroviara 500 Bucuresti – Suceava a fost blocata, din nou, astazi, din cauza ploii, intre localitatile Valea Seaca – Faraoani.
Circulatia feroviara a fost intrerupta, conform unei informari a Prefecturii Bacau, de la ora 15.45.
La fata locului actioneaza, acum, echipele de interventie ale SNCFR.
Tot din cauza ploii, circulatia feroviara a mai fost intrerupta pe 8 iunie.
UPDATE: Incepand cu ora 16.30 s-a reluat circulatia pe un singur fir.
In curtea Scolii speciale „Maria Montessori” a fost inaugurata, joi, o casuta din materiale reciclabile, opera a 50 de elevi si profesori de la Colegiul de Telecomunicatii „N. V. Karpen”.
Acestia au fost sprijiniti de membrii Clubului 60A, care au asigurat materia prima. Realizarea casutei face parte din Proiectul Multilateral Comenius „The fairytale of the European Golden future”, care are o durata de 24 de luni si se va desfasura pâna in 2014. Panglica a fost taiata la ora 13, in aplauzele beneficiarilor.
„Casuta eco «PET-ul vesel» a fost construita din 1200 de PET-uri, cu acoperis de policarbonat, pe structura de lemn si e prinsa in beton, deci este stabila si sigura”, afirma Ana Stamatachi, coordonator proiect. In aceasta casuta se vor juca elevii Scolii „Maria Montessori” si copiii din Centrul de plasament
Doi bacauani, Ion Turbatu şi Petru Andronache, fosti directori in cadrul Electrica Moldova, au fost condamnati in dosarul in care a primit cinci ani cu executare si ministrul transporturilor, Relu Fenechiu.
Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004 a fost condamnat la 6 ani de închioare şi 5 ani interzicerea unor drepturi.
Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a fost condamnat la 7 ani de inchisoare si 5 ani interzicerea unor drepturi.
Ion Marghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, a fost condamnat la 6 ani de inchisoare şi 5 ani pedepasă complementară prin interzicerea unor drepturi.
Relu Fenechiu este acuzat ca ar fi vandut la pret supraapreciat transformatoare vechi catre Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova.
„99,98% din produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind, în final, achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau“ – au afirmat procurorii.
Sentinta nu este definitiva.
Un adolescent de 15 ani din comuna Podu Turcului a vrut sa conduca o masina, insa nu a reusit decat sa o distruga, dupa ce a lovit-o.
Autoturismul, in valoare de 20.000 de lei, apartinea unui cetatean in varsta de 36 de ani din Glavanesti, care a lasat-o peste noapte in fata portii. Ieri dimineata, proprietarul masinii a vazut ca masina a disparut si a reclamat acest lucru la Politie.
În urma verificărilor efectuate, autoturismul în cauză a fost găsit abandonat pe raza comunei Podu Turcului, prezentând avarii, în proprție de 50%.
Din investigațiile efectuate polițiștii au stabilit că autoturismul a fost sustras în noaptea de 10/11 iulie de către un copil de 15 ani, din comuna Podu Turcului. Acesta a profitat de faptul că tatăl său lucra în gospodria proprietarului și în ziua de 10 iulie a sustras, din locuința acestuia, cheia autoturismului.
Politistii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În perioada 14 – 20 iulie 2013, Asociaţia Ingenious Drama va prezenta pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău, cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Tineri The Ingenious Drama Festival.
În competiţia de anul acesta vor intra trupele: The Knockers (Suceava), The Hooleelogans (Timişoara), Heavenly Hell (Timişoara), Brainstorming (Bucureşti), In The Spot (Bacău) şi Nobody’s Group (Bacău). Anul acesta, trupa A.C.T. din Bacău (de asemenea prezentă în echipa de organizare) va participa în afara concursului cu spectacolul Jocul de-a adevărul, de Lia Bugnar (spectacol ce va fi jucat în limba română).
Programul I.D. Fest – ediția a XIV-a
Duminică
18:00 – 20:00 Ceremonie de deschidere
Luni
20:00-21:00 Spectacol în afara concursului: Jocul de-a adevărul, de Lia Bugnar – susținut în limba română de trupa A.C.T. (Bacău)
Marți
15:00 – 16:00 Spectacol în concurs: Freelancers, de Eduard Buhac (text original) – The Knockers (Suceava)
17:00 – 18:00 Spectacol în concurs: Crize, de Mihai Ignat – Brainstorming (București)
Miercuri
15:00 – 16:00 Spectacol în concurs: True West (1980), de Sam Shepard – The Hooleelogans (Timișoara)
17:00 – 18:00 Spectacol în concurs: Blue (text original) – Nobody’s Group (Bacău)
20:00 – 21:00 Spectacol de improvizație susținut de trupa OBLIGÓ (în limba română)
Joi
15:00 – 16:00 Spectacol în concurs: Just another Friday, de David Barrett – In the Spot (Bacău)
17:00 – 18:00 Spectacol în concurs: Title (text original) – Heavenly Hell (Timișoara)
Vineri
16:00 – 19:00 Susținerea monoloagelor din secțiunea Work-in-progress
Sâmbătă
17:00 Ceremonie de premiere
Toate spectacolele și ceremoniile au loc la Teatrul Municipal Bacovia.
Intrarea este gratuită!
Un film biografic despre viata lui Dumitru Sechelariu a fost realizat cu cateva zile inainte de aniversarea fostului primar al Bacaului. La 14 iulie, Dumitru Sechelariu ar fi implinit 55 de ani.
Filmul mixeaza inregistrari de arhiva si scene reconstituite pentru a realiza atmosfera unui documentar in care este prezentata viata si cariera politica a celui care a fost primarul municipiului Bacau timp de opt ani.
Pe 14 iulie e cald in Bacau. Deseori e canicula si oamenii cauta umbra. Sub o salcie racoroasa, lânga o masuta sta un fotoliu gol, pe masa o scrumiera prea curata arunca sageti de lumina inspre nicaieri si este liniste, desi s-a facut 14 iulie. Bacaul fara Dumitru Sechelariu? O realitate. Una care s-a ciobit intr-un colt ce parea de diamant indestructibil la orice presiune si temperatura.
Acesta este un adevar, mai degraba o sentinta data unui condamnat la neastâmpar neinteles, o copita azvârlita de bidiviul existentei in pieptul celui ce a calarit mereu fara sa. Viata i-a jucat ultima festa, a vrut o pauza, in timp ce el planuia de zor alte si alte drumuri, mereu convins ca mai este cale lunga pâna la sfârsit. Asta credeau si prietenii, si dusmanii, cu totii molipsiti de puterea unui om ce nu si-a cautat nicodata odihna.
I-a placut sa fie primar. Dar nu denumirea functiei l-a motivat, ci sansa de a-si implini un vis – sa ramâna ceva trainic in urma lui. La fel ca mecanicul auto dinainte de 1989, cel pentru care surubaareala sub masina insemna placerea de a face un lucru bun cu mâinile tale. Multi isi aduc aminte de meseriasul Sechelariu, tânarul indemânatic si descurcaret care le repara masinile. Unii l-au intâlnit dupa multi ani si le-a fost greu sa-l salute cu “domnule primar”.
Dar au invatat! Sunt de pomina sedintele din primul sau mandat, atunci când consilierii locali erau pur si simplu depasiti de rapiditatea cu care primarul facea schimbarile. Au fost si scandaluri, si amenintari, a trecut peste toate cu un zâmbet sau incruntându-se, mereu convins ca face ce trebuie pentru bacauani. Iar bacauanii, uimiti de ce se petrece in jurul lor, au inteles ca pot trai intr-un oras de care sa fie mândri.
Un 14 iulie de la inceputul anilor 2000, parca mai fierbinte decât de obicei pentru ca Dumitru Sechelariu isi sarbatorea ziua impreuna cu toti bacauanii. In marele parc al orasului au venit toti cei care au crezut ca poate exista intr-o tara meschina o “Duminica a Generozitatii”. Si a fost o extraordinara dovada de solidaritate locala, insufletiti de primarul lor, oamenii daruind neconditionat pentru alti oameni. Chiar si nemeritatele rastalmaciri lansate interesat de marii si micii epocii n-au sters din amintire un eveniment care cu siguranta va intra intr-o istorie a normalitatii si a entuziasmului. Si câta nevoie are acum Bacaul de generozitate!
Dupa 2004, nicio zi de 14 iulie nu a mai fost la fel pentru Dumitru Sechelariu. A trecut printr-un dureros calvar, fiind lovit cu acuzatii fara niciun temei, incercat cu presiuni si chiar cu santaj, incercuit cu inscenari si dosare fabricate. Nimic nu a lipsit din panoplia celor care il voiau ingenuncheat. Ani in sir a luptat pentru a-si dovedi nevinovatia. Când credea ca a reusit, o noua avalansa de acuzatii fara temei il loveau. Si din nou pornea la lupta, fara a obosi vreodata, intotdeauna purtând barbateste stindardul adevarului.
Desi au folosit toate mijloacele imaginabile, cei obsedati sa-l scoata vinovat pe Dumitru Sechelariu nu au reusit. Rând pe rând, instante oneste i-au dat verdict favorabil in toate procesele care i-au fost construite impotriva. Anii de zbucium, amaraciunea adusa de atacurile murdare impotriva sa nu i-au infrânt vointa, insa i-au macinat pe dinauntru trupul. A suferit fara sa se plânga, mereu acelasi om care nu stie sa se supuna in fata minciunii.
***
Soarele isi azvârle vapaile lungi, arzatoare printre doua furtuni ce izbesc dusmanos oamenii si casele. Zâmbetele sunt rare, la fel si sperantele. Umbra zilelor Bacaului parca e grea, la fel ca intunecimea noptilor in care gândul nu-i aducator de bucurie, ci de ingrijorari tot mai multe. Vântul se leneveste prin ramuri de rachita, mângâie un loc din care a plecat credinta ca aici e locul cel mai bun si mai frumos de pe lume. Cine mai spera in 2013? Cine mai crede vara asta? Cine isi mai aduce aminte de 14 iulie?
Sunt Dora, fiica cea mica a lui Dumitru Sechelariu. M-am nascut in aceeasi zi de 14 iulie ca tatal meu. Acum am 9 ani, el ar fi implinit 55. Imi spunea mereu: “Ziua noastra este una speciala… Tu esti cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea si pe tine te iubesc cel mai mult.”
Mi-a placut sa invat de la tata. Mai ales sa fiu buna cu toata lumea si sa nu-mi fie frica de nimic. Tatal meu a fost de doua ori primar in Bacau si a ajutat multa lume, fiindca a stiut cum e sa-ti fie greu si cât de bine este sa-ti intinda cineva o mâna de ajutor.
Multi bacauani au trecut cu bine peste necazuri pentru ca Dumitru Sechelariu le-a fost alaturi, de aceea ei i-au multumit si l-au iubit.
Din partea intregii familii Sechelariu, va multumesc ca il pastrati in inima si in minte asa cum a fost… UN OM BUN!
Grupul german Praktiker a cerut intrarea in insolventa din cauza datoriilor mari si a lipsei de lichiditati. Blocajul financiar a fost cauzat de esecul vânzarii diviziei luxemburgeze, pe care nu a cumparat-o nimeni.
In plus, negocierile cu creditorii privind restructurarea liniilor de finantare au esuat miercuri seara, deoarece o parte dintre creditori nu au aprobat refinantarea, se arata într-un anunt publicat de Praktiker.
Câstigul care ar fi rezultat din vânzarea subsidiarei din Luxemburg a fost inclus în planul de finantare înca din 2012, precizează Praktiker. Actiunile Praktiker s-au prabusit joi cu 72%, la 10 centi, cel mai scazut pret din noiembrie 2005, când compania s-a listat la Frankfurt. Compania a înregistrat anul trecut o pierdere neta de 190 milioane euro, fata de un rezultat negativ de 555,6 milioane euro în 2011.
Veniturile Praktiker au scazut anul trecut cu 5,6%, la 3 miliarde euro. Vânzarile Praktiker în România au scazut cu 6,5% în primul trimestru, la 21,6 milioane de euro. Anul trecut, vânzarile Praktiker în România au scazut cu 6,6%, la 142,3 milioane de euro. Praktiker are in România 27 de magazine, dintre care unul este la Bacau.
De mentionat insa ca in timp ce retailerul german intâmpina problemele financiare mentionate, cel mai mare retailer român, firma bacauana Dedeman, a inregistrat anul trecut cel mai mare profit din regiunea nord-est si unul dintre cele mai mari din aria sa de activitate. Este vorba de un profit net, in anul fiscal 2012, de 58,1 miloane de euro, la o cifra de afaceri de 541,7 milioane euro.
Onestiul se pregateste de un eveniment muzical deosebit – organizarea, în aer liber, pe Bulevardul Oituz, a spectacolului ”Holywood Music Star”. Acest eveniment muzical face parte din stagiunea culturala pe care Filarmonica ”Mihail Jora” din Bacau o sustine în municipiul de pe Trotus si urmareste promovarea, la un alt nivel a muzicii clasice.
Onestenii se vor putea bucura de interpretarea de catre Filarmonica ”Mihail Jora” din Bacau (dirijata de Cristian Lupes) a unor lucrari ce reprezinta coloana sonora a mai multor filme dintre cele care s-au bucurat de un mare succes.
Invitatii acestui spectacol sunt Angel Militaru si Valentin Luca. Între filmele ”bine cotate la Holywood” a caror coloana sonora va fi redata de filarmonica bacauana mentionam ”Superman”, ”Piratii din Caraibe”, ”Star Wars”, ”Fantoma de la opera”, ”Titanic” si altele. Concertul, care va fi însotit de un spectacol de lumini, este un show muzical apreciat în lume, prin faptul ca apropie sonoritatile muzicii simfonice împreuna cu proiectii video, de marele public.
Astfel, invitatia de a participa la spectacolul ”Holywood Music Star Onesti” este adresata tuturor iubitorilor muzicii si a filmului, care pot petrece momente agreabile în atmosfera acestui eveniment inedit. Mentionam ca sâmbata 13 iulie, din jurul orei 18, la scena care a fost deja instalata pe B-dul Oituz din Onesti, sunt programate repetitiile pentru spectacol, pentru inedita manifestare culturala asteptându-se participarea a mai multor mii de spectatori.
– Pe 23 noiembrie, in Japonia se sarbatoreste Ziua Recunostintei Muncii. Din câte stii tu, din ce ai vazut, cum este apreciata munca in Tara Soarelui Rasare, exista si la ei zicala “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc?”
– Aici e o intreaga poveste. Munca e incununarea anilor de studii si scopul japonezilor in viata e sa aiba un serviciu bun. Lucrurile sunt destul de diferite fata de Occident si spun asta pentru ca un japonez nu-si considera colegii de munca rivali, ci membri ai aceleasi echipe. Toti muncesc pentru a depasi companiile concurente si nu se lupta unul cu altul pentru un post sau o pozitie mai buna. Plus ca sunt foarte rare cazurile când un japonez isi schimba locul de munca.
De obicei iese la pensie din locul de unde s-a angajat. Si de aici incepe nebunia, pentru ca se vâneza companiile mari, stabile, prestigioase. Ca sa ai un astfel de post, trebuie sa fii absolvent de o universitate buna. Si pentru asta, de mici, pe lânga scoala, fac pregatiri organizate in Scoala dupa Scoala, ca sa fie acceptati la un liceu bun si apoi la o facultate buna. Pe mine in toata povestea asta m-a fascinat organizarea.
Cu un an inainte sa termini facultatea, incep recrutarile. Toate companiile angajeaza in acelasi moment. Te duci la seminarul ce prezinta compania, te iscrii pe liste si apoi mergi la interviuri, 10-20. Apoi vezi care te-au acceptat si le raspunzi daca le accepti oferta sau nu. Logic, alegi ce e mai bun pentru tine. Nu conteaza ca ai terminat un master in bio-chimie si anul ala nu e niciun loc de munca in domeniul acela, te angajezi ca agent de vânzari la o firma de pesticide, cu timpul o sa cresti si o sa ajungi sa faci tu pesticidele alea. Si acum, intorcandu-ma la intrebare. Se fac ca muncesc? Nu, din câte stiu si vad. Nu se sta pe facebook sau sa se joace pe calculator. Pentru ei compania este sfânta, ca si locul de munca.
–––––––––––––
Universitatea Waseda a fost infiintata in 1882, are in prezent 13 facultati pentru studii de licenta si 23 de scoli de master si doctorat, dar si un numar mare de institutii de cercetare afiliate. Printre absolventi se numara 7 prim-ministri post razboi si numerosi directori de companii multinationale. Este considerata cea mai buna univeristate privata din Tokyo.
––––––––––––––––
– Cum a ajuns un bacauan in Japonia, la mii de kilometri, intr-o tara despre care majoritatea românilor stiu doar ca este singura tara care are un imparat, ca florile preferate sunt crizantema (floarea curtii imparatesti) si ciresul, ca onoarea este mai presus chiar de familie?
– Domnul professor Fideliu Paulet-Crainiceanu de la Facultatea de Constructii si Instalatii din Iasi a fost coordonatorul meu de licenta si dumnealui e absolvent de doctorat la Yokohama State University – Japonia. In timp a tinut legatura cu profesorii de acolo si de aceea, primeste in fiecare an formulare pentru studenti care vor sa studieze la ei.
In anul in care am incercat eu, profesorul ce se ocupa de acest program la Yokohama, s-a mutat la Waseda University, in Tokyo. Asa ca am primit formulare de la doua univesitati. Initial nu am vrut sa ma duc, nu stiam mai nimic despre Japonia, nu am fost un fan al culturii lor si nu stiam decât lucrurile invatate in scoala. Apoi am spus sa incerc. Erau cinci locuri la Yokohama si sapte la Waseda. Locurile astea erau pentru orice specializare, pentru studenti din orice tara. Am zis ca sansele sunt mici, dar incerc…si am fost acceptat la Waseda. Unul din cei sapte.
– Imi spuneai ca studiezi ingineria seismica, efectele cutremurelor asupra cladirilor civile. De unde aceasta pasiune, specializare, pentru o asemenea disciplina?
– Masterul pe care il studiez aici e un master pe inginerie seismica. Am ales specializarea asta pentru ca Japonia e tara cutremurelor si tara tehnologiei. In inginerie seismica se invata din greseli. Vine cutremurul, face prapad, dupa care incepi sa analizezi ce a fost bine si ce nu, in proiectare. Nu exista atâta conoastere incât sa spui ca ai reteta perfecta. In România codurile de proiectare se fac dupa cutremurul din ’77 si unul din 2000.
Cel din 2000 a fost mic insa a avut niste caracteristici noi si atunci a influentat codurile. In Japonia se produc o sumedenie de cutremure, deci experienta lor in domeniu e mai mare. Asa ca m-am gândit ca am ce invata. Plus ca totul porneste de la pasiunea mea pentru constructii, pe care o mostenesc de la bunicul si de la matusa mea. Bunicul a lucrat in constructii, ca administrator, matusa, care imi e si nasa, e inginer constructor.
– De obicei, asemenea studii, in Europa au ca durata cinci-sase luni, tu ai deja doi ani, in august trebuie sa-ti sustii lucrarea finala. Cine sustine financiar pregatirea ta?
– Guvernul japonez are un program numit MEXT. E o bursa pe care o ofera studentilor din tarile in curs de dezvoltare. Sunt vreo 10 universitati ce au intre 5 si 10 locuri pentru studentii straini ce vin sa studieze cu astfel de bursa. E o bursa ce pare mare. E cam 1300 de dolari pe luna, insa mai mult de jumatate, se duce numai pe taxa de camin.
Tokyo e cel mai scump oras din lume, totul e scump aici. Bursa e gândita in asa fel incât sa ai o viata normala. Sa ai bani de servicii, mâncare si eventual sa mergi la un muzeu in weekend sau sa iti cumperi ceva de imbracat sau vreo “jucarica”.
––––––––––––––
Marea diferenta de abordare e raportul teorie vs practica. La noi e multa teorie, la ei e mai multa practica. Japonia aloca foarte multi bani pentru cercetare, noi nu avem bani sau nu se dau bani pentru cercetare.
––––––––––––
– In România ai terminat “Gheorghe Asachi” din Iasi, plus Master-ul, cu dizertatia pe tema sigurantei constructiilor. Exista diferente de abordare in institutiile de invatamânt din cele doua tari?
– Masterul nu l-am terminat. Am facut un an si apoi am plecat in Japonia. Urmeaza sa-l termin când ma intorc. E un master in Reabilitare si Cresterea Sigurantei in constructii. El se leaga intr-un fel de masterul din Japonia. Spuneam mai sus ca am mostenit din familie pasiunea pentru constructii. Ei, de la mama am luat pasiunea pentru cladirile vechi.
Visul meu e sa lucrez la UNESCO. Vreau sa fac reabilitare de monumente si asta e foarte greu. Apopo de inginerie seismica, la Iasi e singura platoforma seismica din tara, care a fost donata de Ispecoratul de Stat in Constructii, pe vremea când era condus de matusa mea, Irina Jianu. La Waseda nu au asa ceva, insa profesorul are contracte cu diverse centre de cercetare, unde se pot face tot felul de experimente.
– In Japonia se inregistreaza – am citit – peste 1500 de cutremure in fiecare an, 1,3 cutremure pe luna. Cum poti trai intr-o asemenea tara?
– Eu am simtit pâna acum 95 de cutremure. Aici e un lucru interesant. Eu stiu ce trebuie facut in caz de cutremur, eu inteleg fenomenul, stiu de ce crapa un perete in casa, stiu ca daca crapa stâlpul nu e bine, insa daca crapa un perete e foarte bine.
Am prins un cutremur de 7,8. Eram pe o straduta cu multe case de lemn, apropiate una de alta. Mi-am dat seama ca se misca pamântul cu mine si m-am uitat la case si le vedeam cum se unduiesc. Calm, m-am mutat pe mijlocul strazii, ca sa nu-mi cada ceva in cap si am asteptat sa se termine. In asemenea situatii, calmul, luciditatea sunt vitale. Apoi au inceput telefoanele si mesajele de acasa.
Presa din România era cu titluri de genul: “Cutremur devastator in Japonia”. De cele mai multe ori presa, o parte a presei creaza panica, cred ca ar trebui sa angajeze pe cineva cu experienta, sa le cuminteasca titlurile. Nu se intâmplase nimic. Japonia e proiectata bine pentru astfel de cazuri. E vorba de educatie, de pregatire. Presa, in Japonia, aduce informatii.
––––––––––––––-
Seismologia si ingineria seismica sunt doua lucruri diferite. Una e cu fizica pamântului, alta e cu constructiile. Dupa cum am mai spus, in domeniul asta se invata din greseli, si din cutremure. E cinic, stiu. Dar asa functioneza.
––––––––––––––
– Ce stiu, cum se comporta japonezii in asemenea situatii?
– Japonezii invata din scoala ce si cum trebuie sa faca. La mine in laborator am o colega ce studiaza comportamentul uman in caz de cutremur. A descoperit un lucru foarte interesant: familiile cu copii mici, de gradinita sau scoala, au avut o rata mai mare de supravietuire. In cutremurul din martie 2011 s-a murit din cauza valului de Tsunami, si nu din cauza cutremurului de magnitudine 9,0. Oamenii maturi când aud la radio ca vine valul mare, adapostiti-va! isi spun ca nu e dracul atât ne negru. Avem zid de protectie, scapam.
Pai nu e asa, zidul ala nu rezista la atâta presiune, el cedeaza, ca nu e baraj, iti ofera câteva minute bune in plus. Copiii nu sunt asa. Ei au invatat in scoala ca trebuie sa se adaposteasca când aud anuntul, si asta fac: isi bat parintii la cap pâna pleaca din casa. Asa trebuie sa se intâmple si la noi.
– La noi, la fiecare doua zile suntem amenintati ca va fi un mare cutremur. Se discuta asemenea teme in mass-media, in scoli, in ONG-uri?
– Marele proiect din laboratorul profesorului meu este despre un viitor posibil cutremur in zona de port a orasului Tokyo. Sunt foarte multe probleme acolo. De la industrie, pâna la accesul in port. Da, se discuta despre cutremure, insa nu ca la noi. La noi totul e “Soc! Dezastru!”, la ei e diferit, ei spun hai sa ne gândim ce facem pentru a gasi o solutie pe care s-o si implementam pâna când vine cutremurul. Sunt mult mai pragmatici.
– Tu studiezi “efectele cutremurelor asupra constructiilor civile”, deci: efectele. Atunci, cine se ocupa de proiectare, de constructia lor, cum sunt normele, dar mai ales cum se respecta?
– De respectat cred ca se respecta mai bine decât la noi. Si la noi se respecta, insa la noi se fura mult si nu stii daca, in final, chiar ai câta armatura trebuie, daca nea’ Dorel n-a furat niste otel beton ca sa-si faca si el niste scari la casa. Aici e problema, si este una grava.
– In septembrie termini, vii in tara, care sunt proeictele tale, ce vrei sa faci?
– Când ajung ma intorc la Iasi sa termin masterul de acolo. Ma gândesc la un doctorat, insa nu stiu unde si cum. As vrea sa caut o bursa undeva in Europa, insa criza asta a cam ras bursele. Pe de alta parte, ma gândesc la un proiect mare de educare a copiilor in caz de cutremur. Dar ceva serios, nu prostiile care se fac acum. Pentru asta o sa incerc sa o conving pe mama sa ma ajute, sa facem un proiect si sa-l propunem la Ministerul Educatiei.
– Doi ani in Japonia. Cum te-ai descurcat cu limba, mâncarea, obiceiurile, programul, cazarea?
– Japoneza nu stiu deloc. Si asta pentru ca atunci când am completat formularele pentru facultate am bifat ca nu ma intereseaza curs intensiv de japoneza. Am crezut ca asta o sa insemne 6 luni de limba si apoi ma trimti la scoala, si nu vroiam asta.
Cu toate celalalte am avut un soc cultural, ce m-a facut sa iubesc tara asta. In fiecare zi invat ceva nou, in fiecare zi Japonia ma mai uimeste cu ceva. In caminul in care stau am micul dejun si cina asigurate in fiecare zi, mai putin duminica si in sarbatorile oficiale.
Asa ca gatesc duminica sau sâmbata la prânz, când sunt acasa. In ultimul timp nu prea am mai iesit. Fie a plouat mult, fie a fost prea cald, iar acum mai e si perioada cu sustinerea tezei, numai de plimbari nu am avut chef.
Da, am incercat sa gatesc, furând retetele din restaurantele in care am fost. Gatesc mai mult retete chinezesti si taivaneze, ca imi place mai mult bucataria lor. In Tokyo sunt 2000 de români, am o mâna de prieteni români, ce studiaza si ei aici, sunt oameni de valoare, de la care am invatat multe pentru ca sunt niponologi. Fara ei mi-ar fi fost greu, pentru ca japonezii sunt mai reci, un pic indiferenti fata de straini, nu prea leaga prietenii ca la noi: sa iesi in oras la o bere si sa pierzi timpul la palavre. La ei Karaoke si baut la ora fixa.
–––––––––––-
Japonezii muncesc de dimineata pâna seara, de luni pâna sâmbata, iar duminicile si le petrec in familie, fie merg la competitii sportive, fie se duc la onsen (baie publica – au multe ape termale) sau se plimba prin parcuri, fac gimnastica.
–––––––––––––––
– Ce faci cu timpul liber? Povesteste-mi despre Japonia, despre japonezi, despre cultura lor, mai ales despre munca?
– In timpul liber incerc sa vizitez câte ceva. Fie ca e vorba de cartiere din Tokyo sau de orase din apropiere. In vacante am fost mai departe de “casa” si am vizitat Osaka, Kyoto, Nara, Kobe, Himeji, Nikko. Am vizitat muzee, temple sau cartiere comerciale. Japonia e diferita, si cred ca totul porneste de la religie.
Ei sunt shintonisti si budisti, au foarte multe temple si ceremonii, diferite fata de ceea ce avem noi. Ce mai fac? Am inceput sa scriu pe blog in urma cu aproape sase ani. La inceput a fost un loc in care incercam sa ma redescopar si sa impartasesc cu cei din jur ceea ce imi place mie. De doi ani, e mai mult despre Japonia mea, despre aventurile mele aici.
– La noi se cânta prohodul presei tiparita, care este situatia acolo?
– Japonezul e conservator, deci presa scrisa inca merge. Zilnic vad oameni in tren care citesc presa. Chiar m-am uitat pe un raport si am vazut ca tirajele nu sunt in scadere.
– Multi români ramân, dupa studii, in tari europene. Vii acasa sau te bate gândul sa ramâi acolo?
– Bursa MEXT e oferita de Guvernul japonez studentilor din tari in curs de dezvoltare. In contract spune clar ca trebuie sa te intorci acasa cel putin trei ani si sa impartasesti ceea ce ai invatat aici.
-Am vazut, cu multi ani in urma un film, facut – atentie! – de americani. Se chema “De ce Japonia poate si America nu”. De ce Japonia poate si România nu?
– Cred ca Japonia poate pentru ca e o tara nationalista. O sa spuneti ca si americanii sunt nationalisti, dar e un pic diferit. Americanii isi vad tara ca un produs pe care incearca sa-l vânda, facându-i reclama, japonezii au un nationalism un pic diferit, fiecare om incearca sa faca ceva pentru ca tara lor sa fie un exemplu. Un profesor de aici spunea ca Japonia poate si SUA nu pentru ca aici se lucreaza in echipa si nu se manânca unul pe altul.
Eu cred ca Japonia poate pentru ca gândeste in perspectiva si face multe lucruri pentru a preveni un dezastru, de exemplu. Noi, occidentalii, dar si românii facem o cruce mare si spunem: “Doamne ajuta sa nu se intâmple anul asta sau sa ne ocoleasca dezastrul”.
Ei nu fac asa, construiesc bariere de tsunami, au cimentat toate râurile si le-au marit bazinele ca sa nu fie probleme cu inundatiile si isi fac strategii de viitor. Noi avem probleme cu inundatiile in fiecare an. Dar dupa ce trec, nu ne gândim sa curatam albiile de râu, sa le marim sau sa le betonam, ca sa nu mai avem probleme si anul viitor. Vedeti?
–––––––––––––
Nu mi-au placut profesorii care nu recunosc ca au gresit. De aceea nici nu prea am fost iubit de multi profesori, pentru ca am comentat când nu mi-a placut ceva. Mi-au placut profesorii care te puneau sa gândesti si iti cereu opinia, cei care nu iti furnizau informatia pe principiul “Crede si nu cerceta”.
–––––––––––––––
– Se simte criza in Japonia?
– Ministrul japonez de finante care e si vicepremier a spus ca Japonia nu se afla in criza pentru ca bancherii nu stiu engleza si nu au cumparat instrumente financiare riscante pentru ca era prea complicat de inteles in engleza. Criza se simte prea putin. Au micsorat un pic bursa anul trecut si cica japonezii se plimba mai putin in vacante.
– Dupa doi ani de studii in Japonia, cum vezi acum invatamântul nostru, liceal si universitar? Dau japonezii spaga ca sa ia examenele?
– Nu vreau sa intru in amanunte fata de sistemul nostru de invatamânt. Pe scurt o sa spun ca e in moarte clinica si fiecare ministru care vine il mai machiaza un pic, dupa care il scoate la balcon sa arate ca inca traieste.
Nu cred ca se da spaga la examene in Japonia. De copiat la examene, cred ca se copiaza. Altfel nu imi explic regulile atât de severe de la examene. Nu ai voie decât cu un creion si o radiera si subiectele se scriu pe foi date de profesor. Te semnezi pe fiecare pagina, lânga semnatura profesorului, sala e supravegheata de patru persoane si nu iese nimeni din sala pâna nu s-a terminat examenul.
– Cum au reationat parintii când ai hotarât sa mergi in Japonia? Ati avut o relatie democratica, de prietenie? Dar cu profesorii?
– Mama a fost cea care a insistat sa merg. Venisem intr-un weekend acasa si i-am spus ca ma tot bate la cap profesorul sa aplic pentru o bursa in Japonia. Am facut precizarea ca nu prea ma trage inima. Am discutat si m-a convins, ca e o sansa de care trebuie sa profit. Asa ca imediat dupa aceea m-am dus la profesor si i-am spus ca m-am razgândit.
Iata-ma in Japonia, chiar la sfârsit de aplicatie. Am o relatie extraordinara in familie si le sunt recunoscator, le multumesc, ii sarut (asta nu scrieti). Vorbim aproape zilnic pe internet, cei de acasa sunt la curent cu ceea ce fac eu aici si eu cu ce se intâmpla acasa. Imi place ca in Japonia când profesorii mai uita o formula, incep sa râda, o cauta prin foi si nu se rusineaza.
Cu totii suntem oameni si nu robotei ca sa stim pe de rost niste formule. Trebuie sa stim principii si unde sa cautam informatia. Am tot respectul pentru domnul profesor Paulet si pentru doamna profesoara Lungu. De aceea le si scriu des. Sunt profesori in Vrânceanu, ca domnul profesor Andrei sau doamna profesoara Alexandrescu pe care ii stimez, cu care inca mentin relatii strânse si ii vizitez când am ocazia. Si nu sunt singurii. Am avut profesori foarte buni in liceu si in facultate.
––––––––––––––
Eu locuiesc in Kodaira, unul din cele 26 de municipii ce se afla in administratia Guvernului metropolitan, insa nu face parte din orasul Tokyo. Orasul are o popularie de 180. 049 de locuitori, o densitate de 8.800 persoane pe kp (conform recensamântului din 2011). Suprafata orasului e de 20,55 km patrati.
––––––––––––––-
– Provii dintr-o familie de intelectuali, a fost un avantaj pentru tine in scoala?
– Intr-o Românie manelizata, nu. Mi-a fost greu sa gasesc oameni cu care sa discut despre o carte sau cu care sa merg la teatru. In scoala generala eram luat peste picior si considerat tocilar. Plus ca toti ma considerau cu pile pentru ca mama este profesoara, fie era directoare in scoala sau inspector general.
Sigur ca a fost si este un avantaj, m-am nascut si am crescut intr-o casa cu ferestrele larg deschise. In Japonia, lumea e mult mai educata, mai concreta. Profesorul meu mi-a spus ca pierd timp citind literatura in tren (fac naveta cu trenul, 20 de minute dus, 20 de minute intors), ca mai bine ar fi sa citesc articole de constructii, decât romane, literatura nu-i pentru ingineri.
Este complicat sa dai verdicte unui popor cu doua milenii de cultura. Japonia e o tara fascinanta, iti trebuie multi ani sa o cunosti, japonezii formeaza un popor extrem de sensibil, deschis spre studiu, cercetare, dar nu-si uita traditiile, obiceiurile, istoria ei fabuloasa, insa eu abia astept sa vin acasa.
Vazuta de la distanta, sau din mersul masinii de pe soseaua care duce de la Bacau la Magura, comuna Luizi Calugara pare o localitate care se dezvolta nestavilit.
Case mari au umplut câmpul, iar unde odinioara tractoarele arau câmpurile CAP-ului, acum isi fac loc gospodariile unei populatii ce ar putea fi o subtire patura de mijloc, cu o bruma de agoniseala la tescherea, facuta prin strainataturi.
Daca, insa, te apropii de casele cu pricina si intri pe stradutele de pamânt batatorit de printre ele, realitatea are alta fata. Majoritatea constructiilor sunt la “rosu”, doar caramida si acoperis, au capace mari de scândura in ochiurile de geamuri, nu au curent electric si nici apa, iar zona seamana cu un tipic santier românesc, ce incepe, dar nu se stie când se mai termina, fiindca mai tot timpul e in conservare.
Nici tipenie de om nu tulbura linistea toropita de caldura de iulie, iar porumbul sta smirna printre casele acestea, ramase in acelasi stadiu de constructie de ani si ani de zile.
Fântâna de 120 metri adâncime
Povestea cartierului-fantoma a inceput inainte de criza economica, declansata in 2008, când nimanui nu ii trecea prin minte ca totul se va prabusi in prapastia crizei financiare. Cei plecati in Italia sau Spania – foarte numerosi la Luizi – si-au investit aproape toata agoniseala in aceste locuinte, aruncate te-miri-unde pe tot câmpul, pe unde au primit de la parinti câte o parcela de o mie de metri patrati de teren, si unde sperau sa se intoarca vreodata si sa vietuiasca fericiti. Unii au ridicat locuinte grandioase, in care ar incapea si patru familii, fara sa isi puna problema intretinerii uriase, mai ales pe timp de iarna.
Altii si-au cumparat teren acolo ca sa construiasca si au achitat, la preturile dinainte de criza, si 20 euro pe metrul patrat. Acum, valoarea a scazut pâna la un euro, dar se estimeaza ca va creste la cinci euro si chiar mai mult.
Sunt doar pareri ale unor localnici, pentru ca in realitate nu se vinde si nu se cumpara nimic, iar pancartele cu inscrisul “Teren de vânzare se vad pretutindeni pe câmp”. Cel mai rau acolo este ca reteaua de energie electrica este la foarte mare distanta, iar cine ar vrea fântâna ar trebui sa sape 120 de metri ca sa dea de apa.
O suta de case ridicate fara autorizatie
Lumea a cazut apoi in haul economic din care inca se chinuie sa razbeasca la suprafata. Foarte putine au fost povestile de succes ale “italienilor” nostri. A fost, de exemplu, cazul unui emigrant român plecat din Bacau, desemnat “omul de afaceri strain al anului” în Italia. El este fondatorul unei companii de import-export al produselor specifice românesti. Compania are 34 de angajati si, în 2012, a avut o cifra de afaceri estimata la 19 milioane de euro. Insa marea majoritate a celor plecati de la noi au fost inghititi de negura ultimilor ani. Nu au mai avut nici bani sa vina acasa, asa cum fac in fiecare vara, daramite sa isi termine casele de pe câmpul dintre Luizi si Bacau.
Unii dintre ei isi fac acum curaj si revin in locurile de bastina, cu gândul sa ramâna aici cu totul, chiar daca au spate ani multi traiti in Italia. Primarul de Luizi, Aurel Varga, estimeaza ca spre o mie de persoane din localitate ar fi plecate la munca in tari straine, dar este optimist ca se vor intoarce, isi vor termina cele o suta de case incepute si, inclusiv cu ajutorul lor, intreaga comunitate se va dezvolta.
“Terenul pe care s-a construit cel mai mult, circa o suta de hectare, are regim de extravilan. Il vom trece in intravilan, vom pietrui drumurile, vom duce apa curenta si energie electrica si sunt sigur ca daca au au aceste minime conditii vor fi atrasi sa se intoarca aici. Eu cred ca in urmatorii trei ani se vor mai ridica alte 200 de case, nu din cele mari, pe care sa nu aiba cu ce sa le intretina, dar mai mici, pe masura a cât a agonisit fiecare, la 20.000-30.000 euro.
Toate casele s-au ridicat fara autorizatie. Când vor fi in intravilan, proprietarii vor trebui sa isi rezolve si actele, dar vor deveni si platitori de impozite”, a spus primarul Varga.
“Italienii” vor sa revina la bastina
Pe câmpul de lânga Luizi, in labirintul de printre lanurile de porumb topite de soare, cu greu poti observa, la un moment dat, locul unde va fi o viitoare gospodarie. Deocamdata e la stadiul de fundatie si poti trece usor pe lânga ea fara sa o observi. E cel mai indepartat loc de casa din noul cartier al satului, asa cum e si singurul unde exista activitate. Seful e Cristian Cosa, un tânar in floarea vârstei, care s-a intors la bastina dupa 17 ani de munca in metalurgie, patru in Ungaria si restul in Italia. A primit din avutul familiei 1461 metri de teren si isi face casa. Curentul e departe si ar costa zeci de mii de euro sa il traga pâna acasa.
Dar va folosi un generator electric. Iar apa spera ca va curge in curând, pe conducta montata de primarie. “Viata a devenit foarte grea si in Italia, se traieste de pe o zi pe alta, nu se mai gaseste de lucru ca altadata. Nu te asteapta nimeni sa platesti chiria, trebuie sa manânci, sa te intretii. Am auzit de la multi români de acolo ca in doua-trei luni vor sa isi lichideze obligatiile de acolo si apoi, poate chiar in vara aceasta, sa revina definitiv. Cu ce am strâns dupa atâtia ani de munca vreau sa imi ridic o casa, poate sa imi intemeiez si o familie. Iar ca sa imi duc traiul ma voi orienta spre agricultura si probabil voi lucra alaturi de familie”, spune Cristian Cosa, tânarul cu palme batatorite si aspre ca hârtia de glaspapier.
Omul pare un pionier ce aminteste de cuceritorii Vestului salbatic din filmele americane. E singur pe o intindere enorma, doar el si fundatia casei in care viseaza sa duca o viata tihnita. In jurul sau, lanuri inalte de porumb si, din câteva in câteva sute de metri, câte o casa abandonata si nefinisata, pustie. Daca, insa, privesti toate acestea de la inaltimea unui bloc din Bacau, se vede altfel: un cartier de vile nou-noute, ce ar demonstra dezvoltarea si continuitatea unei comunitati cu stravechi radacini si traditii. O impresie…
Exodul spre strainatate
Conform datelor oficiale ale recensamântului din 2011, comuna Luizi Calugara este pe locul trei in judet in topul localitatilor a caror populatie s-a imputinat in ultimii zece ani. Mai exact, comuna a pierdut aproape un sfert din populatie si a ajuns la 3.333 persoane, populatie stabila.
Primarul Aurel Varga crede insa ca scaderea reala ar fi chiar sI mai drastica, de circa 40%. Majoritatea celor care nu se mai regasesc in evidente, in jur de o mie de persoane, sunt plecatI la munca in strainatate.
Scoala Gimnaziala “Al.I.Cuza”, in colaborare cu Primaria Bacau si Asociatia Parinailor de la aceeasi unitate de invatamânt , a organizat „Scoala de vara”, proiect la care au participat, in perioada 1 – 12 iulie, cadre didactice si copii de toate vârstele, incepând de la clasa pregatitoare si pâna la clasa a VII-a.
Pe parcursul celor doua saptamâni de activitati, copiii au participat la diferite ateliere de lucru s-au relaxat, au invatat lucruri noi si utile, altele decât cele din timpul anului scolar, si-au facut noi prieteni si s-au distrat, participând cu interes la atelierele de teatru de papusi si teatru de improvizatie, informatica, decoratiuni si fantezie din hârtie, sport, comunicare prin joc si culoare, foto.
Foarte indragite au fost atelierele «Mini Chef», unde s-au distrat pregatind bomboane si salate de fructe, dar si atelierul «Lumina si culoare», unde au facut cunostinta cu arta mozaicului. Excursia cu destinatia Gradina Botanica din Prajesti a fost o incununare mult dorita si bine venita pentru toti. Este al treilea an in care Scoala „Al.I.Cuza” Bacau organizeaza acest proiect de vara. In plus, pentru ca este singura scoala din oras care desfasoara astfel de activitati pe perioada vacantei mari, acum au participat copii si de la alte scoli.
La Examenul national de definitivare in invatamânt, din judetul Bacau s-au inscris 240 de candidati. Dintre acestia, 220 de au fisele validate, iar 20 de candidati au avut dosarele invalidate, ca urmare fie a cererii de retragere din examen, fie a neefectuarii inspectiilor la clasa, a demisiei din invatamânt sau a sustinerii examenului in trei sesiuni (numarul maxim admis, conform metodologiei).
Cei mai multi candidati (33) sunt inscrisi la limba si literatura româna, 28 – la educatie fizica, 25 – la limba engleza, 25 – la invatamântul prescolar si 20 – la invatamântul primar. Proba scrisa va fi sustinuta intr-un singur centru, stabilit in acest an la Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen” Bacau, in data de 18 iulie.
Primele rezultatele vor fi afisate pe 23 iulie. Dupa solutionarea contestatiilor (25-26 iulie), rezultatele finale vor fi afisate pe 27 iulie 2013. Nota de promovare a Examenului national de definitivare in invatamânt trebuie sa fie minimum 8.00, fata de anul precedent, când era 7.00.
Definitivatul reprezinta recunoasterea competentelor minime acceptabile dobândite de catre o persoana care a optat pentru cariera didactica si care garanteaza, in acest fel, ca dispune de pregatirea necesara pentru exercitarea profesiei didactice si poate intra pe o ruta de profesionalizare ascendenta. Cadrele didactice care promoveaza Eexamenul national de definitivare in invatamânt dobândesc dreptul de practica in invatamântul preuniversitar.
La Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate in invatamântul preuniversitar de stat si particular, din judetul Bacau s-au inscris, in acest an, 1.108 candidati. Dintre acestia, 1.104 au studii acreditate/autorizate.
In lista cu posturile didactice/catedrele pentru concurs, exista 1.901 de inregistrari, din care 948 complete si 953 incomplete. 1.157 sunt in mediul rural si 744 in mediul urban, 112 rezervate si 1.789 vacante, 526 titularizabile si 1.375 netitularizabile.
Conform metodologiei, Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/ rezervate consta din proba practica sau inspectie speciala la clasa in profilul postului didactic solicitat si proba scrisa din didactica specialitatii, potrivit programelor specifice pentru concurs. Candidatii care nu obtin la inspectia speciala la clasa sau la proba practica minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisa.
Candidatii care nu obtin la inspectia speciala in profilul postului la clasa sau la proba practica in profilul postului minimum nota 7 (sapte) nu pot ocupa posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioada nedeterminata. Nota obtinuta la proba practica in profilul postului sau la inspectia speciala la clasa in profilul postului are o pondere de 25 la suta in media de repartizare.
Nota minimum 7 pentru perioada nedeterminata
„In urma probelor de pâna acum, 994 de candidati, care au sustinut inspectia speciala la clasa, si alti 49 de candidati, care au sustinut proba practica, pot participa la proba scrisa”, a explicat prof. Claudia Merticaru, inspectior scolar. Pentru angajarea pe perioada nedeterminata, candidatii trebuie sa obtina minimum nota 7 (sapte) atât la proba scrisa, cât si la proba practica/inspectia speciala la clasa in profilul postului.
Pentru angajarea pe perioada determinata, candidatii trebuie sa obtina minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisa, cât si la proba practica. Proba scrisa in acest an se va desfasura pe 30 iulie. Rezultatele concursului se vor afisa pe 5 august 2013, iar în perioada 5-6 august se inregistreaza contestatiile si se transmit la centrele de evaluare. Contestatiile se solutioneaza pe 7 august, iar afisarea rezultatelor finale va avea loc in data de 8 august 2013.
11 elevi din judetul nostru au fost admisi, dupa un examen dur, la Colegiul Militar „Stefan cel Mare” din localitatea Câmpulung Moldovenesc, judetul Suceava. Printre acestia se numara si o fata. Au doar 14 – 15 ani, dar si-au dorit sa imbrace, fara frica, haina militara. Au trecut prin probe de foc, au invatat, si-au depasit limitele si acum si-au vazut visul implinit.
„Din clasa a V-a mi-am dorit asta si de atunci am luptat zi de zi si m-am pregatit intens pentru a reusi”, ne-a spus sincer Iulia Elena Anisca, singura fata din Bacau admisa la Colegiul Militar. Si nu oricum, ci prima pe lista, la fete, cu media generala 9.97, alaturi de o colega din Tg.Neamt.
„Da, am muncit mult. Am terminat gimnaziu cu 9.99, la Evaluarea Nationala am media 9.90, iar la testul scris de admitere, la româna si matematica, am luat 10 pe linie”. Dar pâna a intra la scris, in luna mai a trecut de probele eliminatorii, care nu au fost deloc usoare. A fost un test psihologic, solicitant, si apoi o proba de sport unde a avut rezistenta si traseu aplicativ, cu sarituri, salturi, flotari, mers târâs, aruncare de mingi, escaladare de obstacol, mers in echilibru.
„Din cauza sportului am fost la un pas sa renunt. Dar am intensificat antrenamentele si am reusit”, mai arata Iulia, cea care in curând, pe 19 iulie, va implini 15 ani. „Imi doresc sa ajung cât mai sus. E o mândrie sa imbraci haina militara. Nimic nu m-a descurajat”, ne-a mai declarat tânara, care deja stie ce va face dupa absolvire: Drept militar.
De la Colegiul Militar, la Academia de Aviatie
Un loc mai special, intr-un liceu mai special si-a dorit si colegul ei de clasa, Mihai Rares Iscu. „Vreau sa fiu ofiter. M-am interesat ce inseamna asta si am pornit la drum. Eram mic atunci”, ne-a declarat senin, la cei 14 ani pe care ii are. Aflase de la elevii mai mari si care sunt conditiile de acolo, ca totul inseamna rigoare, disciplina, clasa.
Dar nu s-a speriat. S-a pregatit intens pentru a invinge. „La sport a fost foarte greu. Eram si multi. Serii de câte 50-60 de baieti in fiecare zi. In final, la scris, am fost 8 pe un loc. Vreau sa fiu si acolo printre primii pentru a putea apoi sa intru la Academia de ofiteri. Mai am si o surioara care deja vrea si ea acolo (râde n.r.). Nu mi-e frica, stiu ce ma asteapta”, a conchis Rares hotarât. La fel de hotarât e si pe ceea ce va deveni si in viitor – ofiter de aviatie.
La deschiderea de an scolar vor fi deja in haina militara
Lui Gabriel Avram ii place ordinea, disciplina, dar recunoaste ca munceste pentru a avea „viitorul asigurat”.
„Asa ca am ales Colegiul Militar. De ce nu? Sunt profesori buni, esti permanent pregatit si apoi ai si un serviciu bun”, ne-a declarat sigur pe el. Si-a dorit sa fie admis la Câmpulung inca de când verisorul sau, acum in clasa a XII-a acolo, a pasit pentru prima oara in acea institutie. „Atunci mi-am zis ca vreau si eu sa fiu ca el”, a mai adaugat. Asa ca a luptat si la scoala sa ia note mari pentru a-si vedea visul implinit.
„Am intrat fara emotii. Stiam ca pot”, ne mai marturiseste. Sunt chemati acolo pe 12 septembrie pentru a fi pregatiti de deschiderea de an scolar care va fi pe 16 septembrie. „Va fi o altfel de festivitate, iar noi vom fi imbracati deja in haine militare”, explica mândru. Dupa ce va absolvi colegiu, Gabriel Avram va alege Academia de tehnica militara. „In aceasta cariera nimeni nu e somer”. Bine gândit!
„Nu stii – te invatam, nu poti – te ajutam, nu vrei – te oblig…”
Pe Iulian Ungureanu l-a convins tatal sau sa aplice la Colegiul Militar Câmpulung. „In rest, nu ai niciun viitor, chiar si cu facultate si master. Sunt operator chimist, am lucrat si in strainatate, dar nicaieri nu e usor, iar pentru singurul meu copil vreau ce e mai bun. A ramas fara mama de mic, am fost mereu lânga el si-mi doresc ce e mai bine pentru el”, ne-a spus tatal, Paul Ungureanu.
Recunoaste ca ii va fi greu sa se desparta de fiu, ca poate si copilul, acolo, printre straini nu-i va fi chiar bine, dar toate eforturile sunt pentru a-i asigura un viitor mai bun. „Acolo va avea de toate. Ei merg pe principiul nu stii, te invatam, nu poti, te ajutam, nu vrei, te oblig. Sa nu ma intelegeti gresit. Vreau doar sa arat ce inseamna haina militara, care inca mai e respectata. Si apoi, spuneti-mi un liceu din Bacau cu promovabilitate de suta la suta la bacalaureat! Nu e. Acolo va fi.
In toata tara, colegiile militare au fost cele mai bune, iar comandantul ne-a spus din start – pe toti ii vrea la studii superioare”, mai completeaza tatal. Asa l-a convins si pe Iulian sa incerce. Si a reusit. „A fost greu, dar nu am vrut sa-l dezamagesc pe tata. Si nici pe domnul diriginte”, ne-a spus sincer. Diriginte care, cu lacrimi in ochi, a adaugat: „E un copil deosebit. I-am zis mereu ca daca acesta va fi drumul lui, va reusi”, ne-a declarat prof. Andrei Antal. Iar Iulian a reusit, printre primii.
Cei 11 elevi bacauani admisi la Colegiul Militar „Stefan cel Mare” sunt:
– Iulia Elena Anisca – de la Scoala „St.Luchian” Moinesti
– Gabriel Avram – de la Scoala „St.Luchian” Moinesti
– Andrei Axinte – de la Scoala „M.Eminescu” Buhusi
– Ionut Catalin Bou – de la Scoala Sascut
– Andrei Cosmin Butu – de la Scoala nr.1 Livezi
– Ionut Daniel Floroiu – de la Scoala „N.Ene” Bacau
– Sebastian Mihai Gabrian – de la Scoala nr.2 Darmanesti
– Adrian Grigoras – de la Scoala „M.Eminescu” Buhusi
– Catalin Stefan Ioja – de la Scoala nr. 1 Tg.Ocna
– Mihai Rares Iscu – dela Scoala „St.Luchian” Moinesti
– Iulian Ungureanu – de la Sc. „Miron Costin” Bacau
Colegiul Militar Liceal „Stefan cel Mare” a fost infiintat la 25 noiembrie 1924, la Cernauti. In timpul razboiului este mutat prin tara si desfiintat in 1945. Va fi reinfiintat la Câmpulung Moldovenesc in 1953. Peste 11.000 de elevi au absolvit liceul, majoritatea orientându-se spre cariera militara. 200 din absolventi au fost avansati la gradul de general.
Colegiul are profil de matematica-fizica, insa se deosebeste de liceele „civile” prin faptul ca toti elevii sunt cazati in regim de internat iar viata de zi cu zi este modelata dupa tipare militare.
Desi au mai ramas putine zile la dispozitia absolventilor de liceu sau de facultate pentru a solicita indemnizatia de somaj, cei mai multi dintre ei nu se grabesc sa-si depuna dosarul la agentia de forta de munca de care apartin.
O dovedeste faptul ca pâna la inceputul lunii iulie, la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau s-au inscris doar 100 de tineri din promotia 2012-2013. „Cei care au terminat liceul sau zece clase si nu au venit la agentia sau punctul de lucru din raza de domiciliu, cu actele necesare, o mai pot face pâna la sfârsitul lunii iulie, daca vor sa beneficieze de indemnizatie de somaj. Pentru obtinerea acesteia, inscrierea la somaj trebuie sa se faca in termen de 60 de zile de la data absolvirii formei de invatamânt pe care solicitantul a urmat-o.
Termenul de 60 de zile incepe sa curga de la data de intâi a lunii urmatoare celei precizate in diploma sau in certificatul de absolvire. De aceea, ii sfatuim pe cei care nu au luat examenul de bacalaureat din vara sa nu astepte pâna in toamna, sa treaca de a doua sesiune, pentru ca atunci deja a expirat termenul. Ei se pot prezenta la noi si cu adeverinta care atesta absolvirea cursurilor, la fel si cei care au terminat facultatea”, a spus Daniela Balan, consilier superior, purtatorul de cuvânt al AJOFM Bacau.
Amintim ca la agentiile de forta de munca (Bacau, Onesti, Moinesti, Buhusi, Comanesti, Racaciuni si Podu Turcului) se pot prezenta pentru a solicita indemnizatie de somaj toti absolventii unei forme de invatamânt, care au cel putin 16 ani.
Ei trebuie sa depuna certificatul (adeverinta) de studii ori diploma de bacalaureat sau de licenta, actul de identitate si cel de nastere, in original si copie, precum si adeverinta de la medicul de familie, din care sa rezulte ca sunt apti de munca („clinic sanatosi”).
Daca vor aduce la agentie toate aceste acte in termenul de 60 de zile de la absolvire (terminarea studiilor), vor primi indemnizatie de somaj si toate celelalte drepturi banesti ce decurg ulterior (in cazul in care se angajeaza inainte de expirarea perioadei de acordare a ajutorului). Indemnizatia este de 250 lei si se achita timp de 6 luni.
In cazul in care vor depasi termenul de 60 de zile, vor beneficia doar de servicii de informare, consiliere si de mediere pentru ocuparea unui loc de munca, precum si de cursuri de formare profesionala.
La inceputul lunii iunie, eram sesizati de parintii a doi tineri cu dizabilitati ca acestia isi pierduse gradul I, in pofida afectiunilor foarte grave de care sufereau.
Gabriela Ticu, din Livezi, reclama ca umbla de sapte luni pe drumuri ca sa demonstreze ca fiul ei, Cristian, nascut cu microcefalie, encefalopatie si retard sever nu se poate autoservi si are nevoie de insotitor. C. R. ne sesiza, de asemenea, ca fiica lui, Ilinca, cu spina bifida si malformatii grave la coloana vertebrala, a pierdut doua grade, fiind trecuta de la gradul „grav” direct la „mediu”, desi are un dren permanent si se deplaseaza in scaunul cu rotile.
Odata cu gradul I, cei doi tineri au pierdut si câteva sute de lei, si dreptul la asistent personal. Cu alte cuvinte, urma sa fie lasati singuri in casa, sa se descurce cum or sti. Cele doua „degradari” erau opera Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, dupa controlul care a urmat arestarii dr. Elena Munteanu. Gabriela Ticu a fost de doua la Bucuresti, dar in zadar.
„M-am dus la Comisia Superioara, sa contest rezultatul. Stiti ce mi-au spus? «Hai sa fim sinceri, nu-i asta copilul!» Dupa ce au inteles ca au gresit, mi-au spus sa ma intorc in Bacau, sa fac «cerere de agravare» si sa aduc iar internari, acte medicale, ancheta sociala”, declara, atunci, Gabriela. Cum, adica, agravare? Cristi are sechele encefalopatie, deci starea lui nu se va agrava, nici nu se va ameliora vreodata!
Alta cerere, alta evaluare!
Comisia de evaluare din Bacau, care functioneaza in cadrul DGASPC, nu putea trece peste decizia institutiei centrale. Dupa relatarea celor doua cazuri in ziarul „Desteptarea” au aparut, insa, si solutiile.
Comisia judeteana i-a reevaluat pe Cristi si Ilinca si le-a redat drepturile. Incercând sa sugereze ca solutiile nu au legatura cu articolul din „Desteptarea”, DGASPC arata ca, la acel moment, cazurile nu puteau fi rezolvate. „Solicitarile din 31.05.2013 nu aveau temei legal”, afirma Dana Titaru, director adjunct al DGASPC. Mai mult, nu existau contestatii impotriva deciziilor Comisiei Superioare. Gabriela Ticu ne-a spus, foarte limpede, ca a fost de doua ori la Bucuresti pentru a-si cere drepturile.
„Reevaluarea s-a facut in baza cererilor depuse in data de 03.07.2013 de catre parintii acestora impreuna cu noi documente medicale”, mai precizeaza directorul. Nimeni nu recunoaste, dar acesta e adevarul: Comisia Superioara a gresit, asadar a savârsit o nedreptate. „Va implor sa ma ajutati, sunt disperata”, ne ruga Gabriela Ticu, in iunie. „Va multumesc foarte mult ca m-ati ajutat, fara dumneavoastra nu se rezolva nimic”, ne-a spus Gabriela Ticu, o luna mai târziu.
„Am facut apel la Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Ei au facut cerere de reevaluare si au adus documente medicale suplimentare, care demonstreaza ca se incadreaza in gradul I. In temeiul Legii 448, le-am solutionat cererile.” – Daniela Titaru, director adjunct DGASPC Bacau
|
|
