Acasă Blog Pagina 3937

De zece ani, o mama isi cauta copilul disparut in strainatate

De aproape 10 ani, o mama pensionara din Onesti asteapta sa-si revada copilul, Marius, plecat la munca in strainatate de multi ani. Strigatul ei disperat a ajuns pâna la Ambasada Turciei din Bucuresti, dar fara nicun rezultat. Din 2005, nu a mai aflat nicio veste de la copilul ei.

Maria Dumitrache, de 67 de ani, din Onesti, este batrâna si bolnava, tintuita la pat in urma unor accidente cerebrale repetate. Abia se poate misca, o jumatate de corp fiindu-i aproape inerta. Norocul ei este ca il are alaturi pe domnul Victor, sotul batrânei, pensionar si el. Omul se straduieste, atât cât poate un barbat, ca femeii sa-i fie cât mai bine.

Acum, il mai ajuta doamna Vivi, „mama ranitilor”, cum i se mai spune printre cunoscuti, o onesteanca iesita la pensie demult de la fostul Leagan de copii din localitate, intens implicata in numeroase cazuri de caritate. Recent, cu ajutorul doamnei Vivi, sotul batrânei a reusit sa depuna actele pentru a obtine de la stat o pensie de insotitor pentru femeia paralizata.

„E un caz dramatic, credeti-ma. Sa nu-ti vezi copilul de atâtia ani si nimeni sa nu te auda. Trebuie sa existe cineva in toata România asta, o autoritate sau oameni de bine, care sa-i ajute pe acesti batrâni. S-au facut atâtea lucruri inutile si pe bani multi, dar nu poate fi gasita o persoana disparuta? Nu stiu cât va mai rezista batrâna.”, spune doamna Vivi Bogeag.

„Nu ma lasa astia sa plec”

Despre Marius Ioan Nichifor, unicul copil al Mariei Dumitrache, se stie ca ar fi trebuit sa aiba acum 46 de ani. Am aflat ca mama lui Marius s-a despartit de primul ei sot, tatal natural al baiatului, de foarte multi ani. A fost nevoita sa-si refaca viata de familie, recasatorindu-se, prin anii ´80, cu Victor Dumitrache, un om grijuliu, care, la rândul lui, avea si el un copil dintr-o alta casatorie. Au pornit din nou pe drumul vietii, impreuna cu cei doi copii.

Caz onesti baiatul

A venit Revolutia si tânarul Marius, ca multi alti români cu sperante, dupa ce a incercat sa-si gaseasca locul prin jungla din România, a ales sa-si caute norocul in afara tarii. A plecat la lucru in Turcia, cu bani imprumutati de cei doi parinti. A lucrat un timp acolo, dupa care le-a spus parintilor ca va pleca in Grecia. Tinea aproape tot timpul legatura cu cei de acasa, prin telefon.

„In aprilie, 2001, a trimis acasa un pachet cu hainele de lucru si vreo 350 de dolari. M-am tot intrebat de ce o fi trimis lucrurile acelea. M-am gândit ca poate a intrat intr-o clica de mafioti, stiti cum e printre straini, altfel nu pot sa inteleg gestul lui”, explica Victor Dumitrache.

Au trecut câtiva ani buni, timp in care tânarul nu a mai dat niciun semn de viata. Pâna in 2005, când si-a sunat parintii, zicându-le ca nu a stiu ca, intre timp, se schimbasera prefixele telefonice din România. „Ne-a sunat odata si ne-a spus ca e bine, ca a vorbit si cu Mariana, o verisoara de-a lui, plecata si ea in Italia. Chiar se mândrea ca el câstiga mai bine decât verisoara-sa.

Dupa aia, in 8 august 2005, a fost ultima data când ne-am mai auzit la telefon”, povesteste tatal vitreg al baiatului. Le promisese ca va ajunge in tara pe 15 august. „Vino acasa, Marius”, a mai apucat sa-l implore mama sa. Atunci, i-au auzit pentru ultima data vocea baiatului, care a mai apucat sa le sopteasca doar „nu ma lasa astia sa plec”, moment in care convorbirea a fost curmata brusc. De atunci, cei doi batrâni au cautat prin toate mijloacele sa dea de baiat, insa fara niciun rezultat.

Au facut demersuri pe la Politia din Onesti, ajungând chiar pâna la Ambasada Turciei din Bucuresti. „De acolo, ni s-a comunicat ca nu este atributia lor sa faca acest lucru, trimitându-ne la Ambasada României din Turcia. Nu am mai avut resurse sa ne continuam cautarea, dar am vrea ca autoritatile sa ne ajute sa dam de copil. Trebuie sa existe cineva care sa ne poata ajuta”, mai spera batrânii.

Asteptând o minune

Din pacate, de dorul copilului, pierdut printre straini, biata batrâna a suferit, anul trecut, inca un accident vascular, dintr-un sir de 13, care, practic, a doborât-o, in prezent, femeia fiind tintuita in scaunul cu rotile. Jumatate de corp este paralizata, având nevoie de ingrijire si asistenta permanenta. In plus, accidentul vascular i-a afectat iremediabil o parte din functiile creierului.

„E baietul meu? Da, e baietul meu! Ista e baietul meu! Hai la mama sa te pupe”, repeta, la nesfârsit batrâna, la vederea mea. Pentru ca in momentul urmator, s-o vad scotocind prin poseta, de unde scoate o fotografie de buletin cu Marius. O apuca tremurând cu mâna uscativa care dadea semne evidente de impotrivire, si odata cu ea, trage si o iconita a Fecioarei Maria. Apoi, saruta indelung imaginile, cu lacrimi uriase siroindu-i râuri pe obraz. „Macar o data, Maica Precista, macar o data sa faci o minune”, implora batrâna, scuturându-se cu tot corpul de hohotele de plâns.

Zilele Centrului de Cultura “George Apostu”

Astazi debuteaza cea de-a XIX-a editie a “Zilelor Centrului de Cultura «George Apostu»”, prima zi, 23 aprilie, fiind dedicata patronului spiritual al Centrului – George Apostu, cu genericul: „Apostu 80. Centrul Apostu si invitatii sai de onoare”.

Evenimentul cultural este prilejuit, an de an, de praznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtatorul de biruinta. Invitatul de onoare din acest an va fi scriitorul de origine româna si expresie germana, Catalin Dorian Florescu, din Elvetia.

Programul „Spectacolul cartii. Lectura publica” va fi itinerat, în mai multe orase din Moldova, facând astfel posibila întâlnirea scriitorului cu un public cât mai divers: Bacau – 24 aprilie, Colegiul National “Costache Negri” Tg. Ocna – 25 aprilie, ora 12, Moinesti – 25 aprilie, ora 15, Teatrul “V.I.Popa” Bârlad – 27 aprilie si Piatra Neamt – 28 aprilie, ora 16.

Amplul eveniment cultural mai cuprinde vernisajul expozitiei de sculptura si desene „Etape”- Gheorghe Zarnescu; Lansarea albumului de arta – Gheorghe Zarnescu – „Etape”; Recitalul Corului Laudamus al Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman, condus de prof. Gheorghe Gozar; Decernarea Diplomei de excelenta si a Premiului Centrului de Cultura „George Apostu”, toate desfasurându-se pe 23 aprilie 2014.

Incepe „Saptamâma Nationala a Voluntariatului”

    Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau, in parteneriat cu Institutia Prefectului Bacau, va organiza, in perioada 12-18 mai, SAPTAMÂNA NATIONALA A VOLUNTARILOR. Acest eveniment este initiat de Pro Vobis fiind un eveniment national anual, care in aceasta primavara ajunge la a treisprezecea editie.

    „Proiectul isi propune sa mobilizeze cât mai multe organizatii si voluntarii pe care acestea ii implica, pentru a sarbatori impreuna voluntariatul, a atrage sprijinul comunitatii si pentru a recunoaste public activitatea voluntarilor”, au declarat organizatorii evenimentului.

    Astfel, FSC si Institutia Prefectului Bacau invita toate organizatiile neguvernamentale judetene, dar si institutiile de invatamânt, sa participe la prima intâlnire de lucru, ce va avea loc, joi 24 aprilie, ora 14.00, in sala mica a Consiliului Judetean Bacau.

    In cadrul acestei intâlniri, se va stabili un calendar comun de activitati pentru SNV. Fiecare organizatie/institutie va fi invitata sa propuna activitati, idei de proiecte de voluntariat, ce vor deveni un reper si un punct de atractie pentru bacauanii dornici sa devina voluntari, chiar si numai pentru o saptamâna.

    Una s-a licitat, alta se ofera in teren! Primariile cer modificarea programului de transport

      La solicitarea autoritatilor locale si a operatorilor, programul de transport public de persoane din judetul Bacau pentru urmatorii cinci ani, care a fost deja aprobat, a fost actualizat. CJ Bacau a primit solicitari din partea primariilor din Balcani, Itesti, Filipesti, Luizi Calugara, Podu Turcului si Tg. Trotus, dar si a noua operatori pentru a modifica trasee prin suplimentarea sau reducerea curselor, introducerea unui autobuz de rezerva sau diminuarea capacitatii masinilor.

      Astfel, pe ruta Comanesti – Tg. Ocna – Onesti, de la 4 curse se trece la 5 curse, iar pe ruta Bacau – Filipesti – Cârligi, graficul se va reduce cu doua curse duminica, iar ultima cursa va circula numai in aprilie – septembrie. Primaria Podu Turcului cere suplimentarea cu un autovehicul, dar reducerea capacitatii microbuzelor de la 23 la 10 locuri.

      Si la Itesti s-a solicitat trecerea la microbuze cu 10 locuri. Modificarea orarului si introducerea unui autovehicul de rezerva a fost promovata de inspectorii CJ, dar reducerea capacitatii mijloacelor de transport nu, asta deoarece nu respecta legslatia, dar si pentru ca nu corespunde caietului de sarcini. La licitatie, operatorii au obtinut un anumit punctaj si au câstigat datorita parcului auto declarat.

      Un nou tip de pensie

      Angajatii care au cel mult 53 de ani, acum, ar putea beneficia la batrânete si de o alta pensie decât cea publica (Pilonul I) si cea privata obligatorie (Pilonul II). Recent, la Parlamentul României, senatori ai PDL au depus un proiect de lege care prevede infiintarea unui fond de pensii ocupationale cu acordul atât al angajatorilor, cât si al angajatilor.

      Acest fond de pensii se bazeaza pe principiul contributivitatii si pe conturi individuale, având ca scop reducerea presiunii de pe Pilonul I. Proiectul prevede ca angajatorul, singur ori in asociere cu alti agenti economici, va putea propune o schema de pensii ocupationale, dar numai cu o consultare a reprezentantilor angajatilor si cu acordul acestora.

      Asadar, la un fond de pensii ocupationale vor contribui atât angajatorul, cât si angajatul, in total participarea nedepasind 15 la suta din câstigul salarial brut sau veniturile celui care se inscrie. Cotele de contributie ale angajatorului si ale angajatului vor fi stabilite de comun acord si vor fi virate de catre agentul economic respectiv.

      Contributia nu se va putea retine fara acceptul scris al salariatului iar angajarea acestuia nu va fi conditionata de participarea la fondul de pensii ocupationale. Ea va fi modificata, suspendata ori incetata in orice moment, cu instiintarea inainte cu minimum 30 de zile calendaristice.

      Schema de pensii negociata trebuie sa contina cel putin cuantumul si periodicitatea virarii contributiilor, modul de impartire a acestora intre angajat si angajator, precum si regulile de investire a activelor si de distribuire a rezultatelor. Un asemenea fond de pensii va trebui sa aiba minimum 100 de contributori, pentru a fi autorizat si a functiona.

      Participantii vor avea dreptul la pensie ocupationala atunci când vor avea un activ egal cu suma necesara obtinerii acesteia, vor implini vârsta de 60 de ani si vor fi platit contributia cel putin 7 ani. Daca nu indeplinesc conditiile privind activul personal sau anii de contributie, atunci vor primi suma existenta in cont odata toata sau esalonat, in termen de 5 ani.

      Administratorul fondului de pensii ocupationale va fi o societate de profil ori una de administrare a investitiilor sau de asigurare. Infiintarea unui astfel de fond va trebui autorizata de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara. Angajatorului ii va fi permisa participarea la un asemenea fond, doar daca nu are datorii la bugetul de stat. Prin urmare, angajatorii care inregistreaza restante la acest buget nu vor avea voie sa infiinteze un fond de pensii ocupationale si, ca atare, nici salariatii lor nu vor avea posibilitatea sa contribuie la el.

      Prin fumul gratarelor

      Se intreba cineva, pe buna dreptate, de ce in afara de zilele decretate ca fiind libere prin lege, românii isi iau cu de la sine putere inca doua libere inainte si doua dupa. Pai ce intrebare mai e si asta? Nu e clar ca doua zile te pregatesti pentru ziua libera si doua zile bolesti dupa aceea, mahmur si cu ficatul pus pe bigudiuri?

      Uite de aceea e nevoie, iar Statul ne ajuta din plin sa ne respectam tabieturile. Suntem tot intr-o astfel de perioada de dulce lâncezeala, când multi nici nu mai stiu daca a fost Paste sau Craciun, intr-atât de mult s-a vorbit peste tot despre mâncare, gratare, miei, impodobit casa si cadouri de iepuras, in detrimentul sarbatorii religioase in sine.

      Din Pasti sarim in week-end, din week-end sarim in marea sarbatoare a gratarelor muncitoresti de 1, 2, 3 si 4 mai. Ce-i drept, nici nu trebuie sa o facem pe japonezii si sa ne dam sufletul pentru tara si imparat. Ca doar nici treaba cu Japonia nu avem, iar imparat de asemenea nu avem.

      Indiferent cât populism curge de pe ecrane, realitatea economica este dura tocmai pentru ca populismele anterioare si reformele mereu amânate au ajuns la decont. Suntem unde suntem si din cauza ca liderii sindicali au cerut mereu si au obtinut prea adesea majorari sau facilitati nesustenabile. Au cerut ca sa-si pastreze popularitatea, au obtinut pentru ca politicienii au vrut la rândul lor sa cumpere voturi si sa-si asigure sustinerea electorala a sindicatelor. La cifre nu s-a uitat nimeni. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca sindicatele au reprezentat preponderent interesele bugetarilor, chiar daca acestea lezau grav interesele angajatilor din mediul privat.

      Saptamâna aceasta, ceferistii anunta greva, iar presiunea lor va fi amplificata de faptul ca multi români pleaca de 1 mai la munte si la mare. Angajatii de la Amurco dau si ei din nou in clocot, fiindca salariile restante au ramas neachitate. Profesorii sunt si ei in febra sindicala, la Oltchim e neliniste si exemplele sunt numeroase. Dupa doua sarbatori consecutive, s-ar putea ca mamaliga sa explodeze cu mare galagie, taman când se apropie alegerile europarlamentare.

      Da bine sa ceri si salarii mai mari, si facilitati de toate felurile, si ajutoare pentru toata lumea. Isi imagineaza cumva cineva ca exista vreun partid care sa poata da bani si sa nu vrea, mai ales acum, in an electoral? Iar PSD se va stradui sa puna pe tambalul nemultumirilor nu doar batista, ci ditamai maldarul de perne, ca sa cosmetizeze realitatea, austeritatea, somajul si toate belele care in aceste zile au fost estompate de fumul gratarelor.

      Fotbal Liga a IV-a: Rupta-n doua

      Etapa a 24-a a Ligii a IV-a la fotbal a fost rupta in doua. La propriu. In wek-end s-au jucat doar cinci partide, cadrul run dei urmând sa fie intregit de cele trei jocuri amânate pentru mijlocul acestei saptamâni.

      Scorul rundei s-a inregistrat la Târgu-Ocna, acolo unde gazdele s-au impus cu 6-0 dupa doar 41 de minute, moment in care meciul a fost intrerupt deoarece oaspetii de la Fl. Rosie Sascut au ramas in sase jucatori si, conform regulamentului, nu au mai putut continua intâlnirea. Tot conform regulamentului, scorul va ramâne cel stabilit in teren.

      Rezultate inregistrate: UZU Darmanesti – Athletic Comanesti 1-2, Gloria Zemes – AS Filipesti 2-1, FCM Dinamo – AS Negri 3-0 (neprezentare), AS Târgu-Ocna – Fl. Rosie Sascut 6-0, AS Siretu – Vointa Gârleni 2-1. CS Dofteana sta. Astazi se vor juca partidele: Soimii Helegiu – AS Nicolae Balcescu, Sport Club II – AS Magura Casin si Vointa Oituz – Condorii.

      Programul etapei viitoare: Athletic Comanesti – Vointa Oituz, AS Filipesti – UZU Darmanesti, Condorii – AS Siretu, AS Nicolae Balcescu – CS Dofteana, Fl. Rosie Sascut – Sport Club II, AS Magura Casin – Soimii Helegiu, AS Negri – AS Târgu-Ocna, Vointa Oituz – FCM Dinamo Onesti. Gloria Zemes sta.

      Clasament

      1 FCM Dinamo Onesti 22 21 1 0 152-6 64p.
      2 Sport Club II Bacau 20 18 2 0 73-17 56p.
      3 AS Siretu 23 13 4 6 51-30 43p.
      4 AS Condorii 21 12 2 7 38-45 38p.
      5 Vointa Oituz 22 11 2 9 54-40 35p.
      6 AS Filipesti 23 10 3 10 56-48 33p.
      7 Vointa Gârleni 21 10 2 9 37-39 32p.
      8 CS Dofteana 22 10 2 10 49-52 32p.
      9 UZU Darmanesti 23 9 4 10 45-36 31p.
      10 Gloria Zemes 23 9 3 11 45-58 30p.
      11 Soimii Helegiu 21 8 3 10 39-46 27p.
      12 AS Nicolae Balcescu 22 7 3 12 26-46 24p.
      13 AS Târgu-Ocna 21 7 2 12 41-58 23p.
      14 AS Negri 21 6 1 14 38-72 19p.
      15 AS Magura Casin 22 5 3 14 47-81 18p.
      16 Athletic Comanesti 22 5 2 15 29-89 17p.
      17 Fl. Rosie Sascut 23 4 3 16 29-86 15p.

      Karate/ Campionatul European SKDUN: Tin steagul sus

      Karateka de la CS Stiinta Bacau isi continua seria evolutiilor bune atât pe plan intern, cât si international. La recenta editie a Campionatului European SKDUN desfasurata in Ungaria, la Eger, care a reunit participanti din 22 de tari, sportivii pregatiti de Adrian Loghin au realizat un palmares meritoriu: trei medalii de aur, cinci de argint si patru de bronz.

      „Am deplasat 13 sportivi si am cucerit 12 medalii. Bilantul este multumitor, cu precizarea ca se putea mai bine la probele individuale. Vom incerca sa ne revansam la Mondialele din toamna, din Polonia. Iar aici ma refer si la mine deoarece, ca sportiv, am pierdut la un punct finala de la veterani disputata impotriva reprezentantului Olandei”, a declarat Adi Loghin.

      Rezultatele obtinute de CS Stiinta la Europenele SKDUN:

      Locul 1: Alexandru Palma – kumite echipe tineret mixt si kumite echipe tineret; Romeo Ady Mazere- – kumite echipe tineret.

      Locul 2: Adrian Loghin- kumite veterani -80 kg; Mihai Gherman- kumite tineret -68 kg; Ady Romeo Mazere- kumite tineret A75 kg; Alexandru Dor Nica – kumite echipe seniori; Robert Giurgea- kumite echipe seniori.

      Locul 3: Alexandra Ciuperca- kumite senioare si kumite echipe seniori mixt; Madalina Panfil- kumite senioare A60kg si kumite echipe seniori mixt.

      O noua sesiune de proiecte in „Scoala lui Andrei” 2014

        Petrom a lansat a 6-a editie a competitiei de proiecte antreprenoriale „Scoala lui Andrei”, pentru cadrele didactice si elevii din invatamântul primar si gimnazial. Valoarea premiilor oferite este de peste 100.000 de euro.

        In aceasta sesiune 400 de elevi vor merge în Tabara de educatie antreprenoriala „Tara lui Andrei” si 10 proiecte comunitare vor fi finantate pentru implementare. Competitia „Scoala lui Andrei” din acest an se bazeaza pe ideile ce vin de la cei mici, iar inscrierea este facuta de unul dintre profesorii coordonatori.

        Dascalii care se implica in aceste proiecte vor participa la cursuri in domeniul antreprenorial, acreditate de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari si vor primi consultanta pentru dezvoltarea proiectului. Elevii participanti vor beneficia de ateliere non-formale de educatie antreprenoriala. Evaluarea va fi facuta de un catre un juriu de specialitate.

        Cele 10 echipe câstigatoare vor fi anuntate, in luna septembrie, si vor primi câte o finantare de 5.000 de euro pentru implementarea proiectelor. In plus, primele 20 de echipe (câte zece pentru fiecare ciclu de invatamânt) vor primi kit-uri multimedia pentru scoala (videoproiector, laptop, ecran de proiectie).

        Toate echipele care au inscris proiecte eligibile vor fi premiate cu kit-uri educationale pentru scoala, iar cadrele didactice vor beneficia de diplome recunoscute de catre organizator si Ministerul Educatiei Nationale. Inscrierile se finalizeaza pe 14 mai.

        „Sf. Ioan Bosco”: Educatie si iubire

          Fundatia „Sfântul Ioan Bosco” este, din acest an, „Centru acreditat de testare ECDL” si „Centru de initiere EqualSkills”. Copiii si tinerii care doresc sa obtina „Permisul european de conducere al computerului” sau sunt la inceput de drum in lumea calculatoarelor sunt asteptati la Centrul de Zi „Dominic Davio”.

          Nu este singurul lucru bun care i s-a intâmplat Fundatiei, primul trimestru din 2014 fiind plin de activitati organizate impreuna cu tinerii si copiii care frecventeaza Oratoriul. Anul a inceput cu o intâlnire cu parintii, pentru ca acestia sa afle rezultatele trecute si obiectivele viitoare, urmata de intâlnirea cu voluntarii, care au luat cunostinta de regulamentului centrului. Tot in ianuarie, a avut loc actiunea „Pe patineee” si turneul de ping-pong, la care au participat 20 de copii din Bacau si satele invecinate. A urmat, pe 26 ianuarie, „Sarbatoarea lui Don Bosco”.

          „Aceasta sarbatoare are un rol important in viata salezienilor si nu numai, deoarece pe 31 ianuarie il sarbatorim pe Sfântul Ioan Bosco, fondatorul Congregatiei. Liturghia a fost celebrata in Parohia Romano-catolica «Fericitul Ieremia» in cadrul careia i-am multumit lui Dumnezeu pentru darul lui Don Bosco si ne-am rugat pentru ca familia saleziana sa fie fidela carismei.”
          Pr. Iosif Ilies, coordonator Centrul „Dominic Savio”

          Sarbatoarea a continuat la Oratoriu, cu jocuri si concursuri. In vacanta din februarie, peste 80 de copii s-au bucurat de jocurile de iarna, de activitati manuale si recreative, iar tinerii aspiranti au vizitat Bucovina. Au urmat o iesire la sanius si o excursie la Sl. Moldova. Turneul de ping-pong a continuat si in martie, cistigatori fiind tinerii care se aflau pentru prima data in Oratoriu. „Sarbatoarea Primaverii”, vizita la Penitenciarul pentru Minori si „Marsul pentru viata” – „Adoptia – o alegere nobila” au completat programul acestei luni. Un lucru bun a fost si montarea a opt bancute de exterior pe marginea terenurilor de sport, sponsorizate de Primaria Bacau, imstitutie care a finantat si proiectul „Vara Impreuna – 2014” al Fundatiei „Sf. Ioan Bosco”.

          „Pe lânga toate aceste activitati marcante din viata Oratoriului, mai sunt si activiatile organizate in mod constant, care dau viata Fundatiei, precum:intâlnirile saptamânale ale membrilor ADS, meditatiile oferite copiilor din clasa a VIII-a la matematica si româna, activitatile din cadrul Centrului de zi «Dominic Savio», clovnii, cursurile de informatica, chitara si antrenamentele la fotbal.”
          Pr. Iosif Ilies, coordonator Centrul „Dominic Savio”

          Românii sufla in iaurtul bancilor

          In principiu, o banca ar trebui sa functioneze foarte simplu: accepta depozite de la persoane fizice si juridice, iar banii ii foloseste pentru a imprumuta alte persoane fizice si juridice. Pentru ca da bani cu imprumut, banca cere o plata, iar pentru ca accepta depozitele plateste, la rândul ei, o suma.

          Diferenta dintre cele doua sume o constituie profitul bancii. In realitate, insa, lucrurile sunt mai complicate, pentru ca banca doreste sa câstige cât mai mult. Si, pe lânga dobânzi, percepe tot felul de comisioane.

          Problema este când vine câte o criza si lumea se panicheaza. Atunci, cei care depun bani in banca au tendinta sa-i retraga, deoarece institutia scade nivelul dobânzii, iar deponentul câstiga tot mai putin sau chiar pierde.

          Cei care imprumuta se codesc, pentru ca banca ridica nivelul dobânzii si creditul devine mai scump.

          Rezultatul este ca numarul celor care intra in afaceri cu banca scade, la fel si sumele cu care se opereaza.

          Mai putini clienti si o cifra de afaceri mai mica inseamna profit mai mic. Si atunci, banca devine creativa.

          Inventeaza noi comisioane pentru a readuce profitul la limitele anterioare. Asta este schema clasica de când lumea: mulgi mai mult de la mai putini.

          Doar ca rezultatul este ca un astfel de tratament are ca rezultat o noua pierdere de clienti. Iar, raspunsul bancii este sa modifice dobânzile percepute clientilor cu care are deja contracte in derulare.

          Adica, persoanele care s-au imprumutat cu un anumit pret se trezesc somate de banca, in numele stabilitatii sistemului, sa plateasca mai mult pentru creditele deja acordate.

          Tipetele clientilor conteaza prea putin, banca isi vede de treaba.

          Doar ca exista consecinte. Clientii vad si inteleg. Au si ei interese care trebuie securizate.

          Nu pot plati la nesfârsit sume tot mai mari doar pentru ca banca sa aiba profit la acelasi nivel ca inainte de criza. Si incep sa renunte. Nu mai iau credite.

          Rezultatul este ca banca isi vede taiate sursele de finantare. Nu mai are de unde sa plateasca dobânzi celor care ii dau banii la pastrare. Si atunci apar, ca in România, banci care ofera dobânda zero la conturile curente. Sau banci care nu mai au cui sa acorde credite.

          Pentru ca s-au lacomit, iar clientii le-au scanctionat.

          Profesor de la Clubul elevilor, acuzat de agresiune sexuala asupra unor fetite cu varste intre sase si 10 ani

            Procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Bacău, Biroul Teritorial Neamţ, au dispus astăzi reţinerea pentru 24 de ore a suspectului D.L.G., acuzat de comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi agresiune sexuală, fapte prevăzute de art 374 alin 1, 2 şi 3 Cod penal şi, respectiv, art 219, alin 1 şi 2 Cod penal.

            Procurorii D.I.I.C.O.T au dispus această măsură procesuală împotriva suspectului D.L.G., având în vedere faptul că în cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost începută urmărirea penală împotriva lui şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Totodată, anchetatorii au considerat că măsura reţinerii este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, dar şi a prevenirii săvârşirii unor alte infracţiuni.

            Concret, procurorii D.I.I.C.O.T au reţinut că, în cursul anului 2013, dar şi în acest an, până la data de 24 martie, suspectul D.L.G, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în municipiul Piatra Neamţ, a profitat de calitatea sa de profesor de muzică la Clubul Copiilor din Piatra Neamţ, unde preda lecţii de canto. Astfel, în repetate rânduri, suspectul a efectuat acte cu caracter sexual în prezenţa unor eleve, minore cu vârste cuprinse între şase ani şi jumătate şi 10 ani.

            În ordonanţa de reţinere se arată: “În concret, suspectul a dezbrăcat victimele şi a exercitat acte concrete de natură sexuală în prezenţa acestora, constând inclusiv în vizionarea unor filme cu caracter pronografic, dezbrăcarea suspectului în prezenţa minorelor şi masturbarea acestuia”.

            Aşa cum rezultă din imaginile identificate cu ocazia percheziţiei informatice asupra mediilor de stocare ridicate de la suspect, în unele situaţii profesorul de muzică a supus elevele minore la acte cu caracter sexual ce au implicat folosirea corpului acestora, acte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală. O parte din aceste activităţi au fost înregistrate de către suspect, cu ajutorul a două telefoane mobile, şi transferate ulterior pe un dispozitiv de stocare a datelor.

            Anchetatorii D.I.I.C.O.T au mai stabilit că în data de 24 martie 2014, după ce a aflat că mama unei victime în vârstă de doar şase ani şi jumătate a sesizat organele de urmărire penală, suspectul D.L.G. a şters toate imaginile pe care le avea salvate pe dispozitivul de stocare, dar şi toate datele de pe hard disk-urile sistemelor informatice pe care le avea în posesie. Imaginile precum şi câteva sute de fişiere video conţinând file cu caracter pornografic au fost recuperate cu prilejul percheziţiei informatice.

            Suspectul reţinut se află în custodia Centrului de reţinere şi arestare preventivă a IPJ Neamţ şi urmează a fi dus miercuri la Tribunalul Neamţ cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

            Procurorii D.I.I.C.O.T au fost sprijiniţi de ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminaltăţii Organizate Neamţ.

            Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

            Bacau: Adolescent de 16 ani, prins in timp ce spargea garaje

              La data de 22.04.2014, în jurul orei 02.00, patrula de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe strada Cornișa Bistriței, din Bacău, a depistat în flagrant un tânăr care sustrăgea bunuri dintr-un garaj.

              Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că minorul de aproape 16 ani a fosrțat lacătele a șapte garaje din apropiere și a reușit să pătrundă într-un garaj, de unde a sustras a sustras o masă pliantă, care a fost restituită părții vătămate.

              În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

              Acuzat de patru infractiuni dupa ce a intrat cu scuterul intr-o caruta

                La data de 21.04.2014, în jurul orei 21:30, polițiștii au fost sesizați depre producerea unui accident rutier cu victime, în comuna Strugari.

                Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 41 de ani, care conducea un moped neînmatriculat pe drumul comunal, a pierdut controlul direcţiei de deplasare și a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care circula regulamentar din sens opus.

                În urma impactului, conducătorul mopedului şi soţia acestuia, pasageră pe locul din spate al mopedului, au fost transportați la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, pentru îngrijiri medicale.

                Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că bărbatul de 41 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

                Comanesti: Un cal nesupravegheat a bagat cinci tineri in spital

                  La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 04.00, polițiștii din Comănești au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Combinatului din localitate s-a produs un eveniment rutier cu victime.

                  Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 18 ani, din comuna Poduri, care conducea un autoturism pe strada Combinatului, la intersecția cu strada Cireșoaia a surprins și lovit o cabalină nesupravegheată, care a pătruns brusc pe partea carosabilă.

                  În urma evenimentului rutier conducătorul auto și cei patru pasageri din autoturism, cu vârste de 16 și 17 ani au fost transportați la Spitalul Orașului Comănești pentru îngrijiri medicale.

                  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                  Urmărit naţional prins de jandarmi

                    Luni, 21 aprilie a.c. în jurul orei 15.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în timp ce executau acţiuni specifice de ordine şi siguranţă publică în municipiul Bacău, în zona străzii General Guşe au depistat un cetăţean care era urmărit naţional.

                    Bărbatul, B.N. de 41 ani, cu domiciliul într-o comună a judeţului Bacău, a atras atenţia jandarmilor prin comportamentul suspect, mai mult, la vederea acestora a luat-o la fugă, fiind prins după o scurtă urmărire.

                    Întrucât respectivul a refuzat să furnizeze datele de identitate, a fost condus la sediul unităţii unde în urma verificărilor s-a constatat că acesta se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea, urmare a hotărârii emisă de Judecătoria Bacău, prin care a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

                    Respectivul a fost condus şi predat la arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

                    23 04

                      p1

                      Sfânta lumina de Paste s-a aprins in tot Bacaul

                        Mii de credinciosi s-au strâns, sambata, incepând cu ora 23.30, in zona statuii lui Stefan cel Mare, din Bacau. Circulatia auto in zona a fost oprita, iar bacauanii s-au adunat in jurul statuii, unde, mai multi preoti, au savârsit slujba de Inviere.

                        Celebrarile pascale la Biserica „Ss. Petru si Paul” din Bacau

                        Mii de crestini romano-catolici din Bacau au ales sa celebreze, in acest an, Pastele, la Biserica “Ss. Petru si Pavel” din Bacau. Cu totii s-au pregatit sufleteste in cele trei zile de tridium pascal – patima si moartea Domnului nostru Isus Cristos, cel care si-a dat viata pentru rascumpararea noastra – care au precedat marea sarbatoare a Pastelui de duminica, 20 aprilie. Apoi, odata cu lasarea serii, sâmbata, 19 aprilie, s-au indreptat stre sfântul lacas pentru a asista cu bucurie la triumful Domnului nostru Isus Cristos asupra mortii, prin glorioasa sa Inviere.

                        Paste catolici5

                        „Pastele ne ofera înca o data posibilitatea sa-l întâlnim pe Cristos, jertfa iubirii si mielul blând si iubitor, care si-a oferit si îsi reînnoieste mereu jertfa mântuirii sale, prin jertfa sfintei Liturghii pe care a celebrat-o în ajunul patimirii sale si prin care ramâne mereu în mijlocul oamenilor si al istoriei, purtând stindardul victoriei” – episcopul Petru Gherghel.

                        Ceremoniile prilejuite cu ocazia Pastelui au debutat la ora 21.00, fiind savârsite de comunitatea de preoti din Parohia „Sf. Nicolae”, în frunte cu pr. paroh Isidor Dâsca, decan de Bacau. Dupa binecuvântarea Focului, credinciosii au aprins lumânarile pascale si au intrat în biserica, unde au ascultat lecturi din Vechiul Testament si din Evanghelia Învierii. Au urmat sfintirea apei si binecuvântarea credinciosilor care si-au recunoscut juramintele de la botez, cântând într-un glas „Cristos a înviat din morti”.
                        La sfârsitul sfintelor celebrari, a urmat de-acum cunoscuta procesiune cu lumânarea pascala pe strazile din jurul bisericii.

                        Astfel, alaiul de crestini s-a deplasat pe un traseu cu plecare de la biserica „Ss. Petru si Paul”, continuând cu strazile Mihai Viteazu, Nicolae Balcescu, apoi pe lânga Casa de Cultura pâna la biserica, unde a urmat încheierea procesiunii si a sfintei Liturghii a Învierii Domnului Cristos. Tot aici, în biserica, au fost binecuvântate alimentele pascale. Cristos a inviat!

                        Lumina sfânta, la pariohia Sf. Gheorghe din Bacau

                        Crestinii ortodocsi au intâmpinat Invierea Domnului si la Biserica Sf. Gheorghe din Bacau. Prinsi de mâna sau purtând pe umeri copilasii, cu totii s-au indreptat spre sfântul lacas, unde au asteptat cu emotie momentul in care preotii au anuntat ca „Hristos a inviat!”. Cu o bucurie greu de descris in cuvinte, crestinii au repetat in cor acelasi mesaj, iar inainte de a inconjura sfânta biserica, asa cum se face de mii de ani, crediciosii au primit cuvântul de invatatura al Sfântului Ioan Gura de Aur.

                        „De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurându-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta”.

                        inviere sf gheorghe

                        Apoi, cu palmele pavaza in jurul lumânarilor, putin câte putin, multimea s-a rarit, cei mai multi grabindu-se sa duca Sfânta lumina si la crucile celor raposati aflati in cimitirele din apropiere.

                        Zestrea care inobileaza satul si oamenii

                          Am scris intr-o alta editia a ziarului Desteptarea despre o familie de florari din Oituz, patru frati cultiva (ei spun produc) flori, milioane de flori. Fratii Sandru. Peste drum aveam sa o cunosc pe doamna Anica Fichios, pastratoare a unor obiceiuri traditionale: tesutul covoarelor, scoartelor, cuverturilor, carpetelor, in culori naturale si cusutul iielor si a goblenurilor.

                          Anica Fichios a urcat florile si plantele pe covoare, adevarate comori, inobilate de o staruitoare munca de creatie, folosind tehnici stravechi de vopsire a lânii, culorile fiind “stoarse” din diferite plante. Mestesugul l-a deprins inca de la sase ani, in casa, de la mama si bunica. Este, dupa aprecierea directorului de camin cultural din comuna, Gheorghe Oprea, printre ultimii mesteri din România care duce aceasta arta mai departe, astfel ca acest mestesug sa nu se piarda, iar covoarele tesute de ea sa duca faima Oituzului in toata tara.

                          Culori vegetale in era chimicalelor

                          Anica Fichios este acum la pensie, dupa o activitate de peste 40 de ani la catedra, fiind invatatoare la scoala nr. 2 din Oituz. Generatii intregi i-au trecut prin clase, generatii de copii au deprins, de la invatatoarea lor, si mestesugul tesutului si cusutului, a vopsitului lânii, neviditului, urzitului, mânuirii suveicii, a sucalei, vatalelor si razboiului de tesut.

                          “Eu nu pot si nici nu i-am spus vreodata ca este meserie, este iubire si dragoste, un covor, o iie, cer multa dragoste, indemânare, migala, raddare, imaginatie, cunoasterea plantelor, prepararea “ceaiurilor” dupa tehnici vechi, folosind coaja de cepa, coji de nuca, flori de tei, sunatoare, rostopasca, combinatii, intensitati, nuante in functie de <>si coloritul dorit”, ne spune doamna Anica. Culorile rezultate in urma fierberii platelor sunt mai dulci, sunt ecologice, nepericuloase pentru om. Cel mai greu de obtinut sunt culorile rosu si albastru, de aceea nici nu prea sunt folosite.

                          Inainte rasuna satul de vatale, se lucra mult, erau case si cu câte doua razboiae de tesut, se facea zestre la fete, la maritis, o fata trebuia sa aiba cel putin cinci covoare, presuri din lâna pentru o camera, perne cu fete cusute in casa, saci mari si mai mici pentru dus la târg sau la câmp, carpete, prosoape, plapumi, cergi, fete de masa, brâu, ii, catrinte. Toate se faceau in casa, manual. Acum?

                          “Acum nu mai sunt cautate, de aceea nici nu se mai lucreaza. Eu am facut peste 200 de covoare, inainte nu dovedeam cu lucrul, era cerere. Mai vin doar hotelierii, cabanierii, oameni dispusi sa-si inobileze casa cu un covor sau o carpeta lucrate manual. Cu multi in urma am lucrat dar am si câstigat, mi-am ajutat copiii, am completat veniturile din gospodarie”, ne spune trista doamna Anica.

                          Covoarele de Oituz mai au o particularitate: modelele sunt unice, fara flori multe, si in niciun caz trandafiri. Bradutul, cârligele, coroana reginei, trifoiul, potirul, garoafele, spicul, creanga marului, foi de papusoi, pomul vietii, suveica sau coada rândunicii sunt doar câteva dintre modelele de covoare.

                          Iile revin in portul tinerelor

                          Cu ani in urma, toate fetele purtau ii, acum doar la sarbatori, duminica la Caminul cultural, la serbari, se mai imbraca costumul national. “Eu am doua nepoate, acum lucrez o iie pentru una dintre ele, a revenit moda, se poarta la blugi. La o iie am lucrat trei luni pline, 10 ore pe zi, la alta am lucrat sase saptamâni, in functie de model. Cele mai frumoase sunt cele cu modele geometrice, cu altita dubla. Am cerut 1000 de lei pe ea. E mult? Eu zic ca nu e mult. Pacat ca se pierde traditia”, spune cu glas tremurat maestra frumoaselor ii din Oituz. In comuna, la scoala si la caminul cultural, au existat si au functionat cercuri de invatare a tesutului si cusutului, la care doamna Anica este maestra.

                          Acum doar la Caminul cultural mai rezista un grup de tesatoare, care merge des la târguri, la manifestari, cum sunt cele de la Salnic Moldova, Bacau, Sibiu, unde sunt puse in evidenta mestesugurile populare, iar creatiile oituzencelor sunt foarte apreciate. Este zestrea pe care au mostenit-o din batrâni si vor sa o duca mai departe, cu dragoste, munca, multa munca, rabdare si talent.

                          Daca aveti drum prin Oituz, intrebati de Anica Fichios, ea va poate arata ce pot face doua mâini, un razboi de tesut si o iglita, inconjurate de dragoste si respect pentru tot ce ne-au invatat parintii si bunicii.

                          Hola! Antrenor spaniol la Stiinta MD!

                          Handbal masculin/ La finalul sezonului, vice-campioana României va fi preluata de Mateo Garralda, care-l inlocuieste pe Eliodor Voica

                          Stiinta MD Bacau schimba pagina! Si nu doar pagina, ci si antrenorul si o parte din lot! Mutarile vor intra in vigoare din vara, insa o parte din ele au fost anuntate inca de acum, in plin sezon de play-off, ceea ce confirma, o data in plus, „abilitatile” conducerii clubului bacauan.

                          Prima si cea mai importanta mutare se va produce pe banca tehnica a Stiintei MD! Dupa trei ani de contract, antrenorul Eliodor Voica va parasi Bacaul (pentru CSM Bucuresti?), urmând a fi inlocuit de spaniolul Mateo Garralda. Triplu câstigator al Cupei Campionilor ca jucator sub culorile a trei echipe diferite (Teka Cantarriba, Barcelona si Portland San Antonio), Garralda (44 de ani) se afla la inceputul carierei de antrenor.

                          De doi ani de zile o pregateste pe BM Guadalajara, de care se va desparti la finalul sezonului, pentru a prelua gruparea bacauana cu care a incheiat o intelegere pentru doi ani de zile. Conform site-ului oficial al vice-campioanei României, „odata cu venirea lui Garralda ca antrenor la Stiinta MD Bacau, este posibil ca in Bacau sa soseasca si doi-trei handbalisti din Spania”. De la rubrica „posibiltati” la cea referitoare la „certitudini”. De data aceasta, neanuntate de site-ul Stiintei MD Bacau, dar confirmate de surse credibile.

                          Prin urmare, plecarea lui Cristian Ghita (in Franta, la OSG) va fi suplinita de achizitionarea interului dreapta croat Goran Gorenac (26 de ani, 2.08 metri si 114 kg, ultima oara la echipa austriaca Barnbach-Koflach), care a semnat un contract pe doua sezoane cu Stiinta MD.

                          Pâna la Stiinta cu Garralda pe banca si cu Gorenac in teren, echipa bacauana (inca) antrenata de Eliodor Voica si cu Ghita in teren (alaturi de alde Tevzadze, Rusia, Da Silva sau Paunica) se pregateste pentru confruntarile cu Pandurii Energia Târgu-Jiu din prima faza a play-off-ului Ligii Nationale. Astazi, de la ora 19.00 (in direct la Digisport), studentii sustin primul joc pe terenul gorjenilor.

                          A doua partida dintre Stiinta si Energia Pandurii este programata vineri, 25 aprilie, de la ora 17.00, in Bacau. In cazul in care cele doua formatii se vor afla la egalitate dupa aceste doua meciuri, calificarea va fi decisa sâmbata, 26 aprilie, de la ora 15.00, in cel de-al treilea duel, programat, de asemenea, in Bacau. Celelale dispute din play-off: HC Odorhei – HCM Constanta si Dinamo Bucuresti – ACS Potaissa Turda.

                          ULTIMELE ȘTIRI