Acasă Blog Pagina 3862

Un tanar cu probleme psihice din Suceava a jefuit un bacauan

    Un tanar de 18 ani din Bacau a fost agresat si jefuit sambata, in parcul central din municipiul Suceava. El a povestit politistilor ca un bărbat l-a lovit, după care i-a sustras din buzunarul de la pantaloni o suma de bani, cartea de identitate şi un pachet de ţigări.

    In scurt timp, o patrula de politie l-a identificat pe agresor in persoana lui Andrei C. de 23 ani, din municipiul Suceava iar în urma controlului corporal a fost găsită asupra acestuia cartea de identitate ce aparţine victimei şi alte bunuri personale.

    Tanarului i s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Măsura dispusă a fost confirmată prin ordonanţă de către procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

    Prin declaraţia dată, Andrei C. a recunoscut fapta, negând însă sustragerea banilor şi a menţionat că suferă de schizofrenie paranoică, aspecte confirmate de documentele depuse la dosar şi de rudele care au fost contactate cu această ocazie, care au menţionat că este sub tratament de specialitate.

    Având în vedere aceste aspecte, acesta a fost internat în cadrul Secţiei de Psihiatrie a Spitalului de Urgenţă Suceava, urmând ca în perioada următoare să fie supus unei expertize medico legale în vederea stabilirii discernământului.

    Deputatul de Bacau Nicu Marcu a demisionat din PNL

      Deputatul Nicul Marcu, ales in colegiul uninopminal 1 din Bacau a demisionat, astazi, din PNL impreuna cu alti cinci colegi: Andrei Gerea,Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri.

      Demisia survine dupa Congresul partidului, demisionarii acuzand ca „PNL devine maşina de spălat a PDL”.

      Cei sase parlamentari au anuntat ca il vor urma pe Calin Popescu Tariceanu, care se pregateste sa formeze o noua formatiune politica.

      Nicu Marcu a fost ales deputat in Colegiul 1 Bacau, obtinand 11.941 de voturi.

      FOTO: Hramul Bacaului

        Timp de trei zile, in Bacau s-a sarbatorit hramul orasului, cu ocazia sarbatorii Sfintilor Petru si Pavel.

        P1 30 iun

          p1

          Bacau: Lumanari aprinse pentru Basarabia

          Un grup de basarabeni a aprins, sambata seara, lumanari in Piata Tricoloruilui din Bacau pentru a marca implinirea a 74 de ani de la ultimatumul acordat de Uniunea Sovietica Romaniei.

          La 28 iunie 1940, Moscova a cerut Guvernului roman ca, in trei zile sa evacueze Basarabia si Bucovina, pe care le considera teritorii ce apartin Uniunii Sovietice. In caz contrar, URSS ameninta cu invadarea Romaniei.

          Parasita de aliatii traditionali si sfatuita de Germania si Italia sa accepte ultimatumul, Romania a fost nevoita sa-si retraga administratia si Armata din cele doua provincii.

          FOTO: Tancurile rusesti intra in Basarabia – iunie 1940.

          Guvernul roman nu a stiut, insa, ca URSS hotarase sa ocupe si tinutul Herta, unde au avut loc schimburi de focuri cu trupele sovietice. Primul militar roman ucis a fost capitanul Ioan Boros, comandantul Bateriei 5 de tunuri din cadrul Regimentului 16 Artilerie Bacău, dislocat in Herta. In acelasi incident sunt ucisi soldatul Iancu Solomon si sublocotenentul Alexandru Dragomir.

          Basarabenii din Bacau au dorit sa comemoreze evenimentele din iunie 1940, pentru ca, spun ei, nu trebuie sa fie uitate. Cum nu trebuie sa fie uitat nici faptul ca Romania nu este intreaga fara Basarabia.

          FOTO: Cupa Aquaclub

            Sambata, zeci de copii au participat, in Bacau, la a doua editie a Cupei Aquaclub la inot.

            Klaus Iohannis, ales președinte al PNL

              Klaus Iohannis a fost ales, sâmbătă, la Congresul liberalilor, președinte al Partidului Național Liberal.

              La șefia PNL au candidat Klaus Iohannis și Ioan Ghișe.

              Iohannis a primit 1.334 de voturi din partea delegaților la Congres, iar Ghișe 144 de voturi.

              În total au fost exprimate 1.519 voturi, din care 1.479 au fost valabile, iar 41 au fost nule.

              AGERPRES

              100 de ani de la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, pretextul declanșării Primului Război Mondial

              Începutul secolului XX a însemnat pentru Austro-Ungaria o perioadă de schimbări profunde. Popoarele asuprite începeau să manifeste tendințe de independență înăbușite repede de represiunea austro-ungară.

              În 1910, provincia Bosnia și Herțegovina, care era ocupată de armata austro-ungară încă din 1878 a fost anexată la imperiu. Acest lucru a provocat un val de nemulțumiri în Serbia și în Balcani. Împăratul Franz Joseph a organizat, în acest sens, în 1914, niște manevre militare în Bosnia și Herțegovina.

              Fiind prea în vârstă pentru a mai participa la aceste manevre, Franz Joseph l-a desemnat pe moștenitorul tronului și nepotul său, arhiducele Franz Ferdinand să le conducă.

              În acest context, la 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand a plecat la Sarajevo alături de soția sa, Sofia, ducesa de Hohenberg.

              O primă încercare de asasinare a arhiducelui și a ducesei a avut loc în drum spre primăria orașului, când sârbul Nedeljko Cabrinovic, a aruncat o bombă spre mașina în care se aflau înalții oaspeți. Cei vizați au scăpat nevătămați, dar au fost răniți doi însoțitori ai acestora și șase persoane din rândul privitorilor.

              În ciuda celor întâmplate, Franz Ferdinand a refuzat să își întrerupă vizita, și după primirea festivă de la primărie, a insistat să facă un tur al orașului. Soția sa a încercat să-l convingă să renunțe la acest tur, dar stăruințele sale au fost zadarnice.

              Imediat după ce arhiducele și soția sa au părăsit primăria, sârbul bosniac Gavrilo Princip s-a desprins din mulțime și de pe un pod aflat în apropierea guvernului a tras, de la foarte mică distanță, două gloanțe mortale spre cuplul princiar. Victimele au fost duse la spital, unde s-a constatat moartea lor.

              La fel ca Nedeljko Cabrinovic, și Princip a fost arestat imediat după atacul ucigaș. În acel moment, Princip nu avea împlinit majoratul, de aceea nu a fost condamnat la moarte, ci la 20 de ani de închisoare la Theresienstadt (astăzi Terezin, Cehia), unde a murit peste patru ani de tuberculoză.

              A doua zi după atentat, sicriele cu trupurile neînsuflețite au fost duse la gara din Sarajevo, cortegiul funerar fiind condus de mai multe batalioane de infanterie și de cavalerie. Tunurile din cetate au tras o salvă de doliu, după care trenul s-a pus în mișcare. Înmormântarea a avut loc la Viena, într-un cadru restrâns.

              Franz Ferdinand s-a născut în Graz, Austria, fiind fiul cel mare al arhiducelui Karl Ludwig (fratele cel tânăr a lui Franz Josef al Austriei) și al prințesei Maria Annunciata (a doua soție a lui Karl Ludwig). Când avea 12 ani, unchiul său ducele Francisc al V-lea de Modena a murit, numindu-l pe Franz Ferdinand moștenitor.

              În 1877, Franz Ferdinand a intrat în armată cu gradul de locotenent. A fost un pasionat vânător.

              În 1889, viața lui Franz s-a schimbat în mod dramatic după sinuciderea vărului său prințul Rudolf al Austriei, succesorul la tronul Austriei. Următorul în linie era tatăl său, care a renunțat, Franz devenind astfel primul succesor la tronul imperiului.

              Franz Ferdinand a întâlnit-o pe contesa Sofia Chotek, în 1895, la un bal din Praga, care însă nu îndeplinea criteriile pentru a deveni o membră a casei de Habsburg. Sofia era domnișoara de onoare a arhiducesei Isabella, soția arhiducelui Friedrich, duce de Teschen.

              Relația lui Franz cu Sofia a rămas secretă, devenind cunoscută după doi ani. Cu greu a acceptat împăratul Franz Josef această căsătorie, punând condiția ca urmașii proveniți din ea să nu aibă drept la tron.

              Căsătoria a avut loc la 1 iulie 1900, la Reichstadt (azi Zákupy) în Boemia, din familia regală fiind prezentă numai mama sa vitregă, Maria Tereza. Franz Ferdinand a avut trei copii cu Sofia: prințesa Sophie von Hohenberg (1901-1990), Maximilian, duce de Hohenberg (1902-1962) și prințul Ernst von Hohenberg (1904-1954).

              Asasinarea moștenitorului tronului și a soției sale a dus la escaladarea tensiunilor din Europa și, o lună mai târziu, Austro-Ungaria declara război Serbiei, deși aceasta acceptase condițiile din ultimatumul pe care îl primise. Intrarea altor puteri europene în război, la începutul lunii august, a dus la declanșarea primei mari conflagrații a secolului trecut, în care au murit mai mulți oameni decât în oricare alt război care avusese loc până atunci.

              Trebuie amintit faptul că în Europa se formaseră înainte de 1914 două blocuri: cel al Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria la care vor mai adera Turcia, Bulgaria) și cel al Antantei (Imperiul Britanic, Franța și Rusia la care vor mai adera Italia, România, SUA). Aceste două blocuri dețineau fiecare o influență majoră asupra Europei atât politică, cât și economică.

              În 28 iulie 1914, Austro-Ungaria declară război Serbiei. Rusia sprijină Serbia și declară război Austriei. Germania ca aliat al Austriei declară război Rusiei și Franței. Belgiei îi este violată neutralitatea de către puterile centrale și în replică, Marea Britanie intră și ea în război de partea Antantei. În noiembrie, Imperiul Otoman intră și el în conflict de partea Puterilor Centrale, iar Grecia se alătură Antantei.

              AGERPRES

              Un tanar a furat telefonul mobil al unui adolescent

                La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către un minor de 15 ani, din comuna Letea Veche, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Bicaz din municipiu, o persoană de sex masculin i-a sustras din mână telefonul mobil.

                În baza semnalmentelor furnizate și a cercetărilor efectuate în zonă, polițiștii Secției 1 Bacău au reușit să-l identifice pe cel bănuit de săvârșirea faptei, un tânăr de 23 de ani, care face parte din categoria persoanelor fără adăpost din municipiul Bacău.

                Asupra lui polițiștii au găsit telefonul mobil care a fost restituit părții vătămate.

                În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

                Conducea o combina fara permis

                  La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 10.00, un echipaj de poliție rutieră au depistat în flagrant, pe strada Chimiei din Bacău, un tânăr de 26 de ani, din județul Iași, care conducea o combină agricolă, fără a fi înregistrată sau înmatriculată pentru circulația pe drumurile publice.

                  În urma verificărilor efectuate de polițiști în baza de date, aceștia au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat în perioada 07.02. – 06.07. 2014.

                  De asemenea, din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, din județul Botoșani, a încredințat combina agricolă, spre a fi condusă, tânărului în cauză, deși cunoștea faptul că acesta are permisul suspendat.

                  În cauză se efectuează cercetări față de cei doi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul care nu este înregistrat sau înmatriculat, de către o persoană care nu posedă permis și de încredințare a unui autovehicul pentru a fi condus de către o persoană care are exercitarea dreptului de a conduce suspendat.

                  Conducere sub influența alcoolului

                    • La data de 26.06.2014, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au depistat un bărbat de 51de ani, care conducea un autoturism, pe DN 2 din interiorul localității Nicolae Bălcescu, cu o viteză peste limita legal admisă.

                    Deoarece bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                    În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste limita legal admisă.

                    • Un băcăuan de 26 de ani a fost depistat de către polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

                    Rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au recoltat mostre bilogice de sânge în vederea stabilrii alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

                    • Polițiștii de la Biroul Rutier Bacău au depistat, la data de 28.06.2014, în jurul orei 03.30, pe Calea Mărășești din municipiu, un tânăr de 24 de ani, din comuna Gârleni, care conducea un autoturism în regim taxi, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, unde i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

                    Batrana jefuita de 15700 de lei și 500 de euro

                      La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii Postului de Poliție Sascut au fost sesizați de către o localnică de 90 de ani, despre faptul că, în seara zilei de 22.06.2014, persoane necunoscute i-au sustras din locuință suma de 15700 de lei și 500 de euro.

                      În urma investigațiilor efectuate de către o echipă operativă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, au fost identificate persoanele bănuite de săvârșirea faptei, un bărbat de 31 de ani, un tânăr de 18 ani și o minoră de 17 ani, toți din comuna Sascut.

                      Din cercetări, polițiștii au stabilit că în seara zilei de 22 iunie a.c., în jurul orei 22.00, bărbatul de 31 de ani a pătruns pe o ușă găsită deschisă în locuința bătrânei și în timp ce ceilalți doi stăteau de pază, a sustras suma de 15700 de lei și 500 de euro. Imediat după comiterea faptei, cei trei au părăsit imobilul părții vătămate și au împărțit între ei suma de bani.

                      Ulterior, bărbatul de 31 de ani împreună cu tânărul de 18 ani, în noaptea de 26/27 iunie a.c. au plecat din comuna Sascut cu un autocar, cu intenția de a ajunge în Italia și de a se sustrage urmăririi penale.

                      Polițiștii au desfășurat investigații pentru găsirea celor doi și i-au depistat în autogara din Sibiu. În baza a două mandate de aducere, o escortă de polițiști de la Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni s-a deplasat pe raza municipiului Sibiu, de unde cei doi în cauză au fost aduși.

                      Din prejudiciul cauzat a fost recuperată suma de 3000 de lei și a fost imobilizat un motoscuter, cumpărat de tânărul de 18 ani cu suma de 1000 de lei, proveniți din săvârșirea furtului.

                      Cei trei au fost reținuți și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

                      Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor în cauză și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu.

                      Prefectul sta cu ochii pe hotii din Radeana

                        Sefii de deconcetrate au fost convocati, vineri, la Colegiul Prefectural al lunii iunie, care a avut in dezbatere, alaturi de temele inscrise pe ordinea de zi, si un subiect arzator: acutizarea infractionalitatii in comuna Stefan cel Mare.

                        Theodora Sotcan, inspector scolar general, a prezentat date privind desfasurarea examenelor nationale de catre elevii claselor a VIII-a si a XII-a, iar Mircea Muntean, directorul DGFP Bacau, situatia incasarilor la bugetul de stat.

                        In debut, Dorian Constantin Pocovnicu, prefectul judetului, a afirmat ca “este primul an in care examenele nationale se desfasoara in liniste, fara scandaluri, fara incidente”, apoi a precizat ca le multumeste celor de la E.ON pentru promptitudinea cu care au rezolvat o pana de curent ce ar fi afectat desfasurarea examenelor.

                        Subiectul fierbinte al colegiului a fost, insa, acutizarea infractionalitatii in Radeana, comuna Stefan cel Mare. Sesizarile locuitorilor privind ilegalitatile comise de romi – e vorba sustragerea de componente metalice de pe platforma chimica – au ajuns la Guvern si la premierul Victor Ponta, a explicat prefectul.

                        „Intr-adevar, am avut probleme cu comunitatile de romi din Stefan cel Mare si Cotofanesti, a spus Vasile Oprisan, comandantul IPJ Bacau. Dupa cum stiti, dupa inundatii, cetatenii romi s-au mutat din Gura Vaii desi le-au fost construite 205 case la Rotunda. S-au retras la Radeana si au construit case ilegal, fara autorizatie.”

                        Dupa instalarea acolo au aparut probleme cu furturile de pe platforma Onestiului, furturile din locuinte si alte infractiuni comise de copii. In ultima vreme, tensiunile au crescut, cetatenii fiind tot mai nemultumiti de actiunile romilor.

                        Pe 18 iunie, ofiterii IPJ Bacau s-au intâlnit cu autoritatile locale si cu liderii etniei rome pentru a stabili un plan de masuri: patrule pe timp de noapte, instalarea, in viitorul apropiat, a unui sistem de supraveghere video, controale la punctele de colectare a deseurilor pentru a-i determina pe agentii economici sa nu primeasca materiale feroase fara acte, provenind din furturi.

                        „Ne intereseaza situatia infractionalitatii pe toata valea Onestiului. Vreau sa dau un semnal de autoritate pentru ca nu vreau sa creem acolo o zona in care infractionalitatea este la ea acasa si sa se creada ca nu suntem in stare sa actionam”, a declarat prefectul judetului, adaugând ca Radeana si localitatile invecinate vor fi monitorizate non-stop.

                        Vezi rezultatele la Evaluarea Nationala

                          Vineri, 27.06.2014, au fost afișate rezultatele înainte de contestații la examenul de Evaluare națională.

                          În judeţul Bacău, la limba și literatura română, s-au prezentat 5 328 de elevi, dintre care: 118 au obținut note între 1 şi 1.99; 269 de elevi, note între 2 şi 2.99; 516 elevi, note între 3 şi 3.99; 536 de elevi: 4-4.99; 948 de elevi au obținut note între 5 şi 5.99; 802 elevi,note între 6-6.99; 780 de elevi: 7-7.99; 763 de elevi: 8-8.99; 581 de elevi: 9-9.99; 15 elevi au obținut note de 10.
                          La matematică s-au prezentat 5 328 de elevi , dintre care: 141 au obținut note între 1 şi 1.99; 359 de elevi, note între 2 şi 2.99; 457 de elevi, note între 3 şi 3.99; 551 de elevi: 4-4.99; 802 elevi au obținut note între 5 şi 5.99; 771 de elevi, 6 şi 6.99; 783 de elevi: 7-7.99; 737 de elevi: 8-8.99; 589 de elevi: 9-9.99; 138 de elevi au obținut note de 10.

                          La limba și literatura maternă, s-au prezentat 15 elevi, dintre care: 2 au obținut note între 1 şi 1.99; 2 elevi între 2 şi 2.99, 2 elevi între 3 şi 3.99, 3 elevi au obținut note între 6-6.99; 3 elevi,note între 7 şi 7.99; 1 elev: 8-8.99; 2 elevi: note între 9-9.99.

                          Înainte de contestaţii, note peste 5 au obţinut la limba română 73 % dintre elevi (3 889 de elevi), la matematică, 71,70% dintre elevi (3 820 de elevi) şi la limba maternă, 60% dintre candidaţi (9 elevi). În anul şcolar precedent, note peste 5 au obţinut la limba română 82,02% dintre elevi, la matematică, 69,31% dintre elevi şi la limba maternă, 90% dintre candidaţi.

                          În judeţul Bacău, dintre cei 5 328 de elevi, 95 de elevi au obținut medii între 1 şi 1.99; 272 de elevi, medii între 2 şi 2.99; 497 de elevi, medii între 3 şi 3.99; 716 elevi: 4-4.99; 837 de elevi au obținut medii între 5 şi 5.99; 804 elevi, 6-6.99; 796 de elevi: 7-7.99; 771 de elevi: 8-8.99; 536 de elevi: 9-9.99; 4 elevi au obținut medii de 10. Înainte de contestaţii, medii peste 5 au obţinut 70,35% dintre elevi (3 748 de elevi).

                          Vineri, 27 iunie 2014, în intervalul orar 16.00 – 20.00 pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în perioada 28 – 30 iunie. Afişarea rezultatelor finale (după contestaţii) va avea loc în data de 1 iulie.

                          Media obținută la probele scrise ale Evaluării naționale are o pondere de 75 % din media de admitere în clasa a IX-a, 25 % reprezentând media generală de absolvire a claselor V-VIII.

                          Tabelul cu rezultatele inainte de contestatii poate fi descarcat de aici, in format .xls.

                          Femeie de 71 de ani accidentată într-un eveniment rutier la Dărmănești

                            La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 11.00, în Dărmănești, pe strada Uzinei, s-a produs un eveniment rutier cu victimă.

                            Din primele cercetări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism, la trecerea peste o calea ferată uzinală, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un motociclu, condus regulamentar de un bărbat de 81 de ani.

                            În urma evenimentului, pasagera din atașul motociclului, o femeie de 71 de ani, a fost transportată la Spitalul Comănești unde a primit îngrijiri medicale.

                            Conducătorul auto și cel al motociclului au fost testați cu apratul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

                            În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                            Bacau: Accident pe strada Stadionului

                              La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 18.00, Poliția Municipiului Bacău a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier cu victime, pe strada Stadionului din Bacău.

                              Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din comuna Gârleni, care conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei manevre de întoarcere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comua Itești.

                              O pasageră din autoturismul condus de tânărul de 23 de ani a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău unde a primit îngrijiri medicale.

                              Conducătorii auto au fost testați cu apratul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

                              În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                              Conducere sub influența alcoolului

                                La data de 26.06.2014, polițiștii Postului de Poliție Huruiești au depistat un localnic de 36 de ani, care conducea în mod haotic un autoturism, pe DJ 252 din localitate.

                                În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                                În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste limita legal admisă.

                                Accident de circulație în comuna Filipești: un adolescent a fost lovit pe trecerea de pietoni

                                  La data de 26.06 2014, în jurul orei 09.00, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au cercetat împrejurările în care s-a produs un accident de circulație, în urma căruia un minor a fost rănit.

                                  În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Suceava, conducea un autoturism pe DN 2, în interiorul localității Filipești, nu a acordat prioritate de trecere și a surprins și accidentat un minor de 16 ani, care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, prin loc marcat corespunzător.

                                  Băiatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale.

                                  Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost negativ.

                                  În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                                  FOTO: S-au afisat rezultatele la Evaluarea Nationala

                                    In scolile din Bacau s-au afisat rezultatele la Evaluarea Nationala a absolventilor de clasa a VIII-a.

                                    Incendiu pe strada Radu Negru

                                      Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, vineri dimineata, pe strada Radu Negru din Bacau, unde s-a semnalizat, initial, o explozie la o garsoniera.

                                      IN urma interventiei, pompierii au descoperit ca a fost vorba de doua focare de incendiu intr-o garsoniera, la un monitor si la un fotoliu.

                                      O parte din locatarii imobilului au fost evacuati de pompieri. Incendiul a fost stins rapid, fara sa existe victime.

                                      Vom reveni cu amanunte.

                                      ULTIMELE ȘTIRI