Acasă Blog Pagina 3669

Oamenii de zapada, partenerii copiilor in iarna

    Dupa prima zapada mai serioasa asternuta peste Bacau, au aparut si oamenii de zapada. Mai mici, mai mari sau mai haiosi, cu totii au luat forma imaginatiei copiilor care i-au creat. Unde zareai la joaca mai multi de doi copii, acolo trebuia obligatoriu sa apara si un om de zapada. De fapt, asa isi exprima copiii bucuria in iarna, facând oameni de zapada, jucându-se cu bulgari sau sculptând noi chipuri inghetate, asociindu-le mai apoi cu partenerii de joaca.

    Am intâlnit oameni de zapada insufletiti de copii in diverse zone. Fie ca erau prezenti in fostele gradinite cu flori din fata blocului, fie ca strajuiau drumurile de tara, oamenii de zapada pe care i-am intâlnit m-au facut sa retraiesc copilaria. M-a bucurat in mod deosebit veselia copiilor, preocuparea lor de a impodobi omul de zapada cu pietre in loc de nasturi, cu bete in loc de mâini sau cu un morcov vestejit pe post de nas.

    Unii copii le-au dat si nume figurilor din zapada. „Mie imi place foarte mult filmul «Regatul de gheata» si mi l-am imaginat pe Olaf, unul dintre personaje. Este foarte amuzant si pus pe sotii. Si i-am zis Olaf”, declara Denisa Bruma. Intr-un alt loc, Tudor Doroftei ridicase un om de zapada de inaltimea lui.

    „In fiecare an fac oameni de zapada. Si incerc sa-i mentin pe toti intregi. Vad in ei partenerii mei de joaca si imi imaginez ca sunt eroi intr-o poveste de iarna”, spune Tudor. Alte doua fetite cârpeau un om de zapada in fata blocului.

    „L-am facut mai devreme, dar se pare ca cineva rau intentionat l-a stricat cât am fost in casa. Ar trebui sa ne bucure pe toti oamenii de zapada, ca acesta este farmecul iernii”, spune Andreea Scutaru. Spre surprinderea mea, pe cel mai mare om de zapada l-am descoperit in curtea interioara a unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri.

    Stiam ca in zona majoritatea locatarilor sunt de vârsta a treia, iar faptul ca in curtea interioara se inalta mândru un om de zapada, m-a bucurat. Pe semne ca vreun nepot venit la bunici a ridicat omul de zapada. „De câte ori ma uit pe geam, am sentimentul ca se uita la mine omul de zapada. Ma bucur sa-l vad si sa-mi aduc aminte de copilarie”, spune Tamara Curca.

    Loteria, ultima arma in lupta cu evaziunea

    Minsterul de Finante a lansat asa-numita „Loterie a bonului”. Orice bon eliberat la casa de marcat din orice magazin sau de la piata (sic!) poate fi depus in aceasta loterie si iti poate aduce, lunar, premii interesante.

    La ce comert se face pe la noi, gaselnita ministerului pare un simplu joc. Nici acesta original. In primul rând pentru ca altii, in alte tari, mult mai civilizate, precum Portugalia, il practica deja.

    Dar, loterii ale bonului fiscal se practica si pe la noi, din initiative mai mult private. Eu insumi adun, luna de luna, bonurile pe care le primesc in magazinele adevarate, adica in super si hipermarketuri, de unde nu pleci fara bon daca ai platit la casa de marcat. Adun bonurile si le inscriu la o loterie privata, de unde tot lunar un singur bon din toata tara devine câstigator. Nu prea am noroc la astfel de jocuri, deci nu mi-am pus speranta in vreun câstig. Dar, incercarea moarte nu are si ma atrage ca un magnet. Apoi, la un post de televiziune am vazut, saptamânal, extragerea bonului câstigator din noianul celor trimise de oameni din toata tara care au cumparat pâine. Doamne, cât de invidios am fost pe fericitii câstigatori!

    Va prinde, oare, noua loteria de stat? Va avea efectul sontat, adica reducerea evaziunii fiscale? Sa nu uitam de câte ori nu primim bonuri chiar in magazinele de pâine, in baruri sau pe la dughenele din piata. Avem, oare, destul „tupeu” sa nu plecam de acolo fara bon? Greu de zis, dar as pune mâna in foc ca multi nu avem.

    Atunci, despre ce loterie vorbim? Mai ales ca finantistii cer si o caruta de date personale de la bietii depunatori de bonuri la loterie, inclusiv CNP-ul, despre care nu de mult s-a facut atâta caz public.

    Ce ne facem? Intram in joc sau nu?

    Eu zic sa intram. Sa avem tupeu sa cerem bonurile fiscale de oriunde. Am un exemplu de „tupeu” fantastic in materie de cumparaturi, inca de acum vreo 50 de ani. Intr-un aprozar din Onesti, o doamna bine din toate punctele de vedere a ajuns la rând si a cerut, raspicat: Va rog, un kilogram de rosii, dar din ladita aceea, nu de dincolo, si un kilogram de cartofi, dar de acolo, nu de dincolo. Si 20 de bani restul, va rog!

    Am ramas mut de uimire. Eram copil inca si nu mi-am facut un proces de constiinta ca eu nu aveam atâta tupeu, dar nici intâmplarea n-o voi uita cât voi trai.

    Pacat ca pe atunci nu se inventase inca „Loteria bonului”. Dar nici bonuri nu se prea dadeau.

    Minorii infractori au adunat peste 200 de dosare penale

      Desi multi dintre ei nici macar nu au buletin, au adunat destula experienta infractionala. Vorbim de minorii care dau spargeri dupa spargeri si devin de la un an la altul tot mai periculosi.

      Recent, politistii bacauani au prins o gasca de trei adolescenti, cu vârste cuprinse intre 14 si 16 ani, care numai anul acesta au comis 21 de fapte, respectiv furturi din boxe, din autoturisme sau de biciclete, prejudiciul fiind recuperat in mare parte.

      Statistica privind delincventa juvenila, la nivelul judetului Bacau, este ingrijoratoare.

      In 2014, 59 de minori cu vârste cuprinse intre 0 si 13 ani au adunat 50 de dosare penale, majoritatea furturi, alti 54 de copii cu vârste de 14 si 15 ani au savârsit 49 de fapte (furturi si tâlharii), iar 112 minori de 16 si 17 ani au comis 117 infractiuni de furt, tâlharie si chiar omor. Cei mai multi dintre ei provin din familii dezorganizate, sunt lipsiti de supraveghere si au abandonat scoala.

      ,,Copilarie fara delincventa”

      Pentru a reduce numarul infractiunilor savârsite de copii, Politia Româna, prin Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau a demarat proiectul national ,,Copilarie fara delincventa”.

      „Scopul campaniei este de crestere a gradului de informare a minorilor sub 14 ani, parintilor si cadrelor didactice, cu privire la prevenirea delincventei juvenile. Atât datele statistice, cât si constatarile din teren ale politistilor si asistentilor sociali au condus la concluzia ca acesti minori reprezinta un grup vulnerabil din punct de vedere infractional.”
      insp. pr. Narcisa Butnaru, purt. cuv. IPJ Bacau

      La nivelul judetului Bacau, campania se desfasoara la Scoala Generala „George Bacovia” Bacau si consta în întâlniri cu elevii din clasele V-VII, parinti si profesori. Totodata se va infiinta si „Consiliul de prevenire a delincventei”, alcatuit din 10 elevi, care sa se implice în activitatile campaniei si în transmiterea mesajelor catre colegi.

      11 traficanti de tigari, retinuti in urma perchezitiilor DIICOT

        O actiune de amploare derulata de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), marti dimineata, in noua judete, s-a incheiat cu 11 bacauani retinuti de Serviciul Teritorial Bacau.

        Acestia sunt banuiti de contrabanda cu tigari, introduse ilegal in tara si comercializate pe „piata neagra” en-gross sau la bucata. Suspectii bacauani fac parte dintr-o retea formata din trei grupari infractionale, in total 110 persoane fiind conduse la sediile serviciilor teritoriale de la Bacau, Brasov si Iasi pentru audieri.

        Potrivit procurorilor „membrii acestor grupuri au creat veritabile retele de colectare, preluare, transport si depozitare a tigaretelor provenite din contrabanda, acestea fiind structurate pe paliere în functie de rolurile îndeplinite în cadrul grupului infractional”.

        In municipiul Bacau, principala piata de desfacere este Piata Centrala. Miercuri, inca mai erau comercianti ilegali de tigari care „prestau” printre tarabe, insa intr-un numar mult mai redus si ceva mai vigilenti.

        „Telefoane, tigari, tigari”, isi abordau acestia clientii iar când vindeau aveau grija ca unul dintre ei sa stea paravan. Fenomenul tigarilor de contrabanda vândute in cel mai aglomerat loc din oras a deranjat dintotdeauna si ramâne de vazut daca de aceasta data au fost „saltati” toti cei care aprovizionau piata ori mai sunt destui care abia asteapta sa le ia locul.

        Cei 11 suspecti au fost ieri prezentanti Tribunalulu Bacau cu propunere de arestare preventiva pentru contrabanda cu tigari. De la domiciiile lor, procurorii au ridicat circa 30.000 de pachete de tigari fara documente de provenienta, peste 300.000 de lei si aproape 5.000 de euro.

        Un adevar incomod

        Ne astepam, de exemplu, ca o tara ca Iranul sa apeleze la tortura. Sau Cuba comunista. Sau chiar Rusia, pentru ca „presa libera” ne spune zilnic faptul ca aceste tari nu respecta drepturile omului, libertatile fundamentale si asa mai departe, spre deosebire de tarile democratice. Cum sunt, de exemplu, SUA.

        Când Congresul american recunoaste, insa, ca CIA a torturat prizonieri, incep sa se ridice probleme: cum de un stat care nu doar ca se pretinde democratic, dar mai da si lectii de democratie, apeleaza la astfel de metode, pe care le condamna atunci când e vorba de alte tari?

        Raportul Congresului sustine si ca torturarea suspectilor a fost inutila pentru ca informatiile obtinute, atunci când nu au fost inventate de prizonieri pentru a scapa de torturi, nu au fost de nici un folos autoritatilor.

        Ipocrizie? Desigur, si inca la un nivel grobian. Pentru ca, in vreme ce continua sa aplice „Patriotic Act”, o lege care permite spionarea cetatenilor, detentia pe termen nedefinit sau care interzice suspectilor de terorism dreptul la un avocat, Statele Unite dau lectii de democratie peste tot in lume, stabilind care regim este democratic si care nu.

        Le Monde noteaza ca SUA au beneficiat de complicitatea statelor europene, in care ar fi existat celebrele inchisori secrete ale CIA.

        Comisia Europeana, condusa de Barroso, a acceptat explicatiile „dubioase” ale administratiei americane si a decis ca, acuzatiile de tortura nu trebuie sa puna in pericol cooperarea transatlantica si lupta impotriva terorismului.

        Gioseni: Actiune de profilaxie dentara pentru elevi

          Cu un mulaj de plastic al cavitatii bucale, medicul le-a aratat elevilor cum se face corect periajul dintilor / foto: Petru Done

          Elevii de clasa a VIII-a ai Scolii Gimnaziale „Ion Strat”, din Gioseni, au asistat la o interesanta si instructiva lectie de sanatate bucala prezentata in fata lor de medicul stomatolog bacauan Eleonora Birgu. Actiunea a fost intermediata de Lions Club Sf. Gheorghe, din Bacau, la solicitarea directorul scolii, Stefania Dospin.

          Inaintea informatiilor privind profilaxia dentara, presedintele in exercitiu al Lions Club Sf. Gheorghe, Ovidiu Birgu, si profesorul Ioan Micu, decanul de vârsta al miscarii lionistice din România, le-au prezentat elevilor si câteva amanunte cu privire la cluburile Lions din lume si din tara noastra, al caror deviza este cunoscuta expresie „We serv” (Noi servim).

          Medicul le-a prezentat mai intâi elevilor câteva notiuni despre igiena generala necesare in special intr-o colectivitate cum este scoala, apoi le-a explicat de ce este atât de necesara igiena bucala si care sunt cauzele majore ale bolii carioase.

          De asemenea, elevii au aflat cum se intretine igiena bucala, cum trebuie sa ne spalam dintii, care sunt principalele riscuri daca nu o facem si ce feluri de periute de dinti sau de paste de dinti putem folosi eficient. A fost, cu siguranta, una dintre cele mai interesante si reusite lectii, la care elevii au asistat aproape fara sa clipeasca. La final ei au primit in dar si câte trei mostre de pasta de dinti.

          Beresti – Tazlau: Un proiect pentru 675 de elevi si 42 de cadre didactice

            Prof. dr. Viorel Georgian Dumitru, de la Scoala Gimnaziala nr. 1 Turluianu din Beresti Tazlau a initiat un amplu proiect interjudetean intitulat „Unirea românilor – un vis de secole” înscris în CAER, care se deruleaza pe tot parcursul acestui an scolar. Sunt implicate 27 de scoli din judetele Bacau, Buzau, Vâlcea, Salaj, Prahova, Neamt, Arges si municipiul Bucuresti.

            Ultima activitate a fost „Sunt mândru ca sunt român”, la care au participat 675 de elevi si 42 cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Grigore Cobalcescu“, Colegiul National Catolic „Sf. Iosif“, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika“, Colegiul „Grigore Antipa“, Colegiul „Henri Coanda“, Scoala Gimnaziala „Mihai Dragan“, Scoala Gimnaziala „Ștefan Luchian“, Scoala Gimnaziala „ Sfântul Voievod Stefan cel Mare“, Scoala Gimnaziala Magiresti, Scoala Gimnaziala Colonesti, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Ardeoani, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Sanduleni, Scoala Gimnaziala „Tristan Tzara“, Scoala Gimnaziala „ Stefan cel Mare“ Zemes, Scoala Gimnaziala Frumoasa, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Turluianu si Școala Gimnaziala Beresti-Tazlau din judetul Bacau, dar si Colegiul National de Informatica „Matei Basarab“ Rm. Vâlcea, Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti“ Bucuresti, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu“, Scoala Gimnaziala Cochirleanca si Scoala Gimnaziala „George Emil Palade“ Buzau, Scoala Gimnaziala „Lucian Blaga“ Salaj, Scoala Gimnaziala Cioranii de Sus din Prahova, Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu“ din Arges, Scoala Gimnaziala Nr. 2 si Scoala Gimnaziala Tupilati Neamt.

            Pe lânga momente artistice si prezentari legate de proiect, la final s-a organizat o activitate coordonata de prof. Ancuta Raluca Nicoleta, la Moinesti, la Colegiul Tehnic „ Grigore Cobalcescu“, cu participarea cercurilor de istorie (profesori si elevi ) din zona. Urmatoarele activitati din proiect sunt „Moldoveanul si munteanul“, „Voievodul tuturor românilor“ si „Eroi au fost, eroi sunt înca “, ce se vor desfasura în ianuarie, aprilie si mai 2015. Ultima dintre acestea se va finaliza cu un concurs de desene si creatii literare, ce va avea loc la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacau si va beneficia de sprijinul Casei Corpului Didactic Bacau si a Primariei Beresti Tazlau.

            Donatie pentru sarbatorile copiilor si batrânilor nevoiasi

              Fondurile colectate in cadrul intâlnirii de final de an a companiei Selgros cu clientii, partenerii si colaboratorii vor fi orientate catre beneficiarii FSC.

              Evenimentul a adunat peste 270 de participanti. „Multumim Selgros pentru ca este si in acest an alaturi de copiii si batrânii asistati prin programele FSC, care vor avea parte in acest fel de un Craciun normal, cu cadouri sub brad si o masa decenta.

              Multumim tuturor, dar mai ales oamenilor minunati de la Selgros Bacau si Irinei Stanciuc, cea care stie sa-i coordoneze atât de bine si in magazin, cât si la evenimentele firmei”, a declarat Ionut Chirita, coordonator PR.

              In cadrul evenimentului a fost organizata o tombola cu obiecte electrocasnice pentru participanti, banii rezultati din vânzarea biletelor, mai exact 3.955 lei, fiind donati in totalitate pentru sustinerea Campaniei de Craciun a FSC. Din acesti bani vor fi pregatite cadouri pentru cei mici dar si pachete cu alimente pentru vârstnicii nevoiasi care sunt ingrijiti la domiciliu.

              Fapt divers

                A lovit o tânara pe trecere

                O bacauanca a fost implicata, miercuri, intr-un accident rutier in municipiul Iasi. Soferita a lovit o tânara pe o trecere de pietoni din oras, semaforizata, iar in urma impactului victima a fost transportata la spital. Pe asfalt i-a ramas buchetul de flori pe care-l avea in mâna. La fata locului au ajuns politistii de la Rutiera care au demarat cercetari pentru a se stabili cine a fost de vina, pentru ca parerile martorilor erau diferite.

                Casa cuprinsa de foc la Sanduleni

                Locuinta unui barbat, in vârsta de 66 de ani, din comuna Sanduleni, a fost cuprinsa de flacari de la o soba lasata nesupravegheata, cred pompierii de la Detasamentul Onesti care au intervenit pentru lichidare. Incendiul a distrus toate bunurile din doua camere si a fost stins in mai putin de un ceas, militarii având si ajutorul pompierilor voluntari.

                O batrâna a ajuns inghetata la Urgente

                O femeie, in vârsta de 67 de ani, din comuna Nicolae Balcescu, a fost adusa, marti seara, la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Judetean Bacau in stare de hipotermie cu o temperatura a corpului de doar 32 de grade Celsius si cu un picior rupt. Pacienta a fost incalzita in UPU si transferata ulterior in Sectia de Ortopedie. Se pare ca femeia nu s-a mai putut deplasa si a fost gasita târziu, inghetata de frig.

                Oamenii strazii, cazati in Tabara de Sinistrati de la Gheraiesti

                Si in aceasta iarna, persoanele fara adapost, care-si fac veacul pe strazile din oras, se pot adaposti atât ziua cât si noaptea, in Tabara de Sinistrati de la Gheraiesti. Autoritatile locale au deschis adapostul iar agentii de la Politia Locala Bacau, ii ridica de pe strazi, daca ii gasesc in timpul patrularilor sau la solicitarea bacauanilor, pentru a nu muri de frig. „Chiar facem apel la cetateni sa sune si sa ne anunte daca au cunostinta de astfel de cazuri pentru a interveni si sa-i transportam pe oamenii strazii la adapost”, a declarat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau. Aici ei primesc cazare si o masa calda pe zi. Astfel de adaposturi sunt si in alte orase din judet. „In noaptea de marti spre miercuri au fost cazate in tabara de pe Calea Moldovei din Bacau 9 persoane, alte 15 au fost inregistrate in Adapostul de la Onesti si 4 la cel din Moinesti”, spune cpt. Andrei Grecu, purtator de cuvânt la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau.

                Concert simfonic cu muzica de Haydn si Brahms pe scena Ateneului

                Filarmonica „Mihail Jora” organizeaza joi, 11 decembrie, de la ora 18.30, un concert simfonic in Sala „Ateneu” de pe strada Razboieni, avându-l la pupitrul dirijoral pe George Hariton, solist fiind violoncelistul Filip Papa.

                Melomanii bacauani vor putea audia in program „Concertul nr.1 pentru violoncel si orchestra in Do Major” si „Divertisment in Re Major pentru violoncel si orchestra – aranjament Gregor Piatigorsky” de Joseph Haydn, precum si „Simfonia a II-a” Johannes Brahms.

                Primii 25 de ani cu Desteptarea: 2002

                In zona a mai functionat un bac pana in urma cu cativa ani

                In 2002 s-a inaugurat sediul Universitatii George Bacovia, a mai cazut un MiG, are loc prima gala a FSC si in Bacau e descoperit „micul Pavarotti”.

                [wonderplugin_gallery id=”97″]

                Pompierii in actiune

                  Incendiu în comuna Sănduleni

                  Marți, 09 decembrie 2014, la ora 16.40, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti s-a deplasat în localitatea Sănduleni pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la locuinţa unui bărbat, în vârstă de 66 de ani. Construcţia avea pereţii din paiantă, acoperiş astereală din lemn şi învelitoare din plăci de azbociment.
                  Incendiul a fost lichidat la ora 17.30.
                  În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă o sobă fără acumulare de căldură lăsată nesupravegheată, au ars materiale textile, bunuri de mobilier, obiecte de uz casnic, electrocasnice şi s-au deteriorat tâmplăria de la ferestre și uși, pereţii şi tavanul din doua camere.
                  Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Sănduleni.

                  Accident rutier în comuna Racova

                  Marți, 09 decembrie a.c., la ora 18.16, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în localitatea Racova pentru a interveni în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani.
                  În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă, conducătorul auto, care a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău şi transportat la spital.
                  Pompierii militari băcăuani au intervenit pentru deconectarea bornelor de la acumulator și au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.

                  Incendiu în municipiul Onești

                  Marți, 09 decembrie 2014, la ora 19.33, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti s-a deplasat în municipiul Oneşti, strada Spicului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o bucătărie de vară aparţinând unei femei, în vârstă de 73 de ani. Construcţia avea pereţii din bolţari, acoperiș cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă şi plăci de azbociment.
                  Incendiul a fost lichidat la ora 19.56.
                  În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un cablu electric defect, au ars aproximativ 2 mp din suprafața acoperişului bucătăriei de vară, elemente de tâmplărie şi piese de mobilier.

                  Început de incendiu în comuna Filipeni

                  Marți, 09 decembrie a.c., la ora 20.51, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în comuna Filipeni, sat Brad, pentru lichidarea unui început de incendiu izbucnit în gospodăria unei femei, în vârstă de 55 de ani.
                  Incendiul a fost lichidat la ora 21.50.
                  În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă necurățarea coşului de fum, a ars funinginea din interiorul acestuia, nefiind înregistrate pagube.

                  Activitatea echipajelor SMURD

                  În perioada 09.12.2014, ora 07.00 – 10.12.2014, ora 07.00, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 9 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: SMURD Bacău – 2 intervenții în comuna Nicolae Bălcescu și o intervenție în comuna Valea Seacă; SMURD Onești – câte o intervenție în comunele Sănduleni și Mănăstirea Cașin; SMURD Moinești – o intervenție în municipiul Moinești și o intervenție în comuna Strugari; SMURD Comănești – câte o intervenție în orașele Comănești și Dărmănești.

                  A intrat cu masina intr-un copac

                    Polițiștii au fost sesizați, la data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 18.15, despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, în satul Gura Văii din comuna Racova.

                    Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbar de 60 ani, din comuna Racova, în timp ce conducea un autoturism, la intrarea în satul Gura Văii, a pierdut controlul vehiculului și a intrat intr-un pom aflat pe marginea drumului.

                    Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Orășenesc Buhuși pentru îngrijiri medicale.

                    Rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a fost negativ.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de vătămare corporală din culpă.

                    Hot prins de politisti

                      În urma investigațiilor efectuate cu privire la furtul din locuință reclamat de un tânăr de 19 ani din comuna Vultureni la data de 8 decembrie a.c., polițiștii au depistat un bărbat de 40 de ani, din comună, bănuit de comiterea faptei.

                      Din cercetări a rezultat că în noaptea de 7 decemrie a.c., în intervalul orar 23.00- 02.00, cel în cauză ar fi pătruns prin efracție în locuința părții vătămate și ar fi sustras un motoferăstrău și un telefon mobil în valoare totală de aproximativ 300 de lei.

                      Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite părții vătămate.

                      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                      Prins în flagrant în timp ce sustrăgea acumulatorul unui autoturism

                        La data de 10.12.2014, în jurul orei 01.00, un echipaj de siguranță publică aflat în serviciul de patrulare pe strada Castanilor din Bacău, a depistat în flagrant un tânăr care sustrăgea un acumulator de la un autovehicul.

                        La vederea polițiștilor tânărul a fugit, dar a fost prins în scurt timp și asupra sa a fost găsit acumulatorul sustras, în valoare de aproximativ 350 de lei.

                        S-a procedat la identificarea proprietarului autoturismului, căruia i-a fost restituit acumulatorul sustras de tânărul de 19 ani.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                        Informare meteo: precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în întreaga țară până joi dimineață

                          Administrația Națională de Meteorologie a publicat, miercuri, o informare meteorologică de precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului valabilă în întreaga țară până joi dimineață.

                          Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 decembrie, ora 10,00 — 11 decembrie, ora 8,00, precipitațiile se vor restrânge către estul și sud-estul țării unde și vântul va diminua treptat în intensitate, dar rafalele vor mai atinge 45…55 km/h.

                          În Moldova, Carpații Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor predomina ninsorile, iar în Muntenia și Dobrogea se vor semnala precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Izolat se va forma polei și se vor mai cumula cantități de apă de 15…20 l/mp.

                          Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, noi atenționări nowcasting Cod Galben de vânt puternic, polei și ploaie înghețată, valabile pe raza a cinci județe din nord-estul și sud-estul țării, până la ora 13,00.

                          Potrivit meteorologilor, între orele 10,00 și 13,00, local în județul Ialomița, în nordul județului Călărași și în sudul județului Brăila se vor semnala intensificări ale vântului care la rafală pot depăși 55-60 km/h.
                          De asemenea, în același interval orar, local în județele Iași și Neamț sunt prognozate depuneri de polei și ploaie care îngheață.

                          Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.

                          AGERPRES

                          Restantele bancare ale bacauanilor continua sa scada

                          • acestea erau, în octombrie, cu 9 milioane de lei mai mici fata de septembrie • trendul economiilor bancare este pe crestere

                          Restantele la returnarea creditelor bancare ale bacauanilor au scazut din nou, în luna octombrie, cu peste 27 de milioane de lei si mentin trendul început înca de acum un an.

                          Fata de octombrie 2013, acestea erau, la sfârsitul lunii octombrie 2014, cu 132 de milioane de lei mai mici, pentru ca au ajuns la numai 414 milioane de lei – conform raportului facut public de Banca Nationala a României.

                          Economiile bancare ale populatiei sunt, însa, pe un trend usor crescator si au ajuns la peste 8 miliarde de lei. Volumul total al creditelor solicitate bancilor a crescut si el, la sfârsitul lunii octombrie, si a ajuns la 3,83 de miliarde de lei, mai mare cu peste 80,5 milioane de lei fata de luna anterioara, datorita cresterii volumului solicitat de nerezidenti.

                          Bacauanii au solicitat bancilor credite în lei de peste 2,19 miliarde de lei, iar în valuta la echivalentul a 1,64 de miliarde de lei. În schimb, disponibilitatile la vedere, depozitele pe termen si depozitele rambursabile dupa notificare si altele sunt în valoare de peste 8 miliarde de lei.

                          Creditele restante ramân, în continuare, mai mici decât economiile, dar de 11 ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adica fata de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite, de aproape 1,63 de miliarde de lei, pe când nerezidentii stau la peste 2,22 de milioane de lei.

                          Valoarea creditelor de consum a ajuns la peste 373 de milioane de lei, iar a creditelor pentru locuinte la peste 474 de milioane de lei.

                          Pagina 1

                            pagina-1

                            Romeo Stavarache se considera victima unui complot

                              Gheorghe Muntianu, fostul sef al Serviciului administrare fond locativ din Primaria Bacau, trimis in judecata dupa ce si-ar fi repartizat un apartament al primariei, a adoptat, ieri, in instanta, o atitudine infantila si si-a jucat pâna la capat rolul angajatului naiv, care nu a stiut ce face. Muntianu a subliniat mereu, insistent, ca nimeni nu i-a spus ca incalca legea. De cealalta parte, primarul Romeo Stavarache s-a dat victima unui complot.

                              “Imi insusesc semnatura pe repartitia respectiva, dar nu am stiut ca intru intr-un conflict de interese. Eu, prin atributiile de serviciu, semnam toate repartitiile si printre acestea a fost si a mea. Nu mi-a spus nimeni ca nu e bine sa fac acest lucru, ca nu as avea dreptul la acea locuinta. Daca mi-ar fi spus cineva, nu as mai fi facut nimic.” – Gheorghe Muntianu, fost sef al Serviciului administrare fond locativ

                              “Era un apartament distrus, cu datorii astronomice”

                              Muntianu a incercat sa explice ca, de fapt, el nu a prejudiciat bugetul primariei, ci, dimpotriva, a incercat sa diminueze paguba produsa institutiei publice. “Apartamentul nu era locuinta sociala si nu intra in categoria celor care se repartizau. Era un apartament extrem de distrus, cu igrasie, cu datorii astronomice la asociatie lasate de fostul chirias care a fost evacuat. Apartamentul nu mai era locuit, nu se percepea chirie si producea un prejudiciu primariei,” a explicat Gheorghe Muntianu.

                              El sustine ca si dosarul lui a fost aprobat prin hotarâre de Consiliu Local, alaturi de alte 67 de dosare analizate de Comisia Sociala, si ca a avut acordul de principiu al primarului pentru a inchiria apartamentul. “Pâna la urma eu sunt cel pagubit in aceasta poveste. Am achitat datoriile fostului chirias, 120 milioane (lei vechi, n.r.) cu tot cu penalitati, si am platit chiria timp de patru ani, fara a beneficia de aceasta locuinta nelocuibila”, s-a plâns Muntianu. El sustine ca in 2009 a facut cerere de cumparare a locuintei care i-a fost aprobata. A renuntat pentru ca si-a dat seama ca i-ar trebui foarte multi bani pentru renovare, dar si din cauza anchetei legate de acel apartament.

                              Primarul sustine ca s-a “lucrat” pe la spatele lui

                              Agitat, foindu-se obsesiv de pe un picior pe altul, primarul Romeo Stavarache, inculpat in acest dosar, a incercat sa dea instantei o lectie de administratie. Judecatoarea nu l-a lasat sa devieze de la subiect si i-a pus in vedere sa vorbeasca doar despre faptele pentru care a fost trimis in judecata. Din toate declaratiile date de primar se contureaza un adevarat complot din partea mai multor angajati din primarie care l-ar fi ajutat pe Muntianu sa primeasca pe ascuns acel apartament.

                              “Nu am aprobat repartizarea locuintei catre Muntianu. Nu era atributia mea. Cererea lui nu a ajuns la mine, ci a fost trimisa direct la comisia de atribuire a locuintelor si inregistrata la Directia Patrimoniu care are sediul la Piata Centrala. Apoi a fost aprobata in Consiliul Local. Hotarârea de CL este lege pentru primar, eu sunt obligat sa o respect. Incheierea contractului de inchiriere se facea pe baza unei cereri adresate primarului.

                              Este foarte curios ca in acest caz cererea a fost verificata si semnata de directorul Directiei Patrimoniu (Gavril Pircu, inculpat in dosar, n.r.). In ianuarie 2009, cererea pentru vânzare – cumparare a ajuns tot la Directia de Patrimoniu. Nici aceasta nu a ajuns la mine”, explica Stavarache. Primarul sustine ca a inceput sa aiba suspiciuni legate de acest dosar care a ajuns totusi sa fie avizat printr-un siretlic al unor salariati care l-ar fi dus la un jurist nou angajat in Departamentul Juridic.

                              Primarul a tinut sa precizeze, insa, ca stoparea contractului de vânzare-cumparare a cerut-o inainte de prima plângere la Parchet si a dispus totodata si rezilierea contractului de inchiriere.

                              Dosarul Rafo-Carom se judeca mâine

                              Marian Iancu, inculpat in dosarul Rafo-Carom (Foto: Petru Done)

                              Tribunalul Bucuresti a amânat pentru 11 decembrie pronuntarea unei sentinte în dosarul Rafo-Carom, în care sunt judecati Ovidiu Tender, Marian Iancu si Toader Gaurean.

                              În toamna acestui an, ei au solicitat amânare pe diferite motive. Pe 23 august 2006, procurorii DIICOT i-au trimis în judecata pe Ovidiu Tender si Marian Iancu, alaturi de Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Gaureanu si Bogdan Salajan, acuzati ca au constituit un grup de criminalitate organizata în vederea obtinerii de fonduri financiare frauduloase, a caror sursa urma a fi disimulata prin încheierea unor contracte comerciale nelegale.

                              Infractiunile comise de întregul grup au vizat, pe de o parte, încheierea nelegala a unor contracte de cesiune creanta si de garantie reala mobiliara în raport cu societatea Carom Onesti iar, pe de alta parte, relatiile comerciale nelegale derulate de societatea VGB Impex Bucuresti, în raport cu Rafo Onesti, pe care a administrat-o o perioda de timp.

                              Carom a suferit, astfel, un prejudiciu de aproximativ 1.434 de miliarde de lei vechi. În dosar, Ovidiu Tender a fost trimis în judecata pentru înselaciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în forma calificata si continuata, constituirea si apartenenta la un grup de crima organizata, spalare de bani si spalare de bani în forma continuata.

                              La rândul sau, Marian Iancu este acuzat de complicitate la înselaciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în forma calificata si continuata, constituirea si apartenenta la un grup de criminalitate organizata si spalare de bani în forma continuata.

                              ULTIMELE ȘTIRI