Acasă Blog Pagina 3812

Regina Cerului

Joi seara, de la ora 17, la Galeria Hol a Muzeului de Istorie din Bacau a avut loc vernisjul expozitiei de pictura “Regina Cerului” a artistei Paula Ciobanu Mariut, care expune in fiecare an in Bacau.

Stabilita de mai multi ani in Italia, la Torino, Paula Mariut abordeaza, in arta sa, cu predilectie, teme religioase, fiind, dupa cum titreaza presa italiana, extrem de apreciata, dovada, numeroasele expozitii la saloane de profil.

Au vorbit despre artista si expozitie Feodosia Rotaru, muzeograf, si Sever Bodron, critic de arta.
Expozitia este deschisa pentru marele public, pâna pe 30 august.

Incepe Bac-ul de toamna

    Luni, 18 august, incepe sesiunea de toamna a bacalaureatului, la care participa toti absolventii de liceu, a XII-a si a XIII-a, care nu au reusit sa ia examenul maturitatii.

    Inscrierile candidatilor la aceasta sesiune s-au finalizat, iar conform datelor Inspectoratului Scolar Judetean Bacau vor sustine Bac-ul de toamna 1.613 de absolventi de liceu.

    Aproape jumatate dintre ei sunt elevi care au trecut si de perioada corigentelor, iar restul sunt fie dintre cei care nu au promovat examenul in vara, fie absolventi din anii trecuti care nu au mai dat Bac-ul.

    S-au stabilit si cinci centre de examen. In Bacau sunt trei, Colegiul „Henri Coanda”, Colegiul „Grigore Antipa” si Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, iar in judet – Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onesti si Colegiul Tehnic „Gr.Cobalcescu” Moinesti.

    Formalitati vamale mai putine la expedierile prin serviciile de curierat rapid

    Expedierea coletelor de catre persoanele fizice prin firmele de curierat rapid se va face dupa reguli de vamuire simplificate. Astfel, potrivit unui ordin semnat recent de seful Directiei Generale a Vamilor, persoanele fizice care utilizeaza serviciile de curierat rapid ale operatorilor economici autorizati nu vor mai avea obligativitatea obtinerii numarului EORI.

    In plus, continutul trimiterilor va fi declarat în baza CNP-ului, printr-o declaratie simplificata. Numarul EORI este un numar unic în Comunitatea Europeana, pe care autoritatile vamale îl atribuie operatorilor economici si altor persoane interesate, în vederea utilizarii acestuia începând cu 1 iulie 2009 la toate operatiunile vamale derulate de acestea pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

    „Masurile prevazute au fost agreate si sustinute, în cadrul întâlnirilor organizate la sediul Directiei Generale a Vamilor, de marii operatori economici care desfasoara servicii de curierat rapid si care vor utiliza formalitati vamale simplificate (declaratia vamala pentru curierat rapid). Noile prevederi au scopul de a simplifica fluxul de vamuire în procesul de declarare a coletelor neînsotite care sosesc/sunt expediate în/din România prin serviciile de curierat rapid autorizate în România”, au precizat, intr-un comunicat, reprezentantii Directiei Generale a Vamilor.

    Modificarile urmaresc, printre altele, limitarea la maximum a riscurilor identificate, anul trecut, la persoanele care transportau colete spre si dinspre Republica Moldova. „Astfel, coletele expediate de o persoana fizica dintr-o tara terta la o alta persoana fizica aflata pe teritoriul vamal al României, fara scop comercial, sunt scutite de taxe vamale daca valoarea acestora nu depaseste 45 euro, cu respectarea unor anumite conditii”, se mai arata in documentul Vamii.

    Lansarea ACL Bacau s-a facut pe ton ridicat

      Joi a fost oficializata si lansata in spatiul public Alianta Crestin Liberala, noua formatiune politica de dreapta rezultata din fuziunea Partidului Democrat Liberal si a Partidului National Liberal. Lansarea a fost facuta in cadrul unei conferinte de presa la care au luat parte Tudorita Lungu si Ionel Palar, cei doi co-presedinti ai ACL Bacau, dar si ceilalti membri ai structurii de conducere, Gelu Pamfil, Lucian Ciubotaru, Gabriela Fotache, Dragos Luchian, Adrian Iordache.

      La conferinta s-a precizat ca structurile de conducere si de campanie vor fi pe modelul celor de la vârful partidului. La Bacau inca nu s-a decis cine va conduce campania electorala, dar probabil va fi unul dintre copresedinti, sau pot fi ambii. Cât despre perspectiva altor aliante, o fuziune cu PMP nu este luata in calcul deocamdata, dar orice sprijin in turul al doilea al prezidentialelor va fi binevenit, dupa cum a spus Tudorita Lungu.

      De asemenea, functionarea ACL va presupune si luarea de decizii comune in privinta problemelor dezbatute in Consiliul Judetean sau consiliile locale.

      Un moment mai tensionat in conferinta de presa a fost creat de deputatul Lucian Ciubotaru, care a spus despre colegul sau de alianta Andrei Paraschivescu ca se grabeste in declaratiii precum „un copil caruia abia i-a mijit mustata”.

      Supararea deputatului a fost provocata de opiniile lui Paraschivescu referitoare la eventualitatea unor alegeri anticipate pentru Primaria Bacau, pentru care ar fi dispus sa candideze. Conflictul a fost aplanat de Tudorita Lungu, care i-a luat apararea lui Paraschivescu si a spus ca probleme de acest gen nu trebuie exprimate public inainte de a fi lamurite in interiorul aliantei.

      Calatorie spirituala de Sfânta Maria

      Un grup de bacauani, membri ai Filialei Bacau a Uniunii Armenilor, si-a propus in acest week-end sa viziteze mai multe locuri din tara, puncte de reper din istoria lor pe aceste locuri. Prima oprire, vineri 15 august, va fi la Dumbraveni, lânga Sibiu, localitate infiintata si ridicata in timp de armenii stabiliti aici, de-a lungul secolelor, incepând cu anul 1670, ca urmare a privilegiilor acordate de Imperiul Hasburgic, care devine “oras privilegiat” si se va numi Elisabetopolis.

      In acea perioada se construieste Catedrala armeneasca, cu hramul “Sfânta Maria”, una dintre cele mai frumoase din tara. În anul 2010, mai exact în 15 iulie s-a deschis la Dumbraveni Colectia Muzeala a Armenilor din Transilvania, obiectiv care va fi vizitat de armenii din Bacau si vor asista la un concert de muzica medievala si armeneasca.

      Sâmbata vor merge la Botosani, pentru a participa la sarbatorirea a 664 de ani de la construirea Bisericii “Sfânta Maria”, cel mai vechi lacas de cult pe care comunitatile armene din Europa l-au construit vreodata, cât si la resfintirea bisericii, iar dupa amiaza va fi consacrata unei intâlniri cu o parte a comunitatii armenesti din oras.

      Duminica, este punctul culminant, membrii grupului ajungând la Manastirea Hagigadar din Suceava, Mecca armenilor, “Biserica dorintelor”, construita acum mai bine de 500 de ani, acolo unde fiecare crestin trebuie sa urce in genunchi dealul pâna la lacasul de cult, numai astfel li se vor indeplini dorintele. Vin aici, in fiecare an, credinciosi armeni, dar si de alte nationalitati, din tara cât si din intreaga lume, unde se roaga pentru sanatatea lor si a celor apropiati cât si pentru împlinirea altor dorinte.

      Investitii de 56 de milioane de euro in drumurile comunale

        Ani la rând, cel mai mare „of” al primarilor (si cel mai des repros auzit de la locuitori) era legat de starea proastra a drumurilor. Bani la bugetul local nu existau, asemenea investitii depasind cu mult impozitele incasate de autoritati, iar de la Guvern veneau cu târâita sau deloc. De data asta, primarii au motive reale sa se bucure: in judetul Bacau se vor derula 56 de investitii care au drept obiectiv modernizarea drumurilor comunale si care vor fi finantate prin Programul National de Dezvotare Locala. Valoarea totala a acestora este de 55,736 milioane de euro.

        Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, i-a informat pe alesi, in debutul sedintei de joi, despre stadiul si valoarea acestora. „Luna aceasta, in judetul Bacau se lanseaza licitatii in peste 50 de localitati, pe obiective extrem de importante pentru judetul nostru. Pentru unele proiecte, contractele sunt semnate de Ministerul Dezvoltarii si de consiliile locale, pentru altelele sunt semnate de Minister, urmând sa fie semnate si de consiliile locale”, a anuntat Dragos Benea.

        Pâna la acest moment, Ministerul Dezvoltarii a semnat contracte cu 27 de primarii, dintre care mai importante din punct de vedere al valorii sunt cele incheiate cu comunele Cotofanesti (1,4 milioane de euro), Colonesti (1,25 milioane de euro), Beresti Tazlau (1,36), Podu Turcului (1,32), Solont (1,99), Zemes (1,37). Valoarea totala a celor 27 de proiecte este de 27,32 milioane de euro.

        Directia de Investitii, „un liant foarte bun”

        Doua dintre contractele deja semnate vizeaza infrastructura urbana: reabilitarea a 7,28 km de strazi in Tg. Ocna (1,12 milioane de euro) si refacerea strazilor din cartierele Buhoci, 6 Martie si Cuciur – municipiul Onesti (684 mii euro). Exista si primarii care nu au reusit sa transmita proiectul la Ministerul Dezvoltarii, documentatiile fiind in curs de completare: Berzunti, Luizi Calugara, Sascut, Onesti si Buhusi.

        Alte 15 contracte in valoare de 13,55 milioane de euro au fost semnate de Ministerul Dezvoltarii, urmând sa fie parafate si de consiliile locale. Intre altele, vor fi modernizate drumurile din Lipova (1,41 milioane de euro), Balcani (1,11 milioane de euro), Huruiesti (1,12) si Negri (1,12). In curs de evaluare, la Ministerul Dezvoltarii, se afla 10 proiecte in valoare de 10,7 milioane de euro. Cel mai mult vor costa drumurile din Plopana (1,42 milioane de euro), Blagesti (1,38) si Sarata (1,12). Dragos Benea a multumit angajatilor CJ, mai ales celor de la Investitii si Urbanism, care s-au implicat in realizarea si transmiterea acestor proiecte.

        „Directia de Investitii a fost un liant foarte bun intre primarii si Ministerul Dezvoltarii. Din acest motiv totul a mers destul de repede, au fost duse documente, au fost semnate documente… Roadele vor fi culese atunci când vor fi receptionate investitiile”, a declarat, in final, presedintele CJ Bacau.

        Aceeasi mizerie

        Ce diferenta este intre Pungesti, Vaslui si Ferguson, Missouri? Aproape niciuna, din punctul de vedere al fortelor de oridine.

        La Pungesti, de aproape un an, a fost impusa o zona de siguranta publica, in care au fost restrânse drepturile si libertatile cetatenesti, pentru a-i impiedica pe localnici sa protesteze fata de instalarea sondei de fracturare a Chevron.

        In Ferguson, Missouri, forte de ordine provenind din mai multe agentii incearca sa imprastie protestele izbucnite dupa ce un politist a impuscat mortal un tâna de culoare, beinarmat si, aparent, fara motiv.

        Mai multi reporteri au fost arestati in timp ce documentau evenimentele din Ferguson, fiind eliberati, ulterior, fara explicatii si fara ca vreo autoritate sa-si asume responsabilitatea; reporterii au povestit, ulterior, ca politistii erau iritati pentru ca erau filmati si au incercat sa le interzica ziaristilor sa ii inregistreze.

        Un senator al statului Missouri a fost atacat cu gaze lacrimogene de fortele de ordine in timpul unui protest pasnic, determinându-l sa ceara explicatii sefului politiei.

        Reactia fortelor de ordine este aceeasi peste tot: nu vor sa fie filmate când incalca legea, au accese de violenta deoarece se considera deasupra legii, refuza sa se legitimeze si ii aresteaza pe cei care indraznesc sa-i infrunte. Acest lucru este posibil deoarece autoritatile civile nu pot sau nu vor sa se implice si trimit trupele sa rezolve situatia cu ajutorul violentei.

        Dn pacate, maniera aceasta iresponsabila, de a rezolva „manu militari” lucrurile are tendinta de a agrava lucrurile; violentei i se va raspunde cu violenta, intr-o spirala infinita.

        Fotbalul mic devine si mai mic!

        Fotbal/ In sezonul 2014-2015, Ligile a II-a si a III-a se vor derula in format redus

        Campionate XS. Cu precizarea ca, o data intrate in clocotul sezonului competitional, se vor micsora si mai mult. In sezonul 2014-2015, care va porni la drum pe data de 30 august si al carui tintar va fi batut in cuie pe 18 august, liga secunda va reuni la start 23 de echipe. 12 dintre acestea au fost repartizate in prima serie, din care face parte si Sport Club Bacau, in timp ce in Seria a II-a se inregistreaza un numar impar de echipe: 11. Strâmtorat rau e si esalonul trei: doar 69 de formatii inscrise! In acest context, Liga a III-a va avea avea patru serii a câte 14 echipe si una de 13. Singura reprezentanta a Bacaului in C, Aerostarul va evolua in Seria I, care va numara 14 grupari.

        Cu play-off si play-out

        Având in vedere numarul redus de echipe si, implicit de jocuri, campionatul cadet isi va pastra formatul de anul trecut. Astfel, sezonul regulat va fi urmat de play-off, la care vor accede primele sase clasate si de play-out, unde vor evolua gruparile pozitionate de pe locul 7 in jos. Cu precizarea ca, spre deosebire de stagiunea precedenta, de data aceasta, echipele vor intra in play-off si in play-out cu toate punctele acumulate in sezonul regulat. Câstigatoarele celor doua serii vor promova in Liga I, in timp ce retrogradatele in C vor fi ocupantele locurilor 11 si 12 din Seria I, locului 11 din Seria a II-a si invinsa din „barajul” care le va aduce fata in fata pe ocupantele locului 10 din cele doua serii.

        Schimba domiciliul, nu si seria

        Interesant este ca, desi s-a mutat la Pitesti, schimbându-si si denumirea in ACS Academica Arges, fosta FC Clinceni va continua sa activeze in Seria I. Decizia luata miercuri, de Comitetul Executiv al FRF sfideaza atât geografia, cât si intersele celorlalte echipe din prima serie. In ceea ce priveste Liga a III-a, Aerostarul isi va extinde raza de actiune, in conditiile in care Seria I, din care fac parte „aviatorii”, a anexat si gruparile din Harghita si Covasna. Si daca tot am amintit de espalonul trei, sa notam ca tintarul va fi stabilit tot pe 18 august, ca la Liga a II-a si ca de promovat in B vor promova câstigatoarele celor cinci serii. Vor retrograda in Liga a IV-a echipele clasate pe locurile 13 si 14 din seriile cu 14 formatii, cea clasata pe 13 in seria a IV-a si echipa de pe locul 12 cu cel mai slab punctat realizat contra formatiilor de pe locurile 1-11.

        Liga a II-a

        Seria I: Sageata Navodaru, Unirea Slobozia, Academica Arges, ACS Berceni, Sport Club Bacau, CF Braila, Gloria Buzau, Farul Constanta, Rapid CFR Suceava, FCM Dorohoi, FC Voluntari, CS Balotesti.
        Seria a II-a: ACS Poli Timisoara, CSM Râmnicu-Vâlcea, Metalul Resita, FC Olt Slatina, Olimpia 2010 Satu Mare, CS Mioveni, FC Bihor Oradea, Unirea Târlungeni, CS FC Caransebes, Soimii Pâncota, Fortuna Poiana Câmpina.

        Liga a III-a

        Seria I: Sporting Liesti, FC Papauti, FC Zagon, Aerostar, Cetatea Târgu-Neamt, Petrotub Roman, Ceahlaul II Piatra Neamt, Kosarom Pascani, Stiinta Miroslava, Bucovina Radauti, Bucovina Pojorâta, Sporting Suceava, ACS Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

        Handbal feminin / Fara drept de apel

        Inca un esec categoric pentru handbalistele Stiintei Bacau. Dupa ce au fost surclasate, sâmbata, acasa, de HCM Roman, studentele au suferit miercuri, tot pe teren propriu, o alta infrângere la scor: 27-44 in fata colegei de serie HC Buzau.

        Ramasa fara principalele jucatoare (Mirela Vâlcu, Lacramioara Cilici, Adina Cârligeanu, Bianca Dospinescu si Madalina Rosu), Stiinta a fost depasita la toate capitolele de o formatie buzoiana care trage la promovare.

        Amicalul din Sala Sporturilor s-a desfasurat pe parcursul a trei reprize a câte 20 de minute, antrenorii bacauani Costel Oprea si Giani Hornea utilizând urmatoarea formula de echipa: Miholca, Pastor, Uricaru- Faig (6 goluri), Chelaru (5), Ababei (5), Buca (4), Croitoru (3), Ciurariu (2), Manole (2), Ciorita, Vaersescu, Rau, Zaharescu si Istoc.

        Fotbal / Dintr-un amical intr- altul

        Sport Club Bacau isi continua seria jocurilor de verificare, urmând sa intâlneasca sâmbata, de la ora 18.00, pe stadionul „Letea” formatia din Republica Moldova, Milsami Orhei.

        Clasata pe locul 6 in campionatul de dincolo de Prut, Milsami are in componenta mai multi fotbalisti români, cel mai cunoscut fiind Romeo Surdu. Miercuri, Sport Club a sustinut un alt amical, impunându-se pe „Letea” cu 3-0 (1-0) in fata colegei de serie CF Braila.

        Prima repriza a fost una foarte slaba pentru echipa lui Viorel Tanase, care a intrat totusi la pauza in avantaj gratie autogolului semnat de Ivani (min. 31).

        Dupa pauza, CF Braila a renuntat la cei mai buni jucatori ai sai, Frunza si Onofras, iar bacauanii au speculat acest lucru, crescând in joc si inscriind alte doua goluri prin Rusu (’51) si Ungureanu (’85).

        In min. 85, Braila a ratat un penalty prin Olenic. Sport Club a evoluat in urmatoarea componenta: Oltean- Mihlachioaie, Lozneanu, Burca, Sascau- Taban- Strugariu, Cl. Tudor, Cainari- B. Rusu. Au mai jucat: Petrariu, Luncanu, Adascalitei, Belecciu, Miron, Tutu, Dumitriu, Popa, Ungureanu si Predoiu.

        Grafitti si dans, in Bacau

          Vineri, de la ora 13.00, la imobilul din strada Gheorghe Donici nr. 2, membrii clubului Leo (club care se ocupa de voluntariat) organizeaza un concurs de grafitti.

          In cadrul aceleiasi actiuni, seara se organizeaza un after party in The Stage. In deschiderea evenimentului, de la ora 13.00, vor dansa cei din trupa Motion Dance Crew, care isi vor promova spectacolul Movie Dance Contest 2014, de pe data de 4 septembrie.

          „Cu dorinta de a promova artele vizuale, noi, cei de la Motion Dance Crew, ne-am gândit sa aducem ceva inedit in România, un intreg festival de film de toate genurile, reprezentate prin dans. Personaje celebre din filme isi vor face apartitia pe scena Casei de Cultura, interpretate numai de dansatori tineri si pasionati”, a declarat Vlad Popovici, reprezentant Motion Dance Crew.

          Restrictii de apa din cauza caniculei

            Compania Regionala de Apa a inceput, de miercuri, sa faca rezerve pentru ca municipiul Bacau sa nu ramâna fara apa din cauza caniculei.

            Astfel, pe timpul noptii, dupa orele 23, presiunea este redusa, pentru ca apa sa se acumuleze in rezervoare si sa ajunga in tot orasul a doua zi. Reducerea presiunii se resimte in special la etajele superioare ale imobilelor, unde uneori nu mai curge apa la robinete.

            „Se observa o crestere a consumului in aceasta perioada calduroasa si de aceea facem un apel catre populatie sa foloseasca apa doar la uz casnic, igienico-sanitar, si sa renunte, de exemplu, la a-si mai uda gradinile.

            Doar astfel apa va ajunge la toti locuitorii orasului. Deocamdata ne descurcam cu rezervele pe care le avem, dar daca perioada caniculara se prelungeste, vom fi nevoiti sa impunem restrictii la funrizarea apei, conform unui program”, a declarat Petrus Radulesc, directorul tehnic al CRAB Bacau.

            Un tanar de 22 de ani, bine baut, a provocat un accident

              Poliţiştii rutieri din Bacău au constatat la data de 14.08.2014, în jurul orei 05.00, că un autoturism parcat pe strada Mărăşeşti din municipiu, a fost acroşat de un autoturism al cărui conducător auto, un tânăr de 22 de ani, se afla sub influenţa alcoolului.

              În urma testării acestuia cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

              Tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Nu a oprit la semnalul poliţiştiilor pentru că nu avea permis şi era băut

                La data de 14 august a.c., în jurul orei 01.00, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism, care circula pe strada Mărăşeşti din municipiul Bacău.

                Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească, poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia iar pe strada 9 Mai, intersecţie cu strada Ana Ipătescu, au reuşit blocarea autoturismului.

                La volanul vehiculului poliţiştii au identificat un tânăr de 21 de ani, din comuna Stănişeşti, care emana halenă alcoolică.

                Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                De asemenea, din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi care nu posedă permis.

                Cronica rutiera

                  • Poliţiştii au depistat la data de 13.08.2014, în jurul orei 16.00, pe strada Garofiţei din Bacău, un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Buzău

                  În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că bărbatul posedă permis de conducere categoria “A” care nu corespunde pentru a conduce autoturisme.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având permis de conducere care nu corespunde categoriei din care face parte vehiculul.

                  • La data de 13.08.2014, în jurul orei 23.00, în municipiul Bacău, pe strada Republicii, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 58 de ani, din Oneşti, care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

                  În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

                  • La data de 13.08.2014, în jurul orei 22.30, poliţiştii au depistat în trafic, pe un drum sătesc din comuna Blăgeşti, un bărbat de 48 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

                  Întrucat conducatorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, a fost condus la Spitalul Buhuşi, unde a refuzat din nou recoltarea mostrelor bilogice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

                  De asemenea, din verificările efectuate poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis.

                  Un biciclist beat s-a izbit de o masina

                    La data de 13.08.2014, în jurul orei 17.00, pe DJ 119 B din comuna Luizi Călugăra, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale.

                    Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că în timp ce un bărbat de 64 de ani, din Bacău, conducea o bicicletă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea părţii carosabile.

                    În urma coliziunii, biciclistul s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, suferind mai multe leziuni corporale.

                    Rezultatul testării biciclistului cu aparatul etilotest a fost de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Accident de circulaţie în comuna Filipeşti; un ranit

                      La data de 13 august a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 2-E85, în localitatea Filipeşti, s-a produs un accident de circulaţie cu victimă.

                      În urma cercetărilor efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că un bărbat de 33 de ani, din judeţul Giurgiu, care conducea o autoutilitară, a surprins şi accidentat o femeie de 37 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                      În urma producerii evenimentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

                      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                      La 15 ani, cercetaţi pentru furt din locuinţă

                        În urma cerecetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale, s-a stabilit că doi minori de 15 ani, din municipiul Bacău, sunt bănuiţi de săvârşirea mai multor furturi din locuinţe.

                        Din investigaţii, poliţiştii au constatat că o mare parte din bunurile sustrase de cei doi minori au fost valorificate de către aceştia, în perioada mai – iulie 2014, unui bărbat de 35 de ani, din municipiu.

                        Astfel, la data de 11 august a.c. poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului în cauză, în urma căreia au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor, mai multe bunuri electronice şi ceasuri, susceptibile de a fi provenite din comiterea de furturi din locuinţă.

                        Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi minori.

                        Cu politistii in parc

                          Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciului Rutier şi poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 1 şi Secţiei 2 Bacău au fost prezenţi, la data de 13 august a.c., în Parcul Cancicov din Bacău, printre copii, părinţi şi bunici.

                          Au fost organizate concursuri pentru adolescenți, desene pe asfalt și concursuri de biciclete pentru cei mici.

                          Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au înmânat legitimaţii de poliţist pentru o zi copiilor care au răspuns la întrebări cu tematică specifică, au participat la concursuri pe linia prevenirii victimizării minorilor, a violenţei şi a accidentelor rutiere.

                          Cei prezenți în Parcul Cancicov au adresat întrebări poliţiştilor cu privire la diferite situaţii cu care s-au confruntat, cu privire la maşina poliţiei rutiere, aparatul radar sau etilotest.

                          Activitatea desfășurată a urmărit informarea celor prezenţi asupra modalităţilor de prevenire a evenimentelor negative în perioada vacanţei de vară.

                          Copii au primit pliante cu recomandări preventive pentru o “Vacanţă în siguranţă” , părinţii şi bunicii pentru prevenirea furturilor din locuinţă şi din auto şi a infracţiunilor de tâlhărie, fiind avertizaţi că “Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”, în cadrul campaniei cu acelaşi nume, implementată în parteneriat cu Societatea Groupama Asigurări S.A.

                          Parteneri ai acestui eveniment au fost: Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Primăria Municipiului Bacău, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău, Asociația pentru Prevenirea Adicției și Comportamentului Adictiv Bacău, Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale Bacău.

                          Sarbatori in siguranta

                            Poliţia Română recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute. Peste 800 de poliţişti vor fi la datorie, în județul Bacău, alături de celelalte efective ale Ministerului Afacerilor Interne, pe timpul minivacanței, pentru ca toţi cetăţenii să petreacă în linişte.

                            În perioada premergătoare sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului și pe timpul acesteia, pe lîngă dispozitivul curent, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică.

                            Astfel, peste 800 de poliţişti, vor acționa în perioada 15-17 august a.c., atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

                            Din totalul polițiștilor aflați în misiune, aproape 500 de polițiști sunt din structurile de ordine publică, peste 150 de la rutieră, 80 de la investigații criminale, 20 de investigarea fraudelor, restul fiind din cadrul altor formațiuni.

                            Totodată, pentru prevenirea faptelor antisociale, în această perioadă vor acționa peste 320 de patrule din care peste 270 auto, iar restul pedestre.

                            Pentru asigurarea fluenței traficului rutier și prevenirea evenimentelor rutiere se va acționa pe drumuri naționale din județ. Polițiștii vor utiliza echipamentele video de supraveghere a traficului ruier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, urmărind în special prevenirea și combaterea vitezei.

                            În această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău va asigura, alături de partenerii cu atribuții în domeniu, măsurile de ordine la 27 de manifestări publice de amploare, la care se estimează participarea a peste 1000 de persoane, ce urmeză să aibă loc în județul Bacău.

                            Dacă plecaţi de la domiciliu:

                            Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă, pentru petrecerea minivacanţei de Sfânta Maria. Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa.

                            Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.

                            Dacă hotărâţi să petreceţi minivacanţa în străinătate:

                            Interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective – informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe – www.mae.ro.

                            Interesaţi-vă de moneda de schimb a ţării de destinaţie şi efectuaţi schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda naţională este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari.

                            Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (nu şi adresa!).

                            Manifestaţi vigilenţă în alegerea agenţiei de turism de la care urmează să achiziţionaţi biletele pentru sejur. Nu vă lăsaţi atraşi de preţurile tentante, întrucât ofertele “generoase” pot fi înşelătoare!

                            Pe perioada sejurului:

                            Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.

                            Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului. Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.

                            Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase. Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.

                            Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru!

                            Dacă vă aflaţi în staţiuni de pe litoral, nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă bani sau lucruri de valoare (telefoane, aparate fotografiat/filmat, bijuterii etc.). Lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!

                            Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

                            Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

                            Recomandări pentru părinţi:

                            Discutaţi cu fiul/fiica dumneavoastră despre ce are voie să facă şi ce nu pe perioada sejurului.

                            Ajutaţi-i pe copii să vă reţină numele complete, numerele de telefon, adresa, pe care le pot divulga doar în situaţia în care s-au rătăcit. Învăţaţi-i cum să reacţioneze în cazul în care se pierd. Cel mai bine este să rămână în zona unde v-au văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist/agent de pază sau la un adult însoţit de un copil!

                            Supravegheaţi-vă în permanenţă copiii, la joacă, când vă aflaţi la cumpărături, la plajă etc.

                            Învăţaţi-i să evite compania străinilor şi să anunţe o persoană de încredere atunci când cineva îi face să se simtă inconfortabil.

                            Explicaţi-le, pe înţelesul lor, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni; în nici un caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext!

                            În cazul dispariţiei copilului, alertaţi imediat Poliţia la numărul de telefon 112. În plus, alertaţi şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, la numărul 116000.

                            ULTIMELE ȘTIRI