miercuri, 28 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3890

Noul Nissan Qashqai, lansat si in Bacau

    Dedeman Automobile Bacau a lansat, vineri, noul Nissan Qashqai.

    Qashqai este cel mai vandut model Nissan in Romania. Nissan a lansat prima generatie Qashqai in 2007, iar de atunci s-au vandut pe plan mondial peste doua milioane de masini.

    Noul model este cu cinci centimetri mai lung şi are un portbagaj mai mare.

    Versiunile de top ale lui Nissan Qashqai beneficiaza de blocuri optice full LED, parcare automată, sistemul Around View Monitor şi un set de sisteme care creeaza o legătura intre maşină şi smartphone-ul şoferului, fie ca e vorba de iPhone, un terminal cu Android sau BlackBerry.

    Noul habitaclu al Qashqai aduce o schimbare a designului ceasurilor de bord si comenzilor.

    n2

    Pentru plansa de bord s-a folosit un material izolant nou, tot noi sunt chederele si garniturile portierelor si geamurilor.

    Calitatea finisajelor a crescut iar tapiseriile si culorile sunt noi. Instrumentele au fost complet inlocuite, acum fiind mai lizibile in timp ce display-ul central a crescut in dimensiuni, computerul de bord oferind toate informatiile pe un ecran TFT.

    n3

    Noul Qashqai oferă scaune cu o configuraţie optimizată, inspirate de metodele folosite de NASA.

    În ce priveşte motorizările, noul Nissan Qashqai se bazează pe două motoare pe benzină turbo DIG-T, precum şi pe două propulsoare diesel dCi.

    n4

    Qashqai este oferit, la fel ca până acum, atât cu tracţiune pe două roţi, cât şi cu tracţiune 4×4 ALL-MODE 4×4-i.

    Rectorul Universitatii „Vasile Alecsandri” – Doctor Honoris Causa din partea Universitatii „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria

      Rectorul Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau, prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria. Evenimentul a fost marcat de prezenta Excelentei Sale, domnul Victor Dediu – atasat cultural in Ambasada României la Sofia, membrilor Consiliului Academic al Universitatii si a reprezentantilor din mass-media bulgara.

      Colaborarea dintre cele doua universitati a inceput in 2002, cu ocazia Conferintei Internationale „Energy Efficency and Agricultural Engineering”, prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff fiind cooptat in 2009 in comitetul stiintific al acestei conferinte.

      Tot in acelasi an, colaborarea dintre cele doua universitati s-a dezvoltat când, la initiativa rectorului Universitatii „Vasile Alecsandri”, a fost semnat primul acord Erasmus – mobilitati profesori si studenti pentru ciclul de studii universitare de licenta, domeniul Stiinte Ingineresti. Alte colaborari prin programul Erasmus urmeaza a fi dezvoltate in domeniile Kinetoterapie si Terapie Ocupationala.

      In anul 2011 a fost semnat un acord de colaborare pentru activitati desfasurate la nivel de doctorat si cercetare stiintifica, iar la editia din anul 2013 a Conferintei Internationale „Energy Efficency and Agricultural Engineering” o delegatie de 12 doctoranzi si profesori de la Universitatea „Vasile Alecsandri” a participat si sustinut lucrari in sectiunile conferintei.

      Pentru anul 2014 cele doua universitati au in program alte doua colaborari importante: in luna mai o delegatie de la Universitatea „Vasile Alecsandri” va participa cu lucrari stiintifice la manifestarile organizate cu prilejul aniversarii a 60 de ani de activitate a Facultatii de Agricultura din universitatea bulgara, iar in perioada 04-07 iunie va avea loc la Bacau a doua editie a Conferintei Internationale „Riscuri Naturale si Antropice – ICNAR2014″, la care Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse este co-organizatoare.

      Fostul prefect Radu Catalin Mardare, numit consul al Romaniei la Sevilla

        Fostul prefect de Bacau in perioada Guvernului Nastase, Radu Catalin Mardare, a fost numit consul general al Romaniei la Sevilla, in Spania.

        Mardare a ocupat anterior fuctia de sef al Oficiului Consular al Romaniei la Castellon de la Plana.

        Numirile in functie a fost decisa de premierul Victor Ponta.

        Radu Catalin Mardare a mai lucrat ca inginer la intreprinderea de Masini Unelte Bacau, sef al serviciului “Analiza – Strategie”, piete reglementate la Societatea de Investitii Financiare “Moldova si senator, secretar al Comisiei de politica externa.

        Au furat bauturi alcoolice si s-au ascuns intr-o capita cu fan

          La data de 27.03.2014, în jurul orei 07.30, poliţiştii au depistat în comuna Iteşti, un tânăr de 24 de ani, din comuna Gârleni şi un minor de 15 ani, din comuna Săuceşti, ascunşi în nişte căpiţe de fân, amplasate în apropierea unei locuinţe.

          Poliţiştii au găsit asupra acestora mai multe sticle de băuturi alcoolice şi un pachet de ţigări.

          În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că cei doi au pătruns prin efracţie în cursul nopţii de 26/27 martie a.c. într-un magazin din localitate, de unde au sustras bunurile, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 700 de lei.

          De asemenea, din investigaţii a rezultat faptul că în cursul aceleaşi nopţi, cele două perosane au pătruns prin efracţie într-o locuinţă nelocuită de pe raza comunei Săuceşti, de unde au sustras o bormaşină, obiecte de îmbrăcăminte şi bunuri alimentare, în valoare de aproximativ 1000 de lei.

          O parte din bunurile sustrase au fost recuperate şi retituite părţilor vătămate.

          În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

          Urmăriţi internaţional, depistaţi de poliţişti

            – La data de 27 martie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au depistat pe raza comunei Săuceşti un bărbat de 44 de ani, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel internaţional.

            Acesta se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile maghiare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit cu specii de animale pe cale de dispariţie, ocrotite de lege.
            Bărbatul a fost prezentat Curții de Apel Bacău, urmând a se declanșa procedura de extrădare către autorităţile maghiare.

            – Poliţiştii au depistat o persoană de sex feminin, de 25 de ani, din comuna Agăş, care poseda mandat european de arestare, emis de autoritățile franceze.

            Cea în cauză a fost condamnată de autortățile franceze la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

            Tânăra de 25 de ani a fost prezentată Curții de Apel Bacău, urmând a se declanșa procedura de extrădare către autorităţile franceze.

            Pompierii sting… lumina

              Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a alăturat şi în acest an campaniei „Ora Pământului”, derulată la nivel internaţional pentru economisirea energiei şi reducerea poluării.

              În scopul promovării unui mesaj de responsabilizare socială privind protejarea mediului înconjurător, în intervalul orar 20.30 – 21.30 al zilei de sâmbătă, 29 martie a.c., fără a fi afectată activitatea, pompierii vor stinge luminile în toate unităţile.

              FOTO: Colegiul National de Arta, Masterclass la pian

              In cadrul unui parteneriat care se deruleaza de trei ani in liceul bacauan, impreuna cu profesori universitari de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iasi, elevii primesc indicatii de nivel superior, atât pe partea de interpretare, cât si pe cea de compozitie.

              Astazi, s-a finalizat atelierul de interpretare la pian.

              De Ziua Jandarmeriei, jurnalistii au pus mana pe arme

              Editia din acest an a „Cupei presei la tir”, organizata de Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau a aliniat la startul competitiei 15 jurnalisti bacauani. Oameni de radio, TV si presa scrisa, au lasat deoparte pixurile, agendele, reportofoanele si microfoanele, pentru a-si etala talentul de tragatori cu pistolul Jericho calibrul 9 mm si pistolul miltraliera calibrul 7,62 mm.

              Reuniti in Poligonul Gheraiesti, jurnalistii au avut parte in debutul competitiei de o scurta instruire facuta de col. Nelu Popovici, adjunctul comandantului Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau.

              „Au fost doua sedinte de tragere, una cu pistolul in pozitia picioare, cu tinta la 15 metri si a doua tragere, cu pistolul mitraliera, in pozitia pentru lupta culcat, la tinta pozitionata la 50 de metri. Primele care s-au asezat pe linia de tragere au fost fetele: Ramona Ionescu, Cristina Nichita, Georgiana Prisacaru, Cornelia Cochior si Oana Jambu. Lupta pentru ocuparea primelor locuri pe podium s-a dat insa intre baieti.

              tir2

              Marius Curucli, Marius Fundulea, Nelu Basca, Razvan Bibire, Florentin Radu, Claudiu Tudor, Daniel Moldovan, Dan Mindirigiu, Cornel Cepariu si Marius Zaharia au incercat sa traga in tinta toare cartusele, insa cel mai bun punctaj l-au obtinut primii trei.

              Marius Curucli a urcat pe primul loc cu 55 de puncte din 60 posibile, Marius Fundulea a nimerit 53 de puncte, iar Nelu Basca a tras 52 de puncte.

              Castigatorul editiei din acest an spune ca in armata a invatat ca straga cu arma si de atunci si pana in prezent si-a imbunatatit tactica. „La pistol mitraliera am tras foc automat si am nimerit toate cele trei gloante in 10, iar cu pistolul Jericho trag pentru prima data. Punctajul obtinut ma bucura si demonstreaza ca ma descurc bine la capitolul orientare si stapanire de sine”, a declarat Marius Curucli.

              tir

              La aceasta editie, fetele au pornit cu sanse egale in competitie, iar un scor bun a obtinut Ramona Ionescu, cumuland in cele doua serii de tragere 45 de puncte. Premiile de consolare au mers anul acesta catre Dan Mindirigiu si Oana Jambu, care s-au ales cu lingura de lemn.

              Posesori de mandate de executarea pedepsei cu închisoarea, depistaţi de poliţişti

                • Poliţiştii au depistat la data de 27 martie 2014, un tânăr de 19 ani, din comuna Zemeş, care avea mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Moineşti.
                Acesta are de executat o pedeapsă de 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                • La data de 27 martie 2014, un bărbat de 34 de ani, din comuna Măgireşti, care avea mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Moineşti, a fost depistat de poliţişti.
                Bărbatul are de executat o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporal gravă şi a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                • Poliţiştii au depistat la data de 27 martie 2014, un bărbat de 39 ani, din comuna Onceşti, care avea mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Podu Turcului.
                Acesta are de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bacău.

                • În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale au depistat la data de 27.03.2014, în Comăneşti, un tânăr de 25 de ani, din localitate, care poseda mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Moineşti, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.
                Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de un an şi a fost depus în Penitenciarul Bacău.

                Nick Mancuso, de la Hollywood, pe scena festivalului Gala „Star” din Bacău

                Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice, Gala „Star”, organizat de Teatrul Municipal „Bacovia, Bacău, atrage cu fiecare an, prin prestigiul său, atenţia artiştilor de renume internaţional. Dacă anul trecut, publicul festivalului a avut şansa să o admire în recital extraordinar pe celebra soprană Angela Gheorghiu, la cea de-a IX-a ediţie (4 – 8 aprilie 2014), invitatul de onoare va fi celebrul actor hollywoodian Nick Mancuso. Starul american, de origine italiană, va susţine luni, 7 aprilie, de la ora 21.00, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia” recitalul extraordinar „The Death of Socrates”, adaptare proprie după Plato. De asemenea, cunoscutul actor va face parte din juriul festivalului Gala „Star” 2014, alături de regizorii Alexander Hausvater şi Laurenţiu Damian.

                Invitatul de onoare al Teatrului Municipal „Bacovia”, Bacău, la ediţia a IX-a a Galei „Star” este nu doar un foarte apreciat actor de teatru, film şi televiziune, ci şi scriitor, profesor, artist plastic şi producător, premiat cu cele mai importante distincţii artistice din Canada, laureat al New York Film Festival, pentru filmul „The Last Gamble” (2011), cu Steve Bauer, în regia lui Joe Goodavage. Ca profesor de teatru promovează sistemul său personal de predare bazat pe cartea sa “Acting (is) for Everyone”.

                Studiază Yoga, Aikido, Tai Chi, Chi Kung şi meditaţie tibetană, fiind de asemenea un creştin practicant. Deţine diplome în Psihologie şi Filosofie, de la Universităţile Toronto şi Guelph, din Canada. În 1984 a refuzat, “pe considerente filosofice” invitaţia actorului Charlton Heston de a deveni membru al prestigioasei Academy of Motion Picture Arts and Science (SUA).
                În peste 40 de ani de actorie, a lucrat în 12 ţări, în trei limbi străine, realizând mai mult de 200 de filme şi show-uri de televiziune.

                S-a născut Nicodemo Antonio Massimo Mancuso, în 1948, în Calabria (Italia), şi a emigrat cu familia sa în 1955, în Toronto, Canada.
                Şi-a început cariera de actor la mijlocul anilor ’60, ca membru fondator al numeroase companii de teatru underground din Toronto, precum Toronto Free Theatre, Canadian Stage, Factory Lab Theatre şi Theatre Pass Muraille.
                În 1970, a devenit director artistic pentru Pier One Theatre, Halifax, Noua Scoţie; în 1976 a devenit membru al Teatrului Stratford, jucând alături de nume mari precum Maggie Smith, Hume Cronyn, Jessica Tandy şi Jeremy Brett. Activitatea sa artistică a atras imediat atenţia critici de specialitate şi “transferul” său, în 1977, pe platourile de filmare de la Hollywood, pentru filmul “Nightwish”, produs de Columbia Pictures.
                În 1979 a colaborat cu unul dintre cei mai mari scenarişti americani, Tennessee Williams, pentru spectacolele “Tiger Tail” and “Night of the Iguana”, în Atlanta Georgia. A lucrat apoi pentru toate studiourile importante de la Hollywood.

                De-a lungul anilor ’50, 60’, ’70, ’90 a jucat cu mari staruri de la Hollywood, de la Charlton Heston (alături de care a fost distribuit în “Mother Lode” – 1982, împreună cu actriţa Kim Bassinger), la Sophia Loren (“Lives of the Saints” – 2004), Raquel Welch sau Catherine Deneuve. Vasta sa activitate artistică, desfăşurată pe scenele şi platourile de filmare din Hollywood, Canada, Italia, Spania, Franţa sau Russia, i-a adus reputaţia de cel mai versatil şi experimentat actor din istorie.
                În ampla şi neobişnuita sa carieră actoricească a interpretat o largă paletă de roluri în filme de comedie, filme de dragoste, filme de groază, acţiune sau thriller-uri. Este de asemenea cunoscut pentru filmele sale creştine şi religioase, precum “Revelation, Messiah, Apocalypse.”, ca şi pentru filme de arte marţiale precum “Rapid Fire”, cu Brandon Lee, şi “Under Siege” (1992), cu Steven Seagal. Filmele sale de groază “Black Christmas” (1974) şi “Death Ship” (1980) au devenit foarte populare.

                Printre numeroasele premii pe care le-a primit se numără Genie Award – Best Performance by an Actor in a Leading Role, pentru filmul “Ticket to Heaven”, Best Actor – Houston Film Festival, Best Supporting Actor – New York International Independent Film Festival şi Lifetime Achievement Awards, oferit de The Italian Film Festival (Canada). Într-un articol publicat în L.A. Times, în 1988, criticul de film Kevin Thomas a numit rolul lui Nick Mancuso din “Ticket to Heaven” “Interpretarea secolului”.

                Urmasa lui Teodor Negoita

                – interviu cu prof. Iulia Corlade, director adjunct la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, nepoata marelui explorator român al intinderilor polare, Teodor Negoita, care s-a nascut in comuna Sascut – judetul Bacau.

                Negura Bu(n)get

                Cluburile bacauane „boxeaza” la categorii de greutate diferite

                Conferinta de presa comuna SCM Bacau – CSM 2010. Tema initiala, boxul (Cupa României la Seniori si Mondialele de Tineret) sfârseste repede la podea. In picioare ramâne bugetul. Care imparte pumni de bani KO si OK. Pe post de incasatori- intelegeti ce vreti!- directorii celor doua cluburi, Relu Auras si Vasile Jâmbu. Auras lasa capul in pamânt.

                Anul acesta, Ministerul i-a injumatatit bugetul pentru performanta: “Primim doar patru miliarde de lei vechi. Ce sa facem? Vom incerca sa ne descurcam”. Jâmbu e semet. Are si de ce: CSM 2010 are promise de la Consiliul Local Bacau 20 de miliarde. Sau, ca sa vorbim in RON, doua milioane.

                “Dar suma aceasta este doar pe hârtie. E posibil ca, pâna la urma, sa incasam doar jumatate din ea“, spune Jâmbu. Desi au buget cu burta si gusa, celor de la CSM 2010 tot le e foame. De performanta, bineinteles! Si uite asa, CSM 2010 a incheiat un parteneriat istet cu o grupare privata: Asociatia Victoria Bacau.

                In numele acestui parteneriat, Victoria a primit saptamâna acesta o finantare nerambursabila de la bugetul local, pe Legea 350/ 2005, in valoare de 450.000 lei! Adica patru miliarde si jumatate. Mai mult decât primeste SCM Bacau de la Minister! Nu stim cum va reusi sa imparta Auras bugetul de patru miliarde la cele 14 sectii ale SCM-ului.

                Aflam, in schimb, de la Vasile Jâmbu ca suma de patru miliarde si jumatate pe care o incaseaza Victoria de Consiliul Local va ajunge fix pentru, citam, ca sa n-avem vorbe “cei 12 atleti si cele doua echipe de handbal de juniori 2 si 3 de la CSM 2010 Bacau”. Inca o data: 450.000 RON pentru 12 atleti si doua echipe de juniori; tare de tot!

                “Cu juniorii 2, vrem sa luam titlul. Si sa stiti ca 450.000 este suma potrivita pentru asa ceva. Interesati-va la Baia Mare, daca nu credeti” sustine Jâmbu. Trecem peste faptul ca, pâna la urma, CSM 2010 are bugetul sau (doua milioane), din care putea sa-si sprijine financiar atletii si handbalistii juniori.

                Trecem si peste “detaliul” ca habar n-aveam de o echipa de juniori 3 la CSM 2010 (in calendarul FRH figureaza doar cea de juniori2), dar poate ca e scaparea noastra! Trecem peste toate, numai sa aflam cu ce se ocupa Victoria? Câti sportivi legitimati are? Cine o conduce?

                “Tot ce stiu este ca prim-vicepresedintele Asociatiei Victoria, cel care si-a pus semnatura pe contractul de parteneriat cu noi, de altfel, este Toma Gabriel. Un om care iubeste sportul”, ne asigura directorul CSM 2010. Si, adaugam noi, un om pe care-l iubeste soarta! Ca doar nu intâmplator Jâmbu Vasile si Toma Gabriel sunt coechipieri la divizionara D Sport Club II si la echipa de mini-fotbal…Victoria!

                “Adevarul este ca sporturile de echipa sunt costisitoare”, spune, ca pentru el, Relu Auras. Asa-i, maestre, sunt costisitoare, ‘N Crugul Bradului, vorba timisorenilor de la Negura Bunget! Sau o fi Negura Bu(n)get?

                Fotbal, Liga a II-a: Pentru locul 6

                Sport Club – Gloria Buzau (sâmbata, ora 11.00, stadion „Aerostar”)

                Surclasata la Berceni (1-4 in intermediara de miercuri), Sport Club Bacau joaca sâmbata un mini-baraj pentru locul 6, ultimul care permite accesul in play-off. De la ora 11.00, pe stadionul „Aerostar”, echipa ras-finantata de Consiliul Local Bacau primeste vizita Gloriei Buzau. Parcursul buzoienilor in acest mini-retur este unul sinuos.

                Astfel, echipa lui Viorel Ion a pierdut jocurile cu ultimele clasate, Rapid Suceava si Dunarea Galati, dar a remizat, in schimb, la Berceni. Ultimul rezultat al gruparii din Crâng, este, insa, unul pozitiv: 2-1 cu Târlungeniul. De vazut ce fel de Glorie va avea in fata Sport Clubul in jocul de sâmbata. Si ce fel de „mestesuguri” si „chinezarii” tactice va gasi Viorel Tanase pentru a invinge formatia pregatita de fostul sau coleg de la Otelul, Viorel Ion.

                Programul etapei a 23-a: CSMS Iasi – Rapid CFR Suceava, FC Clinceni – Dunarea Galati,CF Braila- ACS Berceni, SC Bacau – Gloria Buzau, Unirea Slobozia – Unirea Târlungeni. Rapid Bucuresti si Farul stau.

                Clasamentul Seriei I

                1 Rapid Bucuresti 20 11 5 4 29-17 39p.
                2 Unirea Slobozia 20 11 5 4 29-21 38p.
                3 CSMS Iasi 18 12 1 5 33-15 37p.
                4 FC Clinceni 18 8 6 4 32-21 30p.
                5 ACS Berceni 18 8 6 4 28-19 30p.
                6 Sport Club Bacau 18 7 3 8 25-26 24p.
                7 Gloria Buzau 18 5 7 6 22-20 22p.
                8 Unirea Târlungeni 18 5 5 8 12-17 20p.
                9 CF Braila 18 5 4 9 22-31 19p.
                10 Farul Constanta 19 4 6 9 12-28 18p.
                11 Rapid Suceava 19 3 7 9 18-32 12p.
                12 Dunarea Galati 18 2 5 11 19-32 11p.

                Volei o’clock

                Volei feminin/ Vineri si sâmbata, de la aceeasi ora, 17.00, Stiinta si Medicina vor disputa primele doua manse ale semifinalei Diviziei A1

                Semifinala de la ora 17.00. Cu volei in loc de ceai. Si cu o formatie gazda, Stiinta pornind ca mega favorita. Vineri si sâmbata, Sala Sporturilor din Bacau, va gazdui primele doua jocuri ale semifinalei Diviziei A1, dintre campioana en-titre, Stiinta si Medicina Târgu-Mures.

                „E adevarat, pornim cu prima sansa, insa meciurile tot pe teren se vor juca. Si trebuie sa jucam serios, mai ales ca returul de la Târgu-Mures nu se anunta unul usor”, a declarat antrenorul studentelor, Florin Grapa, care nu poate uita partidele din sezonul regulat, dar si din Cupa, jucate in conditiile improprii „oferite” de sala din Târgu-Mures.

                Având in vedere ca accesul in finala va fi obtinut in baza sistemului „trei victorii in cinci meciuri”, Stiinta va fi nevoita sa dispute cel putin un joc la Târgu-Mures. Returul din Ardeal este programat pe 2 si 3 aprilie, iar in cazul in care calificarea nu va fi decisa dupa toate aceste confruntari, atunci Stiinta si Medicina se vor reintâlni in duelul decisiv, pe 6 aprilie, in Bacau.

                Pâna atunci, publicul bacauan va putea saluta si incuraja, astazi si mâine, pe noua câstigatoare a Cupei României la volei feminin, Stiinta cucerind trofeul dupa finala câstigata cu 3-2 duminica trecuta, impotriva eternei rivale, Dinamo Bucuresti. Finala din Cupa Stiinta – Dinamo s-ar putea reedita si in campionat, bucurestencele urmând sa evolueze in semifinala play-off-ului in compania Volei Alba Blaj.

                Spre deosebire de semifinala de la Bacau, cea de la Bucuresti este programata la ora de telejurnal: 19.00. Adica ora la care vineri, in „coada” primului joc de volei dintre Stiinta si Medicina, Sala Sporturilor bacauana va gazdui amicalul de handbal masculin intre Stiinta MD si CSU Suceava.

                Pescuit la pipait

                  Era odata un micut atelier, in centrul orasului, ca o vitrina, unde pescarii veneau sa-si repare obiectele muncii. Este si acum. Parasit, lipit de cladirea unde functioneaza Starea Civila.

                  De doi ani Costica, meseriasul cu barba sura, nu te mai priveste peste ochelari de la gemuletul situat strategic la inaltime. Veneai suparat, orice om tine la sculele lui, te incuraja, rezolva problema si plecai multumit.

                  Prin februarie… acum cinci ani, am facut cu el un reportaj intitulat “Doctorul pescarilor”. Ma gândeam c-o fi plecat si el in tarile calde. L-am reintâlnit saptamâna trecuta in magazin la Gelu Cociorva.

                  Venise sa cumpere cârlige. Am exclamat ceva de genul “Ooo! Ce mai face domnul?!” si i-am intins mâna. S-a oprit privindu-ma prin aceiasi ochelari dar nu a ridicat mâna. Putin descumpanit i-am cautat privirea. Asa e corect. Când dai noroc te uiti in ochii omului.

                  Gelu imi sopteste la ureche, “nu mai vede”. Ma recomand si fata i se destinde a zâmbet. Isi aduce bine aminte de mine. Intinde o mâna viguroasa si-mi spune simplu: “Nu mai vad de doi ani. Am fost diagnosticat cu Retinopatie diabetica.”

                  Sincer… am ramas blocat. Cere sa vada, pardon, sa pipaie, câteva cârlige. Discutia se leaga usor. Nu era momentul si nu aveam eu timpul pentru un dialog prelungit. Asa ca-l rog sa stabilim o alta zi, sa stam la o poveste. Accepta.

                  Vad altfel lumea, mai bine

                  A venit si acea alta zi, in aceasi locatie. Ca si data trecuta il insoteste sotia si nepotelul Rares Matei, care merge spre trei anisori. Lasat meseriasul pe mâni bune ei pleaca putin sa prospecteze piata. Liniste. Nici clienti nu mai vin. Toti sunt la pescuit.

                  dsc_9644

                  In afara de Viorel Andru, mai tânar cu zece ani fata de saptamâna trecuta. El a ramas de serviciu la magazin. Constantin Nechifor se aseaza pe scaunelul unde Ninea mestereste. Atractia pasiunii. Isi aprinde o tigara. Cu ce sa incepem? Amintirile copilariei?

                  Trebuia sa ma tin de scoala

                  “Cred ca sunt mai mult de cinzeci de ani (acum are cinzeci si noua), de când pescuiesc. Am copilarit in dreptul Insulei. Ma luam dupa cei mai mari si mergeam la Sprait, la Stavilar, unde se adunau plutele venite de pe Bistrita.

                  Tin minte ca era perioada când se tundeau copacii primavara. Am luat si eu o ramurea, ata si un bold indoit, si ma faceam ca pescuiesc in curte, la lighean, sa ma vada mama. Când n-a mai fost atenta am fugit la apa adevarata. Mi-a dat unul din pescari o râma si-am pus-o in bold. Atunci am scos primul porcusor.

                  Mâncam bataie sa nu ma mai duc. Era tare periculos. Asa m-am molipsit. De la doisprezece ani mergeam la competitii. Aveam permis de pescuit de pe atunci. Concursurile se organizau la Gheraiesti, in amonte de podul de cale ferata, pe Canal sau pe Bistrita, in zona pompelor. Depindea si de anotimp, de vreme.

                  Mai faceam si box intre timp. Trebuia sa ma tin de scoala.” A facut parte din prima generatie de elevi instruiti la Scoala Profesionala de pe lânga Uzina de Reparat Avioane (URA), infiintata in saptezeci si doi, devenita Grup Scolar (Liceul nr. 1), in saptezeci si trei, azi Colegiul Henri Coanda.

                  “Participam la competitii numai daca se tineau in vacanta. Când am terminat scoala aveam contract cu Uzina de Avioane. M-au angajat intâi ca strungar. Câstigam bani buni, sa am si de unde sa cheltui pe ce se gasea mai nou atunci, legat de pescuit. Nu erau ca unditele de acum. Aparuse fibra de sticla dar erau grele. Ca sa particip la competitii presupunea ori concediu, ori cerere de scoatere din productie.

                  Asta daca aratai ca ai facut performanta, macar la calificari sezonul trecut. Si am fost in fiecare an. Apoi am trecut la CTC (Controlul Tehnic al Calitatii). Asa m-au prins disponibilizarile de dupa… dupa, in nouazeci si trei..”

                  DSC_0071

                  Meseria, bratara de aur

                  Lasat pe drumuri cu brio, prin restructurare, prinde gustul libertatii de a merge fara program la pescuit. Visul oricarui pescar. Sa nu mai aiba sefi, sa nu mai aiba interdictii. Dar din ce traiesti?

                  “Descoperisem un loc, Sub Cetate, la Racaciuni. Nu-mi mai aduc acum aminte cum ii spun astia pe latineste. Cum ii spune Nea Viorele?… Nu la mameloane…. mai la deal. Las ca-mi aduc eu aminte. Un loc pe care-l pregateam din primavara pâna in toamna. Cunosteam adâncimea, pragurile, unde sunt izvoare.

                  Nadeam in asa zisa intelegere cu partenerul de sport, pestele. In limita suportabila de amândoi. A fost cel mai bun sezon dupa ce am plecat de la Avioane. Din pescuit scoteam hrana familiei. Si visul meu, sa pot sta toata ziua pe balta.

                  In nouazeci si sase am deschis atelierul. Daca ar fi stiut pescarii cât imi place mie sa repar probabil ca nu mi-ar fi dat niciun ban.” Nu poti opri o poveste ce se revarsa in râul cristalin al amintirilor. Omul din fata mea e tehnic. Stapâneste cuvintele, dar si meseria. E destul sa tina o mulineta in mâna ca sa-ti spuna ce hiba are. Nu-l mai intrerup.

                  Nu vad apa dar o simt

                  “Intr-o saptamâna mi-am pierdut vederea. Acum mai vad umbre, asa, la lungimea bratului, când bate lumina.” Nu a renuntat la pasiune. Pensionat de boala nu s-a resemnat. Regreta ca nu mai poate mesteri. Cel mai pretios lucru…? Familia.

                  Doi baieti si o fata, si doi nepoti. Baiatul cel mare, Marius, doua facultati, pasionat si el, nu mai are timp de pescuit. Monica, mijlocia, a luat si ea un trofeu la Campionatul National Feminin la Pescuitul Stationar, când era junioara.

                  Acum e in Anglia. Duce traditia mestesugului popular românesc in creatii vestimentare. Mezinul, Albert Nicolae, meserias in instalatii, i-a daruit bucuria celor doi nepoti, Rares Matei si Sofi. Eram curios cum pescuieste acum. “Daca ma aseaza intr-un loc si imi aduc aminte ce configuratie are zona acolo, ii zic sotiei: nu aici, in partea asta sau aialalta, la zece, cinzeci de metri. Bine… stabilim din start unde mergem.

                  O iau si prin tatonare, adica mai intreb si pescarii care sunt pe mal, ce adâncime are apa, la ce dau, ca sa ma pot orienta. In special pe Siret. Prefer Siretul. Un râu cu surprize, garnisit cu aproape toate speciile de peste din tara. Mergem in locurile cunoscute.” Adica! “De la pod la Dolhasca, vine Zona Romanului si pâna se uneste cu Bistrita, in Lacul de la Galbeni. Am dat si pe Trotus. Sunt râuri. Malurile, albia, timpul le schimba.” Nu vrea sa-mi destainuiasca mai multe de teama ca nu voi intelege.

                  Dar când e acolo, pe mal la pipait, sta si asculta. Intuieste meandrele curentului, o aude, o vede, o simte. Apa. Pestele e provocarea. Exista motivatia. Fiecare cu simturile lui. Un joc in care iesi invins sau victorios. Cine a cedat?! Unde e limita intre satisfactie si dezamagire? Când l-ai scapat sau… când l-ai eliberat? De ce? Las imaginatia la o parte si revin la subiect. Cum decurge acum o partida de pescuit?

                  “Intâi imi pregatesc de acasa monturile. Ma ajuta sotia, Albertina. A fost concurenta la Mondiale. Prima din Bacau care a ajuns la Campionatul Mondial Feminin la Pescuit Sportiv, organizat in nouazeci si sase. E cunoscuta de pescari. De treizeci de ani ma insoteste pe balta. Suntem o echipa. Ca palmares… m-am clasat si eu in primii zece in Finala. Când pescuiam la pluta si veneau lânga mine galgiosii, partida parea terminata. Speriau pestele. Strângeam unditele si plecam. Cautam locurile linistite.

                  Acum, când dau la treizeci de metri distanta, pe fundul apei, galagia ma inveseleste, si ma bucur când vin pescari si se aseaza lânga mine… sa mai invete. Folosesc senzori, clopotei, simt vibratia.“ Mai am intrebari dar ma opresc. Cum ar vedea viitorul? “Acum merg la pescuit când vreau… când vrem… depinde si de asta mic, il ia sotia la doispe de la… Dar ieri am fost la Fundu lui Bogdan, dupa-amiaza. Am dat cu rubeziana… O singura babusca… Mâine? Sa nu ploua…!”

                  Unde evadam in week-end?

                  Vineri:

                  Emil Lassaria va concerta, de la ora 22.00, la „Matteo Caffe”. In deschidere, Dj Sergio Moratti promite sa incinga atmosfera. Pretul unui bilet este 20 de lei.

                  Aminteste-ti cum e sa fii fericit la „Happyness Party” organizata de „White Caffe”. Dj Ciupy va fi responsabil de buna dispozitie a petrecaretilor.

                  Tinerii sunt asteptati, de la ora 21.00, la „Young Blood Party”, in „The Stage”.

                  Fanii muzicii Folk ii pot asculta pe Adi Bezna si Catalin Ungureanu, de la ora 21.00, in „Valhalla Pub”. Pretul unui bilet este 10 lei.

                  Dj Dudu B2B si Dj Sergio Moratti va asteapta la „Canal Party”, in „Club Khemia”, de la ora 22.00.
                  „Sara Luxury Lounge” organizeaza „Luxury Jim Beam Party”, de la ora 22.30. Dj Matteo va intretine atmosfera, de la platane.

                  De la ora 20.00, „Aqua Lounge Café” sarbatoreste primavara la petrecerea „Spring Break”. Intrarea este libera.

                  Sâmbata:

                  Lucero en vivo, Horatio, Emi Mateis si Adrian Neumann pot fi ascultati, de la ora 22.00, la „Natural Rhythm IX”, in cladirea Conimpuls de la Hotel Sif Moldova. Intrarea costa 15 lei.

                  In „Club Zebra”, de la ora 22.00, Alexandru Rusu (Herodot) va mixa pentru cei prezenti. Pretul unei bratari de acces este 10 lei.

                  „Pub S” va propune sa petreceti alaturi de Tengu si Johnny K, de la ora 22.00.

                  „Sara Luxury Lounge” gazduieste, de la ora 22.30, „Emoticon Party”. Animatoarele si DJ Matteo vor intretine buna dispozitie intreaga seara.

                  „The Stage” face prezenta la o noua runda de „Discoteque”, de la ora 21.00.

                  „Coco Caffe” va invita sa faceti parte din proiectul „We are Happy”, de la ora 22.00, alaturi de DJ Elchinsoul.

                  Duminica:

                  Astazi, de la ora 19.00, pe scena teatrului „Bacovia”, va fi jucata, in premiera, piesa „Vârciorova. Carantina”, in regia lui Alexandru Dabija. Spectacolul este inspirat din textele lui Matei Millo si Vasile Alecsandri prelucrate de Catalin Stefanescu si Doru Mares.

                  Copiii sunt asteptati, de la ora 11.00, la Teatrul „Bacovia”, sa vizioneze punerea in scena a povestii lui „Aladin”, din basmul arab „O mie si una de nopti”, in regia lui Gheorghe Balint.

                  „Pub S” va invita sa urmariti spectacolul „Spovedania unei videochatiste” de Vali Bolat, in regia lui Valentin Braniste. Cei care doresc sa vizioneze interpretarea Alinei Neagu sunt asteptati de la ora 20.00. Intrarea costa 10 lei.

                  Cinefilii sunt asteptati, la „Cinema City”, in acest sfârsit de saptamâna, sa vizioneze, in premiera, urmatoarele productii:

                  Noe

                  Regia: Darren Aronofsky Gen: Aventuri, Drama, Fantastic
                  Cu: Russell Crowe, Jennifer Connelly

                  E o lume lipsita de speranta. Ploile nu mai uda tarâna cotropita de atâtea ori de hoarde barbare, iar aceasta nu mai rodeste. Înconjurat de cruzime si abuzuri, Noe este un om de isprava. Luptator experimentat, mag si vindecator, nu îsi doreste decât sa traiasca în pace alaturi de familia sa. Cu toate acestea, în fiecare noapte în visele sale apare un potop fara de sfârsit.

                  Clopotica si Zâna Pirat

                  Regia: Peggy Holmes Gen: Animatie, Fantastic
                  Cu: Christina Hendricks, Lucy Liu, Mae Whitman, Pamela Adlon, Tom Hiddleston
                  Actiunea din film porneste de la un eveniment nefericit pentru simpaticele zâne din Tinutul Fermecat: talentele lor se amesteca!

                  Tarzan

                  Regia: Reinhard Klooss Gen: Actiune, Animatie, Aventuri
                  Cu: Kellan Lutz, Jaime Ray Newman, Robert Capron

                  Un grup de maimute curioase îl adopta pe micul Tarzan, singurul supravietuitor al unui accident aviatic. Baietelul creste alaturi de animalele salbatice, învata sa se comporte asemenea lor si uita de existenta sau normele sociale ale oamenilor. 10 ani mai târziu, Tarzan va fi fascinat de întâlnirea cu frumoasa si curajoasa Jane Porter, de care se îndragosteste imediat.

                  Spune-mi ce-ai facut azi-noapte!

                  Regia: Steve Pink Gen: Comedie, Romantic, Dragoste
                  Cu: Kevin Hart, Michael Ealy, Regina Hall, Joy Bryant
                  În aceasta spumoasa comedie romantica, patru tineri din Los Angeles se lupta cu suisurile si coborâsurile vietii amoroase din ziua de azi.

                  Madalina Gheta

                  ,,Lecturi aleatorii” in Manastirea ,,Sfântul Ioan Casian”

                  Cornel Galben, retras de peste un an in tihna duhovniceasca a manastirii dobrogene ,,Sfântul Ioan Casian”, publica al optusprezecelea sau volum, ,,Lecturi aleatorii” (II), la Editura ,,Studion”. Volumul este gestul unui spirit care continua, si in tulburatoarea pace a chiliei, sa-i promoveze pe autorii bacauani, sa-i sprijine, scriindu-le prefete, ,,laudându-le reusitele, dar semnalându-le si slabiciunile, atunci când a fost cazul”.

                  Cartea cuprinde 5o de lecture aleatorii care, in timp, au fost gazduite, sub forma de cronici sau semnale editoriale, in reviste precum Ateneu, Constelatii diamantine, Credinta ortodoxa, Plumb, 13 Plus, Pro Saeculum, Vitraliu.

                  Discursul critic oscilieaza… diplomatic intre crezul lui George Calinescu, asumat ca motto – ,,in critica literara, cel mai frumos omagiu e de a-ti spune opinia in toata violenta, chiar daca este defavorabila” – si cel al lui Radu Voinescu, amintit in prefata (,,Un critic bun trateaza lucrurile in asa fel incât sa lase cititorului posibilitatea celei mai bune aprecieri, ceea ce asigura participarea acestuia si, desigur, o anumita doza de satisfactie”) Generozitatea semnalului critic ramâne, intr-o lume in care, vorba lui Ovidiu Genaru, nici scriitorii nu se mai prea citesc intre ei, vedeta incontestabila a demersului lui Cornel Galben, cel care si-a propus, in esenta, ,,sa va stârneasca interesul pentru lectura”, verdictul cartilor urmând sa-l dea, ,,cum se spune, timpul”.

                  Am descoperit in acest volum faptul ca autorul este si un portretist grozav. Este o perspectiva pe care, desi am scris despre multe dintre volumele sale, nu am evidentiat-o niciodata. Va propun, in economia acestui spatiu tipografic, doua dintre aceste portrete: al lui Petre Isachi si cel al lui Doru Ciucescu. ,,Petre Isachi este un barbat serios. Are o singura amanta, la care nu ar renunta nici in ruptul capului, dar, generos din fire cum e, o imparte cu oricine, singura conditie fiind ca doritorii sa nu treaca in fuga peste paginile celei de a saptea sale carti, Amanta de proximitate (…)

                  Spre deosebire de alti confrati, nu crede pe cei care ‘cânta prohodul poeziei/literaturii’, ci, dimpotriva, parafrazându-l pe Cioran, ii vine sa scrie ca, daca ar fi Moise, ‘ar scoate cu toiagul din biblioteci/carti, nu regrete, nu acuzatii din biografii nefericite si imprevizibile pentru individ’ (…) Martor si spectator deopotriva al propriei deveniri, criticul literar Petre Isachi continua sa ne incânte, propunându-ne (….) un regal al ideilor, un <> si o amanta pe care nu o putem abandona, pentru ca stie sa ne tina captivi in straiele ei transparente”.

                  Iata si celalalt portret… ,,Mereu atent la ceea ce se intâmpla in jurul sau, Doru Ciucescu e un iscoditor caruia nu-i scapa nimic (‘Una dintre pasiunile mele este sa-mi fac o cultura enciclopedica’), lecturile si stapânirea câtorva limbi de circulatie larga (engleza, franceza, araba) ajutându-l sa se simta peste tot ca acasa (…) Umblând cu Biblia ori cu volumele lui Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Mitru si Octavian Paler sub brat, nu se sfieste sa faca referiri la propriile carti, sa le recomande, la Patras, rugându-se chiar atunci când trece pe sub moastele Sfintului Apostol Andrei, ca acestea sa-l ajute sa scrie o ‘carte buna de impresii de calatorie in Grecia’, si, concomitent, provocându-si cititorii si criticii sa-si dea seama, in urma lecturii, de ‘puterea miraculousa’ a acestuia”.

                  Printre cei asupra carora poposeste demersul critic al lui Cornel Galben ii amintim pe Stefan Munteanu, Dinu Flamind, Mircea Dinutz, Valeriu Anania, Ioan Enache, Victor Mitocaru, Victor Munteanu, Emilian Panait, Bogdan Ulmu, Ion Druta, Leonida Lari, Mihai Pauliuc, Viorel Cosma.

                  Bricolaje / Despre un principiu sacrosanct

                  Citesc presă de toate felurile, nici nu m-aş putea imagina altfel decât fiind curioasă de informaţie cât mai diversă. Sigur că pe primul loc se află ziarele şi revistele de calitate, dar am zile când sunt obosită, uşor plictisită de treburi serioase şi am chef de altceva. Şi atunci dau iama prin presa de can-can, într-un raid scurt, că şi tâmpeniile de acolo îmi pică greu, aşa că le consum rar şi frugal.

                  Uneori găsesc şi ştiri care mă amuză, dar şi din cele care mă scandalizează. Sau genul doi în unul/una. De pildă, dau peste o ştire comentată de George Stanca, unde el spune că Jack Nicholson ar fi făcut un lucru abominabil pentru un bărbat, în general (şi am să revin la asta), dar mai ales pentru condiţia lui de mare actor, de super-star.

                  Cică, într-o carte autobiografică, acesta ar fi dezvăluit faptul că, în urmă cu vreo 26 de ani, în timp ce se afla pe platouri, la filmări, împreună cu Meryl Streep, ar fi avut o aventură cu ea. Ceva scurt, într-o rulotă. Şi aici, simpaticul George Stanca se dezlănţuie, aruncând asupra lui Nicholson cele mai colorate invective. Dar cel mai mult m-a amuzat când îi reproşează actorului american că a călcat un principiu sacrosanct al generaţiei lor de bărbaţi, şi anume „omerta la pat”. Hai, că-i nostimă tare de tot expresia, nu-i aşa? Dar principiul e bun. Şi aşa ar trebui să rămână, sacrosanct.

                  Supărat rău, jurnalistul îl gratulează apoi pe starul de la Hollywood în felul următor, „fante de bidonvil, mitocan, gornist de alcov”. Asta cu gornist de alcov e colosală, aşa că m-am amuzat copios citind haioasa scrisoare a lui George Stanca. Iar despre Jack Nicholson chiar că mi-am schimbat părerea, deşi chestia asta cu moralitatea artiştilor e foarte complicată. E ignobil gestul lui Nicholson, e o mârşăvie, e adevărat, dar asta nu mă poate împiedica, totuşi, să-i admir talentul uriaş. Mai complicat pentru mine e cazul lui Polanski, dar şi al lui Woody Allen. Pentru că nu suport să aud ceva despre copii abuzaţi, or cei doi celebri regizori tocmai de pedofilie sunt acuzaţi. Oribil, odios.

                  Dar ce filme extraordinare pot face! Aşa că firea mea estetă ţine să-i dea mai curând dreptate lui Flaubert, care, în faimosul proces ce i s-a intentat pentru romanul său „Doamna Bovary”, a susţinut, sus şi tare, că singura moralitate în artă este frumusdeţea ei. Mă rog, n-am deliberat încă în sinea mea în mod absolut, mi-e foarte greu să o fac. Cert este că atunci când citesc o carte foarte bună sau văd un film excelent nu mă gândesc la moravurile creatorilor, ale artiştilor, deci sunt de partea lui Flaubert.

                  Revenind la presă, am să spun că nu mă interesează nici derizoriul nesemnificativ, nici cinismul mercenar. Aşa cum, în literatură, mai cu seamă în poezie, etalarea fiziologiei îmi displace total. N-am nevoie de topless şi streaptease mental şi emoţional, prefer sugestia, îmi place să continui eu în imaginaţie anumite scene, să prelungesc ficţiunea. Iar în ziare şi reviste, aştept să se reinstaureze valoarea, să pot citi jurnalişti de talent, care să ştie să-mi spună o poveste despre oameni. De aici, de acum.

                  Donatia “Carmen Poenaru” la Galeriile ALFA

                  O interesanta si valoroasa expozitie se va deschide, la Galeriile ALFA (str. Marasesti nr. 12) ale Muzeului de Arta, vineri, 28 martie 2014, ora 18. Vor fi expuse lucrari de grafica si pictura, semnate de artista Carmen Poenaru.

                  Cele 113 lucrari de arta fac parte din Donatia plasticianei catre Muzeul de Arta, elaborate pe parcursul a doua decenii de creatie plastica, 1993-2013, exponate care reflecta transformarile inerente creatiei si descriu un parcurs meritoriu al uneia dintre cele mai apreciate plasticiene bacauane.

                  Carmen Poenaru este absolventa a Academiei de Arta „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, Sectia design vestimentar – textile, promotia 1989. Devine membra a Uniunii Artistilor Plastici din România – Filiala Bacau în anul 1992, sectia pictura.

                  Cursuri noi pentru cadre didactice

                    In aceasta perioada Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau organizeaza, in premiera, doua programe de formare continua, „Educatie nonformala si educatie formala” si „Strategii de mediere scolara”, avizate de Ministerul Educatiei Nationale si destinate cadrelor didactice din invatamântul preuniversitar.

                    Acesta sunt coordonate si sustinute de prof. Dumitru Ficuta si prof. Emil Lazar, formatori nationali. Primul curs isi propune, pe parcursul a 40 de ore, sa clarifice cele doua notiuni, referitoare educarea nonformala si formala. Programul celui de al doilea curs prezinta strategiile de mediere scolara si rolul mediatorului scolar.

                    Cadrele didactice sunt incurajate astfel, sa faciliteze dialogul scoala-familie-comunitate, sa contribuie la mentinerea si dezvoltarea increderii si a respectului scolii fata de comunitate, dar si al comunitatii fata de scoala, sa monitorizeze copiii de vârsta prescolara, care nu au fost inscrisi la gradinita si sa sprijine familia (sustinatorii legali), in vederea inscrierii copilului in invatamântul prescolar.

                    Totodata, acestea trebuie sa monitorizeze copiii de vârsta scolara, care nu au frecventat cursurile invatamântului obligatoriu. La aceste programe, care se desfasoara la Colegiul Tehnic de Telecomunicatii „N.V.Karpen” si Colegiul „Henri Coanda”, participa peste 140 de cadre didactice.

                    ULTIMELE ȘTIRI