28 aprilie 2024

SHOWING RESULTS FOR:

Gală pentru voluntarii băcăuani!

Miercuri seară, de la ora 17.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” au fost premiați voluntarii anului 2019. Evenimentul, organizat de Fundația de Sprijin Comunitar,...

Tratament revoluționar pentru copii la Spitalul Județean Bacău

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău are un laborator modern, dotat cu toată aparatura specială, pentru tratarea copiilor care au nevoie de recuperare medicală...

„Diagnostic rezervat”, un spectacol cu încasări caritabile

Luni şi marţi, aşa era cutuma, teatrele sunt închise. Nu se joacă. A fost. Luni, 11 noiembrie, de la ora 19.00, pe afiş, la...

Plecați în Polonia cu Erasmus+

Elevi și profesori ai Colegiului de Artă „George Apostu” Bacău au mers, în perioada 13-20 octombrie, într-o vizita în Rybnik, Polonia, în cadrul proiectului...

Proiectul ZidArt a ajuns la Centrul „Delfinul”

Copiii cu autism care beneficiază de terapie la Centrul „Delfinul” al Asociației „Betania” se vor bucura de azi înainte de pictura cu tema „Solidaritatea”,...

Prosumator

Astăzi va fi mai complicat. Vorbim despre cum am ajuns să devenim atât producători, cât și consumatori iar acest lucru creează o serie întreagă...

Carla Popa vă cheamă la Târgul vintage

„Trâmbițăm și grabnic anunțăm că în data de 1 iunie 2019, începând cu orele 11, așteptăm târgoveții la cea de-a noua ediție a Târgului...

Gala Tineretului Băcăuan 2019

Dacă ziua de 2 mai, Ziua Națională a Tineretului în România a fost joi, tinerii băcăuani au ales să marcheze această sărbătoare sâmbătă, 4...

Petrecerile lui Ștefan. Cine e Ștefan?

Ștefan a fost motivul care a dus la înființarea Asociației non-profit „Integrarea Copiilor cu Autism Bacău”, la începutul acestui an. O entitate ce urmărește...

„Informează-te, acceptă, susține!”

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Bacău a organizat joi, 11 aprilie, în parteneriat cu Centrul „Delfinul” pentru copii cu autism, Asociația Betania, seminarul formativ...

Părinții copiilor cu dizabilități au protestat în fața Prefecturii

„Noi suntem românii nevăzuți”, „Dizabilitatea, la bugetul central!” și „În stradă pentru cei vulnerabili” au strigat, vineri, în fața Prefecturii Bacău, părinții copiilor cu...

The Garden, locul unde se leagă prietenii

La prima vedere sună a cu totul altceva, dar The Garden este un restaurant sau, mai bine spus, mai mult decât un restaurant. Și...

La majorat, bani de la Stat

Pe numele copiilor și al tinerilor cetățeni români cu vârste până la 18 ani au început să fie deschise la Trezoreria Statului conturi speciale...

ÎPS Ioachim: “Tragedia lumii contemporane este determinată de înstrăinarea tot mai accentuată a omului de Dumnezeu”

Astăzi, 4 ianuarie 2019, se împlinesc patru ani de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. Ales...

Legenda ambulanței

După faza cu microbuzul care „răpea" copii de la Moinești, care a apărut și în presa națională, ai fi zis că, gata!, lumea se...

„Bucuroși de cunoștință!”

Grădinița cu Program Prelungit nr. 31 Bacău este parteneră în derularea proiectului educațional „Înformează-te, acceptă, susține!” inițiat de Centrul „Delfinul” pentru copii cu autism...

Copiii de la Centrul Delfinul, în vizită la Grădinița 17

Chicotele copiilor de la grupa mare din Grădinița Nr. 17, structură a Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” Bacău, prevestesc ceva important. Sunt nerăbdători să...

Donează o carte, la bibliotecă!

Cu ocazia a 125 ani de la înfiinţarea Bibliotecii Județene „C. Sturdza” Bacău, Compartimentul pentru copii al acesteia, în colaborare cu şcolile partenere, cu...

Cum ne punem singuri etichete

Când am auzit de furtul bicicletei olandeze din curtea Asociației Betania mi-a fost rușine! Mi-a fost rușine față de Andre Muit, un om pentru...

SO, azi, la Teatrul „Bacovia”: Șapte ani de activitate pentru APDP și Carla Popa

Șapte ani de activitate împlinește Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale (APDP) Bacău, înființată și coordonată de Carla Popa, psiholog. Șapte ani care au început...

Latest news