Acasă Blog Pagina 3775

Badita Vasile al epocii moderne

Literatura noastra a oferit, de-a lungul timpului, numeroase portrete duioase de dascali. E suficient sa-i amintim pe domnu’ Trandafir, personajul lui Sadoveanu care, cred, a mângâiat generatii intregi de copii, dar si pe badita Vasile – a lui Ion Creanga ori invatatorul Bazil Dragosescu, evocat de Caragiale etc.

Erau personaje reale care i-au inspirat pe marii nostri oameni de litere in urma cu un secol. Din pacate, la atâta amar de timp scurs de atunci, lucrurile nu s-au prea schimbat in privinta dascalilor de provincie. Sa predai in scolile de la tara, in zilele noastre, trebuie sa fie o adevarata aventura, in care sa-ti fie puse la incercare toate resursele de care dispui.

Si nu ma refer neaparat la lipsa conditiilor in care se desfasoara azi procesul educational, dar nici nu le exclud, pentru ca, la urma urmei, suntem in anul de gratie 2014 si, totul ar fi trebuit sa arate altfel.

Nici nu pretind ca si elevii satelor din România sa aiba neaparat pe banci acele controversate tablete, cu toate ca ar fi si dreptul lor, daca vrem sa nu fim acuzati de discriminare. Stiu insa ca, de calitatea procesului de predare, sunt legate, in principal, conditiile pe care le asiguri elevilor si dascalilor in scoli.

Altfel, nu poti pretinde ca rezultatele scolilor de provincie sa de-a peste cap statisticile oficiale, nici ca elevii de aici sa dobândeasca un nivel peste medie de educatie sau… Or, in conditiile in care, de fiecare data, anul scolar debuteaza cu atâtea lipsuri, de la clase care stau sa cada peste copii, cu bude in fundul curtii, fara apa menajera, ori gerul cumplit al iernilor de care nici macar hainele in straturi nu-i mai apara pe micuti, pâna la invatatori din vatra satului angajati pe post de suplinitori (desi au trecut cu brio de examenul de titularizare), doar pentru ca acele catedre le-au fost „dedicate” unora cu pile la Inspectorat.

Caci, acesti nefericiti perfect „construiti” pentru a fi dascali de tara sunt indragostiti pâna in maduva oaselor de profesie, fiind dispusi sa suporte orice nedreptati, chiar si salarii de mizerie sau cheltuieli cu naveta nedecontate, doar sa fie alaturi de copii.

Florentin Radu

Fotbal/ Juniori: Start in campionat

S-a dat startul campionatelor judetene de juniori, care au reunit la start un numar record de echipe. Iata rezultatele:

Juniori A1. Etapa 1: Aerostar – LPS 1 Bacau 7-0, LPS 2 – Green Club 2-0, Gloria Zemes – LPS Nadia Comaneci 1-0. Etapa 2: LPS 1- LPS 2 1-3, Nadia Comaneci – Aeostar 3-6, Green Club – Gloria 0-2.
Juniori C. Seria Bacau, etapa 1: Sport Club – Aerostar 13-0, LPS1- LPS2 13-1, Green Club – Condorii Lilieci 2-1. Etapa 2: Viitorul N. Balcescu – Luceafarul Buhusi 3-0, Condorii- LPS1 2-1, LPS2- SC Bacau 2-10. Seria Trotus, etapa 1: CSS Onesti – CSM Onesti 4-0, Magura Tg. Ocna – UZU Darmanesti 2-3. Etapa 2: UZU – CSS Onesti 1-2.

Juniori D. Seria Bacau, etapa 1: SC Bacau – Aerostar 4-0, Viva Activ Buhusi – FCM Bacau 6-2. Etapa 2: FCM – SC Bacau 1-4, Aerostar – Viva 3-1, LPS2- SC Bacau 0-12. Seria Trotus, etapa 1: CSS Onesti – CSM Onesti 0-0, Trotusul 1 Onesti – Vulturul Magiresti 8-2, Athl. Comanesti – Trotusul 2 Onesti 5-1. Etapa 2: CSM Moinepti – Gloria Zemes 2-0, UZU – CSS Onesti 1-6.

Juniori E. Seria Bacau, etapa 1: SC Bacau- Aerostar 3-0, Viva Activ Buhusi – Sporting 1 Bacau 2-17, Sporting 2 Bacau – FCM Bacau 6-9. Etapa 2: FCM – LPS 0-3, Sportig 1- Sporting 2 7-0, Aerostar- Viva 2-0. Seria Trotus. Etapa 1: CSM Moinesti – Olimpia Junior Onesti 4-1, Athl. Comanesti -Trotusul 1 1-5, Trotusul 2 – Sportul Onesti 1-5. Etapa 2: Olimpia Junior- Athl. Comanesti 1-3.

Fapt divers

    Muscata de câine

    O femeie, in vârsta de 39 de ani, din municipiul Bacau, a avut nevoie de ingrijirile medicilor de la Spitalul Judetean Bacau dupa ce a fost muscata de câine. Aceasta prezenta o plaga la nivelul abdomenului si a ramas internata in Sectia de Chirurgie Plastica pentru tratament de specialitate.

    A spart sase case nelocuite

    Un barbat de 29 de ani, din comuna Horgesti, a fost retinut de politisti, fiind banuit ca a spart sase locuinte din comuna Pincesti. Acesta ar fi profitat de faptul ca proprietarii nu locuiesc acolo in permanenta si au sustras aparatura electronica, scule si unelte electrice, o bicicleta si haine, prejudiciul fiind de circa 6.000 de lei. Pe numele suspectului s-a intocmit dosar penal pentru furt calificat si se continua cercetarile pentru a se stabili daca a mai dat si alte spargeri.

    Urmarit pentru zece luni de inchisoare

    Politistii din Sascut au depistat, la inceputul acestei saptamâni, un tânar de 23 de ani, din comuna Cleja, care se sustragea de executarea unei pedepse cu inchisoarea. Acesta era urmarit national dupa ce a primit de la Judecatoria Bacau o condamnare de zece luni pentru infractiunea de vatamare corporala, iar acum a fost inchis in Penitenciarul Bacau.

    Orchestra olandeza „Tegenwind” sustine un concert la SOS Satul Copiilor Hemeius

      Miercuri, 24 septembrie, incepând cu ora 12.30, SOS Satul Copiilor Hemeius (str.Garii, nr.45, tel.0234217848) va fi gazda unui eveniment cu totul inedit. Orchestra olandeza „Tegenwind”, formata din 16 muzicieni amatori, va sustine in cadrul acestei organizatii neguvernamentale, care apartine de SOS Satele Copiilor România, un concert de muzica acustica.

      Dupa cum ne-a informat Georgeta Barbu, director program, SOS Satele Copiilor România, Programul Hemeius, orchestra olandeza se afla intr-un turneu muzical prin România, care a inceput in 20 septembrie si se va incheia in 27 septembrie. Pâna acum a concertat in Bucuresti si Focsani, respectiv in spitale, muzee, universitati, case studentesti, piete publice, locuri de socializare culturala, mall-uri, nunti, petreceri etc.

      Cei 16 instrumentisti au ales ca partener al proiectului lor si organizatia SOS Satele Copiilor România, deoarece doresc ca si cu sprijinul acesteia sa puna bazele unui program care sa fie apreciat de comunitate. Orchestra olandeza a luat fiinta in 1984 si de atunci a colindat prin multe tari.

      A incântat publicul din Ucraina, Spania, Danemarca, Africa de Sud, Turcia, Letonia, Belgia, Anglia, Germania si Surinam iar acum doreste sa-i bucure cu muzica pe care o interpreteaza si pe români. Repertoriul ei este divers, inspirat din toate colturile lumii.

      Interpreteaza muzica olandeza, latino, americana, africana, balcanica, araba, toate cântecele fiind prelucrate in stil propriu. Cei 16 artisti cânta la instrumente de suflat-clarinet, saxofon (sopran, alto, tenor si bariton), trompeta, trombon, corn, si de percutie.

      Intr-un comunicat, Marijke Weijenborg, reprezentanta celor 16 instrumentisti, precizeaza: „Motivatia noastra de a calatori vine din dorinta de a intra in contact cu oamenii, cu organizatii muzicale, de a participa la evenimente sociale din comunitate, unde sa cântam repertoriu olandez dar si melodii preluate din tara gazda. Acum lucram la un aranjament pentru doua piese românesti, dintre care una este ‘Ciocârlia’.

      Pentru ca suntem amatori, concertele sunt gratuite si ne bucuram doar de modul in care organizatiile locale ne trateaza”. De la SOS Satul Copiilor Hemeius, unde este asteptat un public-spectator numeros, orchestra va pleca la Iasi, unde va cânta la un congres medical, organizat de asociatia olandeza „Semper Amici”.

      Violonistul Stefan Tarara, câstigator al Concursului International „George Enescu”, deschide stagiunea muzicala bacauana 2014-2015

      Filarmonica „Mihail Jora” din Bacau aduce melomanilor bacauani un concert simfonic de exceptie in deschiderea stagiunii muzicale 2014-2015. Astfel, joi, 25 septembrie, de la ora 18.30, pe scena Salii „Ateneu” de pe strada Razboieni, orchestra simfonica a filarmonicii, sub bagheta dirijorului Ovidiu Balan, ii va avea ca invitati pe soprana Cristiana Popescu si violonistul german Stefan Tarara.

      Virtuosul instrumentist, in vârsta de 28 de ani, este proaspat câstigator al Concursului International”George Enescu” din acest an.

      Programul concertului va cuprinde „Concertul pentru vioara si orchestra in Re Major, op.77” de Johaness Brahms, „Ultimele patru lieduri pentru soprana si orchestra” si „Poemul simfonic «Till Eulenspiegel», op.28” de Richard Strauss. (L.Maftei)

      Regal al colectionarilor in Bacau: “Toamna colectiilor 2014”

      Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, din Bacau, va gazdui, in zilele de 27 si 28 septembrie, a XIII-a editie a manifestarii „Toamna colectiilor” – expozitie si târg de numismatica, filatelie, cartofilie si antichitati.

      Intâlnirea anuala a colectionarilor din România va avea loc, zilnic, intre orele 9,00 si 18,00 si va fi organizata de Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, Asociatia filatelica “Grigore Pascu” si de Clubul “Colectionarii”, din Bacau.

      „Die Deutschland Illusion” (II)

      Podurile de pe autostrazile din Germania sunt semnul cel mai vizibil ca infrastructura tarii este bolnava.

      Der Spiegel spune ca in ultimele doua decenii guvernul federal si guvernele landurilor au neglijat infrastructura iar investitiile publice au scazut in mod constant. In 2008, Germania era pe locul trei pe lista tarilor cu cea mai buna infrastructura din lume; astazi este pe locul sapte. Pentru a remedia problemele, ar fi necesara o alocare suplimentara de 10 miliarde de euro pe an; Guvernul nu dispune decât de 1,25 miliarde.

      Pentru suplimentarea fondurilor necesare investitiilor s-ar putea apela la parteneriatul public – privat. Totusi, un studiu al Biroului de Audit Federal a descoperit ca cinci din cele sapte mari proiecte de investitii analizate ar fi costat mai putin daca ar fi fost finantate exclusiv de la buget. De exemplu, scrie publicatia, extinderea A1 ar fi trebuit sa coste cu 40% mai putin, in urma parteneriatului public – privat, dar costul final a fost cu o treime mai mare.

      Germania a decis sa renunte la energia nucleara si a anuntat un ambitios plan de tranzitie catre sursele regenerative. Pâna atunci, se incearca cresterea eficientei metodelor traditionale. O investitie de 1,2 miliarde de euro a creat cea mai moderna termocentrala din Germania, in care randamentul se ridica la un nivel record de 46% La nivelurile actuale ale preturilor la energie, se estimeaza ca investitia nu va fi niciodata recuperata. Centrala electrică Rheinhafen a devenit, scrie Der Spiegel, un simbol al Energiewende (tranzitia energetica) de mântuială.

      Inca nu este clar cum se va face tranzitia. Unii economisti doresc o trecere brusca la noile tehnologii si abandonarea combustibililor fosili traditionali. Altii doresc o trecere treptata, pentru a nu pune prea mare presiune pe economie.

      Der Spiegel noteaza ca, atâta vreme cât directia in care se indreapta Energiewende este neclara, investitorii nu pot stabili daca au cheltuit banii cu folos sau nu. Exista deja parerea ca Energiewende a fost prost planificata.

      S-au investit miliarde in constructia de ferme eoliene si solare, dar retelele de inalta tensiune care sa transporte energia produsa inca nu exista. Concluzia publicatiei germane este ca, pana se vor rezolva aceste probleme, economia are nevoie de energie de la centralele electrice conventionale, dar, din cauza Energiewende, care a coborât pretul energiei, acestea nu mai sunt profitabile.

      Tg. Ocna: Un muncitor a murit ingropat de un mal de pamant

        Un barbat a murit marti dimineata, dupa ce a fost ingropat de un mal de pamant. Evenimentul s-a petrecut in localitatea bacauana Targu Ocna, unde barbatul lucra la reteua de canalizare.

        Lucratorul era angajat al unei companii din Buzau, care castigase contractul pentru modernizarea sistemului de canalizare din oras.

        In jurul orei 11.00, un mal de pamant de circa 2,5 metri s-a surpat, ingropandu-l pe barbat.

        Imediat a fost alertat serviciul de urgenta 112 si o masina de la Detasamentul de Pompieri din Onesti a plecat spre Targu Ocna.

        „La sosirea la faţa locului, persoana a fost găsită decedată, decesul fiind pronunţat de către echipajul serviciului de ambulanţă, substaţia Târgu Ocna”, a declarat Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacau.

        Inspectoratul Teritorial de Munca si Politia au deschis o ancheta in acest caz.

        Un sofer beat a bagat masina in sant. O pasagera de 18 ani a fost ranita

          La data de 23.09.2014, în jurul orei 03:00, polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că în localitatea Ludași, din comuna Balcani, s-a produs un accident rutier cu victimă.

          Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări au stabilit că un tânăr de 21 de ani, din comuna Balcani, care conducea un autoturism pe D.J. 156 A., din aceeași comună, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat şi a părăsit partea carosabilă, intrând în şanţul de pe partea stângă.

          După producerea evenimentului atât şoferul cât şi pasagerii s-au deplasat la locuințele lor, iar după aproximativ două ore o tânără de 18 ani, care se aflase în autoturism a acuzat dureri și a solicitat intervenția unui echipaj medical, care a transportat-o la Spitalul de Urgență Municipal Moineşti.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Moineşti, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

          Accident de circulatie cu doua victime la Motoseni

            La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din comuna Motoșeni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victime.

            Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 48 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 241, dinspre Motoșeni spre Răchitoasa, pe fondul neadaptarii vitezei într-o curba la dreapta a patruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus.

            În urma impactului conducătorul auto de 48 de ani și pasagerul de 34 de ani din autoturismul care circula regulamentar au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesară transportarea lor la Spitalul PoduTurcului.

            Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

            A incercat sa-i fure butelia

              Polițiștii din comuna Nicolae Bălcescu au fost sesizați telefonic, la data de 22 septembrie a.c., cu privire la faptul că o persoană a pătruns în curtea locuinței unui bărbat din localitate, în timp ce acesta nu se află la domiciliu.

              Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au depistat un bărbat de 46 de ani din comună, care în lipsa proprietarului a pătruns fără drept în curtea locuinței.

              Partea vătămată, care între timp a revenit la domiciliu a reclamat lipsa unei butelii ce se afla într-o anexă a gospodării.

              În urma verificărilor efectuate obiectul în cauză a fost găsit într-un sac,legat și amplasat lângă calea de acces în magazie.

              În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârsirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

              Fenomenul editorial „After” va face saltul de la platforma digitală la hârtia de tipar

                „After”, cel mai mare fenomen editorial din istoria internetului, va fi publicat pe hârtie la 29 octombrie, cu primul volum al romanului cu care tânăra autoare americană Anna Todd a atras un miliard de cititori online din întreaga lume, a informat luni editura Planeta, citată de EFE.

                La sfârșitul lunii octombrie va fi lansată în librării această povestire romantică contemporană în versiune extinsă și revizuită, după ce a avut un succes uriaș pe platforma de lectură socială Wattpad, unde scriitorii anomini își postează relatările pe capitole, iar cititorii interacționează aducând idei.

                „After”, prezentat în format „fan-fiction”, a interesat milioane de cititori din întreaga lume, transformând romanul lui Todd într-un fenomen global, cu o comunitate de fani comunicând în 15 limbi străine.

                După un asemenea succes, Simon and Schuster, una din principale editori din SUA, a achiziționat drepturile pentru un contract cu mai multe zerouri și se pregătește de o lansare mondială în 30 de țări, a explicat Planeta.

                „After” este o poveste despre inocență și trezire la viață, a cărei protagonistă este o tânără, care se confruntă cu primul an de facultate. Cartea va avea de asemenea o adaptare cinematografică.

                În carte, Tessa Young, obișnuită cu o viață stabilă și ordonată, vede cum lumea ei este dată peste cap când îl cunoaște pe Hardin, un băiat atrăgător dau care provine dintr-un mediu rău famat.

                AGERPRES

                Pagina 1

                  pagina1

                  „Am respectat juramântul depus la investire”

                  Interviu cu Ioan Bujor, primarul comunei Dofteana

                  – Sunteti la mijlocul celui de-al doilea mandat, ati facut niste lucruri si mai sunt de facut multe altele. Daca ar fi sa va uitati in urma, care sunt investitiile importante pe care le-ati realizat, cele care chiar conteaza pentru cetateni?

                  – Din 2008 pâna acum am facut in asa fel incât sa respect juramântul pe care l-am depus in fata comunitatii la investire: „Imi voi pune in aplicare toata gândirea si priceperea mea pentru binele localitatii Dofteana.”

                  – Mai aveti, inca, in minte juramântul acesta?

                  – Da, intotdeauna il am. M-au preocupat investitiile datorita faptului ca in fiecare sat esti intrebat de cetateni: „Domnule, pentru noi când poti sa faci ceva?” Institutiile statului trebuie sa fie intretinute, reabilitate, iar daca nu se poate, darâmate si construite altele. In calitate de gospodar trebuie sa dovedesti ca la tine in curte toate lucrurile merg bine. In 2008, dupa alegeri, am inceput scolile. Prima reabilitata a fost cea din Stefan Voda, sat cu 1.000 de locuitori, care era pusa pe lista pentru restrângere de activitate. Am reabilitat-o cu fonduri din bugetul local si am populat-o, aducându-i aici si pe copiii de la Seaca. Am ridicat si o gradinita noua, cu doua sali de clasa, grup sanitar, apa curenta, termosistem si fatada noua, iar anul acesta i-am betonat curtea. Avem cadre didactice foarte bune, care ne-au ajutat sa amenajam un adevarat parc acolo. In fine, am continuat lucrarea de investitii la Centrul Cultural Multifunctional, la Gradinita cu program prelungit din Dofteana si am reabilitat toate scolile din comuna. Avem 7 scoli si 8 gradinite si toate sunt functionale, cu autorizatie, apa potabila si grup sanitar. La Scoala „Scarlat Longhin”, care mai avea in curte o cladire veche de peste 100 de ani, am facut un proiect de demolare si executie, finantat cu 22 de miliarde de lei vechi de la Banca Mondiala. Am inceput cu o clasa pregatitoare, un laborator IT, apoi am adus si clase de gimnaziu.

                  primaria dofteana

                  Oamenii cer insistent canalizare

                  – Cum stati cu drumurile, care sunt foarte importante si pentru populatie, si pentru agentii economici?

                  – Drumurile de utilitate comunala depasesc 70 km si peste 85 la suta sunt asfaltate la ora asta, asta si datorita faptului ca localitatea este traversata de DN 12 A pe o lungime de 9,5 km si de DJ 116 D, care leaga centrul de Parcul Dendrologic, pe 5 km. Am asfaltat 1,75 km de drum comunal in Stefan Voda, 2 km in Cucuieti, 450 m intre Cucuieti si DN 12 A, dar si alte drumuri. Sunt aproape de finalizare podul din Cucuieti si parcul de agrement finantat prin Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala.

                  – Dofteana e o comuna cât un oras. Ce doleante au oamenii? Ce vor de la dumneavoastra in afara de scoli si drumuri? Sunt, totusi, 12 .000 de locuitori.

                  – Oamenii solicita insistent sa facem canalizare in intreaga comuna. In 2009, am facut un proiect pe Masura 322, pe 11,5 km, insotit de statie de epurare a apelor uzate, dar nu am obtinut finantare. Din cauza ca depasim 10.000 de locuitori am pierdut mult din punctaj. Am introdus proiectul pe POS Mediu si am avut pe 23 martie 2012 prima licitatie pentru executie, dar nu s-a adjudecat nici atunci, nici mai târziu. Acum am intrat in ADIB (Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau), in august am aprobat in CL indicatorii tehnico-economici si vom demara canalizarea prin asociatie.

                  „Nu vreau sa umplu dulapurile cu maculatura”

                  – Dar la viata spirituala a acestei comunitati va gânditi? Or fi având timp liber si oamenii din Dofteana, chiar daca la tara se munceste, de obicei, zi lumina. Unde se distreaza, ce fac când e sarbatoare?

                  – Nu stiu unde vreti sa ajungeti cu aceasta intrebare, dar va spun deschis ca nu am organizat Zilele Comunei decât o singura data, in 2009. Ma gândesc si la viata spirituala, dar ma mai gândesc ca Zilele Comunei sunt o data pe an, iar de asfalt si conditii civilizate in scoli este nevoie in fiecare zi. La Centrul Multifunctional sau pe scena din centru am organizat, o data pe an, un spectacol cu costuri mici, ca sa-si mai descreteasca fruntile. Pe 31 decembrie, avem parada ursilor si datinilor de Craciun si Anul Nou, care se mostenesc de la stramosi, iar in noaptea de Revelion facem un frumos foc de artificii. Tot o data pe an, primaria ii sarbatoreste pe cei care implinesc 50 de ani de casatorie neintrerupa.

                  – Am vazut in holul primariei niste trofee.

                  – Avem o echipa de fotbal de Liga a IV-a, care se claseaza mereu pe locurile 3-4 la nivel de judet. Din bugetul local acoperim toate costurile, si cazarea, si transportul, si premiile pe care le acordam sportivilor.

                  – Pentru viitor, ce v-ati dori foarte mult?

                  – Cea mai importanta e canalizarea, dar ma preocupa si alte proiecte. Deocamdata, trebuie sa consolidam malurile la Mihaiesi pe 170 de metri si sa refacem podul peste Larga, distrus de inundatii, pentru ca oamenii sa poata ajunge la dispensar, la serviciu, la primarie si unde mai au treaba. Sunt multe de facut, dar nu vreau sa umplu dulapurile cu maculatura, ci sa ne concentram pe proiectele care sunt urgente si care se pot, intr-adevar, realiza.

                  Saracii bogati din Tara Cartofului

                  Sunt pline pietele Bacaului de bunataturi de toamna, de te apuca toate poftele si amintirile de bucate gatite si mâncate inca de pe vremea bunicii.

                  Iar printre acesti munti de arome si culori, aparent banalul cartof e la mare cinste. Suntem mari mâncatori de cartofi, pe care gospodinele il prepara in nenumarate chipuri. Cartoful parcurge insa un drum destul de lung si de sinuos pâna in tigaia de acasa, iar daca pornim pe urmele sale, ajungem de cele mai multe ori in Covasna, Brasov sau in Bucovina.

                  „Patria cartofului”, cum li se mai spune. Am ajuns si noi pe la Radauti si am vazut ca una este sa muncesti la cultivat cartofi si cu totul alta este sa te plângi ca e greu sa ii cureti si sa ii arunci in tigaie.

                  Chiar zilele acestea, gospodarii isi strâng recoltele de pe ogoare. Cu tonele. Unii au ujtilaje moderne, tractoare si pluguri speciale, care scot cartoful, il sorteaza si il lasa pe brazda, apoi fac claca si ii pun in saci.

                  Altii, poate cei mai multi, au ramas la plugul tras de cal, cu care rastoarna brazda dupa brazda, de sub care ies la lumina cartofii roz, albi sau chiar violeti, ca a aparut si asa o specie. Dar nu putini sunt si cei care apeleza doar la sapa, iar apoi, in genunchi, strâng „bob cu bob”, sa aiba de pus la beci pentru zilele când crivatul va pustii câmpurile.

                  cartofi1

                  Cine a cultivat hectare, isi vinde marfa en-gros, iar tirurile pline ochi ajung de la Constanta pâna la Timisoara. Daca ar fi sa cumperi cartoful direct de pe aratura, pretul este modic, spre nemultumirea taranului: 0,5 lei/kg.

                  Doi kilometri mai incolo, la marginea soselei nationale, pretul urca la 0,8 lei/kg. Iar la piata, pretul urca la 1,5 lei/kg. Deocamdata. La marginea aceleiasi sosele din Bucovina, ceapa alba se vinde cu un leu kilogramul, iar cea rosie, cu 1,5 lei/kg.

                  „Sunt preturi de nimic, dupa o vara de munca grea. Lumea nu vede si nu stie asta. Dati-va seama ca incasam 50 de bani pe kilul de cartofi, mai mult nu se poate, decât poate mai spre iarna, dar grosul se vinde acum. E bataie de joc!”, spune Ilarion Papuc, bucovinean cu palmele crapate de munca.

                  Cartoful si varza, bogatia bucovinenilor

                  Cartoful si varza sunt, de fapt, motorul economiei in multe localitati bucovinene, precum Milisautiul. Nu se poate sa treci pe sosea si sa nu remarci cât de frumoase sunt casele, cât de mândre sunt gospodariile.

                  Pe la portile unora stau parcate masini faine, prin garajele altora se adapostesc si tirurile care duc averea locala prin toate colturile tarii, utilaje agricole si multe altele ce denota bunastare. Toate acestea sunt rodul muncii bucovinenilor de aici si a rodului pamântului pe care il exploateaza constiincios. Milisautiul si-a câstigat un bun renume national de pe urma muraturilor pe care le pun oamenii de aici, a legumelor, a cartofilor.

                  Gospodarii pun varza in butoaie enorme, la buza carora ajungi cu scara. Ineaca totul in saramura si pun acoperis de scânduri si pietroaie ca greutati, sa isi traga varza sarea necesara conservarii.

                  Pe alocuri, varza se pune in butoate mai mici, care se scufunda in iazuri special amenajate. Dupa ce varza se infrateste cu sarea, se scoate din budanele mari si se pune in butoaie mai mici. Se pun, de asemenea, castraveti la murat, conopida, gogonele, ardei umpluti cu varza tocata si alte multe bunatati. Unul dintre acesti gospodari bucovineni, despre care am mai scris in paginile noastre, vinde astfel de minuni in Piata Centrala.

                  Dupa vânzare, gospodarii se pun pe numarat banii si apoi reinvestesc in culturi, ori isi infrumuseteaza locuintele ca sa isi gâdile orgoliile si sa suceasca privirile turistilor.

                  Judecatorii au pronuntat falimentul CET

                    Instanta a admis intrarea in faliment a societatii CET SA, societatea care a gestionat pâna acum furnizarea de apa calda sI caldura in oras. Intreprinderea in sine isi continua insa activitatea sub tutela nou-infiintatei societati Thermoenergy Group, de catre Consiliul Local.

                    De altfel, forul alesilor locali a si facut demersurile necesare pentru licentierea noii societatI si a votat, la ultima sedinta, inclusiv componenta Consiliului de Administratie, al carui numar de membri a fost suplimentat de la trei la cinci, prin cooptarea lui Vasile Izvoranu si Paul Stupu, alaturi de Vasile Dragusanu, Ilie Bârzu si Izabela Adam.

                    Falimentul CET era previzibil, din cauza datoriilor foarte mari, de peste 170 de milioane de lei si a imposibilitatii de redresare, pe fondul debransarilor masive si a starii proaste a retelelor de transport a agentului termic, mai ales cele primare.

                    Administratorul judiciar este societatea Sierra Quadrant. Procesul in care judecatorii au admis falimentul a inceput in septembrie 2013, când societatea CET SA a cerut intrarea in insolventa.

                    Printre cei care ridica pretentii de la CET se numara asociatii de proprietari, dar si mari societati din Bacau. Falimentul CET SA nu va afecta confortul bacauanilor, care vor primi, ca si pâna acum, apa calda si caldura.

                    Saracie, boli, disperare. O familie din Valea Sosii e amenintata cu evacuarea

                      Strigat de disperare al unei mame a patru copii, din satul Valea Sosii, comuna bacauana Poduri. Loredana Arsene cere ajutor disperat autoritatilor locale dupa ce a fost alungata din casa chiar de catre concubinul ei.

                      „Pe lânga cei patru copii minori o am in grija si pe mama bolnava de dementa mixta. Din aceasta cauza am apelat de nenumarate ori la Primaria Poduri pentru a obtine o locuinta sociala. Din pacate, dânsii nu au in proiect construirea de locuinte sociale si cer ajutor de la oricine poate sa-mi ofere un acoperis deasupra capului”, declara Loredana Arsene.

                      Tânara mama spune ca a facut apel si la Spitalul Moinesti pentru a o ingriji pe mama sa, pentru ca ulterior femeia sa fie internata intr-un azil de boli mintale. Loredana precizeaza ca toate incercarile ei de a-i oferi mamei tratament de specialitate s-au soldat cu refuz pentru ca batrâna nu are niciun venit.

                      „Ca sa-i pot obtine la rândul meu o pensie de boala trebuie sa o duc pe mama in fata unei comisii si sa-i fac RMN si tomograf. Aceste analize sunt necesare pentru stabilirea unui diagnostic clar si mai apoi pentru obtinerea unui ajutor de la stat. Din pacate nu dispun de acesti bani si sunt in pragul disperarii”, adauga Loredana. Ajutorul social de care beneficiaza ea este de doar 450 de lei, insa, banii acestia abia le ajung sa supravietuiasca.

                      „Suntem sase suflete la masa si traim la limita saraciei. La ultima internare a mamei, doctorul mi-a spus sa fac urgent ceva pentru ea deoarece boala avanseaza, existând riscul sa orbeasca si sa ramâna infirma. Daca ajunge in stadiul acesta nu pot face fata situatiei. Noi locuim toti sase intr-o camera cu doua paturi, o masa si o soba, fara alte venituri care sa acopere cheltuielile cu boala mamei”, spune tânara.

                      Din cauza situatiei existente, concubinul Loredanei face mereu scandal, dându-i afara din casa in repetate rânduri. Soacrei Loredanei i s-a facut mila de ei si i-a luat in spatiu, reusind astfel sa-si faca acte si sa scoata certificate de nastere la copii. „Am ajuns la capatul rabdarii, iar lumea s-a saturat sa-si tot faca mila de noi.

                      Am nevoie de ajutor si de linistea necesara ca sa-mi pot creste cei patru copii”, declara Loredana Arsene. Cazul ei este cunoscut la Primaria Poduri, iar viceprimarul Diana Albu spune ca a ajutat-o pe Loredana in repetate rânduri. „Am ajutat-o pentru ca este o fata tare buna si serioasa, insa nu avem posibilitatea sa le oferim o locuinta sociala. Nu dispunem de locuinte. In plus, ea are nevoie de bani pentru a-si purta mama pe la medici, iar un astfel de ajutor poate venit tot din mediul privat”, declara Diana Albu.

                      FC Bacau reprezinta viitorul!

                      Asa cum Cristi Ciocoiu il dribleaza in viteza pe Liviu Goian, intr-un meci de old-boys, la fel si FC Bacau are toate sansele de o a pune in umbra pe Sport Club

                      Noul proiect fotbalistic anuntat de Cristi Ciocoiu este laudat si incurajat de oamenii de fotbal

                      Prima victorie: publicul

                      Desi nici nu a intrat inca pe teren, FC Bacau a câstigat deja primul meci. Primul si cel mai important: cu publicul bacauan. La aflarea vestii ca FC Bacau este pe punctul de a prelua palmaresul FCM Bacau, marea masa a microbistilor, dar si a oamenilor de fotbal din oras a dat like proiectului fotbalistic gândit de Cristi Ciocoiu, impreuna cu Gheorghe Poenaru, Daniel Scânteie, Vasile Jercalau, Radu Ciobanu, Cristi Haisan si prof.univ.dr. Gheorghe Balint. Grefat pe modelul Ajax Amsterdam, proiectul FC Bacau, care va demara pe 1 octombrie, se va axa in prima faza pe grupele de copii cu vârste cuprinse intre 6 si 12 ani. „Inca nu ne grabim cu echipa de seniori. Prioritari sunt copiii”, a precizat Ciocoiu.

                      Costel Solomon: „Recuperarea identitatii”

                      „Ma bucura ca, in sfârsit, se misca ceva si in fotbalul bacauan. Iar faptul ca se incepe de la baza, de la copii, este grozav. Pe vremuri, Bacaul nu cheltuia bani pe fotbalisti deoarece ii crestea in propria curte”, a declarat fostul mare jucator al Bacaului, Costel Solomon, in prezent referent zonal in cadrul Federatiei Române de Fotbal. Solomon a precizat ca preluarea palmaresului FCM Bacau va credita noua grupare cu statutul de echipa-fanion a Bacaului: „In felul acesta, fotbalul nostru isi va recupera trecutul si identitatea. Eu nu stiu cum li s-a permis celor de la Sport Club sa ia aceasta denumire. Acest Sport Club nu are nimic in comun cu spiritul Sport Clubului adevarat, cel in care jucam eu si colegii mei in anii ’70-’80”.

                      Gioni Andries: „Un nou inceput”

                      Incântat de infiintarea noii grupari este si Gioni Andries, bacauanul care detine recordul de prezente in A (319 jocuri). „Vestea infiintarii FC Bacau este cel mai imbucurator lucru din ultimii ani. Iar preluarea palmaresului este extraordinar de importanta deoarece salveaza munca si pasiunea depuse de-a lungul a 60 de ani de conducatori, antrenori, jucatori si, nu in ultimul rând, de public”, a spus Andries, care a adaugat: „E bine ca se incepe cu grupele de copii deoarece, pâna acum, orice proiect viza preluari de loc sau mutari de echipe. Acum, se ia, in sfârsit, de la zero. Nu va fi usor, e clar, dar este un nou inceput”.

                      Vatafu: „E nevoie de ani si de rabdare”

                      Doi dintre „senatorii” fotbalului bacauan, Nicolae Vatafu si Corneliu Costinescu, lauda si incurajeaza, la rândul lor, proiectul privat demarat de Cristi Ciocoiu. „E o idee foarte buna. Va fi nevoie, insa, de bani si de rabdare. Totodata, vor avea nevoie si de o baza materiala adecvata deoarece, pentru a dat doar un exemplu, un copil de 6-7 ani trebuie sa invete procedeele de baza cu o minge pe masura vârstei sale. E greu sa lucrezi cu copiii, dar si foarte frumos. Eu le urez multa bafta”, a marturisit Nicu Vatafu. „Acesta poate fi cu adevarat viitorul fotbalului bacauan deoarece se porneste de jos, de la grupele de copii. Am mare incredere in FC Bacau si sper ca si municipalitatea sa sprijine acest proiect”, a concluzionat fostul vice-presedinte FRF, Corneliu Costinescu.

                      Sisteme de canalizare noi, la Târgu Ocna si Darmanesti

                        Peste 90% din populatia a cinci aglomerari urbane din judetul Bacau va beneficia de retele de apa si canalizare, pâna la finalul anului viitor, in urma unor investitii ce totalizeaza circa 117 de milioane de euro fara TVA. Investitia se deruleaza in cadrul proiectului „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata în judetul Bacau”, implementat de Compania Regionala de Apa, in localitatile Bacau, Moinesti, Buhusi, Darmanesti si Târgu Ocna.

                        Conform contractului de finantare incheiat in 2011 cu Ministerul Mediului si Padurilor, valoarea totala a proiectului este de 117.953.236 Euro, fara TVA. Valoarea eligibila conform POS Mediu este de 107.519.490 Euro, din care peste 91 de milioane de euro reprezinta finantare nerambursabila din Fondul de Coeziune, circa 14 milioane euro reprezinta finantarea nerambursabila de la Bugetul de Stat, circa 2,15 milioane euro inseamna contributia de la Bugetele Locale, iar contributia financiara a beneficiarului CRAB este de 10,4 milioane euro.

                        In privinta apei potabile, investitiile vizeaza reabilitarea statiei de tratare a apei potabile Caraboaia, precum si extinderea retelelor de distributie a apei potabile de la Moinesti si Buhusi.

                        In privinta apelor reziduale, investitiile sunt directionate partial spre municipiul Bacau, unde este in extindere sistemul de canalizare pe mai multe strazi, inclusiv liniile de presiune si statii de pompare. De asemenea, este in extindere si statia de epurare. In municipiul Moinesti se realizeaza extinderea sistemului de canalizare, reabilitarea statiei de epurare Moinesti Nord, precum si constructia unei statii noi de apurare, Moinesti Sud.

                        La Buhusi este vorba tot de extinderea sistemului actual de canalizare, dar si de inchiderea actualei statii de epurare a apelor uzate si construirea uneia noi.

                        Locuitorii din Darmanesti si Târgu Ocna vor beneficia insa sisteme complet noi de canalizare, inclusiv linii de presiune si statii de pompare, precum si de statii noi de epurare a apelor uzate, in locul celor vechi, care vor fi inchise.

                        Recital cameral pe scena Ateneului bacauan

                        Filarmonica „Mihail Jora” din Bacau programeaza marti, 23 septembrie, incepând cu ora 18.30, un recital cameral in Sala „Ateneu” de pe strada Razboieni.

                        Protagonistii acestui eveniment muzical sunt violonistul Stefan Tarara si pianista Lora-Evelin Vakova-Tarara, ambii din Germania.

                        Programul recitalului va cuprinde „Romanta nr.2 in Fa Major pentru vioara si pian, op.50” de Ludwig van Beethoven, „Sonata a III-a pentru vioara si pian in re minor, op.108” de Johaness Brahms si „Sonata a III-a «in caracter popular românesc» in la minor, op.25” de George Enescu. (L.Maftei)

                        ULTIMELE ȘTIRI