CREANGĂ CITIT DE SADOVEANU. În anii ’50 Solomon Marcus a trăit o „dublă sărbătoare a limbii române, în sala de festivităţi a Casei Universitarilor din Bucureşti“, când l-a ascultat pe Mihail Sadoveanu citind „Amintiri din copilărie“ şi „Sara pe deal“. Ion Creangă şi Mihai Eminescu au avut parte de a doua viaţă a operei lor, confirmându-ne vorba lui Lucian Blaga că acela care citeşte cu atenţie un text îşi asigură cel puţin jumătate din înţelesurile lui.

UN TEZAUR DE LIMBĂ ROMÂNĂ: BARBILIAN. Poetul Ion Barbu, în ipostază de matematician, produce „jerbe metaforice care nu numai că nu alterează sensurile ştiinţifice şi rigoarea raţionamentului, dar le potenţează pe acestea“. Altfel spus, paradisul lingvistic este locuit şi de matematicieni.

MANUALELE ŞCOLARE… În cele de matematică „limba română este aproape eliminată“. Ici-colo „vocabule ca fie, dacă, deci, se dă, şi, ca, pe, în; în rest numai simboluri, formule, calcule…“ Aşa cum în programele de radio – am spune noi – trebuie să existe o proporţie firească între ştire şi muzică, tot aşa în algebră sau geometrie – susţine S. Marcus – e necesar un echilibru între „cuvinte şi simboluri“. De fapt, se renunţă astfel la aplicaţii şi raţionamente, care au „cea mai mare pondere educativă“.

ROMÂNA ŞCOLARĂ, SUB AŞTEPTĂRI. Manualele şi conversaţiile didactice aproape exclud „întrebarea, îndoiala, ipoteza, spiritul critic, invenţia, imaginaţia“, în favoarea imperativului, a informaţiei, a sintaxei.

DAR ROMÂNA VORBITĂ ACASĂ? Nici aici nu e bine: între părinţi şi copii circulă doar „sintagme, silabe, interjecţii, fraze trunchiate“, în locul unui enunţ complet. Din case lipseşte biblioteca, iar cei mari nu mai sunt văzuţi cu o carte în mână, al cărei conţinut ar fi trebuit să ajungă la copii şi nepoţi.

ŞI-ATUNCI DE CE SĂ NE MIRĂM? Lingviştii sugerează că în viitorul nu prea îndepărtat vor fi auzite doar trei limbi – engleza, chineza şi spaniola -, iar celelalte vor fi idiomuri zonale. Dacă e aşa, măcar să luptăm pentru ca româna să aibă statut regional, nu local.

ALUNECAREA ÎN ARGOU. Prăpastia dintre adulţi şi tineri îi determină pe cei din urmă să se refugieze într-un „idiom alternativ“, argoul, identificabil şi pe internet. Grav este că acesta „arată foarte diferit de limba română propovăduită oficial“, ceea ce duce la pierderea subiectului educaţiei. Se vor descurca actualii elevi, la vârsta intrării depline în viaţă, fără un fundament pe care şcoala ar trebui să li-l aşeze la vremea respectivă?

LIMBA ROMÂNĂ LA CLASA A V-A. Solomon Marcus îşi construieşte cu ştiinţă acest lanţ de miniaturi, în care fiecare componentă respiră aerul ei de individualitate. Pentru a nu fi acuzat de un ton defetist, are grijă să aşeze interludii optimiste, ca acelea referitoare la întâlnirile cu elevii aflaţi în concurs („Plus sau minus poezie“). Am reţinut prestaţia unei eleve de clasa a V-a, care expune o parabolă plasată până la urmă sub semnul trebuinţei: „O floare nu poate trăi singură, fără tulpină, fără rădăcină, fără sevă“. (Elementul predicativ suplimentar „singură“ este urmat de explicitări din sfera biologicului total.) Preadolescenta reconstituie liric ontogeneza limbajului: „Trebuie ca literele să se unească, să se privească, pentru a se obţine un cuvânt“ şi „trebuie ca ochii să strălucească aparte, lacrimile să se scurgă din ei şi să umezească obrajii, pentru ca un plâns de fericire să prindă viaţă“. Aici limba română a fost în sărbătoare.

Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit zilele trecute in a VIII-a sesiune, a votat intrarea pe Lista Reprezentativa a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitatii a „Colindatului de Ceata Barbateasca”.

Dintre cetele din judetul Bacau, mai renumite sunt cele din Darmanesti, Asau si Comanesti. „România a aratat ca isi pretuieste mostenirea sa culturala si astazi a batut cu colinda la portile UNESCO pentru a sarbatori cum se cuvine inscrierea pe Lista Reprezentativa, pentru al doilea an consecutiv, a unui nou element de patrimoniu imaterial”, arata Ministerul Culturii.

Pentru a marca acest moment, in cadrul Comitetului UNESCO de la Baku, a fost organizat un recital spectaculos de colinde sustinut de un grup de 6 colindatori selectati de Comisia Nationala. România mai are incluse pe Lista Reprezentativa alte trei elemente de patrimoniu: „Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu” (2012), „Doina” (2009) si „Ritualul Calusului” (2008).

Puţine zile ne despart de marea sărbătoarea a Naşterii Domnului. Crăciunul comercial s-a strecurat deja în multe reclame, DVD-uri cu colinde, ştiri, oferte. Însă asta să fie totul? Vom permite să treacă Adventul pe lângă noi? Vom permite să treacă pruncuşorul Isus pe lângă noi, fără a-i deschide inima, fără a-l fi aşteptat cu sufletul curăţat de păcate, în post şi rugăciune?
Evanghelia din cea de-a treia duminică a Adventului îl aduce în prim plan pe Ioan Botezătorul, sfântul care a pregătit calea Domnului.

Ioan, predicatorul convertirii şi al judecăţii lui Dumnezeu, se afla în închisoare pentru că l-a denunţat pe regele Irod, omul care nu s-a mai convertit. În închisoare ajung veşti despre activitatea lui Isus, iar Ioan începe să aibă întrebări. (Nimic rău să te întrebi.) Trimite doi soli pentru a-l întreba: „Eşti tu cel care trebuie să vină sau să aşteptăm pe un altul?” Acest Isus o luase pe alte căi decât preconiza Ioan; Isus nu începe cu anunţul judecăţii şi nici nu pune securea la rădăcină. „O fi el cel anunţat de profeţi?”, se întreabă Ioan.

La întrebarea trimişilor Înaintemergătorului, Isus nu răspunde cu da sau nu. Îi invită să gândească singuri, să interpreteze evidenţele, să citească realitatea, să asculte şi să vadă transformările pe care le-a realizat: „orbii văd”, „surzii aud”, „bolnavii se vindecă”. Se împlinesc profeţiile.
Isus se adresează şi nouă: împărăţia lui Dumnezeu a intrat în lume, pentru că semnele salvării sunt prezente în slujirea sa; pentru că cei săraci, cei păcătoşi, sunt evanghelizaţi, acceptaţi şi transformaţi de iubirea lui Dumnezeu. Cei orbi şi surzi la chemarea lui Dumnezeu încep să vadă şi să audă. Timpul lui Dumnezeu a irumpt în lume.

Şi noi, asemenea lui Ioan, avem mii de întrebări. Şi este normal ca tot creştinul să-şi interogheze şi să-şi verifice credinţa. La întrebarea lui Ioan, Isus nu a răspuns cu da sau nu. A răspuns cu viaţa sa, cu faptele sale. La fel este şi în cazul întrebărilor noastre. Isus este cel care poate răspunde la marile întrebări, la întrebările „ruseşti”, grele, ale existenţei noastre. Iar răspunsul îl dă cu viaţa sa, cu faptele sale. Important este să ne deschidem ochii şi urechile, inima şi mintea pentru a primi acest răspuns mângâietor. Isus a plantat sămânţa iubirii şi a stropit-o cu jertfa său. Noi, creştinii, trăind în această lume imperfectă, la fel, trebuie să stropim această sămânţă cu rugăciunea noastre, cu lupta şi implicarea pentru binele aproapelui.
Isus nu este o iluzionist şi nici nu mimează împlinirea profeţiilor. El este adevărul. El este binele care face binele. Este Salvatorul care ne trimite să-i chemăm pe fraţii noştri. Isus este aşteptatul popoarelor.

Dacă cineva te întreabă: „Este Isus cel ce trebuia să vină, sau să aşteptăm pe un altul?”, ce bine ar fi să-i răspunzi: „Eram orb şi acum văd. Eram bolnav şi acum sunt vindecat. Eram mort şi acum sunt viu. Uram şi acum iubesc. Aşteptam şi căutam alţi salvatori, dar acum îl caut doar pe Domnul Isus”. Iar în această stare de veghe, cum aşteaptă străjerii ivirea zorilor, eu fac binele aşa cum a făcut şi Isus.

Noi, căutători ai mântuirii, ai ieşirii din criză, prizonieri ca şi Ioan în propria închisoare, am dori un Isus după calapodul nostru, uitând că noi trebuie să devenim ca el şi nu el ca noi. Îl trecem pe Isus prin filtrul nostru, răzuim evanghelia şi păstrăm ceea ce ne place. Ei bine, în acest Advent să încercăm să-l primi pe Isus ca atare şi să îmbrăţişăm evanghelia cu totul, cu frumuseţea ei, cu exigenţa convertirii şi a bucuriei.

Pr. Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău

Caracteristic existenţei zilnice a unei părţi a creştinilor de azi este lipsa de preocupare pentru a trăi o viaţă îndrumată spre scopul ei firesc: fericirea veşnică. Mântuitorul Iisus Hristos se afla la masa unei căpetenii, unde se pare erau mulţi farisei şi cărturari- oameni din pătura conducătoare a poporului evreu . Atmosfera fiind prielnică, Iisus Domnul rosteşte pilda cu chemarea la cină, citită la Sf. Liturghie din duminica aceasta.

Rezumând, această pildă are următorul cuprins: “Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis sluga sa, la ceasul cinei, să zică celor chemaţi: Veniţi, că iată, sunt gata toate. Invitaţii au început să se scuze că nu pot veni, motivând, unul că a cumpărat pământ şi trebuie să-l vadă, altul că şi-a cumpărat boi şi trebuie să-i încerce, altul că s-a însurat ş.a.m.d. Auzind toate acestea, cel ce a făcut masa s-a supărat şi a trimis pe sluga sa pe la toate răspântiile cetăţii să cheme la cină pe toţi cei pe care-i va întâlni, inclusiv infirmii, bolnavii şi toţi nefericiţii. Sluga a împlinit porunca şi a spus stăpânului său că totuşi a mai rămas loc. Atunci stăpânul a poruncit slugii să iasă din nou şi la alte drumuri “ca să se umple casa mea, căci zic vouă că nici unul din oamenii care au fost chemaţi nu vor gusta din cina mea” (Luca XIV).

Tălmăcindu-se, pilda are următorul înţeles: Omul care a făcut cina mare este Dumnezeu, iar cina înseamnă bucuriile vieţii veşnice- Împărăţia lui Dumnezeu, mântuirea noastră. Cei chemaţi întâi, adică prietenii, reprezintă poporul iudeu, cel pe care Dumnezeu din veacuri l-a ales ca din el să se nască după trup Fiul Său. Refuzul celor chemați-aleși, de a participa la cină și scuzele de tot felul, reprezintă refuzul repetat pe care acest popor l-a dat chemării lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Sluga trimisă este Mântuitorul Iisus Hristos, care după cuvântul Sf. Apostol Pavel, “a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor şi la înfăţişare arătându-se om” (Fil.II, 7) şi care cu adevărat a chemat pe toţi la Sine şi prin aceasta la cina Tatălui Ceresc. El a spus : “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mat. 11, 28) şi: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii!” (Mat. 25, 34).

Se cuvine să ştim că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cheamă şi pe noi la cina Sa: “Veniţi, căci toate sunt gata!” Prin Biserica Sa, prin glasul slujitorilor ei, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune şi astăzi şi va spune mereu până la sfârşitul veacurilor: “Veniţi de luaţi lumină, de la Mine, Cel ce sunt Lumina lumii”, cum auzim spunându-se în noaptea Învierii: cel ce “însetează să vină la Mine să bea”; şi desigur, “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!” Înţelegem acum mai bine sensul acestei pilde şi mai ales de ce s-a aşezat citirea ei în Sfânta Evanghelie de azi, când ne mai despart doar câteva zile de praznicul Naşterii Domnului prin care Fiul lui Dumnezeu, “Împăratul cerurilor, pentru iubirea Sa de oameni pe pământ s-a arătat şi cu oamenii a petrecut”. Această pildă arată “taina cea din veac şi de îngeri neştiută” a întemeierii Impărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, care este Biserica şi al cărei început îl constituie Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Naşterea Lui cea mai presus de fire, din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt.

Participarea cu adevărat la cina lui Iisus înseamnă să crezi în Iisus cu toată inima. Să fii în mijlocul acestei lumi un mărturisitor viu al puterii Evangheliei Lui. Să vadă oamenii această putere de credinţă care lucrează în tine şi să-L preamărească şi să facă voia lui Dumnezeu.

Pr.Liviu Burlacu
Fundaţia ‘‘ Episcop Melchisedec” -Bacău