duminică, 25 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3938

Inca un turn in zona Catedralei

    Noul sediu al Primariei Bacau este neincapator, motiv pentru care multe directii functioneaza in alte cladiri, cum ar fi la etajul I al Pietei Centrale sau fosta Cantina Sociala. Solutia pentru inlaturarea acestui neajuns este construirea unui sediu nou, organizat pe verticala, au decis autoritatile.

    Acesta va fi amplasat in spatiul public situat la intâlnirea strazilor Bd. N. Balcescu, Mihai Viteazu si Bd. Unirii. „Remodelarea” acestuia va face obiectul unui concurs de idei. „Vecinatatile imediate care creeaza constrângeri urbanistice si de care este necesar a se tine cont in elaborarea solutiilor sunt Catedrala Ortodoxa Inaltarea Domnului si parcul cu acelasi nume, Biserica Sf. Nicolae, Hotelul Moldova, statuia domnitorului Stefan cel Mare si Parcul Trandafirilor”, arata autoritatile. Sediul nou va avea noua niveluri: doua la subsol, pentru parcari (o parcare pentru cetateni si alta pentru angajati), parter si sase etaje.

    Desi neoficial alesii au criticat amplasamentul, afirmând ca vom avea „inca un turn” care „va sufoca zona Catedralei” si va strica un spatiu de promenada cât de cât luminos, in sedinta de luni nimeni nu a formulat obiectii. Suma aprobata de consilieri pentru a-l premia pe câstigatorul concursului de idei este de 10.000 de lei. Concursul a fost lansat pe 10 februarie, ultima zi de inscriere fiind 27 februarie, ora 16.

    Data limita de depunere a solutiilor este 24 martie. Jurizarea va avea loc pe 28 martie, iar anuntarea rezultatelor, pe 31 martie. „Ne dorim ca pâna la sfârsitul anului viitor sa fie gata noul sediu”, a declarat, in final, primarul Romeo Stavarache.

    „Am aprobat un concurs de arhitectura pentru noua Primarie a municipiului Bacau. Speram sa avem o solutie cât mai aproape de solutiile tehnice si cât mai buna si mai frumoasa pentru acest edificiu atât de important.”
    Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau

    Juriul va fi format din viceprimarul Mihai Sustac, presedinte, primarul Romeo Stavarache, membru de onoare, Alexandru Geliman, arhitect sef, Leonard Padureanu, administrator public, Cristina Buzdugan, sef Directia Tehnica, si arhitectii Gelu Tudorache, Ordinul Arhitectilor din România (OAR) Bacau, Constantin Gorcea, OAR Nord-Est, si Mircea Grigorovschi, Registrul Urbanistilor din România.

    Doi adolescenti au furat cinci statii radio din autoturisme

      O patrulă mixtă de siguranță publică aflată, la data de 12.02.2014, în jurul orei 03.30, în serviciul de patrulare pe Bulevardul Oituz, din Onești, a depistat doi tineri de 17 și 18 ani, ambii din Comănești, care aveau asupra lor 5 staţii radio pentru autoturisme, a căror provenienţă nu o puteau justifica.

      Din primele cercetări s-a stabilit că una din stații a fost sustrasă cu puțin timp în urmă, dintr-un autoturism ce se afla parcat pe raza municipiului Onești.

      Bunul, în valoare de 500 de lei, a fost restituit părții vătămate.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a tinerilor.

      Accident mortal la Oituz

        Polițiștii au fost sesizați, la data de 11 februarie a.c., despre faptul că pe DN 11, în comuna Oituz, s-a produs un accident rutier cu victimă.

        Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 46 de ani, din comuna Dărmăneşti, în timp ce conducea un autoturism dinspre Braşov către Oneşti, a surprins și accidentat un bărbat de 57 de ani, din comuna Bogdăneşti, care se deplasa în aceeaşi direcţie şi a traversat carosabilul brusc, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

        În urma evenimentului rutier pietonul a decedat.

        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ și a fost condus la Spitalul Onești, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

        Tigarete destinate comercializării în Piața Centrală, confiscate

          În cadrul unei activități desfășurate de polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău, în colaborare cu reperzentanți ai Poliției Locale, a fost oprit în trafic, pe strada 9 Mai, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din comuna Gârleni.

          De amenea în autoturism se mai afla și o tânără de 21 de ani, din Bacău, care avea asupra sa 100 de pachete de țigări cu timbre fiscale de Ucraina, ce erau destinate comercializării în Piața Centrală din Bacău.

          Țigaretele, în valoare de aproximativ 1000 de lei au fost ridicate pe bază de dovadă și predate lucrătorilor vamali, urmând ca față de cea în cauză să fie luată măsura sancționării contravenționale.

          Transporta animale pentru care nu deținea documentele prevăzute de lege

            La data de 11.02.2013, in jurul orelor 12.00, polițiștii din comuna Răchitoasa au depistat un tânăr de 20 de ani, din județul Galați, care transporta cu o autoutilitară doi viței și un mânz.

            Din verificări s-a stabilit că animalele au fost achiziționate din comuna Răchitoasa, fără documentele prevazute de legislatia sanitar-veterinară, iar mijlocul de transport nu era autorizat pentru transportul animalelor.

            Față de cel în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale, pentru încălcarea prevederilor HG.984/2005 privind normele sanitar-veterinare, cu amendă în valoare de 1320 de lei.

            „London Escort”, producţie independentă, interzisă persoanelor sub 18 ani

            Spectacolul este prima punere în scenă a textului „London Escort”, de Vali Bolat, şi marchează debutul ca dramaturg al actorului Valentin Branişte.

            „Scriu poezie de mult timp – n-am publicat încă nimic, poezia e bună ca terapie – şi sunt nişte oameni care m-au încurajat să încerc să scriu şi teatru. «London Escort» este o poveste inspirată din realitate” – spune Valentin Branişte.

            „E povestea unui tânăr aflat la limita supravieţuirii, care se lasă condus de destin, un tânăr revoltat, furios pe societate, pradă a ambelor sisteme, din România şi din afară. Executat silit de bănci, părăsit de femeie, dezamăgit de propria lui existenţă, ia calea emigrantului, atras de mirajul paradisului londonez.

            Într-un moment de cădere psihică, însă, în ciuda fondului bun pe care-l are, refuză varianta clasică a imigrantului, prin muncă, agricultură, construcţie, îngrijire bătrâni, şi alege un drum periculos.

            Se învaţă cu decăderea, cu umilinţa. Mizeria creează dependenţă. Şi distanţa între el şi copilul care a fost se cască sub picioarele lui ca o prăpastie pe care nu o mai poate evita, refuza”.

            Premiera absolută: Sâmbătă, 15 februarie, ora 20.00, Sala Studio a Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău

            Interpretare: Valentin Branişte
            Regie: Valentin Branişte
            Sunet: Cristian Jugaru
            Lumini: Daniel Bibire

            Retelele vechi, cosmarul locatarilor de pe strada Castanilor

              De cateva zile, locatarii blocului nr. 7 de pe strada Castanilor se confrunta cu o situatie inedita. O teava a cedat intre nivelul II si III, iar apa care s-a infiltrat intre placi a ajuns in casele locatarilor, producand adevarate dezastre.

              In week-end, niciun locatar nu a fost de gasit. Intre timp, problema a fost identificata la etajele superioare ale imobilului si cel mai grav este faptul ca apa a ajuns si in instalatiile electrice, existand astfel pericolul electrocutarii.

              Locatarii nu au putut face nimic concret pentru a remedia avaria, intrucat, in apartamentele problema, fie stau chiriasi, fie nu locuieste nimeni.

              „Am fost plecata in vacanta cu fetita si cand m-am intors acasa, am gasit dezastru. Apa s-a infiltrat intre plansee si se prelinge pe tevile de la baie. Deasupra mea nu locuieste nimeni, iar la etajul trei stau doua fete in chirie.

              Am luat legatura cu persoana in grija careia a fost lasat apartamentul de deasupra mea, insa, femeia respectiva mi-a spus ca are un deces in familie si nu se poate ocupa de problema aceasta. A

              m mers mai departe la etajele superioare pentru a gasi sursa problemei si se pare ca teava sparta este in coloana de la etajul trei. Fetele care locuiesc acolo sunt total pe dinafara si nu au inteles ca trebuie sa caute un meserias ca sa le rezolve problema”, spune Anca Apostol.

              Inundatie pe verticala

              Intoarsa recent din spital, proprietara unui apartament situat la parterul blocului si-a pus mainile in cap cand a vazut peretii uzi, mucegaiti si patati, in conditiile in care tocmai varuise inainte de sarbatori.

              „Am crezut ca m-a inundat vecina de deasupra, dar problema e de sus. Trebuie reparata teava imediat, ca altfel se darama blocul pe noi”, spune Zamfira Sarghie. Infiltratiile i-au afectat pe majoritatea locatarilor de la scara F. Locatarii spun ca au mucegai in casa si peretii uzi, insa, nu au cu cine discuta pe scara pentru ca multe apartamente sunt nelocuite.

              „In astfel de situatii este foarte greu sa remediezi problemele care apar in spatiul comun. In primul rand nu poti intra in locuintele respective, iar in al doilea rand, nu ai cui sa-i ceri bani pentru reparatii”, declara o alta locatara. Se pare ca salvarea oamenilor va veni din partea Asociatiei de proprietari nr. 92 din Bacau.

              Administratorul si presedintele au luat la cunostinta despre problema existenta in momentul in care au citit apometrele apartamentelor din bloc. Cei doi, insotiti de locatari, au mers din usa in usa si au identificat o scurgere la etajul trei al imobilului.

              Aici, apa curgea pe gheul din baie si baltea in bucataria apartamentului respectiv. Curgand in continuu, apa si-a facut loc prin pardoseala si astfel a ajuns pana la apartamentele de la parterul blocului. „O sa luam legatura cu o persoana abilitata sa faca astfel de lucrari si incercam sa rezolvam problema, stopand astfel si pierderile de apa”, a spus administratorul Asociatiei de proprietari nr. 92.

              Calendarul Ministerul Educatiei. Incep inscrierile in clasa pregatitoare si clasa I

                S-a decis! Inscrierea copiilor in clasa pregatitoare si la clasa I va avea loc din data de 24 februarie. Pâna pe 17 februarie vor fi afisate circumscriptiile scolare si numarul de clase pregatitoare alocate, la fiecare unitate de invatamânt, pe site-ul acesteia si pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.

                Totodata, vor fi prezentate informatii cum ar fi posibilitatea organizarii procesului de invatamânt in cadrul unei gradinite aflate in structura scolii sau in consortiu cu scoala si posibilitatea organizarii programului „Scoala dupa scoala” si vor fi afisate fotografii ale spatiului in care se desfasoara activitatea la clasa pregatitoare. Pentru parintii care doresc si evaluarea dezvoltarii psihosomatice a copiilor, aceste testari se realizeaza intre 18 februarie si 12 martie.

                Pentru promovarea ofertei educationale, in perioada 19 – 28 februarie, in fiecare unitate de invatamânt cu clase pregatitoare va fi organizata „Ziua portilor deschise”, in care parintii pot vizita spatiile dedicate activitatilor claselor pregatitoare si pot purta discutii cu profesorii si invatatorii.

                „Pâna pe 14 martie, parintii vor completa, online sau la unitatea de invatamânt la care solicita inscrierea copiilor cererile-tip de inscriere, pentru ca prima etapa de inscriere in clasa pregatitoare sa inceapa pe 17 martie, când aceste cereri vor fi procesate de catre comisia de inscriere a copiilor in invatamântul primar. In continuare exista aplicatia informatica de repartizare la scoala de circumscriptie a copiilor ai caror parinti au solicitat acest lucru in cererea-tip de inscriere.”
                prof. Rodica Leonte, inspector pentru invatamântul primar

                In perioada 18 – 20 martie vor fi procesate cererile parintilor care solicita inscrierea la o alta unitate de invatamânt decât scoala de circumscriptie, pentru locurile ramase libere. A doua etapa de inscriere in clasa pregatitoare incepe pe 24 martie. Inscrierea in clasa I a copiilor de 7 ani va avea loc pâna la inceputul lunii aprilie. Listele finale cu elevii inscrisi in invatamântul primar in anul scolar viitor, 2014 – 2015, vor fi publicate in 11 aprilie.

                Se pregateste Balul Bobocilor la Colegiul Pedagogic

                  Desi sezonul a trecut de mult, la Colegiul Pedagogic din Bacau se poarta discutii pentru organizarea Balului Bobocilor. Conducerea Colegiului confirma acesta informatie, insa spune ca o decizie finala va fi luata de Asociatia Parintilor.

                  O hotarare in acest sens va fi luata zilele acestea, Balul si concursul de Miss fiind de dorit sa se desfasoare la Club Kremlin.

                  Colegiul Pedagocic este printre putinele institutii de invatamant din Bacau care nu au organizat Balul Bobocilor in acest an scolar.

                  FOTO: LaObiect.com

                  Bacauan prins cu aproape 10.000 de tigari in geanta

                    La 11.02.2014, ora 15,25, un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe D.N. 2E, în comună Rădășeni, autoturismul condus de un tânăr de 26 ani, din municipiul Fălticeni, iar ca pasager, pe bancheta din dreaptă față a fost identificat un bărbat de 48 ani, din municipiul Bacău.

                    Cu ocazia verificării interiorului autoturismului a fost identificată o geantă de voiaj în care se aflau 9800 țigarete care aveau aplicate banderole fiscale extracomunitare.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii contrabandă, dispunându-se cercetarea în libertate a persoanelor identificate, țigările cu o valoare de piață de 4.410 lei fiind ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției Municipiului Fălticeni.

                    Minodora Cliveti: “E nevoie de o strategie europeana in tratarea bolilor specific feminine”

                      Europarlamentarul Minodora Cliveti a organizat marti, 11 februarie 2014, dezbaterea intitulata „Cancerul de san in faza avansata” impreuna cu colegii deputati Emma McClarkin din Marea Britanie si Anna Záborská din Slovacia, cu sprijin logistic din partea Fipra finantat de Novartis Oncology. La dezbatere au mai participat reprezentanti din partea ONG-urilor si a societatilor medicale de profil.

                      Cancerul de san este cea mai comuna forma de cancer la femei la nivel mondial, reprezentand 23% din toate cazurile noi de cancer la femei. 30% din femeile cu cancer de san incipient ajung in stadiul avansat, pentru care nu exista in prezent nici un tratament.

                      In ultimii ani, incidenta cancerului de san in Europa a fost in declin. Cu toate acestea, tarile din Europa de Est, printre care si Romania, au cunoscut o crestere. Este cunoscut faptul ca cel mai frecvent cancer la femeile din Romania este cancerul de san. Intre 1989 si 2006, Romania a inregistrat o crestere de 17% a ratei mortalitatii de cancer de san. Doar 13,5% dintre femeile cu varste cuprinse intre 50 si 69 de ani, in Romania au facut vreodata o mamografie.

                      Eurodeputata Minodora Cliveti a declarat in cadrul dezbaterii faptul ca ” in Romania, din pacate, multe femei ezita sa faca investigatii de rutina (ecografie mamara, mamografie) de teama unui diagnostic pozitiv in ceea ce priveste cancerul de san, acest fapt ducand la diagnosticarea tardiva a acestei maladii, cu implicatii majore asupra posibilitatilor de tratament.

                      In plus, in contextul liberei circulatii a lucratorilor in spatiul UE, consider importanta formularea si implementarea de politici europene in domeniul sanatatii femeilor, inclusiv a celei reproductive, chiar daca acesta tine de competenta statelor membre, pentru ca femeile sa beneficieze de drepturi aferente in mod uniform, egal si nediscriminatoriu pe intreg teritoriul UE. De aceea am adresat o intrebare scrisa Comisiei Europene pentru a solicita elaborarea unei strategii unitare care sa ofere tuturor femeilor garantia ca isi pot exercita dreptul la sanatate in conditii de egalitate, indiferent de statul membru in care traiesc”, a concluzionat Minodora Cliveti.

                      13 2

                        p1

                        “Partizan”, in concert la Bacau

                        Formatia “Partizan” va poposi pentru un concert la Bacau, in cadrul celei de-a doua parti a turneului „Manualul”, care a debutat la 31 ianuarie. Concertul bacauan este programat in data de 15 martie, in Pub S4, locatie unde se gasesc si informatiile legate de rezervari si bilete.

                        Single-ul “Manualul e manual”, primul extras de pe noul album, ce va fi lansat anul acesta, a fost extrem de bine primit de public si de critica avizata din industria muzicala autohtona, fiind catalogat ca o piesa muzicala de exceptie.

                        Pe lânga acest single trupa a pregatit un întreg buchet de piese noi, dar si piese reinterpretate si reorchestrate într-o maniera actuala, reusind astfel sa se reinventeze si sa atragă noi fani.

                        Trupa evolueaza într-o formula pe cât de noua, pe atât de veche, toti fiind anterior membri Timpuri Noi. Actuala formula îi include pe ARTAN – Adrian Plesca la voce, SUEDEZU’ – Razvan Moldovan, la chitara, Andrei Barbulescu la tobe si pe Adrian Bortun la bass.

                        Conducta de apa de la Luncani a fost reparata

                          Defectiunea care a aparut luni seara la aductiunea de apa de la Valea Uzului a fost remediata in cursul noptii trecute. Luni seara, din cauza temperaturilor scazute inregistrate mai ales noaptea, conducta de alimentare cu apa a Bacaului a cedat pe un tronson din zona Luncani.

                          „Practic, a inghetat aerisirea de la o vana si a trebuit sa oprim, pe timpul noptii, alimentarea. Am intervenit pe timpul noptii si am izolat pierderea, dupa care s-a inlocuit piesa crapata. Se incearca revenirea la programul norma.”
                          Petrus Radulescu, director tehnic la Compania de Apa Bacau

                          Directorul a mai precizat ca apa iesita din sistem din cauza avariei va considerata pierdere tehnologica.

                          „Primar de patru stele” la Cleja

                            Primarul comunei Cleja, Ion Joca, va primi distinctia „Primar de patru stele”, conferit de Asociatia Comunelor din România.

                            Aceasta se va intâmpla la Bucuresti, in cadrul Adunarii Asociatiei Comunelor, din perioada 16-19 februarie, iar premiul este acordat pentru activitatea depusa de primar „ca promotor al valorilor traditionale in mediul rural si ca factor de continuitate in administratia publica”.

                            Premiul de excelenta se acorda tuturor primarilor care au merite deosebite in dezvoltarea comunitatilor pe care le conduc si care au mai mult de trei mandate obtinute dupa 1992. Este si cazul primarului Ion Joca, aflat acum la al patrulea mandat.

                            Unele dintre realizarile recente ale administratiei pe care o conduce sunt noul Camin Cultural sau Centrul de servicii sociale pentru copii – servicii de tip „after school”.

                            De asemenea, au fost asfaltate aproape toate ulitele si drumurile dintre localitati, pe o lungime de 30 km. Sumele investite in aceste obiective se ridica la peste 90 de miliarde de lei vechi, din fonduri europene.

                            Abonamente de tren prin automatele de vânzare bilete

                              Abonamentele de tren, saptamânale si lunare, inclusiv cele cu reducere pentru elevi si studenti, pot fi achizitionate si de la automatele de vânzare bilete, care se afla în garile mari, plata realizându-se doar prin card bancar, dupa cum informeaza CFR Calatori.

                              Abonamentele pot fi cumparate în orice zi a lunii, la orice ora, cu anticipatie de 30 zile fata de data de începere a valabilitatii lor, la orice tip de tren, cu plecare de oriunde din tara, se mai precizeaza în comunicatul CFR Calatori, care recomanda achizitionarea biletelor si abonamentelor de la automatele din gari pentru a evita aglomeratia de la casele de bilete.

                              Astfel de automat exista deja sau vor fi montate in garile Bucuresti Nord, Bucuresti Basarab, Azuga, Busteni, Sinaia, Predeal, Câmpina, Ploiesti Sud, Craiova, Timisoara Nord, Deva, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Brasov, Miercurea Ciuc, Sibiu, Sighisoara, Alba Iulia, Iasi, Bacau, Suceava, Galati, Braila, Buzau si Constanta.

                              Automatele de vânzare a biletelor functioneaza cu tehnologie touchscreen si sunt prevazute cu module si aplicatii necesare pentru rezervarea locurilor si emiterea legitimatiilor de calatorie.
                              Pentru informatii referitoare la automatele de bilete si pretul abonamentelor, precum si informatii actualizate despre circulatia trenurilor, calatorii sunt rugati sa consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, serviciul de informatii 021/9521 sau sa se adreseze personalului din statii.

                              Voica: „Nu demisionez nici daca pierdem!”

                              Handbal masculin/ Liga Nationala – HC Odorhei – Stiinta MD Bacau (azi, ora 19.30/ Digisport)

                              Stirea numarul 1: Eliodor Voica nu si-a dat demisia din functia de antrenor al Stiintei MD Bacau dupa infrângerea suferita vinerea trecuta, cu 33-23, pe terenul Energiei Târgu-Jiu. Stirea numarul 2: Voica nu-si va da demisia nici dupa meciul de astazi, de la Odorhei, din prologul rundei a 17-a a Ligii Nationale. Indiferent de rezultat!

                              A spus-o chiar tehnicianul bacauan, pentru “Desteptarea”, ieri dimineata, inaintea plecarii spre Odorhei: “Nu demisionez nici daca pierdem meciul cu Odorheiul!”. Prin urmare, “Colin” Voica A Stiinta MD a love. Sa vedem insa si daca reciproca este valabila.

                              Deocamdata, conducerea clubului nu a luat o pozitie transanta referitoare la viitorul lui Eliodor Voica. Singura declaratie cu miez venita dinspre conducere pe marginea acestui subiect a apartinut managerului Puiu Ciobanu. Si nu a sunat deloc ca una pro-Voica!

                              “Clubul Stiinta MD Bacau l-a votat ca presedinte al Federatiei pe Alexandru Dedu deoarece programul acestuia prevede ca selectionerul echipei nationale sa nu fie si antrenor la o echipa de club. Faptul ca, timp de o luna, ‘Colin’ a stat departe de Stiinta in aceasta iarna, fiind angrenat in campania de calificare pentru Mondiale, ne-a dezavantajat.

                              Absenta sa de la echipa s-a resimtit in ceea ce priveste relatiile de joc, in viteza de pasare si asa mai departe. Sigur pregatirea fizica nu a avut de suferit, insa jocul echipei da”, a declarat Ciobanu, care, incepând de luni, face parte din Consiliul de Administratie al FRH.

                              Chestionat pe tema unei foarte posibile alegeri intre functia de antrenor al echipei nationale si cel al Stiintei MD Bacau, “Colin” Voica a fost evaziv: “Deocamdata, nu va pot da un raspuns in aceasta privinta”. Tehnicianul a oferit, in schimb, unele raspunsuri referitoare la jocul de azi, de la Odorhei, pe care-l considera “unul foarte-foarte important pentru ambele echipe“. Voica a spus ca simte echipa bacauana “mai unita, mai hotarâta” si a precizat ca nu le va cere elevilor sai sa joace si pentru el in confruntarea cu HC Odorhei: “Nu le-am cerut niciodata lucrul acesta si nu o voi face nici acum”.

                              Ce ar fi, insa, daca baietii s-ar gândi sa joace si pentru bacauanii care le platesc salariile grase? “Depinde ce simte fiecare jucator in parte”, a punctat “Colin” Voica, care a mai spus ca nu va avea un mesaj aparte pentru echipa sa in vederea jocului de azi.

                              Partida dintre HC Odorhei si Stiinta MD se disputa in devans deoarece la finalul saptamânii, gruparea harghiteana va sustine jocul din optimile de finala ale Cupei Challenge, cu polonezii de la Gornik Zabrze. In acest context, urmatorul meci de campionat al bacauanilor va fi peste zece zile, pe teren propriu, contra formatiei de pe locul 2, Potaissa Turda.

                              Evident, cu Eliodor Voica pe banca. Asta, bineinteles, daca nu apar noutati dupa meciul cu Odorheiul!

                              Celelalte meciuri ale etapei a 17-a

                              Joi, 13 februarie, ora 18.00, Digisport: Poli Timisoara – HCM Constanta.
                              Duminica, 16 februarie: Steaua Bucuresti – Pandurii Energia Tg. Jiu, Dinamo Bucuresti – CSU Suceava, CS Caras Severin – CSM Bucuresti, Potaissa Turda – Minaur Baia Mare.
                              Clasamentul Ligii Nationale
                              1 HCM Constanta 16 14 2 0 520-383 44p.
                              2 Potaissa Turda 16 13 2 1 447-398 41p.
                              3 Stiinta MD Bacau 16 11 1 4 426-371 34p.
                              4 Dinamo Bucuresti 16 10 2 4 417-415 32p.
                              5 Energia Tg. Jiu 16 10 0 6 417-412 30p.
                              6 HC Odorhei 16 8 1 7 475-454 25p.
                              7 Steaua Bucuresti 16 6 0 10 452-476 18p.
                              8 HCM Baia Mare 16 5 1 10 372-424 16p.
                              9 Poli Timisoara 16 5 0 11 404-429 15p.
                              10 CS Caras Sever. 16 4 1 11 381-407 13p.
                              11 CSM Bucuresti 16 2 1 13 372-438 7p.
                              12 CSU Suceava 16 2 1 13 342-418 6p.*
                              * Echipa penalizata cu un punct pentru folosirea unui jucator aflat in stare de suspendare.

                              Volei feminin/ Divizia A1: Duel cap -coada

                              Stiinta Bacau – Tomis Constanta (azi, ora 17.00, Sala Sporturilor)

                              In anii precedenti era un adevarat derby. Si ce derby! Miza era mereu aceeasi: titlul de campioana. Acum, Stiinta Bacau – Tomis Constanta este cea mai inegala confruntare a campionatului. Un duel cap- coada, intre lidera clasamentului si „lanterna rosie”. Din acest motiv, antrenorul campioanei, Florin Grapa a anuntat ca la partida din intermediara de astazi va trimite in teren si jucatoare care au evoluat mai putin sau deloc in precedentele meciuri de campionat.

                              „Discutam despre o intâlnire care nu ne poate pune probleme. Prin urmare, mi se pare corect si normal sa utilizez cu precadere jucatoare pe care nu le-ati prea vazut pâna acum pe teren. Nu e vorba sa menajez titularele, ci sa rulez lotul”, a punctat Florin Grapa. Dupa meciul de azi, cu Tomis, Stiinta isi va continua seria de partide in ritmul sâmbata -miercuri- sâmbata, care prevede o deplasare in week-end la Craiova si doua jocuri acasa saptamâna viitoare: mai intâi cu Penicilina Iasi si apoi derby-ul cu Dinamo. In acest caz chiar vorbim despre un derby; din trecut, dar si din prezent!

                              Programul complet al etapei a 17-a: Dinamo Bucuresti – CSM Lugoj, Volei Alba Blaj – Medicina Târgu-Mures, CSM Târgoviste – CSM Bucuresti, Rapid Bucuresti – Unic Piatra Neamt, Stiinta Bacau – Tomis Constanta, Penicilina Iasi – SCM U Craiova.

                              Clasament
                              1 Stiinta Bacau 17 16 1 50-7 48p.
                              2 Dinamo Bucuresti 16 15 1 45-7 43p.
                              3 Volei Alba Blaj 17 14 3 46-15 42p.
                              4 Medicina 17 12 5 40-23 35p.
                              5 CSM Târgoviste 17 9 8 33-30 27p.
                              6 SCM U Craiova 16 7 9 27-31 22p.
                              7 CSM Bucuresti 16 7 9 27-30 21p.
                              8 CSM Lugoj 17 7 10 27-33 21p.
                              9 Unic P. Neamt 16 6 10 22-29 20p.
                              10 Penicilina Iasi 16 5 11 17-35 15p.
                              11 Rapid Bucuresti 17 1 16 5-49 3p.
                              12 Tomis Constanta 16 0 16 1-48 0p.

                              Fotbal/ Amical: Trec din nou granita

                              Divizionara B Sport Club Bacau va bifa miercuri un nou amical. La fix o saptamâna dupa ce a pierdut cu 1-0 pe terenul lui Honved Budapesta, formatia bacuana va trece din nou granita in Ungaria. De data aceasta, pentru un joc-test in compania formatiei Mezokovesd Zsory, care va incepe la ora 15.30.

                              Infiintata in 1975 si clasata pe locul 12 in campionatul maghiar la finalul turului, Mezokovesd Zsory este antrenata de fostul vârf de atac din anii ’90 al lui Ujpest Dosza, Gyorgy Veber si are in componenta patru stranieri: mijlocasii George Menougong (Camerun) si Linas Pilibaitis (Lituania) si atacantii slovaci Zoltan Harsany si Dominik Fotiyk.

                              Pentru jocul de azi, cu Mezokovesd Zsory, Sport Club Bacau se confrunta cu o serie de indisponibilitati cauzate de probleme medicale. Astfel, Savu, Adascalitei, Hurdubei si B. Ungureanu sunt raciti, in timp ce Mihalachioaie are o taietura la picior ce a necesitat opt copci.

                              In jocurile de verificare disputate pâna acum in turneul efectuat in Ungaria si in Vestul tarii, Sport Club nu a cunoscut victoria. Doua partide au fost pierdute (0-1 cu Honved si 0-1 cu divizionara C National Sebis), in timp ce alte doua s-au incheiat la egalitate: 1-1 cu Olimpia Satu Mare si 0-0 cu formatia de liga a treia, Soimii Pâncota.

                              Vineri, la intoarcerea in Bacau, formatia pregatita de Viorel Tanase se va opri la Bistrita pentru un nou meci de pregatire in compania gazdelor de la Gloria.

                              Vernisaj: „De la piatra la praful de pusca”

                              Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau organizeaza joi, 13 februarie 2014, vernisajul expozitiei “De la piatra la praful de pusca.

                              Armamentul de-a lungul timpului”, realizata in colaborare cu Muzeul Judetean Buzau. Manifestarea isi propune sa prezinte evolutia armamentului din epoca paleolitica si pâna la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

                              Expozitia va fi prezentata de Lacramioara Elena Istina, sef sectie Arheologie – Istorie si Sebastian Matei, director al muzeului din Buzau si va fi incheiata de Muzica Reprezentativa a Garnizoanei Bacau, cu un program artistic specific.

                              ULTIMELE ȘTIRI