Acasă Blog Pagina 3951

Luni in sir in asteptarea testelor de glicemie

    Procurarea testelor pentru stabilirea nivelului glicemiei din sânge pentru multi diabetici insulino-dependenti a devenit din ce in ce mai dificila in ultima vreme. Desi, conform legislatiei sanitare, diabeticii au dreptul la teste gratuite, multi trebuie sa astepte luni in sir pentru a le obtine. Norocul sau ghinionul lor depinde de tipul de aparat (glucometru) pe care il au.

    „Eu am un aparat tip Optium Exceed si din ianuarie tot intreb la farmacie daca au adus teste pentru el, ne-a relatat Ioana C. Fac insulina de trei ori pe zi si, ca atare, ar trebui sa-mi testez glicemia de tot atâtea ori. Noroc ca am mai avut o rezerva si mi-am testat glicemia, dar, evident, mai rar.

    Nu este pentru prima data când apare o asemenea problema. Din cauza ca nu au mai fost teste, de-a lungul timpului a trebuit sa schimb trei tipuri de aparate si sa reinvat de fiecare data modul de efectuare a testarii.” Situatia semnalata de cititoarea noastra nu este singulara si nici surprinzatoare pentru medicii diabetologi.

    „Intr-adevar, sunt anumite aparate pentru care testele au disparut, ne-a spus dr. Noemi Pletea, sef sectie Diabet si boli de nutritie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, coordonatorul Programului de diabet. Probabil, producatorii nu mai au interes financiar sa le produca. Dar, din fericire, mai sunt alte tipuri de aparate pentru care se gasesc teste. De exemplu, aparatul Accu-Chek Active nu are moarte.”

    Solutia se gaseste la medicul diabetolog

    In urma demersului intreprins de noi, cititoarea noastra a intrat in posesia unui glucometru Accu-Chek Active si a unei cutii de teste pentru acesta care i-au fost puse la dispozitie de catre dr.Noemi Pletea.

    De la dumneaei am mai retinut ca daca un diabetic intâmpina o asemenea problema, el trebuie sa se adreseze medicului diabetolog in evidenta caruia se afla. Acesta ii va recomanda un alt tip de aparat, pentru care sunt teste pe piata farmaceutica. Pe baza prescriptiei medicului specialist, bolnavul le va primi gratuit.

    Daca nu merge la diabetolog, celui in cauza nu-i ramâne decât sa-si procure cu bani din buzunar o alta trusa de testare, ceea ce nu este la indemâna oricui. De regula, glucometrul se ofera gratuit, dar testele costa, si destul de mult. Pretul unei cutii, care contine 50 de teste, porneste de la câteva zeci de lei si poate ajunge la câteva sute, in functie de performanta glucometrului. Pe de alta parte, insa, importanta efectuarii testarii frecvente a glicemiei unui diabetic, mai ales a celui insulino-dependent, este incontestabila.

    Referitor la aceasta dr.Noemi Pletea a precizat: „Este necesara testarea, pentru ca astfel diabeticul vede care este nivelul glicemiei. In functie de acesta stie exact daca trebuie sa mai scada ori sa mai creasca numarul de unitati de insulina pe care si le administreaza”.

    Alesii se lupta de dragul cetateanului. Razboi pentru afacerile cu deseuri

      Apropierea campaniei electorale i-a scos brusc din letargie pe alesii judetului. E vorba de imagine, dar si de bani. Subiectul care a incins spiritele in ultima sedinta a CJ Bacau a fost documentatia privind gestionarea instalatiilor de sortare si compostare a deseurilor. Firma care va raspunde de acestea va fi stabilita prin licitatie, de catre SEAP, in baza cerintelor stabilite de o firma de consultanta.

      Prezentata consilierilor, documentatia a stârnit o adevarata furtuna, Nicu Sapca, PDL, reusind sa-l enerveze de-a binelea pe Dragos Benea, presedintele CJ Bacau. Democratul s-a declarat nemultumit de faptul ca doua criterii de atribuire au aceeasi greutate (50 la suta), desi nu sunt la fel de importante: oferta cea mai avantajoasa si obligatia de a informa populatia cu privire colectarea selectiva.

      „Acest criteriu ar fi trebuit sa fie cerinta obligatorie pentru ca pretul sa ramâna determinant”, a cerut Sapca, adaugând ca, in final, cetatenii vor suporta costul educarii lor de catre firma respectiva.

      Badea Gheorghe si pancartele…

      Anca Tofan, consultant, i-a explicat cum se stabileste “oferta cea mai avantajoasa”, apoi a precizat ca pretul nu va creste: „Comisia Europeana a impus limita inferioara a pragului de suportabilitate.

      Cât priveste obligatia de a informa, aceasta este o cerinta prevazuta si in caietul de sarcini”, iar Nicu Sapca ar fi stiut daca l-ar fi citit, a sugerat ea. Tofan i-a amintit ca exista o directiva europeana privind colectarea selectiva, dar si niste penalizari, aplicate primariilor, nu operatorului.

      Perseverent, Nicu Sapca a anuntat ca va vota impotriva. Dragos Benea i-a atras atentia ca nu asculta explicatiile consultantului, mai mult, l-a acuzat ca, având amici care sunt interesati sa participe la licitatie, e subiectiv. Consilierul PDL a gasit alt motiv de nemultumire: s-a cerut sau nu operatorului ca masinile sa fie conforme? S-a lamurit, apoi, ca nu e vorba de transportul deseurilor.

      „Ce cereti dumneavoastra am aprobat in sedinta trecuta. Firma va opera instalatiile de selectare si compostare, nu va transporta gunoiul!”, a replicat Benea, devenind tot mai iritat. „Nu ati venit la comisie, nu ati citit documentatia, dar va antepronuntati”, i-a reprosat presedintele CJ. „Iaca, nu votez impotriva, ma abtin”, a cedat pe jumatate Nicu Sapca. Nu doar el, ci si ceilalti membri ai PDL s-au abtinut, dar proiectul a trecut cu voturile PSD-PNL-PC si PP-DD.

      “Acest pret va fi platit ca taxa de salubritate de fiecare cetatean. Nu e fond european, nu e din bugetul national sau local. Cu ce-l avantajeaza pe badea Gheorghe din Onesti ca citeste pe pancartele puse de operator pe garduri cum se colecteaza gunoiul?”
      Nicu Sapca, consilier PDL Bacau

      “Nu recunoasteti ce spune consultantul, nu aveti experienta, nu ati facut niciodata o documetatie dar veniti aici si ne jigniti. Adica, dumneavoastra nu votati pentru ca sunteti de partea cetatenului, iar noi, cei care votam, suntem impotriva cetateanului!”
      Dragos Benea, presedinte CJ Bacau

      Ouale de Pasti la români

      Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau, în colaborare cu Decanatul Romano-Catolic Bacau si Asociatia Romano-Catolicilor „Dumitru Martinas” organizeaza joi, 3 aprilie 2014, ora 12,00, la sediul din str. 9 Mai nr. 7, conferinta stiintifica: Ouale de Pasti la români. Prelegerea va fi sustinuta de distinsul etnolog iesean, prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, de la Institutul de Filologie Româna „A. Philippide“ al Academiei Române – Filiala Iasi.

      Conferentiarul este un model autentic în etnologia româneasca, un creator de scoala si, în acelasi timp, o personalitate marcanta a culturii românesti contemporane. Este cel care fundamenteaza, teoretic si metodologic, proiectul: Arhiva de Folclor a Moldovei si Bucovinei, coordonându-l totodata. Initiaza si coordoneaza seria de publicatii: Caietele Arhivei de Folclor, demers finalizat prin aparitia a 10 volume (între anii 1979-1991). Este unul dintre autorii Dictionarului Literaturii Române de la origini pîna la 1900 (lucrare publicata în anul 1979 si premiata de Academia Româna) si ai Dictionarului General al Literaturii Române (un proiect al Academiei Române, concretizat în sapte volume publicate între anii 2004-2009).

      Dupa 1989 desfasoara si o intensa activitate didactica, predând cursuri de etnografie, etnologie, folclor, metodologie a cercetarii culturii populare etc., la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iasi (Facultatile de Istorie, Litere si Teologie). Între anii 1991-2004, ocupa si functia de director al Centrului Judetean al Creatiei Populare Iasi, calitate în care initiaza colaborari cu institutii similare din Republica Moldova, orientând activitatea acestei institutii în directia promovarii valorilor autentice. Initiaza si coordoneaza proiectul: Tezaurul etno-folcloric din Moldova.

      Este autorul unui numar important de volume, studii, articole, recenzii, cronici, note si comentarii consacrate culturii populare traditionale. Mentionam aici doar monumentala monografie: Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, publicata în trei volume (I, 1998; II, 2002; III, 2005), distinsa în anul 2007 cu Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române si Premio Internazionale di Studi Demoetnoantropologici „Giuseppe Pitrè-Salvatore S. Marino” din Palermo. Editeaza o parte importanta din manuscrisele savantului Petru Caraman (de pretuirea caruia s-a bucurat), deschizând accesul cercetatorilor la o opera etnologica de interes major, dedicându-i acestuia si o remarcabila monografie (Petru Caraman. Destinul carturarului, 2008).

      Tema conferintei organizate la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau a constituit si subiectul unei monografii de referinta pe care prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru a publicat-o în anul 2012 – Ouale de Pasti la români.

      Prof. dr. Anton Cosa

      „Betania” marcheaza Ziua Internationala a Autismului

        Asociatia „Betania” a fost prima organizatie din Moldova care a infiintat un centru pentru copiii autisti si singurul care ofera, acum, servicii terapeutice de inalt profesionalism.

        Cum 2 aprilie e Ziua Internationala pentru Constientizarea Autismului, Centrul „Delfinul” al Asociatiei „Betania” va desfasura, azi, mai multe programe si activitati speciale: vizionarea unei piese de teatru de papusi de catre copiii de la „Delfinul” alaturi de copiii gradinitelor partenere, distribuirea de flayere si postere cu mesajul campaniei, participarea a doi terapeuti la Conferinta Internationala SEWORLD, efectuarea stagiului clinic la „Delfinul” de catre trei studenti ai Universitatii Radboud Nijmegen-Olanda, program Gratuit de Evaluari Psiho-comportamentale (1-30 aprilie), campania Raising Awareness for Autism – RAFA „Cresterea Gradului de Constientizare a Autismului”.

        Timp de trei luni, un grup de celebritati din România vor “adopta” on-line, pe Facebook, un copil de la Centrul „Delfinul” si vor posta periodic texte si mesaje insotite de fotografii surprinse in timpul activitatilor de terapie cu copiii.

        Fanii lor vor fi informati si vor prelua mesajele. „Astfel, prin raspândirea acestor mesaje in cadrul retelelor de socializare, se doreste cresterea gradului de constientizare si sensibilizare cu privire la autism, arata Andre Muit, presedintele asociatiei. Scopul acestei campanii este de a ajunge la cât mai multi oameni posibil, pentru a-i informa cu privire la faptul ca Autismul exista!” Este o campanie care nu implica strângeri de fonduri si nu costa bani, mai arata organizatorii.

        Fotbal, Liga a IV-a: „Sport Club II, in ultimul minut

        „Satelitul” divizionarei B Sport Club Bacau si-a pastrat cu mari emotii pozitia de lidera in liga a patra. Sport Club II a câstigat in extremis meciul de la Filipesti, printr-un gol marcat in ultimul minut, care-i permite sa pastreze un punct avans fata de FCM Dinamo Onesti. Runda viitoare, onestenii vor reveni, insa, pe primul loc; joaca acasa, contra codasei Magura Casin, in timp ce Sport Club II sta.

        Rezultatele complete ale etapei a 21-a: Vointa Oituz- Gloria Zemes 3-0, Fl. Rosie Sascut – AS Negri 2-3, UZU Darmanesti – AS Siretu 1-1, AS Condorii – CS Dofteana 3-2, AS Filipesti – Sport Club II 2-3, Athletic Comanesti – Soimii Helegiu 1-1, AS Nicolae Balcescu – FCM Dinamo Onesti 0-4, Magura Casin – Vointa Gârleni 1-6. AS Tg. Ocna a stat.

        Programul etapei viitoare (5 aprilie): AS Tg. Ocna – AS Nicolae Balcescu, FCM Dinamo Onesti – AS Magura Casin, UZU Darmanesti – Vointa Oituz, Gloria Zemes – AS Condorii, CS Dofteana – Athletic Comanesti, Soimii Helegiu – AS Filipesti, AS Siretu – AS Negri, Vointa Gârleni – Fl. Rosie Sascut.
        Sport Club II sta.

        Clasament

        1 Sport Club II 20 18 2 0 75-17 56p.
        2 Dinamo Onesti 19 18 1 0 134-6 55p.
        3 AS Siretu 20 12 4 4 48-21 40p.
        4 AS Condorii 19 11 2 6 34-42 35p.
        5 AS Filipesti 20 10 3 7 53-41 33p.
        6 Vointa Oituz 20 10 2 8 48-34 32p.
        7 UZU Darmanesti 20 8 4 8 37-30 28p.
        8 Vointa Gârleni 18 9 1 8 32-36 28p.
        9 CS Dofteana 20 8 2 10 43-49 26p.
        10 Gloria Zemes 20 7 3 10 40-55 24p.
        11 Soimii Helegiu 20 7 3 10 37-45 24p.
        12 AS N. Balcescu 20 7 2 11 26-45 23p.
        13 AS Tg. Ocna 18 6 1 11 34-52 19p.
        14 Fl. Rosie Sascut 20 4 3 13 29-69 15p.
        15 Magura Casin 20 3 4 13 39-72 13p.
        16 AS Negri 19 5 1 13 36-68 16p.
        17 Athl. Comanesti 19 3 2 14 23-84 11p.

        Radu Beligan vine in Bacau cu „Lectia de violoncel”

        Cel mai longeviv actor român, maestrul Radu Beligan, vine in Bacau, pe 7 aprilie, cu spectacolul in premiera „Lectia de violoncel”.

        Piesa se joaca pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor „Vasile Alecsandri” Bacau, de la ora 19.00, si este scrisa de Mona Radu, special pentru el si pentru fiica sa, Lamia, in regia lui Felix Alexa.

        Dupa 20 de ani de casnicie, Eva (Lamia Beligan), o fosta vedeta de film, traieste suspiciunea ca sotul ei, politicianul George Popa (Radu Beligan), ii este infidel.

        Ca sa se razbune, ea participa la un casting unde obtine un rol intr-un film american, insa trebuie sa invete sa cânte la violoncel.

        Isi gaseste un profesor tânar, pe care il seduce si, astfel, viata ei se complica. Cei care-l indragesc pe marele actor sunt asteptati la spectacol. Biletele se vând la secretariatul Casei de Cultura la pretul de 80 sau 100 de lei.

        Patru dealeri auto bacauani, admisi in Programul „Rabla”

        Administratia Fondului pentru Mediu a anuntat închiderea sesiunii de validare a producatorilor/dealerilor validati în Programul „Rabla 2014”. Din cele 107 dosare depuse de producatorii/dealerii auto, 87 au fost aprobate si 20 au fost respinse. In judetul Bacau, au primit unda verde de la AFM firmele Dedeman Automobile, Cybernet Auto Center, Tiriac Auto si Auto Italia Impex prin Mihoc SRL.

        Eventualele contestatii ale aplicantilor respinsi pot fi depuse în termen de cinci zile, începând de la 1 aprilie 2014, la sediul Administratiei Fondului pentru Mediu. Dosarele admise în programul „Rabla 2014” au fost depuse pentru un numar total de 230 de puncte de lucru/agenti autorizati care vor putea comercializa autovehicule în cadrul programului din acest an.

        In aceasta sesiune a programului „Rabla”, distributia tichetelor nu se va mai face pe judete, in functie de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritoriala, ci in functie de cerere, tichetele electronice urmând sa fie extrase dintr-o baza de date nationala de dealerii auto, pe masura ce se inscriu solicitantii.

        Bacauanii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egala cu opt ani isi vor putea cumpara, in acest an, o masina noua prin programul „Rabla” pe baza unui tichet valoric in suma de 6.500 de lei. In plus, pot obtine un eco-bonus de 500 de lei, pe lânga prima de casare. Acesta se acorda la achizitionarea unui autovehicul nou, incadrat in norma de poluare Euro 6, ori a unui autovehicul nou, al carui motor genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 g/km, respectiv achizitionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

        Helegiu: Bani pentru lucrari incepute acum opt ani

          Primarita comunei Helegiu, Mihaela Badic, a semnat zilele trecute cu Ministerul Lucrarilor Publice si Dezvoltarii Regionale conventia privind finantarea lucrarilor la podurile din satul Bratila. Investitia este inceputa in anul 2006, iar de atunci au fost finalizate trei dintre cele patru poduri.

          „Din 2008 nu am mai primit nici un banut pe acest proiect. Prin urmare, speram ca intr-un termen rezonabil sa finalizam si cel de-al 4-lea pod, situat in centrul localitatii. Administatia comunei duce o activitate intensa de sustinere si promovare a interesului local, aspect care devine vizibil odata cu obtinerea finantarilor.

          Sunt situatii când demersurile noastre capata contur dupa trei, patru sau chiar mai multi ani, dar sunt si situatii când lucrarile, independent de vointa noastra, nu se concretizeaza”, a declarat primarita Badic.

          In comuna, la Deleni, in 2005 a fost realizat primul studiu de fezabilitate la reteaua de alimentare cu apa, dar lucrarile sunt departe de finalizare.

          Exista si documentatia pentru amenajarea unui drum la Dragugesti, dar nici pentru acesta nu exista inca finantare.

          Lipsa banilor si intârzierea cu anii a lucrarilor au determinat-o pe primarita Badic sa fie vehementa in cuvântarea pe care a tinut-o la Delegatia Permanenta a PNL Bacau, din noiembrie 2013, când de fata a fost si presedintele partidului, Crin Antonescu. Ea s-a plâns atunci ca in comuna sunt lucrari incepute de multi ani si nefinalizate din lipsa de fonduri.

          „Daca suntem la guvernare, atunci sa guvernam! Ministrii nostri sa ne arate ca ne sprijina!”, a spus atunci primarita, in aplauzele audientei, cu referire la guvernarea la care a luat parte si PNL, alaturi de PSD.

          Campanie PDL impotriva scumpirilor

            Partidul Democrat Liberal a demarat ieri o campanie de informare intitulata „Ponta si Antonescu te lovesc IN PLIN!”, prin care vrea sa demonstreze argumentat influenta negativa pe care o vor avea scumpirile intrate in vigoare de la 1 aprilie, in special ale carburantilor.

            Democrat-liberalii fac totul pentru a arata ca aceasta masura nu este absolut deloc în beneficiul românilor. PDL a pregatit pliante de informare si vrea sa arate ca noua acciza va determina scumpiri care vor saraci si mai mult poporul.

            „Vom plati cu 30 de lei mai mult pentru un plin de carburant, dar probabil se va ajunge si la 50 de lei. Am ajuns printre primii din Europa la pretul carburantilor, am depasit Germania sau Austria. Si asa consumul era in scadere, dar de acum va fi si mai mic.

            Ponta spune ca banii se vor duce la autostrazi, ministrul Finantelor spune ca banii merg la pensii. Pe cine sa mai crezi?”, a spus Andrei Paraschivescu, presedintele Organizatiei municipale PDL Bacau.

            PDL a depus si la Parlament o initiativa de abrogare a accizei, dar presedintele Paraschivescu nu crede ca va avea succes, data fiind majoritatea de care beneficiaza PSD.

            Fondul de reparatii, prioritar in asociatiile de proprietari

              Necesitatea constituirii fondului de reparatii a fost pusa din nou in discutie in Adunarile Generale ale asociatiilor de proprietari din municipiul Bacau.

              Presedintii si administratorii asociatiilor de proprietari au decis impreuna cu locatarii reinfiintarea fondului de reparatii. O astfel de discutie a avut loc si la Adunarea generala a Asociatiei de proprietari nr. 92, iar majoritatea membrilor prezenti la sedinta au aprobat constituirea fondului de reparatii.

              „In iarna ce a trecut, ne-am confruntat cu multe avarii la reteaua de distributie a agentului termic, iar odata solutionate aceste probleme, unii locatari nu au mai platit contravaloarea lucrarilor efectuate de firmele specializate.

              Credem ca, prin fondul de reparatii, putem evita situatiile neplacute privind recuperarea banilor de la locatari, atunci când se vor ivi noi probleme administrative”, a declarat Ion Ceobanu, presedintele Asociatiei de proprietari nr. 92. Conform art.45 (3) din Legea nr. 230/2007, „proprietarii membri ai asociatiei de proprietari au obligatia sa aprobe si un fond de reparatii anual, necesar pentru repararea si imbunatatirea proprietatii comune.

              Comitetul executiv va pregati si va prezenta adunarii generale suma anuala necesara pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimenteaza in avans, in transe lunare egale, prevazute in lista de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari.

              Platile pentru repararea si imbunatatirea proprietatii comune se vor face din fondul de reparatii. Proprietarii membri ai asociatiei de proprietari pot aproba si alte fonduri care au caracter special”.

              Prin urmare, in cadrul Adunarii Generale, trebuie sa se stabileasca prin vot care va fi cuantumul fondului de reparatii. Fondul de reparatii se aproba anual si are in vedere interventiile planificate privind partile comune. Suma de bani destinata fondului de reparatii se depune la asociatia de proprietari, iar locatarul nu o mai primeste inapoi.

              Din fondul de reparatii nu se plateste intretinerea. Din moment ce a fost aprobat de proprietari, fondul de reparatii este obligatoriu si nu va putea fi folosit decât cu acordul acestei Adunarii Generale, in conformitate cu bugetul de venituri si cheltuieli.

              „Eu sunt de acord sa dau lunar 10 lei la fondul de reparatii, dar sa stiu ca banii acestia vor fi folositi asa cum am stabilit. Prioritar, la blocul meu, este schimbarea conductelor de la subsolul blocului. Pentru asta votez cu ambele mâini, intrucât, in fiecare an ne confruntam cu tevi sparte si de fiecare data trebuie sa cârpim instalatiile. In plus, din cauza vecinilor rai platnici, nu putem avea confortul dorit”, a declarat o locatara.

              Viata la misto

              ▪ Papa Francisc, recent desemnat de revista ,,Esquire” ,,cel mai bine imbracat barbat al anului 2013”, a ales patru femei si patru barbati din opt tari diferite pentru a ajuta clerul sa dea cu bobârnacul pedofiliei cu sutana. Cele opt personae, care n-au pregatire/har clerical, ar urma sa-i identifice pe preotii pedofili si sa-i protejeze pe copii. E ca si cum Vaticanul ar fi comandat un audit extern pe tema derapajelor din nadragii preotilor sau ar fi apelat la un un fel de D.N.A. specializat in sexualitate ilegala.

              ▪ Privind sfios catre seful sau suprem, Traian Basescu, directorul S.R.I., George Maior, a dat asigurari ca nu va candida pentru Cotroceni. El a vorbit si despre viitorul Presedinte, precizând ca este vorba despre un el sau despre o ea. Prezidentul i-a multumit din priviri pentru aceasta pretioasa precizare electorala. Daca n-a glăsuit cu intentie, George Maior ar trebui sa stie, macar de la un amarât curs de psihologie in care a fost imbrâncit din intâmplare, ca, potrivit conceptiei lui Freud, subconstientul ne conduce viata. Cu siguranta, subconstientul l-a inghesuit sa sugereze faptul ca Elena Udrea va avea sprijin electoral ultraspecializat, altfel ar fi prea la misto viata si pe felia asta.

              ▪ Administratia prezidentiala americana a postat pe site-ul sau urmatorul comentariu: ,,Rusia spune povesti false pentru a-si justifica actiunile ilegale din Ucraina, iar lumea nu a mai vazut o fictiune atât de surprinzatoare din momentul in care Dostoievski a scris ‘,Doi plus doi egal cinci reprezinta, uneori, un lucru incântator’”. E drept ca Dostoievski a scris aceste cuvinte celebre, dar acestea vizeaza o asteptata revolutie profunda/autentica a mortificatului nostru spirit; atât. Citarea lui Dostoievski, apropierea acestuia de Putin, tradeaza analfabetism yankeu sau o incercare nereusita de a privi viata la misto.

              ▪ Cea mai reusita gluma, sa recunoastem, a facut-o chiar Putin, precizând ca soldatii fara insemne militare din Crimeea nu sunt militari rusi, asa cum am crede naivii de noi, ci ,,trupe locale de autoaparare”, in vreme ce anexarea Crimeei nu este decât o emotionanta ,,misiune umanitara”. V-ati prins? Asta inseamna sa iei amarâta de viata la misto kaghebist.

              Cel mai mic pret din Europa

              De fiecare data când vine vorba ca Guvernul sa mai aplice o scumpire, aduce ca argument ca si-asa in România e cel mai mic pret din UE si, deci, sa nu mai comentam. Premierul Victor Ponta a tinut sa ne aminteasca si cu ocazia introducerii accizei suplimentare la benzina si motorina ca tara noastra avea cel mai mic pret la carburant.

              Argumentele de acest gen par corecte, insa, in realitate sunt gresite deoarece aduc in discutie valoarea absoluta a unor preturi, fara a tine seama de aspectul relativ al acestora. Da, poate ca in România o fi cel mai mic pret la benzina din UE, dar, daca o sa comparam veniturile românilor cu cele ale nemtilor, vom observa ca, desi in Germania pretul unui litru de carburant este mai mare, un salariat din aceasta tara va putea cumpara din leafa de 2-3 ori mai multa benzina decât un român.

              Sunt sigur ca nici macar guvernantii care ne prostesc cu aceste argumente nu le cred; problema este ca lipsa de reactie a românilor fata de aceste metode de convingere ii incurajeaza sa insiste in continuare.

              Aceasta atitudine face parte dintr-un proces mai amplu care incearca sa ne convinga ca e bine si sanatos sa aducem preturile la nivelul celor din UE. Un exemplu concludent este pretul la gazul metan, care, ni se spune, trebuie aliniat pe pretul international desi costurile de extractie pentru gazul din România sunt mult mai mici. Dar, cum in momentul de fata de exploatarea si tranportul gazului la noi in tara se ocupa nemtii si francezii, este clar de ce se doreste alinierea la pretul gazului de import.

              Problema cea mai importanta este, insa, alta: sub astfel de pretexte, aparent logice, tarile cu resurse sunt impiedicate sa profite de avantajul competitional pe care-l detin si, in acelasi timp, cei care au pus mâna pe exploatarea resurselor obtin profituri fabuloase.

              VIDEO: Dodo Damsa la “Razvan si Dani”

              Marti dimineata cei care si-au inceput ziua urmarind matinalul de pe Antena 1, “Neata cu Razvan si Dani”, au avut parte de o surpriza.

              Bacauanul Dragos Damsa, cu numele de scena Dodo, a interpretat noua sa creatie muzicala impreuna cu artista Jul (Georgiana Moraru). Noul single, “Prea ocupat”, este povestea unui tânar înselat, spusa chiar de iubita infidela care relateaza detalii incitante.

              Pentru Dodo, aparitiile televizate sau orice alta ocazie in care trebuie sa cânte nu sunt o sursa de emotii si stres. ”Daca este vorba despre cântat nu se pune problema emotiilor. Imi place foarte mult muzica si asta e tot ce conteaza. Urmeaza o vara cu multe surprize muzicale si cu siguranta nu va voi dezamagi”, a declarat artistul bacauan.

              Dragos Damsa a studiat la Colegiul de Arta “George Apostu” din Bacau. Prima sa dragoste a fost pianul, dar apoi s-a indreptat catre chitara. Ii place mult sa compuna melodii pentru alti artisti dar promite ca ne va incânta si el interpretându-si creatiile. (M.I.)

              Adolescenta de 13 ani, ucisa intr-un accident stupid

                La data de 01.04.2014, în jurul orei 13.15, în comuna Dofteana, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o minoră a decedat.

                Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 32 de ani, din judeţul Vaslui, care conducea un autocamion pe un drum comunal, în apropierea Gării CFR Dofteana, a accidentat cu semiremorca pe care o tracta, o minoră de 13 ani din localitate, care se deplasa în zonă.

                În urma evenimentului rutier minora a decedat.

                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

                În cauză poliţiştii continuă cercetările şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

                Primarul din Glavanesti, in vizorul ANI

                  Agentia Nationala de Integritate (ANI) a constatat existenta conflictului de interese in cazul a sase fosti sau actuali alesi locali. Intre acestia se afla si Gheorghe Tilibasa, primarul comunei Glavanesti.

                  ANI arata, in comunicatul de astazi, 1 aprilie, ca primarul bacauan a eliberat opt adeverinte in baza carora sotia acestuia, in calitate de persoana fizica/persoana juridica (TILIBASA MARGARETA PFA), cât si in calitate de asociat unic si administrator al SC TIGIMARG COM SRL, a obtinut subventii de la APIA in cadrul schemelor de sprijin pe suprafata, in campaniile 2009 – 2012, incalcând, astfel, dispozitiile art. 76 din Legea nr. 161/2003 si art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

                  Onesti: Femeie lovita de masina pe trecerea de pietoni

                    La data de 31.03.2014, în jurul orei 06.30, în municipiul Oneşti, pe strada Costache Negri, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o persoană a suferit vătămări corporale.

                    În timp ce un bărbat de 65 de ani, din comuna Sărata, conducea un autoturism, a surprins şi accidentat o femeie de 36 de ani, din Târgu Ocna, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.

                    După producerea accidentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.

                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

                    În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Bombe descoperite la Slanic si Asau

                      Luni, 31 martie 2014, la ora 11.30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a intervenit în oraşul Slănic Moldova, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată.

                      La locul intervenţiei a fost descoperit un proiectil exploziv, calibrul 150 mm. La ora 13.10, muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii.

                      De asemenea, la ora 14.45, echipa pirotehnică a intervenit și în localitatea Asău pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată.

                      La locul intervenţiei a fost descoperit un proiectil exploziv, calibrul 76 mm. La ora 16.10, muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii.

                      Incendiu la combinatul chimic Amurco

                        Luni, 31 martie a.c., la ora 10.07, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în municipiul Bacău, strada Chimiei, pentru lichidarea unui incendiu produs pe amplasamentul combinatului chimic Amurco.

                        La sosirea echipajelor de intervenţie, s-a constatat faptul că erau executate lucrări pentru dezafectarea unei instalaţii de acid sulfuric, incendiul manifestându-se la elementele din cauciuc ale acesteia.

                        De asemenea, s-a constatat faptul că, Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al societății comerciale asigura măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, iar echipa care executa lucrările, deţinea permis de lucru cu focul.

                        Locatarii din cartierul Milcov reclama lipsa apei calde

                          Apa calda exista, dar lipseste cu desavarsire in cartierul Milcov. Asa spun mai multi locatari din zona si afirma ca de vina se face furnizorul de agent termic.

                          „Cat a fost frig afara si au bagat caldura de frigeau caloriferele, aveam si apa calda. Cum s-a inmuiat vremea, la robinetul de apa calda, curge apa rece. Ne-am saturat sa tot platim apa rece la pret de apa calda”, declara Maria Forcos, locatara.

                          Nemultumita de serviciile furnizorului de agent termic este si Maria Hartescu. Femeia spune ca, de cele mai multe ori, trebuie sa lase robinetul deschis pret de cateva minute ca sa se incalzeasca apa.

                          „Nu se poate asa ceva! Platim facturi umflate si vrem sa beneficiem de servicii de calitate. Eu cred ca retelele CET-ului sunt supradimensionate, acum, dupa ce s-au debransat mai multi consumatori, insa, eu am nevoie de apa calda in casa, nu de apa rece. Si platesc pentru asta!”, declara Hartescu.

                          La punctul termic din cartier, o angajata a CET Bacau, demonteaza din start declatiile celor doua femei. „Este posibil ca la robinetul de apa calda sa curga apa rece, pentru ca nu exista consum. Oamenii nu folosesc apa calda, sistemul de recirculare nu functioneaza si de aici apar aceste probleme.

                          Daca ar exista consum, apa ar fi calda, pentru ca ar fi recirculata in instalatii. Din punctul termic, apa pleaca in parametri normali catre consumatori. Este inadmisibil ca, la un apartament cu patru persoane, sa declari la sfarsit de luna un metru cub de apa calda.

                          Cum si cand se spala acei oameni? Si sunt suficiente exemple cand familii numeroase declara la asociatie cate un metru cub de apa”, spune centralista.

                          Pompierii in actiune

                            Incendiu în comuna Podu Turcului

                            Luni, 31 martie a.c., la ora 15.15, Garda de Intervenţie Podu Turcului a intervenit în comuna Podu Turcului, sat Căbeşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale, în gospodăria numitului P. G., în vârstă de 87 ani. Construcţia avea pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn şi azbociment.
                            Incendiul a fost lichidat la ora 15.30, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Podu Turcului.
                            În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 10 mp din acoperişul adăpostului şi 10 metri liniari de gard.

                            Incendiu în municipiul Onești

                            Luni, 31 martie 2014, la ora 19.39, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a intervenit în municipiul Oneşti, Calea Braşovului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă, aparţinând numitului D. Ş., în vârstă de 60 ani. Construcţia avea pereţii din paiantă şi lemn, acoperişul din astereală de lemn şi învelitoare din plăci de azbociment.
                            Incendiul a fost lichidat la ora 20.20.
                            În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii închise, au ars bunuri casnice şi piese de mobilier din interiorul anexei.

                            Incendiu plante furajere

                            Luni, 31 martie a.c., la ora 17.20, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în comuna Odobeşti, sat Ciutureşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la plante furajere, amplasate în curtea numitei B. G., în vârstă de 25 ani.
                            Incendiul a fost lichidat la ora 17.52.
                            În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 3 tone plante furajere.

                            Incendiu în comuna Asău

                            Luni, 31 martie 2014, la ora 19.56, Garda de Intervenţie Comăneşti a intervenit în comuna Asău, sat Apa Asău, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria numitei Catinca A., într-o cameră a locuinţei, cu destinaţia bucătărie.
                            Incendiul a fost lichidat la ora 20.15.
                            În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit la un cablu electric, au ars bunuri casnice şi electrocasnice dintr-o cameră.

                            Incendiu în comuna Odobești

                            Luni, 31 martie a.c., la ora 21.03, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în comuna Odobeşti, sat Ciutureşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la plante furajere, amplasate în curtea numitului B. I., în vârstă de 44 ani.
                            Incendiul a fost lichidat la ora 22.50.
                            În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 3 tone plante furajere.

                            Incendiu remorca în municipiul Moinești

                            Luni, 31 martie 2014, la ora 22.46, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a fost solicitată să intervină în municipiul Moineşti, strada Alboteşti, pentru lichidarea unui incendiu produs la plante furajere, amplasate în remorca unei autoutilitare, marca înmatriculată în județul Bacău, condusă de numitul P. G., în vârstă de 49 ani.
                            Incendiul a fost lichidat la ora 22.30.
                            În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă efectul termic provenit de la ţeava de eşapament a autoutilitarei, au ars plante furajere şi părţi din capitonajul autoutilitarei.

                            ULTIMELE ȘTIRI