vineri, 6 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 3529

Trei asociatii de proprietari ramân in continuare fara caldura

    Presedintele Ioan Chirila spune ca in contract a descoperit clauze ascunse/ Foto: Ramona Ionescu

    Bacauanii arondati asociatiilor de proprietari care au refuzat pâna la aceasta data sa semneze contractul de furnizare cu Thermoenergy Group SA, ramân in continuare fara caldura. Daca vineri se vorbea de patru asociatii de proprietari – Asociatia de proprietari nr. 116, Asociatia de proprietari nr. 96, Asociatia de proprietari nr. 100 “Primaverii” si Asociatia de proprietari 100A – luni, mai ramasesera trei asociatii pe lista conducerii Thermoenergy.

    „La Asociatia de proprietari nr. 96 am reevaluat situatia si am descoperit ca era vorba doar despre doi consumatori. Se pare ca in luna ianuarie 2015 nu a existat consum si prin urmare, conducerea asociatiei nu mai este interesata sa reinnoiasca contractul de furnizare”, a declarat Narcisa Antoneac, purtator de cuvânt la Thermoenergy Group SA Bacau. In ceea ce priveste situatia celorlalte asociatii care nu au semnat cu furnizorul de agent termic, lucrurile sunt in acelasi stadiu: asociatiile vor act aditional la contract, insa, Thermoenergy nu este dispus sa cedeze complet in favoarea reprezentantilor consumatorilor.

    „Astazi (luni, n.r.) nu ne-a contactat niciun reprezentant al asociatiilor care nu au contract cu noi. Am continuat cu blindarea conductelor in zona de nord a orasului, iar pe locatarii care ne-au intrebat de ce facem acest lucru i-am indrumat catre asociatia de proprietari sa caute raspunsuri”, declara Radu Palade, director general Thermoenergy Group SA. Ioan Chirila, presedintele Asociatiei de proprietari spune ca angajatii Thermoenergy nu fac altceva decât sa instige populatia la revolta. „Din 493 de apartamente, câte sunt in asociatia noastra, 30 de familii au semnat conventii individuale cu CET si doar 70 de apartamente au relatii directe cu noi.

    Am fost mandatat de Comitetul Executiv al asociatiei sa negociez si sa semnez contractul de furnizare cu Thermoenergy numai in conditiile acceptarii de catre furnizor a Actului Aditional care va face parte integranta a contractului supus negocierii si semnarii, deoarece contractul in cauza va produce efecte numai impreuna cu actul aditional. Lipsa si nerespectarea acestuia de catre furnizor exonereaza utilizatorul de efectele si consecintele neinsusirii si nerespectarii contractului incheiat si semnat”, spune Ioan Chirila.

    In cazul in care locatarii doresc ca asociatia sa semneze contractul de furnizare in varianta elaborata de Thermoenergy, presedintele Chirila va convoca pe 16 martie 2015 Adunarea Generala si va supune dezbaterii aceasta propunere. Daca locatarii vor sa urgenteze semnarea acestui contract, vor trebui sa dea in scris faptul ca isi asuma toate problemele generate de forma actuala a contractului.

    Dans Sportiv: Campioni nationali „made in Bacau”

    Week-end-ul trecut, Clujul a gazduit editia din 2015 a Campionatului National de Dans Sportiv, organizat de clubul „Crystal Dance” din localitate, sub egida Federatiei Române de Dans Sportiv (F.R.D.S.) si cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului.

    La aceasta competitie au participat peste 1000 de dansatori sportivi, cei mai buni din tara, care au concurat pentru titlul de campioni nationali. Unul din cele 14 titluri de campioni a fost cucerit de perechea Alin Beca- Catalina Tampau de la clubul bacauan Authentic Dance Sport 2007, respectiv, titlul de campioni nationali la dansurile latino-americane, categorie de vârsta 14-15 ani.

    Aceeasi pereche s-a laureat la aceasta editie a CN de dans sportiv si vicecampioana nationala la aceeasi categorie de vârsta, dar la sectiunea standard.

    De remarcat si rezultatul bun al perechii Mihai Paraschiv-Diandra Illes, de la acelasi club, care in finala de adulti (19-34 ani), la sectiunea dansurilor latino-americane, s-a clasat pe locul IV.

    Smecheria bate strategia

    Luni seara, Primaria a organizat o dezbatere pe tema sprijinirii sportului in baza Legii 350/ 2005

    De-a parandaratelea. De data aceasta, nu cu semnificatia de „bani intorsi”, ci, pur si simplu, „in sens invers” sau „pe dos”. V-am pierdut? Inseamna ca n-ati participat luni seara, la dezbaterea organizata de Primarie la Centrul de Afaceri si Expozitii pe tema „Strategia dezvoltarii sportului bacauan: de la a sustine, la a sprijini”.

    Acolo unde ar fi trebuit sa mergi cu DEX-ul si cu un pumn de piramidoane. Aa, si cu un bidon cu apa, ca sa ai cu ce lua pastilele. „Avem protocol zero”, s-a scuzat viceprimarul Radu Ababei, care si-a manifestat „satisfactia de a-i avea alaturi pe colegii din presa, chiar daca nu am trimis invitatii si catre mass-media”. Chiar si fara invitatie, jurnalistii „Desteptarii” au fost singurii dintre „colegii de presa” prezenti la intâlnire. Slava surselor, desi, daca n-am fi fost mers, nu pierdeam nimic. Nimic in afara unei dureri de cap.

    A identifica, a ierarhiza si bla, bla

    De-a parandaratelea, deci. Dupa ce ani de zile a risipit cu nonsalanta milioane de euro din bani publici pe finantari dubioase pe Legea 350/ 2005 catre cluburi si ONG-uri la fel de dubioase, de la Asociatia Sport Club Bacau la Top Sport (citam, din memorie, „Mentinerea handbalului bacauan in elita handbalului românesc”) si de la CS Arena 2011 la Asociatia Victoria („Victorie pentru sportul bacauan”, haidade!), brusc, Primaria spune „halt”.

    Preocupata, nevoie mare, de soarta banului public. Ca sa-l citam pe Ababei: „Problema noastra este sa identificam si sa ierarhizam proiectele in care trebuie sa investim. Pâna acum, Primaria a sustinut sportul pe Legea 350, de acum inainte vrem doar sa-l sprijinim, astfel incât structurile sa se sustina singure. Veti spune ca a sprijini si a sustine inseamna acelasi lucru, dar exista o diferenta intre acesti doi termeni”. Uite la ce era bun sa fi luat DEX-ul!

    O serbare, o diploma, o biscuite…

    De la dezbatere a lipsit primarul Romeo Stavarache, dar si unele cluburi care s-au hranit, si inca bine de tot, pe 350. Ce echipa tare mai faceau! Va mai amintiti? Cristi Manolache, unul din cei trei consilieri locali prezenti la dezbatere, cu siguranta n-a uitat: „Ce sa ne mai ascundem dupa deget? Au existat finantari de milioane de euro, in baza unor proiecte care promiteau performanta, cum a fost si cazul Sport Clubului, dar numai performanta nu s-a facut”.

    Alta voce contra. Apartinând lui Relu Auras, directorul unui club care, fiind sub tutela MTS-ului, nu se intersecteaza cu finantarile nerambursabile. Tocmai de aceea, stie Auras ce zice. Si le zice bine rau: „Au aparut grupari private ca ciupercile dupa ploaie. Au aparut doar ca sa ia bani de la Primarie pe 350. Fac o serbare câmpeneasca, dau niste tricouri si o diploma si gata, sunt acoperiti de hârtii. Nu, tata, sa produca sportivi, copii si juniori, dintre care macar unul pe an sa ajunga la seniori, la cluburile importante”.

    Singurul lucru bun. 90%

    Desi sala de sedinte a Centrului de Afaceri e prevazuta cu microfoane, cea mai interesanta remarca a fost rostita in soapta: „Asa cum pierdem noi acum timpul, la fel s-au facut pierduti, ani de-a rândul, si banii pe 350. Si pentru ca acum le tâtâie curul, astia din Primarie o dau, vezi Doamne, pe strategii, ca sa justifice ca vor da mai putini bani la sport. Poate chiar mai putin de 12 milioane, cât sunt alocati in total”.

    Si totusi, sedinta de luni nu a insemnat timp pierdut in intregime. Intr-un punct s-a inregistrat o declaratie oficiala cu valoare de garantie. Ce-i drept, in proportie de numai 90 la suta. 90 la suta si ceva, ca sa vorbim ca Patraulea. A zis viceprimarul Radu Ababei: „In proportie de peste 90 la suta vom avea Centru Regional de Excelenta la fotbal in Bacau, in parteneriat cu Federatia Româna de Fotbal Acest proiect va permite modernizarea bazei ‘Lucretiu Avram’, acolo unde FRF va investi 250.000 de euro. Noi, Primaria, eram pregatiti cu scolarizarea, cazarea si alimentatia inca de anul acesta”.

    Bravo, bravo! Numai sa nu va suciti, iar, fratilor asa cum ati facut stadionul „Municipal” si sa dati indarat. Din lipsa de….parandarat!

    Tânara accidentata pe trecerea de pietoni

      O tanara de 19 ani a fost accidentata, in aceasta seara, pe o trecere de pietoni, din zona URA.

      Un sofer, de 65 de ani, se deplasa cu autoturismul pe Calea Republicii catre iesirea din Bacau iar la intersectia cu strada Aviatorilor nu a oprit la semafor, desi arata culoarea rosie, si nu i-a acordat prioritate de trecere tinerei care se afla pe marcajul pietonal.

      In urma impactului, victima a fost transportata la spital, insa nu a suferit leziuni severe si nu a avut nevoie de internare.

      De-ATOM si Jerry

      Volei feminin/ Stiinta a pierdut cu 0-3 (15, 21, 19), turul Challenge Ronund-ului din Cupa CEV cu Atom Trefl Sopot

      Stiti episoadele din Tom si Jerry in care unul din protagonisti, n-are importanta care, albeste instant, paralizat de frica? Ei bine, asa se intâmpla si cu Stiinta in aceasta editie a euro-cupelor. Se pierde subit si parca uita tot voleiul pe care-l stie.

      OK, când dincolo de fileu, te asteapta Katarzyna Zarolinska sa dea cu barosul, asa cum mai face uneori si Tom, nu-i tocmai usor. Numai ca aseara, dincolo de meritele polonezelor de la Atom Trefl, au stat slabiciunile Stiintei: preluare slaba, blocaj tardiv si atacuri moi. Plus nesincronizari comice. Ca-n Tom si Jerry.

      Atom a pornit ca din pusca, ducându-se la 13-2 pe serviciul Klaudiei Kaczorowska. Ce sa mai faci? Doar sa reduci din diferenta: 15-25. In actul secund, Stiinta, cu Rogojinaru in prim-plan, a pornit bine: 8-4. Polonezele au egalat, insa, alternând atacurile in urcare ale americancei Cooper cu „bombele Zarolynskai, MVP-ul jocului, cu 20 de puncte. Stiinta a ramas agatata pâna la 19-22, dupa care cuplul Cooper-Zarolynska a transat setul: 25-21.

      N-a fost loc de mai mult nici macar in setul trei, câstigat de oaspete cu 24-19. Invingatoare cu 3-0 in prima mansa a Challenge Ronud-ului, Atom Sopot e ca si calificata in semifinalei Cupei CEV. Stiintei, in schimb, ii ramâne sa faca act de prezenta in returul de saptamâna viitoare, din Polonia si, mai ales, sa lupte pentru un cucerirea unui nou event pe plan intern. Fara frica!

      Stiinta: Sabina Moisa (Olena Novgorodchenko), Denisa Rogojinaru, Anastasia Harelik (Tesca Andrew-Wasylik), Alexandra Sobo, Tania Lupu (Crina Baltatu), Ioana Baciu (Irina Radu), Mihaela Albu- libero. Antr.: Florin Grapa.

      Atom Sopot: Izabela Belcik, Katarzyna Zarolinska (Anna Miros), Klaudia Kaczorowska, Maja Tokarska, Brittnee Cooper, Charlotte Leys, Agata Durajczyk-libero. Antr.: Lorenzo Micelli.

      Constantin Apostol a demisionat de la CRAB

        Ceruta in mod repetat in Consiliul Local si alte medii administrative locale, demisia lui Constantin Apostol din functia de presedinte al Consiliului de Administratie de la Compania de Apa (CRAB) s-a produs, in sfârsit.

        Faptul a fost confirmat de directorul general al CRAB, Razvan Gaina. Apostol fusese instalat de curând in functie, dar imediat dupa aceea a fost condamnat la 2 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru nereguli in folosirea fondurilor europene.

        El a fost obligat sa presteze munca in folosul comunitatii pe o perioada de 60 de zile, in cadrul SC Parc Industrial HIT sau la AJOFM Bacau, dar si-a pierdut si functia de director general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Bacau, de care s-ar fi folosit la savârsirea infractiunii, dupa cum au motivat judecatorii. “Situatia a nu iI interzicea sa detina functia din consiliul de administratie, dar dumnealui a considerat ca asa este mai bine”, a precizat directorul Razvan Gaina.

        Urmeaza ca demisia sa fie facuta publica si sa se faca o selectie a dosarelor celor care se vor inscrie in cursa pentru sefia CA al CRAB, unde, teoretic, poate participa oricine. Selectia o va face un evaluator independent.

        Una dintre variantele vehiculate ar fi fost consilierul local Iulian Stoican, care a mai detinut functii de conducere la societatile furnizoare de servicii publice si a fost si viceprimar cât a lipsit primarul Romeo Stavarache. Se pare insa ca PNL nu este de acord cu demsia sa din Consiliul Local pentru a merge pe functie, pas fara de care ar intra in incompatibilitatea dintre functia de consilier local si cea de membru al unui consiliu de administratie dintr-o societate subordonata Consiliului Local.

        Onesti: O soferita a dat cu masina peste un biciclist

          La data de 2 martie a.c., în jurul orei 16.45, pe strada Republicii din municipiul Onești s-a produs un accident rutier cu victimă.

          Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că o femeie de 64 de ani, care conducea un autoturism pe strada Republicii din Oneşti, a acroșat un bărbat de 65 de ani, care se deplasa pe bicicletă în acelaşi sens de mers.

          Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti unde a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

          Atât victima cât şi conducătoarea auto au fost testate cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

          Furt din locuință, soluționat

            În urma investigațiilor efectuate polițiștii au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Podu Turcului, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

            Din cercetări a rezultat că la data de 1 martie a.c., tânărul în cauză ar fi pătruns prin efracție în locuința părții vătămate și dintr-un șifonier ar fi sustras suma de 700 de lei, după care a părăsit imobilul.

            De asemnea, din cercetări a rezultat că banii au fost cheltuiți de cel în cauză la jocuri și pentru achiziționarea unor bunuri.

            În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

            Ieșeni depistați și cercetați pentru pescuit ilegal și transportul peștelui fără documente

              Cinci bărbați dintr-o comună ieșeană au fost depistați de polițiștii din comuna Răchitoasa, în timp ce transportau aproape 90 de kg de pește pescuit ilegal din iazurile unei societăți comerciale.

              La data de 03 martie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din comuna Răchitoasa au identificat cinci bărbați cu vârste curpinse între 20 și 41 de ani, toți din comuna Ciurea, județul Iași, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe drumul comunal 49 Bucsa-Burdusaci.

              În urma controlului vehiculului polițiștii au stabilit că cei în cauză transportau 6 plase tip setcă din material poliamidă în care se afla cantitatea totală de 88,5 kg. peşte speciile somn, știucă, șalău, crap, caras și fitofag.

              De asemenea, au fost identificate o barcă pneumatică și alte obiecte folosite pentru pescuit.

              În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că întreaga cantitate de pește a fost capturată ilegal de cei în cauză din iazurile aparținând unei soacietăți comerciale din localitatea Motoșeni, județul Bacău.

              Peștele a fost restitui societății comerciale prejudiciate, iar celelalte bunuri au fost ridicate în vederea confiscării.

              În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit fără licență sau autorizație și transportul peștelui fără documente legale.

              Alte cinci puncte termice au fost oprite in Bacau

              Avaria produsa in reteaua de distributie a agentului termic, pe strada Oituz, la nr. 61, ridica mai multe probleme decât s-ar fi asteptat echipele de interventie. Daca initial, luni au fost oprite 24 de puncte termice (PT) din oras, marti dimineata a mai fost sistat agentul termic in alte cinci PT-uri.

              „Este vorba despre PT 9, PT 11, PT 16, PT 30 si PT 31. Echipa de interventie ne-a comunicat ca se impune sistarea de agent termic si in aceste zone intrucât nu tin vanele in unele zone. Lucrarea este una complexa, pentru ca avaria a fost descoperita pe ramura Sofert si tocmai din aceasta cauza s-a impus sistarea agentului termic in jumatate de oras”, declara Narcisa Antoneac, purtator de cuvânt la Thermoenergy Group SA Bacau.

              La fata locului, pe strada Oituz, in dreptul Crucii Rosii Bacau, o echipa de muncitori lucra la foc continuu. Unii in subteran, unde decupasera o parte din conducta de mari dimensiuni avariata, iar altii munceau la suprafata, unde masurau si taiau dintr-o alta bucata de conducta „capacul” ce trebuia sudat la conducta avariata. Echipa de interventie a preconizat ca avaria va fi remediata pâna pe 4 martie 2015, iar programul de furnizare va reveni la normal.

              „A ruginit conducta si a cedat la presiune. S-a infiltrat apa printre placile canalizarii, iar sarea folosita la deszapezire si-a pus si ea amprenta si a macinat fierul. Lucrarea va fi definitivata in cursul zilei de astazi (marti, n.r.), insa, agentul termic va ajunge din nou in casele oamenilor in noaptea de 3 spre 4 martie, pentru ca dureaza câteva ore reumplerea instalatiilor”, a spus seful de echipa care coordona lucrarea. Pentru ca muncitorii sa poata lucra in canalizare, au fost golite instalatiile care fac legatura cu reteaua principala.

              „Când sunt lucrari de mari dimensiuni se golesc instalatiile prin niste guri speciale. Una dintre ele este la intersectia strada 9 Mai cu strada Miorita, iar alta este in incinta Parcului Cancicov, paralel cu strada Garii. Robinetii de aici au fost deschisi pentru evacuarea apei de pe conducte. Temperatura din canalizare este extrem de mare si trebuie facuta aerisirea pentru a se putea interveni”, a declarat Narcisa Antoneac, purtator de cuvânt la Thermoenergy Group SA.

              Aburul impins de vânt pe strada Garii i-a incurcat pe soferii aflati in tranzit, obligându-i sa reduca simtitor viteza. Din cauza problemelor existente pe Oituz 61, nu primesc apa calda si caldura peste 3.500 de familii racordate la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.

              Sunt direct afectati bacauanii care locuiesc pe strazile Letea, Carpati, Bucegi, Garofitei, Castanilor, Marasesti, Milcov, Alecu Russo, Republicii, Bistrita Lac, Garii, Oituz, Stefan cel Mare si cartierul Nord.

              [wonderplugin_gallery id=”181″]

              Incendiu în comuna Secuieni

                Luni, 02 martie 2015, la ora 07.54, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în comuna Secuieni, sat Chiticeni, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la locuinţa unui bărbat, în vârstă de 56 ani.

                La sosirea echipajelor de intervenţie la locul evenimentului, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la casa de locuit cu pereţii din zidărie, acoperiş cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă şi anexa cu pereţii din lemn şi acoperiş cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă.

                Incendiul a fost lichidat, la ora 09.30, lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Secuieni.

                În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit la un conductor electric improvizat, au ars aproximativ 150 mp din acoperişul casei de locuit şi s-au degradat lambriul din plastic şi peretele din lemn al unei anexei.

                La locul intervenţiei s-a deplasat şi echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, în vederea acordării îngrijirilor medicale unei femei, în vârstă de 52 ani, care prezenta atac de panică şi hipertensiune arterială.

                Pagina 1

                  p1

                  Volei feminin/ Cupa CEV: Un nou euro-duel

                  Stiinta Bacau – Atom Trefl Sopot (azi, ora 17.00, Sala Sporturilor)

                  Inca un mare-meci-mare in Sala Sporturilor. Dupa Fenerbahce, Azeryol si Nantes, dupa Alba Blaj, Dinamo si CSM Bucuresti, dupa Liga Campionilor, Cupa României si campionatul Diviziei A1, Stiinta Bacau se pregateste de o noua confruntare, intr-o noua competitie.

                  Astazi, de la ora 17.00, studentele primesc vizita polonezelor de la Atom Trefl Sopot, in prima mansa din Challenge Round-ul Cupei CEV. „Tinând cont ca returul se joaca in Polonia, calificarea nu este usor de obtinut, dar noi ne jucam sansa. Inainte de toate, trebuie sa câstigam meciul de pe teren propriu”, a precizat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care cunoaste bine echipa poloneza.

                  In toamna trecuta, Stiinta s-a confruntat cu Atom Trefl Sopot in semifinalele turneului belgian de la Frasnes-les-Avaing, acolo unde polonezele s-au impus cu 3-2, dupa ce bacauancele au condus cu 2-1. „Intre timp, echipa poloneza s-a intarit cu o jucatoare din Statele Unite, care, din câte am inteles, joaca titulara si cu o belgianca.

                  Vom avea in fata o adversara buna”, a adaugat Grapa. Intr-adevar, echipa antrenata de italianul Lorenzo Micelli, conteaza, pe lânga câteva internationale poloneze, pe trio-ul american Monique McLendon- Falyn Fonoimoana- Brittnee Cooper si pe alte doua straniere: tragatoarele Charlotte Leys (Belgia) si Jana Aghayeva Matiasovska (Azerbaidjan).

                  Stiinta, in schimb, se prezinta fara bulgaroaica Yulyia Stoyanova, nerefacuta dupa accidentarea suferita la glezna, in Cupa României, dar cu un moral excelent dupa suita de succese din 2015. „Astept publicul la sala intr-un numar cât mai mare”, a fost mesajul trimis catre fanii bacauani de Florin Grapa, care a concluzionat: „Repet, va fi destul de greu, dar sper sa ne concentram foarte bine pentru acest meci”. Mare meci mare, punctam noi.

                  Celelalte meciuri din Challenge Round-ul Cupei CEV: Dinamo Krasnodar- Nantes VB, Beziers VB – Rabita Baku, Omichka Omsk Region- Galatasaray Istanbul.

                  In conferinte sa ne duelam! Deputatul Necula a gasit gaurile din buget

                    – dupa ani de zile in care nu a scos un cuvânt pe aceasta tema, deputatul Necula a descoperit ca echipa de fotbal inghite prea multi bani din bugetul Bacaului

                    Sifonarea banilor publici prin societatile in care CL Bacau este majoritar si platile nelegale catre firme private! Acestea au fost temele abordate de deputatul Cosmin Necula in conferinta de presa de luni, o replica la conferinta primarului Romeo Stavarache, de joia trecuta. Edilul a vorbit, atunci, despre investitii si despre faptul ca nu a fost de acord cu majorarile de capital social la societatile din subordinea CL.

                    Ieri, Cosmin Necula a venit cu raportul Curtii de Conturi pentru 2011-2014: „Vreau sa prezint modalitatea in care sunt sifonati banii publici, intr-un fel sau altul, la acest capitol foarte interesant care este fotbalul bacauan. De ce sifonati? Pentru ca asa spune Curtea de Conturi.” Concret, SC Sport Club SA a incheiat cu Asociatia Sport Club, in perioada decembrie 2013-mai 2014, patru contracte de imprumut totalizând 395.000 de lei, din care s-au recuperat doar 100.000 de lei. Pentru suma nerecuperata, Sport Club SA nu s-a constituit ca parte prejudiciata, nu a pretins si incasat penalitati de 0,1% pe zi.

                    Alte cifre? Veniturile, zero, prejudiciul, 391.000 de lei, abaterile financiare, 502.000 de lei. “Curtea de Conturi spune ca exista o societate in care CL Bacau este actionar majoritar. CL vireaza bani prin aport de capital catre societate, iar aceasta imprumuta asociatia sportiva. Pe de alta parte, asociatia primeste finantari de aproape un milion de euro, in ultimii 3-4 ani, pentru acelasi obiectiv. Cum nu stia Romeo Stavarache despre aceste majorari de capital social? Cum face societatea aceste imprumuturi desi in obiectul de activitate nu are prevazuta imprumutarea de bani pentru diversi agenti privati?” intreaba Cosmin Necula.

                    In instanta, Primaria a pierdut!

                    Deputatul PSD acuza ca de pe urma celor 4 milioane de euro cheltuiti in fotbal nu a ramas nimic, nicio baza sportiva, niciun teren, nicio echipa de juniori. “De ce nu s-a facut aceasta finantare a fotbalului prin CSM 2010, clubul municipiului? Un raspuns ar fi ca acesta e infiintat pe Legea Sportului si sunt plafoane de salarizare, cheltuieli publice, care se fac intr-un anumit fel”, adica transparent si dupa norme.

                    Un alt obiectiv vizat de Curtea de Conturi e Sala Polivalenta: „CL a facut plati nelegale catre Baixa SRL, a fost obligat sa dea in judecata Baixa, dar in instanta Primaria Bacau nu si-a mai exercitat apararea si a pierdut.” Altor constructori li s-au dat bani pentru cantitati de pavele „mai mari decât cele real receptionate”, mai exact 155.000 de euro. Necula sustine ca doar institutiile de control pot face ceva, in sensul ca se pot autosesiza. In baza Legii 544, deputatul a solicitat primarului si CL Bacau date cu privire la veniturile si cheltuielile tuturor societatilor in care CL este actionar.

                    “Din punctul meu de vedere, aceasta modalitate de a invârti banii publici din CL printr-o societate si din societate catre terti privati reprezinta o sifonare a banului public”, spune Cosmin Necula. De ce vor fi dati bani unor societati cu profit zero? De ce “aceasta disperare” de a aloca bani unor obiective care nu pot fi realizate? „Pentru ca se apropie campania electorala”, arata deputatul PSD. De ce Cosmin Necula face publice aceste date acum? Tot pe motiv de alegeri: “Pentru ca cetatenii municipiului Bacau sa aleaga, in 2016, in cunostinta de cauza.”

                    Lansare de carte: „40 de zile” de Chris Simion

                    Chris Simion, cunoscuta in teatru ca regizor de avangarda, isi lanseaza astazi, de la ora 18.00 la libraria Alexandria din Arena Mall, cel mai nou roman, intitulat „40 de zile”, publicat la Editura Trei.

                    „Dupa bestseller-ul «Ce ne spunem când nu ne vorbim», Chris Simion ne propune «40 de zile», un roman-basm care iti da pofta de trait in adevar si frumos. Cea de-a noua carte, scrisa in 40 de zile, este un joc al introspectiei si al (re)gasirii de sine.

                    Recomandat persoanelor aflate in deruta ezistentiala, cu alergie la minciuna si cu tulburari de maturitate. Jocul incepe cu o singura pista: sufletul tau. In fiecare zi cobori in tine, in adânc. N-ai cum sa te-ntorci, n-ai cum sa te-opresti, ci doar sa mergi inainte.

                    Ultima zi este rascrucea, momentul deciziei: «incotro?». Cele 40 de zile de reflectie si sinceritate iti dau raspunsul si la final nu mai ai nicio sansa de ezitare…simti exact pe unde sa o iei”, se arata in descrierea volumului. Chris Simion este membra a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2009.

                    Marea retea de falsificatori, “anihilata” cu o achitare si doua suspendari

                      Tribunalul Bacau l-a achitat pe medicul specialist in medicina muncii, trimis in judecata intr-un dosar de luare de mita si fals in inscrisuri, alaturi de un angajat al Directiei de Sanatate Publica si o asistenta medicala din cadrul Spitalului Buhusi.

                      In decembrie 2013, Parchetul Tribunalului a trimis instantei rechizitoriul in cazul celor trei, documente in care se vorbea de o adevarata retea de falsificare de buletine de analize pentru angajati din mai multe societati comerciale.

                      Totul ar fi pornit de la Vasile Vladut Pavel, functionar public in cadrul DSP Bacau, angajat ca asistent medical igiena. Cu atributii de a face verificari la agentii economici din judet, pe linia securitatii si medicina muncii, acesta ar fi profitat de functie pentru a-i forta pe administratorii prinsi cu nereguli sa cotizeze cu bani pentru a scapa de amenzi. In acelasi timp, se oferea sa le procure fisele de aptitudini ale angajatilor in conditii ilegale si in mod fictiv, fara scoaterea oamenilor din productie.

                      “Pavel a colaborat cu Ichim Constantin Iulian, medic specialist in medicina muncii, care a acceptat sa completeze fisele de aptitudini ale angajatilor fara a-i consulta si fara a-i examina, precum si cu Ciuperca Teodora Mihaela, asistent medical in cadrul Spitalului Orasenesc Buhusi, care completa in mod fictiv buletinele de analiza fara de care nu puteau fi finalizate fisele de aptitudini ale angajatilor societatilor verificate.

                      Ciuperca a apelat, la rândul ei, la invinuitul A.A., asistent medical la punctul de recoltare Buhusi a CMI B.D. (laborator de analize medicale), tot pentru completarea in mod fictiv a buletinelor de analiza. Pavel, insarcinat cu supravegherea si controlul agentilor economici, a intocmit pentru acestia documentatia necesara emiterii fiselor de aptitudini, in scopul obtinerii unor sume de bani necuvenite. Fisele erau intocmite fara examinarea medicala, sub semnatura invinuitului Ichim Constantin Iulian, care ii asigura completarea si/sau parafarea acestora, ambii urmarind obtinerea de foloase necuvenite”, se spune in rechizitoriu.

                      Firmele prinse in ofsaid trebuiau sa cotizeze, pentru a scapa de amenda, cu minim 1.000 de lei la angajatul DSP. Ca bonus insa, societatea era inclusa intr-o “lista de clienti proprii” carora functionarul DSP le aranja fisele de aptitudini.

                      Angajatii din brutarii isi faceau analize tot pe telefon

                      In cazul societatilor de alimentatie publica, gen brutarii, deoarece angajatii din productie aveau obligatia sa-si faca analizele medicale periodic, o data la sase luni, pentru a evita contaminarea populatiei cu anumiti virusi sau boli, Pavel, mai spun procurorii, a colaborat cu Teodora Ciuperca, asistent igiena la Spitalul din Buhusi.

                      “Aceasta a acceptat, in schimbul unor sume de bani, sa ii furnizeze lui Pavel, pentru angajatii care aveau nevoie de analize medicale, buletine fictive ce atestau efectuarea acestora si rezultate favorabile, necesare avizarii fiselor de aptitudini. Pentru efectuarea analizelor medicale, angajatii nu se prezentau la laborator pentru recoltarea probelor biologice, ci acestea erau completate in mod fictiv pe numele si prenumele angajatilor, comunicate telefonic de catre Pavel”, se arata in rechizitoriu. Procurorii vorbeau de un adevarat lant de medici care au lasat mostenire aceasta practica din generatie in generatie. Tot procurorii au dispus la acea vreme extinderea cercetarilor si in cazul altor medici si asistenti, dar de atunci nu s-a mai auzit nimic.

                      “Am facut tot ceea ce fac toti medicii de medicina muncii”

                      La inceputul anului trecut, când a ajuns dosarul in instanta, Vasile Vladut Pavel si Teodora Ciuperca au mers pe recunoastere, in ideea ca le va fi redusa pedeapsa. Intr-adevar, Tribunalul Bacau i-a condamnat la trei ani, respectiv doi ani de inchisoare cu suspendare, sentinta mentinuta si de Curtea de Apel. La sfârsitul lunii trecute, Tribunalul a dat sentinta si in cazul dr. Ichim care s-a declarat de la inceput nevinovat si care a ajuns in final sa fie achitat. Sentinta, in cazul lui, nu este definitiva, iar Parchetul poate face apel. Inca din cursul urmaririi penale, dr. Ichim a sustinut ca legislatia ii permitea sa completeze fisele de aptitudini fara a examina personal angajatii.

                      “Nu am comis nicio fapta penala in activitatea mea in legatura cu societatile comerciale indicate. Nu este adevarat ca in perioada iulie 2010 – ianuarie 2011, as fi avut relatii de colaborare cu societatile mentionate, decât sporadic. Sunt profund furios, fiindca am facut tot ceea ce fac toti medicii de medicina muncii. Consider ca sunt doar minciuni la adresa mea si ma consider nevinovat. Potentialii vinovati sunt bine, iar eu târât in cercetari.

                      Rechizitoriul transforma in potentiali infractori pe toti medicii de medicina muncii din România. Legal si corect este ori eliberezi fisa de aptitudini pe baza dosarului medical cu toate investigatiile necesare, fara a se face examinarea directa de catre medicul de medicina muncii, iar singura atributie efectiva a medicului de medicina muncii este sa concluzioneze apt sau inapt, ori, si este tot legal, când merge medicul la societate sau vine pacientul la medic. Toate cabinetele medicale de specific folosesc ambele metode”, a fost declaratia data de dr. Iulian Ichim in instanta.

                      Primaria Racaciuni face bani din balega

                      * gunoiul de grajdi este adunat de la tarani sI vândut celor care doresc sa-sI fertilizeze ogoarele

                      Lucian Cheta, primarul comunei Racaciuni, vrea sa aduca bani la bugetul local vânzând balegar. Mai exact, Primaria Racaciuni a amenajat pe platoul Gheteni o platforma de gunoi unde localnicii pot depozita numai gunoiul de grajd.

                      „Dupa stadiul de fermentatie, vom vinde persoanelor care detin solarii sau ferme agricole acest ingrasamânt natural. Avem in zona trei ferme mari si prin urmare vom avea si piata de desfacere pentru mranita rezultata. Banii rezultati din acest proiect vor ajunge la bugetul local”, declara Lucian Cheta, primarul comunei Racaciuni.

                      Pentru implementarea acestui proiect, primarul Cheta a accesat fonduri europene nerambursabile, in valoare de 11 miliarde de lei. O parte din acesti bani au fost folositi la achizitionarea de utilaje si la amenajarea platformei de gunoi.

                      „Oamenii au fost reticenti la inceput. Când au auzit de platoul Gheteni, unii dintre ei au spus ca este prea departe, iar altii au motivat ca e rau drumul pâna acolo. Dupa ce s-a lucrat in zona, vad ca multi dintre localnici au inteles utilitatea acestui proiect si s-au conformat”, spune Cheta.

                      Primarul spune ca s-a gândit la un astfel de proiect pentru ca solul din comuna Racaciuni este plin de nitrati si nitriti si tocmai din aceasta cauza gunoiul de grajd trebuie sa fie depozitat intr-un loc special amenajat.

                      Si s-au facut 16!

                      Badminton/ Stiinta Bacau si-a adjudecat un nou titlu de campioana nationala pe echipe, la seniori

                      Stiinta Bacau rade tot la badminton. In special la Campionatele Nationale de Seniori pe Echipe. Asa se intâmpla mereu din 2000 incoace. Asa a fost si week-end-ul trecut, când gruparea antrenata de Bogdan Milon si-a trecut in palmares cel de-al 16-lea titlu national consecutiv. O performanta fara egal la sporturile pe echipe din România.

                      „Adevarul este ca, in ultimii trei ani, am simtit o presiune ceva mai mare. Asta nu ne-a impiedicat, insa, sa pastram linia reusitelor, imbinând foarte bine experienta si pofta de joc a veteranilor, cu elanul si dorinta de afirmare a noului val”, a declarat Bogdan Milon, la finalul Nationalelor pe Echipe desfasurate la Sala „Orizont” din Bacau. Cel de-al 16-lea titlu al Stiintei a venit la capatul a 14 victorii din 15 meciuri.

                      Iar cele 14 victorii au fost reusite- toate- fara set pierdut! „Singura infrângere, cea suferita cu 2-0, de Magda Lozniceriu, la simlu fete, in fata campioanei nationale Sonia Olariu, de la CSM Timisoara, era, ca sa zic asa, asumata. Ma bucura, insa, faptul ca noi am câstigat toate celelalte jocuri cu 2-0, in unele dintre ele, diferenta fiind categorica”, a precizat antrenorul Milon, care a mizat pe Robert Ciobotaru, Daniel Cojocaru si Matei Dronaca la masculin, Alexandra Milon, Magda Lozniceriu si Adelina Marin la feminin.

                      In prima zi a turneului, Stiinta s-a impus cu 5-0 in fata celor de la CSU Craiova, sâmbata a câstigat cu 4-1 contra Timisoarei, pentru ca duminica, in finalul Nationalelor sa-si adjudece cu 5-0 confruntarea cu CSU Galati. In clasamentul final, Stiinta a fost urmata de CSM Timisoara, CSU Galati si CSU Craiova.

                      Urmatoarea participare bacauana va fi la Internationalele României, care vor avea loc la jumatatea lunii martie, la Timisoara, acolo unde Stiinta va fi reprezentata de Adelina Marin, Robert Ciobotaru si Daniel Cojocaru. „E o competitie super-tare, niciun român nefiind prezent pe tabloul principal. Toti intra in calificari, iar accederea pe tabou, acolo unde vor fi sportivi incepând din Malaezia si pâna la tarile din Nordul Europei. Va fi foarte dificil”, a punctat Bogdan Milon.

                      Doua masini avariate, abandonate in parcare

                        Mai multe persoane, care locuiesc pe strada Razboieni sau care au avut treaba la Directia de Taxe si Impozite Bacau, s-au plâns ca de aproape doua saptamâni doua masini avariate, cel mai probabil in urma unui accident, au fost uitate in parcarea si asa aglomerata din fata Galeriilor Alfa.

                        Oamenii solicita autoritatilor sa ridice autoturismele de acolo sau macar sa-i someze pe proprietari sa le ia din parcare pentru a elibera locurile, extrem de putine pentru zona respectiva.

                        „Noi nu am primit nicio sesizare in acest sens. Acolo este parcare publica si oricine poate ocupa un loc, dar o sa verificam si daca proprietarii nu ridica autoturismele o sa luam legatura cu ei”, a declarat Florin Podoleanu, purtator de cuvânt la Politia Locala Bacau.

                        Femeile Bacaului- Doamne de Martisor: Un buchet pentru Tatiana Lupu

                          Este unul dintre cei mai buni „centri” din Divizia A1 la volei feminin. O spun meciurile, o repeta specialistii, o confirma statisticile. Tare! Si, mai ales, interesant. Cu atât mai interesant cu cât „centrul” Stiintei Bacau, Tatiana Lupu a ajuns sa joace volei absolut din intâmplare. De-abia la 18 ani! Pâna atunci, facuse baschet. Sapte ani de baschet. Acasa, la Sculeni, in Republica Moldova. „Baschetul a fost marea mea pasiune.

                          Nu ma vedeam altundeva decât pe terenul de baschet”, isi trece mâna prin par, rasfirând, totodata, si amintirile voleibalista care in luna mai va implini 27 de ani. Si cum s-a produs trecerea? Intrebarea, de fapt nu intrebarea, ci mai degraba raspunsul deseneaza un zâmbet larg pe fata Taniei:

                          „Stiu ca suna ciudat, dar am renuntat la baschet pentru ca nu aveam pasaport. In 2005, intreaga echipa de baschet in care evoluam si eu a plecat in Rusia. Si acolo a ramas. Cu tot cu antrenoare. Numai eu am ramas acasa pentru ca nu aveam pasaport”. Mai departe.

                          „Mai departe, a venit un antrenor de volei care m-a convins sa schimb sportul. Decizia a fost destul de grea. Inca mai speram sa continui cu baschetul”, povesteste voleibalista Stiintei, care, crescuta in admiratia pentru Ekaterina Gamova, admite ca trecerea de la cos la fileu s-a dovedit una fericita: „Voleiul mi-a adus foarte multe satisfactii. Si sper sa-mi aduca in continuare. Visez la un nou event campionat-cupa cu Stiinta Bacau, echipa la care ma simt excelent”.

                          Alte vise? „Oho, sunt ele mai multe. Fara doar si poate, cel mai mare vis este sa fac un copil”, marturiseste Tania, care este maritata cu Mihai Gheorghita, la rândul sau voleibalist, dar la Volei Municipal Zalau. Ea in Bacau, el la Zalau; greu? „Usor nu e, insa e bine de stiut ca dragostea adevarata rezista la distanta”. Tania Lupu vorbeste ca din carti. Poate si pentru faptul ca citeste mult, foarte mult: „Lectura e hobbyul meu”. Ultima carte citita: „Puterea destinului”, de Thomas Gifford.

                          Favorita: „Acum, nu-mi aduc aminte titlul, insa este vorba despre prietenia de neclinitit dintre un om si un cal. O viata intreaga, calul i-a slujit omului. La batrânete, insa, calul orbeste si vine rândul omului sa-l ingrijeasca si sa-l slujeasca. Foarte emotionant”. Apropo de emotii: daca o intrebi cum ar arata o zi de 8 Martie perfecta, Tatianei Lupu mai ca-i dau lacrimile: „E un subiect sensibil: pe 8 martie e si ziua sorei mele, Angela. Noi suntem in total cinci surori. Patru dintre ele sunt in Moldova, numai eu, a cincea, sunt aici, in România. Problema e ca niciodata nu reusim sa fim impreuna, toate cinci, de ziua Angelei. Ele se reunesc de 8 martie, insa eu nu ajung niciodata sa fiu alaturi de ele.

                          Meciurile, cantonamentele, deplasarile sau pur si simplu antrenamentele imi pun mereu piedica. Asa ar arata ziua de 8 Martie perfecta pentru mine: ca noi, toate cele cinci surori, sa ne strângem, ca un buchet si sa sarbatorim ziua Angelei”. Tania, draga, cu ocazia primaverii, „Desteptarea” iti ofera acest martisor in forma de ghiocel! Buchetul te asteapta acasa, dincolo de Prut!

                          ULTIMELE ȘTIRI